Evi Szmuk : TRISTA POVESTE a lui ÁGI HORVÁTH

Verișoara mea Ági era cu nouă luni mare decât mine. Eram apropiate, ne jucam mult împreună, eram colege la școală şi la liceu, acasă la Gheorgheni. Suferea de strabism şi, la un ochi, a fost operată cu succes de vestitul doctor Nicolae  Blatt care a propus să-i opereze și celălalt ochi. Şi l-a stricat. Toată viața a suferit din cauza acestei deficiențe. Altfel era bine făcută, mai înaltă decât mine, cu piele mai închisă. De mică se temea de…. pene. Într-atât încât părinții, la plecarea de acasă, era suficient să pună o pană la poartă și Ági nu se apropia pentru a ieși. Era o elevă bună, dar părinții o obligau să tot facă exerciții de scris și matematică în vacanță. Și pe mine, bineînțeles,  când apăream pe la ei pentru a ne juca. Mama mea era împotriva unor asemenea metode de educație, puțin cam spartane, care nu-i plăceau lui Ági. În general nu-i prea plăcea stilul de viață puritan al părinților. În contrast vădit cu viața mai lejeră a familiei Vágó care locuia peste drum, unde veneau musafiri, se plimbau cu trăsura, copiii Edi și Béla luau lecții de pian, mama lor se îmbrăca mai elegant etc. Ar fi vrut să trăiască și ei așa. Dar părinții ei făceau excursii în împrejurimi în loc de invitații (de câte ori m-au luat și pe mine pe munți) citeau mult, erau interesați de probleme sociale, politice (de stânga),  de acțiuni de caritate.Read more…

George Roth: PORTRETUL TATEI în CÂTEVA ISTORIOARE

Toți cei care își aduc aminte de tata au numai amintiri plăcute despre el. L-au numit  ”Laci tata”. Tata s-a născut la 19 Aprilie 1914, la Budapesta. Părinții lui locuiau într-un sat lângă Pancevo (actuala Șerbie). Nu știu prea multe despre circumstanțele cum a ajuns tata la Arad, îmi amintesc frânturi din poveștile lui în care amintea că mama lui l-a adus ilegal din Serbia în România, ascuns în coșul cu mâncare al unui ofițer francez…Read more…

Andrea Ghiţă: BUMERANGUL

Umilinţa de a fi înţărcuită şi împiedicată de a vedea ce se petrece la serviciul divin – un lucru cât se poate de firesc, timp de decenii – m-a determinat să exclam, în sinea mea, cu obidă : Treat me as a human being ! Brusc mi-am dat seama că erijându-mă drept cerber al separării bărbaţilor de femei în incinta sinagogii neologe (deşi separarea nu mai era o uzanţă strictă) aruncasem – înspre tânăra brunetă şi bătăioasă pentru drepturile ei de fiinţă umană – un bumerang care s-a întors şi m-a lovit în plin.Read more…