După cinci ani în care am tradus cărţile de referinţă ale lui Kristóf Szongott, profesorul, istoricul şi gazetarul din veacul al XIX-lea, care a consemnat pentru posteritate istoria înfloritoarei metropole armene de odinioară (Gherla) în ampla Monografie a Oraşului Liber Regal Gherla (1700 – 1900) în patru volume (a căror versiune în limba română a fost publicată la Editura Ararat între anii 2011-2015), în aceste zile tălmăcesc o carte despre viaţa şi activitatea lui Kristóf Szongott, scrisă de regretatul profesor Ferenc Kiss, din Dej. În afara datelor biografice ale polihistorului gherlean, cartea întitulată Kristóf Szongott, Szamosújvár és az erdélyi örmények historikusa [Kristóf Szongott, istoricul Gherlei şi al armenilor transilvăneni] cuprinde informaţii preţioase şi inedite privitoare la revista Armenia şi Asociaţia Muzeului Armean.
Acum, în preajma Zilei Femeii, m-am gândit că e interesant să trec în revistă doamnele care au semnat în Armenia, revista de cultură armeană, redactată în maghiară şi menită să coaguleze populaţia armeană din Transilvania, aflată în scădere şi ameninţată de un proces galopant de asimilare. În paginile Armeniei, care a apărut lunar între anii 1887 – 1908, au semnat personalităţi de origine armeană din Transilvania şi nu numai: profesori universitari, înalţi prelaţi, medici, militari de carieră, jurişti şi politicieni. Alături de aceşti bărbaţi remarcabili au fost şi câteva poetese şi scriitoare, ale căror nume au fost acoperite de colbul uitării zbuciumatului veac XX. Graţie cărţii lui Ferenc Kiss pot enumera câteva nume emblematice ale „doamnelor de la Armenia”.
Klara Kritsa
Klara Kritsa s-a născut la Gheorgheni, a atins înălţimile Parnasului, ca autodidact, şi a publicat versuri în mai multe periodice maghiare ale timpului. Poeziile apărute în paginile Armeniei s-au remarcat printr-o profundă religiozitate şi o viziune romantică asupra vieţii, precum: Szilveszteri est [Ajun de Anul Nou], Pünkösdi rózsák [Bujori], Anyám [Mama]. Scrierile ei l-au impresionat pe renumitul general de honvezi, János Czetz, erou al Revoluţiei Maghiare de la 1848, nevoit să ia calea exilului. Kristóf Szongott reuşise să ia legătura cu faimosul general de origine armeană – care pe atunci trăia în Argentina (fiind fondatorul Academiei Militare din Buenos Aires) – şi l-a convins să-şi publice amintirile şi alte scrieri, în revista Armenia, de la Gherla. Generalul János Czetz i-a dedicat Klarei Kritsa nuvela Tövisek és virágok [Spini şi flori], lucru pe care l-a şi mărturisit într-o scrisoare adresată poetesei: Mi-a plăcut ceea ce am scris şi nu cred că, având sufletul simţitor şi condeiul delicat din care s-a iscat proza Képzelet és való [Fantezie şi realitate], în numărul din 1891, al revistei, nu veţi aprecia această povestire”. Kristóf Szongott, redactorul revistei, a adăugat următoarele rânduri acestei dedicaţii: şi aici în ţară sunt citite cu mult interes lucrările acestei femei prietenoase şi cultivate. Klára Kritsa i-a mulţumit generalului pentru această onoare, într-o scrisoare deschisă Nyilt levél, adresată Generalului Czetz, mândria armenilor maghiari, eroul legendar al luptei noastre de eliberare.[i]
Róza Sallak provenea dintr-o familie armenească din Gherla şi a atras atenţia cititorilor încă de la o vârstă fragedă cu poeziile sale de inspiraţie romantică. A publicat în paginile revistei Armenia creaţii lirice pătrunse de resemnare, precum: Rege a szép örmény lányról [Legenda frumoasei armence] A szamosújvári temetőben [În cimitirul din Gherla], Szálló madarak [Păsări îm zbor] şi Régi harangszó [Dangăt vechi].
Trebuie să recunosc că am fost foarte uimită să întâlnesc printre „doamnele de la Armenia” numele cunoscutei scriitoare pentru copii şi tineret, Anna Tutsek care mi-a încântat copilăria şi adolescenţa cu aventurile unei adolescente hăbăuce, pe nume Cilike. O carte „burgheză” gustată de noi, elevii îndopaţi cu literatură sovietică de tineret. Habar nu avusesem că era armeancă…
Lujza Harmath provenea dintr-o veche familie nobiliară. S-a numărat printre primii care au atras atenţia asupra informaţiilor despre armeni conţinute de Scrisorile lui Mikes Kelemen, în articole precum: Mikes és az örmény házasság Keleten [Mikes şi căsătoria armeană în Orient]. În articolele: Az örmény nők helyzete Keleten [Situaţia femeii armene în Orient] şi Az örmény népköltészet [Poezia populară armeană], descrie obiceiurile armenilor orientali şi analizează statutul femeilor armence.
Am evocat câteva dintre „doamnele de la Armenia” în speranţa că vor stârni interesul cititorilor şi al armenologilor secolului XXI.
Andrea Ghiţă
