Haos în viața politică britanică. Viitorul incert al Brexitului

Respingerea de către Camera Comunelor a acordului dintre guvern și Uniunea Europeană privind condițiile de ”divorț” ale celor două părți a provocat un adevărat haos în viața politică britanică. Haosul ar fi putut fi și mai mare dacă parlamentarii ar fi dat și un vot de neîncredere guvernului Theresei May, dar cu o mică marjă -325 la 306-, cabinetul a supraviețuit. Aceasta nu înseamnă că prim-ministrul poate răsufla ușurat, dimpotrivă, are în fața lui o sarcină aproape imposibil de rezolvat: ce se va întâmpla în viitorul apropiat? Viitorul apropiat înseamnă 29 martie, când ar trebui să intre în vigoare ieșirea Marii Britanii din UE. Dar în ce condiții, dacă cele din acord au fos respinse? Deși se vorbește de un plan ”B” sau de mai multe scenarii deocamdată, cel puţin, există o lipsă de perspectivă deoarece în dezbaterile din Camera Comunelor ceea ce s-au auzit au fost criticile și nimeni nu a venit cu propuneri pozitive.Read more…

Scriitorul Amos Oz a plecat dintre noi

Există o legendă hasidică despre ”oamenii drepți”, cei care prin comportamentul lor dau dovadă de înțelepciune și bunătate, sunt vizionari și, în pofida obstacolelor, a rezistenței semenilor lor, se străduiesc să-și realizeze cu sau fără succes viziunile. Un exemplu mai bun decât Amos Oz este greu de găsit. Plecarea lui este o pierdere uriașă pentru societatea israeliană, pentru literatura ebraică al cărei reprezentant inegalabil a fost, dar și pentru literatura și cultura universală. O lume întreagă, cu excepția Comisiei ”Nobel”, l-a considerat printre cei mai mari scriitori contemporani. Nu știu în ce an a fost trecut pe lista propunerilor pentru Premiul Nobel dar șansa, norocul l-au ocolit (ajutat de subiectivismului unora), așa cum l-a ocolit pe tatăl lui, Arieh Klausner, șansa de a căpăta un titlu, un post de profesor universitar deși era un om cu o excepțională erudiție, cu cercetări literare serioase care cunoștea 17 limbi străine. Nu prea cred în premoniţii, totuși ceva trebuie să existe fiindcă în urmă cu câteva zile am dorit să recitesc Poveste despre dragoste și întuneric, poate cea mai bună creație a scriitorului.Read more…

”Trădare, trădare, dar s-o știm și noi”

Cu puțină exagerare, acest citat cred ca acoperă cel mai bine esența ultimei decizii luate de președintele Donald Trump: retragerea militarilor americani din Siria și Afganistan. Este o atitudine greu de calificat atât pe planul politicii interne americane, cât și in relațiile externe față de aliați fie europeni, fie din Orientul Mijlociu, cu abandonarea a doi dintre cei mai fideli dintre ei – kurzii și Israelul.

Pragmatic, luând în considerare promisiunile electorale ale actualului președinte care – continuând politica fostului președinte Obama – se retrage dintr-o serie de zone fiebinți ale globului care nu mai prezintă interes pentru Statele Unite, putem gândi că are dreptate. Numai că atunci când se iau niște măsuri de anvergură și importanță ca aceasta, cu consecințe pe termen lung, nu te rezumi numai la pragmatism. Te uiți puțin mai departe. Da, grosul armatei Statului Islamic a fost înfrânt și alungat, dar estimări din mai multe surse arată că mai există aproximativ 15.000 de luptători ISIS care abia așteaptă o slăbire a presiunilor militare ca să se lanseze din nou, sub o formă sau alta, într-un ”război sfânt”. Read more…

”Vestele galbene” nu sunt ce par a fi

De peste cinci săptămâni Parisul și alte orașe din Franța sunt martorele protestelor așa-numitelor ”veste galbene”, inițial șoferi, mecanici auto, persoane implicate în transporturi și care poartă veste galbene. Numai că azi această îmbrăcăminte nu le mai aparține în exclusivitate. Ea a fost confiscată adoptată? de reprezentanți ai celor mai diferite grupuri, membri unor organizații și partide politice franceze, de la extrema stângă la extrema dreaptă, alături de anarhiști, mișcări feministe radicale, dar și sindicate, studenți, elevi, funcționari publici, pensionari. Ca atare, pe lângă cele câteva cerințe comune, îndreptate în primul rând împotriva reformelor considerate prea radicale ale președintelui Macron, împotriva însuși președintelui, revendicările sunt dintre cele mai diferite. În încercarea de a aduce din punct de vedere economic Franța la nivelul Germaniei, Macron a inițiat o serie de reforme considerate ultraliberale, de reducere a impozitelor pentru întreprinzători și pentru marile societăți pentru a le stimula, ceea ce a adus profit acestora, în schimb nivelul de trai al celor săraci s-a deteriorat.Read more…

Alegeri și sondaje

Cel puțin din șase în șase luni, dacă nu și mai des, undeva, într-o țară, se organizează alegeri. Sunt locale sau generale, naționale sau – în ultimele decenii – chiar continentale, cum este cazul celor europene din primăvara viitoare. Mizele sunt mari; pot duce la schimbări ale unor regimuri politice și ale partidelor care le susțin, ale liderilor lor sau, pur și simplu, ale persoanelor care consideră că ar putea face mai bine decât cei care sunt la putere, la ora actuală. Aproape în toată lumea alegerile sunt directe. Omul ca individ se duce la vot, intră în cabină și, consultându-se cu sine, se pronunță pentru cineva. Este convins că a făcut cea mai bună alegere și dacă nu iese așa cum a dorit, spune: „păi dacă toţi proştii vin la vot…” Este oful lui, dar în gândirea lui, pe undeva, nu are o justificare, ci niște precedente. Până în secolul XX nu toată lumea putea să fie alegător, dreptul la vot era limitat, condiționat de bani, de studii, de religie, sex sau culoarea pielii. Democrația extinsă a desființat aceste bariere şi, potrivit unor opinii, nu a făcut bine. Este adevărat, în masa mare de alegători există segmente, categorii, grupuri de populație care pot fi manevrate. Însă, acest lucru ar fi valabil chiar dacă nu ar vota toată lumea. Adevărul este că nimeni nu poate garanta care dintre sisteme este mai bun; eventual, ne limităm să constatăm că alegerile directe sunt mai democratice. Dar avem exemple în istorie când în urma alegerilor democratice au venit la putere dictatori.Read more…

Acest articol este o ficțiune. Toate asemănările sunt rodul imaginației mele

La 18 noiembrie a.c. Marine le Pen, președinta partidului de extremă dreaptă din Franța, Adunarea Națională, a efectuat o vizită la Sofia, în fruntea unei delegații de 20 de persoane, membri ai formației sale politice. Scopul acestei vizite a fost să se întâlnească cu liderii unor partide europene cu ideologie asemănătoare într-un forum, pentru a elabora strategia în vederea alegerilor din primăvară pentru Parlamentul european. Au fost prezenți Veselin Mareșki, liderul partidului bulgar Volya, considerat populist, Tomio Okamura, președintele partidului ceh ”Libertate și democrație directă”, Gerolf Annemans, fostul președinte al partidului flamand ”Vlaams Belang”, Failos Kranidiotis, liderul ”Noii Drepte” din Grecia și un reprezentant al Partidului Libertății din Austria. Toate aceste formațiuni fac parte din grupul politic ”Europa națiunilor și Libertatea” și reprezintă partidele de extremă dreaptă, eurosceptice și populiste din Parlamentul European. Moto-ul forumului și al viitoarei campanii electorale va fi “Mișcarea pentru Europa Națiunilor și Libertății –un nou model pentru cetățeanul european”. Cei prezenți speră în mărirea numărului eurodeputaților lor. Într-o conferință de presă ținută înantea lucrărilor forumului, Marine Le Pen a declarat că Uniunea Europeană este ”cel mai mare dușman al Europei. Lumea se află la sfârșitul unui ciclu al perioadei globalizării sălbatice. Read more…

Netanyahu – după Grupul de la Visegrád, Forumul de la Craiova

La recenta reuniune de la Varna, Netanyahu a fost invitat de onoare. Pe marginea reuniunii, a stat de vorbă cu toți liderii prezenți, inclusiv cu premierul României și a avut loc o conferință de presă comună a tuturor liderilor prezenți. În această configurație, Netanyahu nu a trebuit să se confrunte cu probleme ca în cazul Grupului de la Visegrád. Este adevărat, evreii au fost deportați din Grecia și Serbia, ambele țări fiind ocupate de armatele germane, dar în cele două țări a existat o puternică mișcare de rezistență și s-a încercat și salvarea unor evrei. Detașamentele de partizani din Iugoslavia au eliberat lagăre și mulți evrei au intrat în rândurile lor. În Bulgaria s-a înregistrat o situație excepțională. Aliată a lui Hitler, Bulgaria, din cauza opoziției unei părți a parlamentului, a Bisericii ortodoxe și a regelui, nu a acceptat deportarea evreilor, numai a celor care s-au aflat în teritorii anexate ca de pildă Macedonia sau Salonic. În România, e adevărat, evreii din Bucovina de nord și Basarabia au fost deportați în Transnistria dar guvernele de după 1989, mai exact începând din 2004 și-au asumat răspunderea pentru ceea ce s-a întâmplat cu evreii în timpul războiului. Read more…

Radu Jude –adevărul cu orice preț

La o apreciere superficială, am putea spune că este regizorul minorităților, marele succes al lui fiind Aferim, un film despre robii țigani de la începutul secolului al XIX-lea. Abia după aceea s-a apropiat de subiectele evreiești. Dar regizorul nu s-a oprit la aspectul particular de minoritate. Îndemnul spiritual și generalizator este nedreptatea și adevărul, manifestate cu certitudine mai pregnant atunci când este vorba de minorități. Nedreptatea cauzată de prejudecățile multiseculare (sau chiar multimilenare) față de aceste categorii, față de „ceilalți”, ale căror obiceiuri, idei, port și limbă provoacă temeri, sunt străine populației majoritare care nici nu vrea să le cunoască. Consecința acestor prejudecăți a fost de multe ori moartea. Cam în acest fel se aproximează interesul lui Jude față de situația și problematica evreilor.Filmul său cel mai recent Îmi este indiferent dacă vom intra în istorie ca barbari este o mărturisire deschisă a crezului regizorului, o pledoarie și un angajament pentru dezvăluirea adevărului și pentru asumarea răspunderii în ceea ce privește crimele comise împotriva evreilor din teritoriile administrate de România în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În mod concret este vorba de executarea evreilor din Odessa drept represalii pentru dinamitatea cartierului general al armatei române. Nu era vorba de executarea făptașilor care nu au fost prinși, ci de o răzbunare sângeroasă ale cărei victime au fost evreii. Filmul a câștigat Globul de cristal la Festivalul de la Karlovy Vary. Read more…

Andrei Oişteanu: « Nu privesc înapoi cu mânie. Mai degrabă cu mândrie »

Nu mi-am făcut un bilanţ propriu-zis dar, dacă mă uit în urmă, sunt mulţumit. Am făcut şi fac ceea ce-mi place şi ăsta e un mare dar de la Dumnezeu. De aceea, nu privesc înapoi cu mânie. Mai degrabă cu mândrie. Mai ales deoarece în domeniul meu am fost un self-made man, un autodidact. Am urmat Universitatea Politehnică din Bucureşti, Facultatea de Energetică. Dar nu Politehnica m-a determinat să fug către un alt domeniu, ci epoca în care am trăit. Era sfârşitul anilor ’60, începutul anilor ’70, în plină Mişcare hippy, în plină epocă flower power. Aveau loc mari schimbări în lumea largă. Anul 1968, când eu aveam 20 de ani, fiind predispus să fiu maleabil, să fiu format, a devenit un an de referinţă. Generic vorbind, acest an, acea epocă a schimbat lumea: Statele Unite, prin drepturile şi libertăţile acordate afro-americanilor, minorităţilor în general; în unele ţări s-a dat drept de vot femeilor (în Elveţia în 1971); a fost Paris – mai 1968, Primăvara de la Praga – 1968, dar şi ecourile acestora la Bucureşti, în acelaşi an, A fost o perioadă care a creat un sistem de valori etice şi civice care mă reprezintă.Read more…

Israelul – nevinovat în doborârea avionului rusesc din Siria

Un scandal internațional, chiar eventualitatea unui război între Rusia și Israel se prefigura la începutul acestei săptămâni când s-a răspândit știrea că Siria a doborât de-asupra teritoriului său un avion rusesc de spionaj cu 15 persoane la bord care și-au pierdut viața, din cauza Israelului. Ținta apărării antiaeriene siriene a regimului Assad ar fi fost avioanele israeliene care efectuau un raid. Ele bombardau depozite de armament care urma să fie transferat Hezbollah-ului. Pentru a se apăra de tirurile siriene, avionul israelian s-ar fi ascuns în spatele celui rusesc și nici nu ar fi informat partea rusă cu privire la acțiunile sale, conform înțelegerii dintre Rusia și Israel.. Siria și Iranul au acuzat imediat Israelul, iar Rusia și-a manifestat profunda nemulțumire, în condițiile în care aproximativ de doi ani și jumătate între Rusia și Israel există o înțelegere de informare reciprocă a raidurilor efectuate de cele două țări de-asupra Siriei, tocmai să nu se întâmple astfel de incidente.Read more…

Sancționarea Ungariei de către UE. Cui prodest?

Una dintre acutele probleme europene este decizia Parlamentului European de a activa articolul 7 al Tratatului UE împotriva Ungariei. Articolul 7 este procedura cea mai radicală de sancțiuni existentă, aplicate unui stat membru, care ar putea duce la suspendarea dreptului de vot al țării aflate în culpă.
Nu este pentru prima dată când Ungaria se află în vizorul instituțiilor europene. De la venirea la putere a guvernului Orbán, Budapesta a primit numeroase atenționări din partea Comisiei Europene pentru încălcarea unor drepturi și libertăți democratice A fost modificată de mai multe ori Constituția Ungariei, libertatea presei a fost ciuntită, la ora actuală în Ungaria au dispărut publicațiile care au aparținut Opoziției, rămânând doar câteva site-uri online și un singur post privat, de televiziune. Dar ceea ce a pus paie pe foc în relația Ungaria-UE a fost problema migrației. Guvernul Fidesz, al lui Viktor Orbán, adoptând o atitudine anti-migrație dură, în condițiile în care nici o clipă țara nu a fost amenințată de vreun val amplu de migranți Aceștia au considerat Ungaria doar un spațiu de trecere spre Europa occidentală. Totuși Orbán a reușit ca – printr-o propagandă abilă, prin campanii foarte simple dar eficiente semnificativ fiind cea împotriva miliardarului american de origine maghiară George Soros – să convingă o mare parte din populație, de pericolul pe care-l reprezintă migrația pentru ființa națională.Read more…

50 de ani de la înăbușirea ”Primăverii de la Praga”

Generația mea nu poate uita acea vară neliniștită a anului 1968 când, în vecinătatea noastră s-a făcut o încercare de a corecta, de a îndrepta eșecurile construirii așa zisei societăți noi, de a ”reșapa” unele dintre ideile sociale generoase pe care le puteai descoperi printre sutele de lozinci sau formulări în limbajul de lemn care reprezentau ideologia socialisto-comunistă.Dintre țările socialiste est-europene Cehoslovacia, care înainte de cel de-al Doilea Război Mondial a fost considerată una dintre cele mai importante democrații din regiune, a încercat, după un deceniu de stalinism și cult al personalității, o schimbare în ritm lent, cu inițiative pașnice, dar în rândul cărora s-au strecutat câteva deosebit de curajoase, concretizate într-o serie de propuneri ale lui Alexander Dubček, comunist reformist, ales secretar general al partidului în primăvara lui 1968. Este interesant de menționat că ideile de schimbare au venit de sus în jos, nu au fost consecințele unei masive mișcări populare, dar au avut o susținere destul de largă. Dubček a lansat în aprilie un program de liberalizări și reforme care includeau, printre altele, o libertate mărită a presei și posibilitatea unei guvernări multipartinice. Acest program includea, de asemenea, planuri pentru o federalizare a Cehoslovaciei în două națiuni cu drepturi egale.Read more…

Ceasul meu cu cuc

Pe vremea când eram tineri căsătoriţi, ne distram cu soțul meu, povestindu-ne unul altuia dorințele. El era rațional și modest, nu prea spunea multe, îl interesau mai mult ale mele, care erau în număr de trei: o chitară, un ceas cu cuc și… o vizită la Băile Herculane. Să încep cu ultima. De ce Herculane? Citisem în adolescență un roman, nu mai știu despre ce era vorba, doar că acțiunea se petrecea în podgoriile Aradului, la Mehadia și la Băile Herculane. Din păcate am ajuns acolo doi ani la rând, de nevoie. La 40 de ani am suferit de o criză de lombosciatică, de care am scăpat numai după doi ani de tratament. Dar am fost la Herculane!

Chitara! Chitara a fost scoasă imediat de pe listă de către soțul meu care mi-a spus scurt: ce-ți trebuie chitară când nu ai voce și nu știi să cânți. El vedea chitara ca un instrument însoțitor al cântecului și în acest context avea dreptate, nu am voce.

A rămas ceasul cu cuc care m-a însoțit o viață. Aș fi putut să-l am, pe vremuri piața românească era plină de ceasuri cu cuc rusești, dar erau din plastic, iar eu vroiam unul adevărat, din lemn sculptat, cum erau cele elvețiene sau germane și spre ghinionul soțului meu, văzusem unul splendid la un fost șef de-al lui. Astfel de ceasuri nu se găseau la noi.Read more…

Ce au în comun Viktor Orbán și Benjamin Netanyahu?

Săpătmânile trecute, premierul Viktor Orbán a efectuat o vizită oficială în Israel. A fost răspunsul la cea a premierului israelian, făcută anul trecut la Budapesta. Programul lui Orbán a cuprins întâlniri cu premierul și președintele israelian, vizita la Ierusalim, inclusiv la Zidul Plângerii și Muzeul Yad Vashem, întâlnire cu evreii originari din Ungaria. Spre deosebire de alți demnitari europeni, fie din vest, fie din est, probabil aă-i facă pe plac prietenului său Bibi, Orbán nu a pășit pe teritoriul palestinian. În convorbirile avute, premierii au apreciat succesul celor două vizite și au menționat prietenia care s-a înfiripat între ei și care a dus la creșterea colaborării în numeroase domenii. Potrivit lui Orbán, ”relațiile bilaterale excepționale se datorează în parte colaborării personale a celor doi premieri, faptului că în fruntea ambelor țări se găsesc șefi de guverne patrioți”. Este o declarație care ne conduce de fapt la întrebarea pusă în titlul articolului.Read more…

Cum ne văd alţii

Deși ai dori să fii obiectiv, această atitudine este greu de realizat astăzi cu încrâncenarea de pe scena politică românească, cu măsurile care s-au votat pe bandă rulantă și care au afectat imaginea României, străduințele ei de a face parte din democrațiile europene. Până la urmă trebuie să-ți alegi tabăra și să încerci ca ea să iasă învingătoare, în pofida unor acuzații care te etichetează, în cel mai bun caz ”sorosist”, în cel mai rău caz ”vândut” sau ”trădător de țară”. De aceea, m-am gândit să nu-mi exprim părerea față de ce se întâmplă acum la noi (mi-am exprimat-o altă dată) și să las pe alții să vorbească, de această dată prestigiosul cotidian liberal american The Washington Post care, în editorialul său din 7 iulie abordează situația actuală din Europa centrală și de est. În continuare reproduc textul acestuia.Read more…

Victoria lui Erdogan – visul lui Liviu Dragnea

Din 2016 Erdogan luptă împotriva ”statului paralel”. Erdogan a considerat încercarea eșuată de lovitură de stat din vara lui 2016 drept o acțiune îndreptată împotriva lui, organizată de clericul musulman Fethullah Gulen, care trăiește în SUA. Președintele turc l-a acuzat că rețelele lui de școli și alte instituții culturale au servit drept instrumente de subminare a autorității sale, atât în Turcia cât și în alte țări unde existau astfel de instituții, inclusiv în România. De aceea autoritățile turce au arestat peste 50.000 de persoane, majoritatea militari și intelectuali, numeroși ziariști din opoziție, iar 140.000 de funcționari publici au fost suspendați din funcții sau demiși. De atunci au loc procese după procese, iar acuzații au fost și sunt condamnați la ani grei de închisoare.

Chiar dacă nu atât de vizibil, nu cu subiect și predicat, tendințe de acaparare a puterii, de dominație autocrată, de subminare a unor instituții menite să mențină echilibrul puterii în stat între cele trei ramuri se manifestă din ce în ce mai mult chiar în țări care se pretind democratice…Read more…

Kim Jong Un – principalul câștigător al întâlnirii de la Singapore

La prima vedere, întâlnirea istorică Trump-Kim a fost benefică pentru ambele părți. Declarația comună vorbește despre denuclearizarea peninsulei coreene, prin renunțarea la armele nucleare de către Coreea de Nord, dezvoltarea unor noi relații dintre SUA și Phenian. Totodată, Statele Unite se angajează să garanteze securitatea Coreei de Nord. Toate acestea sunt formulări vagi, singurul paragraf mai concret este cel referitor la o viitoare întâlnire a secretarului de stat american Mike Pompeo cu personalitatea relevantă nord-coreeană, vizând enunțarea detaliilor cu privire la punerea în aplicare a celor convenite de cei doi șefi de stat.

Opinia analiștilor este că ”the winner is” Kim Jong Un. Se știa că scopul principal al dezvoltării arsenalului nuclear nord-coreean a fost menținerea la putere a actualului regim din țară, respectiv a ”dinastiei Kim”. Amenințările nord-coreene cu atacuri cu rachete ținteau două țări: Statele Unite și Coreea de Sud, de unde ar fi putut proveni încercările de destabilizare, de schimbare a conducerii și regimului nord-coreean. Garanția de securitate oferită de Donald Trump permite ca liderul nord-coreean să facă propunerea ”generoasă” de denuclearizare a peninsulei coreene. Dar în declarația comună nu există nimic concret care să specifice când și cum se va întâmpla acest proces, cum se va realiza verificarea și de către cine. Și apoi, având experiența iraniană a unor situri secrete, nu se va ști ce va păstra Kim din arsenal ”just in case”.Read more…

”Podurile Toleranței” și căsătoria prințului Harry

La prima vedere, cele două evenimente nu par a avea nimic în comun, poate doar… succederea lor. Abia s-au terminat ”Podurile” și a avut loc căsătoria. Dar nu este așa, există o legătură, fiindcă, trebuie să recunoaștem: prințul Harry, mai mult, întreaga familie regală britanică a trecut peste ”Podurile Toleranței”. ”Podurile Toleranței” reprezintă o manifestare inițiată de B’nai B’rith Europa pentru Europa centrală și de est și pusă în aplicare, pentru al cincilea an, de B’nai B’rith România, cu mare succes…Este cunoaștere, apropiere, prietenie, schimb de experiență și de valori între populația majoritară și minorități. Și dacă la primele ediții a fost vorba de raportul evrei-români și contribuția evreilor la dezvoltarea României, următoarele trei au atras încetul cu încetul celelalte minorități și aceasta ultimă s-a referit la minorități versus populația majoritară în contextul românesc…Prințul Harry a pășit pe ”Podurile Toleranței”, împreună cu familia lui. Acceptarea căsătoriei prințului Harry cu cineva care nu numai că provine dintr-un cu totul alt mediu social, de fapt o fată săracă, actriță, divorțată și pe de-asupra mulatră, este un mare pas făcut de regalitatea britanică, un pas obligatoriu către lumea de astăzi, în continuă schimbare. Desigur, se poate spune că a fost un mod de a consolida imaginea monarhiei britanice, de a demonstra cum se adaptează Coroana la actualitate,Read more…

Donald Trump s-a retras din acordul nuclear cu Iranul. E bine sau e rău?

La 8 mai, mai devreme cu patru zile decât era programat, președintele Donald Trump a anunțat că Statele Unite se retrag din acordul nuclear cu Iranul pe care l-a considerat o înțelegere imorală care nu ajută cu nimic America și nici lumea. Astfel, visul premierului israelian Benjamin Netanyahu s-a împlinit. El a avertizat cu mult înainte de a fi fost semnat documentul și după aceea, că este un acord prost care nu va împiedeca Teheranul ca – acum sau cu certitudine mai târziu – să reia producția de arme nucleare și a enumerat mai multe argumente printre care lipsa controlului și existența unor baze secrete iraniene unde este posibilă continuarea activității. Dezvăluirile recente ale celor 55.000 de pagini de documente secrete iraniene indică faptul – este adevărat că ele se referă la perioada dinaintea semnării acordului – că Iranul a mințit când a afirmat că nu a avut un program de producere a armei nucleare. Netanyahu a tras concluzia că este posibil ca Iranul să mintă în continuare și să nu-și fi oprit niciodată programul nuclear. Deocamdată acest lucru nu s-a putut dovedi concret, dar pentru președintele american a fost un element în plus care să-i alimenteze convingerea că America trebuie să părăsească această înțelegere. În consecință, peste aproximativ șase luni, Washingtonul va reintroduce sancțiunile economice, unele dintre ele chiar mai devreme.Read more…

Se vor retrage SUA din acordul nuclear cu Iranul?

Săptămâna trecută președintele Donald Trump i-a primit, rând pe rând, pe Emmanuel Macron, președintele Franței, și pe cancelarul Germaniei, Angela Merkel. Pe lângă multe alte probleme care, de la instalarea președintelui american, au devenit surse de conflict între Europa și Statele Unite, miza cea mare a fost acordul nuclear cu Iranul, în mod paradoxal inițiat de Washington. Este adevărat de către președintele Obama, a cărui politică în Orientul Mijlociu a ridicat și atunci și mai mult acum – din cauza consecințelor ei – multe semne de întrebare. Pentru SUA și marile țări europene și nu numai, a apărut ca o necesitate vitală temperarea pericolului iranian, țară care era pe cale să ajungă un membru al ”clubului nuclear”. Adevărul este că Teheranul a reușit să învăluie în mister stadiul în care se găsea în procesul de fabricare a armei nucleare. Existau mai multe elemente concrete care indicau că procesul este în curs de desfășurare, dar nimeni nu știa unde se găsea Iranul, care va fi data probabilă în care va reuși să finalizeze arma letală. Iar dacă regimul iranian susținea (firesc) că intenția lui este folosirea uraniului în scopuri pașnice, nu exista posibilitatea de a constrânge țara să semneze acordurile nucleare existente în care statele posesoare de arme nucleare se angajează să nu le folosească.Read more…