ISSN 2734-4967, ISSN-L 2734-4967
Să aveți un an de sănătate fizică și sufletească!
Să aveți curajul de a trăi!
Să aveți curajul de a pierde!
Să fiți îngăduitori față de semenii voștri.
Să fiți înțelegători cu propria persoană!
Să găsiți putere și valori în viață!
Să învățați mereu ceva nou!Read more…
În copilărie am citit cartea Don Quixote de la Mancha și am văzut și filmul. Se spunea că aceasta a fost cea mai citită carte a tuturor timpurilor. Pe atunci m-a distrat cel mai mult duelul lui Don Quixote cu morile de vânt. Adineauri mă plimbam pe străzile din Rehovot, orașul israelian în care trăim, și într-un morman de cărți aruncate am găsit acest volum, frumos legat, tipărit în engleză în 1969 și distribuit de Heron Books. În acel moment mi-am pus întrebarea: oare există vreo asemănare între lupta omenirii împotriva actualei pandemii de COVID 19 și duelul lui Don Quixote cu morile de vânt? Expresia “a te lupta cu morile de vânt” înseamnă a face o muncă sisifică, dar fără rost. Revenind la titlul articolului, aș dori să explic cum văd eu legătură dintre lupta lui Don Quixote cu morile de vânt și lupta noastră contra pandemiei. Read more…
Ziua de Kipur (Iom Kipur), cea de a zecea zi a lunii Tișrei, este ziua expierii, a mărturisirii păcatelor și a iertării lor. Mărturisirea păcatelor este făcută în fața lui Dumnezeu, în rugăciunile recitate în această zi. Ea are loc în ajun, la rugăciunea de Minha (în amurg); apoi în seara de ajun de Iom Kipur, la rugăciunea de Maariv; la rugăciunea de dimineață (Șaharit) și la rugăciunea suplimentară (Musaf); la rugăciunea de Minha, precum și la rugăciunea de Neila (încheierea zilei de Kipur). Iom Kipur este o zi de post și rugăciune. Evreul îl roagă pe Dumnezeu să-i ierte păcatele, știute și neștiute. Dar ruga nu este numai pentru iertarea individuală, ci și colectivă, pentru întregul popor al lui Israel. În cadrul rugăciunii sunt recitate (respectiv cântate) o serie de poeme sinagogale (piyutim), de o frumusețe literară deosebită.Read more…
Dacă nu vor interveni surprize, doi criminali de război naziști vor sta pe banca acuzaților în așteptarea pronunțării verdictului. Procesele celor doi sunt programate în Germania, în septembrie și octombrie. Inculpații sunt un bărbat și o femeie care au reușit să ajungă nevătămați la vârsta de 100, respectiv 96 de ani, trăind probabil în condiții mult mai decente decât cele pe care le-ar fi meritat. Numele celor doi sunt ascunse de ochii publicului, în conformitate cu regulile stricte legate de protejarea identității. S-ar putea să nu greșească cei care afirmă că acestea să fie ultimele încercări de a permite lumii să audă din gura făptașilor mărturii legate de grozăviile Holocaustului. (Nu pot afirma cu hotărâre dacă acest amănunt este în favoarea sau defavoarea chemărilor la ”Să nu uităm!”). ,,Ea” este învinovățită de a fi lucrat pe post de secretară a comandantului SS al lagărului de la Stutthof, unde șase mii de polonezi au fost deportați încă în primele zile ale invadării țării lor de către trupele germane la sfârșitul verii lui 1939. Din banca acuzaților celui de al doilea proces va depune mărturie ”el”, centegenarul din Brandenburg, bănuit de a fi participat, în calitate de paznic SS, la asasinarea a 3.518 deținuți ai lagărului de la Sachsenhausen. Read more…
Cu câteva zile în urmă, Sébastien, vărul meu de al doilea, trăitor la Paris şi la New York, mi-a trimis un email întitulat: Un photo. Fără niciun alt text, decât un attachement. L-am deschis şi am descoperit o poză de-a tatii, pe care nu o văzusem niciodată. Foarte tânăr, îmbrăcat elegant (cu sacou negru, cămaşă albă şi papion), surâdea mulţumit şi încrezător. Era limpede că aveam în faţă un portret de absolvent destinat tabloului care urma să fie expus pe coridoarele şcolii, o tradiţie transilvăneană pe care au urmat-o generaţiile de elevi de-a lungul unui veac şi mai bine (am scris despre asta în articolul Poşeta cu sonete https://baabel.ro/2021/04/poseta-cu-sonete/ ). Ştiam însă că tata nu apucase să absolve Liceul George Bariţiu, din motive familiale. Atunci despre ce tablou de absolvenţi putea fi vorba?! Brusc mi-am amintit de cuvintele tatii: „Pe mine mă găseşti uşor, sunt deasupra coşului uzinei” şi de fotografia tabloului de absolvire a şcolii profesionale. Am început să răsfoiesc febril albumul de familie, cu fotografiile vechi de dinainte de Holocaust, salvate de prietenul tatii, József Kántor.Read more…
Unul din primele lucruri pe care le-am făcut când m-am pensionat a fost un abonament la piscină. Pe lângă sport, care sigur nu strică, am avut și plăcerea să cunosc tot felul de oameni, printre care și pe Hanna. E o doamnă ceva mai în vârstă ca mine, cu interese apropiate de ale mele și când ne întâlnim, stăm la taifas cu multă plăcere. Într-o zi mi-a povestit că familia ei era originară din Germania și că tatăl ei a fost scriitor. Vorbele ei mi-au stârnit curiozitatea. Despre cărțile lui nu am găsit prea mare lucru pe internet, probabil că nu era unul din reprezentanții de seamă ai literaturii germane. În schimb, dând o căutare despre autor, Leo Ermann, am găsit povestea salvării familiei în timpul celui de al Doilea Război Mondial, precum și numeroase fotografii. Aveam multe întrebări, așa încât ne-am așezat la o cafea, să discutăm pe îndelete. Ea mi-a adăugat diverse amănunte care le completează pe cele publicate pe internet. Iată deci povestea ei.Read more…
În toată cariera mea profesională, mai bine zis în ultimii 30-40 ani, am fost abordat de câteva ori de ziariști (presă, radio, televiziune) dornici să-mi afle opinia despre un subiect sau altul legat de activitatea mea de medic. În mod cu totul neașteptat, poate, pentru cel/cea care citește aceste rânduri, am răspuns întotdeauna pozitiv, am căutat să ofer cele mai potrivite răspunsuri și să mă achit de această obligație pe care eu am considerat-o de ordin civic. Întrucât știam din experiență că doar o parte a interviului (în cel mai bun caz!) va reproduce cu exactitate spusele mele, am cerut de fiecare dată să mi se trimită textul final, pentru a mi se da posibilitatea de a corecta, adăuga sau omite, modificări esențiale pentru a ajuta la înțelegerea ideilor mele. Niciodată nu mi-a fost îndeplinită această dorință! Au trecut anii, am devenit pensionar și m-am împăcat cu realitatea în care interesul altora pentru ce făceam sau gândeam eu devenea, cu timpul, din ce în ce mai limitat. Așa s-a născut, acum mai bine de trei ani, blogul meu, în care inserez din când în când texte (bineînțeles în limba cu care conviețuiesc în ultimii cincizeci de ani) tratând subiecte care pot fi definite ca făcând parte din ”ordinea zilei”. În toți acești trei ani, niciun ziarist/comentator nu s-a grăbit să se refere la blogul meu. Nici asta nu m-a necăjit prea mult, pentru că (cu optimismul și naivitatea mea prea bine cunoscute) mi-am zis că important este ca ei să afle ce cred eu, căci eu pot afla ce cred ei din ce publică sau povestesc ”în gura mare”. Dar asta doar până deunăzi.Read more…
În ediţia din 26 august a Revistei Baabel apărea articolul lui Jack Chivo: Sportivi evrei de top, din România (https://baabel.ro/2021/08/sportivi-evrei-de-top-din-romania/). Cine n-a fost mândru, în România anilor 1950, de acel trio feminin Angelica Rozeanu, Sári Szász-Kolozsvári, Ella Zeller care recolta aurul la competiţiile mondiale de tenis de masă? În ”comments”, i-am amintit domnului Jack Chivo despre o altă personalitate purtătoare a numelui Rozeanu: profesorul Lou Rozeanu (ex-soțul Angelicăi), considerat ”părintele” israelian al unei noi specialități în domeniul tehnic: tribologia. Răspunsul lui Jack Chivo – în corespondența privată dintre noi –, a fost o ”mănușă aruncată”: Aș fi foarte recunoscător dacă ați scrie un articol despre Lou Rozeanu. Am ridicat-”mănușa”.Read more…
Bassam se trezi brusc în toiul nopții. Cineva bătea cu pumnii ușa de la intrarea apartamentului. Și-a frecat ochii ca să se convingă că nu e un vis. “– Doctor, doctor, vino repede, Elias nu-i bine, nu respiră.”. Bassam, cardiolog la Centrul Medical din oraș, s-a îmbrăcat cu ce-apucat și-a ieșit în goană după Ghiora, vecinul său care-l trezise. Încerca să-și amintească ce probleme medicale avea Elias, dar nu-și amintea decât că Elias avea vreo șaptezeci și cinci de ani și vorbea mai mult idiș. Probabil că făcuse un infarct miocardic și era în arest cardiac. Ajutat de Ghiora a început să-l resusciteze, continuând și în ambulanța care-l transporta la spital. Au trecut în goană prin Urgențe spre Secția de Cardiologie, unde Elias a trecut cu succes un procedeu de revascularizare. Dr. Bassam Abassi a studiat medicina la Craiova și când și-a început specializarea într-un oraș situat departe de locurile natale, a găsit cazare într-un kibuț din sudul țării. În schimbul avantajelor oferite de kibuț, acorda localnicilor asistență medicală, împreună cu încă doi medici care locuiau și ei acolo. Se simțea bine între oamenii locului. „Kibuț-ul meu”, îi plăcea să spună.Read more…
Anul trecut – anul pandemic de pomină 2020 – în 4 septembrie se împlinea un deceniu de când am pierdut-o pentru totdeauna, pe cea mai bună şi mai dragă prietenă avută vreodată, Irina Bercovici Peternell. Irina şi cu mine ne-am plimbat, ca studente, pe culoarele facultăţii de matematică de la Bucureşti. Erau doi ani diferenţă între noi, ea era blondă şi slăbuţă, eu brunetă şi plinuţă. Destinul nu a făcut să ne cunoaştem din vremea aceea, dar numele noastre, cu sonoritatea pe care o aveau, ne-au făcut atente una la cealaltă. Ne-am regăsit după mulţi ani prin intermediul unui site de socializare şi noua legătură a devenit o prietenie trainică.Read more…
Îmi plac foarte mult oamenii care fac ca lucrurile să pară ușoare. Nu sunt foarte mulți, dar ei au puterea să-ți arate că, bătând din palme și fluierând, lucrurile pot fi duse la un bun sfârșit care, uneori, este chiar magistral. Ei trag după ei pe mulți alții, îi găsesc pe cei capabili să-i ajute, coagulează idei și metode și insuflă credința că totul este posibil. Ei sunt oamenii care îmbrățișează principiul drag mie, conform căruia „dacă dorința e destul de puternică, se va găsi o cale”. Un astfel de om este Alexandru Badea, tenorul născut la Oradea, cu o carieră splendidă în Europa și în lume, care din 2016 este directorul artistic al unui unui festival orădean de mare succes, ajuns anul acesta la a cincea ediție. Festivalul se bucură de prezența, an de an, a unor mari personalități ale vieții culturale europene, sub cupola unor evenimente de cea mai înaltă calitate. Iată-ne, pentru câteva seri magice de vară, din nou în sala Teatrului Regina Maria din Oradea, spectatorii obișnuiți ai acestor momente de grație, oferite prin Festivalul European Music Open, căci așa l-a numit talentatul tenor. Read more…
Cred că merită să prezint două știri actuale legate de două articole care au apărut în Baabel. Prima are legătură cu Merav Michaeli, nepoata lui Rezső Kasztner, o personalitate politică despre care a scris şi Tiberiu Ezri, în revista noastră. Ea este astăzi Ministrul Transporturilor, un post extrem de important în guvernul israelian. În 21 august, canalul 12 al televiziunii israeliene a publicat o știre senzațională: Merav Michaeli împreună cu soțul ei Lior Schleien sunt în vacanță în SUA. A început un bombardament de critici: cum se poate ca un membru al guvernului să plece în străinătate atunci când primul ministru Bennett a cerut tuturor cetățenilor israelieni să nu călătorească peste hotare în timpul celui de al patrulea val de pandemie?? Foarte suspect! Oare ce fac cei doi la New York? A doua știre are legătură cu capturarea lui Eichmann și aducerea lui în Israel pentru a fi predat justiției. Acum două săptămâni ziarul german Süddeutsche Zeitung a publicat o știre asupra căreia s-a păstrat tăcerea timp de peste 60 de ani: persoana care a adus la cunoștința autorităților că criminalul nazist se află la Buenos Aires a fost Gerhard Klemer.Read more…
Energiile regenerabile sau alternative se definesc prin surse naturale care ne stau la dispoziţie şi sunt inepuizabile pentru perioade de timp lungi, la nivel uman. Conform principiului fizic de conservare a energiei, energia nu poate fi nici consumată nici produsă. Energia poate fi însă captată, introdusă în anumite sisteme şi transformată. Energia regenerabilă este captată prin sisteme adecvate unor procese energetic, din mediul înconjurător şi este utilizată prin introducerea acesteia în toate sistemele tehnice cunoscute de consumatorii de energie. Astfel, atât sistemele de captare, cât şi cele de utilizare a energiei regenerabile sunt integrate în complexul ecologic mondial, nu produc gaze cu efect de seră (GES) şi nu participă la procesul de încălzire globală. Omenirea se găsește ȋntr-o etapă crucială a evoluţiei privind consumul de energie, protejarea mediului ȋnconjurător și conștientizarea modificărilor climei globale. Pentru toate cele trei aspecte ale evoluţiei omenirii, trebuie găsite și aplicate legi, metode si tehnologii noi ȋmpreună cu restrcţile și acceptarea acestora la nivel social. Ȋn acest context ȋl voi cita pe James Lovelock „Trăim timpul ȋn care emoţile și senzaţile sunt mai puternice decât adevărul și asta numai din cauza ignorării știinţei“Read more…
Un procentaj semnificativ al populației țărilor civilizate (mă refer doar la cele în care decizia stă la îndemâna oricărui cetățean) refuză să se vaccineze împotriva virusului COVID 19. De exemplu în Statele Unite, 50% din populația adultă (cifra se referă la luna iunie a.c.) refuză vaccinarea, sau încă nu e hotărâtă. În discuții particulare, dar și în comentarii pe care le aud la radio sau la televizor, cei care refuză vaccinarea sunt considerați incapabili să ia o hotărâre, primitivi, posesori ai unei filozofii absurde, indivizi care nu au nicio legătură cu realitatea, cu alte cuvinte persoane cu probleme de IQ. Ei bine, nimic nu e mai puțin adevărat. Experiența mea personală m-a învățat că proștii sunt proști pentru cei din jur, dar nicidecum pentru ei înșiși. Așa-zisul prost își cunoaște interesul mai bine ca oricare altul, el știe foarte bine ce-i trebuie, și pune în funcțiune toate mecanismele posibile pentru a-și transforma planurile într-o realitate favorabilă (lui!). Și atunci, dacă recalcitranții vaccinului nu sunt cei cu probleme de inteligență, cine sunt cei care consideră că numai ceea ce știu ei/ele e adevărat, și în felul acesta își justifică decizia? Read more…
Cu două numere în urmă, am scris un articol cu titlul ”Afganistanul, lăsat de izbeliște de Statele Unite și aliații NATO”. A fost o prezentare destul de exhaustivă a situației din Afganistan cu câteva concluzii cu valabilitate generală. Astăzi, o lună după publicarea lui, situația a devenit atât de dramatică încât am simțit nevoia să revenim și să reluăm ideea răspunderii morale. Am scris atunci că acest concept nu se utilizează în analiza situației internaționale, în luarea unei decizii de politică globală sau în relațiile dintre state. Și totuși, nu se poate să nu vedem consecințele dezastruoase ale unor măsuri, fără să vorbim despre ce înseamnă răspundere morală. În Afganistanul ocupat timp de 20 de ani de forțe care, chiar dacă nu acesta era obiectivul lor, cum spunea președintele Biden, au fost puse bazele, din păcate fragile, ale unui sistem care, chiar dacă nu a avut vreo tradiție în construcția politică și ideologică a țării, a adus elemente noi și pozitive în viața unor grupuri și categorii ale populației afgane. Desigur, rămâne oarecum neclar cum o armată de 300.000 de oameni, instruită și înzestrată cu armament modern, a cedat în fața grupului de talibani, mult mai puțini la număr și mai prost înarmați. Aici cred că răspunsul ar trebui dat de psihologi, sociologi sau istorici, dar intervine și insuficienta cunoaștere în Occident a valorilor reale ale afganilor, cele care ar fi trebuit să-i însuflețească.Read more…
Răspândirea imensă a mișcării „Evrei pentru Isus” în sec. al XIX-lea s-a datorat unui evreu maramureșean, Eisik Leib Yosowitz, cunoscut mai târziu ca Leopold Cohn. Eisik Leib Yosowitz s-a născut în 1862 în orășelul maramureșean Nagy Berezna. Orășelul a aparținut întâi Imperiului Austro-Ungar, apoi Cehoslovaciei. În 1938 a fost anexat Ungariei, iar în 1945 Ucrainei. În perioada interbelică trăiau acolo 3500 de evrei. Cei care nu aveau cetățenie maghiară au fost deportați în 1941 în Ucraina și uciși. Ceilalți au pierit în 1944 la Auschwitz. Evreii locali erau agricultori, la fel ca restul populației. Ei erau printre cei mai devotați rabinilor, aparținând hasidismului extremist. Eisik Leib a crescut într-o societate vorbitoare de idiș și a primit o educație strict religioasă la heder. La vârsta de șapte ani și-a pierdut tatăl.Read more…
Adăpostit printre dealuri fermecătoare, înverzite de păduri și învolburate de ierburi, se află un sat cu o mie de locuitori, satul de unde începe istoria familiei mele dinspre mama, povestea pe care o cunosc. Tot ce a fost în familia mea înainte de satul Cuzap nu se mai știe. Îmi doream de zeci de ani să ajung la mormântul străbunicului meu, învățătorul Nicolae Reti, deși nici măcar nu știam dacă acest mormânt mai există. Îmi însoțiseră copilăria evocările bunicii mele despre viața lor, a copiilor învățătorului, trei băieți și cinci fete, de fapt unsprezece copii inițial, trei pierduți prin bolile copilăriei. Bunica mea Magda se născuse în 1907, deci amintirile ei îmi zugrăveau tabloul vieții unui sătuc de început de secol XX. Cei trei fii au urmat cu toții facultăți la Budapesta, iar fiicele s-au rezumat la a termina școala medie, cum era moda vremii. Au fost educați excepțional și pentru mine a fost întotdeauna uimitor felul în care cunoașterea și cultura găsesc modalitatea de a ajunge în mințile și sufletele oamenilor, însoțindu-le apoi viețile, în cele mai uitate și ascunse locuri – micul și aparent neînsemnatul sătuc transilvan.Read more…
Se spune că doi evrei au trei păreri politice. Într-adevăr societatea evreiască este foarte fragmentată. Există nenumărate grupări și sub-grupări, ale căror membri adesea pot fi identificați după ținuta vestimentară: ortodocși și ultra-ortodocși, hasidim (și printre altele și oameni „normali”). Unii evrei aparțin tradiției germane (așkenazim), alții tradiției spaniole (sfaradim) sau celei orientale (mizrahim). Începând din sec. al XIX-lea au apărut felurite curente inovatoare, care își propuneau adaptarea practicii religioase la viața modernă. Dar toate acestea au un lucru în comun: ele se bazează atât pe Tora – primele cinci cărți ale lui Moise – cât și pe tradițiile orale, care au fost interpretate și codificate de rabini în Talmud – iudaismul rabinic, obișnuit. De-a lungul istoriei au apărut însă și secte disidente care respingeau învățăturile rabinilor, bazându-se exclusiv pe Tora. O asemenea sectă, care mai există și în zilele noastre, sunt karaiții. Numele sectei se bazează pe rădăcina ebraică קרא KRA = a citi, deci cei care citesc. Originile karaismului sunt destul de greu de stabilit, pentru că există o mulțime de ipoteze. Read more…
Puțini au crezut că Olimpiada 2020 de la Tokyo va avea loc. Din cauza epidemiei cu coronavirus, anul trecut Olimpiada s-a amânat până în 2021. Cu cât se apropia deschiderea, cu atât mai mult se adunau problemele. Numărul îmbolnăvirilor cu COVID creștea în țara organizatoare. Opinia publică din Japonia, în majoritatea ei, se opunea desfășurării Jocurilor Olimpice în contextul pandemiei. Comitetul Olimpic Japonez a perseverat și în 23 iulie Olimpiada a început, dar publicului i-a fost interzis accesul la concursuri. În ciuda tuturor greutăților, în fața stadioanelor, bazinelor și sălilor de sport aproape goale, a avut loc o olimpiadă de succes, cu rezultate impresionante și cu noi recorduri mondiale și olimpice. Au fost multe scene de neuitat, cum ar fi strigătul de bucurie al înotătorului tunisian Ahmed Hafnaoui, necunoscut până atunci, când a cucerit proba de patru sute de metri liber la înot, cu toate că părea să nu aibă nicio șansă.Read more…
Domnii şi doamnele din Clujul copilăriei mele purtau pălării împletite din paie înălbite, asemănătoare costisitoarelor pălării Panama care oricum nu mai erau de găsit. Şi copiii purtau pălărioare de pai, de modele diferite. Eu am primit în dar una „vietnameză” şi mă duceam la ştrand cu ea. De câţiva ani buni vânez pălăria de paie ideală, exact la fel cu cea pe care mi-a adus-o Mama (fie-i memoria binecuvântată) acum vreo 15 ani de la Tuşnad. De fapt şi-o cumpărase sieşi, dar mi-a dăruit-o după ce am încercat-o şi mi-a plăcut la nebunie. Are o formă şic, e delicată şi uşoară (de câte ori nu mi-a luat-o vântul din senin, obligându-mă să alerg după ea pe trotuar sau chiar pe carosabil!), de culoare galben-aurie, plăcută privirii. Cu timpul i-au apărut câteva rupturi la marginea borului, dar eu am continuat s-o port, spunând că aşa are şi mai mult farmec. Între timp, conştientă de perisabilitatea ei, am început să caut o pălărie de paie dacă nu la fel, măcar asemănătoare şi, negăsind niciuna, mi-am cumpărat tot feluri de surogate din iarbă de mare, talaş şi alţi înlocuitori… De fapt, cine şi unde mai vinde pălării de paie?! Într-un articol publicat în 1944 în Buletinul EME (Erdélyi Múzeum Egyesület – Asociaţia Muzeul Ardelean), etnograful Gálffy Mózes descrie procesul tehnologic al confecţionării pălăriilor de paie virgulă aşa cum i l-au relatat ţărăncile din Horlacea (Jákótelek), un sat din apropiere de Huedin (Zona etnografică Călata) care pe atunci număra 400-500 de suflete, dar azi abia depăşeşte 150. Aflăm că sătenii se ocupau cu împletitul paielor încă din veacul al XVIII-lea.Read more…