Lezarea democrației poate periclita existența statului Israel?

Sunt un pensionar trecut de 70 de ani și din 1978, de când am părăsit România nu am participat la vreo demonstrație. Acolo ne scoteau din căminele studenţeşti ca să batem din palme la vizitele “tovarăşului Ceauşescu”. Dar iată că evenimentele și tulburările politice actuale din Israel ne-au scos la demonstraţii, de data acesta îndreptăţite. Mulţimile israeliene care demonstrează împotriva legilor votate în sistem blitz de către noul guvern Netanyahu sunt acuzate, printre altele, de “anarhie”. Iată-ne, pe mine și pe soția mea, doi “anarhişti” care s-au alăturat zecilor de mii de concetăţeni din toate păturile sociale, laici și religioși, care au ieşit în stradă pentru păstrarea democrației în Israel. Vreme de 75 de ani, începând cu Declarația de Independență, Statul Israel a fost și încă este un stat democratic, liberal. De-a lungul scurtei istorii a Israelului, toți liderii ei, începând cu David Ben Gurion – cel dintâi prim-ministru – și continuând cu liderul partidului opoziției, Menahem Begin, au respectat cu strictețe principiul separării puterilor, unul dintre principiile de bază ale sistemelor de guvernare în democrațiile liberale. Read more…

Victimele colaterale ale războiului din Ucraina

Suntem în al doilea an al sângerosului război din Ucraina, cu mii de victime, civile de partea Ucrainei, militari din partea ambelor părți. Ca și alții, admir curajul poporului ucrainean, abnegația lui de a nu părăsi câmpul de luptă chiar când poate știința militară ar recomanda o altă strategie, capacitatea președintelui Zelensky de a insufla curaj poporului și de a-i cere sacrificii pentru cauza țării. Într-un cuvânt, am susținut și susțin cauza lor, este o țară agresată fără motiv, deoarece argumentele Rusiei sunt puerile și sper că se va ajunge la un moment dat la o pace rațională. Subliniez cuvântul rațional, deoarece chiar dacă îți propui obiective maximaliste, trebuie să fii realist și să-ți dai seama ce se poate și ce nu. Concret, cel puțin după opinia mea, eliberarea întregului teritoriu ucrainean, inclusiv Crimeea, este o himeră. Niciodată Rusia nu va fi de acord, iar eu nu cred că la ora actuală Ucraina are capacitatea de a o cuceri militar, sau dacă da, cu niște sacrificii imense, cu numeroase victime colaterale. Teoretic, Crimeea ar putea fi recăpătată printr-un tratat de pace în condițiile spulberării armatei ruse și ale existenței unor imense presiuni internaționale, ceea ce în prezent nu este cazul, deoarece, din păcate, nu întreaga lume consideră războiul din Ucraina un casus belli global, ci o problemă între Europa, SUA și Rusia, iar Moscova mai are dacă nu chiar prieteni, susținători din varii interese. În continuare, Ucraina ar trebui să mențină marea simpatie de care s-a bucurat de la începutul războiului și să nu se afle în situații care i-ar înstrăina prietenii.Read more…

Piei, Diversitate! (din Legea Învăţământului)

Cultele din România se tem de cuvântul diversitate şi de sintagma orientare sexuală. Acest fapt m-a nedumerit şi m-a îngrijorat… Oare de ce, în loc să propovăduiască porunca „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!”, cultele recunoscute în România vor să arunce sămânţa vrajbei în Legea Învăţământului? În 13 martie 2023, la iniţiativa Patrarhiei Bisericii Ortodoxe Române, conducătorii majorităţii cultelor recunoscute din România (13 din 18) au adresat Ministerului Educaţiei Naţionale, ministrului Educaţiei Ligia Deca, o scrisoare în 13 puncte, în care solicită operarea mai multor modificări în Proiectul Legii Învățământului care urmează să fie adoptat în Parlament. Printre cele 13 amendamente – din păcate nu am găsit nicăieri textul integral al scrisorii – cultele din România solicită, printre altele, menţinerea disciplinei Religie în trunchiul comun şi includerea acesteia printre disciplinele şcolare la alegere la examenul de bacalaureat. Nu e prima oară când Patriarhia (Patriarhul) solicită modificarea Legii Învăţământului, amendamentele sale fiind adoptate de Comisiile de Învăţământ ale Parlamentului României, dar e pentru prima dată când, printre aceste solicitări, se numără câteva care stârnesc nedumerirea cititorului laic: eliminarea conceptului diversitate dintre principiile pe care se bazează Legea Învăţământului, eliminarea sintagmei promovarea diversităţii dintre îndatoririle cadrelor didactice, respectiv eliminarea sintagmei orientare sexuală din criteriile de discriminare. Solicitările celor 13 culte recepte (din cele 18) mi s-au părut atât de ciudate încât am suspectat că ele puteau fi răstălmăcite de presă şi, în calitate de redactor fondator şi responsabil al revistei Baabel, am trimis cultelor semnatare o scrisoare în care le adresam următoarele întrebări: Read more…

Wilfrid Israel (1899 – 1943)

În articolul despre kibuţul Hazorea (https://baabel.ro/2023/02/amintiri-din-kibutul-hazorea/ ) am amintit despre muzeul dedicat lui Wilfrid Israel. În acest articol voi vorbi despre cine a fost acest om şi ce legătură avea cu kibuţul. La Berlin, în anii 1930, Wilfrid Israel se bucura de o situație specială.  Toată lumea știa că e evreu, dar autoritățile naziste nu îndrăzneau să se atingă de el, pentru că avea dublă cetățenie, germană și britanică.  S-a născut la Londra, mama lui era nepoata lui Nathan Marcus Adler, rabinul șef al Imperiului Britanic, iar familia tatălui trăia de generații în Germania.  Afacerea familiei, care a început ca un mic magazin de textile, a devenit cu timpul cel mai mare magazin universal din Berlin, cu peste 2000 de angajați.  Toată protipendada nazistă se afla printre clienții lui și un mijloc de a-i mitui a fost să-i invite să-și ia din magazin tot ce doreau fără să plătească.  Pașaportul britanic i-a permis să călătorească liber.  Din Extremul Orient și-a adus colecția de artă care se află astăzi în muzeul care îi poartă numele.  Dar multe călătorii, aparent „de afaceri”, erau numai o fațadă în spatele căreia se ascundeau încercări de salvare a evreilor din Germania.  Caracterul său a fost influențat și de faptul că era homosexual, astfel că a învățat foarte devreme să acționeze cu cea mai mare discreție.Read more…

Eva: totuși prima femeie biblică?

Întrebarea pare surprinzătoare. Dar universul biblic a fost dintotdeauna surprinzător, prin complexitatea lui, prin vastitatea lui, prin ceea ce cuprinde explicit, dar și prin ceea ce s-a creat dincolo de litera textului. Personaje, evenimente și secvențe de viață s-au născut în legătură cu textul biblic, fascinante și stârnind curiozitate peste milenii. Le-a dat viață de multe ori chiar textul biblic, acolo unde, fiind foarte succint, a lăsat imaginația și interpretarea să ”completeze” narațiunea. Prima pereche de oameni este unul din subiectele în jurul cărora s-au țesut curioase interpretări, precum întrebarea din titlu. Pentru a încerca să îi găsim sursa, să vedem în continuare ce elemente ne oferă Biblia.Read more…

Vederi și viziuni din balon (3) 

O epocă în care nu este admisă o a treia opinie, în care trebuie să fii în mod univoc pro sau contra se numește totalitarism. Unul din beneficiile colaterale ale prelungitului război proxy din Ucraina este spălarea pe creier a opiniei publice mondiale. Aceasta e obligată pe față și subliminal să fie de partea Ucrainei cu entuziasm revoluționar și să înfiereze Rusia la modul extrem. Mass media globală occidentală permite doar propaganda de război pro Ucraina și pro atlantică, nu se admite nicio opinie în favoarea păcii. Totalitarismul mediatic occidental este o realitate alarmantă și tristă. Suntem la un pas de totalitarismul economic al statului combinat cu cel al companiilor transnaționale gigant. Suntem la o aruncătură de băț de totalitarismul social și securitar impus de supra-reglementarea și supra-fiscalitatea draconică, respectiv de controlul digital al populației. Practic, la ora actuală doar Vaticanul, China și Ungaria îndrăznesc în mod oficial să ia atitudine deschisă în favoarea încetării focului și a păcii în războiul din Ucraina.Read more…

Detectivul și maseurul

Dușul era cald, aproape fierbinte, venea ca un jet de jacuzzi, era o plăcere după o oră de înotat în bazinul YMCA din New Bedford. Îmi recapitulam lista lucrurilor pe care le aveam de făcut în acea zi. Bum! s-a auzit din cabina vecină. Mi-am abandoneat dușul ca să văd ce s-a întâmplat. Un om masiv, afroamerican, era întins pe jos. Apa continua să curgă și el zăcea palid, fără cunoștință. – Ce-i cu tine, ce s-a întâmplat? – l-am întrebat de câteva ori. Într-un târziu a deschis ochii și mi-a răspuns: – Nu știu. Am început să-i fac o anamneză scurtă, dar deodată mi-am dat seama că nu am permis de practică medicală în Statele Unite. Totuși sunt medic și indiferent unde mă aflu, am datoria să-l ajut. Între timp s-au adunat și alți oameni și au chemat un angajat al centrului sportiv. În cele din urmă a apărut maseurul, nu mai puțin masiv. I-am povestit ce s-a întâmplat, după care împreună cu maseurul l-am luat pe afroamerican și l-am întins pe unul din paturile de masaj, cu picioarele ridicate. După câteva minute și-a revenit. Am terminat de luat anamneza. Între timp a venit un alt angajat care făcuse un curs de prim ajutor și a adus un defibrilator. L-am folosit doar să-i controlăm ritmul cardiac. Maseurul insista să-l trimită cu salvarea la spital. Cred că avea dreptate, dar pacientul nostru a refuzat. L-am sfătuit să-și consulte medicul de familie cât mai repede cu putință. El ne-a mulțumit pentru ajutor, s-a îmbrăcat și-a plecat. – Doc, mi-a spus Patrick, maseurul, îți mulțumesc pentru ajutor. Îți fac un masaj gratuit.Read more…

Oameni din lagăr (I). Olandezul

În primele zile de lagăr, la Auschwitz, tata nu s-a atins de mâncarea care li se dădea. Mirosul pătrunzător de vomă sau de fiertură alterată, aspectul de lături pe care le cunoștea de acasă, l-au făcut să nu fie în stare să apropie de gură nici măcar o lingură din zeama aceea indescriptibilă. Așa a ajuns aproape să leșine de foame. Unchiul lui, Lipot Krampfner, împreună cu care trecuse selecția de pe peronul gării, i-a spus să mănânce puținul care li se dădea, altfel se va îmbolnăvi și va muri. În sensul propriu al cuvântului. La început trebuia să se țină cu degetele de nas ca să poată sorbi supa, dar în câteva zile s-a obișnuit. Același unchi i-a spus că trebuie să facă totul ca să fie duși cât mai curând la muncă, deoarece la Auschwitz cine nu lucra, nu primea de mâncare și vor muri de foame… Dacă vor reuși să intre într-un lagăr de muncă, probabil că vor primi de mâncare. În lagărele de muncă, după apel și surogatul de cafea de dimineață, se organizau echipe de deținuți în funcție de cererile fiecărei companii care avea contract de muncă în zona respectivă: 30 de deținuți pentru AEG, 50 pentru Holzmann… Uneori echipa lui era trimisă la lucrări de construcție a drumurilor de acces sau la întreținerea și repararea lor. Sarcina deținuților era să mute grămezile de pietriș, nisip, pietre de caldarâm dintr-un loc în altul, după cum le cerea șeful de echipă. Acolo l-a cunoscut pe Olandez.Read more…

Știu că m-am născut, dar unde?! (O poveste adevărată)

Tocmai ne-am întors din Maroc, dintr-o excursie organizată de 10 zile. Ne-au purtat prin toate locurile mai importante și mai interesante ale acestei țări care de zeci de ani trăia în ”concubinaj” cu statul Israel și abia în ultimii 2-3 ani relațiile dintre cele două țări au devenit legale și publice. Nu, nu e în intenția mea de a scrie despre cele văzute și trăite în aceste zile, nici despre frumusețile locurilor, nici despre imensitatea ”pădurilor” de măslini, și nici despre paradoxul atitudinii marocanilor față de evrei: pe de o parte o conviețuire de sute (dacă nu de mii) de ani, și pe de altă parte pogromuri (ultimul în 1948) și obligația evreului de a-și lăsa tot avutul în țara de baștină dacă voia să emigreze (în special în Israel). Partenerii noștri de excursie, vreo două duzini, erau cu toții pensionari; media de vârstă era în jur de 72-73 ani, eu purtând ”titlul” de bătrânul grupului. Atmosfera era extrem de plăcută, unii se cunoșteau încă din Israel, cu alții am făcut cunoștință în primele ore ale excursiei. Se vorbea bineînțeles ebraica, vorbitorii de franceză aveau o excelentă ocazie de a se folosi de limba odinioară internațională (pentru că toți marocanii orășeni vorbesc franceza!), dar noi între noi vorbeam românește. Într-una din zile, unul din excursioniști, pe nume Israel, mi se adresă, rugându-mă să-i ascult păsul. – M-am născut în România, începu el.Read more…

Hrană produsă din aer – alchimie?

Toată viața știam că Luftgescheft (afacere cu aer – în idiș și germană) înseamnă o afacere iluzorie, neserioasă. Însă doi chimiști geniali, Fritz Haber și Carl Bosch, au demonstrat că din aer se pot produce îngrășăminte chimice care cresc în mod substanțial productivitatea agricolă (dar și explozive!) Astăzi o jumătate din populația globului depinde de aceste îngrășăminte și fără ele, miliarde de oameni ar fi în pericol de foamete. Aerul pe care îl respirăm cuprinde câteva elemente esențiale vieții: oxigenul, bioxidul de carbon necesar fotosintezei plantelor și alte elemente. Hidrogenul se găsește în atmosferă în cantitate minimă, dar se poate extrage din apă, de exemplu prin electroliză. Azotul reprezintă 78% din aer. El intră în compoziția tuturor organismelor vii. Aminoacizii, proteinele, ARN și ADN conțin azot. Atomii de azot se combină cu alte elemente formând compuși anorganici precum amoniac, oxizi, acizi, săruri care printre altele sunt utilizați ca îngrășăminte (azotat de amoniu), dar și ca explozive: TNT (trinitrotoluen, trotil) și nitroglicerină. Nitrații sunt folosiți și ca medicamente. Ei ameliorează durerile de inimă de origine coronariană și se folosesc și ca relaxanți al uterului în situații speciale la naștere. Numai că azotul molecular (N2) este un gaz inert și cei doi atomi care formează molecula de azot sunt foarte greu de despărțit pentru a obține acești compuși. Un mod interesant de a disocia molecula de azot este cel biologic, folosit de microorganismele din rădăcinile plantelor leguminoase (fasole, mazăre, trifoi etc.), care îngrașă pământul în mod natural. Cea mai bogată sursă naturală de azot sunt zăcămintele de salpetru sau azotat de sodiu (în latină sal petrae = sare de stâncă), aflat în abundență în deșertul Atacama din Chile și Peru…Read more…

Miniatură cu fetiță exploratoare

Am mai spus într-un articol precedent că-mi place mult să colecționez momente de viață care mi se oferă sub forma unor clipe de grație. Într-o după amiază din zilele trecute am fost din nou martora fericită a unei astfel de clipe, surprinzând pe stradă o conversație drăgălașă dintre o bunică și nepoțica ei. Mi-a plăcut atât de mult încât m-am hotărât pe loc s-o împărtășesc. Cele două se întorceau de la grădiniță, bucurându-se de o destul de lungă plimbare pe străzi lăturalnice, ferite de circulația prea intensă a orașului. În cartierul nostru, în care și eu mă plimb mereu, sunt străzi întregi de case cu grădini îngrijite, pline de flori și pomi, majoritatea ornamentali, care asigură trecătorilor ambianța plăcută a părții vechi a orașului. E liniștitor să treci pe aici, primăvara fac aproape zilnic rondul zonei ca să văd ce tufe au mai înmugurit și dacă lalelele, narcisele, câte o magnolie, sau gutuiul japonez au dat deja în floare, sau mai trebuie să le așteptăm câteva zile ca să ne încântăm de darurile lor. Bunica și fetița din povestea mea discutau despre fel de fel de lucruri, iar eu aveam privilegiul să trag cu urechea venind în spatele lor. Micuța avea probabil cam patru ani sau și mai puțin și punea multe întrebări la care nu accepta răspunsul ”nu știu”. Bunica trebuia să știe, cum adică?!Read more…

In memoriam Robert Schwartz (1944-2023)

A încetat din viaţă Robert Schwartz, preşedintele Comunităţii Evreilor din Cluj, aflat la al treilea mandat. Născut în 1944, a supravieţuit Holocaustului ascuns în pivniţa casei, împreună cu mama lui. Robert Schwartz a fost doctor în chimie, un apreciat cercetător îndomeniul farmaciei. După pensionare, timp de peste 12 ani, începând din 2010 şi până când a părăsit această lume,  a condus destinele evreilor din Clujul natal, reuşind cel mai fructuos mandat de preşedinte din istoria postbelică a acestei comunităţi. Printre rezultatele activităţii sale se numără inaugurarea Monumentului Memorial al Martirilor Holocaustului din Cluj, renovarea Templului Memorial al Deportaţilor Evrei, inaugurarea Centrului Cultural Evreiesc şi organizarea a şapte ediţii a simpozionului File din istoria evreimii clujene.Read more…

Pedala de frână

Cu mulți ani în urmă, pe când mă pregăteam să dau examen la școala de șoferi, l-am rugat pe prietenul meu Sandu să-mi dea câteva lecții. Amicul meu, un șofer experimentat, s-a urcat lângă mine la volan și când am dat să pornesc mașina, m-a atenționat: – Nu, nu! Înainte de a o lua din loc, verifică mai întâi frâna. Dacă frâna nu funcționează bine, te-ai ars! Democrația israeliană s-a bazat întotdeauna pe echilibrul dintre cei doi piloni – puterea executivă și puterea judecătorească. Hotărârile – uneori partizane – ale eșalonului politic puteau fi anulate în instanță de către Tribunalul Suprem. Puterea executivă era accelerația, puterea judecătorească era frâna. Guvernul actual al lui Netanyahu dorește să demonteze plăcuța de frână, sau în cel mai bun caz să o curbeze. „Și ce se va întâmpla atunci?” – întreabă unii îngrijorați. „Bazați-vă pe judecata noastră!” – răspund actualii guvernanți. Din punctul meu de vedere este un argument cel mult hazliu. Poți avea mai multă încredere în dreapta judecată a unui individ de teapa lui Bezalel Smotrich care a spus recent că un sat palestinian ar trebui trecut prin foc și sabie, decât în a președintelui Tribunalului Suprem? Sau în discernământul fostului terorist Ben-Gvir care a decis să-l schimbe pe șeful poliției din zona Tel-Aviv pentru că în opinia lui nu era destul de agresiv față de demonstranți, față de cel al consilierului juridic? Read more…

Israel 2023 și Revolta lui Atlas

În zilele noastre, presa scrisă și cea electronică, radioul și televiziunea răsună de unul și același subiect: nemulțumirea israelienilor de politica noului guvern, mai ales de reforma justiției, demonstrațiile de proporții din ce în ce mai mari, cu participarea cetățenilor de pe întreg spectrul politic, împotriva a ceea ce este văzut ca sfârșitul democrației.  În articolul editorial al ziarului Haaretz din 3 martie [1] se vorbea chiar despre ceea ce eu consider anarhie: tot mai mulți militari în rezervă nu sunt de acord cu politica actualului guvern și ca urmare refuză să se prezinte la armată.  Ceea ce a început ca un firicel, devine un șuvoi…  Nu numai că aceste lucruri m-au impresionat foarte puternic, dar ele mi-au readus niște vechi amintiri…Era pe la începutul anilor 1970, trăiam de scurt timp în Israel, încă nu citeam în ebraică (din păcate nici până astăzi nu sunt mai brează), în schimb începusem să citesc în engleză.  Una din primele cărți pe care le-am citit a fost Atlas Shrugged de Ayn Rand.  (În limba română a apărut sub titlul Revolta lui Atlas.)  Cu vreo douăzeci de ani mai târziu am recitit-o, am citit și alte cărți ale aceleiași autoare (beletristică, nu filosofie) și ideile ei au avut asupra mea un impact profund.  Pentru a le înțelege trebuie întâi să o cunoaștem.Read more…

Războiul fratricid

Războiul fratricid se referă la crima față de semenii tăi. Acțiunea nu se petrece în Antarctica… ci ea face parte din istoria antică a marelui regat evreiesc, care în 931 î.Hr. s-a dezmembrat în două state independente, Iudeea și Israel. Această istorie a fost caracterizată, printre altele, de lupte intestine în fiecare regat, lupte care includ chiar și înlăturarea fizică a unor personaje. Subiectul se concentrează asupra familiei regale, unde întâlnim personajul feminin Atalia, figura 1, versetul de referință fiind: Atalia, mama lui Ohozia [Ahazia], văzând că fiul său a murit, s-a sculat și a stârpit tot neamul regesc. (4 Regi 11:1). La momentul de referință, Regatul Unitar era deja dezmembrat în două regate vecine și independente – Iudeea la sud, cu capitala Ierusalim, și Israel la nord, cu capitala la Samaria. Fiecare avea conducere proprie.Read more…

Viktor Orbán va muta Ambasada Ungariei la Ierusalim

Săptămâna trecută, potrivit unor informații neoficiale, premierul Ungariei Viktor Orbán ar fi convenit cu premierul israelian Benjamin Netanyahu să mute luna viitoare Ambasada Ungariei de la Tel Aviv la Ierusalim. Oficialități de la ministerul israelian de Externe au declarat cotidianului Zman Yisrael, varianta ebraică a ziarului Times of Israel, că decizia a fost luată după tratative diplomatice intense dintre Eli Cohen, ministrul israelian de externe, și omologul său maghiar Péter Szijjártó. Intențiile Budapestei nu ar trebui să ne surprindă, deoarece încă în urmă cu doi ani a fost deschisă la Ierusalim o reprezentanță comercială a Ungariei și în cuvântările ținute la inaugurare se vorbea despre eventualitatea mutării ambasadei, fără să se fixeze vreun termen. După ce Donald Trump, în calitatea lui de președinte al SUA, a luat măsura mutării Ambasadei SUA, s-a crezut că exemplul va fi urmat și de alte state, dar rezultatele au fost mult sub așteptări, abia câteva țări, cu un rol nesemnificativ în ceea ce privește relațiile bilaterale, au decis să facă acest pas. Au existat promisiuni, dar alegerile din statele în cauză care au adus la conducere partide și personalități cu alte orientări au determinat abandonarea ideii. Mutarea unor ambasade la Ierusalim este o problemă deosebit de sensibilă, deoarece ar contraveni unor înțelegeri sau acorduri internaționale legate de procesul de pace din Orientul Mijlociu,…Read more…

¡No Pasarán!

De trei săptămâni am hotărât să particip la demonstrațiile împotriva reformei judiciare pe care guvernul, dominat de extrema dreaptă și de religioși, preconizează s-o ducă la capăt. Nu pot să stau liniștit atunci când guvernul vrea să excludă Tribunalul Suprem din viața politică și atentează la democrația Statului Israel. Ca să explic, sunt nevoit să dau date suplimentare. În Israel nu există constituție. În 1948, imediat după dobândirea independenței, în tratativele duse cu Ben Gurion pentru recunoașterea Statului Israel, religioșii au pus condiția ca Biblia Ebraică să fie acceptată ca un echivalent al constituției. Însă ei au acceptat rolul Tribunalului Suprem în păstrarea democrației liberale, aceasta fiind singura instituție care poate să se opună măsurilor guvernamentale care ar aduce prejudicii țării, să se opună discriminării pe criterii de sex, naționalitate, religie sau concepții politice. Din 1948, când s-a publicat Declarația de Independență a Israelului ca stat evreiesc și democratic, care asigură egalitatea în drepturi a minorităților, până în zilele noastre, viața s-a desfășurat în condiții normale, în condițiile existente în Orientul Apropiat.Read more…

Democraţia la coafor

În fiecare an mă bucur de 1 martie. Prima zi a primăverii, Ziua Mărțișorului, chiar dacă urmează Zilele Babei. Dar îmi amintesc de o strofă dintr-un pastel de Vasile Alecsandri (citez din memorie, sper să nu greșesc): „S-a dus zăpada albă de pe cuprinsul țării,/ Se duc Zilele Babei și nopțile vegherii./ Câmpia scoate aburi; pe umedul pământ/ Se-ntind cărări uscate de-al primăverii vânt”. Parcă mi s-a părut interesantă pentru acest 1 martie în Țara lui Israel. Mi-am amintit și altceva, o întrebare pe care mi-o puneam atunci când eram copil: ce înseamnă frizer, coafor, bărbier? Copil fiind, nu știam care este deosebirea…Mai târziu a început să-mi placă să mă duc la frizer, fiindcă acolo se adunau oameni la orele de vârf și aveam cu cine să stau de vorbă, să învăț câte ceva de la alții, deși îmi plăcea doar să-mi aștept rândul, nu și să mă tund. Tunsoarea era parcă prețul pe care trebuia să-l plătesc pentru a cunoaște oameni maturi, tineri și bătrâni, care povesteau una-alta. Vorbeau și de democrație, ceea ce nu apărea în ziarele comuniste, pentru că probabil nu le păsa, nu-i cunoștea nimeni….Astăzi se vorbește de altă revoluție, a legislației, pro și contra. Dar cei care sunt contra nu mai folosesc doar cadrul parlamentar.Read more…

Hoţul de timp rămâne nepedepsit

Dacă verbul a fura este definit (în DEX) ca „A-și însuși pe ascuns sau cu forța un lucru care aparține altcuiva; a lua ceva fără niciun drept de la cineva, păgubindu-l”, atunci e posibil să furi timpul cuiva ( considerând că timpul este „ceva” ce poate aparţine sau e un drept al „cuiva”). Totuşi, acţiunea de a fura timpul cuiva nu mai poate fi considerată furt, din moment ce (în acelaşi DEX) furtul este definit ca „Infracțiune care constă în însușirea pe nedrept a unui lucru mobil din posesiunea sau deținerea unei persoane, fără consimțământul acesteia”. Articolul 228 al Codului Penal stipulează că: Luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Ciesc şi definiţia timpului în acelaşi dicţionar:”Mediu omogen și nedefinit, analog spațiului, în care ne apare succesiunea ireversibilă a fenomenelor”, Şi apoi constat (dezamăgită) că timpul nu poate fi echivalat cu „un bun mobil” deşi este un bun (poate cel mai valoros bun pe care-l posedăm) şi e cât se poate de mobil (din moment ce trece…implacabil). Dar probabil pentru că e „omogen şi nedefinit” chiar dacă poate fi măsurat (cu o precizie din ce în ce mai mare) nu poate fi delimitat. Adică nu se poate determina cu precizie timpul care aparţine unei anumite persoane, chiar dacă adesea spunem că „i se scurge timpul” sau „îi ticăie ceasul biologic”.Read more…

Să-mi cer scuze?

În ultimul timp sunt ocupat cu traducerea în românește a manualelor mele, anestezie și terapie intensivă, scrise și publicate în ebraică în urmă cu mulți ani. Treaba nu e deloc ușoară. Medicina nu stă pe loc, se fac studii, cu rezultate noi, se introduc noi medicamente, noi aparate; ceea ce odată era adevărat și în vigoare devine desuet, ceea ce dădea rezultate probabile se înlocuiește cu metode ale căror avantaje au fost demonstrate, ceea ce se numește evidence-based medicine. Nu e o traducere mot à mot, ci dimpotrivă, o revizuire completă a textului; multe elemente dispar, fiind înlocuite cu date noi, complet necunoscute ieri. Uneori această realitate mă copleșește…Dar o idee mi-a străbătut mintea ca un fulger și mi-a ameliorat chinul. Într-o bună dimineață m-am hotărât să mă alătur personalului fostei mele secții de terapie intensivă și să-mi petrec câteva ore în mediul pe care l-am cunoscut și care-mi era mai mult decât familiar timp de o jumătate de secol. Zis și făcut. Am telefonat ”moștenitorului” meu, adică actualului șef de secție, un om pe care-l apreciez enorm dintr-o mulțime de motive, și am primit aprobarea. Deci, a doua zi, la ora 8.00 fix, eram în sala de ședințe, în fața unui ecran enorm…Read more…