ISSN 2734-4967, ISSN-L 2734-4967
Alexandru Marius – Sandy pentru prieteni, colegi şi cunoştinţe – a fost, timp de peste trei decenii, omul din spatele camerei de luat vederi, culegătorul imaginilor din care se alcătuieşte, în primul şi în primul rând, materialul de televiziune. Avea ochi de artist (era şi sculptor), o fire boemă şi ludică, un suflet generos, un caracter nobil şi loial şi multă, multă empatie.Read more…
Tata îmi citea poezii în serile de iarnă, în după amiezile tihnite ale vacanţelor de vară, dar mai ales când mă ţintuia la pat febra vreunei boli a copilăriei. Pe atunci vorbeam doar ungureşte, limba maternă fiindu-mi maghiara, la fel ca cea dintâi identitate. Scotea din bibliotecă un volum cu versuri de Sándor Petöfi, János Arany sau Endre Ady şi-mi citea pe îndelete, străduindu-se să articuleze limpede şi să scoată în evidenţă înţelesul fiecărei strofe. Adesea recitea poezia şi apoi dialoga cu mine, pentru a vedea dacă pricepusem cuprinsul şi prinsesem tâlcul şi mesajul ei. Read more…
Pe Domnul Costel l-am cunoscut acum câţiva ani, când ne-am aşezat la masă la o terasă cochetă de pe ţărmul Mării Negre, la Cap Aurora. Din păcate mâncarea avea un gust suspect, ceea ce am şi semnalat ospătarului. Imediat s-a înfiinţat la masa noastră patronul care şi-a cerut scuze pentru incidentul neplăcut, a adus o altă porţie de mâncare – de data asta proaspătă şi gustoasă. La sfârşit, când am cerut nota de plată, ne-a anunţat că toată consumaţia a fost din partea casei, ne-a cerut din nou scuze pentru cele întâmplate şi ne-a invitat să revenim. Modestia şi generozitatea patronului ne-a făcut o impresie plăcută şi de atunci suntem clienţii fideli ai Terasei Aurora1. (Cu vreo 10 ani în urmă existau mai multe terase înşirate pe ţărmul de la Cap Aurora, toate purtând numele de Aurora însoţit de numărul de ordine atribuit de la Sud spre Nord. Acum nu mai există decât aceasta care şi-a păstrat, totuşi, şi numărul).Read more…
Cred că fiecare cadou poartă în el amprenta dăruitorului, iar dacă e un obiect vechi, o moştenire de familie, amprentele stratificate îi conferă o încărcătură specială. Şi mai cred că momentul şi locul în care este oferit nu sunt întâmplătoare. Cartea de rugăciuni pe care o iau cu mine la marile sărbători, precum cele de toamnă, stă dovadă că fiecare dar are tâlcul lui. După cum atestă prima pagină, Miriam (Mirjám – în maghiară) este o culegere de rugăciuni pentru femeile israelite, scrisă de Dr. Arnold Kiss (1869 – 1940), mare rabin al sinagogii neologe de pe strada Leo Frenkel din Budapesta. Cărticica de rugăciuni modestă, cu coperte cartonate negre, introdusă într-o teacă de carton tot neagră, am primit-o în dar acum nouăspretece de ani…Read more…
Inscripţii precum Bucureşti-Băneasa sau Wien-Meidling te anunţă că te afli la periferia unui oraş mare şi că urmează staţia principală. De patruzeci de ani, sosind în gară, la aeroport sau depăşind cu maşina indicatoarele rutiere de pe şoselele ce mă aduc acasă, în oraşul meu natal, citesc: Cluj-Napoca şi rămân cantonată în… suburbie. Staţia CLUJ, cu denumirea adevărată, tradiţională, a oraşului nu mai apare decât dacă faci o incursiune în timp. Clujul a fost alungat din inscripţiile şi documentele oficiale, fiind înlocuit de Cluj-Napoca, printr-un decret emis cu patruzeci de ani în urmă…şi publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, din 18 octombrie 1974 [Buletin Oficial al RSR An X nr 125 / 18 Octombrie 1974 –Decretea ale Consiliului de Stat – Decrete Prezidentiale], cu scopul de a „eterniza denumirea acestei străvechi așezări – mărturie a vechimii și continuității poporului român pe aceste meleaguri”. Regimul care a impus noua denumire – după opinia mea, ilogică chiar şi din perspectiva susţinerii obiectivului mai sus enunţat – s-a prăbuşit cu 25 de ani în urmă, însă numele oficial al oraşului nu s-a schimbat ci, dimpotrivă, trendul „eternizării” s-a intensificatRead more…
Nu citisem nimic de Patrick Modiano înainte să i se fi decernat Premiul Nobel pentru literatură. A doua zi după anunţarea alegerii sale printre laureaţii Nobel, am intrat prin librării să caut ceva scris de el. Abia la al treilea magazin de cărţi am găsit un singur titlu: Dora Bruder. Cărţulia de nici 100 de pagini este rezultatul demersului de a reconstitui soarta unei adolescente de origine evreiască, dispărută de acasă, al cărei nume – Dora Bruder – fusese menţionat într-un comunicat al poliţiei, în Parisul aflat sub Ocupaţie.
O bătrână a murit pe câmp. Îngheţată. Căzuse răpusă de epuizare şi de frig. Era îmbrăcată în pijama şi în tălpile goale. Nu o alungaseră rudele vitrege, ci un medic – crezând-o pe cuvânt că „se simte mai bine şiRead more…
Îmblânzirea vremii şi campaniile de reduceri de preţuri la hainele de iarnă au adus cu ele o oarecare trezire a străzilor oraşului. În mod automat, numărul cerşetorilor postaţi la intrările în marile magazine a crescut şi el, împestriţând peisajul, uneori cu scene tragi-comice,Read more…
Narațiunea nu ține locul realității. Mass media occidentală s-a făcut de oaie în repetate rânduri. Putin n-a murit, din contră, cu certitudine va deveni noul-vechi președinte al Rusiei în 2024, sancțiunile împotriva Rusiei nu funcționează, Ucraina nu poate învinge și recupera teritoriile cucerite de Moscova. Pe termen mediu, Kievul are șanse să se prăbușească. Deocamdată ajutorul militar american e sistat de Congres, iar celelalte state occidentale care încă n-au întors spatele regimului Zelenski nu au capacitatea militar-industrială să ajute în mod corespunzător armata ucraineană. Aceasta a fost deja nevoită să ocupe poziții defensive pe toată lungimea frontului de circa 1100 de km, iar armata rusă a preluat inițiativa în câteva puncte, obținând câteva câștiguri teritoriale strategice în Donețk. Progresiștii radicali din întreaga lume somează Israelul prin manifestații violente să înceteze imediat ofensiva militară din Gaza și să încheie urgent un armistițiu cu Hamas-ul. Aceiași progresiști neînduplecați susțin „războiul împotriva lui Putin” până la ultimul soldat ucrainean și fac presiuni asupra „regimului democratic al lui Zelenski” ca nu carecumva să încheie un armistițiu cu diavolul de la Kremlin. Superbă dublă măsură, ce sminteli ale rațiunii elementare. Read more…
De când am trecut perioada Coronei, dorinţa mea de a călători a scăzut considerabil. Practic, au rămas foarte puţine locuri în care încă mi-aş dori să mă aflu, pentru care aş putea să-mi închipui că aş face efortul de a le vizita. Mă voi referi la articolul Havei Oren, de curând publicat în Revista Baabel (https://baabel.ro/2024/01/parisul-revizitat/) articol în care se face referire şi la un comentariu scris de mine. Aş începe prin a spune, că în acest moment mi-ar fi oarecum teamă să călătoresc, o teamă provocată nu numai de catastrofa abătută asupra Israelului la 7 octombrie 2023, dată pe care istoria nu o va mai şterge niciodată din fluxul de evenimente tragice pe care evreii le asociază în general datei de 9 a lunii Av. De-acum se va adăuga încă o dată, cea de 22 a lunii Tishrei, o altă zi neînchipuit de tristă pentru orice evreu, oriunde s-ar găsi. Şi totuşi, mă gândesc, câteodată, că unul dintre foarte puţinele locuri pe care aş dori să le revăd este chiar PARISUL. O să încerc să explic ce este semnificaţia unui oraş pentru cine trăieste sau îl viziteaza. Fiecare oraş prin care am trecut a rămas, pentru mine, cu o semnificaţie. Acest aspect am incercat sa-l exemplific nu o dată în amintirile scrise referitoare la Bucureşti, publicate în cartea mea de povestiri şi impresii de călătorie EPPUR SI MUOVE… şi totuşi continuă.Read more…
În ultimii ani eram convins că văzusem – ca turist – cam tot ce era de văzut în acea parte a lumii, adică în țara numită oficial Republica Moldova, dar care pentru mine rămâne Basarabia. De douăzeci de ani mă aflu acolo de vreo 2-3 ori pe an, iar amfitrionii mei și ai celor care vin împreună cu mine au grijă să ne ducă peste tot. Am vizitat locuri istorice, am cutreierat peste tot, inclusiv în Transnistria (o fâșie de pământ care nu are nici în clin nici în mânecă cu Basarabia istorică), am fost în nord spre Soroca și în sud spre Comrat, capitala găgăuzilor, am fost la Orheii Vechi, am vizitat locurile legate de istoria evreilor basarabeni. Am vizitat și cele mai cunoscute crame din acele locuri și din tot ce am băut, am rămas cu convingerea că Negrul de Purcari e cel mai potrivit gusturilor mele, deși crama mea preferată e Cricova. Cu fiecare ocazie m-am întâlnit cu folclorul moldovenesc, cu muzica a cărui sunet îl cunoșteam din copilărie, din partea cealaltă a Prutului. În acea după-amiază, după ce am terminat prima parte a treburilor și ne pregăteam pentru următoarea dimineață, tot foarte ocupată, ni s-a spus că vom merge la Strășeni. Read more…
Cred că nu mai sunt mulți care își amintesc de I. Ludo și deoarece eu l-am cunoscut, încerc să-l prezint ca om și ca scriitor. Bineînțeles că l-am cunoscut ca soția lui Israil Bercovici, deoarece prietenii lui, cum am mai spus, au devenit și prietenii mei. Când a venit pentru prima dată la noi, știam că e scriitor și chiar cred că citisem una din cărțile sale. Ca scriitor, Ludo a cultivat în special efectul comic. George Călinescu consideră că I. Ludo a scris cele mai valoroase cărți în perioada interbelică, în timp ce Mihail Sebastian, cu intenții răutăcioase, l-a numit „un Tănase al uliței”. Ovid Crohmălniceanu afirmă că mai drept ar fi să i se recunoască lui Ludo descendența din Șalom Aleihem. Majoritatea cărților sale au fost publicate în climatul politic al anilor 1950 – 1960, romane cu minimum de ficțiune în care își putea exercita sarcasmul asupra evenimentelor politice din trecutul recent. Ludo a adoptat o atitudinea ostilă și față de mișcarea națională evreiască, față de sionismul pe care îl simpatizase în tinerețe, ceea ce l-a îndepărtat de unii cititori evrei. Nici Premiul de Stat, care i s-a acordat în 1953, nu l-a apropiat de cititorii evrei. Rabinul Alexandru Șafran l-a criticat vehement, numindu-l „un antisemit evreu”, pentru că Ludo i-a criticat și pe evrei.Read more…
La această întrebare cheie m-am referit în recentul meu comentariu la articolul “Și noi avem prieteni”. Încep cu o realitate cunoscută: atât printre autori cât și printre cititori, mulți preferă știrile negative. Iată cuvintele neurologului Rick Hansen: “Creierul este ca Velcro (bandă adezivă care poate înlocui șireturile de pantofi) pentru știrile negative și ca teflonul (anti adeziv) pentru cele pozitive.” (1) Această tendință este exploatată de mulți ziariști și prezentatori TV, chiar și de profesioniștii serioși, fiindcă știrile negative atrag cititori și spectatori. Un exemplu actual este războiul din Gaza. Peste tot se publică știri despre crimele și chiar genocidul provocat de armata israeliană printre civilii din Gaza. Referitor la aceste publicații (2,3), trebuie să spun în primul rând că starea de război și genocidul sunt două lucruri complet diferite. Războiul este un conflict armat între două sau mai multe state, națiuni, grupuri, pentru realizarea unor interese economice și politice. El se caracterizează prin violență, distrugere și moartea unor soldați, dar și a unor civili nevinovați. Dar ce înseamnă genocidul după definiția ONU? El este un act care are ca scop distrugerea totală sau parțială a unei națiuni, etnii, rase sau grupări religioase. (5) Războiul Israelului în Gaza nu se încadrează în această definiție, pentru că el urmărește cu totul altceva: înlăturarea de la conducerea Gazei a grupării teroriste Hamas și eliberarea ostaticilor răpiți de ei. Din contră, această definiție a genocidului se potrivește mult mai bine crimelor săvârșite de Hamas împotriva civililor israelieni. Țelul lor final era distrugerea sistematică a evreilor din așezările israeliene, dar, din fericire, ei nu au reușit să-și ducă planul la bun sfârșit. În urma interogatoriului prizonierilor s-a aflat că Hamas avea deja un program concret, hotărâseră chiar cine va conduce fiecare oraș israelian ocupat.Read more…
Nu credeam că voi continua seria de articole cu acest titlu, chiar dacă am multe de spus despre anii mei de școală, dar micile întâmplări cotidiene au făcut posibil acest lucru. Zilele trecute, în timp ce căutam o carte pe internet, privirea mi-a căzut pe un șir de manuale de matematică pentru clasa a II-a. Unul din ele avea ca autor pe Barbulea Nicolae, un nume cunoscut, profesorul meu de matematică din școala generală. Am făcut comanda și am primit cartea aproape intactă, nefolosită de niciun elev. Am resimțit emoția pe care o aveam când îmi găseam pe bancă snopul de cărți date gratuit pentru noul an școlar. Este un manual unic, editat în 1971, când, slavă Domnului, încă nu apăruseră ”manualele alternative” atât de controversate care au făcut să se disperseze baza de cunoștințe necesare înțelegerii unei discipline. Mult mai târziu am aflat și de ce au apărut manualele alternative: a fost salvată piața editorială din România (edituri și locuri de muncă). Nici vorbă de un interes major pentru calitatea învățământului românesc. Dar asta e altă poveste. La o privire mai atentă am observat că numele autorului era Bărbulea nu Barbulea, detaliu pe care nu-l remarcasem la început. Nu cunoșteam întreaga activitate pedagogică a fostului meu profesor, dar nu m-am mirat că a fost și autor de manuale.Read more…
Adunarea Generală a ONU a votat, cu o majoritate covârșitoare – 143 din cele 193 de state membre – o rezoluție propusă de Emiratele Arabe Unite prin care se cere aderarea Palestinei ca stat cu drepturi depline în organizație. Nouă state s-au opus, iar 25, printre care și România, s-au abținut. Deși noile drepturi câștigate au valoare simbolică, Autoritatea Palestiniană neavând drept de vot nici în urma rezoluției, acesta este un nou stimulent pentru intensificarea antisemitismului în lume și pentru condamnarea unilaterală a Israelului. Crearea unui stat palestinian, apreciază o serie de experți în probleme ale Orientului Mijlociu, inclusiv Statele Unite, trebuie realizată prin negocierile dintre părți, respectiv intre Israel și Autoritatea Palestiniană și aceasta în condiții de pace. De asemenea, acordarea drepturilor depline palestinienilor în cadrul Adunării Generale a ONU necesită o recomandare a Consiliului de Securitate, iar recent Statele Unite s-a opus cererii prin veto.Read more…
„Aici Radio Cluj.” Aceste cuvinte au fost rostite pentru prima oară acum 70 de ani, în 15 martie 1954, dintr-un studio situat într-o vilă frumoasă de pe strada Rákóczi. Înființarea acestui post de radio, eveniment deosebit în viața culturală a Clujului, este legată de conferențiarul universitar Dr. Ludovic Rațiu. Dr. Rațiu s-a născut în 1915 la Satu Mare, într-o familie mic-burgheză. La sfârșitul anilor 1930 s-a înscris la Facultatea de Medicină din Padova. În timpul primei sale vizite acasă, la Satu Mare, după ce Transilvania de Nord a fost anexată Ungariei, a fost arestat de către poliția hortistă pentru activitate antifascistă și închis la penitenciarul din Someșeni. În 1944 a fost deportat în lagărul de la Buchenwald unde a luat parte activă în rezistenţa subterană. În 11 aprilie 1945 a fost eliberat şi a revenit în Transilvania. Părinţii lui au pierit la Auschwitz, dar sora lui, Clara, a supravieţuit. După război Ludovic Raţiu s-a dedicat construirii unei societăți noi, drepte, egalitare, antifasciste. În momentul în care i s-a încredinţat conducerea Studioului de Radio Cluj, şi-a pus în slujba acestui scop toată toată priceperea şi energia, toată zestrea intelectuală – era un om citit, poliglot şi iubitor de cultură. Nu avea experiență în domeniu, ca de altfel toţi angajaţii tinerei instituţii de presă audio, dar şi-a însuşit cunoștințele de bază necesare pentru această muncă. A petrecut vreme îndelungată la studiourile de radio de la București, Moscova, Praga, Berlin și Budapesta pentru a învăța din experiența colegilor din alte țări. A fost directorul instituţiei timp de aproape douăzeci de ani.Read more…
Rezultatele alegerilor europarlamentare din Germania au produs stupoare – partidul de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD), a ajuns pe locul al doilea, cu 15,9% din voturi. Cum partidul socialist s-a îndepărtat de la temele clasice, ocupând-se mai mult de Wokeness, Cancel Culture, Fridays for Future sau #Me Too decât de temele clasei muncitoare, AfD a preluat o mare parte din electoratul stângii tradiționale. În 23 mai 2024, la propunerea Marinei le Pen, europarlamentarii acestui partid au fost excluși din grupul european, din cauza afirmațiilor unui membru AfD despre activitatea ofițerilor SS în timpul regimul național socialist din Germania. AfD a apărut pe scena politică în 2013. La început Angela Merkel a declarat lapidar: „trăim în libertate, oamenii pot să se exprime și să voteze liber”, dar mai târziu a avut nenumărate „ciocniri” la scenă deschisă cu parlamentarii acestui partid. Partidele aflate în tripla coaliție guvernamentală din 2021 (primele alegeri din Germania după retragerea Angelei Merkel) au suferit înfrângeri considerabile…Read more…
Toni a terminat facultatea de teatru de la București. A fost repartizat la Teatrul Național din Craiova, dar a dorit să se întoarcă în Clujul natal și la familia lui. Teatrele din Cluj, nici cel maghiar şi nici cel român (vorbea bine și în limba maghiară) nu l-au primit, astfel încât nu a găsit altă soluție decât să se facă păpușar și să lucreze la Teatrul de Păpuși. S-a împăcat greu cu ideea, dar în cele din urmă a început să-i placă – oricum copiii erau spectatori generoşi. Salarul fiind mic, pe lângă actorie și-a luat încă un job: distribuia laptele la abonați. De aici i-a venit și numele de “Păpușarul Lăptar”. Era un om înalt, abia trecut de 30 de ani, jovial, un hâtru bun de glume. Abonații îl simpatizau și îi savurau glumele. Locuia în blocul de vizavi, chiar la același etaj, și ne puteam vedea pe geam. Așa se face că ne-am împrietenit. Ne vizitam des și ieșeam împreună în excursii. Îi plăcea vinul sec și când aveam un astfel de vin îl sunam. Venea cu plăcere și fumam amândoi. Read more…
Se împlinesc 12 ani de la înfiinţarea (naşterea) revistei Baabel. Potrivit numerologilor, 12 simbolizează importanța găsirii echilibrului și armoniei în diferite aspecte ale vieții. Acum 12 ani, în 28 iulie 2012, Baabel a pornit la drum în căutarea armoniei, enunţând în articolul Despre, aflat și acum pe „bara de sus” a paginii revistei (următoarele: “Căutăm să reunim în paginile revistei Baabel ştiri percutante, realităţi dure, amintiri impresionante, întâmplări inedite, poveşti duioase, imagini îndrăzneţe, savori îmbietoare menite să reflecte cât mai cuprinzător această lume a Oamenilor care, în noianul de informaţie care ne împresoară, ni se arată tot mai mult ca un iureş agresiv în care domneşte hărmălaia, o babilonie în care vom încerca, împreună cu d-voastră, Stimaţi Cititori, să descoperim crâmpeie de armonie şi să combatem tot ceea ce o poate tulbura, poate împiedica manifestarea liberă și plenară a omului, stârneşte ura rasială, xenofobia, antisemitismul și discriminarea”. Recitind la întâmplare câteva articole din cele peste o mie, publicate de-a lungul anilor, observ că nu ne-abătut de la proiectul iniţial. Studiind ediţiile revistei, pe ani (le găsiţi în partea inferioară a oricărei pagini deschise, la secţiunea Archives) se poate observa limpede că an de an a sporit nu numai numărul articolelor, ci și consistenţa şi calitatea lor.Read more…
Olimpiadele sunt evenimentele de vârf ale sportului mondial și mulți, printre care și eu, petrecem ore în șir în fața ecranelor care transmit competițiile olimpiadei. Recenta olimpiadă de la Paris a excelat atât prin organizare (inclusiv excelenta ceremonie de deschidere), cât și prin calitatea competițiilor sportive. O mană sufletească pentru iubitorii de sport! La competiție au participat 206 de state printre care și o delegație a refugiaților. La Paris au participat 37 de sportivi refugiați, mai ales din statele musulmane dictatoriale (Siria, Iran, etc.) Menționez excelentele rezultate ale delegațiilor sportivilor români și israelieni. Din păcate însă, câteodată acest adevărat festival al sporturilor este umbrit de politizare și chiar de corupție. Olimpismul promovează excelența în sport, prietenia și respectul reciproc. Într-o lume ideală, politica și corupția ar trebui să fie excluse de la olimpiade. Iată cele șase principii care stau la baza jocurilor olimpice: – Evitarea discriminării de orice fel.
– Durabilitatea în dezvoltarea economică, socială și a mediului înconjurător.
– Umanismul – în centrul atenției se află omul.
– Universalitatea. Sportul aparține tuturor și impactul său este universal.
– Solidaritatea. Comitetului Olimpic Internațional ajută comitetele naționale, mai ales pe cele care au cea mai mare nevoie.
– Sportul, educația și cultura trebuie să meargă mână în mână.
Să le luăm pe rând și să vedem în ce măsură aceste principii sunt respectate.Read more…