Castelul de nisip

Nov 8, 2018By

Mussa era um om cu vederi largi, carismatic; adesea critica vehement atât guvernul israelian cât și Fatah (Frontul de Eliberare a Palestinei) și mai ales Hamas. În 1995, când Ițhak Rabin i-a strâns mâna lui Yasser Arafat la întâlnirea de la Camp David, amândoi eram plini de optimism. Când Rabin a fost ucis eram împreună de gardă și niciunul dintre noi nu avea ochii uscați. De atunci lui i-a trecut și mie mi-a mai scăzut optimismul în ceea ce priviște problema palestiniană. El se considera palestinian, dar cetățean israelian. Se integrase în societatea israeliană; de fapt era un israelian de origine arabă. De multe ori îmi spunea că s-a surprins ca se gândește evreiește. Doar când avea probleme făcea uz de etnia lui arabă. Îmi spunea mai glumă mai în serios:

” Îți mai aduci aminte când erai minoritate națională în România? De câte ori aveai probleme serioase și nu reușeai să le rezolvi, aveai o “scuză, o explicație”: erai evreu! Tu acum nu mai ai avantajul minorităților de a-ți explica insuccesle, ele îți aparțin în totalitate. Eu îl am!” Am învățat împreună pentru examenul de specialitate. După câteva eșecuri am reușit să-l trecem…Read more…

Nov 8, 2018 5 comments

Netanyahu – după Grupul de la Visegrád, Forumul de la Craiova

Nov 8, 2018By

La recenta reuniune de la Varna, Netanyahu a fost invitat de onoare. Pe marginea reuniunii, a stat de vorbă cu toți liderii prezenți, inclusiv cu premierul României și a avut loc o conferință de presă comună a tuturor liderilor prezenți. În această configurație, Netanyahu nu a trebuit să se confrunte cu probleme ca în cazul Grupului de la Visegrád. Este adevărat, evreii au fost deportați din Grecia și Serbia, ambele țări fiind ocupate de armatele germane, dar în cele două țări a existat o puternică mișcare de rezistență și s-a încercat și salvarea unor evrei. Detașamentele de partizani din Iugoslavia au eliberat lagăre și mulți evrei au intrat în rândurile lor. În Bulgaria s-a înregistrat o situație excepțională. Aliată a lui Hitler, Bulgaria, din cauza opoziției unei părți a parlamentului, a Bisericii ortodoxe și a regelui, nu a acceptat deportarea evreilor, numai a celor care s-au aflat în teritorii anexate ca de pildă Macedonia sau Salonic. În România, e adevărat, evreii din Bucovina de nord și Basarabia au fost deportați în Transnistria dar guvernele de după 1989, mai exact începând din 2004 și-au asumat răspunderea pentru ceea ce s-a întâmplat cu evreii în timpul războiului. Read more…

Nov 8, 2018 2 comments

Praga şi o mezuză

Nov 8, 2018By

Ȋntr-o sală impunătoare, unde tronează statuia lui Carol, s-au adunat absolvenţi din Arabia Saudită, S.U.A, Anglia, Germania, Grecia, Franţa, Israel și multe alte țări. Am simţit prietenia și solidaritatea lor, a tuturor absolvenţilor, părinţilor, dascălilor și m-am gândit că dacă toate popoarele s-ar înţelege ca acești tineri, lumea ar arăta altfel, fără războaie, teroare și inegalitate. Stând în una din băncile amfiteatrului festiv alături de familie, am vizionat ceremonia de absolvire a Facultăţii de Medicină, care se desfășoară la fel de 500-600 de ani. O mare parte a ceremoniei a fost în limba latină. Rectorul și Decanul, îmbrăcaţi în costumele tradiţionale de catifea roșie și albastră, corpul profesoral în negru și absolvenţii în tradiţionala togă neagră. Când s-a intonat cântecul tradiţional al Almei Mater – „Gaudeamus”, am simţit o lacrimă în ochi, lucru care nu mi s-a mai întâmplat demult.Read more…

Nov 8, 2018 7 comments

Colaps – actualitatea destinului vikingilor din Groenlanda

Nov 8, 2018By

Admir optimismul lui Andrei Schwartz, dar nu pot să spun cu mâna pe inimă că mă convinge. Da, e adevărat, subiectele de actualitate de obicei mă lasă rece, sunt printre acei (puțini) oameni care ascultă de obicei un singur buletin de știri pe zi, uneori nici atât. În mod normal cu așa o bază de cunoștințe nu aș îndrăzni să contrazic pe nimeni. Dar în cazul acesta nu mă bazez pe actualități, ci pe o carte pe care am citit-o cu mult interes: Collapse de Jared Diamond. Cartea se găsește pe internet. Jared Diamond este autorul meu preferat de cărți de popularizare a științei. Este un fel de „geniu universal”, după tradiția renascentistă. A început ca profesor de fiziologie la Facultatea de Medicină de la UCLA. În paralel s-a specializat în ornitologie și ecologie. A petrecut mai mulți ani în Noua Guinee, studiind nu numai păsările, ci și băștinașii. În zilele noastre este profesor de geografie și istorie ecologistă tot la UCLA. Am citit mai multe din cărțile lui și nu pot decât să le recomand cu căldură. Subiectul la care vreau să mă refer este așezarea vikingilor în Groenlanda în Evul Mediu. Read more…

Nov 8, 2018 2 comments

Canicula de noiembrie

Nov 8, 2018By

Ne-am obișnuit cu noiembrie ca lună de iarnă sau aproape. În tinerețea mea ziua de 7 Novembrie (conform ortografiei de atunci), ziua ”Marii Revoluții Socialiste din Octombrie”, zi de ”mare sărbătoare pentru clasa muncitoare” era zi liberă, ceea ce însemna în jargonul epocii că nu mergeam la fabrică, ci la defilare. Dura cam tot atât cât programul de lucru dar era mai neplăcut. Stăteam în picioare, uneori ploua, alteori ningea și de obicei bătea vântul. Cei din tribune băteau câmpii sau ”apa în piuă”. Nouă ne era indiferent și rece.

Acum, urmare a schimbărilor climatice și politice, acasă ne-a întâmpinat un noiembrie plăcut, luminat de un soare prietenos și cald. Abia întorși din Israel, ne-am bucurat să scăpăm de obsesia îmbrăcăminții – acolo era de vară iar aici de iarnă. Când am plecat de aici, căderea frunzelor era pe terminate, pe când în Israel totul era îmbrăcat în verdele speranței. Doar câteva picături de ploaie au înviorat atmosfera încinsă de soarele care zâmbea nestingherit pe cerul albastru, până când un vânt repejor i-a suflat câțiva nori în față.

Am aterizat cu o seară înainte pe Aeroportul Ben-Gurion. Deși mult lărgit prin adăugarea unui nou Terminal, s-a dovedit neîncăpător pentru mulțimea călătorilor din holurile pe care mi le aminteam spațioase. Potrivit statisticilor, în acest an numărul turiștilor străini a crescut cu 20%, ajungând la peste 4,5 milioane, ceea ce pentru o ”țărișoară” ca Israel este o cifră impresionantă. Mica noastră delegație, doi participanți și o însoțitoare, urma să asiste la deschiderea festivă a întrunirii anuale organizată de Consiliul Executiv (lărgit) al Organizației Mondiale Sioniste (WZO).Read more…

Nov 8, 2018 1 comment

Vaza Bunicii Erzsi

Nov 8, 2018By

Am aşezat în vaza de pe scrin un buchet de flori de toamnă, repetând în gând spusele Bunicii Erzsi : în vaza asta se potrivesc toate florile, de toate culorile, în toate anotimpurile. Vaza de faianţă, cu fâşii în nuanţe de grena, roz cărnos şi portocaliu solar, înnobila toate florile aşezate în ea. Îndeobşte erau flori din grădina casei de periferie unde bunicii au fost obligaţi să se mute, în anii ’50, când regimul comunist i-a scos din apartamentul de patru camere din centru. Era apartamentul care găzduise « Hotelul Fridmann » unde au stat tinerii sosiţi din deportare, orfani, cu locuinţele devastate şi apoi ocupate de uzurpatori, în timpul Holocaustului. Erzsi Bodó (maghiară, de confesiune reformată) şi Nándor Friedmann (evreu) s-au căsătorit în 1923, în ciuda împotrivirii ambelor familii. Nándor s-a creştinat de dragul soţiei, se distinsese în luptă în armata austro-ungară pe frontul italian în Primul Război Mondial, dar toate acestea nu aveau să conteze, familia nefiind exceptată de sub incidenţa legilor antievreieşti din Ungaria horthistă. Fiul cel mare, Pali, a fost mobilizat în detaşamentul de muncă din armata maghiară, iar cel mic, Ferkó, de doar 15 ani, a fost deportat la Auschwitz. Read more…

Nov 8, 2018 4 comments

Nimic nu se pierde, dar nici nu se transformă

Nov 8, 2018By

Întâi o precizare autobiografică. În prima decadă a vieții mele terestre am fost un adevărat provincial de periferie, orășelul moldovean în care am crescut fiind greu de găsit pe harta României. Dar apoi am devenit cetățean al Capitalei și ca toți ceilalți concitadini ai mei, n-am prea dat mare importanță restului țării, pentru simplul motiv că restul nu avea nicio importanță (sîc!).Pe vremuri se spunea că Haifa muncește, Ierusalimul se roagă și Tel Avivul se distrează. Și atunci m-am întrebat ce face Beer Șeva? Răspunsul a venit imediat: Beer Șeva doarme! Asta m-a neliniștit profund – atunci ce nevoie au de încă un medic anestezist?! Deci în Israel am redevenit provincial, chiar provincial periferic, dar de data aceasta gândurile mele nu s-au îndreptat în mod serios spre capitala eternă a Israelului, ci spre Tel Aviv, pentru că Tel Aviv este pentru Israel exact ceea ce New York este pentru Statele Unite. Așa se face că de aproape o jumătate de secol respirăm aerul provinciei, la început în nord și apoi în sud, dar din când în când încercăm să ne destindem, trăgând o fugă spre orașul despre care se spune că nu închide ochii nicio clipă. O facem cu regularitate, cel puțin o dată pe lună, trăgând la acelaș hotel (nu, nu-i pomenesc numele pentru că am mai spus, nu sunt agenție de voiaj, dar dacă mă întrebați o să vă spun!) și apoi o luăm din loc în diverse direcții și în diverse scopuri.Read more…

Nov 8, 2018 3 comments

Cartierul Mea Șearim din Ierușalaim, la 145 de ani

Nov 8, 2018By

Oricine vizitează Orașul Sfânt fie cu scop turistic, fie pentru a omagia una din cele trei religii care au înflorit aici de-a lungul istoriei și care îi conferă acest atribut, al sfințeniei, nu poate să nu viziteze sau măcar să dorească să treacă prin acest cartier pitoresc. Ajung aici pelerini din întraga lume, dar printre aceștia, un număr însemnat sunt pelerini creștini români ! De ce ? Foarte simplu: fiindcă biserica ortodoxă română din Ierusalim se află chiar în acest cartier, pe o stradă impunătoare , Șivtei Israel nr. 46, chiar vizavi de Ministerul israelian al învățământului. În zilele noastre cartierul este populat cu precădere de evrei ultra ortodocși, numiți în ebraică haredim, mulți aparținând grupului ultra religios denumit Neturey Carta. În anul 2016 locuiau în cartier 9600 de persoane, majoritatea aparținând celor două grupuri mari de evrei haredim: hasidim și litaim. Străzile, casele și oamenii arată de parcă aparțin unei alte perioade, cel mai probabil perioada țaristă în Rusia, sau poți avea impresia că te afli într-un cartier evreiesc est- european numit ștetl. Și limba vorbită de locuitori este mai mult idiș (dialect german vorbit de evreii europeni) decât ivrit (ebraica modernă). La toate intrările în cartier sunt afișate anunțuri în ebraică și engleză care previn vizitatorii să aibă îmbrăcăminte modestă și decentăRead more…

Nov 8, 2018 1 comment

Limba română în Israel : aspecte istorice și bibliografice

Nov 8, 2018By

Prezentarea noastră își propune să aducă în fața publicului câteva aspecte asupra poziției limbii române în Israel din punct de vedere istoric și bibliografic. Temă care trebuie să nu fie uitată de Ziua Limbii Române, având în vedere situația deosebită a vorbitorilor de limba română din Israel în ultimii circa 140 de ani.

Un prim aspect este faptul că evreii originari din România, stabiliți în Israel, nu au vrut să se despartă de limba și de cultura română. Susținătorii ideii integrării totale și imediate a imigranților din punct de vedere lingvistic și cultural au afirmat că unicul motiv ar fi că un număr mare dintre acești imigranți, ajunși în Israel la vârsta a doua și la vârsta a treia, nu au putut asimila limba ebraică. Această afirmație este adevărată, dar numai parțial. Dovadă că oameni veniți în Israel de tineri, unii chiar elevi de liceu, buni vorbitori de limba ebraică, au păstrat și limba română. Mulți au folosit româna nu numai ca limbă vorbită, ci și pentru necesități intelectuale, scriind în românește în Israel.Read more…

Nov 8, 2018 7 comments

Povestea unei nevoi pedepsite

Nov 8, 2018By

La mijlocul anilor ’90, o campanie publicitară foarte prost concepută despre paradisul canadian a devenit o irezistibilă “Fata Morgana” pentru țiganii cehi și slovaci, care au început să vină în masă în Canada, cu pașapoarte cehești legale. Încă înainte de a fi promovați la statutul de “rromi”, ei au demonstrat canadienilor cât de generoasă este societatea lor, cerând în masă azil politic și suprasolicitând sistemul public de protecție socială pentru un venit suplimentar moderat, principala lor sursă de venit fiind frauda și criminalitatea. Până la urmă guvernul canadian, de obicei lent și timid, a trebuit să facă ceva pentru a stăvili sosirile masive: a impus vize de intrare pentru toți cetățenii cehi și slovaci. Corectitudinea politică din acea vreme nu permitea discriminarea bazată pe etnia sau culoarea pielii posesorilor de pașapoarte din aceeași țară. Evident, câțiva cehi mai deschiși la ten, care doreau doar să-și viziteze rudele sau prietenii și apoi să se întoarcă acasă, au fost nevoiți să plătească taxe substanțiale pentru viză sau pur și simplu să-și amâne călătoria.

Furios, guvernul ceh, chiar și sub președintele Vaclav Havel, om progresist cu vederi largi, a ripostat dur și a impus vize tuturor canadienilor care călătoreau în Republica Cehă sau o tranzitau. Mai mult, în isteria fără precedent a respingerii a tot ce provenea din Canada, paznicilor de frontieră li s-a permis să fie nepoliticoși și grosolani cu turiștii deja afectați că li s-a impus să plătească, chiar la fața locului, sume nepermis de mari pentru viză.

Read more…

Nov 8, 2018 2 comments

Radu Jude –adevărul cu orice preț

Oct 25, 2018By

La o apreciere superficială, am putea spune că este regizorul minorităților, marele succes al lui fiind Aferim, un film despre robii țigani de la începutul secolului al XIX-lea. Abia după aceea s-a apropiat de subiectele evreiești. Dar regizorul nu s-a oprit la aspectul particular de minoritate. Îndemnul spiritual și generalizator este nedreptatea și adevărul, manifestate cu certitudine mai pregnant atunci când este vorba de minorități. Nedreptatea cauzată de prejudecățile multiseculare (sau chiar multimilenare) față de aceste categorii, față de „ceilalți”, ale căror obiceiuri, idei, port și limbă provoacă temeri, sunt străine populației majoritare care nici nu vrea să le cunoască. Consecința acestor prejudecăți a fost de multe ori moartea. Cam în acest fel se aproximează interesul lui Jude față de situația și problematica evreilor.Filmul său cel mai recent Îmi este indiferent dacă vom intra în istorie ca barbari este o mărturisire deschisă a crezului regizorului, o pledoarie și un angajament pentru dezvăluirea adevărului și pentru asumarea răspunderii în ceea ce privește crimele comise împotriva evreilor din teritoriile administrate de România în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În mod concret este vorba de executarea evreilor din Odessa drept represalii pentru dinamitatea cartierului general al armatei române. Nu era vorba de executarea făptașilor care nu au fost prinși, ci de o răzbunare sângeroasă ale cărei victime au fost evreii. Filmul a câștigat Globul de cristal la Festivalul de la Karlovy Vary. Read more…

Oct 25, 2018 12 comments

Cochetând cu cartea

Oct 25, 2018By

Întotdeauna am perceput legătura între autor şi autoritate (dincolo de rădăcina comună: latinescul augere) şi prin aceea că cele cuprinse într-o carte conferă autoritate semnatarului. Vreme îndelungată, în anii copilăriei, credeam că toţi autorii şi-au încheiat existenţa pământească, fiindu-mi imposibil de imaginat că cineva care şi-a pus numele pe o carte – fie şi „doar” un autor de manuale – poate respira acelaşi aer cu noi, cititorii. Abia mai târziu, după participarea la o primă întâlnire cu scriitorii, am înţeles că şi autorii sunt… oameni. Citeam cu nesaţ cărţile cumpărate sau (mai des) împrumutate de la bibliotecă şi admiraţia mea faţă de semnatarii cuvântului tipărit continua să sporească. În anii de gimnaziu îi admiram şi pe semnatarii articolelor din ziare şi mi se părea că niciodată, dar absolut niciodată, nu voi putea ajunge ca ei… Numele meu a început să apară mai întâi pe genericele emisiunilor, apoi pe ale filmelor documentare şi, ceva mai târziu, am îndrăznit să şi scriu, publicând articole în presa scrisă. Chiar şi în condiţiile în care sunt fondatoarea unei reviste online în care scriu (şi semnez) număr de număr, semnătura „pe hârtie” mi se pare mult mai prestigioasă, mai încărcată de responsabilitate pentru că e „definitivă”. Între timp anii au trecut şi tot mai multă lume m-a întrebat „De ce nu-ţi aduni articolele într-o carte?”. Într-adevăr… de ce mă încăpăţânez să nu public cartea pe coperta căreia s-ar concretiza negru pe alb (sau în alte nuanţe) autoritatea mea de …autoare?!Read more…

Oct 25, 2018 9 comments

O viață pentru pace

Oct 25, 2018By

În 4 noiembrie se împlinesc 23 de ani de când Ițhac Rabin a fost ucis în timp ce cânta cu însuflețire cu convingere și speranță Șir Lașalom (Cântec al păcii – ebraică.)

Cântă din suflet un cântec de Pace.

Decât să zici pe șoptite o rugă,

În 4 noiembrie se împlinesc 23 de ani de când Ițhac Rabin a fost ucis în timp ce cânta cu însuflețire cu convingere și speranță Șir Lașalom (Cântec al păcii – ebraică.)
Cântă din suflet un cântec de Pace.
Decât să zici pe șoptite o rugă,
Mai bine să strigi un cuvânt pentru Pace!
În anul 5756, tot în ziua de 11 Heșvan a fost împușcat Ițhac Rabin, prim-ministrul Statului Israel, de către Yigal Amir, un tânăr evreu religios mânat de ”credința oarbă” nu din neștiință, ci după ani de studiu sârguincios al scrierilor sfinte. Se spune adesea că doar cei care sunt în stare să ducă un război pot vorbi competent despre pace. În cazul lui Ițhac Rabin nu există dubii în această privință. Născut la Ierusalim, în țara numită pe atunci Palestina, proaspăt Mandat Britanic, a crescut la Tel Aviv, învățând să înfrunte greutățile vieții alături de părinții emigrați din Ucraina. A devenit militar de carieră, a luptat în toate războaiele purtate de Israel și a urcat treptele ierarhiei militare, ajungând general, șeful Statului Major și apoi ministru al apărării. În timpul Războiului de Independență (1948-49) a fost comandantul unei brigăzi Palmach (forța de elită a armatei de apărare evreiești), iar în timpul Războiului de Șase Zile (1967) a ajuns comandantul Statului Major.

Read more…

Oct 25, 2018 6 comments

Nedumeriri legate de “Operaţiunea finală”.

Oct 25, 2018By

Acum vine la rând o situație cu care eu personal nu m-am mai întâlnit până acum. E vorba de a prelua existența de odinioară a unei ființe umane și a o transfera alteia!!! Nu mă credeți? Ei bine, vă invit să vizionați unul din ultimele filme hollywoodiene, ”Operațiunea finală”. El are ca temă celebra răpire a călăului nazist Adolf Eichmann. Nu, nu vă așteptați la o capodoperă cineastă. Dimpotrivă, filmul e siropos, plin de inexactități istorice, de fapt nimic neobișnuit. Dar în film apar personaje reale, cum ar fi David Ben Gurion și Isser Harel, celebrul șef al Mosadului în acei ani. Celelalte personaje reprezintă echipa Mosadului care a reușit să-l aducă pe Eichmann în Israel și în felul acesta să intre în istorie ca participând la cea mai reușită răpire din vremurile noastre. Pentru a ajunge la miezul poveștii mele e nevoie de încă unul sau două amănunte. Planul, care a reușit pe deplin, a inclus ideea genială de a-l aduce pe Eichman la avionul EL AL care aștepta pe aeroportul din Buenos Aires, mascat în pilot israelian beat, susținut de doi colegi. Aceștia s-au scuzat în fața grănicerilor argentinieni pentru comportarea urâtă a ”colegului” care a exagerat cu ingestia picăturii amare… Pentru a putea duce la bun sfârșit misiunea era nevoie de un specialist care să-i administreze răpitului droguri sedative, a căror influență mimează cea a alcoolului.

Și acum să trecem la fapte.

În film specialista în domeniul sedării a fost jucată de o actriță tânără și reușită (din punct de vedere fizic), foarte convingătoare în rolul de medic și de îndrăgostită de unul din membrii echipei. Iarăși ceva cu totul și cu totul banal. Numai că s-a ignorat faptul că în realitate ”omul cu seringa” nu era o ”ea” ci un ”el”, Read more…

Oct 25, 2018 11 comments

TES-FEST București 2018

Oct 25, 2018By

Despre evenimentul care s-a derulat recent s-a scris în presă și sunt sigură că vor mai apărea multe reportaje importante, mai avizate și mai profesioniste decât le-aș putea reda eu. Pentru mine însă acest eveniment a avut o semnificație personală deosebită și de aceea voi scrie despre el în mod special. Încă din adolescență am cunoscut trupe itinerante de teatru evreiesc care treceau și prin orașul meu natal. Îmi amintesc că spectacolele aveau loc la „Casa Germană” (Deutsches Haus), unde chiria era foarte pipărată, dar nu exista altă sală. Artiști mari ca Dina König, Mișa Bernstain și mulți alții au trecut prin Câmpulung Moldovenesc. Aceste trupe se luptau cu mari lipsuri materiale și de multe ori se făceau colecte pentru ca artiștii să poată continua turneul. Chiar și decorurile le împrumutau de cele mai multe ori de la viitorii spectatori. Știam din presă despre marea artistă Sidy Thal din Cernăuți. La succesul ei a contribuit Jacob Sternberg, cel care a adus modernismul în teatrul evreisc în condițiile grele dinainte de război. Am fost un spectator fidel al Teatrului Evreiesc de Stat (TES) de la înființarea lui în 1948 și mai ales în anii în care soțul meu, Israil Bercovici, a foat secretarul literar al teatrului (1954-1982).Read more…

Oct 25, 2018 6 comments

Salam

Oct 25, 2018By

Zvonuri, zvonuri, zvonuri. În ajunul plecării noastre în Israel, Iașul era inundat de zvonuri de tot soiul și toate culorile. Tânărul stat Israel abia înfiripat a și fost atacat de arabi, dar neputând să-l răpună pe front, au găsit o altă metodă: un boicot agricol total. Israelul ducea lipsă de cele mai elementare produse agricole. Se improrta până și ceapa din Cipru. Dar cel mai deocheat zvon și de aceea cel mai credibil era că în Israel e foarte căutat salamul românesc, mai ales cel de Sibiu. Se spunea că cine vine în Israel cu o cantitate de salam cât de cât e un om făcut. Pe noi zvonurile nu ne-au afectat. Bani de salam tot nu aveam. Abia aveam bani să plecăm la București și de acolo la Constanța ca să ne îmbarcăm pentru voiaj. Am ajuns la București într-o seară târzie și ploioasă de octombrie. Bani de hotel nu aveam. Mama avea adresa unei rude îndepărtate, un bătrân pe jumătate surd care locuia în oraș. Tot întrebând am ajuns la el uzi leoarcă. Am bătut multă vreme până ne-a auzit. Ne-a deschis ușa speriat. Mama i-a explicat cine suntem și că suntem în drum spre Țara Sfântă. Pe bătrân nu l-a lăsat inima să ne lase pe stradă. S-a înduplecat și ne-a oferit ospitalitate. Am lăsat boccelele într-un colt, ne-am culcat pe jos și, răpuși de oboseală, am dormit până dimineața. A doua zi ne-am dus la consulatul israelian să ne interesăm de plecare.Read more…

Oct 25, 2018 6 comments

Evrei români care au contribuit la construcția Israelului – Prof. Reuven Feuerstein

Oct 25, 2018By

Reuven Feuerstein a înființat și a condus Centrul Internațional pentru Intensificare a potențialului de învățare (ICELP) la Ierușalayim. Pentru mai mult de 50 de ani teoriile lui au fost implementate în clase de elevi și grupe de studenți, precum și în clinici pe tot globul, în mai mult de 80 de țări. Teoriile lui despre maleabilitatea inteligenței au deschis noi trasee de cercetare în optimizarea funcțiilor cognitive ale persoanelor studioase, valorificate de un număr de peste 2000 de cercetători ai acestui domeniu. Reuven Feuerstein s-a născut la Botoșani pe data de 21 August 1921, fiind al cincilea dintre cei nouă frați care s-au născut în această numeroasă familie evreiască. A învățat o vreme în yeșiva (școală evreiască religioasă) în Chișinău. În anii 1939-1941, când au apărut legile rasiste contra evreilor în România, s-a mutat la seminarul evreiesc din București, unde a dobândit calitatea de licențiat ca educator. Între anii 1940-1944 a fost directorul școlii pentru copiii cu dificultăți de învățare.Read more…

Oct 25, 2018 3 comments

„Chestiuni organizatorice”

Oct 25, 2018By

„Chestiuni organizatorice” – sub acest titlu se putea ascunde orice; de regulă mai mult rele decât bune. A fost convocată toată suflarea studențească din Universitatea de Medicină şi Farmacie București (la acea vreme se numea Institutul de Medicină şi Farmacie București; voi folosi în continuare acronimul de atunci, IMF). Din câte îmi amintesc, adunarea a avut loc la mijlocul lui noiembrie 1956, în sala Floreasca. Niciun amfiteatru din IMF nu avea capacitatea să primească miile de studenți din cele patru facultăți: medicină generală, pediatrie, farmacie şi medicină militară – de fapt tot medicină generală, doar că aparțineau de Ministerul Apărării (pe atunci MFA) şi purtau uniforme kaki.

De ce atâția studenți? La admiterea din 1954, după nefericita reformă a învățământului din 1948, s-au prezentat trei serii de absolvenți: cu 10, 11 şi 12 clase, la care s-a adăugat și mulți restanțieri. Aşa se face că promoția 1960 a fost printre cele mai numeroase din istoria școlii de medicină bucureştene. Cred că şi promoţia 1959 a fost cam la fel, adică șase sute de studenți în două serii, conform capacitații celui mai mare amfiteatru din facultate, adică 300 de locuri. Așteptam înfriguraţi să vedem cine va conduce adunarea; „trei furi”, toți cunoscuți.Read more…

Oct 25, 2018 4 comments

Evreii din Surinam – o comunitate în toate culorile curcubeului

Oct 25, 2018By

Surinam este cel mai mic stat din America de Sud, cu numai o jumătate de milion de locuitori. Se află aproape de Venezuela, lângă Guyana Franceză (de unde se lansează misiunile spațiale europene). Înainte de 1975 a fost cunoscut sub numele de Guyana Olandeză. A fost descoperit în 1498 de Cristofor Columb, dar pentru că nu avea aur și argint, spaniolii și portughezii nu au fost interesați să-l ocupe. Teritoriul a fost la început colonie engleză, fiind apoi cedat Olandei, în schimbul insulei Manhattan!Primii coloniști evrei au venit în Surinam în anii 1630, încă înaintea oricărei stăpâniri europene. Erau originari din Portugalia, refugiați de teama Inchiziției. Ei s-au stabilit pe malul râului Surinam, au întemeiat colonia Thorarica și au început să cultive trestia de zahăr. Al doilea grup a venit în 1652, împreună cu englezii care au colonizat teritoriul în numele Angliei. Ei s-au stabilit lângă pârâul Cassipora. Al treilea grup de vreo două sute de evrei au venit în 1664 din Cayenne (în actuala Guyana Franceză). Și ei s-au așezat pe pârâul Cassipora. Drepturile civile și religioase pe care le-au primit de la administrația britanică au fost menținute și de cea olandeză.Read more…

Oct 25, 2018 5 comments

O emigrație improvizată și primul an petrecut în Germania

Oct 25, 2018By

În aprilie 1970 am părăsit împreună cu mama Viena cu trenul de noapte. Mama mai avea o singură rudă în viață, pe bătrânul Sándor-bácsi, care locuia la Budapesta, acolo unde adepții „Crucilor cu săgeți” i-au împușcat singurul fiu și l-au aruncat în Dunăre. Când mama i-a spus că nu mai plecăm în Australia, ci în Germania, el a declarat că rupe relațiile cu noi. Împotrivirea lui era o lovitură destul de serioasă și în același timp neașteptată – pe noi ne critica, în vreme ce el însuși trăia mai departe în mijlocul ucigașilor fiului său. Ca urmare a acestei discuții eram destul de deprimați când ne-am urcat în trenul spre Frankfurt, prima oprire pe drumul emigrației noastre modificate la repezeală. Acest pas era necesar pentru că tatăl meu aflase pe neaștepate că diploma lui nu va fi recunoscută în Australia. Am optat pentru metropola de pe Main pentru că abia cu o săptămână în urmă tatăl meu s-a întâlnit acolo cu un fost coleg de școală, ca să se sfătuiască cu el asupra unei posibile emigrări în Germania. Informațiile fiind atrăgătoare, el ne-a telegrafiat să venim imediat cu tot calabalâcul: șase valize, câțiva saci uriași și două lăzi de tablouri pe care intenționam să le vindem, dar nu am reușit niciodată.Read more…

Oct 25, 2018 2 comments