Bucurii și necazuri în Israel de Anul Nou Iudaic

În această săptămână în lumea evreiască și în primul rând în Israel se sărbătorește Roș Hașana – Anul Nou. O sărbătoare veselă, cu mese la care-ți inviți familia și prietenii și consumi mere și miere pentru ca întreg anul să fie dulce, să scapi de necazuri. Din păcate, în acest an lucrurile stau altfel. Aproape nicăieri evreii nu pot să se adune în sinagogi și să se roage, sau dacă da, într-un număr mic, iar după slujbă nu pot să-și strângă mâinile, să se îmbrățișeze când îşi urează reciproc Hag Sameach (Sărbători fericite!). Coronavirusul a pus capăt apropierii, manifestărilor de prietenie, de dragoste, rămân doar cuvintele rostite de la distanță. Cea mai grea situație este în Israel, unde un alt val de îmbolnăviri a obligat guvernul să decreteze din nou starea de urgență, de fapt este singurul stat care a procedat astfel și, probabil, tocmai din cauza sărbătorilor, căci acum toamna urmează un șir întreg, în care sinagogile se umplu de enoriași și se duc la templu până și cei care de obicei nu-l frecventează. Autoritățile israeliene au vrut să evite o răspândire mai mare a epidemiei prin aceste contacte. De aceea, pentru israelieni nu mai este vorba de veselie, ci de îngrijorare, de necazuri. Totuși, de Anul Nou Israelul a căpătat și un cadou frumos, care ar putea să-i bucure atât pe cei ce trăiesc acolo, cât și pe majoritatea evreilor care urmăresc cu atenție evenimentele din jurul țării și se preocupă de securitatea ei. După decenii de izolare și de ostilitate a lumii arabe, se pare că lucrurile se schimbă.Read more…

Consecințele stranii ale întâlnirii sârbo-kosovare de la Washington ”The winner is…Israel”

La sfârșitul săptămânii trecute s-au desfășurat la Washington convorbiri între președintele Serbiei, Alexandar Vucici, și premierul kosovar Avdullah Hoti. Din 2008. de la secesiunea fostei provincii iugoslave Kosovo și declararea ei ca stat independent, relațiile dintre Belgrad și Priștina care oricum erau tensionate, au devenit de-a dreptul dușmănoase, uneori aflându-se chiar pe pragul războiului. Independența Kosovo a fost recunoscută de un mare număr de state, inclusiv Statele Unite și multe țări europene, membre ale UE, deși organizația ca atare nu s-a pronunțat. Cu Serbia conflictele au continuat până în momentul în care Belgradul și-a manifestat dorința de a adera la Uniunea Europeană. Bruxelles-ul a condiționat acceptarea Serbiei cu reglementarea relațiilor cu Kosovo. În pofida încercărilor făcute atât de UE cât și de negociatori americani, rezultatele politice s-au lăsat așteptate. Acum partea americană, se pare că la inițiativa lui Donald Trump care nu uită că este un om de afaceri, a invitat la Washington părțile și a propus ca Serbia și Kosovo să înghețe pentru un an disputele politice legate de independența provinciei și de condițiile cerute de Serbia pentru a recunoaște eventual noul statut al Kosovo și să se concentreze asupra dezvoltării economice, acordurile să cuprindă prevederi legate de acest aspect, avantajos ambelor părți. Se preconizează realizarea unei zone economice comune, desființarea unor opreliști, libertatea de investiții și de circulație, ceea ce ar deschide larg, mai ales pentru Kosovo dar și pentru Serbia, poarta investițiilor străine. Nu s-a inclus în documente problema recunoașterii independenței provinciei.Read more…

Ce se întâmplă în Belarus?

În ultimele săptămâni, în afara subiectului permanent legat de coronavirus și al viitoarelor alegeri prezidențiale din SUA în care au fost desemnați candidații celor două partide, atenția Europei și nu numai a ei este îndreptată către Belarus. Dacă ne referim la situația de acolo, poate merită să menționăm că de-a lungul istoriei sale, Belarus s-a confruntat cu ocupații străine, războaie, pierderea și recâștigarea unor teritorii și a independenței. Poporul belarus a suferit cea mai cumplită ocupație germană în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și pe teritoriul său s-a format o puternică mișcare de partizani. După destrămarea URSS, din care a făcut parte și Belarus, alte țări foste membre ale Uniunii Sovietice au ajuns la un moment sau altul în vizorul opiniei publice – mă gândesc la Moldova, Georgia sau Ucraina, dar Belarus a rămas un loc uitat de Dumnezeu. La un momet dat s-a semnat un tratat de unificare cu Rusia, dar inițiativa nu a fost urmată de prea multe măsuri concrete, mai ales din cauza neacceptării unor condiții de către Minsk, ceea ce a dus la răcirea relațiilor dintre cele două țări. Președintele Aleksandr Lukașenko era considerat, potrivit lui Donald Trump, ultimul dictator al Europei, dat de multe ori drept exemplu negativ pentru încercările unor lideri politici de a concentra în mâna lor mai multă putere. Nerespectarea drepturilor omului în această țară a dus la introducerea de către UE, SUA și state individuale a unor sancțiuni, cum ar fi interdicția vânzării de arme, sau interdicția unor personalități din conducerea Belarus de a călători în Vest.Read more…

Plăceri… vegetariene

Din ce în ce mai mulți dintre prietenii mei și bănuiesc și ai dumneavoastră, dragi cititori de Baabel, se declară vegetarieni sau și mai rău, vegani. Este la modă. În ce măsură ar fi o dietă sănătoasă? Părerile sunt împărțite între nutriționiști, cei de bun simț (pentru mine) au declarat că pentru organismul omului este nefiresc, nu suntem rumegătoare, stomacul nostru este structurat pentru consumul de carne și strămoșii noștri, cei de la Neanderthal sau și mai încolo, au fost vânători și consumatori de carne, ceea ce se vede și astăzi. Nu fac parte din grupul vegetarienilor, ceea ce nu înseamnă că nu -mi dau seama că a consuma cantități exagerate de carne este nesănătos, mai ales anumite categorii, cum ar fi carnea roșie, deși recunosc, îmi place carnea de vacă, nu mănânc biftec tartar, dar un mușchi de vacă la grătar, nu chiar în sânge dar mai roz, îl consum cu plăcere. Mi se întâmplă foarte rar, deoarece să găsești, chiar și la restaurant, un astfel de preparat, având calitatea dorită, este o minune. Dar, ca să împac și capra și varza, am decis ca de trei ori pe săptămână să nu consum carne, ci numai legume sau pește, iar atunci când invit vegetarieni, caut să prepar niște feluri gustoase – cu puțină fantezie se poate.Read more…

Aniversări

Tocmai a fost ziua mea de naștere. Facebook s-a grăbit să publice o fotografie de la petrecerea de acum doi ani, împreună cu colegii mei de redacție. Am postat-o din nou, fiindcă din păcate anul acesta nu mai sunt poze, căci nu mai sunt petreceri. În urmă cu doi ani, când am împlinit o cifră rotundă (nu spun cât), am avut vreo șapte. Așa s-a nimerit: trei la Borsec, trei la București și una la Târgu Mureș. Când mai era în viață, mama mea râdea de mine și spunea că-mi place să fiu sărbătorită, deși atunci nu mă aniversam decât o dată pe an. Era o doză adevăr în cuvintele ei, dar mie îmi place nu pentru că vreau să fiu în centrul atenției, ci pentru că este un prilej să te întâlnești cu familia, prietenii, colegii. Sigur, nu e neapărată nevoie să fie o aniversare ca să te vezi cu ei, dar aceste ocazii sunt, știu și eu, mai festive, cu tort și uneori și cu lumânări, sau cel puțin ceva simbolic. Astăzi nu ar fi loc la masă pentru atâtea lumânări. Aniversările zilei de naștere erau o tradiție în familia noastră. Nu numai noi copiii eram sărbătoriți, dar și părinții. Poate nu în fiecare an, dar îmi aduc aminte că de câteva ori tata și mama au sărbătorit împreună, amândoi erau din ianuarie. Când eram mici, chiar adolescenți, fratele meu și cu mine sărbătoream de obicei separat. Read more…

Uniunea Europeană își salvează membrii de catastrofa economică a pandemiei de coronavirus

După aproape cinci zile de negocieri dure, liderii UE au reușit să ajungă la un acord istoric care va salva statele membre de efectele recesiunii, provocate de pandemia de coronavirus. Astfel, în pofida scepticilor care profesau moartea Uniunii, incapacitatea ei de a face față provocărilor actuale, inclusiv pandemiei, organizația europeană și-a dovedit din nou valabilitatea și valoarea. Cu toate neînțelegerile de principiu și naționale, cei 27 de lideri ai UE au reușit să ajungă la un compromis care va da un stimulent puternic economiilor statelor membre, aflate într-o situație dificilă. Există speranțe ca anul viitor să se depășească criza și să se pornească spre o dezvoltare lentă dar sigură. Șefii de stat și de guverne aflați la Bruxelles au convenit un pachet financiar în valoare de 750 de miliarde de euro, pus la punct inițial de cancelarul Angela Merkel și de președintele François Macron. De această dată, Merkel a devenit avocatul statelor din sud, puternic afectate de pandemia de coronavirus și a dus un adevărat război cu ”Grupul celor partru economi” (The Frugal Four) care se opuneau mai ales formelor în care vor fi furnizate fondurile, divizate în granturi, respectiv sume nerambursabile și împrumuturi. Cei patru – Olanda, Austria, Suedia și Danemarca, uneori alăturându-se și Finlanda – au considerat exagerată mărimea granturilor. Read more…

Prin înlocuirea premierului Edouard Philippe, Macron vrea să scape de singurul său rival politic la viitoarele alegeri prezidențiale

”Proiectul cu care m-am prezentat în 2017 și pe baza căruia francezii m-au ales, rămâne în continuare politica mea. Dar trebuie să se adapteze tulburărilor internaționale și crizelor prin care trecem: trebuie schițată o nouă cale”. Sunt cuvintele pe care președintele Franței le-a scris pe Twitter în ajunul schimbării premierului și guvernului francez. Sigur, ce a spus Macron este adevărat. Franța trece de cel puțin un an și jumătate prin multiple crize politice, sociale și economice, la care s-a adăugat și epidemia de coronavirus și țara a fost puternic afectată. Dar toate acestea nu ar justifica schimbarea celui mai popular om politic francez, premierul Edouard Philippe. Schimbarea lui Philippe cu noul premier Jean Castex, primarul unei mici localități din Pirinei, un tehnocrat, apropiat dar nu membru al puterii, cu calități organizatorice indubitabile, dar lipsit de carismă, se explică de către o parte din analiști prin temerea președintelui, a cărui popularitate este în scădere vertiginoasă, de a avea lângă el în persoana premierului la prezidențialele din 2022 un viitor concurent susținut de francezi. Read more…

Cum devine un evreu sfânt creștin, în cel mai popular roman al lui Kálmán Mikszáth

În urmă cu câteva săptămâni, butonând seara televizorul, am dat de un post unguresc de stat, V4, dedicat în mod special Grupului de la Visegràd – organizația central-europeană care include Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia. Se prezenta o piesă de teatru și spre bucuria mea am recunoscut dramatizarea unuia dintre romanele mele preferate din literatura maghiară – Umbrela Sfântului Petru a scriitorului Kálmán Mikszáth. (Romanul a fost tradus în românește încă în anii 60). Mi-am dat seama imediat de ce a fost aleasă această dramatizare. Acțiunea și personajele proveneau din mediul slovac, respectiv din Felvidék, sudul Slovaciei care până în 1918 aparținuse Ungariei. Nu a fost cea mai bună dramatizare, dar prezența ei mi-a declanșat niște gânduri, niște conexiuni, legate de modul în care apar etniile din cadrul Ungariei multinaționale, în literatura ungară a secolului al XIX-lea, până în 1918. Situația din Ungaria, unde etnia maghiară reprezenta mai puțin de 50 la sută din populație, nu putea fi ignorată nici de scriitori, nici de publiciști, istorici sau sociologi, nemaivorbind de oamenii politici, așa că nu este surprinzătoare apariția lor în literatura vremii. Problema se pune cum apar diferitele etnii și aici intră în joc marele scriitor și publicist Kálmán Mikszáth.Read more…

Camera în care s-a întâmplat – încă un cui în sicriul prezidențial al lui Donald Trump

Începând din primăvară, realegerea actualului președinte american a intrat într-o zodie proastă. O serie de sondaje indicau un avans al adversarului său democrat, Joe Biden, pe care nu a reușit să-l înlăture prin metode oculte. În plus, au intervenit două elemente care au știrbit serios imaginea lui Trump. Primul – pandemia de coronavirus pe care nu a știut să o abordeze corect, nedând crezare atenționărilor specialiștilor în sănătate, inclusiv OMS-ului, acuzată că se poartă ”prea blând” cu chinezii care, potrivit lui Trump, au ascuns adevărul despre boală. Un al doilea element l-a reprezentat marea mișcare antirasistă, caz în care a luat măsuri nepopulare, mergând până a dori să scoată armata pe stradă. (Noroc că generalii lui și-au dat seama ce consecințe ar avea un astfel de demers în condițiile în care oricum tensiunile ajunseseră la un nivel de nesuportat!). Un fost om de încredere al președintelui a mai bătut acum încă un cui în sicriul prezidențial. Este vorba de apariția în 23 iunie a unor memorii ale celui care timp de doi ani a fost foarte apropiat de Trump, John Bolton, fostul consilier pentru securitate națională al președintelui. S-ar putea spune că, dacă nu ierarhic, dar ca importanță, era al doilea om în stat. Bolton a îndeplinit această funcție timp de aproape doi ani, din 2018 până la sfârșitul lui 2019, când Trump, așa cum a făcut cu mulți alți colaboratori, l-a dat afară deoarece consilierul său nu era de acord cu unele măsuri ale președintelui și se îngrozea la auzul gafelor acestuia. Frustrările l-au transformat pe Bolton în autorul unei cărți care, deși ca literatură este zero, a devenit un bestseller chiar înainte de a fi publicată. Read more…

Retragerea militarilor americani din Germania – o lovitură sub centură pentru NATO

Zvonul despre decizia președintelui Donald Trump de a retrage 9500 de militari americani din Germania dintre cei 35.000 staționați acolo este explicat de analiștii politici prin două motive. Pe de o parte, ca o reconfirmare a poziției critice, exprimate de mai multe ori de președintele american în ceea ce privește rolul Alianței Atlantice în menținerea păcii globale. Trump a calificat cu mai multe prilejuri NATO ca o structură desuetă, greoaie și mai ales costitistoare pentru americanii care suportă cea mai mare parte din cheltuielile militare ale Alianței. De la alegerea sa ca președinte, mantra lui Trump a fost o repartizare mai echitabilă a acestor cheltuieli. Mai mult, el a propus ca țara care dorește să fie apărată de militarii americani să plătească pentru aceste ”servicii”. Concret, SUA suportă 22 la sută din bugetul NATO, iar restul se împarte între celelalte state membre. Președintele american le-a cerut acestora să aloce cel puțin doi la sută din buget pentru cheltuielile militare, dar până la ora acesta doar vreo opt țări, printre care și România, au îndeplinit acest criteriu. Celălalt motiv ar fi relația proastă cu Germania. Trump și-a manifestat nemulțumirea mai ales față de faptul că deși Berlinul alocă cele mai mari fonduri dintre statele europene membre ale NATO, acestea reprezintă sub doi la sută din buget. Fostul ambasador american din Germania, Richard Grenell, a și declarat într-un interviu pentru Deutsche Welle că nu i se pare corect ca Germania, care anul trecut avea un excedent bugetar, să nu crească cheltuielile militare, lăsându-i pe contribuabilii americani să le suporte, iar ei să folosească banii pentru programe sociale interne.Read more…

Adolf Eichmann, după 60 de ani

La 11 mai s-au împlinit 60 de ani de la capturarea lui Adolf Eichmann, o personificare a răului absolut. Deși spre deosebire de alți zeci de condamnați pentru crime de război, el nu a ucis pe nimeni cu mâna lui, Eichmann este răspunzător pentru moartea a milioane de evrei pe care, prin abilitatea și capacitatea lui organizatorică, cu sprijinul administrației germane, i-a trimis în lagărele de exterminare, pe cei mai mulți direct în camerele de gazare. Eichmann, cu rang de locotenent-colonel, (Obersturmannführer) a făcut parte din ierarhia executivă a SS. De origine austriaco-germană, se înscrie în Partidul Național-Socialist și în SS în 1932, mai întâi în Austria, apoi se transferă în Germania, unde va trece la SD, serviciul de securitate al SS. După mai multe funcții, ajunge în secția care se ocupa de problemele evreiești. La început politica Reichului a fost de a-i constrânge pe evrei să emigreze, eventual în Palestina, pe care Eichmann a și vizitat-o în anii 30, se spune că a încercat chiar să învețe ebraica. La proces a vrut să acrediteze ideea că de fapt simpatiza cu sionismul și că a citit Statul Evreu al lui Theodor Herzl. A lucrat sub îndrumarea lui Reinhard Heydrich, unul din adjuncții lui Hitler, căruia i-a și furnizat informații pentru pregătirea „soluției finale”, decisă la conferința de la Wansee din 1942, respectiv lichidarea evreilor. Până atunci, Eichmann a pregătit proiecte pentru deportarea evreilor la Nisko în Polonia sau în Madagascar, dar aceste proiecte nu s-au realizat. Când s-a decis lichidarea totală a evreilor din Europa, Eichmann și echipa sa au fost desemnați să pregătească logistica acțiunii – mai întâi ghetoizarea, apoi transportarea lor în lagărele de exterminare. Read more…

„Capitolul lipsă” – cartea unei profunde decepții

Recent, la Editura Corint, a apărut poate cea mai interesantă scriere de până acum a unui autor de origine română care trăiește în Israel: Capitolul lipsă, de Miriam Yahil-Wax. Ea nu face parte din pleiada cunoscuților scriitori israelieni-români care scriu în limba română și care-și editează cărțile mai ales în România. Chiar dacă nu e sabră, dat fiind faptul că a emigrat de mic copil în Israel, limba ei maternă este mai degrabă ebraica, așa a și fost scrisă cartea, tradusă apoi în engleză și din engleză în română. Pe jumătate orfană, Miriam nu și-a cunoscut niciodată tatăl, ea se născuse în România, cu doar câteva zile înaintea decesului acestuia într-un sanatoriu TBC. Mai aflăm din carte și altceva. Nu numai că ea nu și-a cunoscut tatăl dar, spre stupoarea ei, după cercetări îndelungate care reprezintă trama cărții, și-a dat seama că nimeni nu l-a anunțat că i s-a născut fiica, scrisoarea mamei ei fiind trimisă câteva zile după moartea lui. În copilărie și adolescență autoarea știa atât de puține detalii despre tatăl ei, încât pur și simplu nu-l putea numi ”tată”, el îi apărea ca un personaj misterios, cu multe secrete. Explicația e simplă: perioade întregi din viața lui i-au rămas necunoscute, nimeni nu i-a povestit tocmai despre acei ani, determinanți pentru viața ambilor părinți, când ei s-au căsătorit. Mânată de curiozitatea de a-și cunoaște mai bine rădăcinile, Miriam Yahil-Wax s-a lansat într-o îndelungată cercetare și documentare și a reușit să refacă din mii de frânturi, jumătăți de frază, povestiri întrerupte, scrisori, fotografii, jurnalul mamei și alte surse, istoria tatălui, mai bine zis a familiei ei. Originalitatea Capitolului lipsă este dată de secretul despre care familia nu a vrut să-i vorbească și pe care autoarea l-a descifrat – faptul că tatăl a fost un comunist ilegalist, apropiat de gruparea Anei Pauker, condamnat la închisoare…Read more…

Israel: totul e bine când se termină cu bine

Duminică 17 mai s-a pus punct unui capitol dificil și complicat al vieții politice israeliene și, după mai bine de un an și trei cicluri electorale, Israelul are un nou guvern. Este adevărat, nașterea s-a făcut cu forcepsul și urmează să vedem dacă metoda a lăsat sau nu urme în viața nou-născutului. Noul guvern a fost votat cu o majoritate confortabilă, nu numai datorită alăturării de Likud a fostei formațiuni de opoziție a Alb-Albaștrilor, condusă de gen. Benny Ganz, ci și trecerii de partea câștigătorilor a unor deputați din partidele mai mici cărora Netanyahu le-a promis portofolii sau alte funcții importante, poate cel mai surprinzător fiind opțiunea în acest sens a Partidului Muncii, cu o tradiție istorică de stânga pe scena politică israeliană. Potrivit analiștilor, este un guvern nemaivăzut în Israel, cu 36 de ministere (Ben Gurion a condus țara cu 12 miniștri) și 16 posturi de miniștri adjuncți, iar dacă socotim și secretarii de stat, aproximativ jumătate din deputați se află în guvern. Netanyahu a avut multă bătaie de cap să satisfacă susținătorii proprii, atât din Likud cât și din partidele aliateRead more…

Un petec de hârtie care mi-a schimbat viața (în bine)

Am mai scris în ”Baabel” cum am devenit ziaristă, (https://baabel.ro/2013/03/eva-galambos-cum-am-devenit-ziarista/) dar a existat un amănunt pe care atunci nu l-am amintit și datorită căruia am putut să-mi realizez visul și să mă pregătesc pentru această carieră. Am menționat atunci că cel care m-a îndrumat spre jurnalism a fost tatăl meu. El și-a dat seama că am înclinație, ușurință în scris și… fantezie și a ținut cont și de opinia profesoarei mele de română. Îmi povestea despre Facultatea de Ziaristică de la Sorbona, pe care o absolvise profesoara mea de franceză, doamna Ileana Mann. Visul meu era Parisul, dar la jumătatea anilor 50, când am absolvit liceul, nici nu putea fi vorba de așa ceva. Am găsit în schimb Facultatea de Ziaristică de la București, în cadrul Universității C.I.Parhon (așa se chema atunci Universitatea București) și am luat decizia neclintită că locul meu este acolo! n primăvara și vara anului 1955 am început să mă pregătesc pentru examenul de admitere. Am luat programa și m-am pus pe învățat. Erau materii la care eram bună, chiar foarte bună – română, istorie, limba rusă și Constituție – nu aveam nevoie de nicio meditație. Totuși, în paralel, sfătuindu-mă și cu părinții, m-am pregătit și pentru franceză; nu voiam să urmez Filologia ca să mă fac profesoară, ci Facultatea de traducători, pe-atunci exista așa ceva. Examenele se dădeau după 15 august, așa că spre 10 august m-am dus la București, singură. Cu câteva zile în urmă împlinisem 17 ani și mă consideram pe deplin matură…Read more…

Deocamdată, America nu va avea un președinte evreu și social-democrat

În urmă cu câteva săptămâni Bernard Sanders, senator american care s-a lansat în campania de nominalizare a Partidului Democrat pentru alegerile prezidențiale, a declarat că se retrage din competiție, iar de curând a afirmat că îl va susține pe Joe Biden, care la ora actuală a rămas singurul candidat pentru nominalizare. Gestul lui Sanders a însemnat sfârșitul unui proces care, dacă ar fi avut succes, ar fi rezultat în două schimbări semnificative ale vieții politice americane. Dar demersul a eșuat, astfel că deocamdată America nu va avea un președinte evreu și nici unul cu ideologie social-democrată. Bernie Sanders reprezenta ambele calificative, numai că alegătorii democrați, precum și suprastructura partidului nu au agreat această opțiune. De fapt, ceea ce a atârnat mai greu în balanță nu a fost calitatea lui de evreu (cel puțin nimeni nu s-a folosit de acest argument, nu era ”politically correct”), ci ideile lui, ale unui om care în luptele electorale a reprezentat o cale proprie, independentă de partide. E bine de știut că Sanders a intrat în Partidul Democrat cu puțin timp înainte de a se lansa în 2015, în campania pentru nominalizare împotriva lui Hillary Clinton. Acea campanie s-a soldat de asemenea cu un eșec sau semieșec, fiindcă până la urmă a făcut echipă cu Hillary care îl desemnase vicepreședinte. Mult timp în viața lui politică Sanders s-a prezentat ca independent, având însă strânse relații cu Partidul Democrat. Sanders s-a născut și a crescut într-o familie de evrei, tatăl emigrând din Polonia iar familia mamei, din Rusia. Erau moderat religioși…Read more…

Amintiri despre primul meu Seder

Pesah la noi însemna azimă ronțăită toată săptămâna și, mai ales, supă cu găluște de pască. Nu mi-aduc aminte să fi făcut un Seder cum scrie la carte, dar cred că ne așezam în acea seară la masă și mâncam supa și probabil și altele. Dar atât eu cât și fratele meu, chiar de pe la 9-10 ani, știam totul despre Seder Pesah. Bunica mea avea o Hagada în ebraică și maghiară, cu poze. Am și acum în fața ochilor desenul cu platoul de Seder, unde era locul fiecărui fel și cum ambii eram mari cititori, cred că am citit și recitit Hagada de multe ori, deci știam întrebările puse de mezinul familiei, toată povestea ieșirii din Egipt, ba chiar și poezia cu iedul. Cam acesta a fost background-ul nostru când, să fi avut eu 13 ani și fratele meu 15, într-o seară, înainte de Pesah, tatăl meu ne-a spus că suntem invitați de o cunoștință de-a lui, domnul Hugo Sternberg, la masa de Seder. Ne-a atras atenția că dânsul este evreu religios, deci Sederul se va desfășura conform prescripțiilor. Am fost bucuroși, deoarece era pentru prima oară când participam la așa ceva. Read more…

Douăsprezece scaune… în variantă personală

Generației mele și poate și celei de după mine, care și-au petrecut o mare parte a vieții în regimul comunist, acest titlu îi este cunoscut. Romanul, căci este titlul unui roman, scris de doi scriitori ruși din Odessa, Ilf și Petrov (Evgheni Petrovici Kataev și Ilia Ilf), a apărut în 1928 și este o satiră la adresa vieții sovietice din acea perioadă, respectiv a NEP-ului – Noua Politică Economică. NEP a fost introdusă la câțiva ani după revoluția din 1917, când liderii sovietici de atunci și-au dat seama că populația moare de foame, că lipseau cele mai elementare bunuri și că nemulțumirea creștea. Atunci s-a luat măsura de a permite micilor meseriași, artizani, micilor întreprinzători să-și deschidă afaceri. Drept care multă lume a încercat să se îmbogățească și au apărut tot felul de escroci. Este perioada în care se petrece acțiunea cărții. Cele 12 scaune. făcuseră parte din mobila unei sufragerii, confiscate de comuniști. Fosta proprietăreasă, pe patul de moarte, mărturisește preotului și fiului său vitreg că într-unul din ele ascunsese niște bijuterii, dar nu știa în care. Oricum, scaunele nu-i mai aparțineau. Romanul descrie avatarurile eroului, care se asociază cu Ostap Bender, devenit tipul escrocului din perioada NEP-ului. Până la urmă scaunul în cauză este găsit – era tocmai cel de-al 12-lea, dar fără bijuterii, care fuseseră descoperite anterior și predate statului, care a construit din banii proveniți prin valorificarea lor un cartier de locuințe. De ce am relatat la început această poveste? Deoarece, la un moment dat, am trecut și eu printr-un episod aproximativ asemănător și nu puteam să nu fac comparația. Read more…

În perspectivă apropiată – un guvern de uniune națională în Israel

Potrivit Canalului 12 al televiziunii israeliene, Benjamin Netanyahu-Likud (centru-dreapta) și generalul Benny Ganz-Alb-albaștri (centru-stânga) ar fi căzut la o înțelegere pentru a forma un guvern de uniune națională. Amândoi liderii au declarat că dramaticele condiții din Israel determinate de pandemia de coronavirus impun o astfel de măsură, Israelul având nevoie de un guvern stabil. A spune că este vorba de un guvern de uniune națională este prea mult deoarece în afara partidului lui Ganz – Partidul Rezilienței Israel – celelalte componente ale formațiunii alb-albaștrilor – Yesh Atid, al lui Yair Lapid, și Telem, al lui Moshe Yaalon – au refuzat această înțelegere și au cerut oficial ieșirea din coaliția alb-albaștrilor. Practic, gestul lui Ganz a dus la destrămarea acestei formațiuni și va lipsi Israelul de posibilitatea schimbării puterii. Potrivit înțelegerii dintre cei doi lideri, Netanyahu va deține 18 luni funcția de prim-ministru, iar Benny Ganz funcţia de ministru de externe, preluând funcția de premier în septembrie 2021. Read more…

Va reuși Benny Ganz să formeze un guvern sprijinit de partidele arabe?

Nici după cel de-al treilea tur de scrutin al alegerilor legislative israeliene situația politică din țară nu s-a clarificat. Este drept că Likudul lui Benjamin Netanyahu a obținut cele mai multe locuri, așa cum am scris în articolul precedent totuşi împreună cu aliații lui – partidele ultrareligioase – a adunat doar 58 de mandate, insuficiente pentru a forma guvernul. La rândul lor Alb-Albaștrii, formațiunea eterogenă a lui Benny Ganz, împreună cu stânga israeliană au obținut chiar mai puține mandate. Dar, lovitură de teatru: invitat de președintele Reuven Rivlin să propună un candidat cu șanse pentru a forma un guvern, Ganz a adunat 61 de susținători. El a avut atât voturile celor patru partide arabe de pe Lista comună (15 mandate), cât și ale lui Avigdor Lieberman –Yisrael Beitenu (7 mandate). De remarcat, făcând un simplu calcul matematic, că au fost deputați Alb-Albaștri care nu l-au votat pe Ganz, nemulțumiți de sprijinul Listei arabe. În aceste condiții, președintele Rivlin l-a desemnat pe Benny Ganz, cerându-i ca într-o lună de zile să încerce să formeze un guvern, votat de majoritatea deputaților din Knesset (61).Read more…

De ce a câștigat Benjamin Netanyahu alegerile din Israel?

Când scriu acest articol, chiar atunci când va apărea, rezultatele oficiale ale alegerilor din Israel încă nu vor fi cunoscute, se pare că ele vor fi date publicității în 9 martie. Dar potrivit numărării a 99 la sută din voturi, blocul de dreapta al premierului Benjamin Netanyahu (Likud, Shas, Iudaismul Unit al Torei și Yamina) a câștigat 58 de mandate, cu trei mai puține ca majoritatea plus unu necesare pentru votarea unui guvern format de premier. Chiar dacă îi lipsesc cele trei locuri în Knesset, pe care speră să-l obțină atrăgând deputați din tabăra opoziției, Netanyahu a declarat că va începe negocierile pentru formarea unui guvern ”naționalist” și a inițiat dialoguri cu partidele religioase. Totuși, demersurile pentru un cabinet de dreapta nu sunt o certitudine, principalul obstacol constituind acuzațiile de corupție aduse lui Netanyahu, procesul urmând să înceapă în 17 martie. Este posibil ca președintele Reuven Rivlin, care ar dori să se formeze în sfârșit un guvern pentru a pune capăt ciclurilor electorale care durează de aproape un an, să nu-i încredințeze lui Netanyahu formarea cabinetului, tocmai din cauza situației lui juridice. Există speculații că el ar putea prelungi perioada de așteptare până în 17 martie și ar fi de-a dreptul ridicol să numească atunci un premier care stă pe banca acuzării. Se așteaptă și intervenția Curții Supreme, care trebuie să se pronunțe dacă cineva acuzat de corupție poate deveni premier. Curtea a mai fost întrebată, dar a amânat decizia, afirmând că nu era cazul înaintea celui de-al treilea tur de scrutin. În sfârșit, este vorba și de cele trei mandate lipsă, care dacă nu vor fi obținute și Netanyahu nu găsește vreun subterfugiu legal și nicio persoană – lider de partid sau membru al Knessetului nu va puta forma un guvern, să se treacă la un al patrulea tur de scrutin.Read more…