Să nu uităm de ianuarie.

Aveam 10 ani împliniți când am devenit licean la Deva și când am înțeles că Bunica mea – pe care am văzut-o o singură dată la Satu-Mare – împreună cu mătușile, unchii și verii mei din Satu-Mare, Carei și Oradea, au fost deportați la Auschwitz, un loc ce mi se părea foarte departe purtând un nume care de atunci mi s-a părut sinistru. Mama știa ceva dar nu voia să creadă. Nimeni nu voia să creadă. Lumea întreagă refuza să creadă. Un timp cei apropiați așteptau ca deportații să se întoarcă. Toți sperau ca după ce se liniștește învălmășeala de după război, zecile, poate sutele de mii de persoane care au fost deportate să reușească să se întoarcă acasă. Apoi a existat speranța că cei mai mulți nu vor să se mai întoarcă, găsindu-și liniștea în cine știe prin ce părți ale lumii. Poate în America sau poate în Palestina? Informațiile veneau greu, nu erau de încredere, și chiar dacă au început să se răspândească știri despre grozăviile și ororile din lagărele de concentrare din Polonia, Germania, Austria, plutea încă speranța că veștile sunt exagerate, că sunt încă mulți în carantine, că primesc îngrijiri în tabere special organizate de armatele aliate care i-au eliberat pe cei deportați. Puținii supraviețuitori care s-au întors în orașele ”dezevreizate” ale Ardealului de Nord au adus mărturii înfiorătoare care au pulverizat și puținele speranțe de care rudele rămase în viață se mai agățau cu disperare. Mama a adăugat numele Bunicii precum și numele fraților și surorilor ei care au pierit la Auschwitz în anul 1944, pe frumosul monument de granit ruginiu de pe mormântul Bunicului Reisman, care a avut șansa să se stingă din viață în pace și demnitate în anul 1938. Rămășițele lui pământești se odihnesc pentru totdeauna în Cimitirul Ortodox al Comunității Evreiești din Satu Mare.Read more…

Asaltul noutăților

Într-un fotomontaj pe care mi-am permis să-l reproduc din publicația on-line ”JTA” (Agenția Telegrafică Evreiască) veți recunoaște câțiva evrei celebri care au plecat spre veșnica odihnă în anul care a trecut. Dacă Amos Oz a recomandat scriitorilor să scrie cu precădere despre oamenii și locurile din jurul lor, binecunoscutul romancier evreu-american Philip Roth a aplicat riguros acest principiu. Din cele peste 40 de romane de succes pe care le-a scris, aproape toate își au eroii sau scena acțiunilor în New Jersey, statul unde s-a născut, a trăit și a murit, alături de cei peste o jumătate de milion de evrei care-l locuiesc. Într-o imagine alb-negru îl veți recunoaște pe Stan Lee (născut Stanley Martin Lieber), copilul unor imigranți evrei din România. Asemenea celor mai mulți copii ai proaspeților imigranți americani, el a încercat tot felul de meserii ca să câștige un ban cinstit. Atunci erau la modă benzile desenate (comics). Stan Lee a făcut carieră inventând personajul Spider- Man, eroul care a cucerit mințile și sufletele copiilor și adulților americani. A murit la 95 de ani, cu un impresionant palmares de reușite și cu o nu mai puțin impresionantă avere. Celebrul dramaturg evreu american Neil Simon a făcut săli pline și în România. A scris zeci de piese (Un cuplu ciudat, Băieții de aur, Desculț în parc, etc), scenarii de film și televiziune, a primit nenumărate distincții și premii. A ajuns la 91 de ani. Marele istoric Randolf Louis Braham s-a dedicat integral imortalizării memoriei holocaustului, mai cu seamă a suferințelor evreilor aflați sub stăpânire maghiară.Read more…

Orice sfârșit are un început

Odată cu redobândirea drepturilor, evreii au fost supuși – de data asta în mod egal cu cetățenii de alte etnii sau religii – vexațiunilor mai mici sau mai mari, ale unei armate de ocupație, nu foarte blânde sau condescendente față de cetățenii unui stat devenit peste noapte aliat, după mult mai mulți ani în care a fost dușman de moarte. Locuiam la Deva. În sfârșit mica noastră familie – mama, tata și cu mine (unicul copil:) – eram împreună după ani în care ”vremurile” ne-au despărțit. Cu ”rușii” nu am avut conflicte majore, niște ofițeri au fost încartiruiți în locuința noastră, dar în ciuda zvonurilor înspăimântătoare s-au purtat pașnic, față de mine chiar prietenos. La școală, ajunsesem cu succes în ”ultimul an” (clasa a IV-a 🙂 tot la școala primară evreiască deși aș fi putut fi primit deja la cea de stat! Ceea ce m-a făcut să-mi doresc totuși să rămân la școala evreiască a fost – pe lângă prieteniile care le-am legat cu mulți copii evrei, colegii mei de clasă – sentimentul meu de apartenență, ”davka” (tocmai de acea:). ”Pentru că nu mai sunt obligat să urmez școala evreiască eu vreau acum s-o fac ”, mă gândeam probabil în sinea mea. Cred că a fost prima mea ”manifestare” sionistă… Unul din prietenii mei de la școală, Zoli Huber, m-a dus la prima mea întrunire (siha-ebr) sionistă în organizația de tineret Dror Habonim care avea un ”ken” (cuib,filială-ebr) și la Deva, proaspăt înființat în 1945.Read more…

Oameni și Turnuri

Legenda (sau poate fragmente ale unui adevăr istoric?) păstrată impecabil de ”Marea Carte a Legii”, transmisă de evrei cu grijă și respect din generație, în generație, de-a lungul mai multor milenii, ne amintește de orgoliul oamenilor care – folosind mijloacele epocii – voiau să se înalțe cât mai sus către Necunoscutul care-i incita și înfricoșa în același timp. Diversitatea limbilor care le vorbeau îi împiedica să se înțeleagă între ei și, fireşte, îndrăzneața lor construcție – Turnul Babel – în lipsa unei necesare și riguroase comunicări și deci coordonări, s-a năruit, asemeni multor alte mari proiecte de atunci și până acum. Într-o interpretare profană legenda Turnului Babel ( termenul ebraic vechi are semnificația de ”confuzie”) vorbește despre năzuința și străduința Omului de a se înălța, de a se îndepărta cât mai mult de constrângerile pământești, dorind să se simtă mai apropiat de nemărginirea cerească. Dar înțeleapta istorie a Turnului Babel (de la care se trage și denumirea de Babilon al marelui oraș-imperiu în care a înflorit multe secole cultura diasporei evreiești) sugerează forța multilateralității culturale. Fără a se fi unit numeroase și diverse grupuri umane, impresionantul ”proiect” uriaşul turn nici măcar nu s-ar fi putut imagina și, cu atât mai greu, s-ar fi putut începe ridicarea lui Deci, nu diversitatea constructorilor a fost cauza nereușitei, ci incapacitatea de a comunica a grupurilor diverse vorbitoare de limbi diferite. Profunzimea și actualitatea acestei povestiri din Cartea Bereșit ( Geneza din Biblie ) este dovedită de consecvența cu care oamenii au perseverat în preocuparea lor de a construi ”turnuri” cât mai înalte… Read more…

Cea mai veche comunitate evreiască

”Nimic nu e trecut, până nu e trecut” zicea un înțelept necunoscut și eu am luat-o de bună, gândindu-mă la promisiunea făcută acum o lună în Israel. Am promis redactoarei șefe să povestesc prietenilor care citesc revista ”Baabel” despre călătoria mea la Pekiin, o localitate din nordul Galileei, unde se află cea mai veche comunitate evreiască din lume (cel puțin așa spune tradiția locală), care există de pe vremea celui de al Doilea Templu (ridicat în anul 530 î.Cr.). Cu alte cuvinte o comunitate cu o viață și o activitate neîntreruptă de 2548 de ani. Ce să zicem la asta noi, care care aniversăm cu mândrie 200 sau 300 de ani de existență a comunităților noastre de pe meleagurile României Mari, care nici ea nu are mai mult de un secol.

Ca să păstrez rigoarea povestirii trebuie să precizez că cifra ”exactă” de 2548 de ani este un fel de ”licență poetică”. Legenda spune că primii evrei s-au așezat aici în perioada celui de al Doilea Templu, adică între anii 515 î.Cr. când a fost consacrat (Hanukat Habait) și 70 d.Cr. când a fost dărâmat de romani. Deci nu se știe cu exactitate când anume în decursul celor șase secole și-au început viața comunitară evreii din Pekiin. Cu certitudine se știe doar că evreii au părăsit localitatea în perioada ”răscoalei arabe” (1936 – 1939) îndreptate împotriva Autorității Britanice care primise mandatul Ligii Națiunilor pentru a sprijini întemeierea unui Cămin Național al poporului evreu.Read more…

Canicula de noiembrie

Ne-am obișnuit cu noiembrie ca lună de iarnă sau aproape. În tinerețea mea ziua de 7 Novembrie (conform ortografiei de atunci), ziua ”Marii Revoluții Socialiste din Octombrie”, zi de ”mare sărbătoare pentru clasa muncitoare” era zi liberă, ceea ce însemna în jargonul epocii că nu mergeam la fabrică, ci la defilare. Dura cam tot atât cât programul de lucru dar era mai neplăcut. Stăteam în picioare, uneori ploua, alteori ningea și de obicei bătea vântul. Cei din tribune băteau câmpii sau ”apa în piuă”. Nouă ne era indiferent și rece.

Acum, urmare a schimbărilor climatice și politice, acasă ne-a întâmpinat un noiembrie plăcut, luminat de un soare prietenos și cald. Abia întorși din Israel, ne-am bucurat să scăpăm de obsesia îmbrăcăminții – acolo era de vară iar aici de iarnă. Când am plecat de aici, căderea frunzelor era pe terminate, pe când în Israel totul era îmbrăcat în verdele speranței. Doar câteva picături de ploaie au înviorat atmosfera încinsă de soarele care zâmbea nestingherit pe cerul albastru, până când un vânt repejor i-a suflat câțiva nori în față.

Am aterizat cu o seară înainte pe Aeroportul Ben-Gurion. Deși mult lărgit prin adăugarea unui nou Terminal, s-a dovedit neîncăpător pentru mulțimea călătorilor din holurile pe care mi le aminteam spațioase. Potrivit statisticilor, în acest an numărul turiștilor străini a crescut cu 20%, ajungând la peste 4,5 milioane, ceea ce pentru o ”țărișoară” ca Israel este o cifră impresionantă. Mica noastră delegație, doi participanți și o însoțitoare, urma să asiste la deschiderea festivă a întrunirii anuale organizată de Consiliul Executiv (lărgit) al Organizației Mondiale Sioniste (WZO).Read more…

O viață pentru pace

În 4 noiembrie se împlinesc 23 de ani de când Ițhac Rabin a fost ucis în timp ce cânta cu însuflețire cu convingere și speranță Șir Lașalom (Cântec al păcii – ebraică.)

Cântă din suflet un cântec de Pace.

Decât să zici pe șoptite o rugă,

În 4 noiembrie se împlinesc 23 de ani de când Ițhac Rabin a fost ucis în timp ce cânta cu însuflețire cu convingere și speranță Șir Lașalom (Cântec al păcii – ebraică.)
Cântă din suflet un cântec de Pace.
Decât să zici pe șoptite o rugă,
Mai bine să strigi un cuvânt pentru Pace!
În anul 5756, tot în ziua de 11 Heșvan a fost împușcat Ițhac Rabin, prim-ministrul Statului Israel, de către Yigal Amir, un tânăr evreu religios mânat de ”credința oarbă” nu din neștiință, ci după ani de studiu sârguincios al scrierilor sfinte. Se spune adesea că doar cei care sunt în stare să ducă un război pot vorbi competent despre pace. În cazul lui Ițhac Rabin nu există dubii în această privință. Născut la Ierusalim, în țara numită pe atunci Palestina, proaspăt Mandat Britanic, a crescut la Tel Aviv, învățând să înfrunte greutățile vieții alături de părinții emigrați din Ucraina. A devenit militar de carieră, a luptat în toate războaiele purtate de Israel și a urcat treptele ierarhiei militare, ajungând general, șeful Statului Major și apoi ministru al apărării. În timpul Războiului de Independență (1948-49) a fost comandantul unei brigăzi Palmach (forța de elită a armatei de apărare evreiești), iar în timpul Războiului de Șase Zile (1967) a ajuns comandantul Statului Major.

Read more…

Supraviețuitoarea misterioasă

Cartea cu care m-am întâlnit întâmplător, poartă titlul Viață, reprimește-mă, a fost scrisă de Nora Diamantstein și publicată la Editura Universul în 1948

Nu este nici prima şi nici singura carte care are ca subiect deportarea evreilor din Transilvania de Nord, cedată ( sau retrocedată) Ungariei prin Dictatul de la Viena, în 30 august 1940.Nina Diamantstein autoarea ”misterioasă” a cărții a cărei eroină principală a fost ea însăși și-a încheiat volumul, scriind cu optimism nedisimulat că a ajuns să-și revadă pământul natal ”Clujul copilăriei…Un Cluj liberat, renăscându-se…” Am folosit, poate impropriu termenul de ”supraviețuitoare misterioasă”. Am vrut doar să subliniez nedumerirea și surprinderea mea de amator în studiul și cercetarea literaturii atât de bogate care se ocupă de tema sensibilă și încă foarte dureroasă a Holocaustului, că nu am putut regăsi (cel puțin nu în sursele limitate pe care am reușit să le accesez) nici titlul cărții ”Viață reprimește-mă” și nici numele autoarei Nora Diamantstein, în afară de o vagă mențiune a numelui ei într-o listă anodină a ”tinerilor prozatori” dintr-o publicație din 1968. Cu atât mai mult mi se pare nefiresc anonimatul în care a s-a păstrat această carte cu cât scrierile în limba română despre deportarea evreilor din Transilvania de Nord erau rare chiar ”rarissime” în acei ani care au urmat imediat după război (explicabil prin faptul că marea majoritate a evreilor din Ardeal care au supraviețuit deportării erau de cultură maghiară și cei puțini care scriau despre ororile trăite scriau în limba maghiară)Read more…

Diaspora la “apel”

Diaspora evreiască, ale cărei începuturi se pierd în negura istoriei, avea să se extindă în spațiu și în timp. Timp de peste două milenii, cea mai mare parte a evreilor a trăit în afara granițelor patriei lor ancestrale. Chiar în perioada dărâmării celui de al Doilea Templu de către legiunile romane de sub comanda împăratului Hadrian, în Iudeea locuiau mai puțini evrei decât în restul Imperiului Roman. După creștinarea Bizanțului, evreilor li s-a interzis șederea în Imperiul Roman de Răsărit. Mulți dintre ei s-au retras spre Persia, Mesopotamia, apoi după cuceririle arabe și răspândirea islamului, în Africa de Nord și în Europa meridională. Pribegia lor nu a fost compactă. Comunitățile erau răspândite pe un teritoriu uriaș, mijloacele de comunicare și deplasare erau precare, condițiile în care trăiau evreii erau diferite de la un loc la altul și nu semănau cu cele din patria lor ancestrală. În asemenea împrejurări orice alt popor ar fi fost fărâmițat, asimilat și în decursul secolelor ar fi dispărut. Evreii s-au menținut ca un popor inconfundabil în diaspora, la fel cum au rezistat timp de secole imperiilor inamice care le amenințau ţara. În răspândire, au cultivat și au respectat aceeași Lege. În locul Templului impozant unde se întâlneau cu Dumnezeul Unic, au construit mii de sinagogi în care se adunau și se adresau Lui. Discriminarea, persecuțiile, fidelitatea față de Cartea Torei și endogamia au contribuit la menținerea unui sentiment de unitate diasporei, a legăturii și solidarității între comunități.Read more…

Mitinguri…degeaba.

Două mitinguri aparent fără nicio legătură între ele au avut loc în același weekend de început de august la București și la Tel Aviv. Am putea presupune că legătura s-a creat doar în imaginația noastră, a celor câteva mii de evrei din (sau originari din) România, care am urmărit cu interes aceste două mitinguri. Mai este încă o asemănare majoră între ele. Ambele au afișat idealuri nobile, dar în spatele vorbelor frumoase erau ascunse (nici măcar foarte meșteșugit) interese politice. Politica este o îndeletnicire veche. Ronald Reagan, actor și apoi politician de succes, a afirmat (în cunoștință de cauză) că ”politica a urmat imediat după cea mai veche dintre profesiuni, motiv pentru care și seamănă atât de mult cu ea”. După tot ce vedem în jurul nostru am putea fi tentați să-l credem.
În ciuda acestui citat delicios al unuia din marii președinți ai SUA, continuăm totuși să sperăm că politica este una din cheile esențiale în stare să deschidă poarta spre viitorul omenirii. Cochetăm cu ideea că politica ar fi instrumentul care ar putea să ne piloteze într-o ipotetică navigație în lumea plină de incertitudini care ne așteaptă, mai corect îi așteaptă pe urmașii noștri, uitând (sau doar prefăcându-ne) că deși este o invenție veche de peste două mii de ani, politica nu și-a demonstrat această vocație. Cele mai vechi dintre scrierile importante despre politică aparțin lui Aristotel, marele gânditor al Greciei antice. El a calificat omul, ființă socială, drept un ”zoon politikon”, un ”animal politic”…
Read more…

UN SECOL fără un sfert

Vom comemora anul viitor 75 de ani de la deportarea evreilor din Transilvania de Nord

Mama ar fi împlinit 114 ani la 7 august. Mai sunt câțiva ani până va împlini 120 de ani, în sufletul și în memoria mea – desigur dacă eu voi apuca să trăiesc această împlinire. Vi se pare stranie și ireverențioasă această asociere? Eu știu că ea va muri de tot și de adevărat doar odată cu mine. Căci de când m-a născut ea a trăit doar pentru mine și prin mine. Și am uneori senzația că mai trăiește și împărtășește bucuriile și disperările mele. Până în ultima clipă a vieții ei binecuvântate a fost cu mine. A murit în brațele mele, chinuită, căci la vârsta de 83 de ani a dat peste ea un cancer nemilos și necruțător. A îndurat cu seninătatea ei născută în liniștea satului unde a copilărit, barbaria unui tratament atunci încă și mai neputincios. Acum se odihnește în liniștita Casă a Vieții (Beth HaHaim) a evreilor din Brașov, așteptându-și fiul. Să nu fie în acest cimitir singura din familia ei cândva numeroasă, ale cărei morminte sunt risipite în lume sau… nu sunt deloc.Read more…

Statul național evreu – un vis sau o ”provocare”?

În ziua de 20 iulie 2018 sau (ca să fim mai în ton cu noile prevederi:) la 7 Av 5778, Knesset – parlamentul israelian – a votat cu o majoritate foarte strânsă (62 pentru, 55 contra, din totalul de 120 de deputați) după o ”chibzuință” de 8 ani, o Lege de Bază, propusă dezbaterii publice și parlamentare în 2011, de Avi Dichter, membru important al Knesset, (pe atunci:) ministru în guvernul condus de Ariel Sharon (z.l.) și de încă 39 de deputați (ceea ce însemna o treime din parlament). Legea intitulată Israel ca Stat Național al Poporului Evreu a stârnit în presa israeliană, dar și mondială (mai cu seamă în cea americană), controverse vii, proteste și acuzații cum că legea ar fi antidemocratică , anti-arabă și chiar cu accente care pun în pericol unitatea poporului evreu din Israel și diaspora. Inclusiv în România au apărut câteva comentarii sumare în care se subliniau aspectele ”sensibile” ale legii cu un presupus impact negativ asupra drepturilor populației arabe din Israel. Chiar în revista noastră Baabel s-a publicat un articol de ”Ultima Oră” a apreciatului profesor și specialist în iudaistică, Liviu Rotman, care s-a declarat profund nemulțumit de această lege pe care o consideră ca ”o nouă provocare” Peste 800 de cititori ai revistei noastre au citit articolul care a primit 18 comentarii, majoritatea lor favorabile punctului de vedere exprimat de Liviul Rotman.Read more…

File din istoria sionismului în România

Sionismul este o veche opțiune a evreilor din România și cred că nu greșesc dacă afirm că majoritatea zdrobitoare a evreilor născuți în România înainte de izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial au activat, sau măcar au fost membri ai unei organizații sioniste. Și cred că nu greșesc afirmând că toți cei care în copilărie, adolescență și tinerețe au fost sioniști au păstrat în inimi atașamentul față de idealul și crezul Sionist…În străduința de a propulsa activitatea asociației Sioniste din România și de a înscrie noi membri am întâmpinat cele două întrebări majore dezbătute la Congres, la care noua formulare a PROGRAMULUI de la IERUSALIM a dat răspunsurile cuvenite. Scopul major căruia s-a dedicat mișcarea sionistă a fost crearea unui stat evreu, ceea ce s-a împlinit prin proclamarea independenței Statului Israel la 15 Mai 1948. Dar misiunea sionismului a rămas în continuare ca acest stat să fie al tuturor evreilor din lume și să asigure libertatea și bunăstarea tuturor locuitorilor săi. Această misiune este formulată prin definirea Israelului ca un stat evreiesc și democratic. Însăși această formulare conține contradicții, ca aparenta dilemă între viziunea sionistă de a crea un stat ca toate statele și statutul asumat de milenii de poporul evreu de a fi un ”popor ales” cu misiunea să facă ”lumea mai bună” (”tikun olam”). În timp ce aproape jumătate din poporul evreu a ajuns să trăiască în Statul Israel, cealaltă jumătate trăiește în Diaspora. În aceste condiții trebuie asigurată unitatea poporului evreu și susținerea reciprocă a celor două jumătăți.Read more…

Erdogan, un nou sultan

Turcia, care acum un secol încă era una din Marile Puteri Imperiale ale lumii, este cuprinsă de euforia (ori furia) victoriei electorale obținută de președitele Recep Tayyip Erdogan. Alegerile prezidențiale și parlamentare din 24 iunie, a.c. au fost precedate de un referendum care a dus la modificarea Constituției, în sensul concentrării puterii executive în mâna președintelui, care potrivit acestor modificări va avea și prerogativele de prim-ministru. Speranțele opoziției (divizate) s-au năruit în fața rezultatului (previzibil) al votului popular. Deși au fost sesizate inevitabilele fraude electorale, chiar dacă au fost și pot fi dovedite, ele nu pot modifica victoria zdrobitoare a domnului Erdogan. După 15 ani în postul de conducător de facto, după ce a reușit prin propria lovitură de stat să neutralizeze lovitura de stat a militarilor, cărora cu 90 de ani în urmă Mustafa Kemal Ataturk le-a încredințat paza democrației în Turcia renăscută, după ce a băgat la pușcărie sute de mii de turci, mai ales intelectuali democrați, alegerile anticipate organizate din inițiativa și sub oblăduirea domnului Erdogan, nu puteau avea alt rezultat. 52% din alegătorii turci l-au votat din primul tur, demonstrând astfel încă o dată că cea mai ”bătută” cale spre dictatură este democrația și votul universal.Read more…

Istoria uitată

În anul 1923 la Riga, capitala Letoniei, a fost întemeiat o nouă organizație sionistă care și-a luat denumirea emblematică ”Betar”. Fortăreața Betar a fost cea din urmă redută a ultimei revolte a evreilor conduși de Bar Kochba, în anul 139 (d.Cr) împotriva armatei romane de sub comanda generalului Severus. A fost începutul exilului din Iudeea. Pentru evrei a fost un dezastru comemorat împreună cu Distrugerea Templului din Ierusalim, în ziua de 9 Av (Tișa be Av) ziua celui mai profund doliu. Tinerii care s-au adunat la Riga și-au asumat denumirea de Betar nu în amintirea doliului, ci în cel al rezistenței eroice și al sacrificiului suprem. Acest model de atitudine poate mai mult asemănătoare spiritului teuton decât celui evreiesc, a însemnat pentru o anumită parte a tineretului evreu cu convingeri sioniste, un imbold spre eroism și jertfă pentru un ideal. După aproape două mii de ani de la răscoala din Iudeea o altă răscoală, cea din Ghetoul Varșoviei împotriva armatei germane, a fost începutul unui nou capitol în istoria confuză și zbuciumată a poporului evreu. A fost începutul recuceririi statului Iudeu. Omul care a întemeiat mișcarea Betar a fost Zeev Jabotinsky.Read more…

Alegaţiile domnului Finkelstein

Nu sunt un fan al lui Norman Finkelstein. Deci nu am fost bucuros auzind – la un post de televiziune care nu mă poate socoti printre fanii ei – că acest ciudat personaj despre care unii afirmă că ar fi un evreu antisemit alții că ar fi ”doar” anti-sionist, urmează șă sosească la București ca invitat al unei organizații non-guvernamentale pentru a ține o conferință în ziua de 25 mai 2018. Între timp vizita a fost contramandată și întâlnirea cu scriitorul-orator a avut loc prin Internet. Organizația care l-a invitat. se numește ”Frontline Club”, înființată în 2003 la Londra de către un jurnalist de ”război” (sau mai exact de ”conflicte armate” ) cu numele de Vaughan Smith. Scopul declarat al acestui Club este să sprijine independența presei și în general exercitarea libertății de exprimare. La Clubul din Londra se află și un restaurant, menit să creeze o ambianță plăcută auditoriului invitat la prelegerile unor ziariști, politicieni sau alte persoane publice cu idei mai ales non-conformiste . Fondatorul acestui ”forum” al ideilor opuse celor de regulă, consacrate, a fost participant ca jurnalist de investigații și de front la Revoluția Română din decembrie 1989. Așa că nu e de mirare că mânat probabil de nostalgii întârziate, a inspirat – după 25 de ani de la evenimentele care se poate presupune că ”l-au marcat” – deschiderea unui ”Frontline Club” cam cu același profil ca cel din Londra (dar fără restaurant:).Read more…

Ierusalimul de Aur

În anul 1965 a fost ales un nou primar al Ierusalimului. Evident un social- democrat, membru al Partidului Muncii, partidul lui Ben-Gurion, aflat la putere în Israel dela proclamarea independenței. Noul primar Teddy Kollek, avea să aibe marea șansă ca în cursul mandatului său să devină primul primar al Ierusalimului Unificat. Din momentul alegerii lui ca primar a muncit, a inovat și a creat pentru Ierusalim. Prima lui realizare remarcabilă începută încă din primul său an de activitate, a fost Muzeul Israelului (primul muzeu de pe teritoriul palestinian din timpul Mandatului Britanic). Din complexul muzeal face parte și ”Chivotul Cărții” spațiul în care se păstrează ”manuscrisele de la Marea Moartă” ale Torei. Tot în primul său an de activitate, Teddy Kollek a organizat ”Festivalul Cântecului Israelian” o premieră absolută în țara care încă se zbătea în lipsuri, în nevoia disperată de a construi locuințe și a crea locuri de muncă pentru zecile de mii de imigranți evrei care soseau din diferite țări europene, dar și din numeroase țări arabe de unde au fost izgoniți după proclamarea independenței Statului Israel. În ciuda dificultăților și vicisitudinilor, Festivalul Cântecului Israelian a avut loc la Ierusalim spre sfârșitul lunii mai a anului 1965. La concurs a participat tânăra poetă și compozitoare Naomi Shemmer, căreia noul primar i-a comandat un cântec .dedicat festivalului, despre Ierusalim .Cântecul a plăcut, a avut succes, textul frumos cu o notă de tristețe, care vorbea nostalgic. despre Ierusalimul vechi -”ir hatika ”-,orașul însingurat și părăsit aflat sub stăpânire străină. Cântecul cu un titlu care avea să devină repede cunoscut ,” Ierushalaim șel zahav” ( Ierusalimul de aur – ebr) devenise atât de popular și de iubit ca un fel de al doilea imn – neoficial – al tânărului Stat Israel. Refrenul devenit celebru ”Ierusalim, oraș de aur și aramă, lucitor / Pe corzile viorii mele te cânt cu dor” sugera frustrarea evreilor cărora după ce au fost expulzați din cartierul evreiesc al orașului vechi, li s-a interzis accesul la ”Zidul de Vest” (Zidul Plângerii) de către autoritățile iordaniene care ocupaseră Ierusalimul de Est.incluzând și ”Orașul Vechi” Read more…

Granița nevăzută

Cele trei țări pe care le-am străbătut cu ”Prințesa de smarald” (emerald-span:), Argentina, Uruguay și Chile au istorii asemănătoare (dar totuși diferite) de dobândire a independenței, cu toate că unele dintre personajele cheie se regăsesc în toate cele trei teritorii care aparțineau de viceregatul ”Rio de la Plata” cu capitala la Buenos Aires. Între timp în Spania situația militară s-a înrăutățit, armata franceză a lui Napoleon a încheiat cucerirea întregii PeninsuleI Iberice Aceasta a încurajat ”patrioții” din Buenos Aires să organizeze o rebeliune, să-l înlăture de la putere pe vicerege și să aleagă un consiliu (”junta”-span ) militar ca să administreze impozantul teritoriu care astăzi este împărțit între Argentina, Uruguay, Chile, Bolivia, Paraguay și Peru. Această rebeliune organizată cu succes în 25 mai 1810 a fost semnalul de începere a Războiului de Independență care a luat sfârșit cu victoria ”patrioților” după zece ani de lupte duse mai ales în nord împotriva ”spaniarzilor – regaliști” din actuala Bolivia și Peru.Read more…

Re-Descoperim America de Sud

În croaziera noastră (ca de altfel aproape în toate croazierele care înconjoară America de Sud (prin… sud) am avut ocazia să vedem toate cele trei strâmtori. Am amintit că părăsind prima noastră escală pe coasta Patagoniei, am urmat doar pe o porțiune relativ scurtă coasta americană, căci ne-am îndreptat făcând un ocol respectabil spre insulele Falkland (Malvine) și abia după ce am vizitat aceste insule (acum:) liniștite, ne-am îndreptat spre Capul Horn trecând prin Pasajul Drake. Denumirea pasajului nu sugerează o apă cuminte în care s-ar poate bălăci vreun rățoi (”drake”- engl.) – dimpotrivă, este un loc cu ”valuri și vânturi” furioase, care au zgâlțit puternic și vaporul nostru uriaș – ci provine de la numele lui Francis Drake, un corsar englez care a fost înnobilat de marea regină Elisabeta I a Angliei. Drake făcea parte din corpul de elită al ”piraților de stat”:). Ei îndeplineau misiuni de piraterie cu acordul și sprijinul statului englez, cu împuterniciri în toată regula primite chiar de la regină. După un raid reușit prin porturile Franței, urmat de o tâlhărie cu succes pe coasta istmului panamez la Nostra Dios – locul pe unde se transfera aurul peruan în corăbiile spaniole – Sir Francis Drake a primit de la Regină misiunea de a ataca (și de a jefui:) coloniile spaniole din California, de pe coasta Pacificului. Read more…

Pe urmele lui Magellan

Călătoria noastră pe ”uriașa” Prințesă Emerald, cu încă 3058 de turiști (plus noi zece:) din 40 de țări la care se adăugau cei 1300 de membri ai echipajului recrutat din 70 de țări, a început de la Buenos Aires în ziua de 1 martie, un bun prilej de a fi fost oferit doamnelor din echipa noastră drept atenție ”pe post” de Mărțișor:). În clasamentul oficial al țărilor din care călătorii erau originari, România era reprezentată doar de 6 persoane ( două cupluri din echipa noastră călătoreau cu pașapoartele altor țări, deși născuți în România) ocupând ”onorabilul” penultim loc. Nu era o surpriză prea mare:) Traseul ”cruise”-ului nostru era destul de asemănător cu drumul parcurs de flota lui Magellan cu 500 de ani în urmă. Prima oprire pe coasta argentiniană după un popas la Montevideo – capitala Uruguay-ului – a fost la Puerto Madryn un loc de care să fiu sincer nu mai auzisem pînă la pregătirea croazierei noastre.Read more…