Madame Rachel a luat cheile lăcaşului de cult, a venit cu noi şi ne-a deschis, ne-a poftit să intrăm şi, cam două ore, ne-a povestit despre sinagogă, despre comunitate şi chiar despre viaţa ei personală. Era afectată de faptul că numărul membrilor comunităţii evreieşti a scăzut de la aproximativ 3500 în 1946, la mai puţin de 30 astăzi…
Sousse este un oraş-port în estul Tunisiei, având peste 175.000 de locuitori, iar împreună cu suburbiile depăşeşte 400.000 . Medina (oraşul vechi) din Sousse este înscrisă în patrimoniul UNESCO, din 1988. În centrul Medinei am găsit agenţia de informare turistică, de unde se pot obţine hărţi şi pliante turistice, iar funcţionarii agenţiei îţi fac recomandări de obiective, zone comerciale şi alte puncte de interes. Aşa am aflat că nu departe de agenţie se afla sinagoga Keter Torah, fondată de rabinul Yossef Guez, marele rabin al Tunisiei din 1928 până în 1934. Am hotărât sa o vizitam.
Am parcurs Avenue Habib Bourguiba care porneşte din centrul Medinei spre nord şi ajunge la ţărmul Mediteranei. Este o strada eleganta cu hoteluri, magazine şi sedii de bănci în stil european, dar şi cu multe elemente locale care dau culoare exotică, originală, zonei. Cam cu 100 de metri înainte de a ajunge la faleză, o luăm la stânga pe o stradă mai îngustă, pavată cu piatră cubică şi în scurt timp găsim sinagoga. Uşa e încuiată. Din fericire la o prăvălioară cu fructe exotice, situată în apropiere, aflăm că sinagoga este administrată de madame Rachel care locuieşte la trei case distanţă. Avem norocul s-o găsim acasa. Nu ii voi face o descriere, fiindcă o vedeţi în poză, dar trebuie să spun că a fost de o amabilitate deosebită. Vorbea perfect franceza şi a înţeles imediat ce doream. A luat cheile lăcaşului de cult, a venit cu noi şi ne-a deschis, ne-a poftit să intrăm şi cam două ore ne-a povestit despre sinagogă, despre comunitate şi chiar despre viaţa ei personală. Era afectată de faptul că numărul membrilor comunităţii evreieşti a scăzut de la aproximativ 3500 în 1946, la mai puţin de 30 astăzi. Este de admirat cum o comunitate atât de mică reuşeşte să susţină încă acest lăcaş.
La intrare ne-a atras atenţia un coşuleţ în care se găseau kipa-uri, acele tichii pe care bărbaţii le poartă în interiorul singogii. Mi-am pus şi eu una pe creştet. La parter era un grup de scaune, iar pe lângă pereţi bănci de lemn destinate bărbaţilor.
La nivelul superior se afla balconul destinat femeilor. Pe pereţi erau aliniate multe tăblii funerare din lemn, pe care erau inscripţionate scurte informaţii despre cei decedaţi
Cele două ore au trecut foarte repede, alături de amfitrioana noastră cu care povesteam de parcă ne-am fi cunoscut de când lumea.
Înainte de a părăsi sinagoga am lăsat o modestă contribuţie pentru intretinerea lăcaşului, am mulţumit gazdei noastre şi i-am promis că ne vom revedea. Şi chiar dorim acest lucru
