Din capul locului doresc să risipesc orice bănuială: nu voi aborda arhi-redundanta temă a „prim-plagiatorului”, nici celelalte episoade din teritoriu ce ţin de fenomen. Privirea iscoditoare îşi propune un orizont infinit mai amplu, cel al sfertului de veac şi al oportunităţilor sale neexploatate în materie de copiat la scară naţională. Începuturile învolburate ale anilor 90 aduceau în centrul discuţiilor despre viitorul apropiat o varietate exuberantă, dar şi bulversantă a modelelor de ţară… Aveam şi noi exerciţiul adaptărilor şi preluărilor, în afară de cel brodat pe socialismul multilateral dezvoltat cu intarsii sino-nord-coreene…
Din capul locului doresc să risipesc orice bănuială: nu voi aborda arhi-redundanta temă a „prim-plagiatorului”, nici celelalte episoade din teritoriu ce ţin de fenomen. Privirea iscoditoare îşi propune un orizont infinit mai amplu, cel al sfertului de veac şi al oportunităţilor sale neexploatate în materie de copiat la scară naţională. Începuturile învolburate ale anilor 90 aduceau în centrul discuţiilor despre viitorul apropiat o varietate exuberantă, dar şi bulversantă a modelelor de ţară; printre ele cel suedez, dar şi reţete mai exotice din vest, încercate şi validate într-o manieră convingătoare în ţările lor de baştină. Aveam şi noi exerciţiul adaptărilor şi preluărilor, în afară de cel brodat pe socialismul multilateral dezvoltat cu intarsii sino-nord-coreene, ( comunismul dinastic – în accepţiunea lui Lucian Boia) deţineam o anumită „vechime”, prima constituţie a României moderne este un text preluat/tradus, exemplul de urmat fiind cel belgian. Organizarea administrativă e de sorginte franceză, biserica se ghida într-o perioadă (secole întregi) după cutumele şi regulamentele slave, respectiv ruseşti. Cu tot bagajul astfel acumulat nu am reuşit totuşi să ne definim o strategie clară a ceea ce s-ar fi dorit să ajungă ţărişoara după şansa oferită de un decembrie 89 încă nedefinit, o entitate statală pentru care—sunt convins – multe piepturi de patrioţi se zbăteau şi minţi dezinteresate se zbuciumau în ritm alert, (post)revoluţionar.
Nu ne-am permis un moment minimal de relaxare pasageră pentru a purcede la dublul inventar: cel al ruinelor şi structurilor deformate şi cel care ar fi însumat noianul de scenarii cuprinzătoare menite să impună o anumită direcţie a dezvoltării: să fie oare iarăşi România ţară preponderent agrară cu un sector turistic complementar, un actor bazat pe industrie uşoară şi cea prelucrătoare , ori o putere de talie mijlocie în domeniul IT şi cel al inovaţiilor sau serviciilor conexe. Iată doar câteva dintre variante, politicul însă a preferat să se concentreze doar pe lupta pentru menţinerea-preluarea puterii şi uitase cu desăvârşire de necesitatea elaborării unor politici sectoriale bine articulate cu bătaie medie-lungă. Aşa stând lucrurile nu e de mirare că nu am reuşit să continuăm tradiţia copy-paste-ului istoric încrustată în reflexe.
În fond nu cred că avem a ne reproşa ceva în acest sens, pentru că nu s-a parcurs prima etapă, cea obligatorie a inventarierii situaţiei de start şi nu se articulase (până acum ) nici un enunţ de genul: „ Starea naţiunii se defineşte prin existenţa elementelor x, y, z, iar pentru a modifica aceste date pornim spre vectorii w, q, t. (şi în momentul demarajului avem nevoie de …. condiţii şi reguli).”
Suntem în prag de comemorare, cu morţi, răniţi şi aparţinători (din păcate la cei care au fost răpuşi acum 25 de ani trebuie să mai socotim şi cadavrele morale din ţară sau pierderile colaterale prilejuite de exodul unor capacităţi [super]calificate ). Cu amintirea tot mai ştearsă a euforiei de odinioară, cu neputinţa de a rememora momentele de cotitură şi de a trage – într-un final tardiv, dar totuşi imperios – concluziile ce se impun. Doar prin descifrarea lor s-ar putea porni la creionarea unui model de ţară, chiar dacă în cazul schiţelor iniţiale ar fi nevoie de tone de hârtie de calc. De bună calitate.
