Occidentul i-a trădat din nou pe kurzi

Fiecare persoană are slăbiciunile lui, simpatii sau antipatii, de multe ori inexplicabile. O imagine, un cuvânt, o amintire, o asociere, toate acestea pot declanșa anumite sentimente. Mai ales dacă sunt înrădăcinate din copilărie, cu greu pot fi schimbate .

În meseria mea, mă consider, în măsura posibilităților, o persoană obiectivă care încearcă să analizeze faptele cu detașare, pe baza unor date concrete, într-un context istoric relevant. Asta nu înseamnă că îi iubesc sau îi urăsc pe toți la fel. Există elemente subiective care, oarecum mă influențează, deși încerc să nu mă las, dar oameni suntem.

O astfel de „slăbiciun” de care nu m-am eliberat niciodată (nici n-am vrut) este poporul kurd. Din copilărie mi-au plăcut kurzii deși știam prea puțin despre ei iar ”vina” pentru această slăbiciune o poartă…Karl May. Toată lumea cunoaște cărțile sale scrise despre ”pieile roșii”, despre Winnetou, întâmplările petrecute în Vestul sălbatic, aventurile pe care le-a trăit scriitorul (deși nu a fost niciodată în America) care apare ca Old Shatterhand, împreună cu Winnetou și familia lui, indienii curajoși și nobili. Dar poate mai puțină lume  cunoaște faptul că May are un ciclu de romane a căror acțiune se petrece în Orientul Mijlociu, în lumea arabă iar unul dintre volume se întitulează ”În Kurdistanul Sălbatic”.

Să fi avut 10-12 ani când am citit cartea și atunci am aflat că există kurzi și un loc numit Kurdistan. Sincer să spun, nu mai îmi aduc aminte prin ce fel de aventuri a trecut eroul (tot autorul, cartea a fost scrisă la persoana întâi) dar kurzii cu care s-a întâlnit erau frumoși, curajoși, dârji și prieteni adevărați care nu-și trădau tovarășii. Personajele m-au impresionat atât de mult încât până astăzi pentru mine kurzii sunt cei descriși de Karl May. De aceea, am privit întotdeauna cu mai puțină atitudine critică mișcările kurde din Turcia, nu am fost și nu sunt convinsă că PKK, Partidul Muncitorilor Kurzi din Turcia, un partid de stânga, este chiar o mișcare teroristă și nu o formațiune care luptă cu arma în mână pentru idealul kurzilor de a-și forma un stat și am urmărit cu mare emoție  capturarea, cu ajutorul CIA, a lui Abdullah Öcalan, liderul PKK, o mare personalitate pe care nici măcar turcii nu au avut curajul să-l execute, deși a fost condamnat la moarte.

Zonele din Asia locuite de kurzi

Dar istoria kurzilor nu se limitează la aceste fapte. Kurzii care numără între 25 și 35 de milioane de persoane, sunt o națiune fără țară. Ei trăiesc răspândiți în Turcia, Siria, Irak și Iran. În timpul Primului Război Mondial, kurzii au luptat împotriva turcilor, aliații Germaniei iar la terminarea războiului, țările învingătoare le-au promis, prin tratatul de la Sèvres din 1920, un stat care urma să cuprindă numai teritoriile locuite de kurzi, în Turcia. Războiul turc de independență a schimbat radical situația, Tratatul de la Sèvres a fost  înlocuit cu cel de la Lausanne, iar prevederea privind un stat kurd a dispărut.

Singurii care într-un fel s-au apropiat de visul statalității au fost kurzii din Irak cărora, în 1958 – prin noua constituție – li s-a recunoscut naționalitatea, dar li s-a respins cererea de autonomie pe un teritoriu cu populație majoritar kurdă. Partidul Democratic din Kurdistan, în frunte cu Mustafa Barzani, tatăl lui Massoud Barzani, ajuns președintele Kurdistanului în 2005, a început o luptă armată împotriva guvernului lui Saddam Hussein care a încercat să-i disloce pe kurzi din zona lor și să mute acolo populația arabă. Saddam a folosit gaze de luptă împotriva kurzilor revoltați. Atât în timpul Războiului din Golf cât și al războiului dus de SUA împotriva lui Saddam, kurzii s-au alăturat forțelor occidentale și, după răsturnarea lui Saddam, au participat la toate guvernele care s-au instalat în Irak și au obținut, în sfârșit, o formă de autonomie în teritoriile locuite de ei, bogate în petrol.

Harta kurzilor

Apariția Statului Islamic și succesele lui militare din 2014 au slăbit puternic Irakul care nu a fost în stare să-și apere teritoriile. O coaliție anti-ISIS, formată din statele din regiune – Egipt, Arabia Saudită, Irak, Turcia și, indirect Iranul – sprijinită de SUA și de alte state occidentale, a început bătălia pentru eliberarea teritoriilor irakiene ocupate de Statul Islamic, iar greul luptelor a fost dus de forțele kurde, Peshmerga. Practic, împreună cu forțe arabe, au câștigat marile bătălii de la Raqqa și Mosul.

Considerându-se îndreptățiți ca după atâtea sacrificii să aibă și drepturi, kurzii au decis să organizeze un referendum pentru independența Kurdistanului, sperând că , în sfârșit, își vor putea împlini visul. Dar organizatorii au precizat că era vorba doar de un vot consultativ și că scopul urmărit este începerea unui dialog cu Irakul din care face parte deocamdată și Kurdistanul și că, bineînțeles, nu va fi urmat de o declarație unilaterală de independență.

Femeie din armata kurdă

Referendumul a fost organizat în pofida amenințărilor venite din toate părțile, mai ales din partea Turciei, Iranului și Bagdadului, care a trimis forțe militare pentru a ocupa orașul Kirkuk recucerit de kurzi în timpul războiului antiISIS.

Obiectiv vorbind, momentul referendumului a fost foarte prost ales, statele din regiune, dar și cele occidentale, temându-se de o destabilizare a zonei. Există și pericolul ca populația kurdă care trăiește în țările vecine, mai ales cea din Turcia care și-a propus obiectivul statului kurd și nu se ferește de lupta armată, să se alăture unui eventual stat kurd. De fapt, kurzii nu au susținut că vor imediat să pună în aplicare acest deziderat. De aceea, reacția, mai ales a Occidentului, i-a dezamăgit cumplit. Ar fi dorit un cuvânt, o rază de speranță, recunoașterea unui drept. Nu le-au primit. Din acest motiv, se consideră din nou trădați. ”Pentru kurzii care au crezut în gratitudinea democrațiilor și au acceptat sinceritatea laudelor cu care au fost copleșiți timp de trei ani, pilula este amară”, scria într-un comentariu ziaristul Henri Bernard Lévy, care l-a citat pe generalul Sirwan Barzani, unul dintre cei mai talentați militari kurzi, nepotul președintelui Kurdistanului, Masoud Barzani:

Sirwan Barzani

„Am crezut că lumea s-a schimbat….Am crezut că Statele Unite și Europa sunt cu noi așa cum am fost noi cu ei împotriva ISIS, dar am greșit – totul a fost doar fum pentru opinia publică. Acum am revenit la situația în care nu mai avem prieteni cu excepția munților din Kurdistan. Generalul de Gaulle, pe care l-ați menționat de atât de multe ori, a avut dreptate. Nici un popor nu are prieteni”.

Eva Galambos

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

12 Comments

  • eva galambos commented on October 28, 2017 Reply

    Domnule Chivo, cred că dacă mai citiți odată articolul cu atenție, o să vă dați seama de ce Occidentul ar trebui să-i sprijine pe kurzi.

  • Dr. Jack Chivo commented on October 28, 2017 Reply

    Nu inteleg acest articol!!

    Ce obligatii are Occidentul fata de Kurzi??

    Zero!!

    Imi plac kurzii si am avut doi angajati de origine kurda, oameni foarte priceputi si de treaba. Dar ei sunt si ei un fel de musulmani, de o orientare deosebita.

    Nu ca nu merita independenta, in acelasi fel in care Tibetanii, musulmanii din China vestica, Catalanii sau corsicanii din Franta, isi vor si ei independenta!. Sa nu uitam pe scotieni, multi care nu vor sa ramana in Marea Britanie!

    Daca vecinii musulmani, Turcia, Irakul, Iranul, Siria ar fi de acord, kurzii ar avea tara lor.

    Dar ei nu vor!!

    Iar restul lumii nu vrea o Balkanizare in care fiecare regiune, sau district sa se desparta cu toate consecintele.

    De pilda, ce au in comun Italienii din Nord sau de la granita cu Austria cu Sicilienii, multi de origine araba sau berbera??

    Nimic!

    Dar Italia ramane Italia!!

    Asa ca toata lumea prefera status quo, si ai gasi pe occidentali vinovati, este, cum spunea batranul Will, “much ado about nothing!”

    • klein ivan commented on October 28, 2017 Reply

      Daca vreti numiti-le ” obligattii ” dar eu le-as considera ” interese ” .Occidentul poate prefera sa aiba in fata mai multe state mici in loc de un stat mare centralizat , puternic avind o ideologie retrograda . Fiind vorba de interese , implicarea poate fi mai bine determinata ; obligatii , inseamna un check deschis . In politica spui una si ai in minte altceva . ..Comentariul meu e legat in primul rind de subiectul din articol . Klein I. / N.Y.

    • klein ivan commented on October 29, 2017 Reply

      Napoleon : ” Politica n-are inima , ci numai cap .”

  • Viorel Nicolaescu commented on October 26, 2017 Reply

    Întotdeauna folosiți și întotdeauna trădați!
    Articol scris cu multă documentare și …multă inimă!

    • klein ivan commented on October 28, 2017 Reply

      Scurt si la obiect . K.I./ N.Y.

  • eva galambos commented on October 26, 2017 Reply

    Da Ivan Klein, numai că acei aliați uitați, evreii, au primit până la urmă o țară.

    • klein ivan commented on October 29, 2017 Reply

      Dintre motivele obiective pe care le stiu :
      – Marea Britanie , foarte slabita economic dupa WWII , se retragea dintr-o zona in care nu avea interese deosebite wsi controla greu instabilitatea ( desi a spinzurat pentru terorism un numar oarecum egal de evrei si arabi – cam 110 de fiecare parte )
      – Uniunea Sovietica era interesata de existenta unui stat nou asupra caruia sa aiba influenta
      – trebuia gasit inca un loc spre care sa fie indreptat o parte din persoanele eliberate din lagare .

  • Ioana Nitescu commented on October 26, 2017 Reply

    Eva, esti extraordinara! Ca de obicei dar….aici ne patrunzi in suflet, ne obligi sa ne citim sentimentele si sa ne privim aproapele. Cel putin, in mine ai starnit toate acestea. Avem si o poveste, avem si comentariul politic si cartea de istorie. Ne obligi sa citim, sa cautam, sa invatam si sa spunem “chapeau bas”!

  • klein ivan commented on October 26, 2017 Reply

    Ideea ” curge ” usor in acest articol bun . Cred ca se putea ” imprumuta ” titlul unei carti din 1943 ( titlu care a mai fost ” imprumutat ” nu odata de atunci ) : – The forgotten ally – Pierre Van Paassen
    Klein I.

  • Theodor Toivi commented on October 26, 2017 Reply

    OPINII CONTROVERSATE privind subiectul..
    1. De ce Mass Media acuză est-europenii pentru refuzarea primirii refugiaţilor şi nu critică guvernele ţărilor musulmane vinovate de exodul refugiaţilor… Excepţie face Myanmar (Burma) care fiind budistă, este acuzată etnic-cleaning…
    2. Dece atâta vehemenţă pentru un stat palestinian sau pentru Kosovo din Serbia şi nu se acceptă Statul Kurdistan, Biafra, Catalonia sau Republica Srbska din Bosnia?
    3. Dece s-a sprijinit desmembrarea Iugoslaviei şi se bate tobă pentru un”stat unitar” în Irak, Siria, Mali s.a.m.d, ţări creiate artificial de Sykes–Picot în birourile din Paris şi Londra?
    4. Mulţi consideră, pe bună dreptate, graniţele Sykes–Picot (1916) ca fiind vinovate de actualele tulburări din Orientul Mijlociu. Spre satisfacţia industriilor de armament!
    5. Vizitând Slovenia am înţeles motivele economice ale secesiunii din ex. Iugoslavia. Sunt aceleaşi pentru care Catalonia vrea independenţa…Sau triunghiul nord italian Milano-Torino-Genova…Populaţii vrednice şi talentate nu vor să mai ţină în spinare mari spaţii geografice dominate de leneşi, birocraţi, generali, politicieni rataţi sau… mafioţi!
    Nu împărtăşesc ideia dar o înţeleg…
    Am admirat –o pe parlamentara Iris din Barcelona care etala o placardă: “Espania subsidiata, Catalunya productiva!”….

  • Ivan Lungu - Haifa commented on October 26, 2017 Reply

    Bravo Eva. Ca de obicei, bine scris si mai ales bine documentat.
    Inca odata BRAVO!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *