Experienţa mea la primul tur al prezidenţialelor sau naivitatea unui influencer de bună credinţă

Cu toții am auzit despre rețelele sociale, în special TikTok, despre influenceri, boți și despre surpriza uriașă din primul tur de scrutin, când un necunoscut pentru majoritatea a obținut peste 2 milioane de voturi – Călin Georgescu. Mulți se întreabă cum a fost posibil și mai ales care a fost ideea?. S-a făcut chiar și un profil al votantului Georgescu, dar el a cuprins din nou lucrurile standard, fără a se ține cont de rețelele de socializare. Astfel s-a auzit doar de TikTok. Adevărul este că, folosind rețelele de socializare, s-a reușit furtuna perfectă în care au căzut în plasă inclusiv influencerii care nu l-au susținut pe Georgescu și chiar cei pe care nu îi interesează politica.
Voi încerca să explic la modul cel mai simplu ce sunt « boţii ». Noi, influencerii, folosim de ani de zile platforma FameUp care este, de fapt, o agenție de marketing… Prin aplicația FameUp am primit un o cerere de promovare de la o entitate denumită Fundament. De obicei promovările sunt cerute de către agențiile de marketing, ONG-uri și foarte rar de către firmele beneficiare în mod direct. Ni se cerea crearea unui clip în care să ne exprimăm public care ar fi pentru noi și comunitatea noastră modelul perfect pentru candidatul la președinția României. Ideea era să facem trimitere și către patriotism, echilibru etc. De asemenea, în brief se cerea folosirea a două hashtag-uri: #prezidențiale2024 și #echilibrusiverticalitate. Read more…

Somnul rațiunii

De două zile citesc și văd atâtea, încât aseară am spus că nu voi mai vorbi despre cel clasat pe primul loc la primul tur al alegerilor prezidențiale. Nu despre el voi vorbi, pentru că el este un om, atât, un om singur, fără echipă, fără program de guvernare, cu idei mesianice, mistice și cu tot ce și-a mai adăugat ca să placă poporului, ca să pară cum ar vrea să el fie, pentru că asta este mediul virtual, pari ceva ce poate ți-ai dori. El și poporul. Atât, restul nu va mai exista, așa cum nici legionarilor nu le păsa de partide, presă, opinie publică. La asta să vă gândiți voi cei care ați stat pasivi și ați lăsat să fie atacată democrația, care și așa era fragilă. Acum asta e situația. Desigur, a adunat și exploatează refulările, neîmplinirile, necazurile din sufletele unor oameni, majoritatea tineri, dar nu a fost doar acea rețea de socializare care l-a propulsat și l-a promovat cu mecanisme și algoritmi încă necunoscuți celor care ar fi trebuit să știe și să informeze populația. Uite că nu știau și nu par să știe nici acum, măcar atâta cât să ajute pe celălalt candidat rămas în cursă – asta în condițiile în care pe la noi este de-a dreptul un handicap să fii femeie. Măcar dacă era și ea independentă (cum mi-a spus un șofer de taxi), dar nu este, iar poporul nu vede bine niște sloganuri pe care ”binevoitori” le-au răstălmăcit şi care, în fond, țin de intimitatea și libertatea fiecărui om.Read more…

De ce a murit Irod cel Mare?

Răspunsul cel mai scurt ar fi „pentru că nu l-a mai răbdat pământul”.  Dar nu despre asta mi-am propus să scriu, ci despre moartea tiranului și cauzele ei. Fără îndoială că regele Irod (Herod, Herodes sau Hordus) a fost una dintre cele mai controversate figuri ale istoriei evreiești.  Nu din întâmplare a fost numit „cel Mare”, a avut într-adevăr realizări excepționale.  În cei peste treizeci de ani în care a domnit ca vasal al Romei, Iudeea s-a bucurat de pace și prosperitate.  La porunca lui Irod s-au făcut construcții cu adevărat mărețe.  Templul din Ierusalim a fost refăcut și ceea ce numim astăzi Zidul Plângerii a fost ridicat ca un zid de sprijin al esplanadei pe care se afla templul.  Apoi a construit și câteva cetăți, printre care Masada și Herodion. Proiectul său cel mai ambițios este Cezareea, un întreg oraș dedicat lui Cezar Augustus, complet cu amfiteatru și hipodrom, cu un apeduct de 16 km care aducea apă de izvor de pe muntele Carmel și, mai ales, cu unul dintre cele mai mari porturi ale vremii sale.  Cezareea a fost capitala provinciei în perioada romană și apoi bizantină, până la cucerirea musulmană. Dar Irod a fost detestat de supușii săi.  Era un tiran, u  n om de o cruzime rar întâlnită, un adevărat Stalin al antichității.  A omorât-o chiar pe soția sa preferată (din zece!) și trei din fiii săi sub pretextul că ar fi uneltit împotriva lui. Read more…

Ce ar trebui să ne preocupe pe noi azi

Dimineața citesc de toate, caut mai ales noutăți în anumite subiecte din specialitatea mea care continuă să mă intereseze, deși de câțiva ani nu mai am contact cu medicina clinică. Seara, însă, citesc cărți de tot felul. Așa se face că în deunăzi, în mintea mea s-au întâlnit diverse aspecte din realitatea de zi cu zi, pe care eu le credeam de mult apuse. Să mă explic. Ultimul volum al lui Ioan Pacepa, Dezinformarea, apărut în 2015, prezintă detalii privitoare la ”clasica” politică de origine moscovită, precizând că prăbușirea imperiului sovietic nu a schimbat cu nimic stilul și mai ales intențiile Kremlinului de a induce în eroare societăți, popoare și continente folosind minciuna, uneori totală, alteori plecând de la un fapt real, dar conducând la un fals construit în mod profesional. Cititul, pagină după pagină, îmi întărea părerea că numai cei care nu au trăit sub un regim comunist mai pot crede în poveștile, pseudoștirile și falsurile emanate de un sistem care, la fel ca lupul din poveste „și-a schimbat părul, dar năravul ba”. Noi, cei care am trăit în acele timpuri, am învățat să punem sub semnul întrebării orice poveste care pare să aibă un dedesubt construit în scopul denaturării adevărului, dar desigur mai există în lume mulți care nu au supt arta discernământului odată cu laptele mamei.Read more…

Victor Neumann, Străinul din interior – note de lectură

Joi, 14 noiembrie 2024, în Sala Tonitza a Muzeului de Artă din Cluj – un spaţiu cunoscut şi pentru interesantele prezentări de carte – a avut loc lansarea cărţii Străinul din interior. ”Dosarul” versus biografia personală, scrisă de istoricul Victor Neumann. La prezentarea-dezbatere iniţiată de istoricul Lucian Nastasă-Kovács, managerul Muzeului de Artă din Cluj, au fost prezenţi atât autorul cărţii, cât şi profesorii universitari Florin Lobonţ de la Universitatea de Vest din Timişoara şi Miodrag Milin de la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad. Prezentarea amplă, la care au luat cuvântul cei patru distinşi profesori universitari, nu a mai continuat cu o dezbatere, probabil din cauza publicului puţin numeros (în aceeaşi zi au avut loc simultan mai multe prezentări de carte), a temei complicate şi sensibile, precum şi – cred eu – a insuficientei cunoaşteri a cărţii care abordează această temă atât prin prisma istoricului, cât şi a experienţei personale. Cartea, prefaţată de Armin Heinen[2] şi apărută în acest an (2024) la editura timişoreană Datagroup, este menită să demonteze verdictul de colaborator al Securităţii, confirmat de hotărârea definitivă din 5 decembrie 2023, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României. În ciuda tuturor argumentelor şi probelor prezentate de apărare, acţiunea în instanţă prin care Consiliul Naţional pentru Studiere Arhivelor Securităţii solicita Curţii de Apel Bucureşti, în februarie 2021, stabilirea calităţii de colaborator al fostei Securităţi pentru Victor Neumann, a avut câştig de cauză. Străinul din interior, dincolo de a fi o pledoarie pentru dovedirea nedreptăţii care i s-a făcut şi risipirea acuzaţiilor din spaţiul public care au ştirbit respectabilitatea autorului, cuprinde o analiză complexă a celor petrecute, pe multiple planuri: biografic, istoric, sociologic şi memorialistic.Read more…

Debora prorocița, prima femeie-judecător

Context biblic: ne aflăm la circa un secol după intrarea lui Iosua în Țara Făgăduită (Canaan). Israeliții nu au reușit să-i izgonească pe idolatrii canaaniți. Dimpotrivă, s-au înrudit cu aceștia, revenind la practicarea cultului păgân. Ajunși la o stare de servitute și asuprire, au început să regrete păcatele săvârșite, implorându-L pe Dumnezeu să-i izbăvească. În acest moment apar Judecătorii numiți de El. Aceștia erau lideri militari; nu doar magistrați, conform sensului actual al termenului. Prin faptele lor de vitejie, ei au dus la îndeplinire judecata Sa, răsturnându-i pe asupritori, restabilind un anumit grad de pace și libertate poporului. Debora a fost al patrulea Judecător din Israelul premonarhic, iind singura femeie judecător menționată în Biblia ebraică. În timpul vieții Deborei, ținutul în care ea și tribul ei se aflau era controlat de canaanitul Iabin din ținutul Hațor, iar armata lui era condusă de Sisera. Debora l-a chemat pe războinicul Barac, împuternicindu-l ca, în numele lui Dumnezeu, să ia zece mii de oșteni și să atace forțele lui Sisera, înzestrate cu nouă sute de care de luptă. Atacul urma să aibă loc lângă muntele Tabor.Read more…

Alegerea lui Donald Trump, un motiv de optimism!

Am comentat într-un mod critic articolul d-nei Eva Galambos, privind alegerea lui Donald Trump în funcţia de președinte al Statelor Unite. „La fel ca prim-ministrul Orbán și 71 milioane de americani, și majoritatea israelienilor consideră venirea lui Trump o dezvoltare pozitivă într-o lume incapacitată de corectitudine politică. Rezultatul îl vedem printre multe altele, la Amsterdam!” Redacția revistei Baabel mi-a propus să scriu un articol mai amplu despre punctul de vedere exprimat în comentariul meu. Atunci când votez, criteriile mele sunt foarte clare: – Ideologia partidelor participante, metodele de realizare a principiilor ideologice, calitățile profesionale și personale ale candidaților, credibilitatea mediilor de informare în sprijinul candidaților şi faptele! Evident, în calitate de alegător virtual şi neutru, am studiat atent tot ce propuneau democrații şi republicanii. Ambele partide aveau idei care mi se păreau mai mult sau mai puțin acceptabile. Ceea ce însă m-a convins în mod foarte clar că următorul președinte al Statelor Unite ar trebui să fie Donald Trump a fost poziția lui faţă de conflictele din Ucraina și Orientul Mijlociu. Spre deosebire de mulți alți politicieni, guverne și medii de informare, Trump vrea pace și această poziție este tot mai larg acceptată în lume; americanii înșiși au votat în acest sens.Read more…

Părinții mei

În decursul timpului am scris multe articole, printre care și unul intitulat Bunicii mei, dar despre părinții mei, care au jucat un rol deosebit în viața mea, nu am scris nimic. La vârsta mea cred că trebuie să scriu și despre ei, ca cel puțin nepotul meu să afle câte ceva despre părinții mei, străbunicii lui. Tatăl meu, Leon (Leibu) Korber, născut în anul 1892 la Câmpulung Moldovenesc, a urmat șapte clase și apoi a învățat meseria de geamgiu și de tinichigiu de la tatăl lui, bunicul meu. A plecat la Viena ca să obțină titlul de meșter. Când a început Primul Război Mondial a revenit la Câmpulung și a fost recrutat ca soldat. Îmi povestea cu mare plăcere că nu a fost pe front, dar ca soldat a fost în multe locuri ale vastului imperiu al Austro-Ungariei. După ce s-a întors, a reluat activitatea alături de bunicul. În anul 1922 s-a căsătorit cu mama. Mama mea, Clara Hutman, născută în 1899 la Botoșani, a rămas orfană la 11 ani. Bunicul, David, s-a recăsătorit cu Ghizela, o văduvă din Iași, care avea un fiu. A urmat numai patru clase primare și apoi a fost dată ucenică la o croitoreasă. Dar fiind foarte isteață, ea a învățat pe ascuns alături de fratele ei vitreg. Eu l-am cunoscut pe bunicul David și pe tanti Ghizela și când m-am întors din Transnistria după deportare; amândoi erau încă în putere.Read more…

Shame on you!!!

De-a lungul istoriei, pentru problemele nerezolvate ale diverselor state, regate, imperii au fost găsiți aceiași vinovați: evreii. Iar consecințele: expulzări, pogromuri, privarea de cele mai elementare drepturi civile, mai târziu chiar de dreptul la existență – șase milioane au fost uciși în lagărele de concentrare naziste. În Sâmbăta Neagră, Hamasul a atacat sudul Israelului și 1400 de israelieni, inclusiv femei și copii, au fost batjocoriți, măcelăriți, arși de vii și 240 au fost luați ostatici. A fost cel mai tragic eveniment în viața evreilor de după Holocaust. Imediat după aceea, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat că evenimentele din 7 octombrie nu au venit din senin, ele au fost urmarea suferințelor îndurate de palestinieni din vina israelienilor. (N.B. Din 2005 încoace, picior de israelian nu a mai călcat în Gaza!) Pe scurt, domnia sa a găsit o „explicație” a măcelului. Imediat după evenimentele din sudul Israelului, în întreaga lume au izbucnit demonstrații anti-israeliene și antisemite. Guvernele lumii civilizate nu s-au grăbit să ia măsuri împotriva acestor manifestări. Astăzi evreilor din Europa le este frică să iasă pe stradă. De atunci, zeci de evrei au suferit agresiuni fizice, iar la Amsterdam a avut loc primul pogrom antievreiesc de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.Read more…

O după-amiază cu ceva dulce – cartea de debut a Ancăi Laslo

Am plecat la Bucureşti pentru trei zile ca să particip la lansarea cărţii prietenei mele Anca Laslo, O după-amiază cu ceva dulce, care a avut loc la Librăria Eminescu sâmbăta, 16 noiembrie 2024. Anca Laslo a debutat ca scriitoare acum mai bine de trei ani în rândurile revistei Baabel. Cunoşteam dorinţa ei de a-şi publica povestirile într-o carte, iar împlinirea acestui vis începuse să înflorească de câteva luni. Cartea, apărută la editura bucureşteană Bifrost, a fost lansată la Oradea, cu câteva săptămâni în urmă, iar participarea mea în lansarea de la Bucureşti a fost o surpriză pe care am dorit s-o fac prietenei mele “baabeliene”. Cartea este concepută în cinci părţi, al căror liant este biografia Ancăi. Este o carte de povestiri, în care Anca vorbeşte despre momente ale vieţii ei cu un profund umanism şi cu o dezinvoltură care, în opinia, mea denotă calitatea ei de povestitoare. Povestirile sunt scrise la persoana întâi, astfel încât fiecare dintre ele relatează faptele din unghiul de vedere al naratorului, uneori erou al povestirii, alteori martorul delicat al evenimentelor. Read more…

Femei șahiste

Șahul este considerat sportul minții. În copilărie credeam că evreii nu sunt în stare să câștige la sporturi fizice și de aceea s-au concentrat pe șah. Dar istoria sportului arată altfel. Iată doar câteva cifre care contrazic ceea ce credeam în tinerețe. Începând cu prima olimpiadă, cea de la Atena din 1896 și până în 2024, sportivii evrei au câștigat la olimpiade 198 medalii de aur, 149 de argint și 134 de bronz. Ei au excelat la gimnastică, înot, scrimă și la alte ramuri sportive. Și totuși, șahul a fost poate cel mai popular sport practicat de evrei. De când s-a introdus competițiile de șah în secolul al XIX-lea, 50% dintre jucătorii de frunte din întreaga lume au fost evrei. La teoria și studiile asupra șahului au contribuit în mod substanțial evreii Lasker, Botvinik, Tal, Fisher, Kasparov, Smyslov și mulți alții. În Israel trăiesc 39 bărbați și patru femei, mari maeștri activi. Boris Gelfand a câștigat cupa mondială și în 2012 a fost chiar candidat la titlul de campion mondial, dar a fost învins în jocul final. Selecționata Israelului a câștigat câteva medalii la olimpiadele de șah.Read more…

Experiența nepaleză II

În ultima zi a șederii la mânăstirea despre care am scris în numărul trecut, ni s-a permis să asistăm la o lecție de Shanti (evocă liniște, pace, calm mental) ținută de câțiva elevi și îndrumători ai acestei școli. Timp de o jumătate de oră am asistat la un fel de rugăciune, total copleșiți de efectele sonore create. Se auzeau incantații ritmice murmurate cu voci foarte joase, recitate succesiv sub forma unui dialog de către două grupuri aflate fiecare în două colțuri opuse ale sălii imense a templului. Din când în când, două instrumente de suflat, un fel de trâmbițe, tulburau armonia cu stridența lor, iar peste toată această vibrație se auzea câte o lovitură puternică și profundă de tobă mare. La început, amestecul de sonorități mi-a produs o senzație de disconfort, dar pe măsură ce mă lăsam purtată fără opreliști și fără împotrivire de această vibrație, am fost de-a dreptul copleșită. Am trăit foarte intens sentimentul că aparțin universului, că sunt o parte infimă dintr-un întreg nedeterminat temporal sau spațial.Read more…

„Trădarea generoșilor”

Dacă în urmă cu trei săptămâni am afirmat că 5 noiembrie este cea mai neagră zi pentru Europa, acum pot adăuga că 24 noiembrie este ziua cea mai neagră pentru România și români, cel puțin pentru o parte din ei. Victoria de necontestat a unui candidat de extremă dreaptă care înmănunchează toate caracteristicile unui lider populist, antieuropean, suveranist, și la care se adaugă și „particularitățile naționale”, ortodoxismul și simpatia față de mișcarea legionară, echivalează cu eșecul clasei politice din România, cu incapacitatea acesteia de a demonstra, prin măsuri concrete, avantajele democrației. De aceea am ales, cu puțină extrapolare, titlul „Trădarea generoșilor”, momentul în care la sfârșitul secolului al XIX-lea, o parte a intelectualilor social-democrați a trecut la liberali. La ora actuală putem spune că fenomenul s-a inversat și chiar dacă cele două partide, PSD și PNL, au rămas nominal separate, coaliția de guvernare a dus la anularea unor particularități la fiecare dintre ele, mai ales la liberali. Această „trădare a generoșilor” a determinat situația actuală, succesul unui candidat de extremă dreaptă. De fapt, rezultatele nu ar trebui să ne mire. De la revoluție încoace, poporului român nu i s-a oferit aproape nimic sau prea puțin care să demonstreze superioritatea democrației față de autoritarism sau populism. Cu excepția câtorva mii de cetățeni, milioanele de români, cu familie, cu un salariu care nu le ajunge de la o lună la alta, care asistă lunar la creșterea prețurilor și văd că trăiesc mai prost decât pe vremea lui Ceaușescu, nu vor fi satisfăcuți numai cu drepturile democratice care li s-au oferit, o abordare teoretică.Read more…

Votul meu pentru preşedintele României

Duminică, 24 noiembrie, mă duc la vot în primul tur al scrutinului prezidenţial. Cum voi vota? Din start sunt împotriva unui viitor preşedinte exponent al curentului naţionalist-suveranist, nu-mi tihneşte ca în fruntea ţării să fie un fost comandant militar şi mi se pare păgubos ca viitorul preşedinte să fie o persoană fără o pregătire solidă, puţin experimentată în politica mare, pusă în situaţia de a se „califice la locul de muncă”. Nu voi vota nici pentru candidatul meu preferat: un politician experimentat, cult, echilibrat şi carismatic, care are un program bine structurat şi adecvat vremurilor actuale. Sunt sigură, din păcate, că în momentul de faţă, votul meu nu-l ajută să acceadă la preşedinţie. Motivul este ilustrat de bancul următor: Vasile anunţă plin de bucurie: – Tată, sunt îndrăgostit şi vreau să mă însor! – Mă bucur, dragul tatii, că în sfârşit te-ai hotărât. Cu cine vrei să te însori? – Cu János! – Vai, fiule, aşa ceva nu se poate! Sub nicio formă nu te poţi căsători cu János! – Dar de ce, tată, dacă-l iubesc? – Degeaba, aşa ceva e imposibil! – Dar de ce? – Pentru că e ungur!Read more…

Everestul, de trei ori!

În 1976, la 34 de ani, Béla Károlyi a urcat pentru prima oară Everestul olimpic și nu singur, ci împreună cu soția sa, Márta, și având în expediție două fete al căror nume aveau să rămână definitiv înscrise în Panteonul sportului: Nadia Comăneci și Teodora Ungureanu. A făcut-o, e drept, într-un mod destul de controversat. Károlyi nu a fost un antrenor blând, nu a fost nici un om comod. „Ca să strici un copil nu trebuie să fii neapărat mamița domnului Goe” – i se confesa el lui Ioan Chirilă, marele jurnalist sportiv care a scris cartea Nadia. „E destul să glumești când nu e cazul.” Károlyi nu era omul care să se țină de glume. Dar era mai mult decât atât. Nu era doar privațiunea de glume, era privațiunea de orice atribut al copilăriei, în special privațiunile alimentare. Dar aceste metode au fost tocmai potrivite pentru fetele din echipa de la Onești, pentru că și ele își doreau foarte mult să câștige.
„Nadia e un copil cu sentimente profunde. Își iubește părinţii, îşi adoră mama. E prietenă cu Teodora. Dacă vreţi, aceste două fetiţe se completează. Nadia e gravă. Teodora e veselă. Am spus odată că Nadia e pisica sălbatică a grupului nostru. Teodora e pisicuţa de casă, cu fundiţă roşie.”. Iar cu metoda Károlyi pisica sălbatică, cea mai pregătită sacrificiului, a reușit mai bine decât cea domestică.Read more…

Richard, Trump și subsemnatul

– Vă cunosc de undeva, mi s-a adresat un om între două vârste, privindu-mă peste ochelarii groși de vedere. Eram în vestiarul piscinei YMCA din New Bedford MA, în costum de baie și cască de înot. Eu nu-mi aminteam să ne fi cunoscut, dar nu are importanță. Andrei, m-am prezentat. Richard, s-a prezentat și proaspătul meu cunoscut. După ce fiecare dintre noi s-a lămurit de unde este și cu ce se ocupă celălalt, ne-am dat întâlnire la un restaurant. Am ales un restaurant portughez, New Bedford are o populație numeroasă de origine portugheză. Richard era profesor de biologie și sociologie la Massachusetts University. Era tocmai înaintea alegerilor pentru președinția Statelor Unite. Nu îndrăzneam să-l întreb pentru cine votează, dar, parcă ghicindu-mi gândurile, el mi-a spus: Eu votez întotdeauna pentru democrați, însă anul acesta mă tem că Harris o să piardă alegerile. Pare de necrezut, dar Trump va fi încă o dată președinte și urmarea va fi sfârșitul democrației americane.Read more…

Que sera, sera

Încheierea alegerilor americane este evenimentul important al săptămânii precedente. Victoria lui Trump este văzută în mod diferit de comentatori, depinzând de modul cum pot sau cum vor să înțeleagă. În mod normal, la anunțarea rezultatului, candidatul înfrânt acceptă verdictul alegătorilor și iese în fața masei de susținători să le mulțumească pentru participare în campania electorală. N-a făcut-o la vremea ei nici Hillary Clinton și n-a făcut-o nici Kamala Harris. Amândouă și-au lăsat simpatizanții să aştepte și să aștepte apariția candidatei cu o vorbă de mulțumire. Kamala a făcut-o chiar mai rău. Colaboratorii, simpatizanții Kamalei au așteptat și au tot așteptat, în zadar, ca și favorita lor să le adreseze o vorbă de mulțumire, după ce rezultatul alegerilor a fost clar și Trump își încheiase deja discursul victoriei. După multă așteptare au fost expediați acasă cu informația că în ziua următoare Kamala le va vorbi; fidelii s-au readunat a doua oară, la ora unu la prânz, apoi la patru după amiază – oră anunțată şi re-anunțată de media. Îmi permit să prezint bănuiala mea că motivul schimbării orei a fost neînțelegerile în echipa care s-a ocupat cu compunerea discursurilor Kamalei. Pe la ora patru și jumătate Kamala Harris a vorbit sau, mai corect spus, și-a citit discursul  în fața mulțimii care a așteptat-o, toți emoționați, mulți cu lacrimi în ochi sau chiar plângând.Read more…

Pe urmele împăratului Wilhelm al II-lea și ale lui Herzl

Am văzut în articolul trecut că împăratul Germaniei, Wilhelm al II-lea, însoțit de soția sa, împărăteasa Augusta Victoria, a făcut o vizită oficială la Ierusalim în toamna anului 1898, iar Herzl a profitat de ocazie pentru a-i cere sprijinul în proiectul de a crea un stat evreiesc modern în Palestina otomană.  Au trecut de atunci 126 de ani, o perioadă foarte lungă, dacă ne gândim că Ierusalimul nou, cel din afara zidurilor cetății, abia dacă are ceva mai mult de un secol și jumătate.  În aceste condiții m-am întrebat în ce măsură mai există locuri care amintesc de evenimentele din 1898.  Și în mod surprinzător mai există chiar foarte multe. Breșa din zid făcută cu ocazia intrării triumfale a cuplului imperial în Orașul Vechi există și astăzi.  Unii disprețuiesc trufia împărătesei care a dispus să se dărâme zidul pentru ca ea să poată intra cu trăsura.  Dar nu e chiar așa.  Poarta Jaffa, ca toate porțile medievale, nu a fost făcută pentru comoditatea trecătorilor, ci pentru apărare.  Trecerea este îngustă și cotită, ca un tunel în formă de L, astfel ca dușmanul care încearcă să o ia cu asalt să se lovească de un perete.  Chiar dacă împărăteasa ar fi coborât din trăsură, breșa în zid tot trebuia făcută, pentru că un alai de sute de persoane nu ar fi încăput pe poartă.  Ea folosește până astăzi ca intrare pentru mașini.Read more…

Bula mediatic-propagandistică a progresismului neoliberal s-a spart definitiv

În mod cert, odată cu victoria zdrobitoare în alegerile prezidențiale din SUA a lui Donald Trump, hegemonia narativei progresist neoliberale s-a făcut țăndări. Eșecul ei este devastator, impactul ei real va scade vertiginos în următorii ani. Bula dominantă n-a ținut din cauza următoarelor motive pe care încerc să le schițez în cele ce urmează: 1. Imaginea unui lider decrepit și inadecvat este contraproductivă. Oricâte merite și experiență politică a avut președintele Biden, oricât a reprezentat un factor de echilibru în interiorul Partidului Democrat, prestația sa jalnică în multe momente publice a contribuit la dezastrul din alegerile prezidențiale. Pe termen lung, starea precară a sănătății mentale și fizice a unui conducător de stat nu poate fi camuflată de media. Aduceți-vă aminte în acest context de fostul conducător al URSS, Leonid Brejnev. 2. Schimbarea bruscă și nedemocratică a liderului, în ultimul moment nu aduce rezultate pozitive, dimpotrivă. Debarcarea bruscă a președintelui Biden din cursa prezidențială, doar cu trei luni înaintea de startul acesteia a fost o greșală flagrantă, practic un puci în interiorul Partidului Democrat. După susținerea hilară a narativei potrivit căreia Biden este absolut apt de a fi președinte împotriva tuturor evidențelor de bun simț, s-a recurs la alegerea vicepreședintei Harris, o figură ștearsă, fără anvergură politică…Read more…

Mozaicul

Despre Israel știam doar din ce-am auzit la comunitatea evreiască din Timișoara, din presa ceaușistă și de la părinții mei, care corespondau destul de rar cu rudele din Israel. Imaginea pe care o aveam despre țara strămoșilor mei era una de “la vie en rose”: țara unde se crede că a fost paradisul pe pământ, unde s-au născut Adam și Eva și unde s-a scris Vechiul Testament după care s-a inspirat și Noul Testament – Biblia. Entuziasmul meu privitor la Israel și la eventuala noastră emigrare a crescut simțitor după Războiul de Șase Zile în care Israelul a zdrobit armatele statelor arabe inamice. Nu știam despre deosebirea dintre evreii orientali, sefarzi și așkenazi, nu cunoșteam problemele cu minoritatea arabă din Israel, nu eram conștient de râca dintre Partidul Muncii, de centru-stânga, și Partidul Likud, de centru-dreapta. Nu știam că în 1977, după decenii de guvernare a Partidului Muncii (pe alocuri cu corupței și nedreptăți față de emigranții orientali, dar și cei români), Likudul a câștigat la alegeri. Nu eram conștient de faptul că o parte destul de mare a populației, mulți dintre religioșii haredim (habotnici), nu lucrau și nu făceau serviciul militar. Nu știam nimic despre nivelul medicinii în Israel și cu atât mai puțin despre medicina publică și despre anestezie. Nici de minoritatea druză nu știam nimic. Deci în 1978 am ajuns în Israel ca noi imigranți fără idei preconcepute. Read more…