Ce nu face omul pentru o campanie electorală!

Ca să explicăm aserțiunea, vom preciza că ”omul” este președintele Trump, iar campania electorală ar trebui să fie cea pentru alegerile prezidențiale din 2020, (pe care Trump a început-o deja), scrutin în care actualul președinte american speră să mai obțină încă un mandat. Iar actul în sine este întâlnirea neașteptată și neplanificată (oare?) cu liderul nord-coreean Kim Jong-un. Dar nu numai atât. În fond Trump s-a întâlnit de două ori cu Kim pe teren neutru. Acum el a fost chiar în Coreea de Nord, e drept doar câțiva metri și câteva minute, la Panmunjom, dar trecând dincolo de no man’s land. Astfel se poate lăuda (și a și făcut-o) că este primul președinte american care a pășit pe teriroriul nord-coreean. Și nu oricum. De la Panmunjom până în Coreea de Nord a fost întâmpinat de Kim Jong-un, zâmbitor, au urmat strângeri de mâini călduroase și complimente reciproce, toate însoțite de fotografi, reporteri de televiziune, imagini și fotografii care au umplut mediile din întreaga lume. Nu știu dacă această întâlnire a fost chiar atât de spontană cât a vrut să ne convingă președintele SUA, care publicase un mesaj pe Twitter și vezi Doamne, Kim i-a răspuns imediat. (De unde se deduce că este un fan Twitter.) Oricum este o lovitură reușită de PR, tocmai când Statele Unite se pregătesc de alegerile din 2020. Analiștii americani au interpretat acest gest ca o asigurare dată de președinte alegătorilor lui că îl preocupă securitatea și liniștea americanilor, că încearcă să atenueze pericolul nord-coreean, țară care, se pare că dispune de mai multe arme nucleare decât Iranul (care teoretic nu le are) iar expresia lui Kim sugerează publicului că a fost cucerit de farmecul lui Donald Trump și mâine se va așeza la masa negocierilor. Or nici pe departe lucrurile nu stau așa.Read more…

De ce să fii istoric în secolul XXI?

În 2007 am devenit student de istorie. Îmi amintesc reacția familiei, a prietenilor și a colegilor din liceu când ne-am v[zut după căteva luni de pauză și am povestit ce am ales, unde am ajuns. Reacția lor era foarte amabilă și aproape identică: se vedea că nu înțeleg de ce am ales această cale, de ce este „util” acest domeniu. „O să mori de foame” – spuneau. Unii au mers chiar mai departe și m-au întrebat direct: de ce avem nevoie de istorici și de istorie azi, în secolul XXI? De ce să plătim din banii cetățenilor salariul și munca de cercetare a sutelor de istorici în țară? Care este utilitatea istoriei și a meseriei de istoric, azi? ntrebarea este una foarte dificilă, dar nu neobișnuită. Apare deja și în antichitate, dar mai ales în istoriografia modernă, probabil cel mai semnificativ la istoricul-martir din Franța, Marc Bloch, ucis în timpul Holocaustului. În ultima sa carte – apărută post-mortem – intitulată Apologie pour l’histoire ou Métier d’historien, tradusă în română sub titlul ”Pledoarie pentru istorie”, Marc Bloch discută rolul civic, public și politic al istoricului în societate, dar și metodele și technicile de cercetare istorică modernă. Este nu numai un manual pentru istoricii în formare, dar și un testament personal cutremurător: prin munca lui academică, vocea lui publică și civică, Bloch a devenit un martir al epocii sale. La fel și Khaled al-Asaad, epigrafistul și arheologul faimos din Siria, decapitat și ucis în chinuri groaznice de către teroriști în Palmyra, orașul antic pe care l-a cercetat timp de un sfert de secol. Amândoi au fost voci extraordinare, apostoli ai istoriei, care şi-au sacrificat viața pentru știință și responsabilitatea istorică. Deși nu este elucidat nici în prezent, e foarte posibil că și vocea publică și fermă a lui Ioan Petru Culianu a fost motivul pentru care marele istoric al religiilor a fost ucis la Chicago. Read more…

De la stânga la dreapta și …înapoi

Mare bucurie, mare, pe ”aleea” din centru (stânga) a politicii israeliene. Partidul reprezentativ (dar nu cel mai important în prezent) al stângii – Partidul Muncii din Israel (Mifleget HaAvoda HaIsraelit) – și-a ales un nou lider, mai exact a reales unul, în persoana lui Amir Peretz, care aduce dacă nu altceva, măcar speranța unui succes în alegerile anticipate (amânate) care vor avea loc, după cum se ştie: în luna septembrie. În peisajul politic din Israel care, în primii (aproape) 30 de ani de la proclamarea independenței, a fost dominat fără replică de partide de stânga, intruziunea dreptei în actul de guvernare a părut un fel de sacrilegiu, o încălcare a dreptului câștigat de stânga prin succesele de netăgăduit în perioada prestatală. Toate marile realizări ale etapei de pregătire pentru făurirea unui stat al evreilor au fost marcate de entuziasmul și dedicația tinerilor și vârstnicilor fideli idealurilor de egalitate socială, educați în spiritul principiilor sioniste-socialiste. Marii lideri ai mișcării sioniste practice, care se străduiau din răsputeri, luptând cu inerția omenească și vitregia naturii, să transforme într-o realitate funcțională visurile profetice, erau în cea mai mare parte încrezători în virtuțile socialismului. Palestina din timpul mandatului britanic (dar și înaintea acestei perioade) a fost terenul unor experimente sociale de anvergură și, chiar dacă nu toate au rezistat judecății timpului, ele au adus servicii de neprețuit realizării ”proiectului de țară” al poporului evreu. Read more…

A patra fiică – moştenitoarea poveştilor

Cea mai recentă carte publicată de Madeleine Davidsohn – A patra fiică, Editura Hasefer 2019 – deapănă poveşti din viaţa evreilor români, petrecute în prima jumătate a veacului XX. Poveşti despre prigoană, teroare, război şi deportarea în Transnistria, despre moarte şi supravieţuire. Poveşti despre iubire, despre familie, despre nădejde şi deznădejde, despre despărţiri sfâşietoare şi întâlniri miraculoase, despre bogăţie şi scăpătare, libertate şi temniţă, pe care le urmărim cu emoţie, alături de eroina principală. După război şi moartea timpurie a mamei, Lora, fiica mezină – cea de a patra – a unui negustor-tapiţer dintr-un orăşel din nordul Moldovei, este adoptată de un unchi înstărit, din Capitală, care-i schimbă nu numai viaţa, ci şi numele. Lora devine Mira (de la Mirabella) şi începe o existenţă senină şi îndestulată în buricul Bucureştiului. Curând, însă, odată cu instalarea regimului comunist, eleva isteaţă şi iubitoare de lectură se va confrunta cu grijile, nesiguranţa şi sărăcia, dar în acelaşi timp va căpăta o moştenire preţioasă. Va deveni legatara frânturilor de amintiri ale înaintaşilor ei, destăinuite în scrisori, pe petice de hârtie mototolită şi îngălbenită sau în caiete tăinuite care cuprind manuscrisul unui roman, primite sau descoperite pe căi întortocheate şi misterioase. Read more…

Cetatea Haluța sau Arheologie într-o grămadă de gunoi

Deșertul Negev, despre care am mai scris, avea în antichitate o populație destul de numeroasă. Locuit încă din Epoca Bronzului și din timpul Regatului Iudeii, el cunoaște o mare înflorire în perioada regatului nabatean, când se dezvoltă agricultura bazată pe irigații, iar comerțul cu articole de lux din orient are ca urmare apariția mai multor cetăți, Avdat, Șivta, Nițana și Haluța, care apărau „Drumul Tămâii”. Ele au fost locuite în continuare de romani și de bizantini până în timpul expansiunii islamului. Dacă ruinele cetății Avdat mai sunt și astăzi foarte impozante, cetatea Haluța nu este recunoscută ca un obiectiv turistic. Pur și simplu nu este nimic de văzut – de când a fost părăsită, cetatea a servit drept „carieră de piatră”, oamenii au folosit piatra de construcție în alte scopuri. Ea se află nu departe de Combinatul Chimic de la Ramat Hovav, lângă Beer Șeva. Înainte de 1948 se afla acolo o tabără de beduini cu numele de Al-Khalasa. Și totuși, pe Google Earth se mai vede clar conturul cetății. În afara zidurilor au rămas grămezile de gunoi lăsate în urmă de locuitorii cetății timp de secole. Spre deosebire de piatra de construcție, acestea nu interesau pe nimeni, astfel încât au rămas neatinse timp de vreo 1500 de ani, ceea ce a atras echipa de arheologi condusă de Guy Bar-Oz de la Universitatea din Haifa. Bineînțeles că nimeni nu se aștepta să descopere acolo comori, aur și argint sau obiecte meșteșugite. Arheologii au găsit… gunoi, adică cioburi de vase și resturi de mâncare: oase, sâmburi…Read more…

Gândurile cititorului transformat în critic literar

Nu, nu sunt obsedat de scrisul lui Yuval Harari. Ca dovadă, nu am fugit la librărie să cumpăr primele două cărți ale sale, pe care nu le-am citit până acum. Dar decizia de a mă ocupa pentru a doua oară, consecutiv, de cele descoperite în ultimul său volum (”21 lecții pentru secolul 21”) mă obligă să răspund la întrebarea pe care poate mulți cititori și-o vor pune, și anume ce-l face pe individ să pună deoparte alte subiecte, unele chiar foarte interesante, și să se refere încă o dată la amintitul scriitor. Adevărul este că pentru un scrib amator ca mine, greutatea este de a găsi o dată la două săptămâni un subiect care, cel puțin în aparență, ar putea interesa pe stimatul cititor, gata să sacrifice câteva minute din viața sa pentru a citi un eseu care să nu-l dezamăgească. Am mai spus-o, Harari scrie foarte bine, posedă un condei de mare valoare și stilul său e mai mult decât atractiv, este captivant. În marea lor majoritate argumentele pe care le aduce pentru a-și demonstra teoriile sunt corecte și uneori chiar inovatoare, cel puțin pentru cel care nu și-a dedicat viața nici istoriei universale, nici filozofiei. Ceea ce nu înseamnă că tot ce scrie e literă de lege.Read more…

Amintiri: Școala de film 1964-1968 sau cum l-am cunoscut pe Fischer Pista

În anul 1963, după o lungă întrerupere, s-au redeschis la IATC (Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale” din București) secțiile de regie teatru, regie film, teatrologie și operatorie film. Am început să mă pregătesc pentru concursul de admitere și un an mai târziu eram student la secția de operatorie. Aici totul era nou și interesant. În primele două semestre accentul era pus pe fotografia stills, dar învățam și multe alte lucruri importante: materii tehnice (optică, fotoprocese, iluminare ș.a.), principii de estetică vizuală, istoria artei, montaj, machiaj și câte și mai câte. Erau și lecții de regie, astfel nu e de mirare că unii dintre noi s-au îndreptat mai târziu spre această complexă îndeletnicire. Încă din primele săptămâni la Institut l-am cunoscut pe studentul Ştefan Fischer. Era cu un an înaintea noastră la aceeași secție și chiar de pe atunci o figură dominantă. Mai în vârstă decât majoritatea colegilor săi, cu o mai bogată experiență de viață, bine informat, mereu plin de vervă și umor – uneori ce-i drept usturător – el s-a impus ușor ca un fel de cap de promoție. Îmi amintesc unul din primele sale filme de examen, inspirat de o temă populară în fotografia artistică interbelică: turnarea asfaltului noaptea. Pe-atunci operația se făcea manual, la lumina reflectoarelor. Aburii groși, fețele încordate ale muncitorilor, efortul fizic, contrastul alb-negru produceau un efect puternic. Filmul a primit desigur nota maximă.Read more…

Ultimul evreu din Afganistan

Printre soldații americani care au intrat în Afganistan în 2001 se aflau și câțiva evrei care au căutat la Kabul o sinagogă. După multe căutări au găsit una, dar era închisă. După alte investigații l-au găsit și pe evreul care avea cheia. Se numea Zvulun Simantov și avea pe atunci vreo 50 de ani. În sinagogă mai locuia un evreu, mai în vârstă decât el, Yițhak Levi. Numai că cei doi erau atât de supărați unul pe altul încât nici măcar nu-și vorbeau. Închipuiți-vă, doi evrei bătrâni, în mijlocul unui ocean de musulmani conduși de o grupare talibană, unul din cele mai extremiste grupuri islamice din lume, și ei nu se pot suferi. Cu toată solitudinea lor, supărarea și ranchiuna erau mai puternice decât orice alte sentimente, mai ales când era vorba de obiecte de cult. Cearta între ei a început cu ani în urmă din cauza unei cărți de Tora, despre care ei credeau în mod greșit că era de mare valoare. De atunci cartea le-a fost furată de un taliban, dar ei tot certați au rămas, până la moartea celui mai în vârstă dintre ei, Yițhak Levi. Familia lui, care locuiește la Beer Șeva, a apelat la Crucea Roșie ca să-i aducă trupul pentru a fi înmormântat în Israel. Crucea Roșie a reușit să-l aducă până la granița cu Uzbekistan. De acolo a fost preluat de reprezentanții ambasadei israeliene din Tașkent, care le-au dus în capitală și de acolo, cu avionul, în Israel, unde a fost înmormântatRead more…

Ce se întâmplă dacă te-ai născut clujean ?

Cred că afirmația conform căruia “Poți să l scoți pe clujean din Cluj, dar nu poți să scoți Clujul din el” e foarte adevărată. Cu toate c-am plecat de aici, de mai bine de treizeci de ani, îl simt ca orașul meu dintotdeauna . Nu mi-a devenit străin chiar dacă nu mai văd fețe cunoscute pe stradă sau in magazine. Mă plimb cu aceeași plăcere pe străzile lui; zidurile vechii cetăți, casele, parcul mi-s familiare, pe Matei Corvin îl consider membru de familie, intrând în librăria Universității, mă bucur la fel ca-n tinerețe de cărțile apărute și cumpăr fără să mă gândesc că voi plăti la aeroport surplusul de greutate a valizei. Fațada renovată a celor mai vestite clădiri ale orașului, cu amestecul natural al stilurilor arhitecturale, de la goticul desăvîrșit al Biserici Sfântul Mihail, la barocul Palatului Bánffy, la clasicismul Casei cu Coloane și al Casa Hintz, până la eclectismul clădirii Continental, mă fascinează totul. Clujul are atmosfera unui oraș cu suflet tânăr, cosmopolit și, din ce în ce mai mult european. Festivalul Internațional de Film, concertul de sfîrșit de an al filarmonicii Transilvania , spectacolul de o înaltă calitate artistică „Cel mai iubit dintre pămînteni” după Marin Preda, la Teatrul Național , au contribuit la imaginea unui puternic centru cultural. Din păcate , n-am reușit să ajung la nici unul reprezentațiile a celor două opere ale Clujului. Într-o săptămână nu poți vedea totul, m-a consolat un prieten.Read more…

Note de călătorie – de îndată după căderea Cortinei de Fier (I)

unt plecat din țară din 1965 şi recunosc că nu am avut curajul să călătoresc în țările aflate sub jugul comunist decât după căderea zidului din Germania și după Revoluția de Catifea din Cehoslovacia. Ca fost redactor în Secția Centrală de Știri (CNR) a postului de radio Europa Liberă în Berlinul de Vest și la München, mă temeam că aș mai putea avea necazuri și complicații. De fapt fusesem deja de două ori în China, dar nu știu de ce, consideram China ca o “altă mâncare de pește”. De aceea, pregătind voiajul anual în Europa din primăvara lui 1990, la părinții soției, în Germania și Austria, (erau divorțați), ne-am hotărât să adăugăm o săptamână în Cehoslovacia, o țară pe care demult doream să o vizitez, dar nu avusesem ocazia. Soția fusese acolo ca studentă din Berlin.Cu luni înainte am pregătit voiajul cu toate amănuntele, ca să nu am surprize pe drum și totuși surprizele m-au urmărit chiar din prima zi.Read more…

De ce mint oamenii (7, 8) – Despre moralitatea minciunii şi minciunile animalelor

Celebrul filozof, logician și scriitor britanic Bertrand Russel (1872-1970), laureat al premiului Nobel, a scris odată: “If we were all given by magic the power to read each other’s thoughts, I suppose the first effect would be to dissolve all friendships.” – “Dacă nouă tutor ni s-ar fi dat puterea magică de a citi gândurile altora, presupun că primul efect al acesteia ar fi anularea tuturor prieteniilor”. Cu alte cuvinte, sinceritatea nu este partea tare a ființei umane. Deși este clar că majoritatea minciunilor sunt imorale există situaţii în care minciuna bine intenționată este percepută ca fiind chiar mai etică decât onestitatea. Acest subiect a fost abordat, printre alții, și de către psihologii sociali Levine şi Schweitzer. Oare și animalele mint? Dacă răspunsul la această întrebare este pozitiv, înseamnă probabil că minciuna a apărut pe scara revoluționară, mult înainte de apariția civilizației umane, posibil, ca un mecanism de autoconservare. Read more…

Mila Magnifică din Chicago

În anul 1980, nou sosit în Ţara Sfântă, experţii în materie mi-au recomandat să anulez din curriculum vitae orice informaţie privind comunicările prezentate la simpozioane, examenele de doctorat, patente, publicaţii, precum şi alte deşertăciuni de acest gen care mă transformau într-un overqualified, un individ care nu poate fi angajat nicăieri şi niciodată. În consecinţă, ideea prezentării unor lucrări deosebite la o conferinţă de natură ştiinţifică sau tehnică a constituit, pentru mine cel puţin, un capitol încheiat. La sfârşitul anului 1987, în plicul cu antetul unei societăţi americane de hidraulică, am găsit o invitaţie de a participa la o conferinţă internaţională care urma să aibă loc în luna octombrie a anului următor în prestigiosul centru McCormick Place din Chicago. La data respectivă, fiind deja umblat prin America, ideea de a reveni la pupitrul unui asemenea forum mi-a surâs, trezind în mine vanităţi aparent adormite.Read more…

Revoluţia bej

Dacă mă gândesc la ultimii câțiva ani, fie că e vorba de rozul milenial sau de galbenul intens al generației Z, cele mai vizibile trenduri cromatice au avut acest lucru în comun: erau culori intense, tonice, îndrăznețe, stridente, care atrăgeau privirile fără nici o urmă de stânjeneală. De aici şi supriza verii 2019. Nuanța-vedetă e prin definiție discretă, aş putea spune chiar insipidă: bejul, în toate declinările lui Din punct de vedere estetic, bejul a fost mereu considerat o insultă: un pseudonim pentru plictisitor, lipsit de originalitate, tern. Lucrurile se schimbă în sezonul acesta, pentru că brusc bejul e dinamic, versatil, luxos, elegant, modern. Acum, toată lumea vrea să fie bej! Mai bine spus, toată lumea visează să îmbrace toate tonurile şi nuanțele de bej oferite de colecțiile din magazine, să le poarte pe toate simultan, suprapuse şi ornamentate cu acccesorii bej. Iar spectrul e larg: avem bej nisipiu şi ecru, khaki şi cafeniu, ruginiu şi maro scorțișoară, bej camel şi caramel, grej şi tonuri de argilă, bejuri rozalii şi bejuri arămii, bejuri cu subtonuri de ocru şi bejuri care par să aibă culoarea pâinii prăjite, bej cappucino şi bej biscuit, bej sepia şi bej nud…Read more…

Cu condeiul şi lupa prin Balcani (IV)

Paradoxul balcanic admite definiții variate, deoarece are nenumărate fațete. Una dintre ele este rata foarte ridicată a șomajului în rândul tineretului, chiar dacă lasă impresia că ar duce o viață confortabilă, relexată și lipsită de probleme materiale. Tineretul balcanic, în special cel din Croația, umple străzile, barurile, cluburile și restaurantele la orice oră din zi sau noapte.Tinerii șomeri arată sănătoși, frumoși, în formă, poartă haine de ultimă modă și adesea scumpe, iar fetele sunt machiate impecabil.Am remarcat că cele mai multe orașe, ba chiar și sate au o piață principală, unde oamenii merg să vadă pe alții și să fie ei înșiși văzuți. Locuri cum ar fi “Stradun” în Dubrovnik, ori “Riva” la Split au o atractivitate notorie și sunt pline de buticuri elegante și terase de cafenea. Ele servesc și ca focar de socializare al orașului, unde localnicii se întâlnesc cu prietenii lor. Există o rutină bine stabilită pentru dinamica locului. Oamenii care vor să întâlnească prieteni se așează la o masă, beau și privesc cu atenție trecătorii. Read more…

Memoria Pogromului de la Iaşi împâclită de… „sensibilitatea” reţelei de socializare

În ajunul comemorării Pogromului de la Iaşi am postat pe Facebook un film realizat la Iaşi, în 2006, în care istoricul Silviu Sanie şi Leizer Finkelstein, supravieţuitor al Pogromului de la Iaşi, prezintă acest eveniment cumplit din istoria României. Împrejurările, faptele, cifrele şi epilogul sunt relatate cu obiectivitatea istoricului, în timp ce supravieţuitorul – pe atunci un adolescent – povesteşte cu mare sinceritate şi durere ceea ce i-a fost dat să îndure în acea duminică de sfârşit de iunie, la Chestură, şi apoi într-unul dintre trenurile morţii. Filmul, ilustrat cu imagini din muzeul sinagogii din Târgu Cucu, ale monumentului memorial al victimelor de la Podu Iloaiei şi cu fotografiile de arhivă ale Pogromului de la Iaşi – care se regăsesc în mai multe locuri pe internet – a fost difuzat de mai multe ori pe TVR3 şi TVR Cluj. Iată că astăzi, 26 iunie 2019, Facebook a împâclit (termenul tehnic este blurat) acest film, dând cu „mărinimie” posibilitatea de a fi deblurat şi vizionat de către…doritori. Potrivit următorului text: We covered this video so people can decide if they want to see it. Consider că acest film nu are nici o imagine care să incite la violenţă, nici un cuvânt care să profereze ură. Este o relatare obiectivă a evenimentelor şi o evocare îndurerată a celor suferite. Consider că este un film care informează şi educă oamenii şi că acţiunea celor de la reţeaua de socializare este abuzivă şi vine în sprijinul negaţioniştilor. Read more…

La doi pași de Damasc

Era o zi caldă de iunie la Madeira. Într-o pauză a simpozionului am ieșit să fumez în liniște o țigară. În fața mea se afla un coleg care mă privea cu atenție. Precis vrea să întrebe ceva în legătura cu prezentarea mea foarte controversată, mi-am spus. S-a apropiat de mine. Era cam de vârsta mea, cu părul negru, cu o înfățișare mediteraneană. Mi-am aruncat privirea asupra ecusonului de pe pieptul lui și am știut că va urma o discuție interesantă. “Ești din Israel? Din ce oraș? “m-a întrebat. Eu sunt din Siria. “Nobody is perfect, i-am răspuns în glumă.” A izbucnit în “Ești primul israelian cu care vorbesc, nu avem voie să avem relații cu voi. Tu ai mai cunoscut alți sirieni?” I-am povestit de studenții mei din țările arabe din perioada cât eram asistent la Clinica de Boli Infecțioase din Cluj. Printre ei era și un sirian pe nume Murad. S-a căsătorit cu o colegă româncă și și-a terminat rezidența la Cluj. Ne-am reîntâlnit la Cluj la cinci ani după ce am emigrat în Israel și i-am cunoscut și familia. La banchetul festiv cu ocazia terminării facultății de medicină am fost invitat ca asitent preferat al unei grupe de studenți în care majoritatea erau palestinieni și toți știau de plecarea mea în Israel.Read more…

Papa Francisc în pelerinaj în România. Câți i-au înțeles mesajele?

Nu cred că există cineva în țara noastră – sau dacă da, numărul este infim – care să nu fi urmărit unul, două, mai multe sau toate momentele vizitei papei Francisc, indiferent dacă era credincios, liber cugetător sau ateu,creștin, evreu sau musulman.. Unghiul de vedere putea fi diferit: pe unii i-a încântat fastul, ceremoniile religioase, alții s-au simțit solidari cu prezența Suveranului Pontif sau satisfăcuți de faptul că, iată, pentru a doua oară în ultimii 20 de ani, Papa vine într-o țară preponderent ortodoxă și este primit frumos, nu este hulit, cu toate că am întâlnit în mediile de socializare atacuri împotriva prezenței lui, fie de natură religioasă, fie naționalistă. Probabil pentru unii schisma este la fel de vie ca acum 1000 și ceva de ani. Dar imaginea care a rămas în urma vizitei este pozitivă, atât pentru noi, cetățenii României, cât și pentru cei ce au urmărit de-afară desfășurarea evenimentelor. Și fără nici un gănd ascuns, trebuie să recunoaștem că a fost o imagine minunată, o imagine a unei alte Românii, fără certuri, scandaluri, încrâncenări. Papa a întâlnit peste tot fețe zâmbitoare și aceasta nu numai din partea credincioșilor catolici și greco-catolici ai căror Suveran Pontif este, ci și a altora, oficialități la cel mai înalt rang, de altă credință; să nu uităm, președintele Iohannis este protestant, iar premierul Dăncilă, de religie ortodoxă. Atât ei, cât și mulți alții au primit cu înțelegere îndemnul spre unitate, unitate care înseamnă și diversitate, rostit de Suveranul Pontif în discursurile și mesajele sale.Read more…

O întâlnire în premieră, alături de premier

Am primit cu ceva timp în urmă o invitație semnată de către Excelența Sa D-na Viorica Dăncilă, premierul României, pentru a lua parte la o întâlnire de ”nalt nivel, având ca subiect: Perspectiva unei viitoare strategii pentru prevenirea și combaterea anti-Semitismului, rasismului, xenofobiei, extremismului și discursului urii. storia acestui eveniment, a început joi 7 februarie a acestui an, când doamna Dăncilă, a avut mai multe întâlniri la Bruxelles, în proaspăta calitate de şef al guvernului țării care deține președinția ”rotativă” a U.E. A fost primită conform protocolului de Frans Timmermans prim vicepreședintele olandez al Comisiei Europene și de președintele Consiliului European Donald Tusk. n aceeași zi a avut loc la Bruxelles o conferință organizată de Congresul Mondial Evreiesc (WJC) cu tematica ”Lupta împotriva antisemitismului în Europa” la care participa și președintele WJC, Ronald Lauder. Doamna premier a avut convorbiri cu liderii Congresului Evreiesc, asigurându-i de disponibilitatea președinției române de a sprijini demersurile WJC pentru a preveni renașterea manifestărilor antisemite pe continentul european și de a stăvili fenomenele îngrijorătoare al apariției unor tendințe populist-extremiste care se propagă prin folosirea neîngrădită a tehnologiilor moderne de comunicare.Read more…

File din istoria evreimii clujene…a VII-a oară

Încă sunt prea aproape de eveniment ca să pot arunca o privire retrospectivă, (cât de cât obiectivă) însă îndrăznesc să spun că satisfacţia obiectivului îndeplinit (şi sper că bine realizat) îi conferă valoare adăugată răstimpului febril al pregătirilor, când totul se aglomerează în preajma termenului limită – al acelui deadline cu nume atât de sugestiv – când simţi că nu mai pridideşti şi mai sunt atâtea de făcut! În acelaşi timp nu pot să nu contorizez cu oarecare mândrie că s-a încheiat şi cea de a şaptea ediţie a simpozionului File din istoria evreimii clujene, început în 2011 – de echipa (dream team?): Robert Schwartz, Andrei Zador, Ladislau Gyémánt şi subsemnata – în speranţa restituirii unor crâmpeie din istoria evreimii clujene, numeroase şi prospere, spulberate de Holocaust, reclădite din cenuşă şi apoi tot mai împuţinate… Cele şase ediţii anterioare s-au concretizat în şase volume (dublate fiecare de ediţia în limba maghiară) conţinând lucrări care contribuie cu piese importante în amplul puzzle al Istoriei evreilor din Cluj, o viitoare lucrare foarte necesară şi mult aşteptată. Ediţia a VII-a a Filelor din istoria evreimii clujene s-a desfăşurat sub genericul comemorării a 75 de ani de la deportarea la Auschwitz a celor peste 18.000 de evrei din Cluj şi împrejurimi şi a avut ca tematică generală: personalităţi evreieşti ale teatrului şi filmului din Cluj; presă şi gazetari evrei.Read more…

Istoria cimitirului din Valea Uzului

Nu este pentru prima oară când cimitirul din Valea Uzului întâmpină probleme în cei 100 de ani de existență. Societatea Cultul Eroilor care funcționa sub patronajul Reginei Maria, în perioada interbelică, și-a luat angajamentul de a îngriji mormintele eroilor, dar în 1940 statul maghiar reinstaurat în Transilvania de Nord a găsit doar niște cruci mâncate de vreme, iar în perioada dictaturii comuniste a existat un plan de reorganizare. Despre toate aceste povestim în lumina unor dovezi jurnalistice apărute de-a lungul timpului. Cimitirul din acest loc aproape uitat de Dumnezeu a fost înființat în urma luptelor din 1916-1917, ce au avut loc la vremea respectivă între trupele Imperiului Austro-Ungare și cele ale României. Deoarece Casa Regală a României avea rădăcini adânci în familiile regale din Europa Centrală, decizia de a întoarce armele împotriva aliaților de până atunci a fost o surpriză neplăcută pentru Germania și aliații ei. Read more…