In ciuda faptului ca piata noastra de retail a ajuns sa acopere mai toate tipurile de stil personal (de la trendy si excentric, la eclectic si clasic) si de bugete, sa ne ofere variante de shopping din atelierele designerilor locali, pana la magazine “brick & mortar” in malluri, online si prin cataloage, in ciuda faptului ca exista reviste de moda si reviste pentru femei,
bloguri de street style sau doar de stil,in ciuda faptului ca avem acces la Fashion TV, la saptamana modei de la Iasi, la targuri de designeri sau emisiuni tv de transformari de imagine, cele mai multe dintre romance se imbraca prost, banal, sters, tern, sleampat. Intre noi fie vorba, barbatii romani se imbraca – in majoritatea lor – si mai prost, dar ei fiind barbati nu au parte de impunsaturi, critici si comentarii in paginile de moda.
Termenul de “sleampata” pare sa se acorde mai bine la feminin decat la masculin…
Garderoba unei astfel de femei se schimba imperceptibil, o data cu trecerea timpului. Prin anii ’90, probabil si-a cumparat un taior negru sau maroniu dintr-un fel de poliester usor satinat: o fusta dreapta pana deasupra genunchiului, cu slit la spate, asortata cu un sacou relativ ajustat, prea scurt si cu revere inguste si cuminti. Taiorului “business” i-a adaugat o camasa alba, un cardigan bej-galbui si o geanta neagra, patratoasa, pe care o purta zilnic pe umar. Zece ani mai tarziu, lucrurile s-au schimbat foarte putin: langa taior si-a facut loc o rochie gri deschis, mult prea simpla, cu un decolteu patrat sau rotunjit, eventual o fusta bej si o camasa roz pastel. De fapt, griul deschis, bejul, nisipiul, pastelurile sunt cele care au inlocuit negrul, albul si bleumarinul – poate pentru ca astfel de non-culori sunt chiar mai invizibile decat cele anterioare. E ca si cum aceste femei nu doresc sa fie vazute.
In ultimii 10 ani romancele au fost totusi ajutate sau indrumate sa isi rafineze stilul, aspectul, imaginea exterioara. Emisiunile de tip makeover au proliferat pe toate televizunile (fie ca a fost vorba de preluari, de prin 2005, ale britanicului “What Not To Wear” pe TVR1 si “How to look good naked” pe Euforia, de mai recenta productie TLC omonima si americana de pe Discovery Travel & Living, de cea prezentata de Catinca Roman pe Romantica), la fel si cele care educa spiritul, itinerariul si bugetul shoppaholicelor. Avem la dispozitie comenzile online pe Amazon, dar si carti traduse (Ce sa nu porti, Stilista de buzunar, De la S la XXL, Cum sa fii sexy, Totul despre stil / The little black book of style) sau originale (Tinuta pentru succes sau Manualul de stil) care explica reguli, detaliaza recomandari, ilustreaza vizual cum sa pari mai supla, cum sa iti alegi culorile potrivite, ce sa ai in garderoba. Au aparut si consultanti de stil, ca mine – care tin sesiuni personalizate de stil, triaza garderobe, creaza tinute, scriu mult, stau de vorba fata in fata cu cate o femeie normala, invata cate un grup de femei sau o sala intreaga ce inseamna exercitiul creativitatii si expresivitatii.
Cu toate acestea, in cazul majoritatii femeilor, acest vast proiect de re-educare (vizuala, estetica, stilistica) nu a dat roade. Pe strada, romancele inca se imbraca banal, incolor, nu ies din zona de confort a uniformei de jeansi sau pantaloni negri, plus camasa cu dungi subtiri si maneci trei-sferturi, eventual inlocuita de un pulover negru si eterna helanca bej.
Sunt convinsa ca lor, la fel ca surorilor mai elegante si mai actual imbracate, le pasa de cum se imbraca si cum arata. Altfel ar purta aceleasi si aceleasi haine, zile si saptamani de-a randul, pana s-ar faramita, pata, desira. Dar nu, stiu sigur ca le pasa, pentru ca le vad in cabinele de proba incercand diverse tinute: unele le imbatranesc cu 5-10 ani, cele mai cumplite le deformeaza silueta, iar altele le golesc de culoare. Le observ, privindu-si atente reflexia din oglinda. Isi chestioneaza sotul sau prietena. “Imi sta bine?”, ii intreaba ea. “Crezi ca e prea scurta/ lunga/ larga/ stramta? Aveti si in alta culoare? Sa incerc o alta marime?”
In rare ocazii mi-am facut curaj si am intervenit, spunandu-le prieteneste ca nu ar trebui sa cumpere o haina care nu le infrumuseteaza. Uneori sfatul mi-a fost ascultat si femeia respectiva a pus sacul bej inapoi pe umeras.
Alteori am fost cadorisita cu un “Ce, e treaba dumitale cum ma imbrac?” Errm… raspunsul meu (chiar daca formulat doar in cap) este “Evident, e treaba tuturor, dincolo de faptul ca e profesia mea!”
Hainele celorlalti – si prin extrapolare, ale noastre – sunt parte din fundalul muzical si vizual al cotidianului nostru. Pe strada nu putem evita impactul vizual al celor pe langa care trecem, chiar daca intoarcem privirea. Asa cum este o placere sa vezi un barbat aratos sau o tanara cocheta, la fel simti cand vezi un barbat bine imbracat sau o femeie stilata. Nu trebuie sa fie tineri, supli sau bogati pentru a avea un aspect placut. Este suficient sa le pese de cum arata, sa inteleaga ca vestimentatia inseamna si estetica nu doar functionalitate, sa invete cum sa isi provoace siesi o reactie estetica pozitiva.
Pentru noi privitorii, un aspect placut inseamna culoare, ritm, creativitate, diferentiere, armonie, ordine, si putem face instinctiv diferenta intre o tinuta placuta si una plictisitoare, la fel diferentiem o gradina frumoasa si o cladire spectaculoasa de un teren viran, acoperit de ierburi uscate, bej, sau de un bloc oarecare de apartamente, din beton la fel de gri-bej.
In fiecare an, indiferent de anotimp, descopar prin magazine ba cate o fusta bej cu o lungime incerta si o croiala nedefinita, ba fuste lungi pana in pamant, drepte ca un sac. Dispar imediat de pe umerase, in decurs de cateva zile. Sperantele mele, cum ca vreo fashionista revolutionara le-a cumparat en-gros si le-a dat foc in public, sunt spulberate cand stau de vorba cu vanzatoarele. Ele imi confirma ca femeile, mai ales cele in jur de 38-45 de ani, adora acele croieli iar fustele devin best-seller-uri. Evrika, imi vine sa strig! Am descoperit must-have-ul garderobei femeii fara stil! Fusta fara varsta, niciodata in tendinte, niciodata actuala, dar nici demodabila!
Nu reusesc sa inteleg de ce unele femei se incapataneaza sa isi cumpere astfel de haine. Rochiile-sac le aplatizeaza sanii si le ingroasa talia, fustele cu pricina le transforma pe toate in gospodine lenese, care prefera fustele “midi” pentru ca nu au timp sa se epileze, pantalonii cargo le transforma in soldati. Poate chiar le plac aceste haine – lipsite de posibilitatea de a le sublinia prezenta si feminitatea, haine fara personalitate si fara varsta, bucati de material in care se ascund ca dupa perdeaua de la dus. Poate isi doresc sa semene cu profesoara de geografie sau latina din liceu, neutra din orice unghi ai privi-o si deloc memorabila. Intr-o lume agresiva stilistic si vizual, care ne eticheteaza personalitatile si vietile in functie de obiectele de care suntem atasati – ca e o geanta de designer, un telefon scump sau un asternut de pat unicat -, poate ca aceste femei isi gasesc linistea mergand in directia opusa.
Femeile care se imbraca banal au aceleasi drepturi ca mine si ca tine, in ceea ce priveste oferta si optiunile de retail. De fapt, nu ar trebui sa conteze ca una vrea o modesta fusta bej si cealalta salvari cu animal print. Totusi, traiesc cu senzatia ca aparenta dorinta a multor femei de a se imbraca “invizibil” ascunde mai mult decat simpla anxietate legata de kilograme, silueta sau varsta. Fara sa am studii de psihologie, am impresia ca lipsa de expresie catre exterior este semnul unor incertitudini legate de propria identitate: daca nu stii cine esti sau nu iti place cine si cum esti, cum ai putea sa exprimi aceste lucruri? Asadar, data viitoare cand treceti pe langa o femeie “bej”, puteti zambi dezaprobator, dar ganditi-va ca alegerile ei vestimentare nu au neaparat legatura cu stilul sau moda.
Preluat de pe blogul autoarei http://www.stylediary.ro/wordpress/
