Europa asistă neputincioasă, ca o fată mare, la violarea integrității sale energetice, economice, financiare și chiar alimentare.

Miliarde de euro investiți de cetățenii europeni în asigurarea stabilității energetice și a prosperității economice se scurg literalmente în mare. Odată cu gazul scurs și conductele ciuruite, Marea Baltică înghite, atât în mod fizic cât și simbolic, bunăstarea și pacea europeană. Precum Titanicul odinioară, dar într-un mod camuflat, belicos și intenționat, o epocă de relativ belșug și echilibru este scufundată în modul cel mai josnic și irațional.

Ne merităm soarta nevolnică și prăbușirea. Întreg lobby-ul verde european n-a cârtit și n-a mișcat în front, măcar de formă, cel puțin împotriva gravei poluări a mediului.

În istorie lașitatea și ipocrizia se plătesc înzecit.

Atacul sub steag fals asupra unui obiectiv economic civil de importanță strategică deschide cutia Pandorei în ce privește terorismul de stat. Distrugerea unor segmente importante ale conductelor de gaz North Stream 1 și 2 reprezintă practic o agresiune teroristă împotriva UE, împotriva siguranței energetice a cetățenilor europeni. Există doar câteva state în lume capabile să execute o asemenea acțiune de comando la o adâncime de cca 200 m sub nivelul mării. Nu mă voi lansa în niciun fel de speculații, dar după toate regulile scrise și nescrise ale războiului, atacarea obiectivelor civile de către „forțe necunoscute” constituie o escaladare fără precedent și fără viitoare limite a actualului război mondial nedeclarat.

Cei mai mulți confrați au făcut eforturi uriașe pentru a realiza comutarea mentală din paradigma socialist-ceaușistă în paradigma democrat-liberală. Din nefericire, mulți dintre cunoscuții mei nu mai sunt capabili de încă un salt spiritual-cognitiv.

Noua transformare regretabilă a paradigmei democrat-liberale în paradigma toxică a globalismului autocratic nu mai este sesizată și percepută de mulți dintre colegii mei de generație. Ei au rămas apărători dogmatici și retrograzi ai unui sistem depășit de realitate.

Lipsa aproape totală a idealismului în rândul majorității tinerilor îi condamnă inevitabil la platitudine, monotonie existențială, rutină autodevoratoare și lipsă de perspectivă. O viață cel mult funcțională, trăită exclusiv în purgatoriul vieții materiale. Supliciul traiului unidimensional.

În mod șocant, o parte din tineretul de azi a trecut din paradigma hedonistă în acea a perversiunii de toate tipurile.

După modesta mea opinie, woke și cancel culture sunt mai curând expresii ale abisului existențial în care se zbat, decât revoltă împotriva establishment-ului actual.

Un mic exercițiu de logică elementară: Ucraina e prea slabă să alunge agresorul rus, iar Rusia nu este suficient de puternică să cucerească teritoriile vizate. Niciuna din părți nu e în stare să tranșeze deocamdată victoria militară de partea sa.

Normală ar fi recunoașterea remizei de către părțile beligerante și încheierea urgentă a unui armistițiu, urmat de negocieri de pace, cu toate compromisurile de rigoare. Riscul unui conflict înghețat, sau chiar de uzură, este infinit mai mic decât cel al unui război global. Rusia va decădea din statutul de superputere militară și va deveni inevitabil un paria între statele lumii. Ucraina va trebui să renunțe pe termen lung la teritoriile locuite de populația rusească majoritară și să abdice măcar de formă de la aderarea NATO.

În caz contrar, ne îndreptăm inevitabil spre escaladarea conflictului între două puteri militare relativ echivalente, mă refer la Ucraina sprijinită masiv de Occident și NATO. De aici, pasul spre catastrofă nucleară sau război total va fi foarte mic.

Am trecut din post-istorie în non-istorie, de la globalism în pragul catastrofei. Pare-se că totuși Huntigton a fost profet și nu Fukuyama: se dă bătălia între civilizații, practic între civilizația occidentală, progresistă, neomarxistă, și restul lumii suveranist, naționalist și conservator. Unul din primele mari conflicte dintre aceste civilizații este războiul proxy din Ucraina.

Deocamdată, compromisul și pacea nu reprezintă o opțiune. În mod cert, democrația liberală, în starea ei de decadență și pervertire actuală, nu constituie stația finală a istoriei.

Nu înțeleg ce caută retorica războinică, elanul belicos-beligerant în rândul majorității popoarelor europene. Relevantă în acest sens este panica colectivă legată de posibila reducere a temperaturii cu trei grade în case, respectiv teama atavică de contaminare cu covid până și în aer liber, când cineva strănută sau tușește. Îmbuibați, efeminați, răsfățați de excesul de confort și bunăstare, ar fi cazul ca europenii să comute calculatorul sau telefonul smart pe butonul pace. Ar fi chiar benefic ca vajnicii luptători europeni din fotolii și de pe internet să înceteze să vizioneze succese spectaculoase pe câmpul de luptă al Ucrainei, poate chiar o defilare triumfală a trupelor ucrainene și voluntarilor occidentali în Piața Roșie. Suntem în ceasul al 24 lea, dacă vom continua marșul spre catastrofă, avem șanse să ne trezim cu adevărat loviți în plin de privațiunile unui război, la care în mod cert vom capota.   

Majoritatea dintre noi suntem copleșiți de nevoia irepresibilă de exhibare. Trupuri apetisante, piscine, plaje, floricele, câini, pisici, călătorii, copii, nepoți, băuturi, delicatese, picnicuri, chefuri, diplome, titluri, interioare luxoase sau intime sunt expuse pe rețelele sociale cu o frenezie patologică, cu un aplomb inepuizabil.

Fiind atât de goi și de jalnici pe dinăuntru, suntem constrânși de neantul din noi să trăim în și prin oglindă.

Proiecția înzorzonată a deșertăciunii în eterul efemer.

În capitalismul dezvoltat, câinii au umblat cu covrigi în coadă.

În capitalismul globalist, oamenii umblă cu coada între picioare de frig, întuneric și chiar foame.

În capitalismul verde și resetat, transumanii vor sta la grămadă în săli comune fără coadă, fără proprietate, precum animalele castrate în fostele ferme.

George Vigdor