Lya era fiica verișoarei mele Sári, căsătorită de tânără, așa că eram apropiate ca vârstă. Era adusă adesea la Gheorgheni la bunica ei, soră cu tatăl meu. Petreceam mult timp împreună. Părinții ei locuiau la Sighișoara. De-alungul vieţii s-a confruntat cu multe tragedii. Din cauza războiului a fost despărţită de familia ei, apoi a suferit consecinţele războaielor din Israel. Când s-a produs Dictatul de la Viena, ea era la bunici, în orașul nostru care urma să fie cedat Ungariei. După oarecari ezitări, familia a hotărât ca Lya să se întoarcă la părinți, la Sighișoara. Numai că nu a reușit, granița fusese deja închisă. Această măsură era să o coste viaţa…
Lya era fiica verișoarei mele Sári, căsătorită de tânără, așa că eram apropiate ca vârstă. Era adusă adesea la Gheorgheni la bunica ei, soră cu tatăl meu. Petreceam mult timp împreună. Părinții ei locuiau la Sighișoara. De-alungul vieţii s-a confruntat cu multe tragedii. Din cauza războiului a fost despărţită de familia ei, apoi a suferit consecinţele războaielor din Israel. Când s-a produs Dictatul de la Viena, ea era la bunici, în orașul nostru care urma să fie cedat Ungariei. După oarecari ezitări, familia a hotărât ca Lya să se întoarcă la părinți, la Sighișoara. Numai că nu a reușit, granița fusese deja închisă. Această măsură era să o coste viaţa…
S-a dus la Cluj, la rudele tatălui, să poată urma liceul evreiesc. A fost elevă până când a sosit fatidica zi de 19 martie 1944 – intrarea tancurilor germane în Ungaria, aşa zisa ocupaţie, primită cu entuziasm de forţele extremei drepte care au văzut că vor putea astfel ajunge la guvernare. Şi aşa s-a şi întâmplat. Guvernul, tot de dreapta dar care mai păstra nişte aparenţe, a fost schimbat. Măsurile drastice împotriva populației evreiești se succedau într-un ritm diabolic. Se pregăteau deportările. Dar, într-un fel, Lya a avut noroc, a scăpat ca prin urechile acului. Eu fiind la Budapesta am aflat că, membră a unei organizaţii sioniste, a reuşit să plece spre Palestina via Istambul ca ghid prin România (Constanţa) al unui grup din Budapesta şi că a sosit cu bine în Țara Sfântă (pe atunci exista o linie de cale ferată Istanbul-Tel Aviv).
Lya nu şi-a mai văzut tatăl în viaţă. Deşi trenul spre Bucureşti-Constanţa s-a oprit la Sighişoara, ea nu a avut curajul să coboare din tren să-şi viziteze părinţii, să nu perecliteze siguranţa grupului. A revăzut-o pe mama ei când ea a emigrat în Israel în anii 1950 dar tatăl a murit în drum spre Constanţa, a făcut un infarct pe tren.
Autoarea (st.) şi verişoara ei, Lya
În Israel, Lya s-a măritat cu un văr de la Cluj, singurul care i-a uşurat viaţa în anii când era despărţită de familie. Nu a fost o căsătorie reuşită, deşi cei doi au avut o fiică. În Israel a locuit într-un kibuţ, a absolvit liceul, o facultate – și a fost învățătoare în cadrul kibuțului. Am vizitat-o de mai multe ori, ultima dată în 2006, după aceea a decedat.
Avea o căsuță frumoasă cu o grădină în jur, numai cu flori ce-i aminteau de grădina lor de acasă. Casa era plină de cărți și de jucării pentru numeroșii nepoți care o vizitau. S-a măritat din nou, cu un inginer evreu german, rămas văduv cu doi băieți pe care i-a crescut ca pe copiii proprii. Unul dintre ei era militar în termen la izbucnirea războiului de Iom Kipur. Într-o zi, Lya întorcându-se acasă a zărit doi soldați care o aşteptau. Din felul cum au privit-o, a înţeles imediat tragedia. Tânărul murise pe front…A înmărmurit. Nu era în stare să se miște din loc..
Soțul Lyei era un om deosebit, bun la suflet, cultivat. Discutam cu el ore întregi.
Autoarea (dr.) şi verişoara ei, Lya, în Israel
Interesantă a fost transformarea kibuţului pe care o observam când mergeam în vizită la ei. Kibuțul a trecut prin numeroase adaptări. În 1982 aveau livezi de citrice. Apoi o crescătorie de vaci, apoi fabrică de nutrețuri. Au construit și un cămin pentru bătrâni cu probleme psihiatrice. Separat exista și un cămin pentru bătrânii kibuțului. Casele părăsite (aflate într-un parc) erau închiriate unor perechi retrase din activitate. Alături de mica sală de muzeu ilustrând istoria kibuțului, se află o sală închinată celor pieriți în războaiele purtate, cu fotografiile eroilor lor, spre neuitare. Era opera Lyei mele (devenită în Israel –Lea). M-am bucurat că și-a găsit un loc binemeritat în inima kibuțului
