Unele consecinţe ale celei de a doua carantine Covid 19 în Israel

Parlamentul israelian a votat duminica trecută ca de vineri 18 septembrie, ora 14.00, să înceapă o nouă carantină/lockdown, pentru o perioadă de minimum trei săptămâni. Se nimereşte tocmai în ajunul sărbătorii de Roş Haşana, Anului Nou Iudaic, urmat de prima zi, a celei dintâi luni din calendarul evreiesc, Aleph, al lunii Tishrei. De fapt, vineri este ultima zi a lunii Elul, luna care închide anul ebraic. În momentul de faţă Israelul este ţara cu numărul cel mai mare de îmbolnăviri zilnice, raportate la măsurătorile obişnuite, şi situaţia aceasta continuă, aproape fără o îmbunătăţire, de ceva vreme. În ultimele zile s-a înregistrat o uşoară scădere de la circa 5000 de îmbolnăviri, spre 3800. La începutul pandemiei, cam prin luna mai, situaţia era inversă, Israelul fiind printre ţările cu un număr minim de îmbolnăviri, aceasta urmând carantinei care a fost instituită în luna aprilie. Anularea grabnică a carantinei, a adus după sine aşa-zisa „fază de normal”. Se pune întrebarea care au fost motivele pentru care s-a ajuns la această răsturnare de situaţie. S-a pus problema, cum de s-a ajuns la această schimbare de model? Ce s-a întâmplat în Israel diferit de ceea ce s-a întâmplat in celelalte ţări ale lumii? Concluzia ar fi legată de următoarele aspecte: Read more…

Bucurii și necazuri în Israel de Anul Nou Iudaic

În această săptămână în lumea evreiască și în primul rând în Israel se sărbătorește Roș Hașana – Anul Nou. O sărbătoare veselă, cu mese la care-ți inviți familia și prietenii și consumi mere și miere pentru ca întreg anul să fie dulce, să scapi de necazuri. Din păcate, în acest an lucrurile stau altfel. Aproape nicăieri evreii nu pot să se adune în sinagogi și să se roage, sau dacă da, într-un număr mic, iar după slujbă nu pot să-și strângă mâinile, să se îmbrățișeze când îşi urează reciproc Hag Sameach (Sărbători fericite!). Coronavirusul a pus capăt apropierii, manifestărilor de prietenie, de dragoste, rămân doar cuvintele rostite de la distanță. Cea mai grea situație este în Israel, unde un alt val de îmbolnăviri a obligat guvernul să decreteze din nou starea de urgență, de fapt este singurul stat care a procedat astfel și, probabil, tocmai din cauza sărbătorilor, căci acum toamna urmează un șir întreg, în care sinagogile se umplu de enoriași și se duc la templu până și cei care de obicei nu-l frecventează. Autoritățile israeliene au vrut să evite o răspândire mai mare a epidemiei prin aceste contacte. De aceea, pentru israelieni nu mai este vorba de veselie, ci de îngrijorare, de necazuri. Totuși, de Anul Nou Israelul a căpătat și un cadou frumos, care ar putea să-i bucure atât pe cei ce trăiesc acolo, cât și pe majoritatea evreilor care urmăresc cu atenție evenimentele din jurul țării și se preocupă de securitatea ei. După decenii de izolare și de ostilitate a lumii arabe, se pare că lucrurile se schimbă.Read more…

Pandemia e greu de suportat, mai ales de către bătrâni

În viața mea lungă am trecut prin mai multe epidemii, dar nu și printr-o pandemie al cărei sfârșit nu se întrevede și care devine aproape insuportabilă, mai ales pentru bătrâni. O încerc pe pielea mea și cu toate că mă opun din răsputeri și încerc să nu mă las doborâtă, simt ce consecințe poate avea, mai ales asupra psihicului meu și așa foarte fragil, psihic al omului vârstnic, mai ales când e singur. Au trecut mai bine de șase luni de când inițial am fost izolați în casă și apoi ne-am îndepărtat chiar noi înșine de cei dragi de frică, deoarece suntem cei cu comorbidități și expuși la forme grave de boală și de ce să n-o spun pe șleau, la a nu fi tratați corespunzător din motive lesne de înțeles, nefiind persoane prioritare. Așa judeci când ești medic și așa ar trebui să judec și eu. Dar când e vorba de persoana ta, e foarte greu să fii obiectiv și atunci lucrurile se prezintă altfel. Acum las la o parte problemele de viață și de moarte și vreau să vă descriu cum mi-a schimbat pandemia viața și psihicul. De șase luni m-am închis în casă. Rar mai vine cineva la mine și numai când se anunță la telefon și știu că pot avea încredere că e sănătos și va respecta sloganul: să nu dea mâna cu mine, să nu ne îmbrățișăm, să nu ne sărutăm, să păstreze o distanță de cel puțin 1,5 m de mine și eventual să poarte mască.Read more…

Prima zi de școală

După șase luni de situații de alertă, urgență și ce ne-a mai adus pandemia, ar fi trebuit să ne fi obișnuit, să fim pregătiți pentru începerea școlilor. Astăzi se dovedește că nu prea suntem. Spun ”suntem”, pentru că toată societatea trebuia să fie pregătită, începând cu guvernanții, indiferent care ar fi ei, cei care la un moment dat sunt în această poziție de responsabilitate. Aproape 3 milioane de copii încep astăzi școala! Mulți nu știu în ce scenariu se găsește școala lor. Să fie scenariul verde, galben sau roșu? În afara oamenilor racordați la canalele media, radio, tv, restul populației, cu mic, cu mare, nu știe ce sunt aceste scenarii. Acum nu mă refer la cei care nu mai pot frecventa școala, în principal din cauza condițiilor de viață mai puțin decât precare. Ce să ne referim la tablete, dacă acei copii nu pot avea condiții minime de igienă, sau le lipsește hrana și o apă de băut care să îndeplinească normele legale. Cine a trecut prin asemenea sate știe despre ce este vorba. De acord, este pandemie, dar de ce nu sunt gata toate școlile să își primească copiii!? Ce s-a întâmplat din primăvară până acum?! Cum s-au pregătit!? Ce se întâmplă acum este de natură să zăpăcească și cele mai bine organizate minți și să irite cele mai calme firi. Școala la care învață nepotul meu este de săptămâna trecută în scenariul roșu și se pare că însăși directoarea ar fi contactat virusul…Read more…

Pune cartofi la fiert în pauza mare

Acum mulți ani, în prima lui zi de grădiniță, am plâns mult și deznădăjduit. Mă gândeam că nu vom mai avea niciodată suficient timp de petrecut împreună. Că va trebui să fur de la ore, înot, lecții, ieșit cu prietenii. Să lucrez noaptea ca să am ziua liberă. Să fac acrobații printre obligații sociale și profesionale. Așa că vacanța asta forțată și pandemică mi-a apărut ca un dar. Cu toate angoasele și îndoielile ei. Cu tot spălatul obsesiv pe mâini și cu dezinfectatul la tot pasul. Cu tot ieșitul pe bază de declarație și cu cumpărăturile făcute pe apucate.Am avut în sfârșit timp pentru toate. Timp în care să învățăm unul despre altul și unul de la altul. Timp să frământăm pâine și să ne minunăm cum dospește. Timp să împletim cozonaci cu nucă și cacao. Timp pentru rețete complicate de prăjituri cu jeleu și glazură. Timp în care am învățat să aruncăm clătite în aer fără să le scăpăm pe jos…Astăzi e prima zi în care e la școală după atât de multe luni de vacanță forțată. Read more…

Marfa

Poetul Mircea Dinescu, disident fruntaș și antrepenor harnic, care deținea printre altele și un post de televiziune, m-a invitat să-mi ia un interviu. M-am simțit măgulit. Am mulțumit și am stabilit să vina a doua zi să mă ia cu mașina lui de pe Moșilor, unde locuiam, și să mergem împreună la Casa Scânteii, unde se afla postul de televiziune. A doua zi Mircea a tras mașina la trotuar și am intrat. Pe drum ascultam la radio, printr-un dispozitiv special pe care îl avea în mașină, ce se întâmpla la postul lui. Când am ajuns la intersecția Moșilor cu Eminescu, a cotit-o la dreapta, spre Piața Romană și a intrat cu mașina pe Bulevardul Dacia. Mie mi s-a făcut inima cât un purice. Din acea direcție era interzisă intrarea pe Bulevard. Un puhoi de mașini venea spre noi din direcția opusă. Dupa cum era și de așteptat, în scurt timp am fost înconjurați de un echipaj de trei-patru polițiști pe motociclete. Au oprit mașina și Mircea, la volan, a coborât fereastra. – Nu puteti continua, e sens interzis, au spus polițiștii. Mircea, calm, a scos capul pe fereastră. – Eu sunt Mircea Dinescu și mă duc la Casa Scânteii. Polițiștii au dus mâna la chipiu și au salutat respectuos. – Scuzați. Poate doriți o escortă?– Nu, mulțumesc. Nu e nevoie. Suntem deja aproape de Romană.Polițiștii, tot cu mâna la chipiu, s-au depărtat, dar abia după ce au fost siguri că suntem în afara oricărui pericol. Noi am continuat pe la Șosea spre Casa Scânteii. Read more…

Evreii în dezbaterea Consiliului de Miniștri. Măsuri și opinii (1941-1944)

Ideea articolului de față mi-a fost sugerată de comentariile pe marginea articolului despre 23 august publicat în Baabel în numărul din august. Țin să avertizez cititorii că nu mi-am propus să fac un istoric al Holocaustului în context românesc, demers care m-ar și depăși. Mi-am propus să aduc în atenția cititorilor câteva documente relevante care reflectă concepțiile despre evrei și politica în problema evreiască a mareșalului Antonescu; sensul și semnificația dată de el politicii de purificare etnică; identificarea evreului cu satana, cu cel mai periculos dușman al României, al poporului român. Să atrag atenţia asupra concepției lui Wilhelm Filderman că în problema evreiască nu apelul la umanism are efect, ci argumentul politic, că renunțarea la culpabilizare colectivă este în interesul național al României. Așadar, supraviețuirea evreilor din Vechiul Regat și sudul Transilvaniei – atât câţi și cum au supraviețuit – nu este o problemă de salvare, ci o problemă de politică în interes național. Conform Raportului Final al Comisiei Wiesel „autoritățile române poartă principala responsabilitate atât pentru planificarea cât și pentru punerea în practică a Holocaustului în context românesc. Aceasta include deportarea și exterminarea sistematică a majorității evreilor din Basarabia și Bucovina, precum și a unor evrei din alte zone ale României în Transnistria, uciderea în masă a evreilor români și a celor localnici în Transnistria, execuțiile masive ale evreilor din timpul pogromurilor de la Dorohoi, București și Iași…Read more…

Evreii între Israel și Diaspora

Poporul evreu s-a născut în diaspora. Mitul genezei poporului evreu se rezumă la istoria unui solitar, cu numele simbolic de Avraham, care poate însemna în ebraică ”Tatăl popoarelor”. Oricum conține ideea de tată (AV), cu prerogative sau valențe înalte. După unii autori mitul genezei avraamice s-a născut ulterior, în perioada exilului persan, (sec. VI î.Cr), din pana unor cărturari iudei, preocupați ca într-o lume dominată de venerarea zeilor să sublinieze esența monoteistă a poporului abia eliberat din robia babiloniană de generosul împărat al Persiei, Cirus cel Mare. Patriarhul Avraham, fiul lui Terah din orașul Ur, a făcut țăndări toate statuetele pregătite de tatăl său pentru a fi vândute sau distribuite poporului care li se închina. A fost un gest simbolic, o acțiune curajoasă și a dat semnalul de început al monoteismului. Credința într-unSingur Dumnezeu, cu toate dificultățile unui concept atât de abstract, măreț și neobișnuit pentru oamenii acelor timpuri. În ciuda unor poticneli și răstălmăciri ivite pe parcursul istoriei, monoteismul a dăinuit până în zilele noastre și continuă să fie credința dominantă a contemporaneității. Poporul evreu este purtătorul și păstrătorul riguros al monoteismului nealterat, în ciuda numeroaselor tentații și provocări care i-ar fi putut ușura menținerea acestor rigori, născute sau impuse într-un trecut istoric de mult depășit de evoluția omenirii. Read more…

Oare de ce revin la Bănişor?

Acum, în pragul Sărbătorilor de Toamnă, evreii vizitează mormintele celor dragi, aşezând o piatră, aprinzând o candelă şi rostind o rugăciune pentru sufletele lor. Ieri am fost din nou (îmi vie să spun „acasă”), la Bănişor…În acest sat românesc, vechi de peste 800 de ani, aşezat între dealurile molcome ale Sălajului şi-au găsit un cămin şi un rost antecesorii mei care (bănuiesc, nu am dovezi documentare) au părăsit Galiţia acum un veac şi jumătate, pentru a-şi afla un trai mai bun în Transilvania, pe atunci parte a Austro-Ungariei unde tocmai se adoptase legea emancipării evreilor. La Bănişor familia Fischman a dus o viaţă tihnită, timp de aproape un secol. A făcut negoţ şi agricultură, a sporit numeric, şi-a căsătorit feciorii şi fiicele, în sat, în satele învecinate sau chiar la Cluj (precum bunica mea, Malka) şi şi-a îngropat morţii în micul cimitir de lângă islazul comunei. Tatăl şi unchiul meu îşi petreceau vacanţele la bunicii Fischman, iar în 1932-1933 – în perioada crizei care afectase puternic starea materială a familiei sale din Cluj – tata a locuit la bunici vreme mai îndelungată, absolvind clasa a IV-a primară la şcoala din sat, iar apoi a reuşit cu brio la examenul de admitere în faimosul Liceu George Bariţiu din Cluj. Existenţa lor a fost retezată în mai 1944…Read more…

Evreimea maghiară între un trecut măreț și un viitor incert (II) Holocaust

Despre holocaustul evreimii maghiare au apărut lucrări de anvergură ale unor reputați istorici, biografi, intelectuali de marcă, filme documentare și artistice de mare valoare, opere literare de excepție. În raport cu operele unor uriași ai spiritului uman precum Randolph L. Braham (originar din Dej), renumit istoric american, Elie Wiesel (originar din Sighet) – distins cu premiul Nobel pentru pace, Kertész Imre – distins cu premiul Nobel pentru literatură, Stark Tamás sau Pach Zsigmond Pál, modestele mele notații sunt doar o succintă trecere în revistă a acestei megatragedii unice, chiar în rândul holocaustului general european, bineînțeles cu concluziile personale pe care le-am considerat necesare. Megatragedia a fost unică în primul rând pentru că o parte a lichidării fizice a evreimii a avut loc într-o țară neocupată de trupele naziste (până la 19 martie 1944). Reamintesc carnagiul de la Kameneţ-Podolsk, de pe teritoriul actualei Ucraine, unde cca. 18.000 de evrei apatrizi sau refugiați au fost măcelăriți de autoritățile horthyste, execuțiile a cca. 1000 de evrei în cursul campaniei de reocupare a Voivodinei (Serbia de azi), ambele în 1941. În al doilea rând, după intrarea trupelor naziste în Ungaria, regimul lui Horthy nu și-a pierdut integral suveranitatea, ocupația germană având mai mult un rol strategic de organizare a apărării în adâncime, sub presiunea victoriilor sovietice și a apropierii frontului.Read more…

Muzică și istorie la Marea Galileii

Lumea de dinaintea pandemiei de coronavirus mi se pare deja foarte îndepărtată, o altă epocă, cu toate că nu au trecut decât câteva luni. În zilele acestea am primit câteva înregistrări video de la un concert „de dinainte”, pe care aș vrea să le împărtășesc cititorilor. Dar s-o luăm frumușel de la început.Fiica mea, Dina, a terminat filologia și apoi a studiat logopedia, meserie pe care o practică cu plăcere și cu succes. Ca logoped s-a gândit că vorbirea și cântatul au foarte mult în comun și s-a apucat, deja adultă fiind, să ia lecții de canto. La început era doar interes „de specialitate”, dar foarte curând a devenit dragoste pentru muzică. După vreo doi ani s-a înscris într-un cor de cameră și în ianuarie ne-a invitat la primul ei concert. S-a nimerit să fie exact de ziua ei! Era la sfârșit de săptămână, pe malul Mării Galileei, sau cum îi zicem noi, lacul Kinneret. Am hotărât să închiriem un apartament de vacanță și să petrecem weekendul împreună cu ea, cu ginerele și cu nepoții. Read more…

Reflecții

Chiar dacă nu vreau, gândurile mi se întorc la blestematul ăsta de virus. Mai bine zis de consecințele epidemiei provocate de el. Statisticile despre numărul celor infectați, grav bolnavi, cei ventilați, etc., etc., mă cufundă în apele învolburate ale psihicului meu. Sunt aceste date manipulate? Trăiască teoria conspirației! Găsim un vinovat, nu are importanță pe cine: chinezi, extratereștri, etc. și deja ne simțim mai liniștiți. Vestitul prim-ministru al Marii Britanii între 1866-1868, Benjamin Disraeli, spunea despre statistică că e cea mai mare minciună dintre toate speciile de minciuni posibile. Media e plină de covid, sub toate formele posibile, sanitare, economice, culturale, sportive, etc. Se va vorbi probabil și despre literatura covidului (sic!). A fost primul val, a venit apoi al doilea val, ca marea cu fluxul și refluxul. Read more…

Medici-doctori, vraci și alți tămăduitori

Ideea acestui articol mi-a venit în urma comentariului făcut de domnul Boris Mehr asupra articolului meu Vraciul, apărut în Baabel în 20 august 2020. Domnul Mehr scria: “Cuvântul vraci este din rusă, medic, de ce oare a ajuns o poreclă sau un sinonim cu nuanță peiorativă în română? Iar medicii sunt numiți și doctori, deși se face o confuzie cu gradul științific. Vraci există și la popoarele primitive”. Comentarii într-adevăr legitime. După ce am acumulat informații relevante, subiectul nu mi se pare chiar atât de simplu și de concludent. După cum vom vedea, “vraci” nu este neapărat un peiorativ, ci uneori o profesie recunoscută, iar în multe părți ale lumii, de sute de ani, medicii sunt într-adevăr recunoscuți oficial sau neoficial ca doctori. Aș dori să analizez diferența etimologică și practică dintre medic și doctor. Read more…

O vizionare obligatorie

Filmul despre care vreau să scriu aici este ieșit din comun. N-am idee dacă acțiunea se bazează pe un fapt real, deși această posibilitate mi se pare veridică. Dar indiferent dacă se inspiră dintr-o realitate cumplită sau acțiunea e rodul imaginației, Horațiu Mălăiele (căci despre filmul său e vorba!) creează o capodoperă cineastă care merită a nu fi uitată. Citind mai multe despre această realizare, de care n-am știut nimic, nu numai pentru că de aproape o jumătate de veac nu mai sunt ”acolo”, ci și pentru că nimeni din prietenii și cunoscuții mei din România nu mi-a povestit de filmul lui Mălăiele, am înțeles că e vorba de o încercare, extrem de reușită, de a povesti ceva care reprezintă o bună parte din viața celor pentru care comunismul a venit ca o lovitură din care mulți nu au reușit să supraviețuiască.Read more…

Cea mai mare catastrofă din istoria aviației civile din Israel

Anul acesta s-au împlinit 65 de ani de la cea mai mare catastrofă din istoria aviației civile din Israel. În 27 iulie 1955 un avion al companiei aeriene El Al s-a prăbușit pe teritoriul Bulgariei și toate cele 58 de persoane aflate la bord au murit. Cea mai mare catastrofă aeriană militară a fost tragicul accident din 1997, în care s-au ciocnit două elicoptere în drum spre Liban și 73 de soldați israelieni și-au pierdut viața. Era zborul civil internațional 401 de la Londra la Tel Aviv, cu escale la Paris și Viena. Avionul era de tip Lockheed Constellation cu patru motoare – avioane similare erau și în serviciul armatei americane. La bord erau 51 de pasageri și un echipaj format din şapte persoane: 15 israelieni (patru dintre ei din echipajul de zbor), 12 americani, şase francezi, cinci cetățeni sovietici, patru canadieni (unul din echipaj), patru britanici (printre ei și logodnica căpitanului), patru din Africa de Sud (printre ei și căpitanul), trei germani de vest, un polonez, un austriac, o suedeză (însoțitoare de zbor) și doi fără cetățenie. După realimentare cu combustibil, avionul a decolat din Viena spre Tel Aviv în 27 iulie, la ora 2:53 a.m. Read more…

Despre semnificația simbolică a tăițeilor cu varză

Aproape totul pe lume este bipolar. Globul pământesc are doi poli, la fel bateriile electrice, chiar şi magnetul de pe ușa frigiderului are un pol nord şi unul sud. Antagonismul fenomenelor contrarii nu se limitează numai la procesele fizice. Lumea însuflețită este și ea plină de perechi contrastante – este destul să ne gândim la stângaci şi dreptaci, sau la cele două sexe biologice: unul masculin şi celălalt inteligent… Chiar în sufletul omului coexistă stări total contradictorii, dispoziția psihică schimbându-se uneori brusc de la bucurie extremă la tristețe cumplită. Da, există astfel de tipologii psihice, numite chiar bipolare. Mai puțin dramatice, dar totuşi determinante în viața noastră sunt diferențele de gust. În acest context aș vrea să mă refer la dualismul politic și culinar care a apărut în cadrul vechii monarhii dunărene și ale cărui repercusiuni se fac simțite până și în propria mea familie. Nu e vorba de preferințele pentru cafea sau ceai, nici măcar de alegerea între mâncarea vegană și cea gustoasă. Nu, este vorba despre cele două variante de tăiței cu varză.Read more…

Papa Moritz

Tatăl meu a murit încă din primii ani, cei mai grei, ai exilului nostru în Siberia. A suferit de foame ca noi toți, dar au fost și alte motive pentru care ne-a părăsit atât de repede. În zilele acelea i-au găsit pe frații Regenbogen nu departe de sat, în pădure, morți și mâncați de furnici. Mișa Goldberg nu știa că mama lui zăcea lângă el fără suflare, când s-a trezit dimineața. Pe Berta Langberg au găsit-o singură-cuc, pe un prici în clădirea părăsită a școlii din Krasnoiarka, cu picioarele negre, degerate. Când mama m-a trimis să-i duc o băutură caldă, ea încă vorbea, plină de speranță, de unchiul ei, generalul Goldberg, care va veni negreșit s-o salveze. Speranța nu a părăsit-o până la moarte. Ignaz Trichter era atât de înfometat încât a mâncat prea multe fructe otrăvite din pădure și a adormit pe veci, drogat.Read more…

Din nou Austria. Prin Salzkammergut.

Am ajuns la lacul cu acelaşi nume şi am înnoptat într-o vilă cu flori la fereastră din fermecătoarea localitate unde s-a petrecut acţiunea operetei „La calul bălan” (Im weißen Rößl, de Ralph Benatzky şi Robert Stolz). Am parcurs încântătoarea promenadă de pe malul lacului privind munţii împăduriţi din partea opusă, care sugerau imagini dintr-o lume extraterestră. Arhitectura medievală din St. Wolfgang ne-a introdus parcă în lumea basmelor scrise de fraţii Grimm… În ziua următoare am călătorit cu trenul alpin care urcă pe Schafberg la cota 1783 m., admirând magnifica vedere a lacurilor din Salzkammergut şi a munţilor Totes Gebirge şi Dachstein. Read more…

Consecințele stranii ale întâlnirii sârbo-kosovare de la Washington ”The winner is…Israel”

La sfârșitul săptămânii trecute s-au desfășurat la Washington convorbiri între președintele Serbiei, Alexandar Vucici, și premierul kosovar Avdullah Hoti. Din 2008. de la secesiunea fostei provincii iugoslave Kosovo și declararea ei ca stat independent, relațiile dintre Belgrad și Priștina care oricum erau tensionate, au devenit de-a dreptul dușmănoase, uneori aflându-se chiar pe pragul războiului. Independența Kosovo a fost recunoscută de un mare număr de state, inclusiv Statele Unite și multe țări europene, membre ale UE, deși organizația ca atare nu s-a pronunțat. Cu Serbia conflictele au continuat până în momentul în care Belgradul și-a manifestat dorința de a adera la Uniunea Europeană. Bruxelles-ul a condiționat acceptarea Serbiei cu reglementarea relațiilor cu Kosovo. În pofida încercărilor făcute atât de UE cât și de negociatori americani, rezultatele politice s-au lăsat așteptate. Acum partea americană, se pare că la inițiativa lui Donald Trump care nu uită că este un om de afaceri, a invitat la Washington părțile și a propus ca Serbia și Kosovo să înghețe pentru un an disputele politice legate de independența provinciei și de condițiile cerute de Serbia pentru a recunoaște eventual noul statut al Kosovo și să se concentreze asupra dezvoltării economice, acordurile să cuprindă prevederi legate de acest aspect, avantajos ambelor părți. Se preconizează realizarea unei zone economice comune, desființarea unor opreliști, libertatea de investiții și de circulație, ceea ce ar deschide larg, mai ales pentru Kosovo dar și pentru Serbia, poarta investițiilor străine. Nu s-a inclus în documente problema recunoașterii independenței provinciei.Read more…

“Corona și noi: subiect periferic sau esenţial?

În toate țările, chiar și în cele mai dezvoltate din punct de vedere economic, resursele terapeutice, mai ales cele necesare în caz de urgență, sunt limitate. Numărul de paturi spitalicești în general, și de terapie intensivă (TI), sunt în cel mai bun caz suficiente pentru vremuri așa-zise normale. Literatura de specialitate susține că numărul de paturi de TI ar trebui să fie în jur de 10% din totalul paturilor oricărui spital, dar în realitate acest procent este mult mai mic și asta aproape peste tot. Eforturile de a găsi un pat liber într-o secție de TI se soldează de multe ori cu un eșec dureros, iar pacientul în nevoie este tratat ”alternativ”, în condiții improvizate, după ce toate încercările de transfer într-un alt spital, sau de eliberare a unui pat într-o secție adecvată, au dat greș. Dar nu este vorba numai despre paturi de TI. Aparatura medicală de TI e scumpă! Ventilatoarele, monitoarele, ca să nu mai vorbim de aparatele cord-plămân, așa numitele ECMO (extracorporeal membrane oxygenators), toate costă foarte mult, și de aici politica intuitivă a administrațiilor medicale ca în vremuri ”normale” să reducă procurarea lor la un minimum necesar.Read more…