Printr-o coincidență ciudată, în numărul trecut al revistei Baabel, Strul Moisa și cu mine ne-am ales subiecte foarte apropiate unul de celălalt, doar că le-am dezvoltat din unghiuri foarte diferite. Aș avea multe de spus pe această temă, prea multe pentru un comentariu, de aceea am ales să scriu un articol separat. Întâi de toate apreciez ideea de bază a colegului meu: nu este o lege absolută că în Orientul Mijlociu trebuie să fie întotdeauna războaie. Au existat și cazuri de prietenie și colaborare, în folosul ambelor părți, de ce să nu ne întoarcem la așa o realitate? Acum vreo lună, când războiul era în toi, ea mi s-ar fi părut utopică, dar acum, cu negocierile în curs, cine știe, poate că pacea are totuși o șansă? Cât despre prietenia regelui Hiram al Tirului cu David și apoi cu Solomon, povestea este foarte bine documentată, îl admir pe autor pentru cunoștințele sale vaste în domeniul Bibliei. Povestea este perfect credibilă în sistemul de referință al Bibliei, dar este ea și adevărată? Da, în măsura în care aceasta este cu adevărat tradiția noastră. Dar într-un sistem de referință mai larg, care include arheologia și istoria, situația este mult mai complexă. Mulți istorici sunt de părere că Biblia nu poate fi considerată cu adevărat o carte de istorie – decât, poate, începând cu perioada celor două regate. Tot ce precedă această perioadă, de la facerea lumii și până la regatul unit, are mai mult sau mai puțin caracter de legendă. Îmi bazez această opinie pe lucrările istoricului și arheologului Israel Finkelstein, pe care le-am prezentat în revista Baabel în seria de articole intitulată Biblia dezvăluită (1, 2, 3)Read more…
Un loc de muncă (nu) ca oricare altul…
Și în 1986 am ajuns la Beer Șeva, la spitalul Soroka. Au trecut de atunci 39 de ani și eu tot acolo sunt. Pensionar de 20 ani, dar acolo. Ani de zile, cu modestele mele posibilități de pensionar, am lucrat la proiecte pentru bunul mers al spitalului. Țin o permanentă legătură cu ”moștenitorii” mei, șeful anesteziei și șeful terapiei intensive, și îmi vizitez fosta secție cel puțin o dată la două săptămâni. De câteva luni, la inițiativa șefului anesteziei, am inaugurat un ciclu de conferințe pentru medicii anesteziști. O dată pe lună, la ora 7 dimineața, eu deschid ziua de lucru a celor peste 50 medici care vin să asculte cam ce mai are de spus un medic octogenar, aproape nonagenar. În plus… mă tratez. În anii de după pensionare am ”exploatat” mai multe servicii – din fericire, doar ambulatorii – și am primit o îngrijire pe care numai cei care au un gând bun pentru tine pot să-ți ofere (ca să nu folosesc termenul de ”protecție” în forma sa cea mai altruistă!). Cu alte cuvinte, la Soroka mă simt ca în a doua mea casă. Ieri am fost la spitalul Soroka. Era la 24 ore după ce o rachetă iraniană a distrus o parte a spitalului. Nu voiam să mă duc. Nu eram obligat și nici nu puteam să fiu de vreun folos. Stăteam la îndoială, la fel cum te întrebi dacă să vizitezi un prieten drag, internat cu o boală gravă, sau poate ai vrea să-l ții minte așa cum îl știai, nu cu tuburi, cu perfuzii și cu mască de oxigen. Totuși, m-am dus. Cu ecusonul de pensionar am putut intra peste tot unde, în ciuda distrugerilor, se mai poate intra.Read more…
Vacanță pe timp de război
Cu două zile înainte de începutului războiului cu Iranul am aterizat la Cluj. Eram bucuros să-mi revăd orașul natal și prietenii, mă simțeam acasă. Copiilor le-am trimis un mesaj că am sosit cu bine. După nici trei zile, în noaptea de vineri spre sâmbătă, s-a declanșat furtuna. Avioanele de luptă israeliene au bombardat obiective militare iraniene, inclusiv cele legate de planul nuclear al acestei țări. Din acel moment, vacanța mea s-a transformat într-un șir de evenimente aproape ireale. Alături de programul încărcat pe care-l aveam, la loc de frunte se afla site-ul israelian Ynet care transmitea non-stop știri despre război, precum și stațiile de televiziune BBC, CNN etc. Nu mi-a fost ușor să particip la un simpozion ATI și, mai ales, să mă concentrez pe prezentările pe care trebuia să le fac. Bombardamentele iraniene aveau loc mai ales noaptea. Cu toate că eram departe, nu puteam să dorm, mă trezeam noaptea și urmăream știrile pe internet. Bombardarea Institutului Weizmann din Rehovot, aproape de locuința fiicei mele, m-a alarmat.Read more…
O pierdere dureroasă pentru loja B’nai B’rith din România
Zilele trecute familia, prietenii și colegii din Forumul B´nai Brith ”Moses Rosen”, foști colegi de muncă, l-au condus pe ultimul drum pe inginerul José Iacobescu (1932-2025), ani de zile președintele acestei organizații, dispariția lui fiind echivalentă cu pierderea unor valori, altele decât memoria supraviețuitorilor care dispar unul câte unul. José a fost un adevărat creator de valori legate de promovarea relațiilor cu Israelul și cu evreimea din lume, în acest caz prin activitatea extraordinară pe care a depus-o pentru reînvierea B´nai B´rith din România, reușind să-l plaseze în primele rânduri ale organizațiilor B´nai B´rith din Europa și din lume. Ar fi multe de spus despre realizările economice ale inginerului Iacobescu, înființarea după 1990 a Camerei de Comerț și Industrie România-Israel și despre extinderea acestei activități pentru care a primit aprecieri, medalii, distincții. Cine urmărește Facebook sau WhatsApp a putut vedea sutele de ferparuri care îi scot în evidență meritele în acest domeniu. Dar eu vreau să mă refer la cei peste 15 ani petrecuți ca președinte al B´nai Brith România.Read more…
Cedrii Libanului
Dacă răsfoim Biblia, observăm că cedrii Libanului sunt amintiți de nenumărate ori. Ei apar ca material de construcție foarte apreciat, folosit în palatul regelui David și în Templul lui Solomon: Solomon a trimis să spună lui Hiram, împăratul Tirului: “Fă-mi și mie cum ai făcut tatălui meu, David, căruia i-ai trimis cedri, ca să-și zidească o casă de locuit. (2Cron. 2:3). Cedrii sunt atât de prezenți în conștiința colectivă, încât ei apar și ca un simbol în limbajul poetic, de exemplu în psalmi: Glasul Domnului sfărâmă cedrii; Domnul sfărâmă cedrii Libanului (Ps. 29:5). Totuși, din punctul de vedere al Bibliei, cedrii erau „marfă de import”, relativ rară, cum se explică această prezență? Contrar imaginii pe care poate ne-am format-o, Semiluna Fertilă este în mare parte o zonă semiaridă sau aridă, unde pădurile sunt o raritate și lemnul a fost dintotdeauna greu de obținut. (Pădurile pe care le cunoaștem astăzi în Israel sunt în mare parte plantate artificial.) Copacii care cresc aici sunt în general de dimensiuni mici. Palmierii, chiar dacă sunt înalți, au un lemn de calitate proastă, care se rupe ușor. Pentru construcții se pot folosi pinii și chiparoșii, dar lemnul de cedru este fără doar și poate cel mai bun. Și cum cedrii sunt arbori falnici, lemnul este numai bun pentru construcții monumentale și pentru corăbii. Dar ei cresc numai în munți, de la vreo 1000 m în sus, și singurii munți înalți din întreaga regiune sunt Munții Libanului, care ajung la peste 3000 m. Așadar cedrii erau o resursă de importanță capitală pentru întreg Orientul Antic și ei au avut o influență covârșitoare asupra dezvoltării Libanului.Read more…
Klara Szűcs – pictoriţa supravieţuitoare de la Auschwitz (III)
În ianuarie 2025, după şapte ani de căutare a Klarei Szűcs, autoarea celor trei portrete de femei aflate în camera de zi a scriitoarei Júlia Szilágyi, de binecuvântată amintire, „stelele s-au aliniat” şi povestea vieţii tinerei pictoriţe, supravieţuitoare a Holocaustului, a prins contur. Povestea detaliată a demersurilor mele care păreau fără sorţi de izbândă am relatat-o în prima parte a acestui articol iar în partea a doua am povestit despre viaţa ei dinainte şi din timpul Holocaustului. Ea s-a încheiat cu sosirea Klarei la Cluj, la gândul că tatăl ei, dacă a supravieţuit lagărelor naziste, va reveni la ultima locuinţă, de unde fusese deportată întreaga familie. În interviul amplu acordat lui Karin Binderova, în iulie 1996, pentru USC Shoah Foundation, nu este menţionată data sosirii la Cluj, dar trebuie să fi fost în primăvara lui 1945, întrucât lagărul de concentrare de la Gross Rosen (de care aparţinea sub-lagărul Zittau) fusese eliberat în februarie 1945, dar Klara petrecuse un răstimp şi la rudele din Budapesta, aşteptând veşti despre tatăl ei. Potrivit amintirilor Júliei Szilágyi (pe atunci în vârstă de 9 ani), întâlnirea cu Klara s-a produs de îndată după sosirea ei în oraş. Iată cum o descria în articolul publicat în Baabel, în decembrie 2017: Klara Szűcs a venit la noi acasă împreună cu mama mea. “O adusese de la gară, unde grupuri de voluntari îi primeau pe deportaţi cu ceai, supă şi DDT pentru că, din câte-mi amintesc, bântuia tifosul – aşa am aflat şi de cuvântul epidemie, în vara târzie a lui 1945 – pentru asta era nevoie de DDT”. Din cele relatate de Klara în interviu reiese că după sosirea la Cluj, s-a dus direct la vechea lor casă din Piaţa Széchényi. Locuinţa nu era ocupată, dar fusese devastată. Nu a mai găsit niciun obiect de mobilier, doar câteva fotografii (care nu trebuiseră nimănui și, din fericire, nu fuseseră distruse) şi niște haine aruncate în pivniţa casei. Ce era să facă acolo? Read more…
Prietenie între Israel şi vecinii săi… în vremurile biblice
Actualmente, Orientul Mijlociu traversează o perioadă „caldă”, cu zăngănit de arme și amenințările de distrugere Statului Israel cu bomba nucleară, venite din partea conducerii statului islamist Iran. În zilele trecute am participant la un circuit contra cronometru pe traseul locuință – adăpost și retur. Am primit multe telefoane, mail-uri și mesaje de la prietenii din străinătate, foarte multe și din România, după ce au văzut la televizor rezultatele rachetei căzute la spitalul universitar Soroca din Beer-Șeva. Și chiar în 24 iunie, la zece minute după încetarea ostilităților, o rachetă a aterizat într-un cartier de locuințe din Beer-Șeva. Au fost ucise patru persoane. În pauzele dintre salve, când nu îndrăzneam să mă îndepărtez de adăpost, am scris acest articol. În felul acesta am „evadat”, laptopul fiind permanent cu mine. Pe același teritoriu geografic, însă în urmă cu peste 2600 de ani, în textul biblic apare un fenomen opus: mă refer la împăratul persan Cirus și la mesajul său înscris în vestitul Cilindru. Cirus a domnit cu inteligență, omenie și empatie pentru toți supușii săi, deși deținea putere absolută. El nu și-a schimbat atitudinea nici după decenii de domnie. Datorită politicii sale, Cirus a lăsat o amprentă durabilă în iudaism, Biblia considerând-ul „aducător de lumină”. Textul biblic aduce și alte exemple care dovedesc că se poate și altfel.Read more…
Mamdani, viitorul primar al orașului New York?
Zohran Kwame Mamdani, un politician de 33 de ani, membru al Adunării Generale a Statului New York, s-a născut în Uganda din părinți indieni: tatăl musulman, Gujarati Shia, și mama Punjabi Hindu. La vârsta de șapte ani a emigrat cu părinții în Statele Unite, stabilindu-se la New York. (1) A făcut studii superioare în domeniul “Africana”, despre problemele socio-culturale, politice și economice ale africanilor de pe continent și ale celor din diaspora. Încă de tânăr a avut o activitate intensă. La colegiul din Bronx unde a studiat a fost unul dintre întemeietorii mișcării Students for Justice in Palestine (Studenți pentru dreptate în Palestina). A devenit membru al Partidului Democrat și al organizației Democratic Socialists of America (DSA), iar în octombrie 2024 și-a depus candidatura pentru funcția de primar al orașului New York. Programul lui politic include: transporturi publice gratuite, înghețarea chiriilor, construirea a sute de mii de locuințe pentru nevoiași, cu chirii reduse și scăderea prețurilor la alimentele de bază. El crede că poate face minuni și în privința mediului și că poliția este prea violentă față de criminali. Mamdani este împotriva discriminării pe bază de etnicitate (oare?), origine, vârstă, dizabilitate și sex, susținând drepturile legitime ale persoanelor LGBTQ. Până acum se pare că are intenții bune, chiar dacă nimeni nu este perfect.Read more…
Cuvinte
Un semn, printre multe altele, că îmbătrânesc ar fi preocuparea relativ nouă cu chestiunea ce să fac cu invitațiile la aniversarea a X zeci de ani de la terminarea liceului și a facultății. Sunt patru invitații, două ale mele și două ale soției. Cum să le onorăm, dacă vrem să participăm sau cum să le refuzăm, dacă nu vrem sau nu putem? Organizatorii celor patru evenimente nu se cunosc între ei, sunt din localități diferite, Baia Mare, Dej, Cluj și București, nu au niciun motiv să-și coordoneze activitatea între ei și cu atât mai puțin cu cei stabiliți în străinătate ca mine, în Israel, și cu alții care ar trebui să sosească din Brazilia sau Canada, Franța sau Statele Unite. Pe la începutul acestui an mi s-a clarificat faptul că întâlnirile din Dej și București vor avea loc la sfârșitul lunii mai și începutul lunii iunie, pe când cele de la Baia Mare și Cluj, în septembrie și octombrie. Din diverse considerente am decis că mergem doar la primele două. Așa am ajuns noi anul acesta la București la mijlocul lunii iunie. Nici guvernul Israelului nu a coordonat atacul în Iran cu noi, care trebuia să ne întoarcem în 15 iunie. Așa că, vineri dimineața, 13 iunie 2025 (cum să nu devii superstițios cu astfel de dată??) ne-am trezit că spațiul aerian al Israelului este închis… O pereche de pensionari blocați într-o țară cu prețuri rezonabile, a cărei limbă o cunosc, fără convocare la armată, care nu sunt medici sau surori medicale, nu au copii minori lăsați în grija vecinilor, nici măcar nu erau clienții uneia din cele câteva companii de zbor israeliene, nu sunt un caz umanitar care să justifice acordarea de prioritate la întoarcerea acasă. Timpul ne-a permis să ne plimbăm și să observăm și schimbările din limba română vorbită și scrisă în zilele noastre. Sunt pasionat de cuvinte. Cuvântul este un termen a cărui definiție variază de la o limbă la alta, dar, comparând diversele definiții, nu se poate deduce că ar fi vorba de același termen.Read more…
Cenușerul
În spatele blocului meu, cred că de când ne-am mutat, odată cu darea lui în folosință, acum 37 de ani, a crescut un arbore, chiar în dreptul apartamentului nostru. E un cenușar sau oțetar fals, cum i se mai spune. Poate a fost plantat de vreun locatar sau poate a supraviețuit, nu a fost rupt accidental pe șantierul creat pentru ridicarea blocului. Noi locuim la etajul patru. După ce arborele a depăşit, pe rând, înălţimea primelor trei nivele, a ajuns și în dreptul apartamentului nostru, dela patru. Ramurile lui ne băteau în ferestre la orice adiere mai puternică a vântului. Foșnetul său ne aducea în urechi o mică parte din foșnetul plăcut pe care îl auzeam prin parcuri sau când hălăduiam prin vreo pădure. În perioada de înflorire, nu vă pot descrie ce mireasmă împrăștia și cu ce bucurie deschideam fereastra ca să intre în casă acel parfum! Se dovedea că este, într-adevăr, un arbore melifer iubit mult de albine. De-a lungul anilor, printre frunzele copacului nostru multe păsări și-au găsit nu numai adăpost, ci și perechea. La orice rafală mai mare de vânt, priveam cu îngrijorare ca trunchiul, aparent firav, să nu se rupă.Read more…
Festivalul Medieval de la Oradea
În ultimii 15 sau 20 de ani a devenit o obișnuință să asistăm, de-a lungul și de-a latul țării, la fel de fel de festivaluri – manifestări de o mare varietate a temelor abordate sau a domeniilor acoperite, toate menite să-i facă pe participanți să se bucure și să serbeze împreună diverse momente. La rădăcina cuvântului românesc festivalstăcuvântul latin festivus (sărbătoresc sau festiv), care provine el însuși din festus (bucuros, vesel). Cuvântul festival a ajuns la noi trecând prin franceza veche care l-a preluat desigur din latinescul festivare (a serba). Și cum suntem un popor destul de vesel și deschis la bucurii împărtășite, festivare aproape că ne îndeamnă să găsim lucruri de sărbătorit! Așa că, unul din festivalurile organizate la Oradea an de an, în primul sfârșit de săptămână al lunii iulie, este Festivalul Medieval, când celebrăm perioada medievală a Cetății orădene atestată documentar din secolul al XI-lea (1083-1085).Read more…
Victorie la puncte a Israelului
Cu toate că armistițiul e foarte fragil și de ambele părți propaganda și dezinformările curg în cascadă din toată mass media și platformele sociale, voi încerca să creionez, pe cât îmi permite obiectivitatea personală, un tablou succint al situației geopolitice. După 15 ani de amânări, Israelul s-a decis să încerce să reteze capul șarpelui și chiar a reușit parțial. După cum e bine știut, actualmente Iranul este centrul terorismului islamic din Orientul Mijlociu și nu numai, centrul de coordonare și de sprijin militar și logistic al puzderiei de organizații teroriste paramilitare precum: Hamas, Hezbollah, milițiile șiite din Iraq, milițiile pro iraniene din Siria, Houthi din Yemen și chiar Hamas din Cisiordania. După un deceniu şi jumătate de defensivă bazată în principal pe cele trei straturi de apărare antiaeriană, Iron Dome, David’s Sling și Arrow 2 și 3, guvernul Netanyahu a trecut la vechea paradigmă ofensivă israeliană, care în trecut a adus Statului Evreu succese militare deosebite ca în Războiul de Șase Zile din 1967 sau în cel de Yom Kipur din 1973. După dezastrul din 7 octombrie 2023, cea mai mare catastrofă națională a poporului evreu de după Holocaust, armata israeliană a început în mod metodic, foarte bine aplicat tactic și operațional, să elimine rând pe rând toate armatele proxy ale Iranului, care aveau sarcina să sugrume treptat din punct de vedere geostrategic Israelul din toate direcțiile.Read more…
Noul război sau fiecărei generaţii îi este sortit cel puţin unul
Da, poporul acesta se scoală ca o leoaică și se ridică întocmai ca un leu; nu se culcă până ce n-a mâncat prada și n-a băut sângele celor ucişi. (Num. 23: 24). Îmi e foarte greu să-mi imaginez cum e când faci naveta între adăpost şi locuinţă… Şi, din păcate, de câteva zile, asta e realitatea din Israel. Este noul război cu Iranul. Chiar premierul Benjamin Netanyahu i-a găsit numele Am keLavi (Popor ca un Leu). Cine e specialist în Tanach ar putea explica mai bine semnificaţia afirmaţiei de mai sus, care s-a transformat din blestem în binecuvântare adresată poporului lui Israel. Pentru noi, neştiutorii, în acest enunţ rămâne, cred, un iz de violenţă, dar… De peste o săptămână nu se mai numără zilele războiului din Gaza, mass-media a fost preluată de războiul cu Iranul. S-a resetat și numărătoarea, zilele noului război ajungând la 10. Dacă ne gândim, legătura Israelului cu SUA a fost atât de bine potrivită, încât exact după cele 60 de zile de graţie, acordate de preşedintele Trump iranienilor ca se ajungă la o înţelegere privind stoparea programelor nucleare, Israelul a demarat acţiunea militară. Iranul se află la peste 1500 km, are o populaţie de peste 90 milioane. Îmi vin în minte Călătoriile lui Gulliver în Țara Uriaşilor, deşi comparaţia nu poate fi cu adevărat aplicată, pentru că Uriaşilor le erau importante valorile morale. lucrurile sunt dinamice. În ultimele zile rachetele balistice iraniene, deşi ceva mai puține, lovesc cu precizie cutremurătoare. Au fost distruse clădiri și zone urbane din Tel Aviv, Ramat Gan, Petah Tikva, Beer Șeva (inclusiv spitalul), Haifa, Institutul de cercetări Weizmann de la Rehovot. Rachetele iraniene atacă oraşe, centre industriale, științifice, medicale, obiective exclusiv civile.Read more…
Despre rezultatele războiului dintre Israel și Iran nu se pot face previziuni
În urmă cu câteva zile nici un analist politic sau expert în problemele Orientului Mijlociu nu ar fi avut curajul să facă o previziune, mai ales după ce forțele americane au bombardat cele trei instalații nucleare iraniene, Natanz, Isfahan și Fordo. A trebuit să treacă mai multe zile pentru a evalua rezultatele acțiunii. Probabil că au fost distructive pentru Teheran, deoarece foarte repede, Iranul a acceptat un armistițiu în războiul cu Israelul. Acțiunea americană a fost fără precedent. După răgazul de două săptămâni pe care președintele Donald Trump l-a dat Iranului ca să revină la masa negocierilor și care până la urmă s-a dovedit o perdea de fum, pentru a deruta dușmanul, intervenția americană a schimbat paradigma războiului. De fapt, nici nu mai știm dacă este vorba de război, deoarece acesta este reglementat: declari starea de război unui alt stat și te angajezi să respecți regulile fixate prin acordurile de la Geneva, printre care protejarea civililor. Probabil ca să evite aceste reglementări, statele nu mai declară război: nici Rusia, în Ucraina, și nici Israelul, nici în Gaza, nici în Iran. Măcar în Gaza a existat scuza că, nefiind stat, nu aveai cui să te adresezi. Rezultatele le știm; bombardamente fără limite, transformarea orașelor în ruine, uciderea civililor. Acum acest lucru s-a întâmplat și în Israel și în Iran. Desigur, în Iran au fost distruse și instalații nucleare, depozite de arme, hangare care adăpostesc avioane. Intervenția SUA a inflamat situația, dar pentru moment, a avut efectul așteptat de președintele Trump – un acord de armistițiu…Read more…
Klara Szűcs – pictoriţa supravieţuitoare de la Auschwitz (II)
Au trecut şapte ani de când am început căutarea Klarei Szűcs, autoarea celor trei portrete care se aflau pe peretele camerei de zi a scriitoarei Júlia Szilágyi, de binecuvântată amintire. Povestea detaliată a demersurilor mele care păreau fără sorţi de izbândă am relatat-o în prima parte a acestui articol El se încheia cu apelul telefonic primit de la Paul Dancu din Satu Mare, pasionat cercetător al istoriei Holocaustului şi vorbitor de slovacă. El a vizionat interviul Klarei Barkanyiova (n. Szücs) realizat de Karin Binderova în iulie 1996, în cadrul USC Shoah Foundation, şi păstrat în arhiva Universităţii Southern California din SUA. Din cele repovestite de el s-a alcătuit partea a doua a articolului. Klara Szűcs s-a născut în 24 ianuarie 1918, într-o familie evreiască din Oradea care încă făcea parte din Austro-Ungaria. Tatăl ei, inginer feroviar, era născut în Ungaria, iar mama provenea din aşa-numitul Ţinut de Sus (Felvidék), adică Slovacia actuală. După încheierea Primului Război Mondial, Transilvania a intrat în componenţa României, iar inginerul feroviar Szűcs a decis să-şi continue viaţa în noua patrie şi să lucreze la Căile Ferate Române. A fost transferat la Târgu Mureş, unde Klara şi-a petrecut copilăria şi a urmat clasele primare la şcoala evreiască. Familia nu era religioasă, dar mergea la sinagogă şi Klara îşi aminteşte de rabinul cel strict şi de frumoasele serbări de Purim şi Hanuca. Era o fetiţă talentată, lua ore de balet şi patina foarte bine, dar cel mai mult îi plăcea să deseneze. Încă din anii de şcoală şi-a dorit să devină pictoriţă. Vacanţele şi le petrecea la Banská Bystrica, la vila bunicilor Reisz, din partea mamei, unde a învăţat şi puţină slovacă. După câţiva ani, tatăl Klarei a fost transferat înapoi la Oradea şi ea a urmat liceul Oltea Doamna, unde şi-a dat bacalaureatul în 1937.Read more…
Un fel de memorii
Fiecare om este suma tuturor evenimentelor pe care le-a trăit, a locurilor pe care le-a văzut și, mai ales, a oamenilor pe care i-a cunoscut. Acestea sunt cuvintele unei bune prietene și eu tind să-i dau dreptate. Cine mă cunoaște a observat, desigur, că folosesc o serie de expresii caracteristice, unele ciudate, unele nostime, unele pur și simplu absurde, pe care le-am cules de-a lungul anilor de la tot felul de oameni: familie, prieteni, colegi. Nu o fac intenționat, nu le caut, ele vin singure, au devenit o parte din mine. Am început o colecție. Și cum am trăit între diverse culturi, ele vin într-o sumedenie de limbi; voi încerca, pe cât posibil, să le traduc / să le explic. Mama: Lang soll er leben und an der Wand soll er kleben! (Germană: Mulți ani trăiască și de pereți să se lipească!) Așa îi cânta fiecăruia din familie de ziua lui. Schwere Wissenschaft! (Germană: Ce știință grea!) Putea să se refere în aceeași măsură la o teorie complicată sau la o carte groasă: păzea, să nu-ți cadă pe picior!Read more…
Bătrânețea definitiv învinsă
În vâltoarea ultimelor știri, Spitalul Soroka din Beer Șeva a primit un loc ”de cinste” pe lista bombardamentelor iraniene. Am crezut de cuviință să aduc la cunoștința cititorilor povestea unuia din cei care au pus acest spital pe lista celor mai bune instituții medicale din Israel. Încep cu o frază de-a dreptul banală: fiecare vrea să trăiască cât mai mult. De aici se poate începe o discuție într-una din multiplele direcții privitoare la senescență, dar, nefiind filosof, nu mă las ispitit de această idee și trec direct la subiect. Ce părere aveți despre tatăl unei familii din zilele noastre – nu de acum trei secole – care cuprinde șase copii, 36 nepoți, 152 strănepoți și 7 stră-strănepoți?! Vă rog să căutați în memorie încă un asemenea caz și dacă dați de el, anunțați-mă și pe mine. Cifrele de mai sus nu sunt închipuite! Ele aparțin Prof. Șimon Glick, fostul decan al Facultății de Științe Medicale de la Universitatea Ben Gurion din Beer Șeva, fost șef de secție a uneia din clinicile de medicină internă a centrului medical universitar Soroka.Read more…
Marșul Vieții de la Iași
Ce poate fi mai semnificativ decât numele acestui eveniment, ajuns anul trecut la cea de a zecea ediție? Marșul Vieții este un simbol care sfidează distrugerea, anihilarea, moartea, este un mesaj al păcii, al prieteniei și al continuității. Nu există om care să nu fie zguduit de evenimentele tragice care au avut loc pe aceste meleaguri. Această înălțătoare inițiativă a fost luată de rabinul Yossi Wassermann din Ierusalim, susținut de primarul municipiului Iași, Mihai Chirică. La data respectivă, un grup de vreo patruzeci de israelieni au venit la Iași și în colaborare cu primăria locală au organizat ceremonii de comemorare a tragicului sfârșit a peste 14.000 de evrei, învățând din greșelile trecutului și totodată înțelegând mai profund semnificația vieții și adevăratele valori umane. În secolul al XIX-lea România amintea încă sistemul feudal al Evului Mediu, era un „orfan neglijat” al Europei aflate în plină dezvoltare. Încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, tot mai mulți tineri români au studiat la universități europene de renume și, copleșiți de diferența frapantă dintre cele două lumi, au încercat, plini de patriotism și entuziasm, să aducă schimbări în propria patrie, să facă România cunoscută și acceptată de o Europă civilizată și cultivată, să o emancipeze făcând apel la latinitatea limbii. Procesul s-a lovit de moșteniri ideologice învechite și, mai ales, de o subjugare traumatică seculară turcească și grecească în Moldova și Muntenia. Se face simțit începutul unui antisemitism teoretic, cu reprezentanți ca Alecsandri, Heliade Rădulescu, A. C. Rosetti, M. Kogălniceanu.Read more…
Când va intra Alice…
Îl vizitam uneori pe domnul Viki Déznai la Cluj. Locuia în cunoscuta vilă Tătaru, în vârful abruptei străzi Rosetti. Era un specialist de renume european în proiectare și planificare urbană. Obținuse un doctorat în științe umaniste la Sorbona. Am inclus o biografie detaliată a lui în anexa cărții mele De la Calvar la Tragedie. El a fost președintele comisiei de bacalaureat a bunicii mele, Alice. La vremea examenelor, domnul Déznai trebuie să fi avut treizeci și patru de ani, un om tânăr după standardele de astăzi. Alice, desigur, avea optsprezece. Profesorul Déznai fusese avertizat că printre absolvente se afla o fată deosebit frumoasă. De fiecare dată când se deschidea ușa și intra câte o absolventă, Viktor Déznai îl întreba în șoaptă pe colegul său: “Aceasta este Alice?”, Read more…
Arhitecți orădeni – cei doi Rimanóczy
De câțiva ani scriu destul de constant în paginile revistei Baabel despre Oradea, orașul meu pe care îl iubesc – cred că asta s-a înțeles deja – și pe care vreau să-l fac cunoscut pentru frumusețea și farmecul său deosebit. În numărul precedent al revistei m-am referit pe larg la vizita mea în orașul Subotica, din Serbia, și la rolul major al unui tandem de arhitecți, Jakab Dezső și Komor Marcell, precum și la influența muncii lor asupra aspectului orașului cu puternică amprentă Art Nouveau. Tandemul amintit a lucrat mult și în Oradea, lăsând urme superbe în tot ansamblul clădirilor din centrul orașului care îi dau aerul unic de oraș plasat între perlele Art Nouveau-ului european. Ca atare, mă simt oarecum datoare să scriu despre încă o pereche de arhitecți orădeni, tatăl și fiul: Kálman Rimanóczy sr. și Kálmán Rimanóczy jr., profesioniști de o valoare imensă cărora orașul nostru le datorează respectul și mulțumirile constante, deoarece au creat ceea ce ne încântă în Oradea de azi.Read more…