Andrea Ghiţă: S-A STINS DIN VIAŢĂ SANDY MARIUS – UN DESĂVÂRŞIT COECHIPIER de TELEVIZIUNE

Alexandru Marius – Sandy pentru prieteni, colegi şi cunoştinţe – a fost, timp de peste trei decenii, omul din spatele camerei de luat vederi, culegătorul imaginilor din care se alcătuieşte, în primul şi în primul rând, materialul de televiziune. Avea ochi de artist (era şi sculptor), o fire boemă şi ludică, un suflet generos, un caracter nobil şi loial şi multă, multă empatie.Read more…

POEZIA PREFERATĂ A TATEI şi A GENERAŢIEI SALE

Tata îmi citea poezii în serile de iarnă, în după amiezile tihnite ale vacanţelor de vară, dar mai ales când mă ţintuia la pat febra vreunei boli a copilăriei. Pe atunci vorbeam doar ungureşte, limba maternă fiindu-mi maghiara, la fel ca cea dintâi identitate. Scotea din bibliotecă un volum cu versuri de Sándor Petöfi, János Arany sau Endre Ady şi-mi citea pe îndelete, străduindu-se să articuleze limpede şi să scoată în evidenţă înţelesul fiecărei strofe. Adesea recitea poezia şi apoi dialoga cu mine, pentru a vedea dacă pricepusem cuprinsul şi prinsesem tâlcul şi mesajul ei. Read more…

Andrea Ghiţă: MIRIAM

Cred că fiecare cadou poartă în el amprenta dăruitorului, iar dacă e un obiect vechi, o moştenire de familie, amprentele stratificate îi conferă o încărcătură specială. Şi mai cred că momentul şi locul în care este oferit nu sunt întâmplătoare. Cartea de rugăciuni pe care o iau cu mine la marile sărbători, precum cele de toamnă, stă dovadă că fiecare dar are tâlcul lui. După cum atestă prima pagină, Miriam (Mirjám – în maghiară) este o culegere de rugăciuni pentru femeile israelite, scrisă de Dr. Arnold Kiss (1869 – 1940), mare rabin al sinagogii neologe de pe strada Leo Frenkel din Budapesta. Cărticica de rugăciuni modestă, cu coperte cartonate negre, introdusă într-o teacă de carton tot neagră, am primit-o în dar acum nouăspretece de ani…Read more…

Andrea Ghiţă: ÎNSOŢINDU-L PE PATRICK MODIANO

Nu citisem nimic de Patrick Modiano înainte să i se fi decernat Premiul Nobel pentru literatură. A doua zi după anunţarea alegerii sale printre laureaţii Nobel, am intrat prin librării să caut ceva scris de el. Abia la al treilea magazin de cărţi am găsit un singur titlu: Dora Bruder. Cărţulia de nici 100 de pagini este rezultatul demersului de a reconstitui soarta unei adolescente de origine evreiască, dispărută de acasă, al cărei nume – Dora Bruder – fusese menţionat într-un comunicat al poliţiei, în Parisul aflat sub Ocupaţie.

Read more…

Destăinuiri la capătul unei existenţe

La vârsta de 31 de ani, în perioada când lucra ca dactilografă la staţia de radio finanţată de statul german, Brunhilde Pomsel a fost contactată de o persoană care i-a inspirat încredere, propunându-i un loc de muncă la Ministerul Propagandei. Fiindcă postul era bine plătit, iar biroul se afla pe celebrul bulevard Unter den Linden, în elegantul centru al Berlinului, femeia n-a stat prea mult pe gânduri înainte de a accepta generoasa ofertă. Astfel a devenit Pomsel secretara personală a lui Joseph Goebbels, cel care stătea în fruntea instituţiei. Întrebările pe care şi le pune acest filmdocument, realizat de trei tineri cineaşti din Austria şi Germania, precum şi întrebărilor celor care îl urmăresc mi se par deosebit de actuale (ştiu mă repet) şi mărturisesc că nu multe din producţiile aparţinătoare genului reuşesc pomenita performanţă, chiar dacă acesta pare să le fie ţelul.Read more…

Din rețetele mamei mele, Irina Szmuk (3)

În copilăria mea, pe masa familiei apărea de foarte multe ori peștele. Nu era vorba de tradiționalul ”gefilte fisch”, peștele umplut care se consumă de obicei vineri seara, la masa de întâmpinare a Șabatului. Mama mea îl prepara doar când aveam musafiri, la o cină mai festivă. Dar Gheorgheniul fiind înconjurat de pârâruri sau râuri, nepoluate pe-atunci (Mureșul, Oltul nu erau departe), iar pescarii care știau că tatălui meu îi plăcea peștele, veneau să le ofere. De cele mai multe ori aduceau păstrăv, dar și crap. Se mânca de obicei pane dar și fiert cu mirodenii și ne plăcea la toți foarte mult. Deoarece astăzi în familia mea există pescari, din ”prada” prinsă îmi revine și mie câte un pește. Nu este vorba de păstrăv, aici lângă București acesta se găsește doar în crescătorii, ci de crap de cele mai multe ori, din care fac ciorbă și diferite alte preparate. În cele ce urmează vă voi prezenta o rețetă mai specială de pește, din cartea de bucate a mamei mele.Read more…

Costul extravaganței escapadelor aeropurtate

Nu are nicio importanță faptul că primele răpiri de avioane din istorie au fost rodul ințiativei unor dizidenți cubanezi care doreau să părăsească raiul lui Castro și să-l înlocuiască, definitiv și irevocabil, cu iadul capitalist din Statele Unite. N-am nici o îndoială că autorilor răpirii avionului cubanez în anul 1958 nici nu le-a trecut prin minte că vor avea ucenici atât de destoinici și doritori de a-și întrece profesorii.

Din anul 1968, anul primei deturnări al unui avion ELAL, lumea civilizată (și chiar cea mai puțin!) se organizează în vederea prevenirii răpirii de aeronave. Nu voi descrie aici tot ce se face peste tot, în orice colț al lumii (în care am fost, sau nu) pentru a-i împiedica pe pirații aerului să-și ducă planurile la bun sfârșit. Dar un lucru e clar: pe cât măsurile de securitate în aeroporturi devin mai complicate și mai drastice, tot atât de grea devine viața călătorului aerian.Read more…

Cu ocazia aniversării

Mărturisesc că nu-mi plac aniversările, de nici un fel, nici măcar cele personale. Poate fiindcă ele marchează trecerea vremii, cu consecinţele – uneori nefaste – ale fenomenului, poate din cauza unei experienţe traumatice pe care o voi descrie acum, chiar dacă nu este cea mai potrivită dintre ocazii.
S-a întâmplat la Numărul 10 (nu Downing Street,ci Liceul de pe Horea), în timpul glorioşilor ani-lumină. Cu ocazia uneia dintre frecventele aniversări, sărbătorite în careu în curtea şcolii, mi-a revenit sarcina de a recita o poezie despre Tovarăşul. Cu chiu cu vai, am ajuns la capătul capodoperei, am răsuflat probabil prea uşurat, la care o tăcere chinuitoare a tulburat atmosfera sărbătorească de până atunci. Tăcerea a fost întreruptă de însuşi tovarăşul director, care a dat încruntat verdictul: ,Încă o dată, Farkas, dar cu intonaţie!”. Read more…

Confuziile unor definiții: antisemitism, antiisraelism, antisionism

De aproximativ trei sferturi de veac evreul trăiește și respiră o atmosferă în care senzațiile, părerile și formulele sunt suficient de imprecise pentru a crea o stare de neînțelegere ce cu ușurință conduce spre erori de interpretare și, de ce nu, de luare de măsuri active nepotrivite. Nu, nu aici mă voi ocupa de confuzia legată de două noțiuni care după părerea mea sunt complet diferite, dar care sunt prezentate de multe ori împreună, ca un tot, sau ca două expresii ale aceluiași fenomen: iudaismul și religia mozaică. Promit celor interesați că acesta va fi în viitor subiectul unuia din materialele pe care doresc sa le prezint în această excelentă revistă electronică. De data aceasta intenția mea e să mă concentrez asupra a trei elemente, în ochii mei complet diferite unul de altul, dar care pot fi considerate ca având o bază comună, și dacă vreți, ele împreună formează un adevărat cerc vicios. E vorba de antisemitism, antiisraelism și antisionism.Read more…

Cum trec zilele oamenilor vârstnici.

De fapt poate nu ar fi trebuit să scriu un astfel de articol care nu este deloc încurajator, deoarece vârsta nu iartă pe nimeni. Dar am împlinit foarte recent o vârstă matusalemică și am primit multe, foarte multe felicitări. A doua zi am avut o stare sufletească mizerabilă: M-am tot întrebat dacă aceste felicitări trebuie să mă bucure sau să mă întristeze, dacă cei din jur știu că sunt conștientă că numărătoarea inversă e pentru mine din ce în ce mai scurtă și că singura urare pe care o accept e cea de a fi sănătoasă ca să nu dau de lucru celor dragi din jur. Și ca o ilustrare pentru cei care citesc Baabelul vreau să le povestesc cum petrec zilele mele și probabil că și alții de vârsta mea care, cât de cât, mai sunt ancorați în prezent și încearcă să mai aibă o preocupare intelectuală. Totdeauna am fost ordonată și mi-am respectat într-un fel un orar de viață. Acest orar îl urmez acum aproape cu sfințenie și în felul acesta am impresia că fac ceva, deși suma de peste zi este aproape nulă.Read more…

Randolph L. Braham: „Am cercetat Holocaustul cu sentimentul medicului nevoit să-şi opereze mama.”

La 6 octombrie 2017, Randolph L. Braham a revenit la Cluj, invitat de profesorul, cercetătorul şi publicistul Zoltán Tibori-Szabó, pentru a ţine o conferinţă la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, din cadrul UBB. Evenimentul, organizat de Institutul pentru Studii de Holocaust şi Genocid, în colaborare cu Centrul pentru Studierea Democrației din cadrul aceleiași facultăți a fost deosebit de important, dar şi impresionant, oferind ocazia studenţilor, doctoranzilor şi cadrelor didactice să-l întâlnească pe cel mai proeminent specialist în istoria Holocaustului din Ungaria, stabilit la New York de aproape 70 de ani, care şi-a asumat o călătorie transoceanică, la vârsta de peste 94 de ani. Titlul prelegerii era incitant: Holocaustul. Să înţelegi ceea ce este de neînţeles.Read more…

Rochia care declară toamna

Iubesc rochiile de toamnă. Îmi imaginez rochia ideală de toamna acoperită de un imprimeu cu frunze aurii și crizanteme vișinii, într-o croială vintage: cel mai probabil plisată, cu un adânc decolteu în V și mâneci lungi balon. Mi-o imaginez dintr-un material care, într-o anume lumină sau la anume mișcări, te lasă să vezi cum un discret fir auriu sau de culoare bronzului strălucește în țesătură. Mi-o imaginez purtată cu un trench clasic, cu un sacou în carouri British, cu cizme din piele întoarsă și o geantă comodă de umăr. „Hello, azi m-am imbracat în toamnă!”, aș putea spune în dimineața când aș îmbrăca-o.Read more…

Pui umplut la tavă – à la Irina Szmuk

În zile de sărbătoare, mama bucura cu bucate speciale. Nouă ni se părea că mâncărurile gătite de mama sunt foarte dificil de preparat, însă pentru ea – care avea o experiență bogată – nu era un efort deosebit, nu necesita nici foarte mult timp, important era să vadă că nouă ne place.. Puiul umplut era unul dintre felurile de ”sărbătoare”
Ingrediente – Un pui mare, o chiflă, o lingură de ulei, un ou, ½ ceapă, sare, piper, un ficățel de pui.Read more…

Reinaugurarea sinagogii din Alba Iulia

Duminică, 26 noiembrie 2017, am trecut pragul sinagogii proaspăt tencuite într-o culoare diferită, mai caldă şi mai prietenoasă. Lume multă, larmă, agitaţie… Incinta vechii sinagogi era scăldată într-o lumină diferită. Am ridicat privirea către ferestrele boltite şi am întâlnit culorile vesele ale vitraliilor. sclipirea limpede a candelabrelor. Am remarcat luciul lemnăriei recondiţionate, noua pardoseală de piatră, pereţii proaspăt zugrăviţi. Eram într-o sinagogă înnoită, actualizată, care pierduse din sobrietate, dar câştigase un aer mai relaxat, mai jucăuş, aş îndrăzni să spun… Impresia era accentuată de prezenţa unui număr mare de tineri, de sunetele stridente ale instrumentelor muzicale şi de vocile oamenilor care se străduiau să le depăşească, pentru a se înţelege. Lumea era bine dispusă, dornică să schimbe impresii despre acest eveniment sărbătoresc.Read more…

Rămas bun, monarhie

Regele Mihai a murit și a fost înmormântat cu toate onorurile. Am aflat că există un protocol a cărui origine se datorează regelui Carol I care a dorit ca ultimul drum al unui monarh să se caracterizeze prin sobrietate. Chiar dacă nouă ni s-a părut o ceremonie măreață, probabil, comparativ cu alte înmormântări de acest rang, ea a fost reținută. Așa s-au prezentat și familia regală, rudele ei, alți monarhi, prinți și prințese. Și-au adus omagiul celui dispărut și familiei, fără țipete, plânsete sau alte gesturi necontrolate. Au existat regrete, chiar dureri în suflet, manifestate discret prin câteva lacrimi. Nu știu în ce măsură aceasta ceremonie demnă de rangul pe care l-a reprimit în ultimii 20 de ani regele Mihai în România (am spus România deoarece maiestatea sa a rămas monarh și după ce a fost alungat din țară) ar fi însemnat pentru domnia-sa o satisfacție, sigur nu avem de unde să știm, dar dacă am analiza mai atent personalitatea lui, nu cred că l-ar fi interesat prea mult acest aspect, cunoscând extraordinara lui modestieRead more…

Ciudatele proteste din Iran

Am pus în titlu epitetul ”ciudatele”, nu referitor la cauzele care au declanșat protestele, majoritatea revendicărilor având caracter economic, ci fiindcă nu se știe cine se află în spatele acestor mișcări. Dacă demonstrațiile masive din 2009 împotriva rezultatelor alegerilor au fost organizate de ”verzi”, acum, cel puțin deocamdată, nici o organizație sau grup nu-și revendică ”paternitatea” lor. Se pare că au izbucnit spontan, mai întâi în orașul Mashhad, apoi la Kermanshah, localitatea lovită cel mai greu de recentul cutremur, apoi s-au extins la Teheran și în multe alte orașe. În fiecare dintre aceste localități, participarea numerică nu a fost prea mare, dar până la urmă totalul protestatarilor se ridică la zeci de mii.Read more…

Abuzul sexual împotriva copiilor: de la oripilare, la prevenire

Consiliul Europei estima în 2010 că aproximativ 1 din 5 copii din Europa sunt victime ale unei forme de violență sexuală. Această rată mare de violențe sexuale de 1/5 este rezultatul unor studii pan-europene retrospective, care recurg la o definiție largă a violenței sexuale, ca orice formă de contact sau interacțiune între un copil și un adult, menită să conducă la plăcerea sexuală a adultului. De fapt agresorul poate fi si o altă persoană sub 18 ani, dar care este semnificativ (de obicei cu 5 ani) mai în vârstă decât victima. Astfel înțeleasă, violența sexuală acoperă formele de agresiune sexuală de contact precum violul (genital, oral sau anal), molestarea sexuală, hărțuirea sexuală, expunerea la acte pornografice, atingerile de tip sexual nedorite, etc.). Rata de 1/5 a rezultat din studii retrospective, în care persoane adulte au fost întrebate despre violența sexuală de orice fel suferită în copilărie.Read more…

Călare spre Ierusalim

Se împlinesc o sută de ani de când Imperiul Otoman a pierdut supremația în Orientul Mijlociu. Turcii au rămas în această parte a lumii – pe care au stăpânit-o cu mână de fier îmbrăcată în ”mănuși de catifea” – doar în peninsula Anatolia din Asia Mică și cu Rumelia, o bucățică din Europa, dar destul de mare ca să asigure Turciei de azi controlul râvnit al Strâmtorii Bosforului și Dardanelelor. În acești o sută de ani multe s-au întâmplat, multe s-au schimbat. Declarația Balfour, chiar așa în ”doi peri” cum a fost intenționat redactată, a fost fermentul care a generat speranța că Statul Evreu, din ”profeția” lui Herzl, va deveni o realitate. Și că poporul evreu poate și trebuie să facă proiecte de viitor pentru că acest viitor există. Unul dintre marile proiecte de viitor a fost Universitatea Ebraică din Ierusalim, prima universitate în care să se predea în limba ebraică modernă și prima universitate la Ierusalim.Read more…