Andrea Ghiţă: „TREI CULORI CUNOSC pe LUME…”

Săptămâna trecută, urmărind inflamarea incidentului legat de eleva din Covasna care a purtat o cordeluţă în culorile naţionale româneşti, tocmai de 15 Martie – Ziua maghiarilor de pretutindeni – având de înfruntat ostilitatea colegilor şi a profesorilor, ba chiar şi ameninţarea cu moartea (pe Facebook), pentru ca apoi să facă faţă asaltului presei şi demonstraţiilor masive de simpatie, mi-au venit în minte câteva momente din copilăria mea în care protagonist a fost tot… tricolorul.

 

Într-o zi, să fi avut vreo cinci – şase ani, bunica mea adoptivă – o unguroaică destoinică, harnică şi cultă – după ce mă pusese să promit că n-am să dezvălui nimănui ceea ce avea să-mi arate, a deschis o casetă de metal zăvorâtă cu lacăt şi a scos de acolo un capăt de panglică tricoloră roşu-alb-verde, destrămată la capete şi cu albul îngălbenit de vreme. A sărutat-o şi mi-a spus: „Acesta e tricolorul maghiar, să-l respecţi şi să nu-l dai uitării niciodată. Pentru el şi pentru libertate şi-au vărsat sângele luptătorii noştri cei viteji”. Apoi mi-a explicat ce semnificaţie au cele trei culori şi mi-a citit Cântecul Naţional de Petőfi. L-am învăţat pe de rost, dar nu-l puteam recita decât în taină, pentru că „era interzis”. M-am simţit foarte importantă că mi se încredinţase un astfel de secret şi nu ştiam cum să mă comport, ca să fiu demnă de a-l păstra… Bunica mi-a cusut un costum naţional secuiesc, cu fustiţă din pânză vărgată roşu cu negru, ţesută în casă, lăibăraş de catifea cu lalele aplicate şi o bluziţă albă de pânză, cu mâneci bufante, brodată cu roşu şi verde. Eram tare mândră de costum şi dansam ceardaş la grădiniţă.

Curând am intrat în clasa întâia, la secţia română. Limba mea maternă era maghiara şi nu ştiam o boabă româneşte, dar cu ajutorul copiilor din clasă şi a învăţătoarei brăilence, foarte severă, aveam să învăţ limba română aproape la perfecţie. La şcoală fiecare fetiţă trebuia să aibă costum naţional, cu ie, catrinţă şi brâu tricolor: roşu – galben – albastru. Aveam şi eu unul şi dansam hora plină de elan. Învăţătoarea ne-a explicat semnificaţia fiecărei culori şi ne-a spus că ele sunt sfinte pentru naţiunea română şi că „eroii neamului şi-au vărsat sângele pentru steag şi pentru libertate”.

Acasă tata mi-a cântat în surdină un cântec pe care-l învăţase la liceu, în perioada interbelică, şi începea cu versurile „Trei culori cunosc pe lume/ Ce le ţin ca sfânt odor / Sunt culori de-un vechi renume/ Suvenir de-un brav popor”. Mi-a atras atenţia să nu-l cânt în public pentru că era …interzis.

Curând mi-am dat seama că aceleaşi „secrete publice” le aveau şi tovarăşii mei de joacă, maghiari şi români, – care identificau tricolorul în combinaţia – de cele mai multe ori involuntară – a hainelor şi nu pregetau să-l remarce…uneori cu înţepături. Totuşi, în acele vremuri, săgeţile nu erau veninoase şi nu otrăveau relaţiile dintre noi…Cel puţin eu nu ţin minte aşa ceva. Probabil contribuia şi atitudinea adulţilor, părinţi sau profesori, care sădiseră dragostea de neam şi respectul faţă de „tricolorul nostru”, dar nu ne îndemnaseră să urâm „tricolorul celorlalţi”.

Constat cu îngrijorare că germenele inoculat – aşa cum îmi fusese şi mie cu ani în urmă – de părinţi, bunici sau profesori, poate fi malign atunci când transmite şi fierea resentimentelor. O cordeluţă tricoloră – în vremurile când în alte ţări culorile naţionale se regăsesc pe cele mai felurite obiecte de îmbrăcăminte şi nu numai, fără a oripila pe nimeni – poate deveni catalizatorul urii viscerale, atunci când profesorii, luaţi de val, nu sunt în stare să gestioneze încontrările cauzate de răbufnirile naţionaliste. Şi odată instalată, boala se poate transforma în molimă. Oare nu putem cinsti un tricolor, arborându-l şi pe celălalt?! Refuz să cred că cele două se exclud! Le-am văzut fluturând alături la competiţiile sportive, la conferinţe şi congrese internaţionale, la porțile marilor hoteluri.

Deunăzi, pe un stand cu obiecte de artizanat, am remarcat – expuse una lângă alta – două păpuşi îmbrăcate în costume naţionale românesc şi unguresc, încinse cu tricolorul aferent.

Cred că vremurile normale se vor fi instalat abia după ce nu voi mai remarca alăturarea lor!

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *