Votul meu „raţional şi util” pentru preşedintele României

Duminică, 24 noiembrie, mă duc la vot în primul tur al scrutinului prezidenţial. Cum voi vota? Din start sunt împotriva unui viitor preşedinte exponent al curentului naţionalist-suveranist, nu-mi tihneşte ca în fruntea ţării să fie un fost comandant militar şi mi se pare păgubos ca viitorul preşedinte să fie o persoană fără o pregătire solidă, puţin experimentată în politica mare, pusă în situaţia de a se „califice la locul de muncă”. Nu voi vota nici pentru candidatul meu preferat: un politician experimentat, cult, echilibrat şi carismatic, care are un program bine structurat şi adecvat vremurilor actuale. Motivul este ilustrat de bancul următor: Vasile anunţă plin de bucurie: – Tată, sunt îndrăgostit şi vreau să mă însor! – Mă bucur, dragul tatii, că în sfârşit te-ai hotărât. Cu cine vrei să te însori? – Cu János! – Vai, fiule, aşa ceva nu se poate! Sub nicio formă nu te poţi căsători cu János! – Dar de ce, tată, dacă-l iubesc? – Degeaba, aşa ceva e imposibil! – Dar de ce? – Pentru că e ungur!Read more…

Everestul, de trei ori!

În 1976, la 34 de ani, Béla Károlyi a urcat pentru prima oară Everestul olimpic și nu singur, ci împreună cu soția sa, Márta, și având în expediție două fete al căror nume aveau să rămână definitiv înscrise în Panteonul sportului: Nadia Comăneci și Teodora Ungureanu. A făcut-o, e drept, într-un mod destul de controversat. Károlyi nu a fost un antrenor blând, nu a fost nici un om comod. „Ca să strici un copil nu trebuie să fii neapărat mamița domnului Goe” – i se confesa el lui Ioan Chirilă, marele jurnalist sportiv care a scris cartea Nadia. „E destul să glumești când nu e cazul.” Károlyi nu era omul care să se țină de glume. Dar era mai mult decât atât. Nu era doar privațiunea de glume, era privațiunea de orice atribut al copilăriei, în special privațiunile alimentare. Dar aceste metode au fost tocmai potrivite pentru fetele din echipa de la Onești, pentru că și ele își doreau foarte mult să câștige.
„Nadia e un copil cu sentimente profunde. Își iubește părinţii, îşi adoră mama. E prietenă cu Teodora. Dacă vreţi, aceste două fetiţe se completează. Nadia e gravă. Teodora e veselă. Am spus odată că Nadia e pisica sălbatică a grupului nostru. Teodora e pisicuţa de casă, cu fundiţă roşie.”. Iar cu metoda Károlyi pisica sălbatică, cea mai pregătită sacrificiului, a reușit mai bine decât cea domestică.Read more…

Richard, Trump și subsemnatul

– Vă cunosc de undeva, mi s-a adresat un om între două vârste, privindu-mă peste ochelarii groși de vedere. Eram în vestiarul piscinei YMCA din New Bedford MA, în costum de baie și cască de înot. Eu nu-mi aminteam să ne fi cunoscut, dar nu are importanță. Andrei, m-am prezentat. Richard, s-a prezentat și proaspătul meu cunoscut. După ce fiecare dintre noi s-a lămurit de unde este și cu ce se ocupă celălalt, ne-am dat întâlnire la un restaurant. Am ales un restaurant portughez, New Bedford are o populație numeroasă de origine portugheză. Richard era profesor de biologie și sociologie la Massachusetts University. Era tocmai înaintea alegerilor pentru președinția Statelor Unite. Nu îndrăzneam să-l întreb pentru cine votează, dar, parcă ghicindu-mi gândurile, el mi-a spus: Eu votez întotdeauna pentru democrați, însă anul acesta mă tem că Harris o să piardă alegerile. Pare de necrezut, dar Trump va fi încă o dată președinte și urmarea va fi sfârșitul democrației americane.Read more…

Que sera, sera

Încheierea alegerilor americane este evenimentul important al săptămânii precedente. Victoria lui Trump este văzută în mod diferit de comentatori, depinzând de modul cum pot sau cum vor să înțeleagă. În mod normal, la anunțarea rezultatului, candidatul înfrânt acceptă verdictul alegătorilor și iese în fața masei de susținători să le mulțumească pentru participare în campania electorală. N-a făcut-o la vremea ei nici Hillary Clinton și n-a făcut-o nici Kamala Harris. Amândouă și-au lăsat simpatizanții să aştepte și să aștepte apariția candidatei cu o vorbă de mulțumire. Kamala a făcut-o chiar mai rău. Colaboratorii, simpatizanții Kamalei au așteptat și au tot așteptat, în zadar, ca și favorita lor să le adreseze o vorbă de mulțumire, după ce rezultatul alegerilor a fost clar și Trump își încheiase deja discursul victoriei. După multă așteptare au fost expediați acasă cu informația că în ziua următoare Kamala le va vorbi; fidelii s-au readunat a doua oară, la ora unu la prânz, apoi la patru după amiază – oră anunțată şi re-anunțată de media. Îmi permit să prezint bănuiala mea că motivul schimbării orei a fost neînțelegerile în echipa care s-a ocupat cu compunerea discursurilor Kamalei. Pe la ora patru și jumătate Kamala Harris a vorbit sau, mai corect spus, și-a citit discursul  în fața mulțimii care a așteptat-o, toți emoționați, mulți cu lacrimi în ochi sau chiar plângând.Read more…

Pe urmele împăratului Wilhelm al II-lea și ale lui Herzl

Am văzut în articolul trecut că împăratul Germaniei, Wilhelm al II-lea, însoțit de soția sa, împărăteasa Augusta Victoria, a făcut o vizită oficială la Ierusalim în toamna anului 1898, iar Herzl a profitat de ocazie pentru a-i cere sprijinul în proiectul de a crea un stat evreiesc modern în Palestina otomană.  Au trecut de atunci 126 de ani, o perioadă foarte lungă, dacă ne gândim că Ierusalimul nou, cel din afara zidurilor cetății, abia dacă are ceva mai mult de un secol și jumătate.  În aceste condiții m-am întrebat în ce măsură mai există locuri care amintesc de evenimentele din 1898.  Și în mod surprinzător mai există chiar foarte multe. Breșa din zid făcută cu ocazia intrării triumfale a cuplului imperial în Orașul Vechi există și astăzi.  Unii disprețuiesc trufia împărătesei care a dispus să se dărâme zidul pentru ca ea să poată intra cu trăsura.  Dar nu e chiar așa.  Poarta Jaffa, ca toate porțile medievale, nu a fost făcută pentru comoditatea trecătorilor, ci pentru apărare.  Trecerea este îngustă și cotită, ca un tunel în formă de L, astfel ca dușmanul care încearcă să o ia cu asalt să se lovească de un perete.  Chiar dacă împărăteasa ar fi coborât din trăsură, breșa în zid tot trebuia făcută, pentru că un alai de sute de persoane nu ar fi încăput pe poartă.  Ea folosește până astăzi ca intrare pentru mașini.Read more…

Bula mediatic-propagandistică a progresismului neoliberal s-a spart definitiv

În mod cert, odată cu victoria zdrobitoare în alegerile prezidențiale din SUA a lui Donald Trump, hegemonia narativei progresist neoliberale s-a făcut țăndări. Eșecul ei este devastator, impactul ei real va scade vertiginos în următorii ani. Bula dominantă n-a ținut din cauza următoarelor motive pe care încerc să le schițez în cele ce urmează: 1. Imaginea unui lider decrepit și inadecvat este contraproductivă. Oricâte merite și experiență politică a avut președintele Biden, oricât a reprezentat un factor de echilibru în interiorul Partidului Democrat, prestația sa jalnică în multe momente publice a contribuit la dezastrul din alegerile prezidențiale. Pe termen lung, starea precară a sănătății mentale și fizice a unui conducător de stat nu poate fi camuflată de media. Aduceți-vă aminte în acest context de fostul conducător al URSS, Leonid Brejnev. 2. Schimbarea bruscă și nedemocratică a liderului, în ultimul moment nu aduce rezultate pozitive, dimpotrivă. Debarcarea bruscă a președintelui Biden din cursa prezidențială, doar cu trei luni înaintea de startul acesteia a fost o greșală flagrantă, practic un puci în interiorul Partidului Democrat. După susținerea hilară a narativei potrivit căreia Biden este absolut apt de a fi președinte împotriva tuturor evidențelor de bun simț, s-a recurs la alegerea vicepreședintei Harris, o figură ștearsă, fără anvergură politică…Read more…

Mozaicul

Despre Israel știam doar din ce-am auzit la comunitatea evreiască din Timișoara, din presa ceaușistă și de la părinții mei, care corespondau destul de rar cu rudele din Israel. Imaginea pe care o aveam despre țara strămoșilor mei era una de “la vie en rose”: țara unde se crede că a fost paradisul pe pământ, unde s-au născut Adam și Eva și unde s-a scris Vechiul Testament după care s-a inspirat și Noul Testament – Biblia. Entuziasmul meu privitor la Israel și la eventuala noastră emigrare a crescut simțitor după Războiul de Șase Zile în care Israelul a zdrobit armatele statelor arabe inamice. Nu știam despre deosebirea dintre evreii orientali, sefarzi și așkenazi, nu cunoșteam problemele cu minoritatea arabă din Israel, nu eram conștient de râca dintre Partidul Muncii, de centru-stânga, și Partidul Likud, de centru-dreapta. Nu știam că în 1977, după decenii de guvernare a Partidului Muncii (pe alocuri cu corupței și nedreptăți față de emigranții orientali, dar și cei români), Likudul a câștigat la alegeri. Nu eram conștient de faptul că o parte destul de mare a populației, mulți dintre religioșii haredim (habotnici), nu lucrau și nu făceau serviciul militar. Nu știam nimic despre nivelul medicinii în Israel și cu atât mai puțin despre medicina publică și despre anestezie. Nici de minoritatea druză nu știam nimic. Deci în 1978 am ajuns în Israel ca noi imigranți fără idei preconcepute. Read more…

Comorile literare ale lui Raymond Queneau

Francezilor le place să-și spună, sau să se lase numiți de alții, La Grande Nation și după modesta mea părere, acest lucru are o anumită justificare. Eu le acord cu mărinimie acest titlu de noblețe, pentru că francezii au dat omenirii un număr impresionant de genii, atât în termeni absoluți, cât și per capita. Printre aceștia se numără nu doar Jean-François Champollion, descifratorul hieroglifelor, sau Louis Pasteur, cel care a prelungit considerabil durabilitatea laptelui, dar și numeroșii scriitori, filosofi și enciclopediști care au făcut posibil iluminismul occidental… Nu mi-ar ajunge o seară întreagă ca să-i enumăr. Și totuși, în Olimpul suprapopulat al corifeilor francezi există și câteva personalități mai puțin cunoscute, care, datorită meritelor lor speciale, merită cu prisosință să fie descoperite. Unul dintre geniile mai puțin cunoscute ale secolului XX a fost poetul și scriitorul extraordinar de talentat Raymond Queneau. Acest mic eseu este o privire de ansamblu asupra omului și a operei sale, pe care doresc să le aduc pentru o clipă în centrul atenției.Read more…

De ce nu s-ar pieptăna baba când arde ţara?

Săptămâna trecută – când o cititoare, nemulţumită de subiectul nu îndeajuns de actual al unui articol din Baabel – a comentat: „Ţara arde şi baba se piaptănă”, m-am întrebat dacă arhicunoscutul proverb are doar o singură interpretare (cea clasică) sau poate fi citit şi în altă cheie. Navigând pe Internet am observat că nu sunt prima care s-a preocupat de acest subiect, ceea ce m-a încurajat să-mi aştern pe foaia virtuală gândurile privitoare la incendiu, babă şi pieptănat. Am găsit mai multe tâlcuiri ale acestui proverb care – în esenţă – exprimă acelaşi lucru: indiferența sau preocuparea unei persoane pentru aspecte neimportante sau superficiale, în timp ce în jur se petrec lucruri arzătoare care necesită atenție. Înainte de a pune la îndoială cele de mai sus am să încerc să clarific termenii implicaţi în proiect: ţara, baba, incendiul şi pieptănatul.Read more…

Fă-mă, mamă, cu noroc și… ține-mă la tine!

De mult mă bate gândul să scriu ceva despre acest subiect. Până acum m-a oprit senzația că nu am dreptul să intru în viața unor necunoscuți și să-mi dau cu părerea în ceea ce privește deciziile legate de viața lor familială. Însă un articol publicat recent de o studentă în medicină, (azi) americancă, într-un cunoscut jurnal medical, mi-a schimbat hotărârea. Eseul ei începe cu următoarea frază: ”Născută în primele ore ale zilei de 31 martie 1998, mama ei decedând din cauza unei cumplite hemoragii la naștere… Dumnezeu s-o ocrotească pe fiica mea, eu plec și nu mă mai întorc.” Acțiunea se petrecea undeva în China, într-un mic orășel neștiut de nimeni. Cum a ajuns fetița în Statele Unite, nu are nicio importanță. Important e subiectul, de fapt doar parțial ”atacat” de semnatara eseului: copiii care cresc și se dezvoltă într-un mediu din care lipsesc părinții biologici. Studenta se referea la faptul că un asemenea individ nu poate ști în ce măsură genetica i-a influențat starea de sănătate și în articol ea prezintă câteva exemple despre importanța cunoașterii a ceea ce noi medicii numim antecedente heredo-colaterale.Read more…

Căutări spirituale, deschideri noi. Experiența nepaleză în contextul tragediei israeliene

M-au preocupat toate religiile. Am studiat iudaismul și creștinismul, fără însă să doresc o aprofundare fanatică, pentru a evita o unilateralitate Cu prima ocazie mi-am cumpărat Coranul tradus în românește. Din tot ce am citit până acum, nu am găsit nimic care să justifice infernul și otrava pe care unii susținători ai lui le răspândesc. Niciodată nu am crezut în fanatism și negare, pe care le văd foarte periculoase, cel puțin din modul meu de a privi umanitatea și de a mă strădui s-o înțeleg în ciuda agresivității și a tragicului. Îmi plăcea foarte mult istoria, mă interesau culturile vechi, mai ales cele de pe meleaguri îndepărtate. Așa se face că citeam cărți de călătorii, urmăream filme documentare și pe măsură ce înmagazinam mai multă informație, constatam că în profunzime totul este la fel, se repetă ca într-o spirală, că omul în adâncul său are aceleași dimensiuni spirituale, dar ele se manifestă diferit datorită educației și contextului în care evoluează. evoluează.

După ce am citit o carte extraordinară despre civilizația incașilor, mi-am dorit să ajung acolo într-o zi, să simt energia și vibrația acelui unic Machu Picchu. Acum câțiva ani mi-am văzut visul împlinit. Iată că acum mi s-a împlinit încă un vis. Am făcut o călătorie spirituală în Nepal și încerc să transmit câteva din experiențele mele de la poalele munților Himalaya.Read more…

Instinctul, trecut și prezent

E 5 octombrie 2024. Soțul meu și cu mine suntem la poarta de îmbarcare a avionului care ne va duce de la București la Viena. Acolo ne așteaptă fiul nostru cel mare. Vom sărbători împlinirea unei jumătăți de secol de la nașterea lui. Suntem anunțați că începe îmbarcarea și pasagerii cu copii au prioritate. Deodată, o fetiță de 3-4 ani pleacă de lângă părinți și se îndreaptă zâmbitoare către un cărucior din apropierea mea, în care se află un bebeluș. Când ajunge lângă cărucior întinde o mânuță spre capul copilului. Mama bebelușului observă intenția și, înainte ca fetița să atingă copilul, cu o intervenție bruscă blochează mișcarea fetiței, oprindu-i gestul inocent. Fetița pare surprinsă de reacția celei care i-a îndepărtat mânuța și, supărată de ce i se întâmplase, se retrage către propriii părinți, cu aceeași viteză cu care venise spre bebeluș. Îi citesc pe față uimirea.Read more…

5 noiembrie – o zi neagră pentru Europa

Realegerea lui Donald Trump ca președinte al Statelor Unite, el devenind cum l-au etichetat mulți comentatori ”cel mai puternic om din lume” – a fost o cumplită dezamăgire pentru noi, europenii. Nu pot să spun că ar fi fost o surpriză. Marile erori ale democraților de-a lungul celor patru ani ale președinției lui Joe Biden, campania electorală târzie a Kamalei Harris, fără ca ea să aibă timp să-și construiască un program cu care să-i atragă pe cei indeciși, poate și faptul că este femeie și de culoare, conflictele din interiorul partidului, toate aceste elemente și probabil și altele au dus la pierderea scrutinului de către democrați. Victoria lui Trump se explică nu atât prin acceptarea cu entuziasm a programului republicanilor, ci, mai ales, prin votul negativ dat democraților. Trebuie să recunoaștem totuși: mai mult de jumătate din americani l-au votat pe Donald Trump. Îi înțelegem pe cei care îi susțin ideologia, lozinca MAGA, adică punerea pe prim plan a intereselor Americii: izolaționiștii, suprematișii albi, miliardarii mai mari sau mai mici, cărora, prin politica sa financiară, Trump le oferă numeroase avantaje, nu numai prin reducerea impozitelor celor foarte bogați, ci și prin eliminarea concurenței străine cu ajutorul unor taxe de import crescute, mai ales în ceea ce privește China. Se pune, însă, întrebarea de ce a fost votat de restul alegătorilor, cu o mare varietate de ocupații, credințe, rase și care, teoretic, ar fi trebuit să-i voteze pe democrați.? Până la urmă este treaba americanilor care l-au votat (sau nu) pe Trump. Pe noi ne interesează efectul scrutinului asupra noastră, a europenilor.Read more…

Ultima oră: Ierusalim, 7 noiembrie… 1898

Tocmai se încheie una din săptămânile cele mai tumultuoase din istoria recentă a Ierusalimului: vizita majestății sale împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei, însoțit de soția sa, împărăteasa Augusta Victoria, și de o suită de cca 200 de persoane.  Acesta a fost apogeul vizitei oficiale a cuplului împărătesc în Imperiul Otoman.  Călătoria de peste o lună a început, desigur, la Istanbul, unde au avut loc convorbiri cu sultanul Abdul-Hamid al II-lea, pentru a întări relațiile de prietenie dintre cele două țări.  Dar se poate spune că această călătorie a avut și un scop… turistic, încheindu-se cu o expediție în Levant.  Iată itinerarul parcurs de cuplul imperial: au venit cu yachtul la Haifa, au continuat cu trăsura la Jaffa, Ierusalim și Betleem.  Apoi de la Jaffa au continuat cu yachtul la Beirut, iar astăzi urmează să ajungă cu trenul la Damasc… În acest context ar trebui să-l menționăm și pe dl Theodor Herzl – poate că unii cititori și-l amintesc din relatările noastre din vara trecută, de la Congresul Sionist de la Basel.  (Un al doilea a avut loc în vara aceasta.)  El propovăduiește întoarcerea evreilor în patria lor istorică și construirea unui stat modern în ceea ce astăzi este o provincie otomană destul de înapoiată. Cum sultanul a refuzat net cererea lui Herzl de a crea un stat evreiesc, acesta s-a gândit să-l roage pe împăratul german să intervină…Read more…

Have a Nice Brat Summer, Kamala Harris! – spectacolul electoral din SUA

Articolul meu nu se vrea politic, deşi în zilele noastre simplul fapt de a desemna ceva ca apolitic este socotit în sine un act politic. Conform tradiţiei, o campanie electorală în SUA începe cu patru ani înainte de alegerile propriu-zise, dar, de fapt, pregătirile încep cu mult, mult timp înainte. Mă voi axa mai ales pe campania candidatei democrate Kamala Harris pentru că, fiind neobișnuit de scurtă, ea este concentrată și mai uşor de urmărit. Avantajul unei campanii electorale tradiţionale este că ai destul timp să cunoşti candidatul, dar ea poate şi lâncezi, deveni plictisitoare și alegătorul de rând îşi poate pierde interesul. În schimb, într-o campanie scurtă, candidatul nu are suficient timp de a se face cunoscut și de a folosi toate modalităţile de a comunica cu publicul alegător. De aceea, această campanie electorală abreviată, asemănătoare mai degrabă cu alegerile de tip european, poate fi considerată un experiment de importanţă istorică pentru SUA. După anunţul surpriză din 21 iulie al preşedintelui Joe Biden că îşi retrage candidatura în favoarea vice-preşedintei Kamala Harris, presa a publicat numai articole despre patriotismul şi spiritul lui de abnegaţie. Despre Kamala Harris încă nu se discuta. Încă nu se ştia dacă ea va rămâne candidata democraţilor; decizia în această privinţă ar fi trebuit luată la Convenţia Partidului Democrat din Chicago. A doua zi totul s-a schimbat.Read more…

Încă al meu? Posibil…

Întreaga mea viață profesională în Israel s-a desfășurat la ”periferie”… E adevărat, în Israel e greu de definit periferia, o țară atât de mică, distanțe care se pot parcurge în orice direcție în timp relativ scurt. Dar eu nu am lucrat nici în Ierusalim, capitala de jure și nici la Tel Aviv, capitala de facto, astfel încât m-am obișnuit cu ideea că ”reflectoarele” opiniei publice nu vor fi niciodată îndreptate spre ceea ce se întâmplă între pereții spitalelor în care am activat. În ce măsură m-a afectat acest fapt?! Probabil că m-am obișnuit de la bun început cu ideea. Nu mă deranja prea mult că despre ”noi” se vorbește și/sau se scrie doar când e vorba de o catastrofă și îmi închipui că în asemenea situații mulți găseau și explicația erorii sau accidentului: la ce te așteptai, doar e periferie… Îmi amintesc un episod din acele vremuri, în care eram invitat la direcția spitalului de fiecare dată când eram vizitați de o personalitate politică de vază. La ședință, oaspetele se adresa celor prezenți cu o întrebare de complezență (în spatele căreia nu se afla niciun gând concret): ce ar trebui să facem pentru a îmbunătăți condițiile de lucru în spitalul dvs.? Iar eu, cu recunoscuta mea impertinență, îi dădeam pe loc replica: nimic deosebit, trebuie doar ca 2-3 membri ai Parlamentului să se interneze la noi și restul va veni de la sine!Read more…

Alegeri între bine și rău (sau „răul mai mic”)

Vreau să declar din start că nu sunt politolog, doar un cetățean îngrijorat al lumii. Fiecare dintre noi are dreptul la părerile și la convingerile lui. O alegere politică însă are repercusiuni asupra noastră, a tuturor. Puterea economică cea mai însemnată sunt Statele Unite ale Americii (SUA), totodată și singura mare putere armată din lumea democratică. Este un loc comun. Răul cel mai mic este un fel de-a numi o alegere pentru care nu ne asumăm pe deplin răspunderea. În cazul SUA și al candidaților pentru președinție care ne stau la dispoziție, mi se pare că cel ce amenință cu o baie de sânge în caz că pierde alegerile NU este o alternativă pentru cei care vor să păstreze cea mai mare democrație ca atare. NU este o alegere pentru răul mai mic. Un posibil președinte care anunță fără să clipească că va fi dictator încă din prima zi de guvernare? – care nu își ascunde câtuși de puțin admirația pentru autocrația lui Kim Jong Un în Coreea de Nord, a lui Orbán în Ungaria și a lui Putin în Rusia;Read more…

Îmbrățișaţi

– În 7 octombrie am intrat cu unitatea mea în kibuțul Kfar Aza (din apropierea fâșiei Gaza), abia la ora 14. 00, cu opt ore după începutul invaziei teroriştilor Hamas. De jur-împrejur zăceau cadavre ale membrilor kibuțului. Pe unii i-am recunoscut, copilărisem aici. Ne-a întâmpinat un foc de arme intens, hamasnicii trăgeau din casele localnicilor. Înaintam încet, din casă în casă. Am pierdut mulți camarazi în acea luptă. Într-una din casele în care am intrat, am văzut o imagine tulburătoare, pe care n-o s-o uit niciodată. În camera de zi, pe covor, zăceau două trupuri neînsuflețite îmbrățișate: un bărbat tânăr și un copil de 1-2 ani, amândoi împușcați în cap, ca la Babi Yar. Am continuat să lupt pe teritoriului Gazei, am ajuns până în orașul Khan Yunis, dar acolo am fost rănit și mai departe nu-mi mai amintesc nimic. Roi, rănit foarte grav, în comă, cu șanse minime de supraviețuire, a fost adus la Centrul Medical Universitar Soroka din Beer Șeva, considerat „Cupola de fier” medicală a țării. Timp de peste două luni a fost la hotarul dintre viață și moarte. – Îmi pierdusem orice speranță, povestește Carmela, soția lui, când spre marea mea uimire, Roi s-a trezit. Din fericire, s-a vindecat fără sechele. A urmat o perioadă lungă de recuperare la unul din spitale specializate în acest domeniu.Read more…

Ce se întâmplă în Republica Moldova?

În cariera mea jurnalistică nu cred că am scris vreodată despre Republica Moldova. În mare știam ce se întâmplă acolo, dar nu cunoșteam în profunzime istoria ei. Nu am citit documente credibile despre extinderea influenței ruse începând din 1812, când Basarabia a fost ocupată de Rusia. Nici nu știam în ce măsură s-a menținut spiritul românesc după apartenența seculară a acestei provincii de Moldova istorică și care a fost efectul celor 20 de ani de după Primul Război Mondial, când ea a aparținut de România Mare (de facto, niciodată de jure). A venit 1990, a căzut Ceaușescu și România a pornit pe calea democrației, cu o clară orientare spre Occident. În schimb istoria Republicii Moldova, care și-a declarat independența în 1992, a fost și este mult mai sinuoasă, mult mai dificilă, fiind locul unde s-au ciocnit și se ciocnesc cele două influențe, cea a Vestului și cea a Estului Care este mai puternică? Nici acum, după peste 30 de ani, nu știm sigur. O altă mare problemă legată de istoria Republicii Moldova este cea a unirii cu România. Când au început manifestări pentru unire, mai ales din partea noastră, existând exemplul Germaniei, cancelariile occidentale ne-au transmis că acest pas nu este de dorit, că el ar tulbura echilibrul internațional. De fapt, în acea perioadă numărul unioniștilor din Moldova era mic, visul unirii era mai degrabă al nostru, nu al lor. Read more…

Cât de vechi este iudaismul?

Precum am văzut în seria intitulată „Biblia dezvăluită”, ideea de monoteism a apărut odată cu reformele regelui Ezechia pe la 700 î.e.n., a prins putere odată cu apariția Deuteronomului, pe vremea regelui Iosia pe la 620 î.e.n., iar Biblia Ebraică a fost definitivată de Ezra Scribul în 458 î.e.n.  (Ideea nu a fost chiar originală.  Și faraonul Akhenaton a încercat să introducă monoteismul în Egipt – dar asta fost cu multe secole mai devreme, pe la 1350 î.e.n.  Ideea nu a prins rădăcini și a fost respinsă după moartea lui.)  Și totuși în templul lui YHW din Elefantina se mai practica politeismul chiar și după definitivarea Bibliei.  Oare există vreo explicație? Am căutat răspunsul în cercetările arheologului Yonatan Adler, conferențiar la Universitatea din Ariel și membru în Consiliul național pentru arheologie din Israel.  Știu, și concluziile lui sunt controversate, dar mie mi se par mai convingătoare ca multe altele.  Raționamentul său este următorul: Bineînțeles că arheologia nu poate arăta cum gândeau oamenii într-o anumită perioadă istorică, ea aduce doar informații despre viața lor de zi cu zi prin intermediul obiectelor pe care le-au lăsat în urmă.  Dar în momentul în care legile biblice sunt aplicate pe scară largă, nu se poate să nu rămână obiecte care să ateste acest lucru. Plecăm de la premisa că în perioada romană, în primul secol al erei noastre, iudaismul era deja foarte apropiat de cel modern: se respecta ziua de odihnă (șabat), se țineau sărbătorile și zilele de post, se respectau regulile purității rituale și ale preparării hranei etc.  Știm acest lucru chiar din Noul Testament, dar și din operele unor scriitori contemporani ca Josephus Flavius, Philon din Alexandria etc.Read more…