Despre originea evreilor aşkenazi – un exercițiu în domeniul incorectitudinii politice

Uneori e surprinzător cât de repede se recunosc evreii între ei, chiar atunci când se află într-un cerc larg de diferite persoane. Dar și mai surprinzătoare, și uneori deconcertantă, e ușurința cu care un neevreu recunoaște în preajma sa un evreu, o descoperire  care se asociază nu rareori cu un comentariu jignitor. Un episod din timpul adolescenței mele a avut loc în Australia, în timpul unei vizite făcute mătușei mele: tocmai intrasem într-un restaurant unguresc din Canberra, foarte cunoscut mai ales prin tradiționalele sarmale cu smântână. Doar pășisem dincolo de ușa restaurantului, când un tip mai în vârstă se adresă cu o voce tare și supărătoare vecinului de masă: Iată niște secui palestinieni!

Astăzi cred că aș fi în stare să răspund unei asemenea afirmații cu o palmă plasată pe fața finougrică a grasului individ. Dar cred că atunci nu  posedam nici simțul umorului și nici curajul necesar pentru a riposta. Și cu toate acestea, după aproape 40 ani, acest eveniment (în ochii mei macabru) mi-a rămas viu în memorie și nu am încetat vreodată să mă gândesc (dar și să apreciez!) talentul tipului de a identifica pe loc etnicitatea unor persoane absolut necunoscute lui până în acel moment.

În mod clar, trebuie să existe anumite caracteristici de fizionomie sau de comportament care să poată fi atribuite evreilor și ușor de recunoscut de către un individ antrenat în această direcție. De fapt, m-am întâlnit cu asemenea situații nu o dată în viața mea și cu fiecare ocazie mi-am spus că acele persoane, apte de a recunoaște fizionomii evreiești, trebuie să fi trăit mult timp printre evreii, în diverse țări cum ar fi Ungaria, România, Rusia, Polonia sau Lituania (menționând doar unele). Dar mai există o altă posibilă explicație, cum ar fi faptul că  omul nefiind un expert în materie, ar putea fi el însuși evreu! În orice caz o asemenea situație n-ar putea avea loc dacă acțiunea s-ar petrece printre nepalezi, vietnamezi sau hotentoți.

Cu toții trăim azi în epoca corectitudinii politice, în care remarci ce contrastează cu ideea ”toți oamenii sunt egali” vor fi întâmpinate cu vociferări, de indivizii de stânga, posesori ai unei atitudini autentic sau pretins progresiste. A fi preocupat în ziua de azi de diferențe naționale, etnice sau de sex reprezintă un proces îngropat în straturi groase de tabuuri, deși e clar că a discuta elemente comune unui anume grup uman nu poate fi condamnat atâta timp, cât nu e vorba de conotații peiorative sau indicând un tratament aparte. A observa asemenea diferențe într-un mod rațional și lipsit de prejudecăți, mi se pare a fi ușor de acceptat și chiar considerat ca având un caracter științific, cu scopul de a evidenția anumite caracteristice aparținând unor grupuri de indivizi, clanuri, triburi, națiuni, sau chiar rase. Bineînțeles, toate acestea trebuie luate în discuție din punct de vedere antropologic, într-un context în care de exemplu evreii nu pot fi considerați ca fiind o anumită rasă, întrucât acest termen trebuie păstrat și folosit doar în cazul în care discuția se poartă despre rasele umane acceptate de stiință, adică rasa albă (”caucasians”  în engleză), cea neagră sau cea mongolă.

Întorcându-ne la subiectul evreilor europeni care aparțin grupului de  aşkenazi, întrebarea ce se cere pusă e următoarea: oare de ce e nepotrivit de a discuta caracteristici specifice evreilor, oarecum ușor de recunoscut,  care de fapt au stat la baza incidentului de acum zeci de ani din restaurantul unguresc din Canberra? Fără discuție, aceste caracteristici există, altminteri nu ar fi fost posibilă recunoașterea atât de facilă și pe loc, fără ezitare. Departe de mine gândul de a mă concentra asupra unor stereotipuri considerate tipic evreiești cum ar fi importanța banului sau nasul mare și coroiat, elemente care vor fi menționate de la bun început de așa zișii experți amintiți mai sus.

Dar nu am nicio îndoială că există un amalgam de  caracteristici fizionomice mai frecvente la evrei, care se pot asocia cu un anumit tip de comportament, ba chiar și ideea nasului convex poate face parte din această listă. A propos, e suficient a detecta asemenea caracteristici la doar un mic procentaj de indivizi aparținând unui anume grup, pentru a le considera specifice respectivului grup. Există mulți evrei blonzi sau cu nasul cârn, cu pielea mai închisă la culoare sau cu aspect asiatic. Și cu toate acestea, în cazul unui grup de albi, probabilitatea e mare ca cei având caracteristicile descrise mai sus să aparțină poporului evreu. Ori de câte ori mă gândesc la aceste stereotipuri, îmi vine în minte faimoasa față a lui Jennifer Gray din nu mai puțin faimosul film ”Dirty Dancing” produs în anul 1987, ea aflându-se în fața deciziei de a trece o nefastă intervenție chirurgicală care-i schimbă fizionomia, deposedând-o de personalitatea ei fotogenică și mai regretabil, de farmecul ei evreiesc.

Întrebarea care cere răspuns e cum au ajuns evreii aşkenazi să posede, într-un procent relativ mare, o fizionomie diferită de cea a celorlați albi? Probabil că în spatele acestei transformări se află același proces care-i face pe mulți irlandezi să aibă părul roșu, pe numeroși suedezi să aibă acea paloare a pielii și păr deschis la culoare sau ochii de culoare închisă la majoritatea grecilor. Toate aceste populații se trag dintr-un relativ mic număr de strămoși, care posedau aceste trăsături, inexistente sau foarte rare la alte grupuri etnice. Fenomenul acesta, al unui grup fondator mic și omogen din punct de vedere genetic, care a produs un număr mare de descedenți poartă numele de ”gât de sticlă” (bottleneck în engleză). În cazul aşkenazilor se pare că acest bottleneck a fost chiar mai accentuat, adică inițial cu o dimensiune foarte modestă, probabil nu mai mult decât câteva sute de persoane. Acest mic grup a trăit într-o regiune geografică numită Așkenaz, în apropierea râurilor Mosel, Rin și Main, în vestul Germaniei. Acronimul acestui grup e ShUM, inițialele a trei orașe germane din această regiune, anume Speyer, Worms și Mainz (litera U provenind  din transcrierea literei ebraice”vav” citită ca ”u”). Interesant, cuvântul ebraic ”shum” se traduce ”usturoi”, producând încă o conotație legată de preferințele culinare evreiești, și aducând aminte de puternicul miros caracteristic, iarăși un element aparținând stereotipului de evreu.Faptul că în ziua de azi milioane de aşkenazi sunt descendenții unui infim grup etnic poate fi considerat ca o poveste de mare succes, dacă ne referim la multiplele încercări, de a lungul veacurilor, de a le limita răspândirea  și chiar supraviețuirea.

O cunoscută anecdotă aparținând istoriei tumultuoase a evreimii așkenaze sună așa: ”au încercat să ne omoare, n-au reușit, așa că hai să mergem să mâncăm!”  Această propoziție reprezintă mai mult chintesența unei situații reale bazată pe fapte și obiceiuri, decât o simplă vorba de duh. Dar subiectul originii așkenazilor e prea serios ca să nu apelăm la detalii privind formarea acestei comunități fondatoare și, poate, cu această ocazie să și elucidăm originea așa ziselor caracteristici fizionomice ereditare.

Diaspora evreiască a cunoscut multiple valuri de emigrare din Iudeea și împrejurimi, fie datorită unei atracții economice, dar mai ales din cauza unor catastrofe istorice și deportări masive. Cea mai apropiată perioadă de emigrație de odinioară, ce poate fi legată de apariția diasporei europene și cu asta a populației așkenaze e cea din timpul revoltei lui Bar Kochba și sângeroasa ei suprimare de către trupele romane în jurul anului 136 e.n. Consulul roman de origine greacă Cassius Dio, raportase că un număr de 580.000 evrei pieriseră în acel război, dar și mai mulți muriseră din cauza foametei și maladiilor. În plus prizonierii din Iudeea fuseseră vânduți ca sclavi*. De remarcat faptul că în timp ce bărbații prizonieri puteau fi considerați, în ochii învingătorilor,  ca având o anumită valoare materială, femeile și copiii reprezentau o povară și fuseseră măcelăriți sau înfometați până la moarte, de o manieră care poate fi considerată ca un adevărat genocid. Acest proces a fost atât de pronunțat, încât excedentul de prizonieri evrei a dus temporar chiar la o scădere considerabilă a prețurilor sclavilor pe piața romană.

Sfârșitul violent al prezenței evreiești pe pământul natal, dublat de masiva pierdere de populație și lipsa de echilibru produsă de predominanța masculină în rândurile supraviețuitorilor au reprezentat toate la un loc un sever handicap pentru continuarea existenței evreilor ca entitate etnică coerentă. Soarta națiunii evreiești a atârnat în acele timpuri de un fir de păr și dispariția ei putea deveni un fapt real, dacă nu ar fi avut loc minunea salvării cunoscutului rabin Jonathan ben Zakkai, care a s-a salvat, ascuns într-un sicriu, și în felul acesta a putut să înființeze școala rabinică de la Yavneh. Acest fapt indiscutabil accidental, precum și formidabila capacitate de a restaura un început embrionic, pot reprezenta explicația formării acelui redus număr de indivizi considerați ”gâtul sticlei” și precursori ai aşkenazilor de azi.

Deși considerată ca o societate violentă și cu înclinații războinice, cultura romană a prezentat o anumită predispoziție spre justiție și o atitudine de ajuns de ciudată de umanism. Una din manifestările acestei înclinări spre dreptate o constituie eliberarea sclavului după 25 ani în care își servise stăpânul în mod conștiincios. Fiind declarați cetățeni liberi, foștii sclavi puteau deveni cetățeni romani. Dat fiind numărul relativ mare de sclavi evrei nu e exclus ca un semnificativ procent să se fi bucurat de beneficiile acestei legislații și să devină cetățeni romani, posesori ai tuturor drepturilor și obligațiilor unei asemenea poziții. De asemenea nu e exclus ca o bună parte a foștilor sclavi evrei să se fi asimilat cu timpul, încetând a fi considerați evrei și devenind astfel strămoșii italienilor din ziua de azi. De aceea nu e surprinzător faptul că există o similitudine  între trăsăturile fizionomice  ale diverselor grupe populând bazinul mediteraneean în timpurile noastre.

Perioada de expansiune romană sub conducerea împăratului Traian (secolele 2 și 3 e.n) a afectat toată Europa de vest. În partea de nord-est Imperiul Roman se învecina cu teritorii germanice neocupate, aflate la est de Rin și la nord de fluviile Main și Dunăre. Se poate afirma că un anumit procentaj al coloniștilor romani în acele regiuni era format din descendenți ai foștilor sclavi evrei, care deveniseră cetăţeni liberi şi care, de-a lungul secolelor, după formarea diasporei in Italia, s-au răspândit peste tot teritoriul imperiului. Având în vedere capacitatea și inventivitatea acestor coloniști, nu e de mirare faptul că acele regiuni marginale deveniseră un punct de atracție, grație posibilității de a dezvolta un sistem comercial cu triburile  superficial romanizate sau chiar ”barbare” din acele locuri. Se poate afirma că această situație era favorabilă populației evreiești, întotdeauna interesată și implicată în comerț, mai ales că e de presupus apariția unor rețele comerciale având ca membri evreii răspândiți pe întreaga suprafață a imperiului roman. Așa se poate explica apariția condițiilor favorabile pentru comerț diversificat și acoperind teritorii largi.

Migraţiile evreilor în Europa. Zona verde: Roma şi împerjurimi unde au fost duşi prizonierii evrei, după răscoala lui Bar Kochba (sec. 2 e.n.). Săgeţile verzi: mişcările centrifugale pe teritoriului imperiului roman (sec 2-12 e.n.). Zona roşie: regiunea ShuM in centrul Germaniei (Ashkenaz). Săgeţile rosii: mişcarea evreilor refugiaţi din Ashkenaz înspre regatul polonez (sec. 13-15). Săgeţile violete, punctate: migrarea sefarzilor după expulzarea lor din Spania si Portugalia (sec 15-16 e.n.). Săgeţile albastre: migrarea aşkenazilor din Polonia, Galiţia înspre Ungaria, Transilvania şi Moldova (sec. 17-19 e.n.)

Și cu toate acestea nu avem voie să supraestimăm importanța unui asemenea fenomen. În lipsa unui suport rabinic, nu e exclus ca marea majoritate a descendenților din foștii sclavi evrei să se fi asimilat  și să fi ”dispărut” complet, ca evrei,  în numai câteva generații. Cei care fuseseră capabili să-și păstreze credința, în aceste condiţii, reprezentau doar excepții. Dar pentru a-și păstra aderarea la iudaism, ei aveau nevoie, în primul rând, de un ”ingredient” absolut obligatoriu și anume femei evreice! Însă așa cum am menționat mai sus, numărul supraviețuitoarelor în rândurile femeilor fusese minuscul, ele fiind considerate o marfă ieftină și ca atare ucise în masă. Pentru a forma și menține o familie evreiască, singura soluție a bărbatului evreu era convertirea femeilor din împrejurime la iudaism.

Acest fenomen e verosimil. A nu se uita că în acea epocă iudaismul era o religie acceptată ca făcând parte din multitudinea de religii din imperiul roman și că religia creștină a câștigat teren, mai târziu, prin propagarea preceptelor sale. În primele două secole ale erei noastre iudaismul ca religie chiar reprezenta un punct de atracție și avea o clară tendință de răspândire până în momentul când a fost înlocuit de creștinism, o religie ce se dovedise mult mai ușor accesibilă pentru păgâni. Și cu toate acestea, fără discuție, existaseră numeroase persoane de sex feminin, aparținând diverselor popoare, cum ar fi cel latin, celtic sau germanic, care acceptaseră convertirea la iudaism și în felul acesta deveniseră posibile partenere de viață pentru bărbatul evreu. În felul acesta relativ multe femei neo-evreice au format linii genetice matriarhale peste tot în Europa. Oricum, numărul lor era mic (din studii genetice se presupune că 40% din aşkenazii contemporani sunt descendenți numai de la 4 femei), răspunzând definiției de ”gât de sticlă”, și așa se explică faptul că în jurul anului 1000 e.n. numărul evreilor aşkenazi nu trecea de câteva sute. Dar fenomenul era clar: un număr restrâns de bărbați de origine ”levantină” legați familial de femei convertite la iudaism, au populat multe din regiunile fostului imperiu roman. Se pare că nucleul iudaic din regiunea Rinului (in așa numitul Așkenaz) a fost acela care a rezistat cel mai eficient procesului de asimilare reprezentând punctul focal al unei permanente și concentrate prezențe evreiești. Dată fiind predominanța femeilor germanice în teritoriile amintite, se poate emite azi ipoteza că originea așkenazică are la bază o populația masculină levantină şi femeile germanice. Această ipoteză poate fi confirmată de caracteristicile fizionomiei așkenaze, o combinație între trăsături tipice europene (culoarea ochilor și a părului) și cele venite din Orientul Mijlociu, cum ar fi preponderența culorii închise a tegumentelor. Studii genetice recente confirmă această ipoteză fără nici un dubiu. Evreii aşkenazi prezintă cu mare fecvență haplotipuri de tip oriental în cromozomii Y paternali și haplotipuri europene în ADN-ul mitocondrial maternal.

Creșterea exponențială a evreimii așkenaze, de la dimensiunile ”gâtului de sticlă”, până la cele 16 milioane de evrei europeni dinaintea Holocaustului reprezintă un fenomen demografic de imens succes, mai ales dacă luăm în considerare permanenta opresiune, persecuție și pogromurile care au avut loc chiar și înainte războiului mondial. Proliferarea populației evreiești a devenit un fapt real odată cu expulzarea din regiunea Rinului în secolele XIII și XIV și migrarea către est, cum ar fi Polonia, Bielorusia sau Ucraina. În aceste condiții populația evreiască și-a adăugat o serie de elemente slave. La acest aspect se referă Arthur Koestler în cartea sa celebră ”Cel de al 13lea trib”,  el propagând ipoteza originii khazare, o teorie rejectată de studii științifice, dar folosită din plin de curentele antisemite si antisioniste care contestă dreptul poporului evreu la o patrie a sa în Israel.

Se poate cu ușurință explica varietatea limitată a genotipului și fenotipului așkenaz, prin numărul extrem de restrâns al populației fondatoare și așezată în medievala regiune a Rinului, compusă mai ales de bărbați de proveniență levantină și femei de origine germanică, convertite la iudaism după toate regulile halahice (precepte obligatorii religioase) ale timpului. Astfel se explică așa zisa fizionomie europeană a majorității aşkenazilor, combinată cu apartenența la religia mozaică.

Și așa cum se întâmplă în natură, existența oricărui grup închis și mai mult sau mai puțin omogen, cu un înalt nivel de endogamie, va conduce la perpetuarea și reapariția acelor caractere ereditare, fără nicio legătură cu presupusul lor impact, pozitiv, negativ sau neutru din punct de vedere evoluționar. Printre acele dezavantaje prezentate de caracterul ereditar specific se numără maladiile ”așkenaze”**, cum ar fi neoplasmul de sân sau intestin gros, amauroza Tay-Sachs și altele. Influența pozitivă a apartenenței ereditare așkenaze poate fi considerată ca explicație a faptului ca în medie evreii aşkenazi au un IQ cu 10% mai mare decât al populațiilor în mijlocul cărora trăiesc,  cu același fond cultural. Dar fără discuție, la acest factor se pot adăuga și alte influențe ne-ereditare, nu mai puțin importante.

Evreau aşkenaz din Worms pe o ilustraţie pejorativă din sec. XV e.n. Într-o mână ţine o pungă cu bani, în cealaltă nişte usturoi.

Endogamia are în general ca efect prezervarea extremelor, pe când asimilarea produce material genetic diferențiat, favorizează diversitatea și într-o anumită măsură mediocritatea, indiferent de tipul genetic. Acest din urmă fenomen, ca și descendența din origini diferite, pare a produce indivizi mai sănătoși și mai arătoși, așa cum se vede printre instructorii californieni de fitness, sau frumusețile braziliene prezente la carnavalurile prea bine cunoscute, și să nu-i uităm: tineretul israelian născut şi crescut în țară.

Proliferarea rapidă a evreilor aşkenazi, de-a lungul secolelor, a avut ca efect multiplicarea trăsăturilor genetice, oarecum restrânse și deja prezente în populația fondatoare, un fenomen biologic şi de evoluţie, denumit ”genetic drift”. Acest fenomen a condus la predominanța unui număr restrâns de trăsături fenotipice vizibile, ce marchază și ușurează recunoașterea evreului printre mulți alții. Bineînțeles nu e exclus fenomenul influxului genetic străin, provocat de convertiri sau violuri, dar efectul acestor situații rămâne marginal. Se poate concluziona amintind un fapt clar: caracteristicile vizibile evreiești sunt o realitate și pot conduce cu relativă ușurință la identificarea reciprocă a evreilor aflați într-o mulțime diversă și pot explica așa zisele revelații produse de ”experți” neevrei.

*Mor M. The second Jewish revolt: the Bar Kochba war, 132-136 CE., Brill 2016, p 471

**http//www.jewishgeneticdiseases.org/jewish-gebetic-diseases

Peter Biro

Traducere din engleză Gabriel Gurman (Gabriel Ben Meron)

 

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

15 Comments

  • Flavia commented on March 28, 2018 Reply

    Foarte interesant!

  • jean segall commented on October 15, 2017 Reply

    Din Los Angeles Times din 9 septembrie 2014:
    un colectiv comun de 2duzini de cercetatori din Belgia. New York si Israel au studiat genomul evreilor ashkenazim si au publicat rezultatele in revista Nature Communications.Concluziile lor:
    evreii ashkenazim se trag dintr’un grup de numai 330 de evrei care au trait acum 600-800 de ani in sudvestul Germaniei.In ce priveste DNA al lor (cred ca in limba romana se spune ADN) evreii ashkenazim au 46-50% acelas tip ca flamanzii din Belgia(adica se trag din vechile triburi europene germanice); cealalta parte de 50% se trage din Orientul Mijlociu.VECHII GERMANI AU FUZIONAT CU CEI DIN ORIENTUL MIJLOCIU.

    • Peter Biro commented on October 15, 2017 Reply

      Draga Jean, tu ai livrat, ce eu nu am reusit. Iti multumesc. Trebuie inca adaugat, ca daca e vorba de numai 330 de barbati in acel “bottleneck”, nu inseamna ca populatia a fost numai atat de mica. Cei 330 au fost la inceputul unei linii patrilineare neintrerupte. Barbati care au avut numai fete, nu au fost detectati de acest test. Analog cu cele 4 femei la inceputul lantului matrilinear. Femei care au avut numai baieti nu mai sunt detectabili in DNA mitohondrial de astazi. Vreau numai sa zic, ca intreaga populatie fondatoare a numarat probabil mai multe mii de indivizi, care sunt toti stramosii nostrii si in nici un caz numai cei 330 M plus 4 F. De acord?

  • Egon Balas commented on October 15, 2017 Reply

    Articol excelent, raspunde la multe intrebari pe care mi le pusesem fara a avea un raspuns. Am o singura observatie: pentru cei dintre noi obisnuiti sa verificam informatiile primite, ar fi foarte util sa avem niste referinte.

    • Peter Biro commented on October 15, 2017 Reply

      Draga Egon, multumesc pentru compliment. Vezi mai sus comentariul lui Jean Segall. Cred ca acolo este ce ai cerut, cu toate ca se refera la o sursa indirecta. Dar daca asta nu ajunge, se gasesc multe altele in internet. Acum o luna de exemplu in Times of Israel. Chiar mai multe si mai autentice in jurnale stiintifice.

  • Geore Litarczek commented on October 13, 2017 Reply

    Despre articol trebuie să sspun că este excelent, deosebit de bine documentat și lămurește, cel puțin pe mine mi-a lămutit, multe elemente pa care nu le-am cunoscut și care sunt în deobște necunoscute marii majorități.

    • Peter Biro commented on October 13, 2017 Reply

      Draga Domnule Profesor Litarczek, consider o deosebita onoare sa obtin raspunsul acesta incurajator de la Dumneavoastra si ma simt flatat de lauda deosebita pentru modesta mea lucrare. Mai ales ca acesta provine de la “Grand Maître” al anesteziei romanesti.

  • Geore Litarczek commented on October 13, 2017 Reply

    Fenomenul de recunoastere de apartenență la un grup uman nu e o raritate. Recunoști foarte ușor un indian și-l deosebești de un nepalez. Nu vorbesc de Chinezi, japonezi, sau aborigeni australieni și aș putea continua la nesfârșit. Evreii se regăsesc între ei și sunt identificați de alții ba chiar uneori se poate precize și grupa askenazi, sefarzi cel puțin pentru mine. Oamenii sunt diferiți și se grupează și îi respect și trebuie respectați ca atare.

  • Rose Oehmig commented on October 13, 2017 Reply

    Drag Peter, noi ne-am cunoscut la Milano prin intermediul lui Gaby Gurman, care mi-e prieten din copilärie. Am cunoscut si pe prietena ta din Bulgaria.
    Articolul foarte bun si documentat.

    Rosie

    • Peter commented on October 13, 2017 Reply

      Multumesc draga Rose. Eu nu ma amintesc prea bine la numele tau, dar visual poate ca da. Prietena respectiva a devenit sotia mea in 2010. Cred ca MIlano a fost mai inainte. Nu?

  • Czitron Jancsi commented on October 13, 2017 Reply

    Multumesc pentru aducerea articolului in revista Babel.Inca un punct rosu pentru Andrea

  • Anna Farkas commented on October 12, 2017 Reply

    printre “si altele” ( boli genetice ashkenaze) este si Dysautonomia Familiala, boala genetica recesiva, cu o incidenta aproximativa de 1 purtator al genului (gene) mutant la 30 de indivizi evrei de origine Ashkenaza.

  • Andrea Ghiţă commented on October 12, 2017 Reply

    Mi-a plăcut articolul foarte bine documentat şi incitant. Totuşi, eu cred ca nu numai evreilor li se întâmplă să aibă caracteristici comune care să-i facă uşor de categorisit. La fel se petrece cu romii, cu irlandezii, cu tirolezii, cu armenii, etc.
    Şi eu am observat şi experimentat că evreii au un simţ special de a se recunoaşte între ei. Acest lucru se datorează atât unei culturi de bază foarte asemănătoare, cât şi – cred eu – faptului că mulţi evrei s-au disimulat sub alte identităţi şi totuşi căutau să se recunoască între ei, ştiindu-se vulnerabili şi persecutaţi şi având mai mare încredere în “ai lor”. Un exemplu de recunoaştere după fizionomie. când mama mea a văzut-o prima oară pe Madeline Albright a spus ungureşte “Rá va írva az egész hitközség” (pe chipul ei e înscrisă toată comunitatea evreiască). Abia peste ani aveam să citim că Madeline Albright avea origini evreieşti din Cehia, de care ea însăşi a aflat abia la 59 de ani.

  • Peter commented on October 12, 2017 Reply

    Multumesc pentru felicitari. Tema despre “dreptul” grupuriol de oameni pentru un teritoriu atare este foarte complicata si merita un articol intreg (sau chiar o serie de articole) sa fie discutat mai in adincime.

  • Theodor Toivi commented on October 12, 2017 Reply

    Felicitari pentru articol si indeosebi pentru fraza:

    ipoteza originii khazare, o teorie rejectată de studii științifice, dar folosită din plin de curentele antisemite si antisioniste care contestă dreptul poporului evreu la o patrie a sa în Israel

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *