Lumea liberă e pe cale de dispariție. N-ați aflat până acum?!

Trebuie să mărturisesc că și eu aveam semne de întrebare legate de viabilitatea sistemului în care trăiesc de aproape o jumătate de secol. Uneori îmi puneam mie însumi întrebări la care nu aveam răspuns și totodată eram cuprins de îndoială, dacă nu cumva totalitarismul de care fugisem ca gonit de pârjol nu mă va ajunge și aici, unde mă aciuisem în speranța că voi fi ferit de monstrul controlului ”de sus”. Ei bine, acum nu mai am niciun semn de întrebare! Sfârșitul lumii, așa cum o cunoaștem noi, e mai aproape decât ne închipuim. Iată principalele elemente ale acestui proces care devine din ce în ce mai evident. Înainte de toate, o scurtă paranteză. Cele ce urmează le-am pus ”pe hârtie” după ce am găsit în mine resursele de răbdare necesare să mă reîntorc și să ascult, dar în etape (pentru că nu am rezistat să ascult fără pauză 70 minute) tot interviul oferit de o persoană care pare extrem de cunoscută în lume, și nu numai pentru că s-a născut în aceeași țară cu mine (sic!), dar mai ales pentru opiniile ei paranoice care, după părerea mea, au nevoie de confirmarea unui (sau mai multor) specialiști în psihiatrie. Cred că merit o decorație pentru dovada de rezistență și răbdare, în fața unor elucubrații pe care nu știu ce trebuie să fac ca să le uit cât mai repede. Bineînțeles, e vorba de Vera Sharav…Read more…

După 80 de ani am aflat data morții bunicilor mei

După un interviu pe care l-am dat recent pentru Institutul Eli Wiesel, cu ocazia datei de 9 octombrie, ziua comemorării Holocaustului din România, cercetătoarea A. B. mi-a spus că a fost deosebit de impresionată relatarea făcută în jurnalul meu despre felul cum am aflat de moartea bunicilor. Din vorbă în vorbă mi-a spus că Institutul este în posesia unor înscrisuri originale cu date din spitalul-cămin din Moghilev, cu privire la cei decedați. Bineînțeles am tresărit și am rugat-o să-mi furnizeze datele. Cu mare promptitudine mi-a trimis copia documentului, din care speram să aflu data morții bunicilor. Știam luna, dar nu cunoșteam data exactă. În 1967 am căutat timp de câteva ore prin imensul cimitir de la Moghilev și de atunci știu că nu au morminte; probabil au fost îngropați pe rând în gropile comune. Sora mea a fost acum câțiva ani la Moghilev și a întrebat la Comunitatea evreilor dacă există înscrisuri despre cei înmormântați, dar nu i s-au putut da informațiile cerute. Și iată, după 80 de ani, sunt în posesia datelor care dovedesc că bunicii noștri iubiți au existat cu adevărat și au murit la scurt timp după deportare. Este singura dovadă oficială, deoarece pentru evreii care au murit în timpul Holocaustului nu există certificate de deces.Read more…

Radhaniții

De data aceasta aș vrea să-mi invit cititorii pe urmele celor 1001 de nopți, așa cum mi le amintesc din copilărie, istorisite de Eusebiu Camilar… Nu mă refer însă la Șeherezada și la Riar Șah, ci la curtea legendarului Harun al-Rașid, la Califatul Abbasid cu capitala la Bagdad. În sec. al IX-lea Bagdadul era unul din marile centre ale culturii, comerțului și navigației. La curtea din Bagdad trăia un mare cărturar, numit Ibn Khordadbeh (820-912). Era directorul poștelor, al informațiilor și al poliției, omul de încredere și confidentul personal al califului. A lăsat posterității câteva cărți, cea mai importantă fiind Kitab al-Masalik wa al-Mamalik (Cartea drumurilor și a ținuturilor), un compendiu despre diversele popoare care locuiau în Califatul Abbasid și mai ales despre drumurile comerciale și stațiile caravanelor care îl străbăteau. Este nu numai un document important despre geografia și cultura Califatului, ci și principala sursă de informație despre radhaniți. Read more…

Feri Báró s-a așezat pe stadion!

Copilul de suflet al adevăraților arădeni, echipa de fotbal UTA (fostă ITA) a fost creată de o personalitate legendară a orașului, care a finanțat și construirea stadionului, pe atunci cel mai modern în această parte a Europei. Acum, stadionul, de curând repus în funcțiune după mulți ani de modernizare, îi poartă numele, iar știrea zilei este că municipiul a inaugurat o statuie, care-l reprezintă șezând în tribună. Orice arădean, chiar din generația tânără, citind aceste rânduri, va ști că este vorba de baronul Francisc Neuman, respectat, admirat, îndrăgit și alintat de arădeni cu apelativul Feri Báró. Francisc Neuman încheie șirul de înfăptuiri ale unei adevărate dinastii de oameni care în Arad au făcut istorie. Citez un pasaj din cartea istoricului arădean Péter Puskel:Read more…

Va avea succes în Europa Centrală modelul israelian al schimbării de guvern?

După două decenii de guvernare Likud-Benjamin Netanyahu și mai multe tentative eșuate de alegeri, care nu s-au soldat cu victoria vreunuia dintre partidele de opoziție, acestea au ajuns la concluzia că numai prin realizarea unui front larg vor putea dărâma regimul Netanyahu. Deși numitorul comun al celor opt formațiuni politice aflate azi la guvernare a fost ceea ce am menționat anterior, liderii partidelor au vrut efectiv să și conducă Israelul. Se pare că țări central-europene, și mă refer concret la Cehia și Ungaria, au preluat modelul israelian. De fapt, era mai mult o chestiune de bun simț. Atât opoziția cehă, cât și cea maghiară și-au dat seama (din păcate a trebuit să treacă destul de mult timp) că numai împreună, în pofida marilor diferențe ideologice și de program ale partidelor componente, vor putea învinge un regim recunoscut de o mare parte a opiniei publice ca fiind corupt și în ce privește Ungaria – autocrat.Read more…

Ascultând clopotele de la Omiš

Când am auzit prima oară dangătul clopotelor din Omiš mi-am amintit de o întâmplare petrecută cu mulţi ani în urmă. Cineva l-a întrebat pe fiul meu, care pe atunci avea vreo cinci-şase ani, ce voia să se facă atunci când va fi mare. „Clopotar” a răspuns acesta uimindu-ne pe toţi, deopotrivă. „De ce tocmai clopotar?” „Pentru că-mi place foarte mult cum sună clopotele”, a fost explicaţia băieţelului care peste ani avea să absolve muzicologia. Dangătul clopotelor din Omiš, reverberate de stâncile la poalele cărora este pitit orăşelul, m-a fermecat din seara în care am sosit şi până în dimineaţa plecării către casă. Clopotele băteau în zori, la amiază şi seara, iar în zilele de duminică de mai multe ori, chiar şi târziu. Începea clopotul uneia dintre biserici (după o ordine pe care nu am putut s-o descifrez) şi i se alăturau, pe rând, clopotele celorlalte patru, într-un canon încântător. În fiecare zi pe care am petrecut-o în pitorescul orăşel croat – aşezat pe o palmă de loc, străbătută de râul Cetina şi încadrată între stâncile maiestuoase şi de ţărmul nisipos al Mării Mediterane – ciuleam urechile pentru a intui dangătul clopotelor, încă înainte de a începe….Read more…

Războiul cibernetic

Indiscutabil, în ultimele două decenii războiul cibernetic a devenit una din formele cele mai uzuale ale noului război neconvențional planetar. Majoritatea statelor lumii au realizat că conflictele armate convenționale, clasice, nu mai sunt eficiente, antrenează riscuri și distrugeri reciproce mult prea ample, nu există un câștigător clar și univoc și presupune consumarea unor resurse umane și materiale mult prea mari, care riscă să epuizeze orice națiune sau stat fie el chiar foarte puternic. În consecință, conflictele contemporane sunt de fapt războaie nedeclarate, în care un rol primordial îl joacă latura tehnologică, informațională, logistică, financiară și economică și nu cea militară în sensul cunoscut al termenului. Practic, confruntările internaționale actuale sunt acțiuni camuflate și bine concertate ale diverselor servicii secrete contra funcționării infrastructurii și centrelor de comunicație ale adversarilor, de distrugere a serverelor și a bazelor de date sau de culegere de informații secrete din centrele de comandă ale acestora. Războiul cibernetic nu mai este apanajul exclusiv al marilor puteri sau al celor regionale, chiar și statele mici și mijlocii au capacitatea tehnică și logistică de a desfășura atacuri cibernetice…Read more…

O pictoriţă-prinţesă de un talent incontestabil

În sfârșit, zilele trecute am avut parte din nou de o discuție interesantă cu câțiva prieteni, amatori de subiecte filosofice. (Pandemia, haosul carantinelor și al restricțiilor nu a prea favorizat socializarea în scopuri recreative și spirituale… Doream să definim doar talentul incontestabil. Și cum discuția se purta în limba engleză, toată lumea se gândea la talente de pe scena mondială, la nume familiare unei persoane din sfera culturală anglo-saxonă/americană. Iar în acel context nici eu nu mi-am adus aminte de unul dintre cele mai bune exemple și argumente pentru a-mi susține părerea. Deși ar fi trebuit. Pe Vilma Erzsébet Brachfeld , născută la Hajdúdorog în Ungaria în aprilie 1863, în familia unui evreu maghiar, chiar merita să n-o fi uitat, nici în vâltoarea unei discuții purtate într-o altă limbă.Read more…

Gesturi pierdute

Mi-a plăcut atât de mult de ea, încât aș fi putut să o urmăresc pe stradă. Era îmbrăcată foarte elegant, cu haine perfect croite, semn că erau făcute la comandă de o croitoreasă iscusită. Fustă dreaptă, maro, uni și un sacou cu forme geometrice în nuanțe ruginii, pantofi și poșetă din piele care se asortau perfect. Nu era nici tânără, nici suplă, nici frumoasă doamna asta după care am întors capul de stradă. Dar era elegantă natural și neostentativ și se vedea că se simte bine în hainele și în pielea ei. Mi-am imaginat-o intrând în magazinul de stofe, alegând culoarea, materialul și modelul. Cu mici gesturi smucite, suprapunând stofele, să vadă dacă se potrivesc. Zvâcnetul încheieturii atunci când alătură materialele și foșnetul lor atunci când se freacă unul de altul. Apoi mersul spre fereastră pentru mai multă lumină. Și capul înclinat, bucățile de stofă ridicate în dreptul ochilor. Micile ciorovăieli și armistițiul. ”Da, ai dreptate, ar merge mai degrabă o fustă în clini. Dar neapărat cu o pensă la spate, ca să nu facă burtă. Sau cocoașă”. Am asistat de atâtea ori în copilărie la răvășeala asta febrilă de stofe și mătăsuri.Read more…

Taximetrist la Tel Aviv

La ieșirea din clădirea Gării Centrale de la Tel Aviv, am urcat în primul taxi care mi-a ieșit în cale. M-am așezat pe locul de lângă șofer, cum făceam întotdeauna, uitând că suntem în plină pandemie. Șoferul m-a privit curios. Amândoi ne-am pus măștile, după care i-am spus destinația la care voiam să mă ducă. – Nu ți-e teamă să stai în față? Organele sanitare recomandă călătorilor să se așeze pe bancheta din spate. – Scuză-mă, întotdeauna îmi place să stau în față când călătoresc cu taxiul, văd mai bine orașul, clădirile, oamenii, am răspuns. Când conduc, nu mă pot să mă uit în jur, asta e explicația, dar dacă te deranjează, oprește și trec în spate. – Pentru mine e în regulă unde stai, important că avem măști, a spus Michael. (Așa s-a prezentat mai târziu.) Era un bărbat pe la vreo șaizeci de ani, roșcat, cu nas proeminent și o șapcă de piele cu cozoroc, à la Robert de Niro.Read more…

Suporteri neașteptați ai Israelului – II

Nu mă refer la dușmanii Israelului, fie ei musulmani, creștini sau evrei, care sunt mult mai numeroși decât prietenii noștri – despre ei știe toată lumea. Nici la prietenii evrei ai Israelului, care uneori sunt cu adevărat tendențioși. Nici la prietenii noștri evanghelici americani sau puținii noștri susținători europeni. Recent am aderat la un grup pe Facebook numit “Evrei români din toată lumea și prietenii lor”, cu peste 10,000 de membri. Îmi merg la inimă cuvintele scrise de prietenii noștri români în sprijinul Israelului. În lipsa unei politici ferme de propagandă în străinătate a guvernului israelian, sunt alții, adevărați prieteni ai Israelului, sau mai simplu, adepți ai dreptății, care văd obiectiv situația și nu ezită să o prezinte în mod obiectiv, chiar într-un mediu ostil și chiar cu riscul vieții. Mă refer numai la suporterii arabi ai Israelului, care, cu riscul vieții, expun realitatea așa cum o văd ei, din interiorul societății musulmane, combătând ura apriorică față de evrei și Israel.Read more…

O farmacistă în bucătărie

În farmacie nu mai lucrez, m-am pensionat, dar deformația profesională nu dispare peste noapte. Rădăcina ebraică RKH רקח)) are ceva ambiguu. RoKeaH = farmacist, liRKoaH = a prepara, beit miRKaHat = farmacie (în traducere exactă ar fi „casă de preparate”), dar miRKaHat poate avea mai multe înțelesuri: preparat, amestec, sau… dulceață! În zilele noastre mă ocup mai degrabă de dulcețuri decât de medicamente, dar continui să văd lucrurile cu ochi de farmacistă. Tocmai am preparat o cremă de lămâie, o rețetă tradițională engleză, pentru care experiența dobândită în farmacie mi-a fost de mare folos. Read more…

Un pământ concav, o civilizație subterană și două expediții pseudoștiințifice

Referinţe la fiinţe misterioase care ar locui în interiorul pământului abundă în folclorul a nenumărate popoare. Incorporarea acestor elemente în sânul unor organizaţii ca Societatea Thule şi, ulterior, în cadrul Partidului Nazist, este însă o elevare la un statut semioficial a unor credinţe populare în forţe supranaturale. Aparent, repetarea unor idei false sau iraţionale le conferă cu timpul rangul de “adevăr” și ele sunt adoptate de pături tot mai largi ale populaţiei. Pentru mulţi, ubicuitatea pare a fi o substituire acceptabilă a faptelor empirice. În 1871, Edward Bulwer-Lytton a publicat romanul The Coming Race/ Rasa care va veni sau The New Utopia/Noua Utopie, care a incitat imaginaţia cititorilor de pe tot globul cu istoria unei rase superioare subterane, care foloseşte forţa Vril pentru a-şi întreţine imperiul secret…Read more…

De ce Israel nu s-a alăturat blocului comunist?

Zilele acestea s-au împlinit 70 de ani de la o serie de evenimente în Israel care au pus capăt intențiilor multora ca în noul stat Israel să se instaureze un regim socialist, legat de Uniunea Sovietică, aflată atunci sub conducerea lui Stalin. Simpatia multor evrei veniți în Israel față de regimul comunist din Uniunea Sovietică a crescut imediat după instaurarea definitivă a acestuia, în anii 1920. Această simpatie s-a dovedit atât de puternică încât a adus după sine decizia unora de a pleca să trăiască în „raiul bolșevic”. Despre rezultatele tragice ale acestei experiențe am scris în articolul „Soarta kibuțului Vojo Nova din URSS” (vă rog să adăugați linkul). Cu toate acestea și cu toate știrile care veneau de acolo, privitor soarta evreilor – interdicţiile pe care le suportau, expulzările în Birobidjan, etc – simpatia nu diminua deloc. Aceasta și, mai ales, veneraţia faţă de Stalin s-au întărit mult după al Doilea Război Mondial. În ochii multora, Stalin era salvatorul rămășițelor evreimii, eliberatorul lor din lagărele naziste. Pe de altă parte, Stalin vedea în viitorul stat Israel încă o ramură comunistă, în afara blocului european, asemeni Mongoliei, Chinei şi (mai târziu) Coreei de Nord sau Cubei. Aceasta este explicaţia câtorva gesturi extraordinare făcute de URSS, în această perioadă grea, două dintre ele foarte semnificative.Read more…

Miniatură

De cele mai multe ori sunt atentă la întâmplările din jurul meu, uneori ele mă includ și pe mine, alteori nu, le observ cel mai bine pe cele frumoase. E ca și când aș face o colecție de momente, la fel cum alții colecționează căni cu inscripții haioase, eșarfe colorate sau magneți de frigider. Uneori, întâmplările din colecția mea sunt bizare sau pline de emoție, de necrezut sau nostalgice și multe îmi revin mereu în memorie. Azi am să creionez una dintre ele, care îmi aduce adesea un surâs în gând. Pe strada pietonală care străbate centrul orașului, pe vreo doi kilometri, de la teatru până la gară, sunt multe cafenele, restaurante, magazine, librării la parterul celebrelor palate orădene, pline de eleganță, pline de culoare și de atmosfera frumosului început de secol XX, când războaiele și comunismul încă nu sluțiseră fața umanității. Strada aceasta, ca multe altele din oraș, e plină și de porumbei. Fiindcă de-a lungul străzii, în două locuri, avem fântâni arteziene, porumbeii își fac veacul în preajma lor, mai ales vara. Din păcate ei murdăresc fațadele clădirilor și astfel, într-o oarecare disperare de cauză, spre a le stopa înmulțirea, acum vreo trei ani, s-a dat o hotărâre de consiliu local prin care se interzicea hrănirea porumbeilor…

Read more…

Impresii de la Festivalul Internaţional de Film de la Haifa

Căutam în memoria mea uşor înceţoşată în acest moment al vieţii, un cântec interpretat dei Edith Piaf, care îmi crea senzaţia că ne învârtim, şi că iarăşi ne învârtim, în grup, pierzându-ne cumva identitatea. Dar nu-mi aminteam cu nici un chip numele acestuia. Cu o ultimă speranţă am scris pe Google: toutes les chansons d’Edith Piaf. Au apărut atunci o duzină şi ca la o loterie, “am tras” pe cel care mi se părea câştigător. Şi într-adevăr am nimerit: Această stare de spirit mi-a fost oferită, timp de ani de zile, de prezenţa la Haifa a frumosului festival de film. În cel mai pozitiv şi plăcut sens al versului: ”Emportés par la foule qui nous traîne, nous entraîne…Am fost unul dintre numeroşii spectatori, purtători de mască, din timpul zilelor celui de-al patrulea val de Corona. Publicul spectator este foarte divers, sunt persoane care vin din alte oraşe pentru perioada festivalului si locuiesc la hotel sau la prieteni. Există manifestări de stradă, cântăreţi, vorbitori, târg de meşteşugari şi chiar proiectii în aer liber, unde a ocupa un loc necesită a veni din timp şi uneori, chiar a intra în uşoare conflicte cu ceilalţi competitori, aici în Israel nu totdeauna politicoşi şi înţelegători. Nu sunt nici critic de film şi nu mă pot declara nici cinefil foarte avizat, dar vă asigur de o prezentare empirică a filmelor văzute, eventual adăugând unele impresii culese din surse de pe Internet.Read more…

De ce a dispărut întreprinderea 1 Mai din Ploieşti – răspunsuri posibile

Am lucrat peste 20 de ani la marea întreprindere 1 Mai din Ploiești. Al doilea exportator de utilaj petrolifer din lume. 10 mii de muncitori. Multiple tipo-dimensiuni de instalații de foraj, agregate de cimentare, sape de foraj sau echipamente de prevenire a erupţiilor, cu emblema “Upetrom-1mai Ploiești” funcționau în multe țări ale lumii: URSS (îndeosebi), China, Brazilia, Argentina, Algeria, Siria, Vietnam, RDG, Polonia, Ungaria s.a.m.d. Un curs de revenire extrem de avantajos: minimum lei cheltuiți pentru un dolar obținut. Un cabinet tehnic care înregistra zilnic inovații și invenții. Medalii de aur obținute la expozițiile internaționale. Prezenţe la târgurile de peste hotare din Leipzig, Caracas, Peking, Brno, Poznan, Plovdiv etc. Pe scurt totul mergea excelent. După câțiva ani buni , stabilit în Țară Sfânta, am aflat cu tristete din mass media despre prăbușirea acestei întreprinderi.Read more…

Energia vântului

Vântul este o componentă a dinamicii atmosferei, care apare localizat, pentru o perioadă definită în timp, cu viteze şi intensităţi diferite. Apariţia lui este determinată de diferenţele locale de presiune atmosferică, care la rândul lor sunt determinate de absorbţia selectivă şi diferită a radiaţiei solare. Atmosfera este ca un sistem termic închis care primeşte căldură de la soare. Intensitatea radiaţiei solare este distribuită inegal pe suprafaţa Terrei şi depinde de anotimp. Planeta noastră primește de la Soare în fiecare secundă 47 miliarde kWh energie. Pentru comparaţie, energia electrică consumată de întreaga populaţie a Terrei în 2003, este egală cu cea primită de la soare în numai 6 ore. Căldura produsă prin absorbţia radiaţiei solare este distribuită diferit pe suprafaţa Terrei, datorită mai multor factori: forma sferică a planetei; capacitatea termică diferită a solului şi a apei (uscatul se încălzește mai repede ca oceanele); topografia (temperatura scade cu înălţimea); diferenţa dintre zi şi noapte; condiţiile meteorologice (norii opresc radiaţia solară directă); umiditatea aeruluiRead more…

J’accuse

Nu! Nu scriu despre renumitul articol al lui Émile Zola care îi condamna pe cei care l-au trimis pe nedrept la închisoare pe Alfred Dreyfus sub acuzația de trădare. În acest articol, îi acuz pe medicii care-și încurajează pacienții să nu se vaccineze contra COVID-19 și prin asta contribuie la propagarea, poate la nesfârșit a pandemiei care zi de zi – mai cu seamă acum în România – îşi ia tributul de câteva sute de morţi. Una dintre fraudele medicale pseudo-științifice care a avut repercusiuni publice grave și pe o scară largă a fost comisă de medicului britanic Andrew Wakefield care, împreună cu 12 coautori, a publicat în 1998, în prestigiosul jurnal medical britanic Lancet, un “studiu” pe 12 pacienți cu fișe medicale falsificate de către Wakefield. Rezultatele „revoluționare” ale acestei înșelătorii confirmau că autismul ar fi provocat de triplul vaccin contra rujeolei, oreionului și rubeolei pe care le-au primit copiii. Wakefield și colaboratorii au falsificat anamneza copiilor cu intenția de a da în judecată companiile farmaceutice care fabricau vaccinurile și de a obţine astfel o mulţime de bani. Mii de părinți, panicați în urma acestei publicații, continuă și astăzi să se împotrivească vaccinării copiilor, deși escrocheria lui Wakefield a fost demascată de o bună bucată de vreme.Read more…

Angela Merkel și moștenirea ei

Prin alegerile legislative din 26 septembrie s-a încheiat perioada pe care o putem denumi „era Merkel”. Angela Merkel a fost 16 ani cancelarul Germaniei, pentru mine o personalitate de excepție care a ilustrat noua gândire, noul spirit al Germaniei, ceea ce ar fi devenit țara dacă nu ar fi apărut acel tragic hiatus al dictaturii hitleriste. Analizele dinainte și după alegeri s-au ocupat pe larg de succesele și eșecurile lui Merkel. S-a spus despre ea că nu era o vizionară, că nu se gândea pe termen lung, că, firește, avea în vedere în primul rând interesele Germaniei, respectiv ale statelor europene bogate. Că deși în criza din 2008-2009 a reușit să salveze zona euro, ar fi fost prea dură cu Grecia, obligând-o la măsuri de austeritate greu de suportat de populație. (Dacă ne gândim cum a procedat Grecia cu banii europeni, cum nu s-au respectat recomandările și regulile, datoriile care s-au acumulat și modul de viață al grecilor, poate că am putea-o oarecum scuza pe Merkel). I se reproșează și că ar fi mai blândă cu Rusia și Putin, pentru a asigura gazele rusești necesare Germaniei. Pe de altă parte, Merkel este cunoscută și recunoscută pentru calitățile ei de negociator. Ea a salvat Europa de consecințe mult mai grave ale pandemiei de coronavirus, lansând și susținând ideea fondului comun, politica și strategia comună ale Uniunii Europene în bătălia împotriva coronavirusului. Merkel a reușit să mențină Uniunea Europeană și a impus condiții dure Marii Britanii când aceasta a ales să părăsească Uniunea, poate un avertisment către alte state care se gândeau la eventualitatea unei astfel de opțiuni.Read more…