În călătoriile mele prin Statele Unite am vizitat multe monumente dedicate memoriei celor care au pierit in lagărele de concentrare naziste. Văzând părinţi explicând copiilor semnificaţia monumentului şi importanţa neuitării acestei tragedii, mă gândeam că efectul educaţional al acestor monumente trebuie să fie mult mai puternic în ţările unde a avut loc tragedia. Ştirea că Primăria din Cluj finanţează amplasarea unui monument public în memoria victimelor Holocaustului, a cărui dezvelire va avea loc cu ocazia comemorării a 70 de ani de la deportarea evreilor din Cluj şi din împrejurimi, m-a determinat să-mi cumpăr bilet de avion pentru a participa la acest eveniment important…

Zilele trecute am fost înştiinţat de o prietenă din Cluj că în sfârşit, după 70 de ani, oraşul  va dedica un monument pentru a comemora ghetoizarea şi deportarea a peste 18,000 de cetăţeni din Cluj şi localităţi învecinate, în lagărele de exterminare naziste. Evenimentele prin care au trecut evreii din Transilvania de Nord, în primăvara anului 1944, au avut efecte devastatoare asupra familiei mele şi în mod indirect şi asupra mea, ca descendent al supravieţuitorilor.

Tatăl şi mama mea şi-au pierdut părinţii, fraţi, surori, bunici, verişori şi, în modul cel mai dureros, copii ai fraţilor şi surorilor care au fost duşi direct în camerele de gazare.

Din fragedă copilărie i-am auzit pe părinţii mei vorbind în şoaptă cu alţi adulţi, despre ororile îndurate în aceste lagăre de morţii.  Tot atunci am constatat că majoritatea prietenilor mei evrei din Gherla natală nu aveau bunici şi nici fraţi adolescenţi, dar nu mi-am pus întrebări. În anii 50 erau doar părinţi şi copii, generaţia bunicilor şi a adolescenţilor fiind inexistentă. La vremea respectivă nu mi-am dat seama de efectele psihologice pe care trauma părinţilor o va avea asupra noii generaţii. Mama nu mi-a vorbit prea amănunţit despre cele întâmplate, ştiam doar că toţi au fost deportaţi în lagăre unde au suferit şi mulţi au murit. Totuşi, crâmpeiele discuţiilor dintre adulţi au fost suficiente să îmi afecteze psihic copilăria. Anii au trecut şi la maturitate am devenit mult mai interesat de tragedia prin care a trecut familia mea. După decesul mamei, printre puţinele documente pe care le avea în sertar, am găsit şi o mică agendă-calendar tipărită în limba poloneză, în care îşi notase evenimentele  din 1945. La vremea respectivă nu i-am dat prea multă importanţă. Dar anul trecut, un prieten care lucrează pentru Muzeul Holocaustului, a văzut acest document şi m-a rugat să-l donez muzeului.

L-am şi donat împreună cu alte documente din acea perioadă. În agenda aceea  erau consemnate câteva momente foarte importante pentru mama: ziua de 22 ianuarie când, din cauza apropierii frontului,  deţinuţii au fost obligaţi să evacueze lagărul într-un convoi cu marş forţat,  ziua de 1 februarie când mama  a  evadat împreună cu o prietenă şi s-au ascuns într-un grajd al unui sătean polonez, iar în ziua de 21 februarie au fost eliberate de armata rusă.

De multe ori m-am întrebat de ce sunt aşa de multe date diferite de comemorare a Holocaustului? Răspunsul l-am găsit în agenda mamei, în care diferite date aveau o importanţă mai mare, pentru un grup sau altul.

Comunitatea evreilor clujeni în fiecare an, la sfârşitul lunii mai – începutul lunii iunie comemorează soarta tragică a evreilor din Cluj şi localităţile învecinate. În zilele de mai, care probabil şi în 1944 erau tot aşa de frumoase ca în fiecare an, autorităţile locale şi jandarmeria au adunat peste 18,000 de evrei, cetăţeni paşnici, marcaţi cu o stea galbenă pe piept pentru singura vină de a se fi născut evrei i–a internat în ghetoul de la Fabrica de cărămizi, în condiţii cumplite şi apoi i-a încărcat în vagoane cu direcţia Auschwitz-Birkenau. Restul populaţiei a dat din umeri neputincioasă şi, cu mici excepţii, nu a făcut nimic pentru apărarea concetăţenilor lor.

Memorialul Holocaustului din Boston

În călătoriile mele prin Statele Unite am vizitat multe monumente dedicate memoriei celor care au pierit in lagărele de concentrare naziste. Majoritatea au fost construite din dorinţa supravieţuitorilor şi a familiilor lor care locuiesc în Statele Unite pentru a nu uita ce s-a întâmplat în Europa. Văzând părinţi explicând copiilor semnificaţia monumentului şi importanţa neuitării acestei tragedii, mă gândeam că efectul educaţional al acestor monumente trebuie să fie mult mai puternic în ţările unde a avut loc tragedia. M-am întrebat adesea de ce oare, la Cluj, există doar o placă memorială pe zidul sinagogii şi nu şi un monument memorial al victimelor care ar avea şi o valoare educativă pentru restul populaţiei?

Ştirea că Primăria din Cluj finanţează amplasarea unui monument public în memoria victimelor Holocaustului, a cărui dezvelire va avea loc cu ocazia comemorării a 70 de ani de la deportarea evreilor din Cluj şi din împrejurimi, m-a determinat să-mi cumpăr bilet de avionul pentru a participa la acest eveniment important programat pe 26 – 27 mai 2014.

Macheta monumentului memorial al Holocaustului imaginat de Egon Marc Lövith (1923-2009)

Monumentul a fost imaginat de artistul clujean Egon Marc Lövith, supravieţuitor al Holocaustului, care a decedat în 2009, fără a mai apuca să-şi vadă realizat proiectul. Am văzut o poză a machetei monumentului. Mi se pare foarte evocator pentru acele vremuri sumbre şi sper că după dezvelire va transmite supravieţuitorilor şi familiilor lor sentimente de linişte şi mulţumire sufletească pentru că cei dragi care au avut o soartă aşa de cruntă, au acum un memorial.

Sper, de asemenea,  că acest monument va avea un puternic rol educativ. Consider că, din acest punct de vedere, inscripţiile sunt foarte importante, cuvintele exprimând mult mai clar ceea ce un monument abstract doar sugerează. Numele victimelor şi ale localităţilor de unde au fost aduşi cu forţa sau numele lagărelor morţii unde au fost deportaţi şi au pierit, au o mare încărcătură emoţională.

La Washington, unde locuiesc, merg des la Muzeul Holocaustului unde sunt înscrise pe panouri mari localităţile de unde au fost ridicaţi evreii. Citind numele oraşului meu natal mă simt copleşit de sentimente.

Monumentul Veteranilor din Vietnam

Un alt exemplu sugestiv este Memorialul Veteranilor din Vietnam care are înscris pe el  numele celor peste 50.000 de soldaţi americani care au murit în acel război. Vizitatorii sunt foarte mişcaţi când găsesc printre ele numele unui cunoscut. Este cel mai vizitat monument in Statele Unite, nu în mică parte datorat impactului pe care îl are lista celor 50,000 de nume scrise pe zid.

Memorialul Holocaustului din Boston are înscris pe el 6 millioane de numere, fiecare reprezentând o victimă şi este copleşitor când îţi dai seama de proporţiile acestui genocid. La Miami, un zid întreg poartă numele victimelor.

Monumentul Holocaustului din Miami

Pentru clujeni şi cei din oraşele şi satele învecinate ar fi foarte adecvat să se menţioneze satele, comunele şi oraşele din care au fost ridicaţi evreii, aduşi în ghetoul de la Cluj şi deportaţi la Auschwitz. Poate profesorii vor găsi de cuviinţă să aducă elevii la acest monument şi să la vorbească despre ce s-a întâmplat în satul, comuna sau oraşul lor în primăvara anului 1944. Este o lecţie de istorie foarte importantă care nu trebuie uitată de populaţia locală.