În 1944 evreii români deportați în Transnistria au fost aduși înapoi (cei care au supraviețuit condițiilor inumane în care a trebuit să trăiască în lagărele de acolo), dar deportarea evreilor din alte țări nu a încetat chiar dacă aliații debarcaseră în Normandia, deci s-a deschis al doilea front și se întrevedea înfrângerea Germaniei naziste. Dar, în primăvara lui 1944, forțe armate germane au intrat în Ungaria pentru a preveni o eventuală ieșire din război a acestei țări, și prima măsură introdusă și realizată a fost deportarea evreilor din Ungaria, respectiv din provincie, inclusiv cei din Ardealul de nord, la Auschwitz Aproape 90 la sută dintre ei au fost imediat ucişi în camerele de gazare. Dacă evreii din Budapesta au scăpat, cel puțin parțial, aceasta se datorează unui diplomat roman – dr. Florian Manoliu, și unui diplomat de origine română, devenit consul al statului Salvador, George Mantello, născut Mandel, originar din Bistrița-Năsăud. Mantello, cu ajutorul consulului general al Salvadorului din Geneva, este numit consul onorific pentru Cehoslovacia, Iugoslavia și România, iar în 1942 prim secretar fără salariu al legației Salvadorului din Geneva, Din această poziție, cu acordul autorităților salvadoriene, eliberează 10.000 de documente de cetățenie salvadoriană evreilor din teritoriile ocupate de germani. Aceste documente au salvat viața a 20.000-80.000 de evrei, pentru că un document de identitate se referea la o familie. Chiar dacă documente nu permiteau călătoria în străinătate, ele ofereau o oarecare protecție posesorilor lor care nu puteau fi trimiși nici în ghetouri și nici nu puteau fi deportați. Pentru tipărirea lor Mantello a plătit, din banii lui, în jur de 100.000 de franci elvețieni.

Portretul lui George Mantello

Mantello care avea părinți în Bistrița iar soția și familia ei – la Budapesta, auzise niște zvonuri legate de deportarea evreilor unguri și se temea pentru viața lor. De aceea l-a solicitat pe dr. Florian Manoliu, atașat comercial al Consulatului român din Berna, cu care era prieten, să meargă la Budapesta și la Bistrița, să vadă ce s-a întâmplat cu ei, trimițând 1000 de documente de identitate salvadoriene în alb., bani și medicamente. Călătorind spre Ungaria, Manoliu, cunoscut pentru ideile sale liberale și antigermane, a predat mai întâi aceste documente consulului român de la Viena. Germanii îl rețin și-l trimit la Berlin și numai după intervenția autorităților române este eliberat, se întoarce la Viena, ia documentele, pleacă mai întâi la București, apoi la Bistrița unde de acum (ne aflăm la sfârșitul lui mai) toți evreii, inclusiv părinții lui Mantello, fuseseră deportați. El își dă seama că același lucru s-a întâmplat cu toți evreii din Ardealul de nord. Singurii evrei în viață erau cei din Budapesta.

Cu ajutorul lui Ioachim Daianu, consulul general român de la Budapesta și cu consulul elvețian Lutz, intră în legătură cu autoritățile evreiești din Budapesta și află de situația disperată a acestora, lipsiți de orice fel de sprijin. Miklos Krausz, șeful Palestine Certificate Office, cu care de asemenea a intrat în legătură, îl roagă să se angajeze într-o misiune riscantă, să ducă în Elveția două documente. Era vorba de descrierea situației evreilor de la Budapesta și de Raportul Auschwitz, un document în care doi evadați slovaci de la Auschwitz – Alfred Wetzler și Jan Vrba – au descris cu lux de amănunte ce se întâmplă acolo cu evreii, cum sunt omorâți în camerele de gazare și incinerați, condițiile în care sunt ținuți deportații și prigoana la care sunt supuși. Manoliu ascunde documentele printre documentele românești, revine la Geneva la 20 iunie unde se întâlnește cu Mantello și-i predă documentele. Din acea clipă, acesta începe o campanile de presă, documentele se trimit telegrafic în Marea Britanie și Statele Unite. Lumea, toate țările, inclusiv cele neutre, iau cunoștință de conținutul lor și încep presiuni uriașe asupra conducerii Ungariei, respectiv asupra amiralului Horthy să oprească deportările. La 7 iulie 1944 Horthy decide oprirea deportărilor și, în acest fel, a rămas în viață o parte din evreii de la Budapesta. Bela Sárossy, diplomat ungur de la Berna, a transmis atunci autorităților de la Budapesta că ”dușmanii noștri (respectiv românii), vecinii noștri setoși de teritorii, au obținut, în cel mai critic moment al istoriei noastre un atu…Românii au început o campanie violentă împotriva noastră. Argumentele lor se bazează pe atrocitățile împotriva evreilor, având dovezi de netăgăduit, documente și fotografii ale căror negative au fost oferite personal de oameni de încredere”.

Unul dintre certificatele care au salvat vieţi

La 1 august 1944 Manoliu s-a întors la București și Mantello l-a rugat să ducă un raport despre campania de presă din Elveția și o scrisoare adresată dr.-lui Wilhelm Filderman. În scrisoare el a menționat că mulțumirile pentru succesul campaniei de presă trebuie aduse în primul rând ”purtătorului acestei scrisori” (Florian Manoliu) pentru că datorită lui lumea a auzit pentru prima dată despre tragedia evreilor maghiari. Meritele diplomatului român au fost recunoscute abia în 2001, la șapte ani după ce a murit, statul Israel acordându-I titlul de ”Drept între popoare”,

Toate aceste evenimente au fost descrise în cartea ”Omul care a oprit trenurile spre Auschwitz. George Mantello, El Salvador și ora excepțională a Elveției” de David Kranzler (Syracuse University Press, 2000). Cartea a fost tradusă în românește de Manasse Radnev și editată la Hasefer.

Eva Galambos