ISSN 2734-4967, ISSN-L 2734-4967
Alexandru Marius – Sandy pentru prieteni, colegi şi cunoştinţe – a fost, timp de peste trei decenii, omul din spatele camerei de luat vederi, culegătorul imaginilor din care se alcătuieşte, în primul şi în primul rând, materialul de televiziune. Avea ochi de artist (era şi sculptor), o fire boemă şi ludică, un suflet generos, un caracter nobil şi loial şi multă, multă empatie.Read more…
Tata îmi citea poezii în serile de iarnă, în după amiezile tihnite ale vacanţelor de vară, dar mai ales când mă ţintuia la pat febra vreunei boli a copilăriei. Pe atunci vorbeam doar ungureşte, limba maternă fiindu-mi maghiara, la fel ca cea dintâi identitate. Scotea din bibliotecă un volum cu versuri de Sándor Petöfi, János Arany sau Endre Ady şi-mi citea pe îndelete, străduindu-se să articuleze limpede şi să scoată în evidenţă înţelesul fiecărei strofe. Adesea recitea poezia şi apoi dialoga cu mine, pentru a vedea dacă pricepusem cuprinsul şi prinsesem tâlcul şi mesajul ei. Read more…
Pe Domnul Costel l-am cunoscut acum câţiva ani, când ne-am aşezat la masă la o terasă cochetă de pe ţărmul Mării Negre, la Cap Aurora. Din păcate mâncarea avea un gust suspect, ceea ce am şi semnalat ospătarului. Imediat s-a înfiinţat la masa noastră patronul care şi-a cerut scuze pentru incidentul neplăcut, a adus o altă porţie de mâncare – de data asta proaspătă şi gustoasă. La sfârşit, când am cerut nota de plată, ne-a anunţat că toată consumaţia a fost din partea casei, ne-a cerut din nou scuze pentru cele întâmplate şi ne-a invitat să revenim. Modestia şi generozitatea patronului ne-a făcut o impresie plăcută şi de atunci suntem clienţii fideli ai Terasei Aurora1. (Cu vreo 10 ani în urmă existau mai multe terase înşirate pe ţărmul de la Cap Aurora, toate purtând numele de Aurora însoţit de numărul de ordine atribuit de la Sud spre Nord. Acum nu mai există decât aceasta care şi-a păstrat, totuşi, şi numărul).Read more…
Cred că fiecare cadou poartă în el amprenta dăruitorului, iar dacă e un obiect vechi, o moştenire de familie, amprentele stratificate îi conferă o încărcătură specială. Şi mai cred că momentul şi locul în care este oferit nu sunt întâmplătoare. Cartea de rugăciuni pe care o iau cu mine la marile sărbători, precum cele de toamnă, stă dovadă că fiecare dar are tâlcul lui. După cum atestă prima pagină, Miriam (Mirjám – în maghiară) este o culegere de rugăciuni pentru femeile israelite, scrisă de Dr. Arnold Kiss (1869 – 1940), mare rabin al sinagogii neologe de pe strada Leo Frenkel din Budapesta. Cărticica de rugăciuni modestă, cu coperte cartonate negre, introdusă într-o teacă de carton tot neagră, am primit-o în dar acum nouăspretece de ani…Read more…
Inscripţii precum Bucureşti-Băneasa sau Wien-Meidling te anunţă că te afli la periferia unui oraş mare şi că urmează staţia principală. De patruzeci de ani, sosind în gară, la aeroport sau depăşind cu maşina indicatoarele rutiere de pe şoselele ce mă aduc acasă, în oraşul meu natal, citesc: Cluj-Napoca şi rămân cantonată în… suburbie. Staţia CLUJ, cu denumirea adevărată, tradiţională, a oraşului nu mai apare decât dacă faci o incursiune în timp. Clujul a fost alungat din inscripţiile şi documentele oficiale, fiind înlocuit de Cluj-Napoca, printr-un decret emis cu patruzeci de ani în urmă…şi publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, din 18 octombrie 1974 [Buletin Oficial al RSR An X nr 125 / 18 Octombrie 1974 –Decretea ale Consiliului de Stat – Decrete Prezidentiale], cu scopul de a „eterniza denumirea acestei străvechi așezări – mărturie a vechimii și continuității poporului român pe aceste meleaguri”. Regimul care a impus noua denumire – după opinia mea, ilogică chiar şi din perspectiva susţinerii obiectivului mai sus enunţat – s-a prăbuşit cu 25 de ani în urmă, însă numele oficial al oraşului nu s-a schimbat ci, dimpotrivă, trendul „eternizării” s-a intensificatRead more…
Nu citisem nimic de Patrick Modiano înainte să i se fi decernat Premiul Nobel pentru literatură. A doua zi după anunţarea alegerii sale printre laureaţii Nobel, am intrat prin librării să caut ceva scris de el. Abia la al treilea magazin de cărţi am găsit un singur titlu: Dora Bruder. Cărţulia de nici 100 de pagini este rezultatul demersului de a reconstitui soarta unei adolescente de origine evreiască, dispărută de acasă, al cărei nume – Dora Bruder – fusese menţionat într-un comunicat al poliţiei, în Parisul aflat sub Ocupaţie.
O bătrână a murit pe câmp. Îngheţată. Căzuse răpusă de epuizare şi de frig. Era îmbrăcată în pijama şi în tălpile goale. Nu o alungaseră rudele vitrege, ci un medic – crezând-o pe cuvânt că „se simte mai bine şiRead more…
Îmblânzirea vremii şi campaniile de reduceri de preţuri la hainele de iarnă au adus cu ele o oarecare trezire a străzilor oraşului. În mod automat, numărul cerşetorilor postaţi la intrările în marile magazine a crescut şi el, împestriţând peisajul, uneori cu scene tragi-comice,Read more…
Cei mai mulți confrați au făcut eforturi uriașe pentru a realiza comutarea mentală din paradigma socialist-ceaușistă în paradigma democrat-liberală. Din nefericire, mulți dintre cunoscuții mei nu mai sunt capabili de încă un salt spiritual-cognitiv. Noua transformare regretabilă a paradigmei democrat-liberale în paradigma toxică a globalismului autocratic nu mai este sesizată și percepută de mulți dintre amicii mei. Ei au rămas apărători dogmatici și retrograzi ai unui sistem depășit de realitate. Ar fi bine să ne întoarcem la democrația liberală autentică din anii 60-90, fără pervertiri ideologice, economice și sociale, precum emisii de carbon zero, încetarea folosirii combustibililor fosili și a energiei nucleare, probleme de gen, Black Lives Matter, Woke sau Cancel culture, digitalizarea monedei și scoaterea banilor lichizi de pe piață, liberalizare şi dezincriminareafolosirii drogurilor ușoare, normele rigide ale hărțuirii sexuale și ale corectitudinii politice, retorica obligatorie rusofobă și prorăzboinică, dictatele corporatiste ale birocrației de la Bruxelles.Read more…
M-am născut și am crescut la Marghita, în județul Bihor, și am învățat medicina la Timișoara. După imigrarea mea în Israel, în 1978, la vârsta de 27 de ani, m-am specializat în anestezie și terapie intensivă. De atunci am fost de nenumărate ori în România, fie la rudele soției sau la un prieten din copilărie din Marghita, fie invitat la congresele și simpozioanele Societății Române de Anestezie-Terapie Intensivă (SRATI). De orașul meu natal, Marghita, sunt profund dezamăgit, fiindcă spre deosebire de multe alte orașe din România, conducerea lui nu a catadicsit să comemoreze existența unei largi populații evreiești (o treime din populația orașului), care în majoritatea lor au fost exterminați de naziștii nemți și unguri. Nu au fost în stare, sau nu vor să pună o simplă placă în memoria lor. n schimb experiența mea cu membrii SRATI s-a transformat de-a lungul anilor într-o adevărată prietenie. Am să încep cu o succintă istorie a anesteziei româneşti. Prima anestezie “oficială” cu eter, care a devenit faimoasă, a fost efectuată la 16 octombrie 1846 la Boston de către William Morton. Aceasta a pus bazele anesteziei ca o specialitate independentă a medicinei. Ca urmare, 16 octombrie este considerată ziua internațională a anesteziei și a anesteziștilor.Read more…
Abia s-au potolit valurile făcute de articolului meu nu prea serios despre căutarea metaforică a comorii pe Costa Blanca și am aflat despre descoperirea unei comori cât se poate de reale în apropierea reședinței mele spaniole. Tezaurul are chiar o conotație transilvăneană! Este vorba despre averea unei femei originare din bazinul Carpaților. În mod normal asta nu ar merita o mențiune specială, având în vedere că astăzi în Spania trăiesc aproximativ un milion de cetățeni români. De exemplu Alcalá de Henares, orașul natal al poetului național spaniol, Cervantes, a devenit practic un oraș românesc, cu cca. 50.000 de compatrioți ai noștri. Să ne întoarcem așadar la emigranta transilvăneană despre care vorbeam. Special în cazul ei este că a trăit acum vreo 4.000 de ani și pe vremea aceea, pentru a se stabili la marginea vestică a Europei, a trebuit să facă o călătorie extrem de dificilă. Era cu peste două milenii înainte ca drumurile romane să faciliteze călătoriile în interiorul imperiului. Cu alte cuvinte, nu era o femeie plecată din Dacia în provincia romană Tarraconensis, poate nici măcar nu vorbea o limbă indo-europeană când îi întreba pe localnici pe unde s-o ia. A fost cu mult înainte ca grecii să colonizeze această coastă, înainte ca Hannibal să-și conducă turma de elefanți până în Italia și cu peste două milenii înainte ca Traian să-și alcătuiască propria colecție din comorile jefuite ale Daciei. Nu știm cum se numea această doamnă…Read more…
Astăzi îmi vine în minte o întâmplare petrecută în țara mea natală, când purtam cravata roșie de pionier. Eram membru al cercului de rachetomodele al Casei Pionierilor și participam pentru prima oară la un concurs județean. Pentru a încuraja prieteniile dintre copii, în fiecare an concursul se desfășura în altă comună a județului – în acel an era la Podu Iloaiei. Am plecat cu trenul, apoi cu autobuzul și nu peste mult timp am ajuns pe câmp, dar categoria mea, Racheto-plan, era programată mai târziu, astfel că l-am rugat pe instructor: – Pot să verific încă o dată echilibrarea modelului? – Nu! Ultimele două săptămâni ai verificat zilnic. Deși trebuia să vii doar o dată pe săptămână, ai venit zilnic și cred că ai obținut performanța maximă. Era o încurajare dată unui copil nesigur care își căuta o ocupație. Arbitrii cronometrau timpul din momentul lansării până la aterizare. Pentru validarea „lansării”, în următoarea jumătate de oră pionierul trebuia să prezinte arbitrului modelul recuperat. Fiecare concurent avea dreptul la trei lansări, considerându-se cea mai bună – adică timpul cel mai lung. La prima lansare modelul meu a căzut într-o baltă, fiind imposibil de recuperat și ca atare această lansare a fost descalificată. Noroc că domnul instructor Chirica mă pusese să construiesc trei modele.Read more…
Recent am primit un volum de traduceri noi din poeziile și proza lui Mihai Eminescu: Poezii alese; ediție bilingvă româno-ebraică; traducere în ebraică de Adina Rosenkranz-Herșcovici. Volumul, pe două coloane, pagină vizavi de pagină, a apărut la Editura Teșu din București, în colaborare cu Centrul Cultural Israeliano-Român din Tel Aviv, ambele conduse de editorul și scriitorul Teșu Solomovici, care a inițiat proiectul și a scris prefața, împreună cu regretatul academician, criticul și istoricul literar Eugen Simion. Volumul, apărut anul acesta, include 38 poezii și două fragmente de proză. Poezii de Eminescu au fost traduse și în trecut în limba ebraică. Mă refer la volume de traduceri de Yehoshua (Iosua) Tan-Pai (Tel Aviv 1954), Ahuvah Bat-Hanah (Tel Aviv 1990), Tomy Sigler (Haifa 2008). Am scris despre ele într-un articol apărut în revista Baabel (2018), republicat în câteva rânduri, printre care în revista ieșeană Scriptor (2022) și în volumul Un deceniu de scris românesc în Israel, editat de Adrian Grauenfels (2021). Fiecare poet traducător are selecția lui, stilul propriu, limba sa ebraică și modul de folosire a acesteia. Traducerile făcute de poeta Adina Rosenkranz-Herșcovici reflectă gândirea și atașamentul ei pentru creația eminesciană.Read more…
Chiar dacă orașul meu natal, Oradea, a depășit cu mult toate celelalte localități ardelene în privința figurilor excepționale pe care le-a produs în cele mai felurite domenii, trebuie să recunoaștem că și Clujul, aflat la doar 160 km la est de acest buric al pământului, a produs talente remarcabile. În această privință, îl menționez în special pe Abraham Wald, unul dintre cei mai importanți matematicieni din prima jumătate a secolului XX. El a introdus noțiunea statistică de survivorship bias, care a reușit să se impună, cu toate că la prima vedere părea opusă logicii și gândirii intuitive. Matematicianul evreu-maghiar Abraham Wald a adus contribuții importante în domeniul analizei statistice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Una dintre cele mai remarcabile realizări ale sale a fost îmbunătățirea protecției bombardierelor aliate, contribuind la salvarea a nenumărate echipaje ale avioanelor militare nu numai atunci, ci și în numeroase conflicte ulterioare. Wald s-a născut în anul 1902 la Cluj, aflat pe atunci în Regatul Ungariei, ca fiu al unei familii evreiești. A făcut studiile liceale ca elev particular, iar apoi s-a înscris la Facultatea de Matematică la Universitatea Regele Ferdinand I din Cluj, pe care a absolvit-o cu succes în 1928. Apoi, în 1931, a obținut doctoratul la Universitatea din Viena. El s-a remarcat prin abilitățile sale matematice deosebite, reușind să transforme idei abstracte în calcule statistice solide. La început s-a concentrat în special pe geometrie și topologie. Sub îndrumarea profesorului Karl Menger, Wald a dezvoltat o teorie proprie despre “Varietățile diferențiabile cu un nou concept de curbură”. După obținerea doctoratului, l-a instruit pe bancherul Karl Schlesinger în matematica economiei și cu această ocazie a adus contribuții fundamentale la teoria echilibrului economic.Read more…
Rândurile de mai jos au fost scrise pentru iubitorii de literatură care nu au auzit niciodată de James Joyce și au trăit foarte bine și așa, precum și celor care s-au apucat să citească Ulise, dar, ajungând la capitolul trei, au renunțat deoarece nu știau că romanul devine captivant și relativ citibil începând cu capitolul patru. Nu are rost să le citească nici literații, nici foștii studenți din țările vorbitoare de limbă engleză și nici cei ca mine, amatori obsedați de această vedetă, considerat ca unul dintre cei mai mari scriitori de limbă engleză din secolul XX. Desigur că nu am intenția să concurez cu miile de studii, note, cărți, monografii, biografii, antologii etc., care se ocupă de cele mai felurite aspecte ale vieții și operei lui J. Joyce. Aș dori doar să îi provoc pe cei care cred în ei înșiși să încerce. Într-o zi, după ce m-a văzut citind din nou paginile tipărite din Shmoop și Spark, înainte de a începe să recitesc pentru a nu știu câta oară un capitol din Ulise, soția mea, ea însăși o consumatoare zeloasă de literatură, m-a întrebat „De ce ar citi cineva o carte pe care nu o poate înțelege singur?” Nu am putut decât să-l citez pe G. L. Mallory. Acum o sută de ani, fiind întrebat „De ce ai vrut să urci pe Muntele Everest?” a răspuns: „Pentru că este acolo.” Și cum nimeni nu urcă pe Everest fără o pregătire prealabilă, fără ajutorul localnicilor și a celor care au făcut-o ori au încercat să o facă, nici eu nu am citit opera lui J. Joyce fără mult ajutor – găsit fără mari dificultăți.Read more…
Mama mea avea o mătușă, pe nume Klari, pe care o cunosc numai din povești. Era sora mai tânără a bunicii mele. Exact ca în povești, surorile nu puteau fi mai diferite decât ele două. Bunica era o ființă armonioasă, liniștită, dar tenace. Făcuse medicina la Viena alături de viitorul ei soț. Cânta minunat la pian și mai târziu, pentru a-și nostrifica diploma în România, și-a dat examenul în limba română la vârsta de patruzeci de ani. În schimb, mătușa cu nume luminos era veselă, apucată, încăpățânată, un spirit liber. La frageda vârstă de nouăsprezece ani, ca să i-o ia înainte surorii, s-a măritat cu un ofițer rus alb refugiat, cu ani buni mai în vârstă decât ea. Pentru a-i place, se lăsase operată în diverse părți, printre altele și-a operat nasul. Dar trebuie amintit că era foarte înzestrată în ce privește însușirea anumitor limbi străine (vorbea, scria și citea trei limbi europene). Prima căsătorie nu a durat prea mult. După acest exercițiu de forță s-a îndrăgostit până peste cap de un tânăr german. L-a luat de soț și pe acesta. Familia lui nu a fost de acord cu căsnicia dacă viitoarea consoartă nu trecea la religia familiei, cea evanghelică. Zis și făcut, din dragoste tușica s-a creștinat cât ai zice pește. Dar nici căsnicia aceasta nu avea să fie prea trainică. Read more…
Nu e vorba de o povestire comică sau de una științifico-fantastică, este o relatare tragică din Israel, din octombrie 2023. În 7 octombrie, hoardele de teroriști Hamas au invadat vestul deșertului Negev. Masacrul locuitorilor din kibuțuri este cunoscut, el a fost comentat de media. Încă de la ora șapte, în dimineața acelei sâmbete negre, stația de salvare Magen David Adom din Kiryat Ono a început să primească apeluri de ajutor de la oameni disperați. Dispecerii stației erau uimiți de numărul mare de solicitări, majoritatea din ele venind din kibuțurile din apropierea graniței cu Fâșia Gaza. Locuitorii relatau fapte incredibile: despre teroriștii care pătrundeau în case și trăgeau în locuitorii ascunși în adăposturi, despre răniți, cereau ajutor, dar atât armata, cât și poliția întârziau. Stațiile de salvare din apropierea acestor localități au trimis numeroase ambulanțe, dar ele au fost oprite de barierele armatei, pentru că întreaga regiune fusese etichetată ca zonă de operațiuni militare. Olga, una dintre dispecere, a primit un apel ieșit din comun. – Mă numesc Ronen, vă rog să trimiteți o ambulanță. Repede, repede! Teroriștii au intrat în adăpostul casei și au tras în părinții mei. Mama și tata sunt răniți, în jurul lor e o baltă de sânge. Nu vreau să moară. Vă rog să mă ajutați! – De unde vorbești? – îl întrebă Olga. – Sunt ascuns într-un dulap, răspunse Ronen.Read more…
Îmi amintesc că atunci când scriam programe în limbaj COBOL (în anii 1970) existau aşa-numite cuvinte rezervate care, având un rol special, nu puteau fi folosite ca atare în corpul programului. Pentru mine cuvântul Holocaust are acelaşi statut. Utilizarea sa frecventă îi diminuează unicitatea definită în lucrările de referinţă care tratează negaţionismul sub toate aspectele lui. Multă lume confruntată cu tragedia unui masacru caută metafore cât mai sugestive şi atunci spune: holocaust şi e greu să vii cu lexiconul sau cu articolele de specialitate ca să infirmi validitatea comparaţiei, chiar dacă ea nu e potrivită. Consider că e nepotrivită pentru că Holocaustul, care a dus la uciderea a şase milioane de evrei şi a sute de mii de romi, a avut loc printr-o acţiune metodică şi consecventă, legiferată de parlamentele şi executată de guvernele ţărilor cu regim fascist, asupra cetăţenilor proprii, lipsiţi total de apărare, cu şanse aproape inexistente de a se salva. Dimensiunile şi durata Holocaustului nu pot fi comparate cu nicio altă crimă în masă.Read more…
Margit a fost prietena mea încă de la grădiniță și de fapt a rămas cea mai bună prietenă pe care am avut-o. Mă gândesc foarte des la ea, mai ales în nopțile cu insomnie pe care mi le petrec cu amintirile foarte vii din anii copilăriei și ai adolescenței noastre, când nu era o zi în care să nu ne vedem și să nu fim împreună cel puțin câteva ore. Deși petrecuserăm orele de școală împreună, țin minte cum ne conduceam una pe cealaltă spre casă și ne făceam lecțiile împreună. Și părinții noștri se cunoșteau, dar nu erau prieteni apropiați, deși tatăl lui Margit a fost coleg cu tatăl meu. În copilărie acest lucru nu m-a mirat niciodată, ba chiar credeam că e normal să fie așa, deoarece ei erau mai înstăriți decât noi și așa se și comportau. Mama lui Margit era din Suceava și se purta normal cu mine, chiar aș spune că mă iubea. În ochii mei, Margit era foarte frumoasă și până la bătrânețe am admirat-o pentru că avea grijă de fizicul ei. Prima noastră despărțire a fost când am plecat la Botoșani și m-am înscris la liceul Carmen Sylva. Știam că Margit s-a hotărât să învețe particular și să dea examenele la Suceava. Dar după câteva zile, mare mi-a fost bucuria când Margit și mama ei au venit la Botoșani. Mama ei i-a găsit o gazdă bună și a înscris-o tot la liceul Carmen Sylva. Eram din nou împreună! Dar nu știam ce ne așteaptă: Deportarea în Transnistria ne-a despărțit chiar din primul moment. Nu ne-am văzut nici la gară, nici în tren, nici la prima oprire, la Cernăuți. Nu ne-am revăzut nici la Atachi sau la Moghilev.Read more…
Undeva pe la mijlocul anilor 70, într-o mică bucătărie dintr-un bloc comunist, un adolescent stă cu urechea lipită de un radio rusesc și ascultă știrile. Știrile de noapte de la radio sunt altfel decât știrile de zi de la televizor, par mai veridice. În fiecare seară, la 19:30 fix, tânărul comută pe Kol Israel, unde aude crainici cu nume ebraice, dar cu accent perfect românesc. Acolo receptează el într-o seară că în acea țară îndepărtată, înconjurată de dușmani, un prim-ministru pe care-l cheamă Yitzhak și nu mai știu cum a demisionat pentru că soția lui deschisese un cont în dolari, lucru interzis de legislația țării respective. Și atunci băiatul, obișnuit cu conducătorii iubiți și veșnici care nu trebuie să dea socoteală nimănui, își zice: “Uite, în țara asta aș vrea să trăiesc.” A trecut mult de atunci. Tânărul de atunci chiar a ajuns să trăiască în acea țară. Prim-ministrul, Yitzhak Rabin, a fost ales a doua oară, doar că de data asta nu a mai fost nevoit să-și dea demisia – a fost asasinat de un extremist evreu, un fanatic, pentru că încercase să ajungă la un acord de pace cu palestinienii. Acum primul ministru se numește Benjamin Netanyahu. Nu de azi, nici de ieri, ci de vreo 18 ani. El nu și-ar da demisia pentru un pumn de dolari. Nici măcar pentru 1400 de morți. Laicul Benjamin Netanyahu conduce azi un guvern în care predomină elemente mesianice.Read more…