Pepeni

De o bună bucată de vreme s-au instalat și la Cluj vânzătorii de pepeni: în piețe, la colț de stradă sau în unele curți, oameni sosiți din sudul țării, adăpostiţi în culcușuri improvizate, păzesc munții de lubenițe și cantalupi, descărcați cu râvnă din camioane, și-i îmbie pe clujeni să le cumpere marfa, de Dăbuleni și numai de Dăbuleni, așa cum scrie cu buchii strâmbe, pe cartoanele înșirate pe tarabe. Din păcate, nu au prea mare spor cu vânzarea, pentru că pepenii autohtoni și din import se vând, mai tot timpul anului, în rețeaua de magazine de legume-fructe, precum și în supermarketuri, la prețuri comparabile.

 

Unde sunt verile de altădată, când toate se întâmplau la vremea cuvenită și pepenii apăreau pe piața clujeană în miez  de vară,  la ”Piața de pepeni”, de pe malul Canalului Morii? Cumpărarea lor era un adevărat ritual. Vânzătorul își atrăgea clienții cu lubenițe dolofane, având coaja verde lucioasă  și miezul roșu, apetisant, care  putea fi admirat și savurat la cerere, de orice muşteriu care indica lubenița dorită, iar vânzătorul o proba decupând cu îndemânare coaja verde, scoţând un calup  şi întinzându-l: „Luaţi şi gustaţi!”. Nu ştiu prin ce minune, întotdeauna pepenele ales de client se dovedea dulce şi bun de cumpărat. Poate că se mai dădea greş, dar eu nu ţin minte…Oricum, Bunica privea cu luare aminte grămada de pepeni, studia forma, mărimea şi culoarea fiecăruia în parte. Apoi alegea unul potrivit şi-l ciocănea cu degetul, decizia finală fiind luată după sunet…Ce n-aş da să ştiu cum sunau lubeniţele alese de Bunica, pentru că erau aproape de perfecţiune.  Odată cumpărat pepenele verde, treceam la grămada cu pepeni galbeni, ca să alegem unul pentru Bunicul căruia nu-i plăceau lubeniţele. Aici era mai simplu. Bunica cerceta culoarea şi relieful cojii şi se decidea mult mai repede. Cantalupii nici nu se dădeau pe încercate. Nu ştiu de ce.

Ajunşi acasă, abia aşteptam festinul. Ne aşezam la masa de sub nucul din grădina Bunicilor şi tranşam pepenii. Pe atunci îmi plăcea mai mult lubeniţa şi-i ţineam isonul Bunicii care făcea cură de pepene pentru curăţirea rinichilor. Bunicul îşi mânca tacticos cantalupul aromat, iar eu îndepărtam cu zel sâmburii negri şi lucioşi, ca să mă pot năpusti asupra miezului dulce şi zemos al feliei mele. Singura noastră grijă era să nu mâncăm tot miezul, ci să lăsăm un strat de un deget peste coajă,  pentru că…feliile consumate nu ajungeau la gunoi, ci în…borcanul cu cea mai delicioasă dulceaţă a copilăriei mele.

Reţeta dulceţii se găseşte tot în biblia culinară a bunicii – cartea de bucate semnată de scriitoarea Piroska Tábori -Zavodszky și medicul Jenő Vincze, publicată la Editura Dante, din Budapesta, 1932. Vă invit s-o preparaţi şi Dvs. stimaţi cititori:

Dulceaţă din coji de lubeniţă

Se îndepărtează stratul verde de pe exteriorul cojii, rămânând doar cel alb şi stratul de miez roşu. După aceea cojile se taie în cubuleţe. Bunica le tăia cu un cuţit cu margini ondulate, ca să fie mai aspectuoase.  Apoi se fierb în apă cu oţet  (în concentraţie de 1/3) până când încep să devină sticloase, se strecoară, se spală bine cu apă, ca să se înlăture mirosul de oţet şi se cântăresc. Se fierbe un sirop gros dintr-o cantitatea de zahăr egală cu greutatea cojilor scurse, şi 1/1 litri de apă,  în care se introduc cojile şi se fierb  în continuare până devin transparente. Se poate adăuga şi o coajă de lămâie sau un baton de vanilie. În final compoziţia se introduce în borcane, care se leagă şi se dau la dunst.  În timp cojile se zaharisesc, iar gustul dulceţii devine incredibil de delicios.

Răsfoind ceaslovul de bucate al Bunicii am găsit şi reţeta de dulceaţă de pepene galben. Iat-o

Dulceaţă de pepene galben

Curățăm de sâmburi un pepene galben mai puţin copt şi-l tăiem în felii groase, pe care le ţinem timp de două ore în apă cu var, apoi le spălăm bine de tot şi le fierbem în apă cu oţet până încep să devină sticloase. Apoi clătim bine feliile şi le introducem în sirop de zahăr (la 1 kg. de pepene se pun ¾ kg, de zahăr şi se fierb până devin transparente. Feliile de pepene se scot din sirop şi se ţin până a doua zi când se mai fierb o dată. Compoziţia se introduce în borcane, se leagă şi se dă la dunst. Se poate adăuga şi vanilie.

Am copiat (şi tradus) cele două reţete mai degrabă pentru exotismul lor, pentru că eu una nu le-am încercat…Dar cine ştie, poate cineva se va încumeta să le prepare.

Vă doresc poftă bună şi un august aromat şi răcoritor, precum pepenii!

Andrea Ghiţă

 

4 Comments

  • Florin Goldring commented on August 13, 2017 Reply

    Ce e ” dunst ” ? Mama mea facea dulceata de pepene verde. Ce buna era.

    • Andrea Ghiţă commented on August 14, 2017 Reply

      Buna Întrebare. E un termen folosit În Transilvania – de origine germană – și se refera la sterilizarea conservelor puse in borcane, prin fierberea în apa sau introducerea lor în cuptor, după ce au fost legate. Iată o metoda luata de pe Internet:
      „Borcanele se pun într-o tavă în care a fost pusă mai întâi o cârpă groasă uscată, apoi se acoperă totul cu o cârpă udă. Tava se pune în cuptor întâi la foc potrivit și apoi la foc mic, pentru circa 30 de minute. La scoaterea din cuptor, borcanele se înfășoară într-o pătură groasă, care reține căldura chiar și timp de o zi.”
      După răcirea completă, borcanele și sticlele astfel sterilizate pot fi puse la păstrat în cămară.

  • Paula Craciun commented on August 11, 2017 Reply

    Cu multi ani in urma am mancat dulceata de lubenita. Minunata! Atunci mi-a fost refuzata reteta. Sper sa reusesc s-o fac in aceasta vara. Multumesc, mi-ati facut o pofta grozava! Cred ca are un gust bun si dulceata de pepene galben, dar mi se pare complicata si nici n-am idee ce-ar putea fi aici “apa cu var”, dar astept si alte idei de minunatii!

    • Andrea Ghiţă commented on August 11, 2017 Reply

      Draga Paula,
      Succes la prepararea dulceții. Iată ce am găsit pe forumuri:
      Pentru apă de var: cumperi var stins, pui apa in el apoi il lasi sa se decanteze(sa iasa apa deasupra
      Apa de var poate fii foarte bine inlocuita cu bicarbonat de sodiu, alimentar. Se pune o lingurita de bicarbonat de sodiu la 1 l de apa, se pun fructele in aceasta solutie si se lasa jumate de ora, dupa care se clatesc si se pun la fiert in sirop. Eu asa fac toate dulceturile a caror fructe necesita puse in prealabil in apa de var, le pun in solutie de bicarbonat de sodiu si sunt foarte bune.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *