ISSN 2734-4967, ISSN-L 2734-4967
Alexandru Marius – Sandy pentru prieteni, colegi şi cunoştinţe – a fost, timp de peste trei decenii, omul din spatele camerei de luat vederi, culegătorul imaginilor din care se alcătuieşte, în primul şi în primul rând, materialul de televiziune. Avea ochi de artist (era şi sculptor), o fire boemă şi ludică, un suflet generos, un caracter nobil şi loial şi multă, multă empatie.Read more…
Tata îmi citea poezii în serile de iarnă, în după amiezile tihnite ale vacanţelor de vară, dar mai ales când mă ţintuia la pat febra vreunei boli a copilăriei. Pe atunci vorbeam doar ungureşte, limba maternă fiindu-mi maghiara, la fel ca cea dintâi identitate. Scotea din bibliotecă un volum cu versuri de Sándor Petöfi, János Arany sau Endre Ady şi-mi citea pe îndelete, străduindu-se să articuleze limpede şi să scoată în evidenţă înţelesul fiecărei strofe. Adesea recitea poezia şi apoi dialoga cu mine, pentru a vedea dacă pricepusem cuprinsul şi prinsesem tâlcul şi mesajul ei. Read more…
Pe Domnul Costel l-am cunoscut acum câţiva ani, când ne-am aşezat la masă la o terasă cochetă de pe ţărmul Mării Negre, la Cap Aurora. Din păcate mâncarea avea un gust suspect, ceea ce am şi semnalat ospătarului. Imediat s-a înfiinţat la masa noastră patronul care şi-a cerut scuze pentru incidentul neplăcut, a adus o altă porţie de mâncare – de data asta proaspătă şi gustoasă. La sfârşit, când am cerut nota de plată, ne-a anunţat că toată consumaţia a fost din partea casei, ne-a cerut din nou scuze pentru cele întâmplate şi ne-a invitat să revenim. Modestia şi generozitatea patronului ne-a făcut o impresie plăcută şi de atunci suntem clienţii fideli ai Terasei Aurora1. (Cu vreo 10 ani în urmă existau mai multe terase înşirate pe ţărmul de la Cap Aurora, toate purtând numele de Aurora însoţit de numărul de ordine atribuit de la Sud spre Nord. Acum nu mai există decât aceasta care şi-a păstrat, totuşi, şi numărul).Read more…
Cred că fiecare cadou poartă în el amprenta dăruitorului, iar dacă e un obiect vechi, o moştenire de familie, amprentele stratificate îi conferă o încărcătură specială. Şi mai cred că momentul şi locul în care este oferit nu sunt întâmplătoare. Cartea de rugăciuni pe care o iau cu mine la marile sărbători, precum cele de toamnă, stă dovadă că fiecare dar are tâlcul lui. După cum atestă prima pagină, Miriam (Mirjám – în maghiară) este o culegere de rugăciuni pentru femeile israelite, scrisă de Dr. Arnold Kiss (1869 – 1940), mare rabin al sinagogii neologe de pe strada Leo Frenkel din Budapesta. Cărticica de rugăciuni modestă, cu coperte cartonate negre, introdusă într-o teacă de carton tot neagră, am primit-o în dar acum nouăspretece de ani…Read more…
Inscripţii precum Bucureşti-Băneasa sau Wien-Meidling te anunţă că te afli la periferia unui oraş mare şi că urmează staţia principală. De patruzeci de ani, sosind în gară, la aeroport sau depăşind cu maşina indicatoarele rutiere de pe şoselele ce mă aduc acasă, în oraşul meu natal, citesc: Cluj-Napoca şi rămân cantonată în… suburbie. Staţia CLUJ, cu denumirea adevărată, tradiţională, a oraşului nu mai apare decât dacă faci o incursiune în timp. Clujul a fost alungat din inscripţiile şi documentele oficiale, fiind înlocuit de Cluj-Napoca, printr-un decret emis cu patruzeci de ani în urmă…şi publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, din 18 octombrie 1974 [Buletin Oficial al RSR An X nr 125 / 18 Octombrie 1974 –Decretea ale Consiliului de Stat – Decrete Prezidentiale], cu scopul de a „eterniza denumirea acestei străvechi așezări – mărturie a vechimii și continuității poporului român pe aceste meleaguri”. Regimul care a impus noua denumire – după opinia mea, ilogică chiar şi din perspectiva susţinerii obiectivului mai sus enunţat – s-a prăbuşit cu 25 de ani în urmă, însă numele oficial al oraşului nu s-a schimbat ci, dimpotrivă, trendul „eternizării” s-a intensificatRead more…
Nu citisem nimic de Patrick Modiano înainte să i se fi decernat Premiul Nobel pentru literatură. A doua zi după anunţarea alegerii sale printre laureaţii Nobel, am intrat prin librării să caut ceva scris de el. Abia la al treilea magazin de cărţi am găsit un singur titlu: Dora Bruder. Cărţulia de nici 100 de pagini este rezultatul demersului de a reconstitui soarta unei adolescente de origine evreiască, dispărută de acasă, al cărei nume – Dora Bruder – fusese menţionat într-un comunicat al poliţiei, în Parisul aflat sub Ocupaţie.
Îmblânzirea vremii şi campaniile de reduceri de preţuri la hainele de iarnă au adus cu ele o oarecare trezire a străzilor oraşului. În mod automat, numărul cerşetorilor postaţi la intrările în marile magazine a crescut şi el, împestriţând peisajul, uneori cu scene tragi-comice,Read more…
O bătrână a murit pe câmp. Îngheţată. Căzuse răpusă de epuizare şi de frig. Era îmbrăcată în pijama şi în tălpile goale. Nu o alungaseră rudele vitrege, ci un medic – crezând-o pe cuvânt că „se simte mai bine şiRead more…
Pe vremea lui Mao, Alain Peyreffitte, ministru francez în câteva guverne, a făcut un sejur de trei săptămâni în China, de unde a revenit cu o carte întitulată profetic “Când China se va trezi” în care afirma că modernizarea acestui uriaş stat va schimba într-o bună zi politica lumii. S-a râs de el. China exporta pe atunci stilouri, păsări din hârtie colorată, ceva materii prime şi ideologie. Zeci de milioane de chinezi, mai ales tinerii, defilau cu cărtica lui Mao şi oamenii de ştiinţă erau trimişi la muncă de reabilitare la ţară, ca să crească porci şi să cureţe găinaţul de la raţe. Dar Peyreffite a avut dreptate. China s-a trezit, a devenit o putere economică mondială şi o putere armată ultramodernă. A renunţat la carnetele roşii cu învăţătura lui Mao şi la tunicile tip Mao şi sutele de milioane de oameni au renunţat la defilări, au adoptat moda europeană şi s-au apucat de muncă. Acum China a început să cumpere America.Read more…
Ideea de origine socială ”sănătoasă” era comună tuturor țărilor comuniste. Erai muncitor în fabrică sau țăran membru al unei cooperative/colhoz? O aveai pe deplin, indiferent unde te aflai, la Moscova, în România, Bulgaria sau Ungaria. Dar în lumea de azi fiecare țară democratică (da, democratică, după toate legile și principiile) își are grupurile ei, cărora li se aplică noțiunea de politically correct. Pentru unele e vorba de culoarea pielii, în alte părți se ia în considerație din ce țară ai emigrat. Mai peste tot se calculează procentul femeilor în posturi de conducere, cu scopul de a depista acele locuri de muncă unde femeilor nu li se oferă aceleași șanse ca bărbaților. Dacă nu mă înșel, în Israel există o legislație care cere tuturor întreprinderilor să aloce un procent de posturi indivizilor handicapați. Și acum voi încerca să dezamăgesc cititorul care a ajuns la acest punct și care deja m-a catalogat ca împietrit din punct de vedere intelectual-social, un fel de Archie Bunker rasist (dacă cineva își mai amintește de acest superb personaj dintr-un serial de pe vremuri).Read more…
Palma Stern (1925 -2001) a fost o bună prietenă a mamei mele. Acest material se bazează pe un manuscris pe care l-am găsit la mama și l-am citit cu mare interes.
Din câte știe mama, aceste amintiri nu au fost scrise, ci înregistrate pe benzi de magnetofon. La moartea subită a Palmei, ele au rămas neterminate. Au fost bătute la mașină de un prieten, iar acesta i-a dat și mamei mele o copie.
Amintirile sunt adresate fiului ei și ca atare conțin diverse amănunte intime pe care le-am omis. Dar viața ei zbuciumată din timpul holocaustului precum și din primii ani ai comunismului din România constituie un document captivant…Am auzit vorbindu-se despre străbunicul meu din partea lui tata, care a locuit la Sombor. Se spunea că fusese un moşier bogat care şi-a pierdut o bună parte din avere la cărţi. Bunicului meu Weinberger Kálmán i-a rămas totuşi ceva din această avere, administrată de fapt de bunica Cili – născută Brühl, o femeie inteligentă, realistă şi…foarte zgârcită.
Cred că avea în jur de cinci sute de hectare de pământ şi o fabrică de spirt, care în perioada copilăriei mele era deja închisă. Noi ne jucam în jurul acestei clădiri care ne zgândărea enorm imaginaţia. În curtea fabricii se aflau câteva case mici şi nu prea îngrijite, închiriate unor evrei nevoiași: un cizmar, un croitor, un zugrav… Read more…
La ora actuală, Israelul se află într-o situație cam fără ieșire. Printr-o manevră, aș zice diabolică, Hamas, pur și simplu a sacrificat (ca deobicei) populația civilă, chemându-i să demonstreze la gardul de securitate ce desparte Gaza de Israel. Organizatorii își dădeau seama că acest eveniment, deși s-a intitulat demonstrație pașnică, nu se putea termina fără incidente, ținând cont de faptul că protestatarii au fost incitați. Scopul Hamas a fost să-i provoace pe militarii israelieni care păzeau gardul să intervină și cum unii dintre demonstranți au vrut să dărâme gardul și au aruncat în militari, peste gard, cu pietre și cocktailuri Molotov, reacțiile din partea israeliană au fost dure, finalizându-se cu moartea a 16 demonstranți dintre care, potrivit surselor israeliene, 10 făceau parte din aripa militară a Hamas. Caracterul provocator al acțiunii era limpede. În primul rând scopul declarat al protestului: revenirea palestinienilor refugiați în alte țări în urma războiului din 1948, dar așa cum se știe, se cere și reîntoarcerea descendenților acestora, care nu mai au nimic comun cu Israelul și care sunt de ordinul milioanelor. Este o cerere absurdă și Hamas știe foarte bine că Israelul nu o va accepta niciodată deoarece ar duce la dispariția caracterului evreu al statului. În schimb oferta logică a părții israeliene este revenirea refugiaților în viitorul stat palestinian. Read more…
Cred că în fiecare casă evreiască de pe mapamond există o relicvă sau măcar o amintire despre Israel, aşa cum l-au visat înaintaşii. Am copilărit în plin comunism, fără bunici (pieriţi în Holocaust) şi cu părinţii (suravieţuitori ai Holocaustului) dedicaţi construirii unui regim nou, drept şi egal pentru toţi cetăţenii, aici pe pământul natal, ceea ce s-a răsfrânt şi asupra atmosferei de familie în care nu ţineam sărbătorile tradiţionale religioase, ci aniversările şi zilele onomastice. La1 Mai şi 23 August ne duceam la iarbă verde, Citeam multe şi recitam poezii (mai ales cu tata) din literatura universală şi cultivam încrederea în viitorul luminos pentru care ai mei nu „activau”, ci lucrau temeinic, cu entuziasm şi inventivitate, – fiecare în domeniul lui – iar eu am fost educată să studiez şi să respect principiile morale de bază. Dezrădăcinarea spirituală mi-a fost completată, într-o oarecare măsură, de către bunicii adoptaţi de mine, din casa cărora religia nu fusese alungată şi mi-a fost insuflată în forma ei generalizată şi ecumenică. Însă rădăcinile mele însetate s-au hrănit şi din crâmpeiele de amintiri ale tatii, din care răzbăteau versuri şi cântece învăţate şi pătrunse în suflet din prima tinereţe. Uneori, când ne plimbam în doi, tata – nu foarte talentat la muzică – fredona un cântec cu următoarele versuri : „Nisipul şi marea le vom cuceri şi-un port noi aici vom clădi”.Read more…
Cele trei țări pe care le-am străbătut cu ”Prințesa de smarald” (emerald-span:), Argentina, Uruguay și Chile au istorii asemănătoare (dar totuși diferite) de dobândire a independenței, cu toate că unele dintre personajele cheie se regăsesc în toate cele trei teritorii care aparțineau de viceregatul ”Rio de la Plata” cu capitala la Buenos Aires. Între timp în Spania situația militară s-a înrăutățit, armata franceză a lui Napoleon a încheiat cucerirea întregii PeninsuleI Iberice Aceasta a încurajat ”patrioții” din Buenos Aires să organizeze o rebeliune, să-l înlăture de la putere pe vicerege și să aleagă un consiliu (”junta”-span ) militar ca să administreze impozantul teritoriu care astăzi este împărțit între Argentina, Uruguay, Chile, Bolivia, Paraguay și Peru. Această rebeliune organizată cu succes în 25 mai 1810 a fost semnalul de începere a Războiului de Independență care a luat sfârșit cu victoria ”patrioților” după zece ani de lupte duse mai ales în nord împotriva ”spaniarzilor – regaliști” din actuala Bolivia și Peru.Read more…
În anul 1965 a fost ales un nou primar al Ierusalimului. Evident un social- democrat, membru al Partidului Muncii, partidul lui Ben-Gurion, aflat la putere în Israel dela proclamarea independenței. Noul primar Teddy Kollek, avea să aibe marea șansă ca în cursul mandatului său să devină primul primar al Ierusalimului Unificat. Din momentul alegerii lui ca primar a muncit, a inovat și a creat pentru Ierusalim. Prima lui realizare remarcabilă începută încă din primul său an de activitate, a fost Muzeul Israelului (primul muzeu de pe teritoriul palestinian din timpul Mandatului Britanic). Din complexul muzeal face parte și ”Chivotul Cărții” spațiul în care se păstrează ”manuscrisele de la Marea Moartă” ale Torei. Tot în primul său an de activitate, Teddy Kollek a organizat ”Festivalul Cântecului Israelian” o premieră absolută în țara care încă se zbătea în lipsuri, în nevoia disperată de a construi locuințe și a crea locuri de muncă pentru zecile de mii de imigranți evrei care soseau din diferite țări europene, dar și din numeroase țări arabe de unde au fost izgoniți după proclamarea independenței Statului Israel. În ciuda dificultăților și vicisitudinilor, Festivalul Cântecului Israelian a avut loc la Ierusalim spre sfârșitul lunii mai a anului 1965. La concurs a participat tânăra poetă și compozitoare Naomi Shemmer, căreia noul primar i-a comandat un cântec .dedicat festivalului, despre Ierusalim .Cântecul a plăcut, a avut succes, textul frumos cu o notă de tristețe, care vorbea nostalgic. despre Ierusalimul vechi -”ir hatika ”-,orașul însingurat și părăsit aflat sub stăpânire străină. Cântecul cu un titlu care avea să devină repede cunoscut ,” Ierushalaim șel zahav” ( Ierusalimul de aur – ebr) devenise atât de popular și de iubit ca un fel de al doilea imn – neoficial – al tânărului Stat Israel. Refrenul devenit celebru ”Ierusalim, oraș de aur și aramă, lucitor / Pe corzile viorii mele te cânt cu dor” sugera frustrarea evreilor cărora după ce au fost expulzați din cartierul evreiesc al orașului vechi, li s-a interzis accesul la ”Zidul de Vest” (Zidul Plângerii) de către autoritățile iordaniene care ocupaseră Ierusalimul de Est.incluzând și ”Orașul Vechi” Read more…
Trebuie să conștientizăm în sinea noastră, a membrilor generației noastre și în cea a generațiilor care urmează cel mai mare pericol. Faptul că, în lipsa atenției și a unor hotărâte proteste, sisteme democratice sau democrații disimilate pot da naștere unor regimuri distorsionate care sunt în stare să construiască societăți în care, așa cum a fost în cazul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa Centrală și de Est, inclusiv în Ungaria și în România, statul și instituțiile sale – parlamentele naționale, guvernele, armata, forțele de ordine, administrația publică, forțele politice șșmd. ‒ pot adopta legi și decrete îndreptate împotriva unor grupuri ale propriilor lor cetățeni, cu scopul distrugerii acestora. Să ucidă cu legea în mână, am putea spune, pentru că și în timpul Holocaustului a existat câte o lege în vigoare pentru fiecare oroare și fărădelege comisă…O altă sarcină este de a repara, pe cât este posibil, prejudiciul pricinuit. Tratatele de Pace de la Paris din 1947 au prescris în mod foarte clar: bunurile mobile și imobile care au aparținut familiilor de evrei distruse în întregime, care au rămas fără moștenitori și nu puteau fi astfel revendicate de către nimeni, și care au intrat fără vreun just temei în posesia statelor noastre, trebuie restituite comunităților evreilor supraviețuitori. Cu toate că această prevedere imperativă a fost inclusă în anul 1948 în dreptul intern atât în Ungaria, cât și în România, prin adoptarea de către parlamentele naționale a unor legi speciale, restituirea acestor bunuri nu a fost efectuată nici până astăzi. O licărire de speranță în acest sens a venit la semnarea în anul 2009 atât de către Ungaria, cât și de către România a Declarației de la Terezin, prin care statele participante se angajau să restituie averile în cauză respectivelor comunități ale supraviețuitorilor….Read more…
Deși îmi plac zilele lungi şi însorite din perioada asta, vara îmi dă uneori bătăi de cap. Stilistice, of course. Apropo de tema articolului, recunosc că dacă ar fi după mine, mi-aş arunca toate sutienele, aş îndemna toate femeile să facă la fel (cel puțin vara) şi aş falimenta industria. Însă „presiunea socialului” își spune cuvântul, iar eu constat asta cu stupoare şi tristețe: puține femei îşi permit libertatea de a se îmbrăca vara fără a apela la sutien, multe femei le privesc cu ochi critici („neobrăzatele, cum îşi permit?”), iar şi mai multe continuă să creadă că decolteul umflat de un push-up este atrăgător şi dezirabil. În fine, hai să nu divaghez, mai bine revin la subiect: bluzele verii au decolteuri atipice, topurile sunt din ce în ce mai diafane şi vaporoase, cele mai multe rochii sunt adânc răscroite sau decupate în lateral, ceea ce evident ridică întrebarea: ce sutiene li se potrivesc? Ce sutien alegem, fără sa fie mult prea vizibil sau prea incomod?Read more…
Există ceva mai repetitiv şi plictisitor decât a discuta, diseca şi analiza ce ținută alegem când suntem invitate la o nuntă? Înclin să spun „da” şi să vă indic direcția articolelor despre „cum ne îmbrăcăm vara la birou”, însă să face un deserviciu garderobelor noastre de zi şi inspirației stilistice care abundă în jurul nostru. However, cum ne petrecem o (prea) mare parte din timpul nostru la muncă – așadar, îmbrăcate în haine conforme codului vestimentar căruia ne supunem – , discuția despre ținutele pentru birou este un rău necesar. Unele dintre voi poate se așteaptă să vă recomand să investiți într-o pereche de pantaloni de culoarea sorbetului de fragi sau să vă cumpărați încă o cămașă răcoroasă din mătase, dar nu voi face asta. În schimb, vă voi lăuda rochiile-cămașă.Read more…
Ca locuitori ale acestei clădiri impozante, Babelul, ar fi bine să ne cunoaștem și împrietenim și în contextul Baabelului. Eu sunt un tip căruia îi place să vorbească și să se asculte singur, mai ales când am nevoie de păreri experte sau de conversaṭii inteligente. Cu timpul însa am descoperit limitările catastrofice ale acestui obicei și am început să caut un forum matur și neinhibat ale cărui membrii își semnalează prezenṭa în lume și prin comentarii la ceea citesc. Astfel am descoperit Baabelul, o revistă inteligentă, interesantă care merită să fie cunoscută, răspândită, popularizată și sprijinită, una a cărei apariṭie e așteptată cu emoṭie și nerăbdare. Una care oferă satisfacṭie intelectuală, artistică și literară. Bravo Baabel!Read more…
Tot aici, în paginile virtuale ale revistei Baabel, scriam cu câteva săptămâni în urmă despre amintirile mele de la școala de vară pe care am trecut-o cu bine la Universitatea Berkeley, în California. În final menționam o altă școală, dintr-o altă vară! Iată-mă poposind acolo cu amintiri la fel de frumoase!
Este vorba despre vara anului 1996 în campusul Universității Harvard. Atunci am participat la cursul dedicat ”Economiei Mediului și Analizelor Politice, conturi verzi”. A fost o vară fierbinte la propriu și la figurat, fiindcă a trebuit să facem față căldurii, în același timp cu afluxul de informații pe care le-am primit cu acea împrejurare. Am audiat prelegerile Profesorului Theodore Panayotou[1] , invitat ca titular la acel curs de vară, o personalitate plină de carismă care ne-a prezentat lucruri noi într-o manieră care ne făcea să nu știm când trece timpul. Şi ceilalți lectori erau personalități în domeniile în care erau invitați să vorbească. Eram ocupați toată ziua, așa că temele de casă le făceam noaptea. Ziua aveam studii de caz, scenarii, vizite pe teren și pregătirea lucrării de absolvire. Trebuia să fii rezistent fizic și psihic ca să dai randament, mai ales într-o limbă străină. Este drept că dăduserăm test de limba engleză la Ambasada SUA, înainte de plecarea din țară.Read more…