Gettysburg

Aici, la Gettysburg, în urmă cu aproape un secol şi jumătate, mai precis în iulie 1863, a avut loc bătălia hotărâtoare între cele două tabere participante la războiul civil american: Nordul Statelor Unite sau Uniunea, pe de o parte, şi Statele Confederate ale Americii, mai pe scurt Confederaţia sau Sudul, pe de altă parte…În vremea respectivă, Uniunea era condusă de preşedintele Abraham Lincoln, care s-a opus sclaviei şi a refuzat categoric orice formă de secesiune a Confederaţiei, entitate condusă de preşedintele Jefferson Davis.Deşi unii considerau sclavia drept cauza principală a acestui război, majoritatea istoricilor sunt acum de acord că această interpretare este simplistă. Conflictul dintre Nord şi Sud a generat un război lung, sângeros şi devastator pentru ambele părţi combatante, ale cărui ecouri  politice, economice şi sociale sunt simţite în societatea americană p‰nă în secolul 21.

Localitatea Gettysburg prezintă interes pentru numeroasele relicve ale războiului civil, inclusiv un mare cimitir unde se odihnesc victimele ostilităţilor. Pe aleea principală vedem tunurile părţilor combatante şi statuile ecvestre ale comandanţilor care s-au înfruntat aci: ambiţiosul general Robert Edward Lee, comandantul trupelor Confederate, şi generalul George Gordon Meade, comandantul trupelor Uniunii.

Ferma Eisenhower

Ferma Eisenhower

În continuarea primei noastre vizite, am admirat şi construcţia (mai recentă) a conacului care domină ferma fostului preşedinte Dwight D. Eisenhower, fermă aflată nu departe de Parcul Naţional Militar de la Gettysburg.

Eisenhower îşi dorea acest loc încă din perioada când era cadet la West Point, dar a cumpărat terenul de aproape 200 de acri (80 de hectare) abia în 1950. Vreme de 5 ani a construit conacul şi amenajările respective, unde în zilele libere obişnuia să se relaxeze împreună cu familia, evadând din constrângerile funcţiei. În timpul concediilor sale medicale (bietul om suferise un “heart attack”) ferma era denumită “The temporary White House”!

Plimbându-mă în preajma fermei, încerc să-mi imaginez vremurile de după anul 1961, când fostul erou din al doilea război mondial, comandant în Corea, preşedinte al SUA (două cadenţe) şi fost comandant al NATO, s-a retras aici la Gettysburg şi ferma a devenit locul de întâlnire cu diferiţi conducători ai lumii, în eforturile sale de a reduce tensiunile războiului rece…  Cum o fi decurs oare vizita lui Hruşciov din anul ’81? Cum s-au înţeles Mamie, adică madam Eisenhower, cu Nina Hruşciova?

Interesul cu care am vizitat locul respectiv avea o explicaţie. Tinereţea petrecută în umbra mijloacelor de informaţie din estul Cortinei de Fier mi-a limitat cunoştinţele despre viaţa liderilor din Vest la informaţiile mai puţin obiective oferite de publicaţiile “Scânteia” sau… “Urzica”.  Ultima menţionată, adică “Urzica”, a avut cel puţin meritul că a fost practic singura publicaţie care ne-a permis – extrapolând caricaturizarea – să ne imaginăm cum arătau marii conducători ai lumii libere: Truman, De Gaulle, Léon Blum, Adenauer, De Gasperi, Bidault, Spaak şi desigur, ca să revin la subiect, Dwight D. Eisenhower…

 

Implicarea evreilor în Războiul de Secesiune

Deşi personal nu sunt un adept al sclaviei şi educatorii mei din anii ’50 au încercat în mod persistent să-mi inoculeze ideea că nordiştii erau oamenii cei buni iar sudiştii cei răi, din motive rămase ascunse în subconştient am avut întotdeauna o simpatie nemărturisită pentru Confederaţie…

Dintr-un sentiment mai puţin înţeles de colegi, am dorit să aflu ceva despre opinia coreligionarilor noştri care în perioada războiului civil se aflau peste ocean, fiind implicaţi – mai mult sau mai puţin – în evenimentele respective…

Este bine să aflaţi cu această ocazie că majoritatea populaţiei evreieşti din America anilor 1860-65 simpatiza cu Confederaţia! În sud situaţia lor economică era cu mult mai bună, iar toleranţa religioasă era unanim acceptată…

Unul din motive a fost şi infamul ordin “nr.11” de expulzare a evreilor din statele Kentucky, Tennessee şi Mississipi, emis de generalul nordist Grant. Din fericire, din dispoziţia preşedintelui Abraham Lincoln, mai târziu, ordinul a fost revocat…)

Astfel, în armata Confederată erau 10-12 mii de luptători evrei din care 2.000 de ofiţeri, procentual fiind grupul etnic cu cea mai mare participare la efortul militar…

Ca exemple amintesc doar trei nume din Louisiana care au ajuns la gradul de colonel: M. Hymans, E. Kuncheedt şi I. Moses. De asemeni, Dr. Simon Baruch, născut în Prusia, a ajuns Chirurgul General al Confederaţiei, iar Abraham Myers, absolvent de la West Point, a făcut parte din Marele Stat Major Confederat, oraşul Fort Myers purtând numele său… În fine, Moses Ezeckiel, luptător şi sculptor, teoretician şi ideolog al Confederaţiei, scria că lupta acestora “nu a fost pentru menţinerea sclaviei, ci pentru apărarea căminelor contra invadatorilor, dreptul statelor la independenţă şi comerţul liber”.

 

“Creierul Confederaţiei”: Judah P. Benjamin

Personalitatea evreiască cea mai pregnantă a Confederaţiei a fost Judah P. Benjamin, cu studii la Yale şi senator de Louisiana, care a deţinut pe rând funcţiile de Avocat General al Statului (1861), Secretar de Război al Statelor Confederate şi în fine Secretar de Stat (1862-65).

Distinsul om, considerat de mulţi dintre apologeţii săi drept “creierul Confederaţiei”, provenea dintr-o familie de sfaradim portughezi. Iniţial, potrivit uzanţelor epocii, omul avusese o prosperă plantaţie de zahăr cu 150 de sclavi, proprietate pe care în 1850 a vândut-o, dedicându-se exclusiv politicii. Ulterior a propus un plan prin care orice sclav care va lupta în rândurile armatei Confederaţiei va fi eliberat!

După înfrângerea sudiştilor, în anul 1868, Judah P. Benjamin a fost nevoit să se exileze în Anglia, unde a scris un tratat de drept devenit clasic în domeniul respectiv şi a devenit Consilier al Reginei. Anul trecut, în 2007, tânăra romancieră Dara Horn a publicat romanul “Passover în New Orleans” în care insinuează că omul nostru ar fi fost obiectul unui atentat nereuşit, datorită intenţiei sale de a-l asasina pe Lincoln. În consecinţă urmaşii marelui om au dezminţit cu vehemenţă versiunea pseudo-istorică a scriitoarei amintite mai sus. Da, din păcate aşa procedează unii dintre noi care încearcă să-şi demitizeze marile personalităţi pentru a ieşi din anonimat cu orice preţ!

Un alt autor din aceeaşi categorie, Robert N. Rosen din Charleston, South Carolina, a reuşit să devină cunoscut prin meticulozitatea cu care a demonstrat că o parte din confederaţii sfaradimi au fost proprietari de sclavi. Volumul d-lui Rosen (care sper din toata inima că nu este rudă cu familiile rabinilor cu acelaşi nume din Fălticeni şi respectiv Bucureşti) a dat apă la moară propagandei “anti” întreţinute de Louis Farrakhan, conducătorul organizaţiilor americane Nation of Islam şi Black Muslim.

 

Ashkenazimii au fost cu Nordiştii…  

Opiniile tuturor americanilor în problema Nord contra Sud erau profund controversate şi, în mod natural, opiniile evreilor americani erau de asemenea împărţite.

Astfel, în rândul trupelor combatante ale Uniunii s-au aflat şi peste 5.000 de evrei, cam toţi ashkenazimi. Mulţi dintre ei au fost ofiţeri, dintre care îi amintesc pe căpitanii Goldman, Gremitz şi Levi Kuehne sau locotenenţii Davis, Myers, Perdinger şi Israels, ca să enumăr numai o infimă parte dintre ei… Cred că e interesant de aflat că un combatant venit din Transilvania, arădeanul Frederick Knefler (fost luptător de la ’48) a ajuns la gradul de general în armata nordiştilor!

*

Cu ocazia vizitelor, am constatat că marea majoritate a magazinelor din Gettysburg afişează în mod ostentativ la intrare drapelul Statelor Confederate, drapel format dintr-un dreptunghi roşu traversat de două diagonale galbene, pe care sunt plasate 13 stele albe, deşi, în mod ironic, acest simbol era denumit de nordişti “basmaua statelor din sud”… Personal am evitat întotdeauna să-mi expun în mod public opiniile pro-Sud în problema războiului civil din America: înainte de alia din prudenţă, pentru a evita un conflict inutil cu poziţia oficială a istoriei din tânăra democraţie populară şi complicarea dosarului meu de cadre, afectat oricum de originea socială şi rudele din străinătate…

După alia, opiniile mele au rămas în continuare secrete. Tot din prudenţă, deoarece majoritatea gulerelor albe – adică directorii, inginerii (exceptându-i pe ruşi) şi funcţionarii (mai ales funcţionarii) din marea întreprindere unde lucram se aflau la stânga hărţii politice din Ţara Sfântă, spre deosebire de gulerele albastre, adică clasa muncitoare, ale cărei simpatii se îndreptau în mod paradoxal în direcţia opusă…

În vizita următoare făcută la Gettysburg, am însoţit un şef (sfaradi) care, vădit impresionat de morminte, tunuri şi monumente, a manifestat un oarecare interes privind participarea co-naţionalilor noştri la război. Evitând să apar ca over-qualified în domeniul istoric respectiv, am dat un răspuns diplomatic: ashkenazimii au susţinut Nordul iar sfaradimii au sprijinit Sudul, dar în final (fără să pronunţ cuvintele “în consecinţă”!) războiul a fost câştigat de nordişti…!

*

La ultima vizită în istorica aşezare am fost însoţit de soţie. Am ajuns la turnul cu mijloace audio vizuale 15 minute după ora închiderii. În timp ce priveam oarecum intrigaţi orarul de acces afişat pe uşa de intrare, directorul aşezământului ne observă din locuinţa sa aflată vizavi şi apare imediat cu cheia în mână!

Intrăm şi urcăm cu liftul până la platforma superioară de observaţie, unde omul nostru declanşează maşinăria aferentă. Platforma începe să se rotească încet odată cu noi, care privim bucolica privelişte din acel amurg de octombrie, privelişte care alterna plantaţii şi păduri cu diferite nuanţe de verde sau galben, monumente, clădiri în stil colonial şi undeva la distanţă înalţimile South Mountain…

În difuzoarele stereo se aud ordine implacabile, urale, gemete de soldaţi răniţi, nechezări de cai şi bineînţeles bubuituri – toate încercând să redea atmosfera năpraznicei încleştări umane din această pitorească regiune, care în vara anului 1863 s-a soldat cu 50.000 de victime…

Afară, mulţumim călduros directorului pentru pornirea ingenioasei drăcii rotative, care în cursul unei rotaţii de 360 de grade ne-a redat, în numai 15 minute, o mulţime de lucruri din istoria locului.

Ne întoarcem încet spre parcare, parcurgând aleea cu tunuri patinate de vremuri, urmăriţi de privirile triste ale generalului Robert Edward Lee. Acesta, urcat pe calul său din bronz, părea că se întreabă cum de în această după-amiază senină de toamnă, National Military Park are numai doi vizitatori şi nici ăia americani.

Urcăm tăcuţi în automobilul Chrysler Le Baron care ne aştepta singuratic printre vestigiile istoriei, când îmi permit o remarcă:

– Cred că ai observat că deja sunt un tip cunoscut în localitate! Tânărul domn a pornit platforma în afara programului special pentru noi… şi adaug în continuare: Ascultă, nu vrei să facem o vizită şi familiei Eisenhower? Ferma lui Ike este aproape!

– O, nu este momentul… n-am cumpărat nici măcar un buchet de flori! răspunde ironic soţia, care înţelege întotdeauna când nu vorbesc serios…

De fapt, în perioada când umblam prin Gettysburg, biata Mamie, adică madam Eisenhower, îl urmase deja în rai (sper) pe marele militar şi om politic, iar urmaşii familiei acceptaseră dorinţa răposatului, care încă din timpul vieţii donase ferma pentru a deveni muzeu în National Military Park.

Nu am obţinut însă nici o informaţie asupra soartei vestitei turme de taurine negre din rasa Angus (fiecare exemplar cu pedigree!), una din pasiunile lui Ike…

Theodor Toivi

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

4 Comments

  • Theodor Toivi commented on February 18, 2018 Reply

    Multumiri comentatorii!

  • Alex Schneider commented on August 15, 2017 Reply

    Un articol excelent cu multe informatii inedite . inbogatit cu impresii personale relevante ale unui martor ocular. Cu adevarat un loc special. MultumescD-le Toivi .

    As adauga doar ca este si locatie unde presedintele Lincoln a tinut discursul clasic “The Gettysburg Address ” la inaugurarea Cimitirului Militar in noiembrie 1863.
    Discursul acesta , dupa parerea unora de
    inspiratie biblica , e considerat ca printre cele mai importante din istoria Omenirii datorita contjnutullui si formatului .In scolile americane e un “must” si cred ca toti avem ce invata din el .
    Imi inchipui ca pana azi si spiritul lui Lincoln e present la Gettysburg .

  • Andrea Ghiţă commented on August 14, 2017 Reply

    Mi-a plăcut articolul, mai ales pentru că eu nu am știut nimic despre participarea evreilor în Războiul de Secesiune.

  • tiberiu roth commented on August 11, 2017 Reply

    Foarte interesant, inedit; scris alert ;si meticulos.
    Felicitari si aprecieri pentru articolul Dvs dle Toivi

    Tiberiu Roth

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *