Garderoba de birou pentru zile cu debandadă meteo

Cald, rece. Cald, rece. Cald, rece.

Nu, nu încerc să ghicesc unde aţi ascuns un obiect. În schimb, descriu sumar cum arată graficul temperaturii într-o zi obişnuită de vară – a se citi când caniculară, când cu ploi musonice – în funcţie de care se presupune că vă alegeţi ţinuta  de birou. Pentru ca apoi să arătaţi cam aşa: asudate şi cu machiajul descompus, dimineaţa pe drumul spre metrou; probabil cu părul încreţit de transpiraţie, aproape sigur ciufulite de curentul de aer, la metrou; roşii ca racul şi lipicioase, la prânz în maşina lăsată într-o parcare (până când porniţi AC-ul pe rece, obv.); înfrigurate şi pe punctul de a face o nevralgie, într-o sală de şedinţe sau într-un birou cu aerul condiţionat turat la maximum pe temperaturi frigorifice.

Apucându-mă să scriu articolul, din curiozitate, am verificat starea meteorologică a acestei săptămâni: luni şi miercuri, zile fierbinţi cu 32-36 grade; marţi, joi şi vineri, ploi torenţiale şi nori, între 24-27 grade. Apoi iarăşi soare, posibil un nou val de caniculă (aşa, ca să ne amuzăm şi să ne simţim on the edge – ce-ar fi viaţa fără puţină dramă?) urmate de furtuni cu fulgere, tunete şi grindina. Practic, 3 anotimpuri în decurs de câteva zile.

Dar n-am de gând să mă plâng de vreme. Adică serios, hai să nu dăm naştere unei conversaţii fără noimă: când e vară, e normal să fie cald şi foarte cald, nu ar trebui să mai fie o surpriză nici temperaturile peste 35 de grade, nici furtunile de vară, în aprilie-mai abia aşteptam cu toate să vină căldura, la toamna vom suspina după seri toride şi lumina aurie, aşa că vă propun să închidem subiectul. Ca să deschid un altul, care mi-a fost semnalizat în ultimele zile prin mesaje de la voi.

„Magazinele sunt pline-ochi de topuri cu umerii decupaţi şi pantaloni scurţi, dar la prezentarea mea de joi vreau să am şi umerii, şi picioarele acoperite; ce să fac, cum să mă îmbrac? Şi ce fac dacă în ziua aia plouă, cum s-a mai întâmplat?,Îmi scrie disperata o clientă: „Nu-mi doresc decât o pereche de sandale frumoase, comode şi cu un toc rezonabil, o rochie care să nu fie nici prea decoltată, nici transparentă, şi un sacou subţire. De obicei, în birou îngheţ de frig, iar când ies în oraş mor de cald. N-am noroc, nu găsesc nimic potrivit, aşa că ori transpir din greu toată vara, ori sunt răcită din iulie până în septembrie”, mi-a spus o amică avocata, chinuită de un cod vestimentar formal.

Cu alte cuvinte: ce naiba îmbrăcăm de luni până vineri, când vremea e imprevizibilă (vezi ploile torenţiale şi zilele răcoroase de săptămânile trecute) iar temperaturile sunt fie de cuptor, fie de frigider?

O primă sugestie este să îmbrăcaţi rochii de zi cât mai lejere, de preferat din poplin de bumbac, vâscoza, în sau tencel, cu mâneci scurte sau fără mâneci. Pe cele albe, bej deschis, bleu şi (culmea!) negru şi bleumarin se văd mai puţin petele de transpiraţie. Dacă respectaţi un cod vestimentar business, o rochie simpla cum e cea rosie de la Nissa* se va achita de obligaţii. Dacă preferaţi să vă îmbrăcaţi creativ, încercaţi neapărat rochia cu volumetrii de la Bianca Popp (exista în 4 variante de nuanţe). Dacă aveţi libertatea de a vă îmbrăca casual, daţi o şansă rochiei cu rândunele de la Mango*. Oricareia dintre ele îi puteţi adaugă sandale cu toc, balerini, saboţi, escarpeni sau orice alt tip de încălţăminte de vară adecvată activităţilor pe care le aveţi în agenda de zi. Plus cercei. Plus un cardigan sau blazer, dacă staţi întreaga zi într-un birou cu aer condiţionat.

Există şi zilele în care n-aveţi încotro şi trebuie să vă îmbrăcaţi elegant, chiar dacă fruntea vă străluceşte ca o diademă din cauza celor 500 de picături de sudoare. Teoretic, vă salvează o rochie alba*. Nu uitaţi de cardiganul menţionat mai sus.

Cealaltă opţiune, la fel de faină pentru zilele care se lasă cu pete de transpiraţie de la subraţ, până la genunchi, sunt cămăşile. Nu din mătase: pentru că arată fiecare picătură de transpiraţie, se lipesc de corp şi se usucă greu când sunteţi prinse de ploaie pe stradă. Tot din bumbac, tencel sau denim chambray, cu croieli boyfriend sau oversized. De asortat cu pantaloni la fel de comozi. De cumpărat de la Pineberry, COS, Mango* sau H&M*.

Vorba din bătrâni cu „nu ploăa, toarnă cu găleata” va fi numa’ bună de strecurat în conversaţii în zilele următoare. Un lucru pe care toate îl descoperim până la 12 ani este ca, în astfel de zile nu purtam espadrile cu talpa din sfoară, pantofi din piele întoarsă sau orice încălţăminte din pânză. Puteţi încălţa, în schimb, balerini sau tenişi din piele, un pantof cu toc kitten, saboţi închişi în faţă. Tot pentru amuzament, adaug ca în zilele ploioase ar fi bine să lăsăm acasă cizmele înalte din cauciuc, dar mai ales şlapii cu pene şi/ sau blană. Just sayin’…

Rămân încă un moment la subiectul zilelor cu ploi torenţiale. Îmi permiteţi să vă sugerez o pereche de culottes sau orice alt tip de pantaloni cropped? Un tiv scurtat e un tiv uscat. Da, ştiu, există fuste şi rochii în garderobă, dar faceţi-mi pe plac, mi-a reuşit o rimă. Asortaţi pantalonii cu un blazer subţire dimineaţa, pe care apoi il lasati pe spătarul scaunului de la birou şi o foarte simpatică geantă metalizată.

Cât despre haina 100% impermeabila*, am găsit-o. Perfecta pentru musonul urban, ideală pentru următoarea ediţie de Electric Castle. Are zero procent stil, se asortează la absolut orice ţinută  şi are doar 44 grame în greutate. O găsiţi la Intersport. Asta pentru eventualitatea în care nu mai aveţi loc de umbrelă în geantă sau vă e teamă să nu vă transformaţi în paratrăsnet.

*Piesele prezentate cu asterisc le găsiţi în magazinele din Bucureşti Mall-Vitan.

Fotografii: massimodutti.ro, nissa.ro, mango.com, biancapopp.com, intersport.ro, pinterest.ro

Tag-uri : Bianca Popp, Bucuresti Mall, rochii de vara pentru birou, shopping de vara, tinute pentru zile ploioase de vara

 

Irina Markovits

(preluare de pe blogul autoarei http://www.stylediary.ro)

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

2 Comments

  • Paula Craciun commented on August 11, 2017 Reply

    Imi plac articolele dvs. pentru ca veniti mereu cu lucruri deosebite si mai ales cu o abordare interesanta.

  • tiberiu roth commented on August 11, 2017 Reply

    Nu ma pricep ,dar imi place articolul dvs). Barbatilor nu le dati nici un sfat vestimentar?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *