Mă aflu în Sala de Seminarii a centrului de congrese Weimarhalle, alături de alte două sute de persoane – sala e arhiplină – la ceremonia acordării Cetăţeniei de Onoare a Oraşului Weimar mai multor supravieţuitori ai lagărului de la Buchenwald.
Printre ei se numără şi unchiul meu, Vasile (László) Székely, deportat la Auschwitz-Birkenau, în mai 1944, când abia împlinise 15 ani. După câteva săptămâni de detenţie în cumplitul lagăr de exterminare, a fost trimis cu un transport la Buchenwald, de acolo la Bochum, fiind readus la Buchenwald cu câteva săptămâni înainte de 11 aprilie 1945, data auto-eliberării lagărului. Atunci s-a reîntâlnit cu tatăl meu, Imi, sosit aici în ianuarie 1945, după ce fusese evacuat de la Auschwitz şi supravieţuise unei călătorii de şapte zile în vagon deschis şi unui marş al morţii[1].
Unchiul meu, Laci, e prezent în viaţa mea de când mă ştiu. Abia împlinisem un anişor, când mi-a adus în dar o minge jumătate roşie-jumătate albastră, cu o dungă argintie în mijloc. Am rostogolit-o, încântată, cu piciorul, dorind parcă să-l răsplătesc pe unchiul meu, fotbalistul împătimit, viitor arbitru în Liga B. Întâmplarea asta o ştiu din poveştile alor mei, dar îmi amintesc foarte bine de verile petrecute la Dej, când unchiul mă lua în cârcă şi mergeam la scăldat la Someş. Îl ţineam de gât şi priveam cu încântare, de la înălţime, trecătorii.
Multă lume spunea că tata şi unchiul Laci semănau foarte mult, dar eu am sesizat această asemănare abia după ce tata a plecat la cele veşnice. Glasul unchiului e aproape identic cu cel al tatii şi, odată cu trecerea anilor, parcă seamănă tot mai mult cu el, la ţinută, la mers, la gesturi…
Am vizitat Buchenwaldul în aprilie 2019 şi am fost profund marcată de cele trăite atunci. Mi-am depănat impresiile în paginile revistei Baabel şi nu credeam că aveam să mă mai întorc acolo[2].
Ţin foarte mult la unchiul meu Laci şi de aceea mi-am dorit mult să fiu de faţă la festivitatea în care i se conferă titlul de Cetăţean de Onoare al Oraşului Weimar. Dorinţa mi s-a îndeplinit; am ajuns la Weimar şi nu oricum, ci într-o deplasare oficială, împreună cu echipa TVR Cluj. Colegii mei filmează, iar eu – copleşită de emoţie – stau în rândul trei, îndărătul unchiului Laci şi mătuşii Lenkice[3].
Începe ceremonia. Primarul Peter Kleine, în ţinută de gală, purtând un colan auriu cu stema oraşului, îşi începe discursul arătând că oraşul Weimar şi-a dobândit faima mondială prin nume ilustre, precum cele ale lui Goethe, Schiller și Bach, prin curentul Bauhaus şi prin Republica de la Weimar, dar puţini ştiu că în proximitatea oraşului se afla un tărâm al suferinţei: lagărul de concentrare nazist de la Buchenwald. Un sinistru loc de detenţie pe care weimarezii l-au ignorat, s-au făcut că nu ştiu, au întors capul în partea cealaltă.
Tocmai de aceea, începând din 2020, dintr-o iniţiativă comună cu Memorialul Buchenwald, Consiliul Local al oraşului Weimar acordă titlul de Cetăţean de Onoare unor supravieţuitori ai acestui lagăr, în semn de reparaţie, reverenţă şi recunoştinţă faţă de foştii deţinuţi care participă an de an la festivităţile de la 11 Aprilie, ziua eliberării Lagărului de la Buchenwald, fiind alături de municipalitate în efortul continuu de a combate antisemitismul, antiţigănismul, rasismul, reînvierea fascismului și ascensiunea extremei drepte.
În primii trei ani (2020-2023) au fost conferite 13 titluri de Cetăţean de Onoare unor supravieţuitori din mai multe ţări europene (printre care şi lui Vasile Nuszbaum din Cluj[4]). În 6 decembrie 2023, Consiliul Local Weimar a hotărât ca la cea de a 79-a aniversare a eliberării lagărului să acorde Cetăţenia de Onoare unui număr de 18 foşti deţinuţi de la Buchenwald, adică tuturor celor care mai sunt în viaţă. Cinci dintre ei sunt prezenţi în sală: Michael Urich, Zeev Borger, Laszlo Mandel (toţi trei din Israel) Andrej Moiseenko, din Belarus, şi Vasile Szekely, din România. [5]. Diplomele lor sunt expuse pe nişte stative, în timp ce pe un ecran sunt proiectate imaginile celorlalte diplome emise de consiliul orăşenesc.
În sală sunt prezenţi şi trei foşti deţinuţi care au primit deja Cetăţenia de Onoare, printre care și Naftali Fürst, preşedintele Comitetului Internaţional Buchenwald, Dora şi Comandouri, cel mai tânăr dintre supravieţuitori[6]. A fost deportat la vârsta de 12 ani, a supravieţuit ca prin miracol selecţiei de la Auschwitz şi apoi a ajuns la Buchenwald, fiind deţinut într-o baracă a copiilor (împreună cu doi viitori laureaţi ai Premiului Nobel: Elie Wiesel şi Imre Kertész). Alături de el se află Raymond Renaud, din Franţa, cel mai vârstnic supravieţuitor, care anul trecut a împlinit centenarul. De meserie dulgher, a fost arestat ca luptător antifascist şi deportat la Buchenwald în septembrie 1943 şi curând s-a alăturat grupării de rezistenţă care a organizat apoi şi eliberarea lagărului[7].
După alocuţiunea primarului Peter Kleine, sunt înmânate diplomele de onoare fiecăruia dintre cei şase supravieţuitori.
Bärbel Fiedler, preşedinta Consiliului Orăşenesc Weimar, dă citire fiecărei diplome de Cetăţean de Onoare. Documentul conţine o scurtă biografie a persoanei căreia îi este conferită, precum şi argumentul pentru care se acordă acest titlu: calitatea de semnatar al Jurământului de la Buchenwald, cunoscut şi ca Jurământul de pe Ettersberg (dealul cu pădurea de fagi unde era lagărul de concentrare, înfiinţat în 1937, pentru detenţia opozanţilor regimului nazist).
Lagărul de la Buchenwald s-a auto-eliberat în 11 aprilie 1945, datorită rezistenţei interne care a făcut rost de arme şi i-a anihilat pe SS-işti şi pe gardieni. Curând au sosit şi trupele americane care au mai găsit circa 21.000 de deţinuţi în viaţă, mulţi dintre ei bolnavi şi epuizaţi.
În 19 aprilie 1945 foştii deţinuţi s-au adunat pe Appellplatz și au depus următorul jurământ:
Noi, deţinuţii din lagărul de la Buchenwald: ruşi, francezi, polonezi, slovaci şi germani, spanioli, italieni şi austrieci, belgieni şi olandezi, luxemburghezi, români, iugoslavi şi maghiari, am luptat împreună împotriva SS, împotriva criminalilor nazişti, pentru eliberarea noastră. Ne însufleţeşte acelaşi gând: CAUZA NOASTRĂ E JUSTĂ ŞI VOM ÎNVINGE!
JURĂM ÎN FAŢA ÎNTREGII LUMI CĂ NU VOM RENUNŢA LA LUPTĂ PÂNĂ CE ULTIMUL VINOVAT NU VA FI ADUS ÎN FAŢA TRIBUNALULUI OMENIRII!
JURĂM CĂ ŢELUL VIEŢII NOASTRE VA FI STÂRPIREA DIN RĂDĂCINI A NAZISMULUI.
JURĂM CĂ VOM ACTIVA CU TOATĂ PRICEPEREA ŞI PUTEREA PENTRU O LUME NOUĂ, PAŞNICĂ ŞI LIBERĂ.
Toţi buchenwaldiştii pe care i-am cunoscut au respectat acest jurământ de-a lungul întregii lor vieţi. Filosoful Gáll Ernő, membru al Academiei Române, a scris eseul „Reflecţiile de pe Ettersberg”, iar Vasile Nuszbaum a publicat un articol despre acest Jurământ şi necesitatea imperioasă de a-l respecta şi astăzi[8].
În textul Diplomei de Cetăţean de Onoare se arată că acest titlu se conferă pentru determinarea „de a lupta pentru drepturile omului, împotriva neonazismului, fascismului, rasismului, antiţigănismului şi antisemitismului”. Fiecare proaspăt Cetăţean de Onoare adresează câteva cuvinte de mulţumire celor reuniţi în sală şi apoi semnează în Cartea de Onoare a oraşului Weimar.
Aşteptam cu înfrigurare momentul în care unchiul meu, Laci, va rosti cuvintele sale de mulţumire, ştiind dinainte ce va spune şi fiind extrem de curioasă de reacţia sălii.
Cu câteva zile înainte de plecarea sa la Weimar, mi-a citit discursul pe care l-a pregătit şi l-am înregistrat în telefonul meu. L-am ascultat de mai multe ori, aşa că îl ştiu aproape pe de rost.
Vasile (László) Székely este penultimul căruia i se înmânează Diploma de Cetăţean de Onoare. Dă mâna cu preşedinta Consiliului Orăşenesc, primarul Kleine îl îmbrăţişează şi îi înmânează un buchet de flori. Apoi unchiul meu rosteşte cuvântul său de mulţumire în limba sa maternă, maghiara, iar Zsuzsa Berger-Nagy, responsabil educativ la Memorialul Buchenwald, însoţitoare şi prietenă de ani buni a supravieţuitorilor din România, traduce textul în germană.
Iată versiunea română a acestuia:
„Stau aici, în faţa D-voastră, profund impresionat şi mă simt onorat că oraşul Weimar mi-a conferit titlul de Cetăţean de Onoare, mie care în 1945, la doar câţiva kilometri de acest loc, nu aveam nume, ci doar un număr: 59588. Îmi amintesc că între anii 1940-1944, la Liceul Evreiesc din Cluj, am învăţat despre marii poeţi care au trăit la Weimar, despre Goethe şi Schiller. Şi astăzi îmi amintesc de câteva versuri din poemul Erlkönig.
Wer reitet so spät durch Nacht und Wind?
Es ist der Vater mit seinem Kind.
Er hat den Knaben wohl in dem Arm,
Er faßt ihn sicher, er hält ihn warm.[9]
În momentul în care unchiul meu recită în germană prima strofă din Regele Ielelor, de Goethe, toată sala se ridică în picioare şi îl aplaudă minute în şir. Am impresia că primarul are ochii înlăcrimaţi. Şi nu numai el… De fapt, şi eu am plâns atunci când am auzit, la Cluj, acest discurs, înţelegând încă o dată cât de înţelept este unchiul meu care a găsit modalitatea cea mai sugestivă de a răspunde mâinii întinse de oraşul Weimar.
După ce ropotul de aplauze se stinge, unchiul meu continuă:
„Această importantă distincţie pe care am primit-o astăzi este un îndemn de a continua să lupt cu toată dăruirea şi priceperea mea, atât cât mă mai ţin puterile, împotriva fascismului, rasismului şi antisemitismului.”
În final, privind sala arhiplină, cu mulţi tineri, elevi de liceu, unchiul meu adăugă: „Văzând atâta lume, atâţia tineri care au venit la acest eveniment, sunt încredinţat că Germania are un viitor democratic.”
După eveniment stau la rând ca să-mi pot îmbrăţişa unchiul, întinerit şi însufleţit, care abia pridideşte să primească felicitările. Dar nu are timp să-şi tragă sufletul, pentru că după un scurt interviu acordat echipei noastre de la TVR Cluj, este înconjurat de elevii care îl invită într-o sală separată pentru a le povesti despre viaţa lui.
Noi rămânem în holul Sălii de Seminarii de la Weimarhalle pentru a definitiva, la cald, reportajul despre evenimentul abia încheiat. E patru fără un sfert, ora locală. La şase şi jumătate, ora Clujului, materialul nostru urmează să fie difuzat la Ştiri[10].
În fapt de seară pornim înapoi către Cluj. Suntem obosiţi, dar încărcaţi de impresii profunde, despre care voi relata în săptămânile care urmează.
Epilog
Înainte de a începe să scriu acest articol, am căutat pe Google cine a mai primit Cetăţenia de Onoare a oraşului Weimar, acordată începând din anul 1814[11].
Am observat cu uimire că printre cei cărora li s-a conferit acest titlu se numără personalităţi ilustre, precum Franz Liszt (1860) şi Richard Strauss (1925), Julius August Walther Goethe, fiul marelui poet (1825), şi Thomas Mann (1949).
Primul supravieţuitor al lagărului de la Buchenwald distins cu Cetăţenia de Onoare (1958) a fost jurnalistul şi luptătorul în Rezistenţa Franceză Henri Manhes[12]. De-a lungul anilor, acest titlu a mai fost conferit şi altor foşti deţinuţi la Buchenwald, printre care şi scriitorului Bruno Apitz (1961)[13].
Începând din 2020, Cetăţenia de Onoare a fost acordată exclusiv foştilor buchenwaldişti. Este un mod prin care oraşul Weimar îi onorează pe foştii deţinuţi pe care îi consideră parteneri în lupta împotriva neonazismului şi a ascensiunii extremei drepte, în lupta pentru democraţie.
Se pare că membrii Consiliul Orăşenesc şi primarul Weimarului au învăţat lecţia istoriei şi au înţeles cât de importantă este păstrarea democraţiei, în condiţiile în care predecesorii lor din perioada nazismului, membrii în consiliul local între 1933 – 1944, acordaseră Cetăţenia de Onoare lui Adolf Hitler, lui Hermann Göring şi… soţiei sale, Emmy, lui Joseph Goebbles şi altor fruntaşi nazişti, precum şi unor intelectuali fascişti. Aceste titluri au fost revocate în 1946, dar ele sunt trecute – ca un avertisment – pe site-ul primăriei.
În iunie 1944, când arhitectul nazist Paul Schultze-Naumburg[14] primea Cetăţenia de Onoare a oraşului Weimar, Vasile (László) Székely, avea 15 ani. Era Häftling-ul 59588 din lagărul Buchenwald şi încerca, din răsputeri, să rămână în viaţă.
Oraşul Weimar care atunci a ignorat tragedia petrecută în proximitatea lui, a revocat cetăţenia lui Schultze-Naumburg şi îi onorează pe supravieţuitorii semnatari ai Jurământului de la Buchenwald, considerându-se partener în respectarea lui.
Obiectivele acestui jurământ sunt extraordinar de actuale, acum, când neonazismul este din nou o ameninţare. Să sperăm că în septembrie, la alegerile din landul Turingia, valorile democraţiei vor învinge.
Andrea Ghiţă
(Foto: Maria Cinar-Jiga, Andrea Ghiţă)
[1] https://baabel.ro/2022/02/persecutii-rasiale-iv-esecul-salvarii/
[2] https://baabel.ro/2019/04/la-buchenwald-pe-appellplatz/, https://baabel.ro/2019/05/buchenwald-aprilie-2019-trasee-si-oameni/
[3] https://baabel.ro/2014/03/andrea-ghita-cartofii-de-joi-din-casa-matusii-mele-lenkice/
[4] https://baabel.ro/2023/08/ramas-bun-vasile-laszlo-laci-nuszbaum/
[5] https://www.mdr.de/nachrichten/thueringen/mitte-thueringen/weimar/kz-buchenwald-befreiung-ehrenbuerger-100.html
[6] https://de.wikipedia.org/wiki/Naftali_F%C3%BCrst
[7] https://asso-buchenwald-dora.com/raymond-renaud/
[8] https://acum.tv/articol/13722/
[9] Dar cine gonește prin noapte și vânt?
Un tată călare cu fiul plăpând.
În brațe își ține copilul cuprins
Și brațul se strânge mai cald, într-adins. (traducere Argintescu-Amza)
[10] Trebuie să menţionez priceperea şi abnegaţia Mariei Cinar-Jiga, producătoarea şi realizatoarea emisiunii Transilvani Policromă, care în ciuda presiunii timpului, cât şi calităţii precare a conexiunii la Internet, a reuşit să termine materialul şi să-l expedieze în timp util. Îl puteţi viziona aici: https://www.facebook.com/tvrcluj/videos/clujeanul-vasile-sz%C3%A9kely-supravie%C8%9Buitor-al-lag%C4%83rului-de-la-buchenwald-a-fost-dis/955842112763100/
[11] https://stadt.weimar.de/de/alle-ehrenbuerger-weimars.html
[12] https://de.wikipedia.org/wiki/Henri_Manh%C3%A8s
[13] https://en.wikipedia.org/wiki/Bruno_Apitz
[14] https://en.wikipedia.org/wiki/Paul_Schultze-Naumburg
18 Comments
AM CITIT CU ATENȚIA MĂRITĂ ȘI MULTĂ EMOȚIE RELATAREA ANDREEI GHIȚĂ, CU MULȚUMIRI
Un articol care te copleseste emotional fiindca ti se adreseaza pe mai multe registre, conlictuale: Amintirile horifice din lagarul de la Buchenwald, dar si re-trairile momentelor de glorie ale autoeliberarii si a juramantului depus pe Apellplatz, momente iincununate pentru supravietuitori, dupa 79 de ani,de conferirea diplomelor de cetateni de onoare ai orasului Weimar.
Poezia lui Goethe a fost aleasa in mod intelept de unchiul László Székely nu numai datorita faptului ca Weimar este orasul lui Goethe, ci si datorita sentimentelor zbuciumate pe care le exprima. In copilarie, stiam Erlkönigia pe de rost si tata ma punea sa o recit sau imi cerea sa recit El Zorab, o alta poezie izvorata din suflet. Cand terminam de recitat aceste poezii, izbucneam intotdeauna in plans..
Felicitari unchiului dvs, d- l Vasile Szekely pentru stralucitul discurs tinut la primirea diplomei de Cetațean de onoare al oraşului Weimar.
Va multumesc mult pentru un articol de care aveam nevoie. Imi amintesc ca in anii ’60 o tema centrala in dicutiile mamei cu prietenii era in ce masura cunostiintele lor erau fosti legionari sau nu. In acea perioada am citit si cartea “Din Umbra Crematoriului” de Oliver Lusztig. Tot in acea perioada, un pic mai tirziu am vizitat Auschwitz cu mama si un grup de prieteni ai mamei. Ei considerau in acea perioada ca este datoria morala a oricarui evreu, daca trece prin Polonia, sa viziteze Auschwitz.
Auschwitz a fost un lagăr de exterminare, un loc infernal pe care nici tatăl meu şi nici unchiul meu nu au dorit să-l revadă, dar amândoi au fost, totuşi, acolo în condiţiile unor deplasări oficiale în Polonia. Lagărul de la Buchenwald a fost diferit, chiar dacă era un loc al torturii, suferinţei, epuizării şi înfometării, dar unde – datorită rezistenţei interne – atmosfera era diferită. Buchenwald s-a auto-eliberat în 11 aprilie 1945, Buchenwald a fost singurul loc unde deţinuţii au depus Jurământul de a lupta împotriva fascismului. De aproape 30 de ani, oraşul Weimar caută – după posibilităţile sale – să repare suferinţa şi umilinţa foştilor deţinuţi, atât prin programele organizate pentru aceştia – găzduirea lor la festivităţile comemorative anuale şi, de doi ani încoace, conferirea Cetăţeniei de Onoare unora dintre ei. În paralel se desfăşoară printr-un amplu program educativ, atât pentru tinerii, cât şi pentru adulţii germani, coordonat de Memorialul Buchenwald. Articolul de faţă vorbeşte despre Buchenwald şi despre parteneriatul dintre foştii deţinuţi şi actuala conducere weimareză.
Andrea, faptul că lagărul Buchenwald a fost diferit de Auschwitz prin rezistența internă , o știi din documente, dar și din mărturisirile tatălui și unchiului tău.
Poți relata într-un articol, în ce a constituit rezistența internă a lagărului Buchenwald ?
E un lucru de care aș vrea să știu mai mult.
Deocamdată nu am timp să mă documentez, dar cred că din acest articol din Wikipedia se poate afla ceea ce e esenţial. https://en.wikipedia.org/wiki/Buchenwald_Resistance#:~:text=The%20Buchenwald%20Resistance%20was%20a,Christians%2C%20Jews%2C%20and%20Muslims.
Mulțumesc.
Uluitor poate fi uneori destinul care ne croiește drumul. Emoționant, impresionant sunt cuvinte sărace în înțeles pentru momente ca acesta…poate doar lacrimile să exprime sentimente și mulțumiri.
Mārturisesc cā rândurile Andreei m-au rāscolit ,aṣa cu mi se intâmpā de fiecare datā când aud câte ceva despre infernalul loc,aflat atât de aproape de minunatul Weimar.
Tatāl meu,Farkas Joska z.l. a fost ṣi el printre cei eliberati,revenind la Cluj odatā cu fratii Székely,pe care i-a stimat ṣi i-a iubit o viaŧā întreagã.
Am urmărit cu înfrigurare reportajul şi cele publicate în legătură cu evenimentul la care ai participat Andrea, eveniment care are, pe lângă multe semnificaţii şi rolul de a încununa o viaţă de om. O viaţă trecută prin durere şi umilinţă, căreia destinul în cele din urmă i-a venit în ajutor, salvându-l.
Mai mult decât atât, la vârsta senectuţii şi cu mintea limpede, unchiul tău aduce şi un omagiu indirect membrilor familiei care s-au pierdut în vremurile acelea grele. Versurile sensibile alese de dl Székely, potrivit momentului… au făcut o impresie specială, după cum povesteşti, ridicând în picioare audienţa..
Chapeau organizaţiei TVR – Cluj, care a facilitat filmarea şi publicarea evenimentului, de altfel emisiunea însăşi a Transilvaniei policrome este de admirat, poate şi în Israel, ar trebui nişte “indivizi” să ia sau să fi luat de decenii o iniţiativă asemănătoare.
Am o nedumerire legată de Jurământul pe care îl citezi: de ce nu e menţionat cuvântul evreu? Poate pentru că toţi erau evrei, şi jurământul a fost făcut doar în numele naţiilor foştilor deţinuţi?
La Buchenwald NU ERAU DOAR DEŢINUŢI EVREI. Caracterul pregnant al lagărului de concentrare de la Buchenwald era internaţionalismul. Deţinuţii au depus jurământul în calitate de cetăţeni ai ţărilor lor de origine. Mulţi erau activişti de stânga, antifascişti din Germania, Franţa, Spania şi alte ţări. Alţii erau condamnaţi pentru că erau martori ai lui Iehova sau homosexuali, dar şi pe motiv rasial: romi şi evrei din Germania. După începerea evacuării lagărului de exterminare de la Auschwitz şi a altor lagăre, tot mai mulţi evrei la Buchenwald, mulţi după îngrozitoarele marşuri ale morţii. asta se întâmpla la finele lui 1944 şi în 1945. Mai multe amănunte aici: https://www.buchenwald.de/en/geschichte/chronologie/konzentrationslager
Da, mi-am inchipui, cu toate acestea ma suprinde faptul ca nu e mentionata apartenenta probabil unei majoritati (?) grupului de evrei. Dar, precum spui se incercase sa se promoveze internationalismul, in ziua de astazi lipseste adeseori.
Este cred de remarcat ca Germania este una dintre tarile in care s-a practicat dupa WWII, si poate si in prezent, o politica de educare si de constientizare a actelor barbare intreprinse de nazisti, a politicii proliferate atunci.
Nu cred, mai bine zis nu stiu, daca o asemenea campanie de educatie a publicului, despre care am auzit din surse sigure, care au trait in Germania dupa anii’70 a fost intreprinsa intr-o alta tara europeana. Posibil ca cele relatate in legatura cu legea prin care se introduce in Romania studiul istoriei Holocaustului sa fie inca un pas pentru a preveni uitarea…
Un articol impresionant care mi-a creat emoții pozitive chiar după ce am văzut de două ori ducumentarul creat de TVR Cluj.
Dincolo de depănarea evenimentelor festive impresionante, sunt uimită de cele aflate mai târziu şi relatate în Epilog. De faptul că, în diferite perioade istorice, oraşul Weimar care a dat comori culturii universale, a conferit Cetăţenia de Onoare lui Franz Liszt şi lui…Adolf Hitler. Desigur, cetăţeniile de onoare acordate căpeteniilor naziste au fost revocate, dar nu şi cea conferită unui scriitor antisemit şi pro-nazist (Otto Erler) şi nici cea acordată guvernatorului sovietic al Turingiei, Ivan Kolesnicenko… Lecţia a fost învăţată de administraţiile de după 1990, dar această învăţătură trebuie păstrată, mai ales acum, când neofasciştii revin în forţă.
Cine vrea să asculte poemul Erlkönig după care Schubert a compus liedul cu același nume îl poate asculta în Youtube sub titlul
Schubert – Der Erlkönig [魔王] (complete version.)
Solist tenorul Dietrich Fischer- Dieskau
Mare lucru că ai putut fi de față și ai putut aduce acest eveniment în atenția publicului – și știu că nu ți-a fost ușor. Vreau să-mi exprim aprecierea pentru TVR Cluj care a găsit mijloacele să facă posibilă această deplasare și să le mulțumesc și colaboratorilor tăi.
79 de ani după auto-eliberarea lagărului Buchenwald .
Orașul Weimar a oferit câtorva supraviețuitori ,printre care și unchiul Andreei ,László Székely ,titlul de Cetățean de Onoare a Orașului Weimar .
Un om care a supraviețuit iadului nazist a reprezentat milioanele de oameni , care nu au supraviețuit .
Alegerea versurilor din poemul Erlkönig. de Goethe este făcută cu inteligența unui om trecut prin viață .Sumbra poezie a lui Goethe geniul culturii germane e scrisă cu mult înaintea soartei celor care nu au supraviețuit.
Andrea a împărțit cu noi emoțiile acestui eveniment , la care s-a alăturat unchiului ei , în numele părinților ei și a celor care nu au supraviețuit. Mulțumim !