Oare la 18 mai va fi salvată democrația în România?

Când ne uităm la harta României, colorată aproape în totalitate în portocaliu, culoarea voturilor pentru extremistul George Simion, ni se conturează o imagine îngrozitoare. Cum s-a putut ajunge ca o foarte mare parte a populaţiei României să accepte ideile absurde răspândite de “gurul” Călin Georgescu şi preluate apoi cu succes de George Simion? Aceasta în condițiile în care partide naționaliste, extremiste nu au fost prezente în parlamentul român de cel puțin 20 de ani, România Mare, în pofida țipetelor propagandei vadimiste, fiind respinsă de alegători. Este adevărat, lumea s-a schimbat în ultimul deceniu, mai ales după pandemia de coronavirus, o boală practic necunoscută, unde oamenii de știință și medicii au bâjbâit și au recomandat vaccinuri noi, care, dacă la majoritatea au fost eficiente, la unii au provocat reacții neașteptate, chiar decese. A fost un teren favorabil pentru a se multiplica teoria conspirației care avea o istorie de mii de ani. Cum nici după terminarea pandemiei nu au existat explicații plauzibile, ea a proliferat în cele mai diferite domenii. Din păcate, nici după pandemie nu a urmat o perioadă de liniște. A început războiul din Ucraina, la care nici până acum nu s-a găsit o soluție și care a pus față în față foști aliați. Deși la început Uniunea Europeană a avut o poziție comună, prelungirea războiului a erodat unitatea statelor membre, iar cireașa de pe tort a fost victoria lui Donald Trump în alegerile din SUA și incertitudinea care s-a instalat…Read more…

O problemă de matematică ce se cere soluţionată strategic, contracronometru

S-a încheiat primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Cei 53% dintre alegătorii din ţară şi din Diaspora au decis câştigătorul – exact aşa cum îl dădeau toate sondajele. Este George Simion, preşedintele, auto-întitulat „suveranist”, al partidului AUR[1]cunoscut şi ca un exponent al ideilor antisemite. Erijat în postura de succesor al lui Călin Georgescu (candidatul fantomă care a dus la anularea alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2024), el a colectat şi voturile acestuia, obţinând în final aproape patru milioane de voturi, cu aproape două milioane peste cel de al doilea clasat: Nicuşor Dan – primarul general al capitalei. Restul voturilor s-a distribuit între ceilalţi candidaţi, mai mult sau mai puţin pro-europeni. Vestea bună este că challengerul lui George Simion nu este celălalt „suveranist”, ci un candidat pro-european deci nu s-au epuizat şansele de a avea un preşedinte continuator al orientării actuale pro-occidentale a României. Care sunt şansele lui de a câştiga? Rezultatul turului II nu pot fi aproximate printr-o simplă adunare a voturilor date de actualii alegători pro-europeni, ci se arată ca o problemă mult mai complexă ce trebuie formulată şi soluţionată rapid de echipa actualului candidat – matematician de profesie. Read more…

Noaptea incendiului

Am petrecut o noapte de groază!  Pentru prima dată în cei peste 50 de ani petrecuți în Israel mi-a fost cu adevărat frică, o mare parte din noapte nu am dormit. A fost o zi foarte ciudată, cu temperaturi cu peste 10 grade mai înalte ca de obicei. Tibi Ezri mi-a povestit că la ei au fost 38 de grade, dar eu nu am simțit, pentru că am stat în casă, la răcoare.  A bătut și un foarte puternic vânt de răsărit, numit hamsin.  (În limba arabă înseamnă 50, pentru că se zice că bate 50 de zile pe an.)  Și dacă în România vântul de răsărit, crivățul, aduce gerul din Siberia, aici el aduce căldura și uscăciunea din deșert.  Era un aer apăsător, totul în jur era cenușiu, era furtună de nisip. La început nu știam nimic de incendiu, pentru că vântul a dus fumul în direcția opusă.  Și până noaptea târziu l-am auzit șuierând.  Ne-am baricadat în casă, am închis ferestrele și ne-am prefăcut că totul ar fi în ordine.  Ce altceva puteam face? A fost și o coincidență – aseară ar fi trebuit să sărbătorim Ziua Independenței, dar bineînțeles că toate manifestările s-au anulat.  Și atunci e greu de spus: incendiul s-a aprins de la sine, din neglijența unora, sau a fost pus dinadins.  Fapt este că pe internet a apărut o campanie condusă de Hamas care îi ațâța pe arabi să pună focuri.  Au prins și un suspect, dar mie îmi vine greu să cred că acesta este cu adevărat vinovat – doar și-ar fi ars și propria familie!  Poate că a fost și una și alta, și cauze naturale și intenție rea, pentru că în același timp s-au aprins numeroase incendii, în toate părțile țării, dar cel mai mare a fost în apropierea noastră, în munții împăduriți de pe urcușul spre Ierusalim.  Read more…

Funeraliile papei Francisc, prilej de dialog politic la nivel înalt

Sute de mii de credincioși au participat la funeraliile papei Francisc, alături de 170 de delegații oficiale, multe la cel mai înalt nivel. Suveranul Pontif fiind șeful statului Vatican, era firesc ca multe delegații să fie conduse de președinți de stat și să fie prezente chiar și capete încoronate, ca un omagiu adus poziției și rolului jucat de el în cei 12 ani de pontificat. Papa Francisc a fost iubit și apreciat de cea mai mare parte a lumii catolice și nu numai. A fost denumit papă al săracilor și foarte multe din gesturile lui, inclusiv ceremonia de înmormântare, au dovedit acest lucru. Atunci când sicriul a ajuns la biserica Santa Maria Maggiore, locul său de înmormântare în afara Vaticanului, acesta a fost întâmpinat, la cererea lui, de un grup de oameni ai străzii și imigranți. Papa Francisc a încercat să reformeze Biserica Catolică, să o aducă mai aproape de realitățile de astăzi, stârnind nemulțumirea catolicilor conservatori, printre care mai mulți cardinali și demnitari de la Vatican. Pentru el ecumenismul a reprezentat un ideal pentru care a militat și s-a pronunțat permanent pentru apropierea cultelor creștine. A vrut să cunoască credincioșii din întreaga lume, de aceea a călătorit în aproape toate continentele. Vizita lui din 2019 în România a rămas una dintre cele mai frumoase amintiri ale românilor, nu numai ale catolicilor, deoarece el, în spiritul ecumenismului, a onorat Biserica Ortodoxă, ținând o slujbă comună cu patriarhul Daniel. A recunoscut suferințele îndurate în timpul comunismului de membrii cultului greco-catolic și a beatificat lideri ai cultului, adevărați martiri, morți în închisorile comuniste. Read more…

Kibuţnici 2025

Felicitări tovarășă! – îi spune băiatul în tricou kaki fiicei mele. Ești de-acum havera cu drepturi depline. Fiica mea și soțul ei tocmai au fost admiși în kibuț. S-a votat prin vot secret – 77% din membri au fost pentru, 23% contra. Cei care s-au opus nu au făcut-o pentru că au ceva împotriva fiicei mele, ci pentru că resursele kibuțului vor trebui împărțite între mai mulți membri. Dar și așa e un procent frumos, mă asigură Ţvika. Ţvika e un kibuţnik vechi, are vreo 60 de ani de kibuţie. Ca unul venit din România anilor 80 – care era pe atunci un fel de kibuţ mai mare – eu sunt oarecum mirat că oamenii chiar vor să intre în kibuţ. Ţvika parcă îmi ghicește întrebarea. – Eu am intrat în kibuţ, pentru că eram proaspăt căsătorit și soției mele nu-i plăcea să spele rufele. Am aflat că în kibuţ există mașini de spălat rufe la colectiv. „Evreii ne-au adus comunismul pe tancurile rusești ”– spune o sintagmă veche pe care o folosesc mai mult antisemiții. Dar în cazul lui Ţvika, ea e adevărată. Lui Ţvika evreii i-au adus într-adevăr comunismul, dar nu pe tancuri rusești, ci pe mașini de spălat rufe de proveniență incertă.Read more…

”Ei” nu au văzut filmul sau poate că da?

Subiectul acesta nu-mi dă pace, altminteri de ce m-aș întoarce asupra lui o zi după alta, o săptămână după alta? Să nu credeți că din cauza lui nu pot dormi noaptea, sau că am coșmaruri în care o imagine hâdă, un individ care aduce a balaur îmi tulbură somnul și îmi transformă visul într-un film plin de orori animalice. Totuși, subiectul mă preocupă din mai multe motive. Situația din câteva țări vecine cu a mea îmi amintește tot timpul că drumul de la democrație la un regim dictatorial e scurt, simplu și de obicei cel care a decis să ia calea totalitarismului nu are nevoie de o hartă care să-l îndrume. În același timp, am senzația că dacă s-ar găsi un mijloc de a obliga toți politicienii, dar absolut toți, să vadă ultimele secvențe ale filmului amintit în eseul meu precedent, poate că discursul lui Chaplin i-ar face să se gândească de zece ori înainte de a iniția prima fază a trecerii de la o viață liberă pentru toți la o închisoare cumplit de largă, atât de întinsă încât nimeni nu-i va putea distinge granițele. Dar cum știu că politicienii de peste tot sunt foarte ocupați și că sfatul unui pensionar octogenar valorează mai puțin ca o ceapă degerată, am decis (cu încurajarea redacției) să traduc celebrul discurs cu care se încheie nu mai puțin celebrul film al lui Chaplin, The Great Dictator.Read more…

Longevitatea la cupluri cu sau fără copii

Pentru majoritatea oamenilor – și pentru noi la fel – nașterea unui copil este un moment de fericire care schimbă complet atmosfera în familie, de cele mai multe ori spre bine. Pe vremuri, copiii mențineau legătura dintre părinți, chiar dacă aceștia nu se înțelegeau, dar erau convinși că odraslele au nevoie de ambii părinți ca să crească și să se dezvolte sufletește în mod normal. Dar lucrurile s-au cam schimbat și cuplurile de astăzi nu ezită să se despartă, dacă nu se înțeleg, chiar dacă au mai mulți copii. Nu demult, un fost coleg îmi povestea că fiica lui divorțează, deși au trei copii, fiindcă soțul ei este foarte zgârcit. Interesant motiv de divorț, dar fiecare are propria sa părere în ceea ce pretinde de la un partener de viață. Părinții mei au fost fericiți când m-am născut, deși erau foarte săraci, în schimb, soarta i-a lovit crunt după trei ani, când frățiorul meu a murit de pneumonie, la numai trei luni. De obicei, evreii români au imigrat în Israel cu un singur copil, sau fără niciunul. De aici venea și bancul despre imigranții din România care veneau în Israel cu yeled vekelev (un copil și un câine). Fiii noștri (unul născut în România și celălalt în Israel) au 3 și respectiv 2 copii, dar mezinul mai poate avea încă odrasle dacă el și soția vor dori. Din punct de vedere al numărului de nașteri/femeie, Israel are de două ori mai multe decât multe state din OECD (The Organization for Economic Cooperation and Development), organizație înființată în 1961 care încorporează 37 de țări democratice și dezvoltate economic. Anii au trecut și nu în toate țările membre în OECD se poate vorbi despre democrație, de exemplu în Turcia.Toată viață am fost convins că oamenii căsătoriți, dar fără copii, trăiesc mai mult. Poate fiindcă au mai puține griji, au cheltuieli mai mici și se enervează mai puțin… Dar am greșit! Read more…

Aforisme periferice 11

1. Munca s-a aflat mereu în mijlocul vieții mele adulte. N-am precupețit nici un efort ca să o ocolesc cu succes. 2. Mă apropii de borna 62 a timpului dinspre origini. Sunt mai bătrân decât par și sunt mai tânăr decât mă simt. 3. Bourul a dispărut și au rămas boii. 4. Dragi tovarăși, domni, combatanți verbali, scribăi profesioniști și voluntari entuziaști: mai puțină umoare și mai mult umor! 5. Marile elanuri, entuziasme și partizanate ardente duc la salturi în gol și apoi la prăbușiri grandioase.Read more…

Au degerat magnoliile

Vestea mi-a dat-o şoferul de taxi, cu o mină îngrijorată. “Nu ştiu, doamnă, ce-o fi cu noi, totul se duce de râpă… Până şi magnoliile au îngheţat” mi-a spus, după ce l-am salutat şi i-am indicat destinaţia călătoriei mele. Adevărul e că dacă vrei să te informezi prompt asupra noutăţilor arzătoare şi să iei pulsul societăţii atunci, în timpul unei călătorii cu taxiul, nu e cazul să te cufunzi în lumea smartphone-ului, ci să conversezi cu şoferul. Fie că eşti de acord cu el, fie că-l contrazici, la sfârşitul călătoriei, cel câştigat eşti tu, clientul. Sper totuşi că şi reciproca e valabilă, plecând de la o maximă plină de tâlc (nu ştiu cui îi aparţine), pe care tata mi-o pomenea adesea: Dacă doi oameni schimbă între ei două obiecte, în final fiecare va avea câte un obiect, dar dacă schimbă două idei, în final fiecare va rămâne cu ambele. – Au îngheţat magnoliile? Aşa ceva nu am mai văzut de când sunt! – Nici eu – întări şoferul de taxi – dar azi dimineaţă, când am ieşit din casă, florile superbei magnolii de vizavi stăteau ca nişte lumânări încremenite. Apoi s-au învineţit şi s-au pleoştit… Aşa sunt vremurile, aduc numai nenorociri. Nu vedeţi ce e în lume? Războiul face ravagii în Ucraina şi nu pare să se termine. E la doi paşi de noi, n-ai de unde să ştii dacă nu ajunge şi aici. Şi Trump impune taxele acelea care o să ne nenorocească şi pe noi… Şi ce va fi la noi, la alegerile prezidenţiale din mai? Cine credeţi că va câştiga? – – Habar nu am – mi-am spus eu părerea sincer. D-voastră ce credeţi? – Acu’ că au îngheţat şi magnoliile e semn rău. Nu pot să dau niciun pronostic – a conchis şoferul, la fel de circumspect ca mine. Nu ai de unde să ştii ce opinii politice are clientul, şi-o fi zis el. De ce să intri în contradicţie, acum când toată lumea e încrâncenată? La fel am gândit şi eu.Read more…

Brățara

Ziua însorită de primăvară foarte timpurie, cu vremea caldă, serios decalată față de data din calendar, ne-a prilejuit o întâlnire plină de bucurie, mie și prietenei mele din copilărie, Heidi, cu care mă întâlnesc mult mai rar decât mi-ar plăcea. Motivul este evident administrativ și ține de faptul că în prezent locuim în țări diferite. Această mică istorioară face parte din categoria celor care iau naștere prin metoda ”subiecte sunt peste tot în jurul nostru, trebuie doar să fii atent la ceea ce te înconjoară și să asculți”. Întâmplarea mi-a fost povestită de prietena mea cu care ne-am regăsit după mulți ani, la o vârstă când înțelepciunea, atâta cât am dobândit-o, a ajuns la noi prin multe bune și rele pe care ni le-a servit viața. Heidi și cu mine stăteam împreună la o cafea, în tihna împărtășirii unor momente de care ne fusese tare dor. Evocam orășelul copilăriei noastre și cunoștințele comune și pe lângă dulciurile fine care însoțeau cafeaua, ne mai bucuram și de priveliștea atrăgătoare a centrului orașului meu, în dimineața care ne adusese bucuria întâlnirii. Ne-am spus câte și mai câte, am rememorat întâmplări din trecut și asta ne-a făcut tare bine amândurora. Prietena mea avea pe mâna stângă o foarte frumoasă brățară din cristale rozalii, cu un breloc adorabil în formă de pisicuță. Eu, mare iubitoare și admiratoare de pisici, am observat micul breloc și am admirat brățara, iar de aici încolo am aflat povestea micii bijuterii.Read more…

1 Mai muncitoresc

Ziua de 1 mai este menționată pentru prima dată în legătură cu întrunirea Federației Sindicatelor din Statele Unite și Canada din 1886, unde George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor și Tâmplarilor, a inițiat introducerea unei rezoluții care stipula ca: „Începând de la 1 mai 1886, ziua legală de muncă să fie de 8 ore.” În această zi, sute de mii de manifestanți au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite. Cea mai mare demonstrație a avut loc la Chicago, unde au participat 90 de mii de demonstranți, din care aproximativ 40 de mii erau în grevă. Rezultatul: circa 35 de mii de muncitori au câștigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului. Dar ziua de 1 mai a devenit cunoscută în lume în urma incidentelor violente care au avut loc trei zile mai târziu în Piața Haymarket din Chicago. Numărul greviștilor se ridicase la peste 65.000. În timpul unei demonstrații, o coloană de muncitori s-a alăturat unui protest al angajaților de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick”. Poliția a intervenit, patru protestatari și-au pierdut viața și mulți au fost răniți.Read more…

Amintiri din copilăria mea de la Bistriţa (1949-1964)- partea I

Sinagoga Mare, sau în idiș Di Groise Șil, este situată pe actuala stradă General G. Bălan. Evreii din oraș veneau la această sinagogă de sărbătorile lunii Tișrei, când toamna acoperea copacii cu galben, de Paște, când copacii erau plini de flori, și de Șavuot, vara, când copacii erau plini de verdeață. Fațada era impresionantă. Deasupra intrării principale era o fereastră mare cu vitralii, iar deasupra frontonului se vedeau cele două Table ale Legii. În interior, în sala mare, erau băncile destinate enoriașilor. În față, Arca Sfântă impunătoare, decorată cu simboluri evreiești, adăpostea sulurile Torei împodobite cu coroane. Erau și „arătătoare” din argint, utilizate de cantor sau de rabin la citirea Torei. Și la etaj, în galeria destinată femeilor, pereții erau acoperiți cu simboluri evreiești. De sus, femeile puteau să privească în sala principală și să urmărească etapele rugăciunii. Pe băncile bărbaților erau inscripționate numele familiilor, iar lângă Arca Sfântă se afla locul de rugăciune al cantorului. Tot lângă Arca Sfântă se afla jilțul rabinului comunității noastre, respectatul rabin Schpitz.Read more…

Evreul din mine

Nu este cea mai bună perioadă sa fii israelian în Europa. Nu este nici cea mai bună perioadă să fii evreu în Europa. O mare parte din cei care ne critică sunt pur şi simplu antisemiți. Dar nu toți. Războiul contra Hamas s-a preschimbat în războiul de supraviețuire al guvernului Netanyahu. Un guvern care a transformat un război drept, într-unul strâmb. De aceea, astăzi nu prea auzi ebraica pe străzile Europei. Oamenii se feresc să o vorbească şi, mai ales, se feresc să se identifice drept israelieni, iar daca sunt întrebaţi își aleg vreo altă țară de origine. La mine, lucrurile sunt simple. Le spun că vin din România și nici nu mint chiar așa de tare. Sunt la Viena și e o primăvară frumoasă. Am luat un tur ghidat despre Al Doilea Război Mondial. Ne-am adunat mai mulți lângă umbrela verde din piața Albertina. Remarc lângă mine un băiat cu un șal arăbesc. Un motiv în plus să nu-mi declar apartenența. Lângă noi o doamnă care mi se pare puțin acră. Am grijă să păstrez distanța. “You are for the Hitler tour?” – ne întreabă organizatoarea. Mă infior un pic la gândul că merg pe urmele lui Hitler, dar mă bucur că ne despart 80 de ani, altfel probabil turul s-ar fi sfârșit rău pentru mine.Read more…

Papa Francisc, 12 file de istorie

Aș fi ipocrit să vă scriu că m-a șocat vestea trecerii în neființă a Suveranului Pontif, mai ales după aflarea veștilor din ce în ce mai îngrijorătoare din ultimele săptămâni, referitoare la starea de sănătate mai mult decât șubredă a conducătorului Bisericii catolice. Este o veste tristă. În dimineața zilei de 21 aprilie, o liniște grea s-a așternut asupra Vaticanului, iar clopotele bazilicii Sfântul Petru au răsunat în semn de doliu și rugăciune. Am simțit că lumea s-a oprit în loc, și-a făcut prezența o tăcere nouă, una care doare, dar nu rănește, o tăcere care nu vine din absență, ci din prea-plinul amintirilor. Din păcate, de data aceasta trebuie să vă relatez la timpul trecut, nu ca în 2019. Papa Francisc a fost omul care a iubit mai mult decât a judecat, la Șumuleu-Ciuc a fost zâmbetul din mulțime, parcă ne aduna pe toți în brațe, indiferent de cine eram, de unde veneam sau ce credeam. Mi-l amintesc cum a apărut în mulțimea adunată pe dealul Șumuleului, cu figura lui modestă și ochii obosiți, dar senini. Cuvintele lui nu erau înalte, ci calde. Atunci când ne-a transmis mesajul său, cât se poate de clar, că oamenii ar trebui să fie mai buni cu cei din jur,  nu ne-a vorbit de sus, din poziția unui conducător, ci din locul unde dorul și speranța se întâlnesc.Read more…

Istoria unui cântec: Buchenwaldlied sau Buchenwälder Marsch

Cunoşteam cântecul încă din copilărie, tata şi unii din foştii lui tovarăşi de lagăr îl fredonau la întâlnirile „buchenwaldiştilor” clujeni care aveau loc anual de 11 aprilie.
În perioada doctoratului de la Moscova, tata a participat la întâlnirile foştilor deţinuţi de la Buchenwald, mai ales prizonieri de război, şi mi-a spus că şi ei cântau acelaşi marş. L-am auzit apoi pe Appellplatz, în aprilie 2019 şi 2024, la festivităţile aniversare de la Weimar-Buchenwald, unde mulţi dintre participanţi cântau împreună cu corul profesionist, care se auzea din difuzoare. Mă impresionează, îmi dau lacrimile de câte ori aud versurile refrenului bine-cunoscut: Oh, Buchenwald, ich kann dich nicht vergessen, weil du mein Schicksal bist.
[Oh, Buchenwald, nu te pot uita, pentru că tu ești soarta mea]. Este un cântec supravieţuitor al Holocaustului care continuă să anime spiritele. Mulţi îl cunosc, îl fredonează, dar cred că puţini îi cunosc istoria: cine l-a compus şi când? Și eu mi-am pus întrebarea abia acum, la cea de a 80-a aniversare a eliberării lagărului.Read more…

Porumbelul păcii

De ani de zile îmi îngrijesc dinții la un stomatolog originar din Franța, pe nume Michel Rothé – soția lui mi-a fost colegă la servici. Ultima dată când am fost la el, trebuia să așteptăm câteva minute și am făcut o remarcă banală despre tablourile de pe pereții cabinetului. Dintre ele, unul singur îmi părea cu adevărat cunoscut: Porumbelul păcii, o schiță de Pablo Picasso, de bună seamă o reproducere. – Nu! Este o schiță autentică, semnată de marele artist. Și cum probabil există numeroase asemenea schițe, prețul nu a fost exorbitant. – Dar se vede mâna marelui artist! – Zău? Ei bine, desenul acesta are o poveste destul de ciudată. În primii ani ai carierei mele la Ierusalim, povestește Dr. Rothé, într-o zi am fost întrebat dacă aș fi dispus să tratez un pacient internat într-un spital psihiatric. Era, desigur, un risc, dar era și o provocare și cum mie îmi plac provocările, am acceptat. Câteva zile mai târziu, pacientul s-a prezentat în cabinetul meu, însoțit de asistenta socială a instituției unde era internat. Era un domn în vârstă care avea nevoie de o proteză dentară.Read more…

Mi-e dor de Charlie Chaplin

Dintotdeauna am fost unul din admiratorii lui Charlie Chaplin. El m-a ajutat să fac, fără eforturi, tranziția de la filmul mut la cel vorbit – de fapt invers, pentru că eu am cunoscut filmul vorbit înaintea celui mut. Tot el m-a ajutat să apreciez calitatea acelor pelicule care, pentru că nu aveau sonor, scenariul trebuia să fie practic perfect ca să țină publicul în sală, să nu-i ofere pretextul de a ieși la mijloc. Am văzut (și am revăzut) câteva din filmele mute ale lui Chaplin, de la Emigrantul (1916) până la Timpuri Noi (1936) și mai ales filmul pe care îl consider cel mai reușit: Dictatorul (1940). Este un film sonor, o superbă satiră a nazismului hitlerist, cu ”trimiteri” la cel de al doilea dictator al Axei, Mussolini. L-am savurat și m-am întrebat în ce măsură Chaplin prevedea în acel an cumplitul dezastru care urma să se abată în curând asupra vechiului continent. După ce am trăit ani de zile într-un regim de dictatură și după ce am fost ”re-educat” de un sistem democratic în care trăiesc de mai bine de o jumătate de secol, am senzația că pericolul totalitarismului devine din ce în ce mai clar.Read more…

Moses Almosnino și începuturile literaturii ladino

Anul acesta se împlinesc 510 ani de la nașterea lui Moses Almosnino, rabin și eminent intelectual de numele căruia se leagă începuturile literaturii ladino. Moses Almosnino s-a născut în 1515 la Salonic, într-o familie sefardă foarte respectată, tatăl său având o funcție importantă în comunitatea locală. A avut parte de o educație aleasă care cuprindea atât cunoștințe religioase evreiești, cât și studiul unor autori ne-evrei. Încă din tinerețe s-a remarcat prin erudiția sa vastă care depășea studiile rabinice tradiționale, fiind familiarizat cu filosofia, științele naturii și astronomia. Și-a petrecut o mare parte a vieții la Istanbul, fiind întâi rabinul comunității Neve Șalom, apoi al comunității Livyat Hen. A lăsat în urmă o operă vastă, cu scrieri în domeniul teologic, științific și chiar beletristic, am putea spune. Moses Almosnino nu a fost un intelectual rupt de realitatea vremii sale, izolat într-un ”turn de fildeș. În 1565, în fruntea unei delegații formate din oameni importanți ai obștii evreiești, și-a reprezentat comunitatea înaintea sultanului Selim al II-lea, cerând garantarea în continuare a drepturilor evreilor, drepturi care fuseseră stabilite de tatăl său, Suleyman Magnificul. Se pare că sultanului i-a plăcut să discute cu Almosnino și misiunea a fost încununată de succes: în 1568 drepturile comunității evreiești au fost reconfirmate printr-un firman. Succesul acestui demers arată talentul de diplomat al lui Moses Almosnino. De altfel, el a rămas un apropiat al curții otomane pe tot parcursul vieții sale. Read more…

Adevărul e absolut?

În viață, nu toate sunt negru sau alb, nu toate sunt bune sau rele; destul de multe aspecte sunt pestrițe. De multe ori ne cramponăm de o anume idee, fiind convinși de un adevăr de netăgăduit. Și totuși, schimbând înălțimea periscopului, noua perspectivă poate cuprinde un câmp de observație mai larg: poți vedea armonia sau disonanța, s-ar putea să apară surprize plăcute sau neplăcute, minunate sau dezolante. Adevărul are multe fețe; dar nu întotdeauna e absolut. E bine să-i analizăm fiecare față. Subiectul meu este analiza comparativă a aceluiași moment istoric redat în două surse diferite. Rămâne la latitudinea cititorului să concluzioneze care a fost „adevărul istoric”. După moartea regelui Solomon, Regatul Unit s-a dezmembrat în două mini-regate: Regatul de Sud – Iudeea, cu capitala la Ierusalim și Regatul de Nord – Israel, având succesiv capitala la Șhem, Tirța și apoi Samaria.Read more…