S-A STINS DIN VIAŢĂ SANDY MARIUS – UN DESĂVÂRŞIT COECHIPIER de TELEVIZIUNE

Alexandru Marius – Sandy pentru prieteni, colegi şi cunoştinţe – a fost, timp de peste trei decenii, omul din spatele camerei de luat vederi, culegătorul imaginilor din care se alcătuieşte, în primul şi în primul rând, materialul de televiziune. Avea ochi de artist (era şi sculptor), o fire boemă şi ludică, un suflet generos, un caracter nobil şi loial şi multă, multă empatie.Read more…

POEZIA PREFERATĂ A TATEI şi A GENERAŢIEI SALE

Tata îmi citea poezii în serile de iarnă, în după amiezile tihnite ale vacanţelor de vară, dar mai ales când mă ţintuia la pat febra vreunei boli a copilăriei. Pe atunci vorbeam doar ungureşte, limba maternă fiindu-mi maghiara, la fel ca cea dintâi identitate. Scotea din bibliotecă un volum cu versuri de Sándor Petöfi, János Arany sau Endre Ady şi-mi citea pe îndelete, străduindu-se să articuleze limpede şi să scoată în evidenţă înţelesul fiecărei strofe. Adesea recitea poezia şi apoi dialoga cu mine, pentru a vedea dacă pricepusem cuprinsul şi prinsesem tâlcul şi mesajul ei. Read more…

Andrea Ghiţă: DOMNUL COSTEL şi AURORA1

Pe Domnul Costel l-am cunoscut acum câţiva ani, când ne-am aşezat la masă la o terasă cochetă de pe ţărmul Mării Negre, la Cap Aurora. Din păcate mâncarea avea un gust suspect, ceea ce am şi semnalat ospătarului. Imediat s-a înfiinţat la masa noastră patronul care şi-a cerut scuze pentru incidentul neplăcut, a adus o altă porţie de mâncare – de data asta proaspătă şi gustoasă. La sfârşit, când am cerut nota de plată, ne-a anunţat că toată consumaţia a fost din partea casei, ne-a cerut din nou scuze pentru cele întâmplate şi ne-a invitat să revenim. Modestia şi generozitatea patronului ne-a făcut o impresie plăcută şi de atunci suntem clienţii fideli ai Terasei Aurora1. (Cu vreo 10 ani în urmă existau mai multe terase înşirate pe ţărmul de la Cap Aurora, toate purtând numele de Aurora însoţit de numărul de ordine atribuit de la Sud spre Nord. Acum nu mai există decât aceasta care şi-a păstrat, totuşi, şi numărul).Read more…

Andrea Ghiţă: MIRIAM

Cred că fiecare cadou poartă în el amprenta dăruitorului, iar dacă e un obiect vechi, o moştenire de familie, amprentele stratificate îi conferă o încărcătură specială. Şi mai cred că momentul şi locul în care este oferit nu sunt întâmplătoare. Cartea de rugăciuni pe care o iau cu mine la marile sărbători, precum cele de toamnă, stă dovadă că fiecare dar are tâlcul lui. După cum atestă prima pagină, Miriam (Mirjám – în maghiară) este o culegere de rugăciuni pentru femeile israelite, scrisă de Dr. Arnold Kiss (1869 – 1940), mare rabin al sinagogii neologe de pe strada Leo Frenkel din Budapesta. Cărticica de rugăciuni modestă, cu coperte cartonate negre, introdusă într-o teacă de carton tot neagră, am primit-o în dar acum nouăspretece de ani…Read more…

Andrea Ghiţă: Pentru mine CLUJ-NAPOCA nu e CLUJ

Inscripţii precum Bucureşti-Băneasa sau Wien-Meidling te anunţă că te afli la periferia unui oraş mare şi că urmează staţia principală. De patruzeci de ani, sosind în gară, la aeroport sau depăşind cu maşina indicatoarele rutiere de pe şoselele ce mă aduc acasă, în oraşul meu natal, citesc: Cluj-Napoca şi rămân cantonată în… suburbie. Staţia CLUJ, cu denumirea adevărată, tradiţională, a oraşului nu mai apare decât dacă faci o incursiune în timp. Clujul a fost alungat din inscripţiile şi documentele oficiale, fiind înlocuit de Cluj-Napoca, printr-un decret emis cu patruzeci de ani în urmă…şi publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, din 18 octombrie 1974 [Buletin Oficial al RSR An X nr 125 / 18 Octombrie 1974 –Decretea ale Consiliului de Stat – Decrete Prezidentiale], cu scopul de a „eterniza denumirea acestei străvechi așezări – mărturie a vechimii și continuității poporului român pe aceste meleaguri”. Regimul care a impus noua denumire – după opinia mea, ilogică chiar şi din perspectiva susţinerii obiectivului mai sus enunţat  – s-a prăbuşit cu 25 de ani în urmă, însă numele oficial al oraşului nu s-a schimbat ci, dimpotrivă, trendul „eternizării” s-a intensificatRead more…

Andrea Ghiţă: ÎNSOŢINDU-L PE PATRICK MODIANO

Nu citisem nimic de Patrick Modiano înainte să i se fi decernat Premiul Nobel pentru literatură. A doua zi după anunţarea alegerii sale printre laureaţii Nobel, am intrat prin librării să caut ceva scris de el. Abia la al treilea magazin de cărţi am găsit un singur titlu: Dora Bruder. Cărţulia de nici 100 de pagini este rezultatul demersului de a reconstitui soarta unei adolescente de origine evreiască, dispărută de acasă, al cărei nume – Dora Bruder – fusese menţionat într-un comunicat al poliţiei, în Parisul aflat sub Ocupaţie.

Read more…

Despre integritatea unei case de licitaţii

Acest comentariu lărgit se referă la articolul apărut în revista Baabel din 5 ianuarie 2023, referitor la Pinkasul salvat de la licitaţia din SUA. Efortul comun al întregului colectiv – prof. Zoltán Tibori Szabó, WJRO, Departamentul de Securitate Naţională al SUA, Comunitatea Evreilor Cluj, dar şi Revista Baabel – finalizat cu succes este meritoriu. Iar expresia kol hakavod/toată cinstea e destul de palidă, pentru a reda kavodul/cinstea ce li se cuvine! Pe site-ul casei de licitaţii citim următoarele: ”Kestenbaum & Company este o casă de licitaţii tip boutique cu sediul în New York, dedicată vânzării de cărți rare, manuscrise, scrisori cu autograf, artefacte rituale; nișele de interes fiind Hebraica şi Iudaica. Colecționari de top, dealeri specializați, curatori de muzee şi directori de achiziții din întreaga lume se bazează pe expertiza Kestenbaum şi îi apreciaza discreţia şi integritatea”…Read more…

Farmecul canțonetelor napolitane

Am fost la Napoli de trei ori. Prima oară doar în trecere, în drum spre Pompeii, și la prima vedere nu ne-a făcut o impresie prea bună. Muncitorii de la primărie erau în grevă și orașul era plin de grămezi uriașe de gunoi. Dar la doua și la a treia vizită, Napoli ne-a vrăjit, cu toate că nu are un nume prea bun, din cauza unor mahalale sărăcăcioase și a Camorei, Mafia napolitană. Clădirile masive ale orașului amintesc de o istorie opulentă, deși ele au nevoie urgentă de renovare. La Teatro San Carlo am văzut o splendidă interpretare a operei Carmen, sub bagheta dirijorului indian-israelian Zubin Mehta. Merită vizitat bogatul muzeu arheologic, cu multe exponate din Pompeii și Herculaneum. La Napoli am vizitat și uriașul adăpost subteran, unde se refugiau locuitorii în timpul bombardamentelor din cel de-al Doilea Război Mondial. Marele bazar care traversează centrul orașului trece pe lângă zeci de biserici și monumente. Merită de făcut excursii organizate la Pompeii și la Herculaneum și pe muntele Vezuviu care fumegă și acum. Nu departe de Napoli, coasta Amalfi și insula Capri sunt și ele meleaguri fermecătoare. Dar cea mai puternică impresie ne-au lăsat-o pizza deosebit de gustoasă și mai ales muzica napolitană.Read more…

Fără Joseph Joachim muzica secolului al XIX-lea ar fi fost mai altfel și mai săracă

Am parafrazat o afirmație a lui Tudor Vianu (referitoare la Eminescu) nu pentru a şoca, sau a face comparaţii de natură stranie în artă, ci pentru a sublinia rolul important pe care l-a jucat un violonist evreu maghiar în cultura muzicală europeană.  Din păcate multele decenii trecute au așternut un strat fin de uitare peste numele său în conștiința publică. Dacă ne întrebăm care este legătura între compoziţii îndrăgite, ca de pildă Concertul în Re major pentru vioară și violoncel, de Brahms, concertele pentru vioară compuse de Dvořak, Brahms, Schumann sau Bruch, cu evreii maghiari din secolul al XIX-lea, numai melomanii interesați în mod special de acești compozitori vor răspunde cu ușurință: Joseph Joachim, cel care a fost considerat cel mai mare violonist al acelui secol, aproape o reîncarnare a lui Paganini. Joseph Joachim s-a născut în 28 iunie, 1831, în satul Köpcsény (Kittsee) din Burgenland, Austria, într-o familie de evrei maghiari. A fost un adevărat copil-minune, la numai 12 ani a interpretat Concertul pentru vioară în Re major, de Beethoven, sub bagheta lui Mendelssohn. Chiar dacă în mod normal apariția copiilor-minune cu orchestra filarmonică din Londra nu era acceptată, dirijorul a insistat ca protejatul lui să urce pe scenă. Abia cu această interpretare, lucrarea în prealabil aproape necunoscută a intrat în repertoriul standard al muzicii simfonice.Read more…

Zece povestiri despre pogromul de la Iași

În Octombrie 2022 a avut loc a zecea ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT), prima la care am participat și eu, în proaspăta mea calitate de traducător literar. Festivalul FILIT își propune nu doar să adune scriitori, traducători, agenți literari și cititori din toată țara și de prin lume, ci și să propună la fiecare ediție câte un proiect editorial inedit, prin intermediul editurii Muzeului Național al Literaturii din Iași. În acest an, proiectul cu pricina a fost publicarea unei culegeri de zece povestiri noi inspirate de fotografii de arhivă din timpul pogromului de la Iași din Iunie 1941. Este vorba de șapte fotografii puse la dispoziția scriitorilor de către Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, fotografii care au constituit sursa de inspirație pentru acest proiect editorial, întrucât ele fac parte dintr-o serie de panouri expuse în curtea Muzeului Pogromului de la Iași. Aici, prin fum de țigară și aburi de cafea, se discută pe îndelete și se pune la cale FILIT, an după an. În 2022, prin acea alchimie bizară și miraculoasă care ne face să observăm cu adevărat pentru prima oară lucruri de care suntem înconjurați cine știe de când, s-a iscat ideea lansării acestei provocări la adresa comunității scriitorilor din România – lăsați-vă inspirați de una dintre aceste fotografii (dar de fapt de toate) și scrieți, numai scrieți despre această rană cruntă din istoria Iașiului.Read more…

O excursie pe insula dragonilor sângeroși

Așa cum se obișnuia în familia mea, sunt și eu mare amator de călătorii. Poate că e și un fel de evadare de mine însumi. Uneori reușesc să mă deplasez până la o distanță de un braț de mine. În plus, de vreo zece ani plec în Asia de Sud-Est, împreună cu soția care îmi este și ghid turistic. Particip la congresul anual al anesteziștilor indonezieni, care are loc la Jakarta spre sfârșitul lunii februarie. Cunoscătorii spun că este unul din ultimele evenimente organizate după moda de odinioară: cu mese delicioase și seri de gală spectaculoase în atmosfera elegantă a unui hotel cu 5 stele. De data aceasta însă, desfătarea nu a prea funcționat, fiindcă amândoi ne-am îmbolnăvit pentru a doua oară de Covid tocmai în timpul congresului, așa încât, vrând-nevrând, am fost nevoiți să ne distanțăm de grup. Nu am mai putut participa nici la mesele delicioase, nici la programele de divertisment. În plus, a plouat destul de mult, din cauza musonului care de data aceasta s-a prelungit ceva mai mult ca de obicei. Criticii ar putea să spună „Așa vă trebuie, dacă nu stați locului!” Ei bine, să stăm locului nu a fost niciodată o opțiune pentru noi. După cele șase zile de congres am făcut de fiecare dată excursii interesante. La urma urmei, nu ajungi în fiecare zi într-așa un capăt de lume.Read more…

Autorul celor mai mari scurgeri de informații secrete – un rasist și un antisemit

De trei săptămâni, lumea este confruntată cu un nou scandal: documente top secret de la Pentagon, de la CIA și din alte surse au apărut pe site-uri publice. Ele se referă în primul rând la Războiul din Ucraina, (situația de pe front, livrările de arme, planurile de bătălie), demonstrând profunda implicare a Statelor Unite în această confruntare. Nu că teoretic nu am fi știut cu toții, dar una este să abordezi principial și alta să-ți dai seama măsura în care comunitatea de informații a SUA a reușit să pătrundă în structurile militare rusești, să strângă informații și să sprijine cu aceste date partea ucraineană în războiul dus împotriva Moscovei. Din documentele publicate pe social media a reieșit și faptul că Statele Unite își spionează până și aliații – în cazul de față Israelul și Coreea de Sud. De fapt, nu ar trebui să ne mire, au mai fost scandaluri și în această privință. (Cazul Angela Merkel). Adevărul este că ”prieten, prieten, dar brânza-i pe bani”, de ce să nu vedem și ce au de gând prietenii, just in case. Dezbaterile s-au amplificat, principala suspiciune privea veridicitatea lor, (unele s-au dovedit ”făcături”) deoarece dacă erau adevărate, urma obligatoriu o modificare atotcuprinzătoare a strategiei americane, a aliaților și a ucrainenilor, în primul rând în ceea ce privește ducerea războiului. Dar marele semn de întrebare a fost cine a avut acces la aceste documente secrete și cum au ajuns ele pe rețelele sociale, în ce măsură sunt implicați hackerii ruși și cui prodest? Serviciile de informații și de securitate ale Satelor Unite au
promis că vor descoperi rapid sursa, în fond nu sunt chiar atât de mulți care au acces la aceste informații ultrasecrete. Cine este Jack Teixeira?Read more…

Cu Radu Cosașu, la Cinematecă, “singura care răspunde pentru iluziile pierdute în sală”

Sintagma citată în titlu – cu o mică modificare – este desprinsă dintr-o dedicație din 1997, pe prima pagină a volumului O supraviețuire cu Oscar (editura Hasefer). Un raft măricel al bibliotecii mele este onorat de cărțile lui Relu Cosașu; Relu de la Oscărelu, Oscar – cel cu Supraviețuirea de mai sus, prenumele lui adevărat, de care făcea atâta haz. Amintitele cărți sunt așezate pe trei categorii: cele dăruite mie în anii de început ai prieteniei cinefile, când ne vedeam la revista Flacăra, unde ținea Cronica de trei secunde, cele destinate lui Henri Dona – fostul meu profesor și redactor-șef al săptămânalului ilustrat – cu care aveam să mă căsătoresc mai târziu și ultimele, începând din anii ’70, care ne aveau în vedere pe amândoi, la comun, cum ar veni, pe limba lui tandru-ironică. Se înțelege că o bună parte dintre cărți aparțin prețioasei categorii numite “în dublu exemplar”. Poate că nu m-aș fi încumetat să amintesc acest amănunt în fond autobiografic, îndeletnicire destul de străină scrisului meu, dacă la plecarea lui Radu Cosașu nu aș fi tresărit văzând atâta năvală a revendicării lui de către presa sportivă. Criticii literari nu s-au repezit să scrie despre uluitorul lui talent de a pune preț pe clipa bogată cât un veac în imaginația lui, de a înnobila cotidianul, de a-și îmblânzi îndoielile, angoasele, șfichiuindu-le cu un zâmbet. Read more…

Vederi și viziuni din balon (6)

Cei mai mulți confrați au făcut eforturi uriașe pentru a realiza comutarea mentală din paradigma socialist-ceaușistă în paradigma democrat-liberală. Din nefericire, mulți dintre cunoscuții mei nu mai sunt capabili de încă un salt spiritual-cognitiv. Noua transformare regretabilă a paradigmei democrat-liberale în paradigma toxică a globalismului autocratic nu mai este sesizată și percepută de mulți dintre amicii mei. Ei au rămas apărători dogmatici și retrograzi ai unui sistem depășit de realitate. Ar fi bine să ne întoarcem la democrația liberală autentică din anii 60-90, fără pervertiri ideologice, economice și sociale, precum emisii de carbon zero, încetarea folosirii combustibililor fosili și a energiei nucleare, probleme de gen, Black Lives Matter, Woke sau Cancel culture, digitalizarea monedei și scoaterea banilor lichizi de pe piață, liberalizare şi dezincriminareafolosirii drogurilor ușoare, normele rigide ale hărțuirii sexuale și ale corectitudinii politice, retorica obligatorie rusofobă și prorăzboinică, dictatele corporatiste ale birocrației de la Bruxelles.Read more…

O prietenie adevărată

M-am născut și am crescut la Marghita, în județul Bihor, și am învățat medicina la Timișoara. După imigrarea mea în Israel, în 1978, la vârsta de 27 de ani, m-am specializat în anestezie și terapie intensivă. De atunci am fost de nenumărate ori în România, fie la rudele soției sau la un prieten din copilărie din Marghita, fie invitat la congresele și simpozioanele Societății Române de Anestezie-Terapie Intensivă (SRATI). De orașul meu natal, Marghita, sunt profund dezamăgit, fiindcă spre deosebire de multe alte orașe din România, conducerea lui nu a catadicsit să comemoreze existența unei largi populații evreiești (o treime din populația orașului), care în majoritatea lor au fost exterminați de naziștii nemți și unguri. Nu au fost în stare, sau nu vor să pună o simplă placă în memoria lor. n schimb experiența mea cu membrii SRATI s-a transformat de-a lungul anilor într-o adevărată prietenie. Am să încep cu o succintă istorie a anesteziei româneşti. Prima anestezie “oficială” cu eter, care a devenit faimoasă, a fost efectuată la 16 octombrie 1846 la Boston de către William Morton. Aceasta a pus bazele anesteziei ca o specialitate independentă a medicinei. Ca urmare, 16 octombrie este considerată ziua internațională a anesteziei și a anesteziștilor.Read more…

Prințesa Carpaților – prima ardeleancă din peninsula iberică

Abia s-au potolit valurile făcute de articolului meu nu prea serios despre căutarea metaforică a comorii pe Costa Blanca și am aflat despre descoperirea unei comori cât se poate de reale în apropierea reședinței mele spaniole. Tezaurul are chiar o conotație transilvăneană! Este vorba despre averea unei femei originare din bazinul Carpaților. În mod normal asta nu ar merita o mențiune specială, având în vedere că astăzi în Spania trăiesc aproximativ un milion de cetățeni români. De exemplu Alcalá de Henares, orașul natal al poetului național spaniol, Cervantes, a devenit practic un oraș românesc, cu cca. 50.000 de compatrioți ai noștri. Să ne întoarcem așadar la emigranta transilvăneană despre care vorbeam. Special în cazul ei este că a trăit acum vreo 4.000 de ani și pe vremea aceea, pentru a se stabili la marginea vestică a Europei, a trebuit să facă o călătorie extrem de dificilă. Era cu peste două milenii înainte ca drumurile romane să faciliteze călătoriile în interiorul imperiului. Cu alte cuvinte, nu era o femeie plecată din Dacia în provincia romană Tarraconensis, poate nici măcar nu vorbea o limbă indo-europeană când îi întreba pe localnici pe unde s-o ia. A fost cu mult înainte ca grecii să colonizeze această coastă, înainte ca Hannibal să-și conducă turma de elefanți până în Italia și cu peste două milenii înainte ca Traian să-și alcătuiască propria colecție din comorile jefuite ale Daciei. Nu știm cum se numea această doamnă…Read more…

Minunea?!

Astăzi îmi vine în minte o întâmplare petrecută în țara mea natală, când purtam cravata roșie de pionier. Eram membru al cercului de rachetomodele al Casei Pionierilor și participam pentru prima oară la un concurs județean. Pentru a încuraja prieteniile dintre copii, în fiecare an concursul se desfășura în altă comună a județului – în acel an era la Podu Iloaiei. Am plecat cu trenul, apoi cu autobuzul și nu peste mult timp am ajuns pe câmp, dar categoria mea, Racheto-plan, era programată mai târziu, astfel că l-am rugat pe instructor: – Pot să verific încă o dată echilibrarea modelului? – Nu! Ultimele două săptămâni ai verificat zilnic. Deși trebuia să vii doar o dată pe săptămână, ai venit zilnic și cred că ai obținut performanța maximă. Era o încurajare dată unui copil nesigur care își căuta o ocupație. Arbitrii cronometrau timpul din momentul lansării până la aterizare. Pentru validarea „lansării”, în următoarea jumătate de oră pionierul trebuia să prezinte arbitrului modelul recuperat. Fiecare concurent avea dreptul la trei lansări, considerându-se cea mai bună – adică timpul cel mai lung. La prima lansare modelul meu a căzut într-o baltă, fiind imposibil de recuperat și ca atare această lansare a fost descalificată. Noroc că domnul instructor Chirica mă pusese să construiesc trei modele.Read more…

Eminescu din nou în limba ebraică

Recent am primit un volum de traduceri noi din poeziile și proza lui Mihai Eminescu: Poezii alese; ediție bilingvă româno-ebraică; traducere în ebraică de Adina Rosenkranz-Herșcovici. Volumul, pe două coloane, pagină vizavi de pagină, a apărut la Editura Teșu din București, în colaborare cu Centrul Cultural Israeliano-Român din Tel Aviv, ambele conduse de editorul și scriitorul Teșu Solomovici, care a inițiat proiectul și a scris prefața, împreună cu regretatul academician, criticul și istoricul literar Eugen Simion. Volumul, apărut anul acesta, include 38 poezii și două fragmente de proză. Poezii de Eminescu au fost traduse și în trecut în limba ebraică. Mă refer la volume de traduceri de Yehoshua (Iosua) Tan-Pai (Tel Aviv 1954), Ahuvah Bat-Hanah (Tel Aviv 1990), Tomy Sigler (Haifa 2008). Am scris despre ele într-un articol apărut în revista Baabel (2018), republicat în câteva rânduri, printre care în revista ieșeană Scriptor (2022) și în volumul Un deceniu de scris românesc în Israel, editat de Adrian Grauenfels (2021). Fiecare poet traducător are selecția lui, stilul propriu, limba sa ebraică și modul de folosire a acesteia. Traducerile făcute de poeta Adina Rosenkranz-Herșcovici reflectă gândirea și atașamentul ei pentru creația eminesciană.Read more…