Amintiri

Aveam vreo 7-8 ani și mă jucam în curte cu Moișele, un băiat de vârsta mea din vecini. – Nu există Dumnezeu – i-am spus.– Ba există. – Ba nu. Tata mi-a spus că nu există. – Atunci cine a făcut lumea și tot ce e în ea? – Natura.
– Și cine a făcut natura? Aici n-am mai știut ce să-i răspund și am schimbat subiectul. Pe bunicii mei nu i-am cunoscut, au murit înainte de a mă naște. Dar știam că au fost foarte religioși. Printre diferite alte ocupații, bunicul din partea tatălui a fost și melamed, pregătea băieții pentru ceremonia de bar mitzva. Bunicul matern ținea o cafenea în centrul orașului, sâmbăta și zilele de sărbătoare le petrecea însă la curtea rabinului său unde se ospăta, bea, cânta, dansa și se ruga împreună cu toți ceilalți hasizi. La începutul secolului trecut generația părinților s-a depărtat treptat de religie și de tradiție până ce le-a părăsit cu totul. Read more…

Alegeri și prelegeri…

În cei 71 de ani de existență a primului stat modern evreiesc s-au succedat la conducerea lui 32 de guverne, acceptate de 32 de legislaturi parlamentare, după 21 de alegeri la intervale normale de 4 ani și câteva mai scurte. Guvernele au fost conduse de 11 prim-miniștri, numiți de 10 președinți. Acest exercițiu democratic a fost realizat riguros cu toate că între timp Statul Israel a purtat 15 războaie mai mici sau mai mari (din care nu a pierdut niciunul, deși nu toate s-au ”lăsat” cu câștig). Alegerile pentru parlamentul israelian sunt considerate ca foarte importante de către electorat, dovadă rata înaltă de participare la vot: 70-80 %. La primele alegeri precum și la cele care aveau o miză considerată importantă, procentul de participare a ajuns la 85% (bineînțeles nu procente de tip comunist!). De regulă odată la 4 ani se organizează alegeri pentru Knesset, un parlament unicameral cu 120 de deputați, păstrând tradiția iudaică a Sanhedrinului, corpul ”legislativ” evreiesc din antichitate. Parlamentul reprezintă o multitudine de partide mari și mici, evreiești și arabe, de stânga sau de dreapta, religioase sau laice. Președintele Statului are numai competențe reprezentative, adevărata putere se află în mâna prim-ministrului. Pragul de intrare în parlament este de 3,25% din totalul alegătorilor. De regulă partidele mici se unesc în coaliții cu partidele mari, negociind condiții politice conform intereselor propriului electorat. Read more…

Cât de importante sunt alegerile pentru Parlamentul European?

Doar cinci săptămâni ne mai despart de un moment decisiv – alegerile pentru Parlamentul European. Dacă în urmă cu patru sau opt ani ele ne-au trezit interesul doar aproximativ, acum capătă o importanță majoră. Nu exagerez, nu-mi place să folosesc astfel de cuvinte, dar de această dată cred că reflectă în mod realist dimensiunea evenimentului. Alegerile europene și campania electorală se desfășoară în condițiile în care în Europa suntem martorii unor atacuri furibunde din partea unor state membre ale Uniunii Europene și partide politice împotriva Uniunii însăși, în ansamblul ei, a politicii și ideologiei pe care le reprezintă. Prima impresie pe care ți-o dă această încrâncenare este că lumea a uitat ce a însemnat și ce înseamnă organizația pentru o mare parte a Europei, respectiv pentru cele 28 de state membre (până la Brexit). În cei 67 ani de existență sub o formă sau alta, de la șase state membre la 28, această structură a jucat cel puțin două roluri importante. În primul rând, prin includerea de la bun început a două state inamice din punct de vedere istoric, implicate în trei războaie în ultima sută de ani – Franța și Germania, – s-a reușit evitarea unui nou nod de conflicte. (Amintim că în prima sa formă, Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului din 1952 cuprindea Belgia, Franța, Germania Occidentală, Italia, Luxemburg și Olanda). În al doilea rând, prin extinderea sa treptată și principiile acceptate, a contribuit la o dezvoltare fără precedent a unor țări rămase în urmă, iar Europa comună a ajuns una dintre cele mai mari puteri economice.Read more…

Max Bourcart – o figură aproape uitată din istoria sionismului

Căutând material pentru articolul despre canalul spre Marea Moartă, apărut recent, am recitit romanul lui Theodor Herzl Altneuland (Țara Veche-Nouă) și am găsit un pasaj enigmatic. Un personaj al romanului povestește că proiectarea canalului dintre Mediterană și Marea Moartă s-a făcut cu ajutorul unui inginer elvețian, creștin, care devenise un sionist atât de înflăcărat încât s-a convertit la iudaism, luând numele de Abraham. Pasajul nu are nicio legătură cu restul romanului, este singura mențiune a acestui inginer elvețian. Ce rost o fi având? O cercetare mai atentă a scos la iveală că inginerul elvețian nu este un personaj de roman, ci o persoană cât se poate de reală, inginerul Max Bourcart, iar pasajul cu pricina era un mod prin care Herzl își exprima recunoștința pentru contribuția acestuia la scrierea romanului și la cauza sionistă. Informațiile despre el sunt puține. Wikipedia nu a auzit de el, pe Google există numai câteva referiri sumare, un portret nu se cunoaște. În schimb la Arhiva Sionistă din Ierusalim se păstrează un pachet de scrisori pe care el le-a trimis lui Herzl în perioada 1899-1901.Read more…

La Buchenwald, pe Appellplatz

În fiecare an, la 11 aprilie, avea loc Întâlnirea Buchenwaldiştilor, un eveniment important de care am luat cunoştinţă încă din copilărie, dar la care aveam să particip abia peste decenii, când îi ţineam locul tatei, care nu mai era printre noi…A fi buchenwaldist însemna nu numai să fi trăit experienţa dramatică a lagărului de concentrare nazist, ci şi de a fi făcut parte dintr-un colectiv în care primau solidaritatea şi ocrotirea celor vulnerabili, în faţa animalicei lupte pentru supravieţuire. Însemna să împărtăşeşti idealurile antifasciste şi să respecţi întreaga viaţă cele cuprinse în Jurământul de la Buchenwald depus de cei douăzeci de mii de supravieţuitori, adunaţi pe Appellplatz, de îndată după eliberare, când încă războiul nu se încheiase. An de an am marcat ziua de 11 Aprilie, la Cluj, şi abia acum, în primăvara lui 2019, am ajuns să trăiesc emoţiile acestei aniversări la Buchenwald, pe Appellplatz. Şi nu oricum, ci alături de doi oameni foarte apropiaţi…Read more…

Hagada de Pesah – o nouă ediţie în limba română

”Hagada de Pesah”, povestea ieșirii lui Israel din Egipt, este cea mai răspândită carte de iudaism după Tora. După unele afirmații, ea a cunoscut circa 3000 de ediții până în prezent. Aproape că nu există comunitate evreiască mare în care să nu fi fost publicată o ediție a acestei cărți. Ea este și cea mai tradusă carte de iudaism. Această difuzare largă a ”Hagadei de Pesah” se datorește importanței sărbătorii de Pesah (Paștele Evreiesc). Ea este regina sărbătorilor evreiești, cea mai mare sărbătoare a poporului evreu, sărbătoarea eliberării din robie. Se poate spune că poporul lui Israel a devenit popor cu adevărat după ieșirea lui din Egipt. Eliberarea din robie a fost eliberarea națională, urmată de eliberarea spirituală, prin predarea Torei (de Șavuot) și eliberarea socială, prin stabilirea egalității sociale (prin egalitatea stabilită de Sucot). Pe această bază s-a născut civilizația iudeo-creștină. Pesah a devenit un simbol. Lectura ”Hagadei de Pesah” în prima seară a sărbătorii (în Diaspora în primele două seri) a devenit obligatorie pentru fiecare evreu, pentru ca fiecare să știe că a fost eliberat din robie de către Dumnezeu Însuși…Aceste gânduri m-au cuprins și atunci când am răsfoit noua ediție a ”Hagadei de Pesah”, apărută acum un an, în ajunul sărbătorii de Pesah, epuizată imediat și reapărută acum circa două luni. Este o ediție de lux a ”Hagadei de Pesah”, însoțită de o nouă traducere în limba română, precum și de ”Legi de cult, comentarii și tradiții”, de ilustrații bogate.Read more…

Două linii paralele care (totuși) se întâlnesc (uneori).

Doctor tânăr în Buhușul anilor 30, părintele meu a devenit curând medicul curant al marelui rabin Friedman, cu care a întreținut timp de ani o relație unică în felul ei. El era medicul care,după ce consulta pacientul și rezolva (bine înțeles în măsura posibilităților de atunci) problemele medicale ale acestuia, se așeza la taifas cu rabinul cărturar și discuta subiecte având ca origine Vechiul Testament și Tanahul și scrierile lui Rambam. Medicul ateist (și erudit) și înțeleptul rabin găsiseră la acea vreme o platformă comună care le permitea să discute, uneori în contradictoriu, acele scrieri care stau până în ziua de azi la baza a ceea ce mie îmi place să denumesc iudaismul perenial. Această imagine, care s-a întruchipat în mintea mea datorită poveștilor tatei, s-a redeșteptat în memorie în momentul când bunul meu prieten beerșeevian Strul Moisa mi-a propus o întâlnire (pe scenă!) cu unul din cei mai cunoscuți teologi ai României de azi, părintele Prof. Ioan Chirilă, președintele Senatului Universității Babeș-Bolyai din Cluj. De la bun început această propunere mi s-a părut ca o foarte reușită glumă. De ce glumă?! Pentru că eu, evreul ateist, știam foarte puțin despre ce s-a scris în ebraică acum câteva milenii , iar distinsul teolog român e știut ca un recunoscut specialist în domeniul Vechiului Testament (ca să nu mai vorbim de Noul Testament, de care doar am auzit pe ici si colo)! El a petrecut un timp în Israel, citește curent în ebraică, a scris cărți despre Israel, iudaism și iudeo-creștinism, și chiar se exprimă în limba care de cincizeci de ani a devenit prima mea limbă.Read more…

După doi ani

Cred că au trecut peste doi ani de când am scris în Baabel despre casa mea, despre parcul învecinat, „ghetoul” meu, așa cum îi spun, spațiul din ce în ce mai restrâns în care mă mai pot mișca. Și totuși, cu un efort în primul rând de voință, dar și cu un efort fizic, uneori chiar peste puterile mele, încerc să-l mențin în aceleași limite, știind că dacă renunț, aceasta va fi pentru totdeauna. Nu mi-e ușor să scriu acest articol. La hotărârea mea de a-l scrie a contribuit și articolul intitulat „Frica de bătrânețe”, apărut în ultimul număr din „Dilema”. De fapt nu vreau să vorbesc despre bătrânețe în general, ci despre felul în care mă lupt cu manifestările ei și despre cei doi ani care au trecut peste mine. Nu e ușor să privești conștient ceasul, cu timpul redus pe care-l mai ai înainte și să încerci totuși să duci o viață normală, o viață de om fără obligații, care își găsește bucurii în lucruri mărunte, banale, neînsemnate pentru cei mulți, într-un spațiu limitat de neputințe. Read more…

Omul cu supa

Prin anii cincizeci – șaizeci, o dată pe lună, de obicei duminica, veneau să ne viziteze un bărbat de vreo 30 de ani cu soția lui. Erau din Oradea. Károly Fried, Karcsi bácsi cum îi spuneam și Paula, o femeie deosebit de frumoasă. Îi arătau tatălui meu un respect ca unui părinte, lucru care m-a uimit când i-am cunoscut. La început eram preocupat mai mult de jucăriile pe care mi le aduceau și nu l-am întrebat pe tata care e explicația. Mai târziu, când am avut doisprezece ani, el mi-a povestit – Karcsi e ca un fiu al meu. – Am un frate! am strigat fericit. – Nu e cu adevărat copilul meu. L-am luat sub tutela mea în lagărul din Buchenwald, când eram prizoneri. La sfârșitul războiului, aflând că părinții lui au fost uciși la Auschwitz, l-am adoptat definitiv. Nu, n-a locuit niciodată cu noi, îi sunt doar părinte spiritual și mi-e drag ca și cum ar fi al meu…Read more…

A murit omul care l-a prins pe Eichmann

Săptămâna viitoare se vor împlini 30 de zile de la moartea lui Rafael (Rafi) Eitan, unul din cei mai mari spioni (dacă nu cel mai mare) pe care i-a avut Israelul. El a murit în ziua de 23 martie la vârsta de 92 de ani, după o viață cu adevărat aventuroasă, o viață nebună, de care foarte puțini oameni pe lume au parte. Majoritatea operațiilor la care a participat sunt învăluite în cel mai adânc secret, nu se poate povesti despre ele nimic și probabil că toate detaliile acestora nu vor fi cunoscute niciodată. Dar două operații spectaculoase l-au făcut faimos în acest univers de fapte invizibile, explodând ca niște revelații capabile să schimbe lumea. Prima și cea mai vestită este arestarea și aducerea în Israel a celui mai mare criminal de război prins până astăzi, Adolf Eichmann.Read more…

Dar noi de unde venim?

Deunăzi mă întorceam de la cumpărături la noi în Rehovot și așteptând la un semafor mi-am ciulit urechile la o discuție între doi trecători. Ceea ce am apucat să aud este că “Noi, sefarzii, spre deosebire de ashkenazim, votăm pentru Likud”. Departe de mine de a mă mira de preferința electorală a celor doi, ceea ce m-a surprins era faptul că ei se considerau și se declarau sefarzi, deși amândoi păreau evrei etiopieni. Subiectul originii evreilor este unul complex și fascinant. Cu toate că în tinerețe eram conștient numai de existența câtorva comunități evreiești, în primul rând sefarzii (evreii spanioli) și ashkenazimii (evreii germanici), diversitatea evreilor este enormă. Read more…

Despre încercările mele autodidactice de a scrie un roman

Uneori îmi stabileam scopuri care păreau de neatins, probabil ca să îmi demonstrez mie însumi că încă mai sunt în viață. Pentru ultima variantă există, ce-i drept, indicii indirecte: pot, de pildă, fără prea mare efort, să îmi încrețesc fruntea. Dar pentru o realizare mai durabilă este nevoie de un efort ceva mai mare. Aproape ca în cazul unui practicant de sporturi extreme, care aspiră mereu spre noi provocări. Nici mai mult, nici mai puțin, vreau să îmi încerc puterile cu un roman. În vreme ce consituția sa fizică îi impune sportivului limite pe care dorește să le depășească în mod constant, în cazul meu capacitatea mentală, creativitatea disponibilă și factorul timp îmi așază în cale piedici aparent de neînlăturat în această colosală încercare. De amintit ar fi lipsa de experiență, dar nu voi considera așa ceva drept un impediment. Dar fiecare lucru trebuie încercat, mai întâi, chiar și scrierea unui roman. Poate dumneavoastră, stimată cititoare,1 veți fi de părere, văzând aceste considerații, că am devenit megaloman, sau că aș vrea să impresionez pe cineva, de exemplu pe frumușica de la tejgheaua cu cârnați din măcelărie de care visez din când în când. Nu, nu și încă o dată nu! Nimic de genul ăsta. Nu doresc altceva decât să scriu un bestseller, care să pună pe jar literatura mondială, iar pe mine să mă facă dintr-o lovitură faimos și nemăsurat de bogat. În rest nimic. Read more…

Mă voi plictisi (sau nu) de o haină originală?

Deseori, persoanele pe care le consiliez îmi cer sfatul pentru a ieși din zona lor de confort. De cele mai multe ori, întrebarea sau rugămintea suna cam așa: „Mi-ar plăcea să am un altfel de stil, dar nu știu cum sau care ar fi acela… Dar știu că vreau să fie diferit de felul în care mă îmbrac acum!Îmi doresc să fie haine care sa îmi semene, în care să mă simt bine, să fie simple, dar în același timp deosebite, ieșite din comun, originale! Nu vreau să mă îmbrac la fel ca toata lumea.” Mie îmi plac, în egală măsura, hainele simple, liniștite, care îmbracă o femeie cu distincție, discreție, dintr-un singur gest firesc, dar şi piesele care au efect surprinzător, spectaculos, de asa-zis „wow!” Mă feresc însă de piesele „cool”, de ținutele „extraordinare”, de detaliile „nostime”, de o asortare „stridentă” sau de orice poate cădea sub incidenţa „extravagantului”. Când privirile mi se opresc asupra unei combinații vestimentare care poate fi descrisă prin atributele de mai sus – sau când o clienta îmi cere părerea -, trec totul prin filtrul celor 4 reguli ale originalității (regulile sunt şi ele originale, adică ale mele!)Read more…

Doi câștigători în alegerile din Israel

Atât Benjamin Netanyahu cât și Benny Ganz s-au declarat învingători în alegerile legislative din Israel care s-au desfășurat ieri (9 aprilie), la jumătate de oră după închiderea urnelor, după ce au aflat rezultatele sondajelor Trei posturi israeliene de televiziune au efectuat sondajele, două l-au dat victorios pe Ganz, iar unul la egalitate, dar diferențele sunt foarte mici astfel că Netanyahu – care știe că va putea forma un guvern de coaliție cu partidele religioase și de extremă dreaptă – s-a bazat pe această perspectivă când s-a declarat învingător. În ceea ce-l priveşte pe Ganz, chiar dacă nu va avea parteneri, rezultatul lui este considerat de analiști extraordinar. Pentru un nou partid, format abia în urmă cu trei luni, a obține 37 de mandate (potrivit sondajului Canalului 12 al televiziunii israeliene) este o performanță. Potrivit purtătoarei lui de cuvânt, și Ganz declară că poate forma guvernul în speranţa că poate unele dintre partidele care până acum l-au ales pe Netanyahu, vor schimba tabăra.Read more…

Fantoma Articolul 253

De câteva zile, o adevărată furtună bântuie în rândul profesorilor, furtună cauzată de modificarea calendarului mişcării personalului didactic în timpul desfăşurării acestuia. Cadrele didactice – în număr de aproximativ 2000 – care sperau să devină titulare pe baza articolului 253 din Legea Educaţiei nu mai au această posibilitate. După cum atrăgeam atenţia, încă din toamna anului 2017, în articolul Poarta 253 către titularizare https://baabel.ro/2017/11/poarta-253-catre-titularizare/, un profesor care dădea concurs în anul A şi obţinea un post de suplinitor la unitatea de învăţământ preuniversitar X se putea titulariza la acea unitate, în următorii şase (6 ani!) dacă erau îndeplinite, în principiu, următoarele 4 condiţii: lua cel puţin nota 7 la concurs, era înscris (cel puţin) la examenul pentru obţinerea definitivării, postul avea viabilitate de minim 4 ani şi avea cordul consiliul de administraţie al unităţii şcolare respective (ba mai mult, existau informaţii că această din urmă condiţie nici nu ar fi fost necesară). Acestea erau prevederile articolului 253 din Legea 1/2011. Prevederi care, deşi au fost declarate neconstituţionaleRead more…

Vandalizarea cimitirului evreiesc din Huşi – comunicat FCER

În numele conducerii Federației Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic, preşedintele Federației își exprima indignarea sa totală, însoţită de sentimente de amărăciune, de profundă mâhnire, pentru informaţia primită recent, referitoare la un grav act de vandalizare sălbatică care a avut loc în incinta cimitirului evreiesc din Huşi, la începutul săptămânii trecute, când un număr de 73 de monumente funerare au fost distruse.

În prezent, comunitatea evreilor din Huşi, altădată o comunitate înfloritoare, cu un număr important de evrei, nu mai are decât câteva zeci de membri, în cea mai mare parte oameni în vârstă, inclusiv supravieţuitori ai Holocaustului.Read more…