M-am ocupat de atât de multe lucruri în domenii diferite și disjuncte, încât nu am apucat să devin specialist în nici-unulJ), dar în cele mai felurite activități am avut de a face cu oameni și cu dificltățile  armonizării intereselor lor cel mai adesea contradictorii. Profesiunea sau arta de a conduce constă în descifrarea și înlăturarea cauzelor acestora. Liderii sunt cei care reușesc s-o facă. Ei sunt  uneori personalități de geniu, alteori persoane cu multă învățătură dar se întâmplă să fie oameni simpli cu înzestări fascinante. Liderilor mi-am propus să le dedic o rubrică în Baabel  (bine înțeles dacă oferta mea va fi acceptată:). Nu liderilor de azi. Despre ei se tot scrie. Fie adulator, fie demolator. În funcție de opiniile (sau interesele? J) autorilor. Eu mi-am propus să scriu despre liderii de ” ieri” care s-au consacrat prin fapte (dovezi ineluctabile) sau legende (păstrate în memoria posterității) și despre cei de ”mâine” (speranțe care se împlinesc….sau nu:). Nu am nici-o listă. Dar oricum viața mea va fi mai simplă. În locul întrebării ”despre ce ” va trebui să găsesc răspuns la intrebarea  ”despre cine” , (dacă Andrea întreabă:) Dar spre dezamăgirea mea, nu mă întreabă! Deci pentru început vă propun un lider de ieri care poate să devină și ..un lider de mâine. Nu am avut pentru început criterii de alegere. Așa că m-am adresat celui mai vechi criteriu de ordonare, care nu supără pe nimeni și nu crează suspiciuni: ordinea alfabetică:).

Deci primul lider (de ieri) pe care vi-l prezint (mai ales că l-am întâlnit recent la Ierusalim) este

Amir  Pereț

Pentru cei care nu au auzit de el (cred că nu sunt foarte mulțiJ) trebuie să subliniez că a fost și încă este un politician israelian. Unul din acei puțini politicieni israelieni care s-au născut după proclamarea independenței Statului Israel, dar nu s-au născut acolo

Un milion de evrei” marocani” trăiesc în Israel

Amir Pereț.s-a născut în Maroc, în vremea când încă o  numeroasă comunitate evreiască de trei sute de mii de persoane mai trăia  în această țară care avea statut de protectorat al Franței, fiind o monarhie în frunte cu Mohamed al V-lea. În anul 1956  și-a dobândit independența. Noile autorități instalate după dobândirea independenței au interzis plecarea evreilor din Maroc, deși în primii ani de după întemeierea Statului Israel mulți evrei marocani au făcut  Alia. Istoria evreilor din Maroc este lungă și glorioasă. De peste 2500 de ani, încă de pe vremea Imperiului Roman, din timpul războaielor punice, în Maroc a existat o numeroasă și influentă comunitate evreiască. Orașele marocane Tangier, Ceuta, Marrakesh sau Fez au fost reședințele unor personalități remarcabile și punți de legătură cu importanta comunitate evreiască din învecinata Spanie maură, în care ba musulmanii, ba creștinii se ”războiau” sau expulzau evreii. Unul din expulzații celebri a fost Maimonide care, fugind din Cordoba natală unde era constrâns să se convertească la islam, s-a stabilit pentru câțiva ani la Fez. În timpul celui de al doilea război mondial, când Franța (Guvernul fascist dela Vichy) prigonea și deporta evreii, Sultanul Mohamed V care între timp și-a schimbat titulatura, devenind ”rege”, a refuzat să se alinieze persecuțiilor antisemite, protejând supușii evrei.

Mahomed al V-lea care a salvat evreii marocani dela deportare

Cu toate acestea după victoria  fără replică a evreilor în războiul de independență, apoi in Războiul pentru Canalul de Suez, opinia publică din țările arabe, printre care și cea din Maroc, a început să fie orientată împotriva statului Israel și a evreilor deși de aceștia  îi lega o conviețuire de peste două milenii..După marele val de Alia, început în 1954, din cei 300.000 de evrei au mai rămas în Maroc după moartea regelui Mohamed (1961) vreo 2500  care locuiesc astăzi în Fez și Casablanca. În schimb în Israel, dintre cei aproape un milion de evrei sefarzi, proveniți din țările arabe ale Orientului Mijlociu și ale Africii de Nord care s-au refugiat în tânărul Stat, peste un sfert  au fost originari din Maroc, devenind un factor important în reconstrucția țării și apoi în dezvoltarea ei. Numeroși reprezentanți ai culturii și showbusiness-ul israelian sunt originari din Maroc, dar îi regăsim ca foarte activi în armată, sport, management, comerț. Foarte puțini s-au acomodat în agricultură și industrie, dar s-au străduit să dobândească poziții cât mai onorabile în țesătura complicată a societății israeliene. În politică s-au manifestat ca adepți ai partidelor de dreapta, Likud și Shas. Venirea la putere a primului guvern de dreapta, condus de Menahem Begin – cunoscut din perioada prestatală ca șeful mișcării Irgun, etichetată ca teroristă de către britanici și arabi – se datorează în special marocanilor care l-au susținut. În ce privește un alt partid de dreapta și ultrareligios –Shas – acesta a fost și este condus de originari din Maroc.

”Dreapta” e ”Stânga” și vice versa

Foarte puțin și rar se poate întâlni vreun lider marocan de stânga ceea ce cred că este explicabil. ”Stânga” este o invenție europeană exportată cu un oarecare succes în America Latină și în câteva zone din Asia, mai ales cele cele locuite de chinezi. De la Revoluția Franceză, până la cea bolșevică, ideile de stânga – întâi socialiste, apoi transformate în comuniste – s-au născut s-au copt și au ajuns la putere în Europa .În Israel ideile de stânga au venit mai ales prin  imigranții (olim) din Rusia și Polonia,care au avut o influență politică decisivă de la început asupra ișuvului (denumire colectivă a minorității evreiești din Țara Israel dinainte de proclamarea Statului). Grupările politice majore și după declararea independenței au fost cele de stânga (Sindicate și Partide de orientare socialistă sau social-democrată) conduse aproape exclusiv de evrei europeni (așkenazim) . Imigrația masivă a evreilor din țările  arabe, care s-a petrecut după războiul de independență, a determinat o nouă realitate socială în tânărul stat. Evreii orientali (mizrahi) au adus cu ei o altă mentalitate, esențial diferită de cea a evreilor proveniți din Europa. De secole, în țările musulmane ei au avut (ca și creștini:) un statut de ””dhimmi” de cetățeni de rangul doi, a căror viață rareori a fost în pericol major, nu au avut de suportat teroarea progromurilor, statul musulman le proteja viața în schimbul taxelor împovărătoare care erau obligați să le plătească.

Evrei marocani navigând spre Israel

Au plecat din țările lor de baștină în mare grabă, mânați de ”furia arabilor ” frustați de usturătoarea bătaie aplicată de abia născutul Israel impunătoarei coaliții a statelor arabe care au vrut să-l desființeze. Au ajuns în Israel și mai săraci decât erau. Păstrători fideli ai tradițiilor evreiești, ei s-au trezit în propria lor țară condusă de un partid socialist secular, tot în postura de cetățeni ”de rangul doi”” sau cel puțin așa se simțeau, neavând educația potrivită pentru a se integra rapid într-o societate modernă și tehnologizată,cum era cea din Israel. Această situație a generat o inversiune cum numai la evrei se putea întâmpla J) anume că partidele ”de dreapta” au asumat reprezentarea populației sefarde (mizrahi) dezavantajată  social, adică au alegători ”de stânga” J) . Cel care a profitat politic din această reorientare socială a fost partidul ”Likud” care a ajuns la putere sub conducerea lui Menahem Begin,în 1977 și de atunci cu oarecari întreruperi (cea mai semnificativă fiind ministeriatul lui Ițhac Rabin întrerupt brutal prin uciderea lui de către un terorist evreu) a păstrat rolul conducător în peisajul politic israelian. Miza mare a ”stângii”  moderate israeliene este să se adreseze convingător electoratului său natural. Cel mai calificat lider  pentru asta e fără îndoială Amir Pereț.

Viața și Politica

Ajuns în Israel din 1956 a parcurs traseul obișnuit al unui ”oleh”(imigrant) din acea perioadă. Și-a început viața (avea 4 ani) în așezarea Sderot (ajuns mai târziu orașul martir cel mai intens  lovit de rachetele Hamas-ului), al cărui primar a fost ales (candidând din partea Partidului Muncii), la vârsta de 31 de ani. A fost prima lui victorie electorală, surprinzătoare căci orașul Sderot a fost un ”fief” consacrat al partidelor de ”dreapta”. Seria succeselor a continuat, devenind membru al Kneset (Parlamentul Israel) apoi președinte al ”atotputernicului” Histadrut (Uniunea Sindicatelor) apreciat pentru moderația pe care a imprimat-o sindicatelor, conform principiului pe care l-a enunțat ”cea mai eficientă grevă este cea care nu are loc”. După o încercare eșuată de aș întemeia un partid, refuzând să accepte colaborarea  cu Likud, în cadrul partidului de centru (Kadima) înființat de Ariel Șaron, s-a reîntors la Partidul Muncii al cărui președinte a devenit în 2005. După accidentul cerebral suferit de Ariel Șaron și, ca urmare a alegerilor din 2006, partidul Muncii a ajuns la guvernare în coaliție cu Kadima și cu Ehud Olmert ca prim-ministru. Amir Pereț a devenit vice-prim ministru și Ministru al Apărării. A fost anul în care Hezbollah a atacat și a bombardat  nordul Israelului, a izbucnit  al Doilea Război Libanez, sute de mii de locuitori din nord în primul rând copii au fost evacuați spre interiorul țării. Am fost acolo în plin război, cu o delegație a Asociației Sioniste din România, să demonstrăm solidaritatea noastră cu Israelul agresat. In delegație au fost și Maia Morgenstern, Eva Galambos, Liviu Beris, senatorul Ioan Ghișe și multe alte personalități. Războiul a durat peste o lună de zile, fiind unul din cele mai lungi din istoria militară a Israelulu. Opinia publică din Israel, care apreciază reușitele, dar sancționează prompt și fără ezitare eșecurile liderilor săi l-a considerat responsabil pe Amir Pereț care a fost obligat să demisioneze din postul de Ministru al Apărării. Mulți ani după ce a părăsit ”cu coada între picioare” acest minister atât de important pentru securitatea Israelului, a primit o satisfacție deplină , prin faptul că i s-a recunoscut contribuția esențială pentru introducerea și promovarea soluțiilor de înaltă tehnologie în sistemul de apărare ‚. Amir Pereț a avut meritul de a fi înzestrat armata cu celebrele ” Kipat Barzel” (Bolta de fier) constituentele  sistemului de protecție antirachetă conceput și realizat în Israel care a protejat cu succes populația civilă de tirul rachetelor Hamas.

Amir Peretz alăuri de Nataniahu și Rivlin

Doar politica

Oricum cariera politică a lui Pereț a fost afectată de slăbiciunile care i-au fost reproșate în scurtul lui ministeriat la Apărare. Apoi a pierdut în favoarea lui Ehud Barak și poziția de președinte al Partidului Muncii, intrând într-un con de umbră.. A rămas totuși activ în politică alăturându-se doamnei Tzipi Livni, care pe” ruinele” partidului Kadima a înființat un nou partid ”Hatnua” cu un program de susținere a Procesului de Pace,bazat pe principiul ”două state pentru două popoare”. Ca reprezentant al acestui partid care a făcut parte din coaliția de guvernare condusă de Netanyahu, în care a primit portofoliul de Ministru al Mediului  A demisionat din guvern în noiembrie 2014 și …surpriză s-a reîntors la Partidul Muncii  recent în Septemvrie 2015. Am fi tentați să-l socotim ”traseist” potrivit experienței noastre cu parlamentarii din România, dar Pereț a rămas tot timpul fidel convingerilor sale și electoratului său potențial Partidele prin care s-a ”plimbat” și-au schimbat conjunctural opțiunile. Revenirea sa în Partidul Muncii poate influența multe din perspectivele politicii din Israel Evident  depinde de capacitatea lui de lider(de ieri și de mâine J) dacă va putea să revină la conducerea Partidului, cu prilejul alegerilor interne ale partidului care conform Statutului, vor avea loc aproximativ în luna mai 2016 (acolo nu se joacă lumea cu prelungirea mandatului după placul și interesul celui aflat-vremelnic – la conducere:). Sunt cel puțin 4 candidați serioși la Președinția partidului: Ițhac Herțog (actualul președinte, lider al coaliției” Uniunea Sionistă” și lider al opoziției), Ron Huldai actualul primar al Tel-Aviv, Șeli Yakimovici fosta președintă a Partidului Muncii și desigur Amir Pereț.  Statul Israel are de făcut față câtorva probleme acute pentru rezolvarea cărora ar fi nevoie de un Guvern mai omogen care să dispună în Kneset de o majoritate consistentă.. Un guvern de coaliție de centru-stânga în jurul ”Uniunii Sioniste” condus de un lider puternic neerodat de atât de multe guvernări succesive  ar  putea contribui la diminuarea actualelor tensiuni sociale (polarizarea bogați-săraci, religioși-seculari, coloniști-pacifiști) precum și cele politice legate de conflictul israelo-palestinian, care deși nu mai este în prim-planul politicii internaționale întrucât au apărut alte amenințări mai acute (războiul din Siria,instabilitatea crescândă în Orientul Mijlociu,migrația refugiaților spre Europa).rămâne una din importantele conflicte potențiale .Este prea vechi și prea ”fără soluție”. Amir Pereț ar putea juca un rol pozitiv prin aderența lui la electoratul ”mizrahi” prin capacitatea lui de comunicare cu lumea arabă și prin experiența lui de lider cu succese și… eșecuri.

Tiberiu Roth