Miercuri, pe 21 ianuarie ne-am dus la ICR Tel Aviv pentru a participa la o întâlnire cu scriitorul Dinu Săraru, prilejuită de jubileu apariţiei romnului său emblematic: Nişte ţărani. Am ajuns ceva mai devreme decât ora începerii manifestării şi Maestrul, împreună cu soţia, Viviane, erau deja acolo. Dinu Săraru mi-a făcut impresia unui om jovial, prietenos, dândumi senzaţia că-l cunosc de când lumea şi pământul. Pe masă era noua ediţie (a 15-a!) a romanului “Nişte ţărani”.

Era într-o zi de miercuri, pe 21 ianuarie, când ne-am urcat în trenul Haifa-Tel Aviv ca să participăm la o întâlnire cu Maestrul Dinu Săraru. ICR Tel-Aviv a organizat o seară literară dedicată lansării ediţiei aniversare a romanului “Nişte ţărani” de Dinu Săraru sub egida Zilei Culturii Naţionale

Am ajuns la sediul ICR cu mult  mai devreme decât ora 17, când era programată întâlnirea şi Maestrul, împreună cu soţia, Viviane, deja sosiseră. L-am întâlnit ca pe un om jovial, prietenos, care se sprijinea într-un baston cu capăt de metal. Mi-a dat senzaţia că-l cunosc de când lumea şi pământul.

Pe masă era noua ediţie (a 15-a!) a romanului “Nişte ţărani”, apărută în Colecţia de autor la Editura Adevărul, la 40 de ani de la prima ediţie. Nu eram singura care eram nerăbdătoare să-l întâlnesc, aşa că biroul s-a umplut de oameni şi cu greu a reuşit să ajungă în sala unde era aşteptat de public

Dr. Gina Pană a moderat întâlnirea cu naturaleţe, reuşind să creeze o atmosferă plăcută, relaxantă. Reproduc din prezentarea domniei sale: “Dinu Săraru, scriitor, critic literar şi publicist, a debutat în proză în “Gazeta literară”, cu o povestire, în 1963, apoi editorial în 1974, cu romanul Nişte ţărani, inaugurând “Trilogia ţărănească” (Nişte ţărani, Iarba vântului, Crimă pentru pământ). în 1976 a publicat romanul Clipa, care prefaţează Trilogia “Dragostea şi Revoluţia” (Toamna roşie, Cei care plătesc cu viaţa, Speranţa). în 2002 a publicat romanul Ciocoii noi cu bodyguard, apoi  în 2011 romanul Ultimul bal la şarpele Roşu.

A fondat Teatrul Naţional de televiziune, a condus timp de 13 ani Teatrul Mic şi a înfiinţat Teatrul Foarte Mic. A fost director general al Teatrului Naţional I.L. Caragiale între 2000-2004 şi a creiat Muzeul Teatrului Naţional…”

În prezent se află sub tipar cartea sa de memorii Jurnalul unui personaj controversat.

Romanul Nişte ţărani, despre care Maestrul ne-a vorbit pe larg, ocupă un loc extrem de important în creaţia literară contemporană. Criticul Valeriu Râpeanu, primul cititor şi editorul romanului, nota în 1974 : “Nişte ţărani este romanul unui început în proza românească, marcând un moment de răscruce la care ne vom referi ori de câte ori vom trasa istoria literară a ceea ce a însemnat sfârşitul unui drum într-o existenţă colectivă milenară. Locul romanului lui Dinu Săraru, al cărui titlu a căpătat, cum se întâmplă numai cu cărţile reprezentative ale unei literaturi, valoarea unei efigii, este de pe acum alături de cărţile care jalonează ceea ce numim calea cea mare a unei literaturi”.

Romanul “Nişte ţărani” impresionează prin luciditatea extremă cu care este abordat un subiect tragic al istoriei recente implacabile prin cunoaşterea celor mai sensibile şi profunde fibre care alcătuiesc personajele şi fundalul istoric, şi mai ales prin curajul demonstrat de autor. Drama colectivizării, împlicarea securităţii, etc, erau subiecte interzise în 1974. De aceea cartea respiră nevoia vitală de a fi povestită, iar Dinu Săraru nu putea să nu o scrie.” în 1978, la apariţia ediţiei a III-a, autorul scria: “Mă duceau la exasperare imaginile din literatură în care ni se descria un ţăran continuu fericit şi care nu mai ştia ce să facă de bucurie că a venit în sfârşit, «revoluţia socialistă» să-l invite la colectivizare ca la o serbare”.

Zoltán Terner, scriitor, publicist şi critic literar, a făcut un interesant studiu asupra literaturii având ca subiect satul românesc, pornind de la Ion, romanul lui Liviu Rebreanu, continuând cu Desculţ al lui Zaharia Stancu, Moromeţii lui Marin Preda, până la Nişte ţărani, romanul lui Dinu Săraru. Terner, atrăgea atenţia, în finalul pezentării sale, că “veşnicia”, pe care Blaga o considera că există numai la sate, a murit tocmai la sate. Lucru pe care-l va confirma şi oaspetele, care a povestit cum s-a destrămat producerea de brânză pentru export de la Horezu… Soţul meu, Mirel Horodi, mi-a adus aminte o anecdotă care circulă în România: Cineva întreabă un localnic unde poate găsi, în sat, brânză. Răspunsul este prompt: “Căutaţi pe internet, la www.branza.ro”…  

Zoltan Terner i-a dat posibilitatea lui Dinu Săraru să povestească care a fost “momentul crucial” din viaţa sa , în care şi-a dorit să devină scriitor. Vitrina unei librării în care trona coperta expresivă a romanului Desculţ de Zaharia Stancu  a avut un impact atât de puternic asupra lui,  încât a simţit o voce interioară care-i spunea “vreau să devin scriitor”. ..

Prof. dr. Jean Askenasy a abordat un subiect delicat: “Dinu Săraru personaj controversat”“ Este de fapt titlul unei cărţi în curs de apariţie. Prof. Askenazy a combătut acuzaţia de protocronism care i s-a adus lui Dinu Săraru şi a pus în evidenţă meritele acestuia ca director al Teatrului Mic, între 1977-1990, care au creat ceea ce s-ar putea numi “sindromul Sărindar”, pentru a descrie cozile pentru  bilete la spectacolele acestui teatru.

Timpul trecea şi noi nu simţeam asta, aşa eram de cuceriţi de atmosfera plăcută care se crease.  Gândurile mă duceau la o balanţă miniaturală pe care am primit-o în urmă cu câteva luni, la Bucureşti, de la văduva prietenului nostru drag prof. Dolfi Drimer. Pentru ea reprezenta zodia soţului, pentru mine a căpătat un simbol de balanţă a vieţii. Vedeam în talerele ei atârnând cele BUNE şi cele RELE. Toţii avem în viaţa noastră şi BUNE şi RELE. La Dinu Săraru, persoană controversată, vedeam talerul celor BUNE atârnând greu, fiind vorba de un palmares bogat . şi, am început să gândesc cu voce tare. Puteam să nu mă folosesc de microfon pentru că am o “voce radiofonică” dar voiam să privesc publicul în faţă, public pe care-l nu-l mai văzusem de peste trei ani de zile. Mi-a lipsit!

Maestrul Săraru are umor şi umorul domniei sale este molipsitor. Este pur şi simplu şarmant! Publicul a simţit acest lucru şi m-a aprobat , aplaudând frenetic. Trenul ne-a reîntors în Haifa, mulţumiţi şi fără să simţim oboseala vârstei.

 Rândurile de mai sus apar în ajunul zilei de naştere a Maestrului Dinu Săraru, aşa că repet urarea făcută şi la întâlnire: Mulţi ani fericiţi, sănătate, activitate şi…până la 120 de ani, ca la 20!