Canicula de noiembrie

Ne-am obișnuit cu noiembrie ca lună de iarnă sau aproape. În tinerețea mea ziua de 7 Novembrie (conform ortografiei de atunci), ziua ”Marii Revoluții Socialiste din Octombrie”, zi de ”mare sărbătoare pentru clasa muncitoare” era zi liberă, ceea ce însemna în jargonul epocii că nu mergeam la fabrică, ci la defilare. Dura cam tot atât cât programul de lucru dar era mai neplăcut. Stăteam în picioare, uneori ploua, alteori ningea și de obicei bătea vântul. Cei din tribune băteau câmpii sau ”apa în piuă”. Nouă ne era indiferent și rece.

Acum, urmare a schimbărilor climatice și politice, acasă ne-a întâmpinat un noiembrie plăcut, luminat de un soare prietenos și cald. Abia întorși din Israel, ne-am bucurat să scăpăm de obsesia îmbrăcăminții – acolo era de vară iar aici de iarnă. Când am plecat de aici, căderea frunzelor era pe terminate, pe când în Israel totul era îmbrăcat în verdele speranței. Doar câteva picături de ploaie au înviorat atmosfera încinsă de soarele care zâmbea nestingherit pe cerul albastru, până când un vânt repejor i-a suflat câțiva nori în față.

Am aterizat cu o seară înainte pe Aeroportul Ben-Gurion. Deși mult lărgit prin adăugarea unui nou Terminal, s-a dovedit neîncăpător pentru mulțimea călătorilor din holurile pe care mi le aminteam spațioase. Potrivit statisticilor, în acest an numărul turiștilor străini a crescut cu 20%, ajungând la peste 4,5 milioane, ceea ce pentru o ”țărișoară” ca Israel este o cifră impresionantă. Mica noastră delegație, doi participanți și o însoțitoare, urma să asiste la deschiderea festivă a întrunirii anuale organizată de Consiliul Executiv (lărgit) al Organizației Mondiale Sioniste (WZO).Read more…

O viață pentru pace

În 4 noiembrie se împlinesc 23 de ani de când Ițhac Rabin a fost ucis în timp ce cânta cu însuflețire cu convingere și speranță Șir Lașalom (Cântec al păcii – ebraică.)

Cântă din suflet un cântec de Pace.

Decât să zici pe șoptite o rugă,

În 4 noiembrie se împlinesc 23 de ani de când Ițhac Rabin a fost ucis în timp ce cânta cu însuflețire cu convingere și speranță Șir Lașalom (Cântec al păcii – ebraică.)
Cântă din suflet un cântec de Pace.
Decât să zici pe șoptite o rugă,
Mai bine să strigi un cuvânt pentru Pace!
În anul 5756, tot în ziua de 11 Heșvan a fost împușcat Ițhac Rabin, prim-ministrul Statului Israel, de către Yigal Amir, un tânăr evreu religios mânat de ”credința oarbă” nu din neștiință, ci după ani de studiu sârguincios al scrierilor sfinte. Se spune adesea că doar cei care sunt în stare să ducă un război pot vorbi competent despre pace. În cazul lui Ițhac Rabin nu există dubii în această privință. Născut la Ierusalim, în țara numită pe atunci Palestina, proaspăt Mandat Britanic, a crescut la Tel Aviv, învățând să înfrunte greutățile vieții alături de părinții emigrați din Ucraina. A devenit militar de carieră, a luptat în toate războaiele purtate de Israel și a urcat treptele ierarhiei militare, ajungând general, șeful Statului Major și apoi ministru al apărării. În timpul Războiului de Independență (1948-49) a fost comandantul unei brigăzi Palmach (forța de elită a armatei de apărare evreiești), iar în timpul Războiului de Șase Zile (1967) a ajuns comandantul Statului Major.

Read more…

Supraviețuitoarea misterioasă

Cartea cu care m-am întâlnit întâmplător, poartă titlul Viață, reprimește-mă, a fost scrisă de Nora Diamantstein și publicată la Editura Universul în 1948

Nu este nici prima şi nici singura carte care are ca subiect deportarea evreilor din Transilvania de Nord, cedată ( sau retrocedată) Ungariei prin Dictatul de la Viena, în 30 august 1940.Nina Diamantstein autoarea ”misterioasă” a cărții a cărei eroină principală a fost ea însăși și-a încheiat volumul, scriind cu optimism nedisimulat că a ajuns să-și revadă pământul natal ”Clujul copilăriei…Un Cluj liberat, renăscându-se…” Am folosit, poate impropriu termenul de ”supraviețuitoare misterioasă”. Am vrut doar să subliniez nedumerirea și surprinderea mea de amator în studiul și cercetarea literaturii atât de bogate care se ocupă de tema sensibilă și încă foarte dureroasă a Holocaustului, că nu am putut regăsi (cel puțin nu în sursele limitate pe care am reușit să le accesez) nici titlul cărții ”Viață reprimește-mă” și nici numele autoarei Nora Diamantstein, în afară de o vagă mențiune a numelui ei într-o listă anodină a ”tinerilor prozatori” dintr-o publicație din 1968. Cu atât mai mult mi se pare nefiresc anonimatul în care a s-a păstrat această carte cu cât scrierile în limba română despre deportarea evreilor din Transilvania de Nord erau rare chiar ”rarissime” în acei ani care au urmat imediat după război (explicabil prin faptul că marea majoritate a evreilor din Ardeal care au supraviețuit deportării erau de cultură maghiară și cei puțini care scriau despre ororile trăite scriau în limba maghiară)Read more…

Diaspora la “apel”

Diaspora evreiască, ale cărei începuturi se pierd în negura istoriei, avea să se extindă în spațiu și în timp. Timp de peste două milenii, cea mai mare parte a evreilor a trăit în afara granițelor patriei lor ancestrale. Chiar în perioada dărâmării celui de al Doilea Templu de către legiunile romane de sub comanda împăratului Hadrian, în Iudeea locuiau mai puțini evrei decât în restul Imperiului Roman. După creștinarea Bizanțului, evreilor li s-a interzis șederea în Imperiul Roman de Răsărit. Mulți dintre ei s-au retras spre Persia, Mesopotamia, apoi după cuceririle arabe și răspândirea islamului, în Africa de Nord și în Europa meridională. Pribegia lor nu a fost compactă. Comunitățile erau răspândite pe un teritoriu uriaș, mijloacele de comunicare și deplasare erau precare, condițiile în care trăiau evreii erau diferite de la un loc la altul și nu semănau cu cele din patria lor ancestrală. În asemenea împrejurări orice alt popor ar fi fost fărâmițat, asimilat și în decursul secolelor ar fi dispărut. Evreii s-au menținut ca un popor inconfundabil în diaspora, la fel cum au rezistat timp de secole imperiilor inamice care le amenințau ţara. În răspândire, au cultivat și au respectat aceeași Lege. În locul Templului impozant unde se întâlneau cu Dumnezeul Unic, au construit mii de sinagogi în care se adunau și se adresau Lui. Discriminarea, persecuțiile, fidelitatea față de Cartea Torei și endogamia au contribuit la menținerea unui sentiment de unitate diasporei, a legăturii și solidarității între comunități.Read more…

Mitinguri…degeaba.

Două mitinguri aparent fără nicio legătură între ele au avut loc în același weekend de început de august la București și la Tel Aviv. Am putea presupune că legătura s-a creat doar în imaginația noastră, a celor câteva mii de evrei din (sau originari din) România, care am urmărit cu interes aceste două mitinguri. Mai este încă o asemănare majoră între ele. Ambele au afișat idealuri nobile, dar în spatele vorbelor frumoase erau ascunse (nici măcar foarte meșteșugit) interese politice. Politica este o îndeletnicire veche. Ronald Reagan, actor și apoi politician de succes, a afirmat (în cunoștință de cauză) că ”politica a urmat imediat după cea mai veche dintre profesiuni, motiv pentru care și seamănă atât de mult cu ea”. După tot ce vedem în jurul nostru am putea fi tentați să-l credem.
În ciuda acestui citat delicios al unuia din marii președinți ai SUA, continuăm totuși să sperăm că politica este una din cheile esențiale în stare să deschidă poarta spre viitorul omenirii. Cochetăm cu ideea că politica ar fi instrumentul care ar putea să ne piloteze într-o ipotetică navigație în lumea plină de incertitudini care ne așteaptă, mai corect îi așteaptă pe urmașii noștri, uitând (sau doar prefăcându-ne) că deși este o invenție veche de peste două mii de ani, politica nu și-a demonstrat această vocație. Cele mai vechi dintre scrierile importante despre politică aparțin lui Aristotel, marele gânditor al Greciei antice. El a calificat omul, ființă socială, drept un ”zoon politikon”, un ”animal politic”…
Read more…

UN SECOL fără un sfert

Vom comemora anul viitor 75 de ani de la deportarea evreilor din Transilvania de Nord

Mama ar fi împlinit 114 ani la 7 august. Mai sunt câțiva ani până va împlini 120 de ani, în sufletul și în memoria mea – desigur dacă eu voi apuca să trăiesc această împlinire. Vi se pare stranie și ireverențioasă această asociere? Eu știu că ea va muri de tot și de adevărat doar odată cu mine. Căci de când m-a născut ea a trăit doar pentru mine și prin mine. Și am uneori senzația că mai trăiește și împărtășește bucuriile și disperările mele. Până în ultima clipă a vieții ei binecuvântate a fost cu mine. A murit în brațele mele, chinuită, căci la vârsta de 83 de ani a dat peste ea un cancer nemilos și necruțător. A îndurat cu seninătatea ei născută în liniștea satului unde a copilărit, barbaria unui tratament atunci încă și mai neputincios. Acum se odihnește în liniștita Casă a Vieții (Beth HaHaim) a evreilor din Brașov, așteptându-și fiul. Să nu fie în acest cimitir singura din familia ei cândva numeroasă, ale cărei morminte sunt risipite în lume sau… nu sunt deloc.Read more…

Statul național evreu – un vis sau o ”provocare”?

În ziua de 20 iulie 2018 sau (ca să fim mai în ton cu noile prevederi:) la 7 Av 5778, Knesset – parlamentul israelian – a votat cu o majoritate foarte strânsă (62 pentru, 55 contra, din totalul de 120 de deputați) după o ”chibzuință” de 8 ani, o Lege de Bază, propusă dezbaterii publice și parlamentare în 2011, de Avi Dichter, membru important al Knesset, (pe atunci:) ministru în guvernul condus de Ariel Sharon (z.l.) și de încă 39 de deputați (ceea ce însemna o treime din parlament). Legea intitulată Israel ca Stat Național al Poporului Evreu a stârnit în presa israeliană, dar și mondială (mai cu seamă în cea americană), controverse vii, proteste și acuzații cum că legea ar fi antidemocratică , anti-arabă și chiar cu accente care pun în pericol unitatea poporului evreu din Israel și diaspora. Inclusiv în România au apărut câteva comentarii sumare în care se subliniau aspectele ”sensibile” ale legii cu un presupus impact negativ asupra drepturilor populației arabe din Israel. Chiar în revista noastră Baabel s-a publicat un articol de ”Ultima Oră” a apreciatului profesor și specialist în iudaistică, Liviu Rotman, care s-a declarat profund nemulțumit de această lege pe care o consideră ca ”o nouă provocare” Peste 800 de cititori ai revistei noastre au citit articolul care a primit 18 comentarii, majoritatea lor favorabile punctului de vedere exprimat de Liviul Rotman.Read more…

File din istoria sionismului în România

Sionismul este o veche opțiune a evreilor din România și cred că nu greșesc dacă afirm că majoritatea zdrobitoare a evreilor născuți în România înainte de izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial au activat, sau măcar au fost membri ai unei organizații sioniste. Și cred că nu greșesc afirmând că toți cei care în copilărie, adolescență și tinerețe au fost sioniști au păstrat în inimi atașamentul față de idealul și crezul Sionist…În străduința de a propulsa activitatea asociației Sioniste din România și de a înscrie noi membri am întâmpinat cele două întrebări majore dezbătute la Congres, la care noua formulare a PROGRAMULUI de la IERUSALIM a dat răspunsurile cuvenite. Scopul major căruia s-a dedicat mișcarea sionistă a fost crearea unui stat evreu, ceea ce s-a împlinit prin proclamarea independenței Statului Israel la 15 Mai 1948. Dar misiunea sionismului a rămas în continuare ca acest stat să fie al tuturor evreilor din lume și să asigure libertatea și bunăstarea tuturor locuitorilor săi. Această misiune este formulată prin definirea Israelului ca un stat evreiesc și democratic. Însăși această formulare conține contradicții, ca aparenta dilemă între viziunea sionistă de a crea un stat ca toate statele și statutul asumat de milenii de poporul evreu de a fi un ”popor ales” cu misiunea să facă ”lumea mai bună” (”tikun olam”). În timp ce aproape jumătate din poporul evreu a ajuns să trăiască în Statul Israel, cealaltă jumătate trăiește în Diaspora. În aceste condiții trebuie asigurată unitatea poporului evreu și susținerea reciprocă a celor două jumătăți.Read more…

Erdogan, un nou sultan

Turcia, care acum un secol încă era una din Marile Puteri Imperiale ale lumii, este cuprinsă de euforia (ori furia) victoriei electorale obținută de președitele Recep Tayyip Erdogan. Alegerile prezidențiale și parlamentare din 24 iunie, a.c. au fost precedate de un referendum care a dus la modificarea Constituției, în sensul concentrării puterii executive în mâna președintelui, care potrivit acestor modificări va avea și prerogativele de prim-ministru. Speranțele opoziției (divizate) s-au năruit în fața rezultatului (previzibil) al votului popular. Deși au fost sesizate inevitabilele fraude electorale, chiar dacă au fost și pot fi dovedite, ele nu pot modifica victoria zdrobitoare a domnului Erdogan. După 15 ani în postul de conducător de facto, după ce a reușit prin propria lovitură de stat să neutralizeze lovitura de stat a militarilor, cărora cu 90 de ani în urmă Mustafa Kemal Ataturk le-a încredințat paza democrației în Turcia renăscută, după ce a băgat la pușcărie sute de mii de turci, mai ales intelectuali democrați, alegerile anticipate organizate din inițiativa și sub oblăduirea domnului Erdogan, nu puteau avea alt rezultat. 52% din alegătorii turci l-au votat din primul tur, demonstrând astfel încă o dată că cea mai ”bătută” cale spre dictatură este democrația și votul universal.Read more…

Istoria uitată

În anul 1923 la Riga, capitala Letoniei, a fost întemeiat o nouă organizație sionistă care și-a luat denumirea emblematică ”Betar”. Fortăreața Betar a fost cea din urmă redută a ultimei revolte a evreilor conduși de Bar Kochba, în anul 139 (d.Cr) împotriva armatei romane de sub comanda generalului Severus. A fost începutul exilului din Iudeea. Pentru evrei a fost un dezastru comemorat împreună cu Distrugerea Templului din Ierusalim, în ziua de 9 Av (Tișa be Av) ziua celui mai profund doliu. Tinerii care s-au adunat la Riga și-au asumat denumirea de Betar nu în amintirea doliului, ci în cel al rezistenței eroice și al sacrificiului suprem. Acest model de atitudine poate mai mult asemănătoare spiritului teuton decât celui evreiesc, a însemnat pentru o anumită parte a tineretului evreu cu convingeri sioniste, un imbold spre eroism și jertfă pentru un ideal. După aproape două mii de ani de la răscoala din Iudeea o altă răscoală, cea din Ghetoul Varșoviei împotriva armatei germane, a fost începutul unui nou capitol în istoria confuză și zbuciumată a poporului evreu. A fost începutul recuceririi statului Iudeu. Omul care a întemeiat mișcarea Betar a fost Zeev Jabotinsky.Read more…

Alegaţiile domnului Finkelstein

Nu sunt un fan al lui Norman Finkelstein. Deci nu am fost bucuros auzind – la un post de televiziune care nu mă poate socoti printre fanii ei – că acest ciudat personaj despre care unii afirmă că ar fi un evreu antisemit alții că ar fi ”doar” anti-sionist, urmează șă sosească la București ca invitat al unei organizații non-guvernamentale pentru a ține o conferință în ziua de 25 mai 2018. Între timp vizita a fost contramandată și întâlnirea cu scriitorul-orator a avut loc prin Internet. Organizația care l-a invitat. se numește ”Frontline Club”, înființată în 2003 la Londra de către un jurnalist de ”război” (sau mai exact de ”conflicte armate” ) cu numele de Vaughan Smith. Scopul declarat al acestui Club este să sprijine independența presei și în general exercitarea libertății de exprimare. La Clubul din Londra se află și un restaurant, menit să creeze o ambianță plăcută auditoriului invitat la prelegerile unor ziariști, politicieni sau alte persoane publice cu idei mai ales non-conformiste . Fondatorul acestui ”forum” al ideilor opuse celor de regulă, consacrate, a fost participant ca jurnalist de investigații și de front la Revoluția Română din decembrie 1989. Așa că nu e de mirare că mânat probabil de nostalgii întârziate, a inspirat – după 25 de ani de la evenimentele care se poate presupune că ”l-au marcat” – deschiderea unui ”Frontline Club” cam cu același profil ca cel din Londra (dar fără restaurant:).Read more…

Ierusalimul de Aur

În anul 1965 a fost ales un nou primar al Ierusalimului. Evident un social- democrat, membru al Partidului Muncii, partidul lui Ben-Gurion, aflat la putere în Israel dela proclamarea independenței. Noul primar Teddy Kollek, avea să aibe marea șansă ca în cursul mandatului său să devină primul primar al Ierusalimului Unificat. Din momentul alegerii lui ca primar a muncit, a inovat și a creat pentru Ierusalim. Prima lui realizare remarcabilă începută încă din primul său an de activitate, a fost Muzeul Israelului (primul muzeu de pe teritoriul palestinian din timpul Mandatului Britanic). Din complexul muzeal face parte și ”Chivotul Cărții” spațiul în care se păstrează ”manuscrisele de la Marea Moartă” ale Torei. Tot în primul său an de activitate, Teddy Kollek a organizat ”Festivalul Cântecului Israelian” o premieră absolută în țara care încă se zbătea în lipsuri, în nevoia disperată de a construi locuințe și a crea locuri de muncă pentru zecile de mii de imigranți evrei care soseau din diferite țări europene, dar și din numeroase țări arabe de unde au fost izgoniți după proclamarea independenței Statului Israel. În ciuda dificultăților și vicisitudinilor, Festivalul Cântecului Israelian a avut loc la Ierusalim spre sfârșitul lunii mai a anului 1965. La concurs a participat tânăra poetă și compozitoare Naomi Shemmer, căreia noul primar i-a comandat un cântec .dedicat festivalului, despre Ierusalim .Cântecul a plăcut, a avut succes, textul frumos cu o notă de tristețe, care vorbea nostalgic. despre Ierusalimul vechi -”ir hatika ”-,orașul însingurat și părăsit aflat sub stăpânire străină. Cântecul cu un titlu care avea să devină repede cunoscut ,” Ierushalaim șel zahav” ( Ierusalimul de aur – ebr) devenise atât de popular și de iubit ca un fel de al doilea imn – neoficial – al tânărului Stat Israel. Refrenul devenit celebru ”Ierusalim, oraș de aur și aramă, lucitor / Pe corzile viorii mele te cânt cu dor” sugera frustrarea evreilor cărora după ce au fost expulzați din cartierul evreiesc al orașului vechi, li s-a interzis accesul la ”Zidul de Vest” (Zidul Plângerii) de către autoritățile iordaniene care ocupaseră Ierusalimul de Est.incluzând și ”Orașul Vechi” Read more…

Granița nevăzută

Cele trei țări pe care le-am străbătut cu ”Prințesa de smarald” (emerald-span:), Argentina, Uruguay și Chile au istorii asemănătoare (dar totuși diferite) de dobândire a independenței, cu toate că unele dintre personajele cheie se regăsesc în toate cele trei teritorii care aparțineau de viceregatul ”Rio de la Plata” cu capitala la Buenos Aires. Între timp în Spania situația militară s-a înrăutățit, armata franceză a lui Napoleon a încheiat cucerirea întregii PeninsuleI Iberice Aceasta a încurajat ”patrioții” din Buenos Aires să organizeze o rebeliune, să-l înlăture de la putere pe vicerege și să aleagă un consiliu (”junta”-span ) militar ca să administreze impozantul teritoriu care astăzi este împărțit între Argentina, Uruguay, Chile, Bolivia, Paraguay și Peru. Această rebeliune organizată cu succes în 25 mai 1810 a fost semnalul de începere a Războiului de Independență care a luat sfârșit cu victoria ”patrioților” după zece ani de lupte duse mai ales în nord împotriva ”spaniarzilor – regaliști” din actuala Bolivia și Peru.Read more…

Re-Descoperim America de Sud

În croaziera noastră (ca de altfel aproape în toate croazierele care înconjoară America de Sud (prin… sud) am avut ocazia să vedem toate cele trei strâmtori. Am amintit că părăsind prima noastră escală pe coasta Patagoniei, am urmat doar pe o porțiune relativ scurtă coasta americană, căci ne-am îndreptat făcând un ocol respectabil spre insulele Falkland (Malvine) și abia după ce am vizitat aceste insule (acum:) liniștite, ne-am îndreptat spre Capul Horn trecând prin Pasajul Drake. Denumirea pasajului nu sugerează o apă cuminte în care s-ar poate bălăci vreun rățoi (”drake”- engl.) – dimpotrivă, este un loc cu ”valuri și vânturi” furioase, care au zgâlțit puternic și vaporul nostru uriaș – ci provine de la numele lui Francis Drake, un corsar englez care a fost înnobilat de marea regină Elisabeta I a Angliei. Drake făcea parte din corpul de elită al ”piraților de stat”:). Ei îndeplineau misiuni de piraterie cu acordul și sprijinul statului englez, cu împuterniciri în toată regula primite chiar de la regină. După un raid reușit prin porturile Franței, urmat de o tâlhărie cu succes pe coasta istmului panamez la Nostra Dios – locul pe unde se transfera aurul peruan în corăbiile spaniole – Sir Francis Drake a primit de la Regină misiunea de a ataca (și de a jefui:) coloniile spaniole din California, de pe coasta Pacificului. Read more…

Pe urmele lui Magellan

Călătoria noastră pe ”uriașa” Prințesă Emerald, cu încă 3058 de turiști (plus noi zece:) din 40 de țări la care se adăugau cei 1300 de membri ai echipajului recrutat din 70 de țări, a început de la Buenos Aires în ziua de 1 martie, un bun prilej de a fi fost oferit doamnelor din echipa noastră drept atenție ”pe post” de Mărțișor:). În clasamentul oficial al țărilor din care călătorii erau originari, România era reprezentată doar de 6 persoane ( două cupluri din echipa noastră călătoreau cu pașapoartele altor țări, deși născuți în România) ocupând ”onorabilul” penultim loc. Nu era o surpriză prea mare:) Traseul ”cruise”-ului nostru era destul de asemănător cu drumul parcurs de flota lui Magellan cu 500 de ani în urmă. Prima oprire pe coasta argentiniană după un popas la Montevideo – capitala Uruguay-ului – a fost la Puerto Madryn un loc de care să fiu sincer nu mai auzisem pînă la pregătirea croazierei noastre.Read more…

Unu plus unu fac doi?

Se apropie ziua când vom aniversa 70 de ani de independență a Statului Israel. Pentru poporul evreu este noul început al vieții întreruptă brutal cu 2000 de ani în urmă. Poate nu chiar exact, dar nici nu are importanță la această scală a măsurării timpului o eroare de câțiva ani :). In anul 1948 Statul Israel a apărut pe harta Orientului Mijlociu. Înființarea statului evreu modern a fost un proces dificil care a durat aproape 70 de ani (socotind de la așezarea primelor „pietre de temelie” ale viitorului stat evreu – primele așezări sioniste din jurul anului 1880 – până la proclamarea independenței în 1948 (5 Iyar 5708 – după calendarul ebraic) Evenimentul, pregătit de multă vreme, a fost o ”surpriză” așteptată și întâmpinată de cei mai mulți evrei din întreaga lume cu imensă bucurie, de cei mai mulți arabi cu proteste, iar de țările arabe vecine, cu război. Restul lumii a primit evenimentul cu o oarecare indiferență având alte priorități…Read more…

Călare spre Ierusalim

Se împlinesc o sută de ani de când Imperiul Otoman a pierdut supremația în Orientul Mijlociu. Turcii au rămas în această parte a lumii – pe care au stăpânit-o cu mână de fier îmbrăcată în ”mănuși de catifea” – doar în peninsula Anatolia din Asia Mică și cu Rumelia, o bucățică din Europa, dar destul de mare ca să asigure Turciei de azi controlul râvnit al Strâmtorii Bosforului și Dardanelelor. În acești o sută de ani multe s-au întâmplat, multe s-au schimbat. Declarația Balfour, chiar așa în ”doi peri” cum a fost intenționat redactată, a fost fermentul care a generat speranța că Statul Evreu, din ”profeția” lui Herzl, va deveni o realitate. Și că poporul evreu poate și trebuie să facă proiecte de viitor pentru că acest viitor există. Unul dintre marile proiecte de viitor a fost Universitatea Ebraică din Ierusalim, prima universitate în care să se predea în limba ebraică modernă și prima universitate la Ierusalim.Read more…

Iran, Israel și evreii

Sinistrul dictator nord-corean Kim-Jong-Un stă cu ”degetele pe butoane” gata oricând să arunce lumea într-un haos nuclear sau, cel puțin, amenință că o va face. Un alt dictator deghizat în ”părinte spiritual” al poporului ”său”, Ayatollahul Iranului, Khamenei, zâmbește pașnic pe ecranele televizoarelor iraniene, în timp ce o demonstrație pașnică a unor pături sociale, reprezentând cu precădere clasa mijlocie, este lichidată de autoritățile iraniene prin mijloace deloc pașnice. Demonstranții cereau (îndreptățit) viață mai bună, justiție mai dreaptă și pedepsirea corupților. Una din recentele teme ale presei proguvernamentale din Republica Islamică Iran a fost provocatoarea întrebare de ce Coreea de Nord este lăsată ”să-și arate mușchii”, etalându-și cu o insolentă grandomanie capacitatea nucleară (care nu este nici pe departe atât de periculoasă, pe cât încearcă propaganda comunistă să o acrediteze ☹) în timp ce Iranul a fost determinat să semneze acordul de limitare a programului său nuclear, în schimbul ridicării sancțiunilor economice care i-au fost impuse de SUA și aliații ei occidentali.Read more…

Război pentru orașul păcii

În cei peste 70 de ani care au trecut de la înfiinţarea ONU, au fost convocate 11 Adunări Generale Extraordinare, ultima fiind cea din 23 decembrie 2017. Peste jumătate din acestea (șase) au avut ca obiect și subiect Statul Israel. Celelalte 5 s-au ocupat de diferite alte teme majore ale lumii și anume „invazia sovietică în Ungaria” (1956) „Criza din Liban” (1958), „Criza din Congo”(1960) „Invazia sovietică în Afganistan”(1980) „Invazia Africii de Sud în Namibia” (1981). În Adunările Generale ordinare au fost votate 81 de Rezoluții privitoare la Israel (unul din cele 193 state membre ale ONU, unul din cele mai mici state ale lumii), iar în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului rezoluțiile care au condamnat Israelul au reprezentat 46% (adică aproape jumătate:) din totalul celor adoptate de acest Consiliu înființat în 2008. Consiliul de Securitate – cel mai important organism al ONU – a emis 131 de Rezoluții referitoare la conflictul arabo-israelian.Read more…

O inimă pentru …doi

În veacul al XV-lea, Uriașul Califat Arab (Imperiu:) a fost supus de o dinastie turcă, cea a Otomanilor care, venind dinspre Asia Centrală prin Anatolia, a creat un nou califat care avea să stăpânească lumea arabă aproape jumătate de mileniu. Ierusalimul devenise un ”sandjak” turcesc ponosit și prăfuit anexat administrativ ”vilayet”ului Damasc. Singurii care îl considerau centrul lumii erau cele câteva sute sau chiar mii de evrei care – cu aceste cuvinte mereu pe buze – nu au părăsit niciodată Ierusalimul. Odată cu instalarea puterii otomane la Ierusalim, sultanul Suleyman Magnificul a construit zidurile care înconjoară și astăzi ”Orașul Vechi” împărțit în 4 cartiere: Creștin, Musulman, Evreiesc și Armenesc care, în spiritul toleranței religioase practicate de turci, conviețuiau în pace și fără pizmă. Cum și de ce a devenit Ierusalimul un loc atât de sfânt pentru arabi și prin contagiune pentru lumea musulmană ? Când de fapt timp de multe secole nu a jucat un rol major religios, politic sau militar pentru islam și cu atât mai puțin pentru arabi?Read more…