Nu s-a cutremurat pământul, nici cerul nu s-a zguduit, nici masele nu au ieșit la demonstrații, nici legile nu s-au schimbat, nici televiziunile nu au scuipat ocări. Pur și simplu într-o țară democratică, un președinte democrat s-a schimbat – atunci când i s-a încheiat perioada mandatului – cu un alt președinte, conform legilor democratice care sunt luate în serios și sunt respectate. Nimănui nu i-a trecut prin minte că ar trebui prelungit mandatul președintelui care urma să plece, că vezi doamne altul ca el nu se mai găsește sau pentru că nu și-a încheiat proiectele pe care le-a început…
Nu s-a cutremurat pământul, nici cerul nu s-a zguduit, nici masele nu au ieșit la demonstrații, nici legile nu s-au schimbat, nici televiziunile nu au scuipat ocări. Pur și simplu într-o țară democratică, un președinte democrat s-a schimbat – atunci când i s-a încheiat perioada mandatului pentru care a fost ales – cu un alt președinte, conform legilor democratice care sunt luate în serios și sunt respectate. Nimănui nu i-a trecut prin minte că ar trebui prelungit mandatul președintelui care urma să plece, că vezi doamne altul ca el nu se mai găsește sau pentru că nu și-a încheiat proiectele pe care le-a început. Asta este in firescul lucrurilor, nu plantezi pomi cu condiția să le culegi tu roadele, ci pentru cei ce te vor urma, tot așa cum tu la rândul tău ai cules roadele pomilor plantați de cei dinaintea ta.
Orice asemănare cu situații sau personaje reale nu este ”pur întâmplătoare” cum se menționează adesea la începutul sau sfârșitul unor filme de ficțiune, ci este chiar…”premeditată”. S-ar putea ca să se potrivească în diferite împrejurări:)
Alegeri prezidențiale în Israel
O aplicație, s-ar putea spune ca la carte a celor de mai sus a fost recenta alegere a celui de al 10-lea președinte al Israelului, în persoana lui Reuven Rivlin care l-a înlocuit în funcție pe emblematicul om politic și înțelept al Israelului: Șimon Peres.
Benjamin Netanyahu, Şimon Peres şi Reuven Rivlin
El nu era atât de des citat pentru inegalabilele lui vorbe de duh, însoțite de un profund mesaj umanitar cât era pentru longevitatea lui în cele mai înalte posturi de conducere, de către unii care se apropiau de performanța lui… doar cu vârsta.
”Gurile rele” spun, (nu pot invoca surse credibile care să le susțină) că inclusiv în faza premergătoare alegerilor prezidențiale au fost ”fluturate” idei cum că mandatul presedintelui Peres ar trebui prelungit, ceea ce ar fi fost poate privit cu îngăduință de o parte însemnată a israelienilor, având în vedere simpatia de care se bucura Șimon Peres sau mai simplu și mai direct Șimon, cum este de mult ”alintat” în vorbirea publică. Un sondaj de opinie recent, realizat de Institutul Israelului pentru Democrație, arată un procent de încredere în Președinție de 78,7%, în comparație cu 57,9% în Guvern și 36,7% în partidele politice și este de notorietate faptul că acest impresionant procent este rodul activității exemplare a lui Șimon după prestația dezastruosă a predecesorului său Kațav, condamnat la închisoare pentru hărțuire sexuală.
Cu toate acestea nici măcar argumente extrem de serioase ca problemele externe legate de procesul de pace și de amenințările existențiale cu care este confruntat Israelul – în care capacitatea recunoscută de negociator și prestigiul internațional a lui Șimon aveau de jucat un rol hotărâtor – nu au clintit nici un moment decizia membrilor Knesset de a urma riguros regulile democrației.
Paradoxal cei doi ”puternici” ai actualului guvern de centru-dreapta, primul-ministru Bibi Nataniahu și ministrul de externe Avigdor Liberman, ar fi preferat continuarea președinției de centru-stânga atât din rațiuni de echilibru politic extern, cât și de stabilitate internă oricum destul de fragilă în democrația poate prea ”multi-partinică” a peisajului politic israelian. Așa că în ciuda aparențelor, candidatul partidului Likud, Reuven Rivlin, ieșit până la urmă câștigător, nu s-a bucurat de susținerea tuturor exponenților din spectrul politic de dreapta, având de înfruntat câțiva candidați de largă notorietate precum profesorul Dan Shechtman laureat al Premiului Nobel, Dalia Ițic, fost președinte al Knesset, o altă doamnă, Dalia Dorner, fost magistrat al Curții Supreme și chiar Elie Wiesel, care până la urmă a refuzat candidatura. În turul al doilea Rivlin l-a depășit cu un scor strâns (63 versus 53) pe Meir Șitrit candidatul susținut de ”stânga”.
Ce am avut și ce am pierdut!
Șimon Peres a fost un ”monstru sacru” al politicii Israeliene, având ”în spate” o prodigioasă activitate de peste 70 de ani, cu succese și eșecuri personale, cu o imagine publică nu totdeauna strălucitoare,dar eficient, competent și profund în tot ce a făcut (și a făcut foarte multe) pentru patria lui, pentru patria tuturor eveilor din lume, Statul Israel. Cred că este nepotrivit să vorbim despre contribuția lui la timpul trecut, de vreme ce el de ani de zile ”înfruntă” viitorul. În ultimii 6 ani l-am întâlnit an de an pe Șimon, la faimoasele întruniri, conferințe internaționale organizate sub egida Președinției Israelului, fie că acestea se numeau ”President’s Conference” sau ”Facing Tomorrow”, el fiind personalitatea centrală, liderul necontestat și inspiratorul acestor întâlniri mamut care adunau 3000-4000 de participanți din întreaga lume, invitați nominal, reprezentând un spectru foarte larg de domenii : știință, cultură, artă, economie, finanțe, politică, religii și încă altele.
Evident eram unul dintre miile de invitați, dar nu aveam senzația ”distanţei” și trăiam alături de elita lumii intelectuale mirajul acestei participări. Pentru că era cu adevărat o minune să ai șansa de a fi într-un fel împreună, chiar dacă alături de alte mii de persoane, cu cei despre care poate peste veacuri, poate peste milenii (dacă nebunia din ce în ce mai incontrolabilă a omenirii, nu va reuși s-o distrugă până atunci:) vor aminti cărți, monumente sau alte forme mai evoluate ale mijloacelor de conservare a memoriei..
Mari stele ale cinematografiei străluceau, (în fiecare an altele), pe imensa scenă a imensei săli Ussishkin (întemeietorul și primul presedinte a KKL-Fondul Național Evreiesc) a imensei clădiri denumită Binianei HaUma (Casa Națiunii) unde aveau loc conferințele.
Sharon Stone, Robert de Niro, Barbara Streisand și Jack Nicolsohn au participat la conferința din 2013. Nu trebuie să ne mire simpatia ce o poartă Șimon Peres marilor actori din Hollywood. Dincolo de atașamentul firesc al omului modern față de protagoniștii industriei viselor contemporane, are și o relație specială cu câteva din marile figuri ale celei de a 7-a arte. Verișoara lui primară Betty Joan Perske, devenită una din celebritățile lumii filmului, sub numele de Lauren Bacall distinsă cu premiul Oscar (2010) pentru întreaga ei carieră, una din cele mai mari și poate cea mai seducătoare actriță a anilor de după război, a fost soția lui Humprey Bogart.
Lauren Bacall, verisoara lui Şimon Peres
Dacă tatăl ei William Perske era un evreu emigrat din Polonia, mama ei Natalia Weinstein a emigrat din România, fiind născută la Iași. Marea actriță Lauren Bacall, are acum 88 de ani trăiește la New-York, conștientă și mândră (se spune:)) de rădăcinile ei evreiești din România.
O viață dedicată unui ideal
Fratele lui William Perske, Ițhac a emigrat în Palestina în 1932, plecând din Wieniawa, un orășel atunci Polonez (acum se numește Vișniev și se află în Belarus 🙂 lăsându-și acolo familia, inclusiv pe Șimon băiatul lui de 9 ani. Autoritatea mandatară britanică începuse deja să limiteze sever imigrarea în Palestina, căci avuseseră loc numeroase proteste ale arabilor, înfierbântați de ambițiile uneori dubioase ale conducătorilor lor (între care se distingea agresivul Mufti al Ierusalimului, Haj-Amin al Hussein). Astfel una din condițiile obținerii vizei de intrare era deținerea unui capital minim de 1000 de Lire Sterline, ceea ce pentru evreimea săracă a ștetl-urilor din Polonia nu era chiar ușor de îndeplinit. Soluția aplicată și de Ițhac Persky (polonizat din Perske) era cea de plecarea familiilor în ”rate” După un an în 1934, câștigase suficienți bani să poată plăti pentru imigrarea întregii familii. Astfel băiatul Șimon Peres a ajuns la vârsta de 11 ani să locuiască în primul oraș evreiesc din lume, la Tel-Aviv pe strada King George colț cu strada Muncii (Avoda).
Destinul lui a fost marcat de simbolistica acestei adrese. Pe de o parte lupta pentru întemeierea Statului uneori împreună cu englezii, alteori împotriva lor, pe de altă parte dedicația lui pentru muncă – sursa cea mai importantă a bunăstării și progresului național – ideologia fundamentală a Partidului Muncii-Avoda (cu denumiri care s-au mai schimbat în timp) pe care l-a servit cu un devotament uluitor.
Două momente ale adolescenței și tinereții au marcat cursul vieții lui Șimon. Anii petrecuți la școala de agricultură din Beit Șemen, unde a cunoscut-o pe Sonia, viitoarea lui soție, și expediția făcută pe spinarea unei cămile, după anticul model al caravanelor care străbăteau pustiurile, cu care a ajuns până la Marea Roșie. Descoperirea uriașului potențial de resurse a Deșertului Negev a intipărit în imaginația echipei de tineri care au participat la acestă expediție, sugerată de Ben Gurion, ideea că viitorul Țării Israelului este nemijlocit legat de capacitatea ei de a înflori (sau reînflorii?) acest tertoriu în care după mărturia Torei strămoșii noștri au peregrinat 40 de ani hrănindu-se doar cu ” produsele locale”.
Cred că una din conceptele esențiale care au asigurat realizarea și înflorirea Statului Israel a fost visul și viziunea lui Ben Gurion de a face din pustiul Negev viitoarea grădină a Israelului. Incă e departe înfăptuirea acestui vis, dar drumul spre ele se parcurge cu pași din ce în ce mai vizibili. De la 55.000 de beduini nomazi care populau Negevul pe vremea imperiului Otoman și apoi a Mandatului Britanic, astăzi peste 650.000 de cetățeni Israelieni (cca 8% din populația Țării) locuiesc în ”deșert”și se estimează că populația va ajunge în următorii 10-15 ani la 1.5-2 milioane de locuitori in acest teritoriu de 12000 de kmp,r eprezentând peste jumătate din suprafața țării!
Sonia şi Şimon Peres, David Ben Gurion şi Paula Ben Gurion, la Bar Mitzva lui Yoni Peres, 1965
Pentru Șimon, Ben Gurion a fost mentorul respectat și a rămas ”modelul” recunoscut . El s-a revendicat socialist, dar afirma ferm că nu era adeptul unui socialism de import ”noi nu avem nevoie nici de Marx nici de Lenin și nici măcar de Leon Blum” spunea Ben Gurion. ”Ideologia noastră își are rădăcinile în Biblie. De la profetul Amos putem prelua trăsătura ei socială și de la profetul Isaiia cea politică ” Dar nu numai Ben Gurion a influențat formarea ideologică a viitorului lider al stângii politice israeliene. Un alt formator de opinie al timpului a fost Berl Katznelsohn fondatorul mișcării sindicale (Histadrut), a sistemului social de sănătate (Clalit) și întemeietorul ziarului Davar.
Berl Katznelsohn
Șimon care a devenit, deși foarte tânăr, profund implicat în politica vremii, fiind ales în conducerea organizației tineretului socialist, a preluat de la Katznelsohn convingerea profundă că doar o conviețuire pașnică și o colaborare bazată pe egalitate și recunoașterea drepturilor fundamentale poate asigura relațiile bune cu arabii. În același timp a devenit membru al armatei clandestine a Yișuvului (denumirea ebraică a instituțiilor evreiești din Palestina), denumită Hagana, al cărei rol în Războiul pentru Independență a fost determinant.
De fapt cariera politică a lui Șimon a evoluat extrem de simplu și discret, el nefiind motivat să lupte pentru poziții în partid sau, ulterior proclamării independeței, în administrație. Această lipsă a experienței practice în lupta politică i-a produs ulterior deservicii și i-a creat imaginea de ”looser”, fiind mult timp (des)calificat astfel de opinia publică extrem de critică și necruțătoare din Israel
De la Ben Gurion citire
Ca unul din liderii mișcării de tineret a partidului Muncii, a fost din propria convingere un susținător al ideilor și inițiativelor lui Ben Gurion, devenind secretarul lui. Povestea mai târziu că a învățat 4 lecții importante de la șeful și ”profesorul” lui.
Prima lecție:Toți specialiștii au expertiză despre problemele din trecut. Nu avem specialiști în problemele viitorului. Trebuie să ne descurcăm noi înșine. Trebuie să ne ocupăm mai puțin de istorie (ce a fost)și să ne ocupăm mai mult de ce va fi. Să-ți imaginezi este mult mai important decât să-ți amintești.
A doua lecție: Cei mai buni prieteni îți sunt nu doar oameni, ci cărțile. A citi înseamnă a înota în înțelepciune. Dacă vrei să ajungi undeva trebuie să exersezi tot timpul, să citești zi de zi.
A treia lecție: Nu există nimic mai înțelept decât o decizie morală
A patra lecție: Să nu-ți fie frică să fii singur. Viitorul este totdeauna în minoritate. Dacă îți dorești popularitate du-te și laudă trecutul. Dacă vrei să fii în serviciul viitorului, nu-ți fie teamă să aparții unei minorități!
Israel înainte de a avea un Stat a avut un Război. Când ONU a luat decizia istorică de a autoriza întemeierea unui stat evreiesc pe o parte a teritoriului Mandatului Britanic, noul stat s-a trezit singur și atacat. Fără populație (paradoxul era că cei care voiau să se stabilească, să locuiască în viitorul stat, nu erau lăsați!), fără armată, fără armament și echipamente. Războiul era ca și pierdut, scurta istorie abia începută, a reîntoarcerii poporului evreu în țara sa, era ca și terminată. În această situație quas-idisperată, s-a proclamat independența, s-a constituit Guvernul Provizoriu, în care Prim Ministru era Ben Gurion și Ministrul Apărării era tot el. Secretarul său Șimon Peres, a devenit directorul general al Ministerului Apărării apoi adjunct al ministrului, având o serie de misiuni esențiale pe care le-a îndeplinit cu succes, fiind unul din cei mai importanți artizani a ceea ce a devenit azi IDF (Țahal) – Armata de Apărare a Israelului recunoscut fără echivoc de către prieteni și dușmani, una din cele mai bune și performante armate ale lumii moderne.
O ”stabilizare” și un Nobel pentru Pace
Este o bine cunoscută lecție a istoriei că de regulă conducătorii care ”fac bine” sunt răsplătiți cu oprobiul public, deoarece de cele mai multe ori a”face bine” înseamnă a suporta ceva greu ”azi” pentru a fi mult mai bine ”mâine”. Un exemplu devenit clasic poate fi și perioada inflaționistă din Israelul deceniului 1975-1985. Inflația a debutat cu procente anuale medii care ajunseseră la 30-35%, explicabil prin efectele combinate ale Războiului de Yom Kippur (1973) și crizei mondiale a petrolului (lansată de statele arabe producătoare de petrol). În anul de vârf 1985, inflația a atins valoarea halucinantă de 450%. Reducerea cu succes și într-o perioadă record a inflației,s-a făcut prin aplicarea concomitentă a unor măsuri financiar-bancare, (limitarea deficitelor, a creditărilor, a ratelor de schimb valutar, etc), sociale (suspendarea temporară a indexării veniturilor la rata inflației, diminuarea temporară a salariilor și subsidiilor), precum și tăierea drastică a cheltuielilor guvernamentale (circa la jumătate!). O asemenea operațiune, presupune pe lângă implicarea unor economiști de prestigiu (în cazul Israelului au fost Stanley Fischer și David Orsmond) și o decizie politică fermă, dar responsabilă care în cazul Israelului a aparținut lui Șimon Peres (Prim Ministru în perioada 1984-1986). Se presupune că el împărtășea (și o face și azi) obiceiul practicat de Ben Gurion, de a folosi termenul ”noi” când vorbea despre succese spre deosebire de termenul ”eu” când vorbea despre eșecuri . Mare păcat că cei mai mulți ”conducători” se exprimă…invers:)
Eroul Păcii încă neîncheiate cu palestinienii, cel care a plătit cu viața pentru ea, a fost Ițhac Rabin (z.l). Printre orașele care-i păstrează memoria, un loc special îl ocupă Brașovul, singurul loc din lume (după știința mea) în care există un bust al lui. Despre istoria acestui bust (neobișnuit la evrei) voi scrie poate cu alt prilej.
Cel care alături de Ițhac Rabin și împreună cu el a intreprins cele mai eficiente acțiuni, cu discreția cuvenită, a fost Șimon Peres, ministrul de externe al guvernului condus de Rabin. Se poate afirma că el a fost ”omul din umbră” care cu perseverență, dibăcie și diplomație, a contribuit în mod esenţial la realizarea tuturor aranjamentelor și acordurilor pentru care a fost distins alături de Yasser Arafat și Ițhac Rabin, cu un binemeritat Premiu Nobel pentru Pace, căci oricât am fi de pesimiști în acest ”proces”, trebuie să recunoaștem că de la nefericitul război libanez din 1982 – de 32 de ani încoace – Israelul s-a bucurat de pace. Ce e drept nu e o Pace liniștită, ci una” agitată”, uneori chiar” rău de tot”, dar e totuși Pace!. La baza tuturor aranjamentelor și tratatelor încheiate de atunci, inclusiv a importantului Tratat de Pace cu Iordania semnat în 1994 stau Acordurile de la Oslo, semnate în 1993.
Ceea ce reprezintă noutatea acestor acorduri este că părțile semnatare ale sunt pe de o parte Statul Israel și, pe de altă parte, Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP), care astfel pentru prima oară capătă o recunoaștere oficială din partea Israelului ca reprezentant ai Arabilor Palestinieni. Până la aceste acorduri toate tratativele de pace au fost duse cu statele beligerante arabe (Egiptl, Iordania, Siria, Liban), OEP fiind considerată ca o organizație teroristă (ceea ce de fapt era:).
A fost un important pas înainte, însă doar un pas, căci în ciuda celor peste 20 de ani care au trecut de la acel ”prim pas”, nu se întrevăd progrese rapide spre o soluție acceptabilă celor două părți care deocamdată doar au recunoscut că există și nici măcar asta în întregime…
Încheierea mandatului prezidențial a lui Șimon Peres nu pare să fie în folosul accelerării procesului de pace. Deși, cine știe?! Fără ca neapărat să privim insistent spre trecut în loc să scrutăm viitorul, nu putem ignora faptul că primul Tratat de Pace, între Israel și cea mai puternică țară arabă dușmană Egiptul, s-a încheiat pe timpul Guvernului de Dreapta condusă de Menahem Begin!.
Menachem Begin
Poate Țara condusă de un prim ministru și un președinte aparținând aceluiași mare partid de dreapta: Likud, va finaliza în mod fericit acest interminabil proces de pace.
Al 10-lea Președinte
După ciocnirea tradiționalelor pahare de șampanie cu care s-a sărbătorit la Knesset alegerea lui Reuven Rivlin, în funcţia fe președinte al Israelului, acesta a rostit un discurs inaugural în care a declarat că va părăsi acum partidul Likud și va deveni președintele tuturor israelienilor ”evrei, arabi, druzi, bogați, săraci, mai religioși sau mai puțin religioși” ceea ce, evident, sună și ca un fel de confirmare a unor tensiuni intre diferitele părți ale societății israeliene și ca un fel de promisiune postelectorală de a încerca măcar ameliorarea lor.
Reuven Rivlin, noul preşedinte al Israelului
Oricum puterea preşedintelui în Israel este foarte limitată; nu are atribuții executive și funcția lui este îndeosebi reprezentativă și protocolară. Cu toate acestea are o mare importanță și chiar influență publică. Noul președinte a declarat că, din ziua alegerii sale – adică din10 iunie – va înceta să se mai considere un politician. Cei care nu l-au dorit în funcția de președinte, printre care primul ministru Nataniahu și ministrul de externe Liberman, vor trebui să accepte realitatea faptelor. Mai cu seamă că în ciuda competențelor, președintele are prerogativa încredințării mandatului de formare a guvernului, desigur conform legii și cu rezultatele electorale, dar întotdeauna e loc de …manevre.
Reuven Rivlin, de profesiune avocat, are o îndelungată experiență politică, fiind în două mandate președintele Knesset-ului și ministru al comunicațiilor în Guvernul Ariel Sharon. Este născut la Ierusalim și activist de frunte al partidului Likud, ambele calități calificându-l mai curând în tabăra intransigenților.
După declarațiile pașnice rostite la Vatican, unde Papa Francisc – proaspăt – revenit dintr-o călătorie de două zile în Țara Sfântă – a invitat pe ziua de 8 iunie președintele Israelului (pe atunci încă) Șimon Peres și președintele Autorității Palestiniene, Mahmud Abbas se așteaptă o evoluție în direcția reluării procesului de pace. Cu o zi după, în 9 iunie, la Herzliya, liderii celor 4 partide importante (din care 3 la guvernare) s-au întrunit pentru a examina stadiul relațiilor Israel – Autoritatea Palestiniană care se află în prezent într-un impas ca urmare a eșecului, de altfel previzibil, al inițiativei domnului Kerry. S-a vorbit despre necesitatea unei propuneri comune referitor la frontiera dintre viitoarele două state democratice care vor să trăiască unul lângă altul…Nu s-a putut deocamdată conveni o soluție. (nu între cele două state viitoare, ci între partenerii de coaliție:)
Cugetări inutile
Îmi aduc aminte vag, din trecut,că pe toate cererile și petițiile înaintate autorităților comuniste ale vremii, trebuia să semnezi și să scrii ”Luptăm pentru Pace” !
Se pare că Lupta (probabil pentru Pace:) se întețește peste tot în lume, din ce în ce mai amenințător. Putem spera că mica noastră pace în Israel să fie lăsată în pace?
18 iunie 2014, Brașov
