9 AV : DE la DOLIU la SPERANŢĂ

Este 9 Av o simplă dată istorică? Deşi reprezintă o dată istorică importantă, este şi o zi a autoanalizei morale individuale. Ca dată istorică, este o zi în care s-au petrecut evenimente tragice, care au marcat istoria poporului evreu, iar unele dintre ele au influenţat întreaga istorie a omenirii, chiar dacă iniţial omenirea nu a fost conştientă de acest lucru. Ca zi a autoanalizei morale individuale, este o ocazie pentru fiecare de a se întreba asupra propriilor lui greşeli, care pot influenţa asupra propriei sale vieţi, ca şi asupra vieţii sociale.

 

 

M-am întrebat adeseori care este sensul doliului în ziua de 9 Av (”Tişa beAv”). Dacă evenimentele istorice legate de această zi le cunoşteam încă din copilărie, sensul profund filosofic şi teologic naţional şi individual al doliului şi al postului din această zi mi-a trezit întrebări legate de trecut, de prezent şi de viitor.

Este 9 Av o simplă dată istorică? Răspunsul la această întrebare este că, deşi reprezintă o dată istorică importantă, este şi o zi a autoanalizei morale individuale. Ca dată istorică, este o zi în care s-au petrecut evenimente tragice, care au marcat istoria poporului evreu, iar unele dintre ele au influenţat întreaga istorie a omenirii, chiar dacă iniţial omenirea nu a fost conştientă de acest lucru. Ca zi a autoanalizei morale individuale, este o ocazie pentru fiecare de a se întreba asupra propriilor lui greşeli, care pot influenţa asupra propriei sale vieţi, ca şi asupra vieţii sociale.

De 9 Av au avut loc evenimente tragice legate de istoria poporului evreu: distrugerea primului Templu de la Ierusalim şi cucerirea oraşului şi a regatului iudeu (sudic) de către regele Babilonului, Nebukadneţar (=Nabucodonosor), în anul 586 înaintea erei creştine, urmată de exilul babilonian; distrugerea celui de al doilea Templu de la Ierusalim, cucerirea Ierusalimului de către împăratul roman Titus Flavius Vespasianus ca urmare a ”războiului iudeilor” şi începutul diasporei evreieşti occidentale forţate, în anul 70 al erei creştine; suferinţe grele în timpul cruciadelor; data limită a părăsirii Spaniei de către evrei în urma edictului de expulzare promulgat de regii catolici Ferdinand şi Isabela, în anul 1492; suferinţe grele în perioada Holocaustului. Nu vreau să intru prea adânc în această temă: unele evenimente sunt aproximative, cu diferenţă de circa o zi, însă au fost atribuite zilei de 9 Av. Ea a devenit cea mai tristă zi a calendarului ebraic, evenimentele tragice concentrate în această zi rămânând în memoria colectivă. O povestire hasidică, folclorică, preluată ulterior de ideologi ai mişcării sioniste, vorbeşte despre campania împăratului Napoleon în Polonia-Rusia. Împăratul ar fi ajuns în seara de ajun de 9 Av într-un târguşor evreiesc. Dar în târguşor nu era nimeni, era lumină numai în sinagogă şi de acolo se auzeau vaiete. Împăratul a trimis unul din sfetnici să vadă ce s-a întâmplat. Sfetnicul s-a întors şi i-a spus că oamenii aceştia plâng distrugerea Templului lor. Napoleon a întrebat unde este acest Templu, când s-a întâmplat faptul şi cine l-a comis, cu gândul de a-i ajuta. Atunci când sfetnicul i-a spus ca este vorba de Templul de la Ierusalim, distrus cu circa 1750 de ani în urmă, Napoleon ar fi spus că poporul israelit merită să existe şi va exista tot timpul cât va păstra această memorie istorică. Să ne amintim că după distrugerea Templului de la Ierusalim, evreii ar fi venit la locul unde fusese Templul şi unul dintre învăţaţi ar fi spus o binecuvântare specială, optimistă: ”Binecuvântat Fii Tu Doamne, care Ţi-ai revărsat mânia asupra pietrei şi asupra lemnului, dar poporul lui Israel trăieşte”.

De ce s-au petrecut toate nenorocirile în ziua de 9 Av? O explicaţie talmudică povesteşte despre faptul că, în această zi, evreii ar fi cârtit împotriva lui Dumnezeu în Sinai, din lipsă de mâncare şi apă. Ar fi urmat pedeapsa, dar nu atunci: la ruga lui Moşe (=Moise), ea a fost amânată.

O legendă midraşică vorbeşte despre Kamţa şi Bar-Kamţa, confuzia făcută de un evreu din Ierusalim, la nunta fiicei căruia fusese invitat duşmanul lui în locul prietenului lui în ziua de 9 Av. El l-a dat afară ruşinându-l, deşi omul respectiv îşi ceruse iertare şi se oferise să plătească el cheltuielile de nuntă. Ura gratuită, nemotivată, s-a dovedit a fi mai puternică decât omenia, respectul şi logica. Alungare în locul împăcării, duşmănie în locul prieteniei. Rabini din Talmud au afirmat că aceasta este cauza tragediei şi a alegerii acestei zile pentru tragediile care au urmat. Deci, explicaţia morală, care cere respect faţă de Dumnezeu ca şi faţă de oameni. Aici apare elementul autoanalizei: ce trebuie să facem pentru evitarea nenorocirilor. Postul poate fi considerat atât ca semn de doliu, cât şi ca o grevă generală a foamei, de protest faţă de nedreptăţi istorice şi nenorociri provocate de oameni contra altor oameni. Dar nu este doar atât: perioada de doliu, care începe de la 17 Tamuz, devine mai pronunţată după 1 Av (când are loc interdicţia consumului de vin şi de carne, până la 9 Av), şederea la pământ în seara de ajun şi în ziua de 9 Av, care arată evoluţia doliului şi necesitatea respectării lui nu numai din punct de vedere general, ci şi individual: este un doliu în care obiceiurile sunt inverse celor ale îndoliaţilor individuali, deci de la minimum la maximum şi nu de la maximum la minimum. Deci, în ziua de 9 Av postim nu numai în amintirea distrugerii Templului, ci şi cu scopul corijării morale proprii, individuale.

Mişcarea modernizantă evreiască nu a preluat unele tradiţii legate de ziua de 9 Av, nici ideea după care Maşiach (=Mesia) s-ar fi născut la 9 Av, la Ierusalim: ei vedeau oraşul lor drept Ierusalim, templul lor local drept Templul de la Ierusalim, preluaseră numai elementele morale din ideea mesianică. Mişcarea naţională evreiască nu a preluat însă nici ea data de 9 Av şi postul din această zi în forma existentă, atât morală cât şi politică. Renaşterea naţională, construcţia Ereţ-Israelului modern, nu includea amintirea distrugerii Templului. Într-un rând, în anii 30, o tabără sionistă de tineret a ieşit la drum chiar de 9 Av. După întemeierea statului Israel, a apărut o glumă, după care locul în care plânge toată lumea nu ar fi Zidul de Apus (numit şi Zidul Plângerii) din Templul de la Ierusalim, ci…biroul fiscului israelian. Cineva spunea că nu crede că trebuie să postească pentru amintirea unui Templu distrus cu aproape 2000 de ani în urmă, ceea ce contează fiind prezentul. Situaţia s-a schimbat în mod treptat, atunci când memoria istorică evreiască şi tradiţia iudaică au revenit la locul lor, în special după Războiul de Şase Zile, care a dus la eliberarea şi reunificarea Ierusalimului. În mod paralel, iudaismul religios a păstrat memoria Templului de la Ierusalim în cadrul zilei de 9 Av, totdeauna. Îmi amintesc într-o sinagogă, cu mulţi ani în urmă, în tabăra de la Borsec, condusă de rabinul Naftali Halpert din Satu-Mare, că în ziua de 9 Av perdeaua dulapului de Tora era răsturnată. Perdeaua era brodată cu un leu, simbolul tribului Iehuda. Apoi perdeaua a revenit la locul ei. Era parcă simbolul căderii Templului, al Leului lui Iehuda, în ziua de 9 Av şi speranţa revenirii lui la glorie, credinţă, morală şi adevăr.

Tişa beAv. 9 Av. Să păstrăm această zi, cu semnificaţiile şi cu amintirile ei istorice în inimile noastre.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *