Clădirea în care am văzut lumina zilei,  Hotelul  Europa din Ploieşti, hotel aparţinând în vremea respectivă tatălui meu, era construită în secolul XIX de acătre rhitectul  Nicolaie Gh. Socolescu şi renovată în 1914 de Ion N. Socolescu. Cel mai renumit membru al prestigioasei familii de arhitecţi a fost Toma T. Socolescu care, în perioada interbelică, a realizat  principalele monumente arhitectonice  emblematice  pentru  oraşul meu natal: Halele Centrale (in fotografia de mai jos), Palatul Culturii, Catedrala Sf. Ioan Botezătorul sau Liceul I.L. Caragiale…

Tatăl meu s-a numărat printre prietenii genialului om.  Am cunoscut personal şi eu un talentat urmaş al celebrei familii, tânăr care a proiectat, printre altele, sala de proiectare (cu toate detaliile , inclusiv mobilierul) a întreprinderii unde am lucrat mai mult de două decenii…Ulterior am văzut în mai multe ţări asemenea lăcaşuri de concepţie tehnică, dar pot afirmă că lucrarea amintită rămâne o culme…

Carte poştală cu Hotel Europa Ploieşti, purtând parafa cu numele tatălui meu.

1940 – Păstrez în memorie foarte  puţine imagini din primii patru ani ai vieţii mele când am locuit acolo. Reţin astfel, în mod vag, momentele  înfiorătoare  când mama, ţinându-mă în braţe, alerga ţipând îngrozită pe coridoarele clădirii care se zdruncina în timpul cutremurului din anul 1940… Cu numai un an înainte mătuşile  mele se amuzau adeseori de reacţia mea emotivă în momentele când îmi o melodie la modă în perioada respectivă:

–             “Să-mi cânţi cobzar, să-mi cânţi ceva din cobză ta cea veche…”

La auzul strofei iniţiale al melodiei deveneam imediat  extrem de  atent. Mătuşile continuau:

–             “…căci bani ţi-oi da şi vin ţi-oi da…”

Impresionat de generoasa oferta din text, deveneam trist şi  buza lăsat în jos arăta o stare spirit vecină cu plânsul.. .Mătuşile continuau:

–             “…şi haina de pe mine”

La dramaticul final din libretul melodiei  izbucneam în hohote de plâns. La această turnură a evenimentelor,  mătuşile întrerupeau amuzamentul şi încercau să mă liniştească !

A trecut ceva timp din perioda  amintită. Mătuşile au plecat de mult într-o lume mai bună. Dar şi în ziua de azi îmi revine uneori în minte, melodia care la vârstă de trei ani care mă impresiona până la lacrimi !

1941- După “românizarea” hotelului am fost nevoiţi să locuim cu chirie pe str. Rudului (Delavrancea) nr.8. O perioada de timp tata a fost deţinut în lagărul de la Teis.  în continuare, ca toţi evreii, a trebuit să părăsim Ploieştiul mutându-ne la Braşov, unde tată a prestat asanumita “muncă obligatorie” la RIMB. O fotografie din epoca amintită îl arată lucrând la curatul zăpezii pe stradă principal a oraşului…

1944 – În toamna anului 1944, revenind în Ploieşti – în atmosfera poluată de gazele rafinăriilor de petrol – am revăzut  Hotelul Europa bombardat de aviaţia “marilor noştri aliaţi”.  Clădirea a fost ulterior complet demolată de regimul communist. Se pare că legionarul  Davidescu, care, facilitat de legiuirile rasiste ale perioadei, a “românizat” în 1940  Hotelului Europa nu a apucat să se bucure prea  mult  de firma luată cu forţă de la tatăl meu !

In anii ’60 s-a construit in aceiasi zona noul Palat Administrativ din orasul meu natal

Theodor Toivi