ISSN 2734-4967, ISSN-L 2734-4967
Alexandru Marius – Sandy pentru prieteni, colegi şi cunoştinţe – a fost, timp de peste trei decenii, omul din spatele camerei de luat vederi, culegătorul imaginilor din care se alcătuieşte, în primul şi în primul rând, materialul de televiziune. Avea ochi de artist (era şi sculptor), o fire boemă şi ludică, un suflet generos, un caracter nobil şi loial şi multă, multă empatie.Read more…
Tata îmi citea poezii în serile de iarnă, în după amiezile tihnite ale vacanţelor de vară, dar mai ales când mă ţintuia la pat febra vreunei boli a copilăriei. Pe atunci vorbeam doar ungureşte, limba maternă fiindu-mi maghiara, la fel ca cea dintâi identitate. Scotea din bibliotecă un volum cu versuri de Sándor Petöfi, János Arany sau Endre Ady şi-mi citea pe îndelete, străduindu-se să articuleze limpede şi să scoată în evidenţă înţelesul fiecărei strofe. Adesea recitea poezia şi apoi dialoga cu mine, pentru a vedea dacă pricepusem cuprinsul şi prinsesem tâlcul şi mesajul ei. Read more…
Pe Domnul Costel l-am cunoscut acum câţiva ani, când ne-am aşezat la masă la o terasă cochetă de pe ţărmul Mării Negre, la Cap Aurora. Din păcate mâncarea avea un gust suspect, ceea ce am şi semnalat ospătarului. Imediat s-a înfiinţat la masa noastră patronul care şi-a cerut scuze pentru incidentul neplăcut, a adus o altă porţie de mâncare – de data asta proaspătă şi gustoasă. La sfârşit, când am cerut nota de plată, ne-a anunţat că toată consumaţia a fost din partea casei, ne-a cerut din nou scuze pentru cele întâmplate şi ne-a invitat să revenim. Modestia şi generozitatea patronului ne-a făcut o impresie plăcută şi de atunci suntem clienţii fideli ai Terasei Aurora1. (Cu vreo 10 ani în urmă existau mai multe terase înşirate pe ţărmul de la Cap Aurora, toate purtând numele de Aurora însoţit de numărul de ordine atribuit de la Sud spre Nord. Acum nu mai există decât aceasta care şi-a păstrat, totuşi, şi numărul).Read more…
Cred că fiecare cadou poartă în el amprenta dăruitorului, iar dacă e un obiect vechi, o moştenire de familie, amprentele stratificate îi conferă o încărcătură specială. Şi mai cred că momentul şi locul în care este oferit nu sunt întâmplătoare. Cartea de rugăciuni pe care o iau cu mine la marile sărbători, precum cele de toamnă, stă dovadă că fiecare dar are tâlcul lui. După cum atestă prima pagină, Miriam (Mirjám – în maghiară) este o culegere de rugăciuni pentru femeile israelite, scrisă de Dr. Arnold Kiss (1869 – 1940), mare rabin al sinagogii neologe de pe strada Leo Frenkel din Budapesta. Cărticica de rugăciuni modestă, cu coperte cartonate negre, introdusă într-o teacă de carton tot neagră, am primit-o în dar acum nouăspretece de ani…Read more…
Nu citisem nimic de Patrick Modiano înainte să i se fi decernat Premiul Nobel pentru literatură. A doua zi după anunţarea alegerii sale printre laureaţii Nobel, am intrat prin librării să caut ceva scris de el. Abia la al treilea magazin de cărţi am găsit un singur titlu: Dora Bruder. Cărţulia de nici 100 de pagini este rezultatul demersului de a reconstitui soarta unei adolescente de origine evreiască, dispărută de acasă, al cărei nume – Dora Bruder – fusese menţionat într-un comunicat al poliţiei, în Parisul aflat sub Ocupaţie.
Inscripţii precum Bucureşti-Băneasa sau Wien-Meidling te anunţă că te afli la periferia unui oraş mare şi că urmează staţia principală. De patruzeci de ani, sosind în gară, la aeroport sau depăşind cu maşina indicatoarele rutiere de pe şoselele ce mă aduc acasă, în oraşul meu natal, citesc: Cluj-Napoca şi rămân cantonată în… suburbie. Staţia CLUJ, cu denumirea adevărată, tradiţională, a oraşului nu mai apare decât dacă faci o incursiune în timp. Clujul a fost alungat din inscripţiile şi documentele oficiale, fiind înlocuit de Cluj-Napoca, printr-un decret emis cu patruzeci de ani în urmă…şi publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, din 18 octombrie 1974 [Buletin Oficial al RSR An X nr 125 / 18 Octombrie 1974 –Decretea ale Consiliului de Stat – Decrete Prezidentiale], cu scopul de a „eterniza denumirea acestei străvechi așezări – mărturie a vechimii și continuității poporului român pe aceste meleaguri”. Regimul care a impus noua denumire – după opinia mea, ilogică chiar şi din perspectiva susţinerii obiectivului mai sus enunţat – s-a prăbuşit cu 25 de ani în urmă, însă numele oficial al oraşului nu s-a schimbat ci, dimpotrivă, trendul „eternizării” s-a intensificatRead more…
Îmblânzirea vremii şi campaniile de reduceri de preţuri la hainele de iarnă au adus cu ele o oarecare trezire a străzilor oraşului. În mod automat, numărul cerşetorilor postaţi la intrările în marile magazine a crescut şi el, împestriţând peisajul, uneori cu scene tragi-comice,Read more…
O bătrână a murit pe câmp. Îngheţată. Căzuse răpusă de epuizare şi de frig. Era îmbrăcată în pijama şi în tălpile goale. Nu o alungaseră rudele vitrege, ci un medic – crezând-o pe cuvânt că „se simte mai bine şiRead more…
Oare de câte ori în viața mea m-am întrebat ce aș face dacă într-o bună dimineață m-aș trezi stăpânul acestei lumi?! Și de câte ori am simțit plăcerea de a visa, închipuindu-mi că mi s-ar da posibilitatea să acționez doar într-un singur subiect, într-un singur domeniu, cu dorința de a-i schimba cursul spre o situație mai bună?! e de vină pentru elucubrațiile tale pseudo-intelectuale) o soluție pe măsura gândirii tale și care fără discuție e mai mult decât improbabilă. pericolul unor decizii care ar afecta bunăstarea economică a cetățenilor Rusiei, ca parte a unei posibile politici de reprimare a regimului lui Putin și a invaziei Ucrainei.Read more…
La 1 martie a.c., sinagoga Fabric din Timișoara a intrat pe lista restrânsă a anului 2022, de 25 de monumente istorice din lume care trebuie renovate urgent din fondurile patrimoniului mondial – The 2022 World Monuments Watch. Primii evrei care au ajuns la Timișoara erau sefarzi din alte țări balcanice, în prima jumătate a secolului al XVI-lea. Deși prigoniți în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, majoritatea evreilor timișoreni au s upraviețuit, orașul aparținând României și nu Ungariei. Astfel, cei mai mulți evrei au fost înregistrați la Timișoara în 1947 – 13.000 de suflete. Pe vremuri înfloritoare, enoriașii acestei comunități au avut la dispoziție mai multe sinagogi (inclusiv una a evreilor sefarzi), din care mai persistă doar patru: sinagoga neologă din centrul orașului (Cetate), construită în stil maur, sinagoga ortodoxă din cartierul Iosefin (singura care mai funcționează pentru puținii evrei rămași în Timișoara), și două sinagogi în cartierul Fabric, una ortodoxă și una neologă. Cea din urmă este subiectul acestui articol.Read more…
Așa ar fi comentat bunica mea decizia lui Vladimir Putin de a trimite armata rusă în Ucraina. Chiar ce s-ar fi întâmplat dacă Putin nu mai făcea nimic în legătură cu Ucraina după „realipirea peninsulei Crimeea la patria-mumă”? Adevărat, Occidentul a protestat atunci și a impus unele sancțiuni, dar nu a trecut la represalii dure ca acum și cu vremea ar fi acceptat probabil noua situație, mai ales că unii comentatori din Vest subliniau că teritoriul nu a aparținut Ucrainei decât după ce Nikita Hrușciov i l-a făcut cadou în 1954. În definitiv, atunci Ucraina făcea parte din același stat cu Rusia, nu? Deci schimbarea nu avea mare importanță iar roata istoriei, cum le plăcea comuniștilor să spună, nu se întoarce niciodată. Desigur, Putin nu putea să nu sprijine rebeliunea „fraților ruși din Donetsk și Luhansk”, dar nu era nicio problemă să-i ajute în continuare „discret și indirect”, prin tot felul de mijloace clasice care oricum ar fi fost greu de dovedit. Nu a făcut-o. A ales opțiunea cea mai directă și mai brutală, intervenția armată împotriva unui stat independent și a unui guvern ales pe cale democratică. În ciuda numeroaselor tentative, nimeni nu a reușit să explice cu argumente convingătoare ce a fost în mintea liderului rus când a luat decizia. De fapt e imposibil. Read more…
Conducătorii Ministerului Învățământului și Cultelor de la Budapesta nu au fost singurii care s-au entuziasmat de această nouă formă de educație specială. A existat interes și din partea societății civile și diverși filantropi s-au angajat să o subvenționeze. Inițial, lui Roboz i s-a cerut să țină, demonstrativ, două cursuri pentru câte 20 de persoane cu defecte de vorbire. Primul, organizat cu sprijin ministerial, s-a ținut între 30 iunie și 26 august 1894, în clădirea Institutului Național pentru Orbi din Budapesta. Al doilea curs s-a deschis la 1 septembrie 1894, însă în altă clădire, Institutul pentru Orbi nefiind disponibil în timpul anului școlar. pentru specialiști în corectarea defectelor de vorbire. În baza acestei hotărâri, în decembrie 1894 Ministerul Învățământului și Cultelor „a încredințat domnului Roboz József calificarea completă a învățătorilor la cursurile speciale pentru bâlbâiți de la Budapesta”. Read more…
Incorigibilul meu optimism, de care am amintit nu o dată, mă obligă să declar: COVID-ul e deja în spatele nostru. Cu o jumătate de miliard de infectați, dintre care peste șase milioane decedați, virusul, în toate variantele lui, s-a dat bătut. Vaccinul, comportarea publicului, imunitatea oferită de boală și nu mai puțin panica impusă de autorități, toate la un loc au făcut ca pandemia să se transforme în endemie. publicând zilnic numărul de ”depistați”, adică cei la care analiza de rutină a decelat prezența virusului în căile respiratorii. virus gripal în gâtlej?! ncerca să mă explic. em cu numărul celor internați? Ce spune el?Read more…
În articolul publicat în urma recentei noastre vizite în Letonia, am menționat că subiectul Holocaustului evreimii letone îl voi trata într-un articol separat și iată-mă scriind despre acest trist subiect. Populația celor trei Țări Baltice, Estonia, Lituania și Letonia, a avut o contribuție esențială în tragedia Holocaustului evreilor din acele țări. Cu ocazia unei croaziere în Marea Baltică, am vizitat orașul Tallin, capitala Estoniei, unde am intrat și în sinagoga orașului, redeschisă în anul 2000. Estonia are mai puțin de 1,5 milioane de locuitori, iar limba vorbită de estoni aparține familiei de limbi fino-ugrice, înrudită cu finlandeza și maghiara. La ora actuală în Estonia trăiesc în jur de 3000 de evrei. În 1939, când Estonia era încă independentă, populația evreiasca număra 4.500 de suflete, majoritatea veniți din Rusia. Ei se bucurau de libertate de cult și erau prosperi. În 1940, Estonia a fost ocupată de trupele sovietice. O parte dintre evrei au părăsit țara. În vara anului 1941, prin operația Barbarossa, Germania a invadat Uniunea Sovietică, inclusiv țările baltice, unde localnicii au avut un rol semnificativ în exterminarea evreilor.Read more…
Hazkara – aşa numim noi, clujenii, festivitatea de comemorare a evreilor din Cluj, deportaţi la Auschwitz în 25 mai-9 iunie 1944. Decenii de-a rândul, an de an, la sfârşit de mai-început de iunie, evreii clujeni şi concitadinii lor s-au adunat în incinta sinagogii neologe (de o bună bucată de timp, redenumită Templul Memorial al Deportaţilor Evrei) pentru a-i jeli, a-i evoca şi a-i omagia pe cei pieriţi în lagărele de exterminare naziste. Hazkara nu este doar un eveniment comemorativ, ci şi o lecţie, un avertisment, o reiterare a sintagmei: Never again! Să nu se mai repete, niciodată, nicăieri, faţă de niciun popor din lume! Şed într-una din băncile cu lemnăria recondiţionată din incinta Templului Memorial al Deportaţilor Evrei care străluceşte ca o bijuterie, vestind clujenilor: „Iată-mă, sunt vechea sinagogă neologă. Mi-am recăpătat aspectul iniţial, de acum 136 de ani, când am fost târnosită (24 octombrie 1886).” Clujenii, sosiţi în număr mare, privesc cu admiraţie exteriorul şi interiorul lăcaşului de cult, o clădire monument istoric, emblematică pentru aspectul urbanistic general al Clujului modern din veacurile XIX-XX, la care au pus umărul şi arhitecţii şi antreprenorii evrei. În acest an, comemorarea martirilor deportaţi evrei coincide cu primul eveniment public care are loc în Templul Memorial din Cluj, după mai bine de trei ani şi jumătate. Lăcaşul de cult închis în toamna lui 2018 (când a început amplul proces de renovare şi reabilitare) nu a mai putut fi redeschis din cauza pandemiei instalate în primăvara lui 2020 (care a impus şi amânarea inaugurării festive, preconizate pentru vara aceluiaşi an). Nu cred în coincidenţe. Sunt convinsă că lucrurile au fost rânduite astfel încât omagierea martirilor să coincidă cu exprimarea gratitudinii pentru moştenirea lor materială fără de care Templul Memorial, care le este dedicat, nu ar fi putut fi reabilitat…Read more…
Curând după sosirea noastră în Israel, băiatul nostru s-a îmbolnăvit de scarlatină, (o boală infecțioasă caracterizată prin febră, amigdalită, erupție măruntă, cauzată de streptococul beta hemolitic, tratabilă cu antibiotic, cu prognostic foarte bun). L-am luat la dispensarul din cartierul unde locuiam. Medicul era tânăr, originar din Canada. Ebraică încă nu vorbeam, eram doar de două săptămâni în țară, și-am vorbit în sărăcăcioasa mea limbă franceză. Spre norocul meu ne-am înțeles perfect. – O boală banală în secolul douăzeci, mi-a spus medicul, când a văzut întristarea de pe fața mea. O boală banală?? În toamna lui 1944, într-o baracă de la Auschwitz, deținutul cu numărul A23784, mama mea, s-a îmbolnăvit. Avea febră și o erupție roșie, măruntă, pe tot corpul. – Clara, să știi că ai scarlatină, a spus cu groază Eva, kapo-ul barăcii. Dacă nemții descoperă că ești bolnavă, te trimit la camera de gazare.Read more…
Pentru mine lumea șoferilor de taxi este un microcosm al populației Israelului și dacă o cunoști, poți înțelege mai bine diversitatea oamenilor care populează această mică și agitată parte a planetei. Unii sunt intelectuali ieșiți la pensie, alții nu au găsit de lucru în meseria lor, alții și-au ales meseria de șofer. După accentul cu care vorbesc ebraica, poți adesea ghici țara de baștină a fiecăruia. După felul în care se adresează clientului, mai ales când e vorba de persoane în vârstă, poți constata măsura politeții și a bunăvoinței, ca să nu spun a „educației” lor. După muzica pe care o ascultă, poți afla ce le place, iar după știrile pe care le comentează, care sunt părerile lor politice. Unii șoferi sunt adevărați psihologi și atunci când duc un client la policlinică sau la spital, pot ține prelegeri despre optimism, vârstă, boală și despre viață în general. Nu o dată am învățat din înțelepciunea acestor șoferi. Deunăzi am fost nevoiți să facem o călătorie la Tel Aviv.Read more…
Prietenele mele dragi sunt mereu gata de discuții despre lucruri interesante. Iată, de exemplu, problema intuiției: – Tu mai conduci și acum, pe drumurile astea pline de descreierați?! – Nu, îi dau sfaturi celui de la volan, dar am citit că așa este! De altfel, Einstein n-a avut în viața lui permis de conducere! – Serios? De unde știi?! – Am citit când studiam contraargumente la teoria relativității. – Da? Și ce ai mai aflat despre el? Read more…
Visul majorității oamenilor este de a crea și a procrea, de a întemeia o familie, a avea copii, nepoți și chiar strănepoți. Din păcate, aceste visuri pot fi afectate de traume fizice sau psihologice care împiedică procrearea – voluntar sau involuntar. De exemplu, mulți supraviețuitori ai Holocaustului au devenit sterili, fie din cauza experimentelor “medicale” criminale ale naziștilor, fie că au decis să nu mai aibă copii, mai ales după ce copiii lor au fost măcelăriți în lagărele de exterminare. Subnutriția celor din lagăre poate cauza tulburări hormonale grave, temporare sau chiar permanente, care duc la infertilitate. La femei, infertilitatea poate avea două cauze principale, anatomice (astuparea canalelor genitale, mai ales a trompei uterine) sau hormonale, care împiedică ovulația normală, sau dezvoltarea embrionului în uter. Pot fi și cauze genetice sau tulburări hematologice care produc avortul spontan, curând după formarea embrionului. La bărbați, infertilitatea poate fi cauzată de impotență, ejaculare precoce, probleme hormonale, spermatozoizi anormali sau prea puțini la număr, sau o blocare anatomică a spermei. Tratamentul infertilității poate fi medicamentos (de exemplu hormonal), deblocarea chirurgicală și fertilizarea asistată.Read more…
În anul 1739, Sfântul Imperiu Roman a pierdut Oltenia și nordului Serbiei, ca urmare a rezultatelor dezastruoase din ultimul război disputat cu Imperiul Otoman. Aceasta a constituit pentru Casa de la Viena un adevărat „duș rece” și conducătorii imperiului și-au dat seama că vor trebui să-și refacă strategia de apărare a frontierei de est. Soluția a fost de a militariza o serie de provincii și de a transforma localnicii în soldați permanenți. Așa se face că de la Năsăudul transilvănean și până la Marea Adriatică, în deceniile următoare s-au înființat o serie de Regimente de Graniță. Teritoriile administrate de aceste regimente erau total lipsite de iobăgie, locuitorii au beneficiat de o impulsionare a vieții lor economice și sociale. Întreaga activitate administrativă era pusă sub conducerea autorităților militare care au dirijat regularizarea cursurilor de apă, construcția de diguri împotriva inundațiilor, au construit drumuri, au făcut lucrări de cadastrare, au parcelat terenurile și au împroprietărit țăranii grăniceri. Au sistematizat toate localitățile, astfel încât fiecare familie să dispună de suprafețe egale pentru casă și pentru grădina de zarzavat. Au impus respectarea normelor sanitare în fiecare gospodărie. Au înființat un sistem sanitar eficient. Fiecare regiment avea douăsprezece companii, fiecare companie având 4-5 comune grănicerești. În localitatea unde era comanda regimentului s-a înființat un spital condus de un medic de regiment care avea în subordine doi medici principali, patru chirurgi și opt medici secundari. În localitățile reședință de companii se afla câte un medic și o moașă. Învățământul și cultura au prosperat în rândul populației rurale. Întregul învățământ grăniceresc era supus unui organism suprem din capitala imperiului Der K.K. Hofkriegsrath (Înalta Curte a Consiliului de Război Chesaro-Crăiesc) care avea o secție destinată dirijării învățământului. Acesta avea în subordine, în fiecare provincie, Înaltul Comandament General al Direcției Școlilor.Read more…