Mike Klein: VIZITĂ în TRANSILVANIA

La începutul anului am aflat de la Andrea Ghiţă, editoarea revistei Baabel, că primăria Clujului a aprobat bugetul pentru ridicarea unui monument în Cluj cu ocazia comemorării a 70 de ani de la deportarea evreilor din Transilvania de Nord. Ne-am hotărât destul de repede cu soţia să participăm şi noi la acest eveniment. Văzusem mai multe memoriale ridicate în Statele Unite şi ne întrebam oare de ce nu se face un memorial în Cluj de unde au fost duşi 18,000 de evrei. Se pare că datorăm memorialul conducerii Comunităţii Evreieşti din Cluj care a reuşit să convingă municipalitatea Clujului de importanţa acestui monument. În mod special, d-na vice-primar Anna Horvath şi d-l primar Emil Boc au fost motorul acestui proiect.

 

Cluj – Ceremonii solemne şi savurarea oraşului re-învigorat

Am ajuns în Cluj la sfârşitul lui mai şi am avut noroc de o săptămână de cer senin, zile calde şi seri răcoroase plăcute de care ne-a fost întodeauna dor, de care avem parte şi la Washington cam două- trei zile pe an, când spunem că avem  “vreme de Cluj”. Am avut mulţi prieteni care au venit din diferite părţi ale lumii: Israel, Canada, Australia, Germania, Suedia şi mulţi dintre ei ne-au spus că s-au simţit extraordinar de bine anul acesta la Cluj. Noi, cei care venim în vizită,  vedem mai bine schimbările decât cei care locuiesc acolo. Serviciile turistice sunt îmbunătăţite, hotelul la care am stat (Beyfin) este la nivel vest-european din toate punctele de vedere. Restaurantele sunt curate, primitoare, cu mâncare bună şi ospătarii mult mai serviabili decât în trecut.

Zilele Clujului: spectacol în Piaţa Unirii

Tocmai erau “Zilele Clujului” şi am asistat la multe evenimente cultural artistice care se desfăşurau în diferite locuri, dar punctul central era Piaţa Unirii unde se desfăşurau spectacole gratis pentru populaţia oraşului. Într-o seară au audiat chiar şi un recital de operă. Am bătut pe jos străzile Clujului ore în şir. Am privit cu alţi ochi cladirile renovate cu arhitectură splendidă şi impunătoare. În anii studenţiei nu vedeam frumuseţile citadine, eram preocupaţi de alte frumuseţi care se plimbau pe stradă. De fapt şi acum, datorită faptului că studenţii erau în oraş, ne-am delectat ochii privind tinerii plin de elan şi voioşie care dau o atmosferă vibrantă întregului oraş.

Ceremonia dezvelirii Monumentului Memorial al Deportaţilor Evrei din Cluj

La ceremonia de dezvelire a Monumentului Deportării în parcul Caragiale au participat câteva sute de persoane. A fost cel mai emoţionant moment al vizitei noastre. Nu am plâns de mult, dar când un cântăreţ a intonat “Avinu Malkeinu”, un poem sinagogal, cu monumentul sumbru în faţa mea, cu zeci de supravieţuitori şi sute de urmaşi ai victimelor, într-o linişte solemnă, am simţit că particip la inmormântarea bunicilor mei şi a celorlaţi 26 de membrii de familie ucişi la Auschwits-Birkenau, care nu au un mormânt. Şi am plâns, la fel cu mulţi alţii la această ceremonie, lacrimi de jale pentru suferinţele celor care au fost supuşi unui destin tragic. Monumentul este foarte abstract şi cu excepţia unei inscripţii scurte în trei limbi, română, maghiară şi engleză nu face lecţie de istorie, nu atribuie vinovăţie unui grup sau altul, stă doar martor al unei calamităţi umane cauzată rasismului care a afectat 18,000 de cetăţeni nevinovaţi de pe teritoriul judeţului Cluj. Nu a fost numai Clujul, ci si Gherla, Huedin şi satele şi comunele învecinate. Pe toţi i-au adunat în ghetoul din Cluj de unde au fost duşi cu trenul înspre lagărele morţii. La gara din Cluj a avut loc ceremonia de dezvelire a unei plăci memoriale, amintind călătorilor că din această gară au fost trimişi cetăţeni nevinovaţi la o soartă atât de cruntă.

 

Un eveniment special în Tiocul de Sus

Am mai participat la un eveniment foarte emoţionant în satul Tiocul de Sus. Un cetăţean din Statele Unite, Menahem Abraham, originar din Romania, a descoperit un cimitir evreiesc abandonat în Tioc, satul din care se trăgea o parte a familiei. A cheltuit câteva zeci de mii de dolari din buzunar ca să refacă cimitirul şi să ridice un monument victimelor Holocaustului ; în acelaşi timp  a renovat clădirea fostei şcoli pentru a găzdui un cămin cultural. Cu prilejul inaugurării evenimentului a invitat toată comuna  la o chermeză la noul cămin cultural. Un eveniment foarte plăcut, savurat în mod vădit de localnici.

Inaugurarea Memorialului Holocaustului din cimitirul evreiesc de la Tiocu de Sus

Pe drum  înspre Tioc, intrând în comuna Corneşti am observat un semn care indica: “Bârlea 3 km”. Mi-am amintit imediat că Bârlea era satul de unde se spune că ar fi fost cules colindul anti-semit difuzat în decembrie 2013 la TVR Cluj, creând un scandal internaţional.  Dar se pare că localnicii nu au auzit un astfel colind şi nu cred că aşa ceva să se fi cântat în comuna lor de oameni paşnici care îşi văd de treaba lor. După felul în care şi-au primit oaspeţii evrei eu îi cred şi atribui acel colind vremurilor negre din perioada războiului.

 

Acasă la Gherla

Următorul obiectiv al vizitei mele în Transilvania a fost Gherla, oraşul meu natal, locul unde mi-am petrecut copilăria. Întâlnirile cu foştii colegi de şcoală care mai trăiesc în oraş sunt întodeauna plăcute şi pline de amintirile duioase ale copilăriei şi adolescenţei. Gherla este locul unde mâncarea este chiar “ca la mama acasă”, slănina, cârnaţii şi caşcavalul au gustul specific al reţetelor locale. Să nu mai vorbim de ţuică! Cea mai bună e făcută pentru consum propriu în cazanele prietenilor. Într-o zi am avut surpriza de a gusta un “balmoş” adevărat, o mămăligă acrită cu “zăr de oaie”.

Şi în Gherla, ca şi la Cluj, am străbătut oraşul în lung şi lat. Centrul oraşului este de importanţă istorică. Gherla a fost primul oraş din România construit după un plan. Fiind proaspăt imigrant în America nu m-a surprins numerotarea străzilor. Din copilărie eram obişnuit cu faptul că în Gherla străzile erau cunoscute după numere, noi locuiam pe strada a Treia, alţi prieteni pe strada a Doua sau a Patra. Prima stradă era numită strada Apei fiindcă era cea mai aproape de canalul Someşului. Oraşul a fost întemeiat de armeni şi ei şi-au impus stilul baroc de construcţie în zona centrală care este în formă de dreptunghi, cu cele patru străzi principale paralele intersectate perpendicular de uliţe de legătură. Ce mai, ca şi în Manhattan!

Biserica Solomon, cel mai vechi locas de cult armenesc din Gherla

Catedrala Armeană din piaţa centrală domină oraşul. În incinta catedralei, în capela acesteia atârnă o pictură de Rubens primită de armenii din Gherla de la împărăteasa Maria Tereza. În timpul regimului comunist pictura a fost confiscată de stat, dar de câţiva ani a fost retrocedată comunităţii armene.

Clădirile istorice din secolul XVIII sunt renovate sau în curs de renovare, zugrăvite în culori vii care le dau un farmec aparte. Am făcut sute de poze ale clădirilor care îmi erau aşa de cunoscute dar cărora în tinereţe nu le apreciam frumuseţea.

Casă armenească din Gherla

Vizita la sinagoga locală a fost dureroasă. Ea zace în paragină, neîngrijită de zeci de ani, de când evreii au plecat din oraş.  Din păcate nu sunt soluţii simple pentru reabilitarea clădirii, idei sunt multe dar bani mai puţini şi până la urmă soarta clădirii va fi determinată de apa care intră în sinagogă prin deschizăturile de doi-trei metri din acoperiş.

Am vizitat fostul meu liceu chiar în ziua în care era festivitatea de “predare a cheii”. S-a adoptat şi aici roba şi toca de absolvire, dar un grup de elevi maghiari originari din satul Sic purtau tradiţionalele costume şi pălarii din satul lor.

Mi s-a spus că erau primii absolvenţi ai noii secţii de predare în limba maghiară. Privind tinerii absolvenţi gândul m-a dus înapoi la 1967 când în aceiaşi curte am absolvit şi eu liceul. Schimbările petrecute în aceşti ani au fost enorme.  Pentru noi cei plecaţi din ţară schimbările se dublează pentru că în afară de schimbările sociale, politice şi economice care au avut loc în România după căderea comunismului şi noi ne-am schimbat, adaptându-ne la noul mediu din ţara adoptivă. Cu toate acestea la întâlnirile cu prieteni din copilărie, foşti colegi de liceu sau facultate relaţiile au rămas aceleaşi.  Am facut vizite prietenilor din Cluj, Gherla, Dej, Bistriţa şi peste tot am simţit ospitalitatea şi prietenia care nu s-au schimbat de-a lungul anilor. Când ne vedem cu prieteni, după primele două minute de şoc văzând că nimeni nu întinereşte, şi după ce am terminat de discutat secţia decese şi boli grave, ne regăsim imediat în tinereţea noastră. Bancurile vechi primesc o nuanţă nou, amintirile ne sunt împrospătate de detalii pe care unii le mai ţin minte, ţuica are acelaş gust şi efect şi râdem cu toţi în hohote.

Apus de soare la Cluj

Am revenit din vizita în Transilvania cu un sentiment reînoit de apartenenţă ardeleană.

Elie Wiesel,  într-unul din eseurile sale, remarca faptul că el vine din Sighet şi că oraşul natal şi-a lăsat o amprentă care nu poate fi înlocuită în fiinţa sa. Bineînţeles şi în mine amprentele Gherlei şi a Clujului meu universitar sunt de neşters şi voi reveni cu drag acolo şi în viitor.

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *