Și eu cu cine votez?

Acest articol mi-a fost inspirat de cel scris de Anca Laslo în ediția de joi. Ar fi trebuit să fie un comentariu, dar sunt prea multe de spus despre subiect, de aceea l-am scris ca o opinie separată. Știu că sintagma ”eu cu cine votez” ar fi trebuit să se deprecieze, fiind utilizată de atâtea ori, dar s-a dovedit că este nemuritoare, este foarte actuală și după o sută și ceva de ani, când a fost concepută de Caragiale în O scrisoare pierdută. În perioada comunistă toată lumea știa cu cine trebuie să voteze, prea mare alegere nu aveai, de fapt nu aveai deloc, dar după 1989, odată cu apariția a zeci de partide, o adevărată inflație, expresia s-a valorizat. Inflație, inflație, dar din cele 40 de partide, câte erau la începutul anilor 90, îți puteai găsi unul care să se apropie de viziunea ta. Aveai opțiuni, știai cu cine să votezi. Este adevărat, de-a lungul vremii, foarte multe dintre ele au dispărut sau chiar dacă nu, nimeni nu știe că mai există, doar uneori se întâmplă să dai de o clădire cu un afiș care anunță că aici este sediul partidului X și te miri că a supraviețuit.Read more…

Grecia – exemplu de respingere a prejudecăților

M-a bucurat știrea pe care am aflat-o zilele trecute și anume că parlamentul grec a votat legea care permite căsătoria între persoanele de același sex și dreptul de a adopta copii. M-a bucurat deoarece dacă în statele cu religie protestantă, chiar și catolică, astfel de legi există, ele fiind promulgate de Uniunea Europeană, Grecia este prima țară creștin-ortodoxă care a votat-o, de fapt conformându-se legislației europene. S-a dovedit că în pofida opoziției bisericii ortodoxe, cea mai mare parte a deputaților care sunt de aceeași religie s-au pronunțat pentru adoptarea legii europene. Premierul Kyriakos Mitsotakis (Noua Democrație), a afirmat că este “un punct de cotitură pentru drepturile omului” într-o “țară progresistă și democratică, atașată cu pasiune de valorile europene”. Premierului nu i-a fost ușor să-și convingă deputații, mai ales că gruparea conservatoare a partidului s-a opus vehement, dar până la urmă a avut câștig de cauză. Lui Mitsotakis nu i-a fost teamă că-și va pierde popularitatea, că nu va câștiga viitoarele alegeri, convins fiind că voturile vor fi aduse de alte performanțe ale guvernului, nu de recunoașterea drepturilor celor care aparțin de LGBTQ. (Afirmația mea este poate puțin exagerată, de fapt nu se știe cum va primi societatea greacă în ansamblu această decizie. Nu sunt excluse proteste, mai ales susținute de biserică). Poate că  votul elen va servi drept precedent statelor cu religie predominant creștin-ortodoxă, printre care și România, să renunțe la această discriminare care afectează un număr mare de persoane. Read more…

Un pas înainte, doi pași înapoi. Intelectualii din Evul Mediu

Nu știu câți ați citit ceva sau măcar ați auzit despre Jacques Le Goff. Eu sunt din cea de a doua categorie, parcă mi-a trecut pe lângă ureche numele lui, dar nu știam unde să-l pun. Acuma știu. O prietenă mi-a cumpărat de ziua mea una dintre cărțile lui: Intelectualii din Evul Mediu. Nu cred că îl cunoștea pe autor, probabil i-a atras atenția titlul și și-a zis că e un cadou frumos pentru un… intelectual. Este o istorie fascinantă despre felul cum au luat naștere universitățile, în secolul al XII-lea, cine erau profesorii, studenții, cum și din ce trăiau, ce însemna o universitate, ce se preda, cum ajungeai să-ți dai doctoratul (foarte greu și după foarte mulți ani de studii) și cum au evoluat universitățile de la entități independente la structuri dependente de papalitate, biserică sau prinți. La începuturi, acestea se aflau într-o situație paradoxală: la înființare și în primii 50-100 de ani, universitățile „nu existau”, adică nu aveau sedii. Profesorii își adunau în jurul lor studenții și își căutau un loc unde să țină cursurile – acesta putea să fie o piață, o biserică sau o sală oferită într-un castel. Un profesor cu faimă era ascultat și urmărit de sute de studenți; unde se ducea el, veneau și studenții. Dascălii proveneau fie din ordinele călugărești, fie din clerul de mir, cu mai puține constrângeri, și între ei existau permanente confruntări.Read more…

Au conștientizat cetățenii germani cuvintele înscrise pe zid?

Zilele trecute, peste 1,4 milioane de germani din marile orașe ale țării au participat la demonstrații de masă împotriva partidului Alternativa pentru Germania, formațiune de extremă dreaptă, populistă și antieuropeană. Această trezire a conștiinței – ”E cam târziu, am așteptat prea mult, ne-am complăcut în indiferență”, a declarat un participant – a fost declanșată de informația potrivit căreia în noiembrie anul trecut reprezentanți ai partidului au participat la o reuniune secretă a unor organizații de extremă dreaptă la Potsdam în care ar fi dezbătut un plan cu privire la relocarea imigranților (remigrație), respectiv expulzarea lor. Nu era vorba de imigranți ilegali, ci expulzări pe criterii etnice, inclusiv ale celor care aveau de-acum cetățenie germană. Dar situația din Germania depășește această problemă, ea este mult mai complexă și întrebarea care se pune este dacă cetățenii germani au știut să interpreteze „cuvintele înscrise pe zid” : mene, tekel, fares – care îi avertizau pe babilonieni de iminența dispariției lor. La demonstrațiile din Berlin, alături de manifestanți s-au aflat reprezentanți ai cabinetului, ai marilor partide democratice, inclusiv cancelarul Olaf Scholz (social-democrat), ministrul de externe Annalena Baerbock (Verzii) și ministrul de interne Nancy Faeser (social-democrat). Cancelarul a lansat un apel populației, cerând să ia poziție cu toții ”pentru coeziune, toleranță, pentru Germania noastră democratică”.Read more…

Drum lin printre stele, draga mea prietenă Eva!

Dacă cineva, ea era persoana care trebuia să ajungă printre stele și să ne privească de acolo cu surâsul ei fermecător, dintotdeauna, Eva Țuțui Szmuk, prietena mea de 25 de ani și una dintre autoarele talentate ale revistei noastre. Avea o bunătate pe care toată viața a împărțit-o cu alții, făcându-i fericiți pe cei din jur – familie, prieteni, colegi. Apoi umorul ei. Rar mi s-a întâmplat să râd atât de mult ca atunci când eram cu ea. Sigur, a fost norocul nostru să fim într-un fel „suflete-perechi” – ce îi plăcea ei îmi plăcea și mie. Oricum, acele sute de ore petrecute împreună mi le amintesc ca pline de veselie. A fost un lucru extraordinar, deoarece Eva a trecut prin multe perioade grele, care poate pe alții i-ar fi marcat pe viață. Read more…

Curtea Supremă a Israelului a invalidat proiectul de lege care îi restrângea competențele

În urma unei măsuri fără precedent, Curtea Supremă a Israelului a respins un proiect de lege controversat al Knessetului care ar fi limitat puterile Curții. Potrivit acestui proiect, Curtea Supremă nu ar mai fi avut dreptul să respingă măsuri legiferate de Knesset, un drept care, potrivit unor juriști și deputați din opoziție, ar fi lipsit Curtea de rolul său de control și echilibru, afectând în acest fel democrația israeliană. Acest rol i s-a conferit Curții în lipsa unei constituții care să garanteze cetățenilor o serie de drepturi democratice. Anul trecut, până la izbucnirea războiului din Gaza, sute de mii de israelieni organizau în fiecare weekend demonstrații de protest la Ierusalim, Tel Aviv și alte orașe ale țării, cerând anularea proiectului de lege elaborat de guvernul de dreapta al lui Benjamin Netanyahu. Argumentul cabinetului, respectiv al ministrului de justiție, a fost că într-o democrație Curtea, organ numit, nu poate avea mai multe drepturi decât Knesset-ul, organ ales care reprezintă voința alegătorilor. În luna iulie, guvernul a votat o lege care a anulat dreptul Curții Supreme de a respinge deciziile cabinetului considerate ”nerezonabile”, un drept folosit ca mijloc de control al puterii executive. Această lege reprezenta un amendament la una dintre Legile Fundamentale, considerată un fel de Constituție a Israelului. Legea a trecut fără niciun vot împotrivă,  deoarece opoziția s-a abținut.Read more…

Întâlnirea mea, mai puțin blândă, cu Viktor Orbán

Problemele Ungariei au fost una dintre preocupările importante în activitatea mea jurnalistică. Într-un fel era firesc, pentru că lucram în presa română, dar eram și vorbitoare de maghiară. Și la Agerpres m-am ocupat de acest sector. Aceste probleme au devenit și mai vizibile în cei nouă ani petrecuți la secția externă a cotidianului Curierul Național. În perioada petrecută acolo – 1995-2004 – a existat o efervescență în relațiile româno-maghiare, în septembrie 1996 s-a semnat la Timișoara Tratatul de bază dintre România și Ungaria (condiție pentru intrarea celor două țări în UE și NATO), președinți și premieri români au vizitat Ungaria și reciproc, mai târziu a avut loc la Sibiu o ședință comună a celor două guverne. Spre norocul și satisfacția mea, am fost de față la toate aceste evenimente, inclusiv la alegerile din Ungaria, astfel că am fost martora venirii la guvernarea țării a Fidesz și a lui Viktor Orbán în 1998. Deși atunci Partidul Socialist Maghiar obținuse mai multe voturi decât Fidesz, acesta din urmă a reușit să formeze un guvern de coaliție cu alte trei partide și a obținut 213 din cele 386 de locuri din Parlament. Read more…

Războiul din Ucraina: Montecuccoli redivivus

Raimondo Montecuccoli a fost un faimos general de origine italiană din secolul al XVII-lea în slujba Habsburgilor, cunoscut pentru victoriile sale din Războiul de 30 de Ani și din bătăliile împotriva turcilor, precum și pentru manualele pe care le-a scris despre arta războiului. Și dacă lumea nu a auzit despre el, precis își va aduce aminte de o zicală a lui care a devenit faimoasă: ”pentru un război îți trebuie trei lucruri: bani, bani și iar bani”. În paranteză, se pare că de fapt nu el ar fi spus-o, ci contele Gian Giacomo Trivulzio, comandant al armatei regelui francez Ludovic al XII-lea, cu 100 de ani înainte, dar în conștiința publică autorul este Montecuccoli. Însă, important nu este cine ar fi spus, ci semnificația cuvintelor, foarte adevărate și astăzi; ultimul care și-a dat seama de acest lucru este Volodymir Zelensky, președintele Ucrainei. Războiul ruso-ucrainean împlinește în curând doi ani și, așa cum am mai scris, nu se vede nicio luminiță la capătul tunelului. Nu se întrevede sfârșitul confruntării, pentru simplul motiv că niciuna din părți nu este dispusă să propună negocieri de pace. Read more…

Vești de rău augur: avansul extremei drepte în lume

În ultima perioadă, în contextul crizei economice mondiale și al celor două războaie – cel din Ucraina și cel din Gaza, un fenomen de rău augur se conturează din ce în ce mai pregnant în politică: avansul partidelor și al personalităților de extremă dreaptă cu programe populiste, atractive pentru sute de mii de oameni care văd cum se erodează nivelul lor de trai și sunt conștienți de incapacitatea guvernelor țărilor lor de a găsi soluții care să le ușureze oarecum situația. Dacă Uniunea Europeană, de pildă, a reușit după lansarea agresiunii ruse să-și păstreze unitatea în cele mai importante decizii, acum, odată cu războiul din Gaza, apar fisuri, iar în luarea unor decizii comune, mai ales cele care au nevoie de unanimitate, întâmpină dificultăți, mai ales având în vedere ascensiunea extremei drepte. Și nu este vorba numai de Europa, fenomenul se manifestă și dincolo de Ocean. În Europa ideea a fost confirmată de succesul în alegeri al ”Fraților Italiei”, formațiunea Giorgiei Meloni, de sorginte neofascistă. În Suedia o coaliție a partidelor de dreapta: Moderaţii (conservatori), Creştin-democraţii şi Liberalii au format un guvern care cooperează cu susținerea în parlament a formațiunii naționaliste de extremă dreaptă Democrații Suediei, iar ultima mare surpriză (poate că nu chiar o surpriză) este plasarea pe locul întâi în Olanda a Partidului Libertății al extremistului Geert Wilders care a obținut 37 de mandate din cele 150 ale Camerei Deputaților.Read more…

Alegerile americane şi cele două războaie

Europa și Orientul Mijlociu au devenit preocuparea, mai mult, îngrijorarea opiniei publice mondiale din cauza perspectivelor sumbre pe care le oferă lumii, schimbării configurației ei geopolitice. În aceste vremuri tulburi, când toată atenția este concentrată asupra evenimentelor din aceste regiuni, sunt trecute oarecum cu vederea alte evoluții, de asemenea determinante, și anume alegerile prezidențiale americane. Mai sunt exact 12 luni până la data fatidică, noiembrie 2024, și chiar dacă ni se pare mult, de fapt este foarte puțin, iar ceea ce se întâmplă în acest context în Statele Unite nu este de bun augur pentru cei ce doresc continuarea, cu unele corecturi, a actualei linii politice duse de administrația Biden. Mass media americană, atât cea scrisă cât și cea audio-vizuală, acordă atenție desfășurării campaniei, competiției pentru nominalizare în cadrul Partidului Republican, respectiv cine ar putea să se confrunte pe plan intern cu Donald Trump. Mai mulți politicieni republicani s-au înscris în cursă, dar unii au și abandonat-o, dându-și seama că nu au șanse, lipsindu-le sprijinul popular. La ora actuală, singurul candidat de luat în seamă, deși tot la mare distanță de Trump, este Nikki Haley, fost guvernator al Carolinei de Sud și reprezentant al SUA la ONU în timpul administrației Trump. Mai complicată este la ora actuală situația în tabăra democraților. Există un singur candidat, Joe Biden, care luptă pentru un al doilea mandat și nu se întrezărește niciun challengerRead more…

Va deveni unitatea europeană victima colaterală a războaielor din Ucraina și Gaza?

De la începutul războiului cu Ucraina, în mod neașteptat pentru mulți, Uniunea Europeană a depășit numeroasele slăbiciuni și neînțelegeri manifestate în ultimii ani și a prezentat lumii un front unitar în aprecierea cauzelor care au dus la izbucnirea conflictului, a nominalizării agresorului și a necesității de a sprijini statul agresat, atât prin ajutoare umanitare cât și militare. S-a considerat pe bună dreptate că este vorba de încălcarea unor acorduri internaționale și o eventuală acceptare a agresiunii ruse ar fi putut arunca în aer stabilitatea europeană menținută după cel de-al Doilea Război Mondial și după 1989. La această poziție comună s-a adăugat și recunoașterea necesității unor sancțiuni aplicate Rusiei, cu consecințele dureroase în primul rând pentru economia europeană, dar și pentru cea globală. Merită de remarcat aceste demersuri, obținute prin consensul tuturor statelor membre, deși ele au afectat puternic viața de zi cu zi a cetățenilor lor.Read more…

Israel, ziua Z

Cred că niciodată în cariera mea de jurnalist nu mi-a fost atât de greu să scriu un articol ca acum. Ultimele întâmplări din Israel sunt atât de dramatice, de grave și de nedrepte, încât nici nu prea ai cuvinte să le descrii. Iar noi care nu trăim acolo nu ar trebui să judecăm, să ne dăm cu părerea, deoarece oricât de mult ne-am manifesta susținerea și am condamna grozăviile, nu vom reuși să fim pe aceeași lungime de undă cu israelienii care au pierdut membri de familie, rude, prieteni, cunoștințe, fie asasinați brutal, fie luați ostatici și nu știi, poate uneori e mai bine să nu mai fii în viață decât în mâna unor astfel de creaturi pe care nu-i pot numi oameni. Totuși, urmărind reacția Israelului, obiectivele și planurile de contracarare și sancționare a acestor fapte, nu poți să nu ai o părere, uneori chiar îndoieli, când te întrebi despre consecințe, despre șansele de reușită, câștigurile și pierderile. Ziua Z pentru mine înseamnă începutul ofensivei terestre. Când scriu acest articol încă nu a început, dar este chestiune de zile sau poate chiar ore. Read more…

50 de ani de la Războiul de Yom Kipur

În această săptămână în Israel se marchează 50 de ani de la cel mai lung, dificil și problematic război (cu excepția Războiului de Independență) dus de armata israeliană împotriva vecinilor arabi, război care ar fi putut să se termine cu o catastrofă, cu dispariția statului evreu. În afară de moartea a 2500 de militari, acesta a determinat demisia premierului israelian Golda Meir, a generalului Moshe Dayan, a mai multor militari de rang înalt care conduceau serviciile de informație ale statului și cu sfârșitul generației „părinților fondatori” ai Israelului, Golda Meir fiind ultimul reprezentant care a îndeplinit funcția de prim-ministru. Nu ne revine nouă, celor din afara Israelului, să facem aprecieri asupra mersului războiului care, în fond, s-a încheiat cu victoria Israelului, dar diverși analiști militari, strategi și oameni politici din Israel au făcut acest lucru și au ajuns la concluzia tristă că da, suprastructura militară a purtat o parte din vină, mai puțin Golda Meir care în perioada anterioară războiului a avut presentimentul că lucrurile nu merg bine și că ar trebui să se ia măsuri de pregătire, ceea ce parțial a și făcut. Situația de atunci din Israel, desfășurarea războiului, toate dificultățile întâmpinate de premier pe plan intern, în cadrul propriului guvern, și pe plan extern, în relațiile cu alte state, se regăsesc în volumul Golda Meir: Viața mea, lansat recent, apărut la inițiativa Ambasadei Israelului din București și a Complexului Laude-Reut. De menționat că lansarea a fost realizată chiar în ajunul sărbătorii de Yom Kipur.Read more…

O vizită la doamna doctor Mirjam Bercovici

De la bun început trebuie să precizez: nu a fost o vizită obișnuită, ci una care marca un eveniment. Doamna doctor Bercovici a împlinit incredibila vârstă de 100 de ani! Și cuvântul ”incredibil” nu l-am folosit pentru anii ei. Întâmplător (sau nu, ținând cont și de cele peste opt decenii ale mele), sunt înconjurată de persoane care, dacă nu au aceeași vârstă cu domnia sa, se apropie de ea. Dar niciuna nu are nici pe departe felul de a fi al doamnei Mirjam, cum o numește toată lumea. Știa de ce vin la ea, de altfel nu făceam parte din ”primul eșalon”. De două zile, mi-a povestit, arătându-mi florile răspândite în toată casa, primea felicitări de la o lume întreagă – și nu numai din România, ci și de peste hotare, din Israel, din Germania… Modestă, mi-a spus: ”Nu știam că atât de multă lume mă cunoaște” – a fost replica la informația pe care i-am dat-o, că aproape 100 de persoane au felicitat-o pe Facebook. Doamna Mirjam nu are Facebook, „nu-mi place să mă dezbrac în fața lumii”, de aceea m-a rugat să-i citesc câteva nume, unele cunoscute, oameni apropiați, altele mai puțin cunoscute. Asculta înșiruirea cu mirare, nu conștientiza că a devenit persoană publică, în cel puțin trei ipostaze: ca medic pediatru, când ani de zile îi vindeca cu succes și cu blândețe pe cei mici, ca supraviețuitoare a Holocaustului, când a ținut să împărtășească lumii din experiența sa dramatică de deportată în Transnistria și ca autoare foarte citită în revista Baabel.Read more…

Ministrul israelian de externe a negat că ar fi permis contacte cu partidul AUR din România

Potrivit cotidianului The Times of Israel[1] și agenției de presă ANI,  Eli Cohen, ministrul israelian de externe, a negat că ministerul ar fi renunțat la boicotul partidului de extremă dreaptă antisemit AUR, așa cum s-a afirmat în cotidianul Haaretz. ”Este un Fake news”, a scris el pe Twitter.”Până acum nu s-a realizat nici un contact între Ambasada Israelului din România, Ministerul de Externe și partidul AUR, printre altele din cauza poziției unora dintre membrii acestui partid care au elogiat criminali de război care au comis crime de război împotriva evreilor în Holocaust”. Read more…

Un demers ciudat

Pe 3 august, cotidianul israelian Haaretz a publicat un articol al cărui conținut pur și simplu a șocat o parte din cititori, dar mai ales pe evreii din România și cei români din Israel. Dacă este adevărat ce se afirmă (și nu are de ce să nu fie, nu este fake news), ar fi vorba de o schimbare radicală a politicii externe a statului evreu care contravine strădaniilor de a păstra pretutindeni memoria victimelor Holocaustului și dă apă la moară antisemitismului. De asemenea, anihilează munca de multe decenii a istoricilor onești din România, Israel sau Statele Unite, evrei și români, de a conștientiza pentru generațiile tinere existența unui Holocaust românesc. Citez din articol: ”Ministrul de externe (israelian n.n.) Eli Cohen depune eforturi pentru a schimba politica Israelului față de partidul de extremă dreaptă AUR din România care a exprimat poziții antisemite și a negat Holocaustul, aceasta în pofida opiniilor atât ale profesioniștilor din ministerul de Externe, cât și ale celor de la Yad Vashem, institutul israelian oficial care se ocupă de Holocaust”. Articolul descrie exact cine este și ce vrea partidul AUR, cu ”o ideologie de extremă-dreaptă naționalistă”, citează numeroase declarații antisemite și negaționiste ale reprezentanților partidului, care adesea au preamărit liderii fasciști din România și subliniază că ”unii dintre conducătorii AUR sunt afiliați cercurilor fasciste românești”.Read more…

Ce ne facem cu bătrânii?

Deși a curs multă cerneală în jurul acestui subiect, îmi este imposibil să-l trec cu vederea deoarece, din păcate, mă aflu și eu în această categorie. Nu vă spun câți ani am, vă va informa în curând Facebook, oricum am dreptul să mă pronunț, ținând cont de vârstă și, mă rog, și de alte considerente. Fac parte dintre foarte, foarte puținele persoane care nu-și simt bătrânețea. Sunt destul de sănătoasă și fizic și la cap (deocamdată), sunt foarte activă și nu am nici dificultăți materiale. Deși teoretic sunt singură, deoarece sunt văduvă fără copii, totuși sunt înconjurată de familie, prieteni și de o structură care îi sprijină pe cei vârstnici – asistența oferită de comunitatea evreiască. Din fonduri proprii și cele primite de la Claims Conference, vârstnicii, respectiv o anume categorie, cei considerați supraviețuitori ai Holocaustului, primesc ajutor dacă doresc să rămână în casele lor și nu vor să se mute la cămin, unde se oferă condiții destul de bune. Nu spun că acolo totul e perfect, că rezidenții de la cămin sunt pe deplin mulțumiți, întotdeauna există loc de mai bine, dar cei care aleg varianta căminului stau în condiții civilizate, se bucură de asistență medicală și ceea ce mi s-a părut important – există preocupare nu numai pentru partea fizică a vârstnicilor, ci și pentru cea spirituală. Ani de zile, un grup de voluntari, actori, sub conducerea regizorului David Schwartz, a realizat numeroase programe care au menținut dragostea de viață, curiozitatea față de nou și chiar ambițiile rezidenților. Să precizăm că locul la cămin nu este gratuit, cei care se internează cedează o mare parte a pensiei, uneori diferența este plătită de rude, dar nimeni nu rămâne pe afară, chiar dacă pensia nu acoperă cheltuielile de întreținere. Sigur, nu este ca un cămin de lux din străinătate care costă mii de euro, dar este un loc decent.Read more…

Crima organizată evreiască din SUA împotriva naziștilor

În Statele Unite ale Americii, în perioada interbelică și stimulat de anii de criză economică, cu multă sărăcie și tragedii, antisemitismul a crescut vertiginos și în întreaga țară au luat naștere peste 100 de organizații antisemite, sprijinite de populația de origine germană, destul de numeroasă. Ele purtau nume ca Prieteni ai Noii Germanii (Nazi Bund), Cămășile Argintii, Apărătorii Credinței Creștine, Frontul Creștin sau Cavalerii Cameliei Albe. Protejate de Primul Amendament al Constituției americane, organizau adunări publice, mărșăluiau pe străzi cu uniforme naziste și sub stindarde naziste, publicau reviste în care își manifestau deschis ura față de evrei. Evreii americani erau intimidați, cuprinși de frică. Această stare de lucruri este descrisă de Philip Roth în romanul The Plot against America, din 2004. Reacția organizațiilor evreiești s-a dovedit timidă, deoarece se temeau că un răspuns mai viguros va intensifica antisemitismul. Surprinzător, a existat totuși un astfel de răspuns viguros și foarte eficient din partea unui segment al populației evreiești care s-a dovedit curajos, fără teamă de consecințe și a cărui brutalitate (binevenită, am putea spune) i-a speriat pe naziștii americani, și anume crima organizată evreiască.Read more…

Evgheni Prigojin n-a dansat decât o vară

O precizare. În titlu m-am referit la ultimele două zile ale comandantului și proprietarului grupării Wagner, deoarece începând din 2014, aceasta a fost prezentă cu destul de mult succes pe diferite fronturi ale lumii. Este o organizație de mercenari care include foarte mulți veterani cu experiența războaielor, care știu să lupte, iar succesele armatei ruse pe frontul ucrainean se datorează în bună parte forțelor Wagner. Fiind vorba de mercenari, sunt aruncați fără milă în cele mai periculoase situații și numărul victimelor nu contează, sau contează prea puțin. Cunoscând toate acestea, sfârșitul brusc al acțiunii lor de săptămâna trecută, rebeliunea armată și încercarea de a lovi în conducerea militară rusă, este la prima vedere inexplicabil, deoarece nu cunoaștem elementele determinante care au dus la acest deznodământ. Motivele aparente ale rebeliunii se cunosc: proasta relație a lui Prigojin cu ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, și cu șeful statului major al armatei. Prigojin i-a acuzat pe aceștia că nu au sprijinit cu armament membrii Wagner, ba că i-ar fi atacat și ar fi vrut desființarea lor, că au făcut multe greșeli în conducerea războiului.Read more…

Visul american al lui Andy Markovits

Una din cele mai recente apariții la Editura Hasefer este volumul intitulat Casa din pașapor (The Passport as Home) al lui Andy Markovits, profesor universitar american originar din Timișoara. Andy Markovitz a moștenit visul american de la tatăl său, Lajos. La faimosul meci de fotbal Germania-Ungaria din cadrul Campionatelor Europene din 1954, acesta i-a spus fiului său: ”Pe noi nu ne interesează cine a câștigat, pe noi ne interesează că s-a jucat la 4 iulie, ziua declarării independenței Americii”. Era o subtilă explicație a antipatiei, justificate de altfel de istorie, față de cele două țări care i-au prigonit pe evrei, trimițându-i în lagărele morții. Fiind timișoreni, membrii familiei Markovits au scăpat de Holocaust și subiectul nu a fost abordat foarte frecvent nici în familie, nici în cercul de prieteni, dar el nu putea fi evitat, deoarece chiar sora tatălui, mătușa Manci, care trăise la Oradea, a fost deportată și a avut norocul să supraviețuiască. Abia mai târziu, în adolescență, la Viena și în America, Andy a aflat despre ce a însemnat Holocaustul și despre consecințele pe termen lung ale acestuia pentru supraviețuitori, despre sentimentul de vinovăție pe care l-au avut mulți dintre ei, inclusiv tatăl lui, că au scăpat cu viață. Visul american al tatălui lui Andy își are și el originea în Holocaust, în teama ca acesta să nu se mai repete în Europa. Andy și-a petrecut adolescența la Viena împreună cu tatăl său (mama murise la Timișoara). Nu a avut niciodată probleme de limbă, fiind de cultură germană și urmând școala germană, și-a însușit chiar accentul vienez. Dar garanția supraviețuirii evreilor, spunea Markovits Lajos, este America, țara democratică unde evreii sunt acceptați și pot să se integreze.Read more…