Evreii între Israel şi Diaspora (5)

Noi, evreii, iubim și respectăm viața ca pe cea mai înaltă valoare. Încerc să-mi imaginez că un personaj complex precum Regele David, care s-a metamorfozat, poate fortuit, într-un personaj istoric, a avut de dus multe lupte. O luptă pentru viață, o luptă pentru putere și nu în ultimul rând o luptă pentru adevăr. ”Că-ntru păcat am fost făcut
de maică-mea, și-ntru prihană,
dar Ție, Doamne, ți-a plăcut
să-mi fie adevărul hrană”.
………………………………..
”De robul Tău să nu Te lepezi
și nu-i lua duhul Tău sfânt,
de sub povara grelei lespezi
scoală-l și dă-i temei de cânt
în duhul mântuirii Tale!”
……………………………………..
”Doamne, bine Te
rog Sionului a-i face,
și fă să se zidească-n pace
Ierusalimul ”
(fragmente din Psalmul 51, tradus de Șerban Foarță)
Acest ciudat și mult discutat psalm, unul din cei atribuiți lui David, poate face parte din acele împletiri savante de cuvinte care conțin dezlegarea unor mistere.Read more…

Evreii între Israel și Diaspora (IV).

Al 38-lea Congres Sionist Mondial s-a încheiat, după trei zile de activități (20-22 octombrie 2020), căci despre dezbateri nu poate fi vorba. Pentru mica delegație din România (Tiberiu Roth, Marco Katz, Dan Floroian) a fost un prilej de a se conecta (virtual) cu numeroșii noștri prieteni sioniști din lumea întreagă. Dincolo de noutatea tehnologiei, principala slăbiciune a acestui nou tip de a simula democrația și schimbul de idei este fără îndoială înlăturarea apropierii oamenilor la propriu și la figurat. Dar nu avem ce să ne plângem, situația de criză a impus această soluție nefericită. Oricât de mult încerc să înțeleg înțelepciunea colectivă a liderilor Mișcării Sioniste, nu pricep de ce nu s-a amânat congresul, mai ales că în istoria lungă și frământată a mișcării sioniste au fost perioade în care congresele au fost ținute la intervale aleatorii, determinate de forțe majore, ca de exemplu cele două războaie mondiale, pe care Mișcarea Sionistă le-a supraviețuit cu prețul unor enorme eforturi și sacrificii. Făcând abstracție de oportunitatea ignorată a amânării, Congresul a fost în multe privințe un succes al tehnologiei, al inovației și al capacității de adaptare. Au fost și poticniri care ne-au surprins neplăcut, dar totul s-a încheiat spre mulțumirea generală, cu un final impresionant: mai multe coruri de copii și tineri sioniști din marile ale lumii au cântat cu însuflețire Hatikva. Speranța și iubirea de Israel ne unesc, deși foarte multe alte considerente ne separă și generează dispute urmate de lupte politice vehemente.Read more…

Evreii între Israel și Diaspora. Episodul 3

Poate acum e momentul potrivit să explic de ce m-am aventurat să scriu un fel (mai exact, un alt fel) de înșiruire a principalelor evenimente ale istoriei poporului evreu. Am subliniat și în scurta introducere a acestui ”serial”. Nu sunt un istoric frustrat, nu vreau să rescriu istoria complicată a poporului al cărui simplu fiu – cu mândrie – am fost, sunt și voi fi, cât îmi vor îngădui anii pe care i-am primit cu dărnicie. Dar pe lângă această șansă (sau poate, destin) am luat și decizia, la 11 ani, de a deveni sionist. Din motive familiale și datorită împrejurărilor politice am ratat ocazia de pleca în 1949 în Israel și am rămas toată viața cetățean al României, păstrându-mi consecvent și convingerile sioniste. În această dublă calitate mi-am propus (chiar fără a avea o expertiză adecvată) să-mi exprim opiniile, dar și nedumeririle bazate pe informații disponibile public, în legătură cu fascinanta istorie, dar mai ales cu potențialul poporului din care fac parte, un popor care are la activ mii de ani petrecuți alternativ sau concomitent în țara sa proprie și în restul țărilor lumii, pe care grecii le-au denumit pentru ei diaspora. Proporția dintre evreii din Israel și cei din diaspora a variat de-a lungul secolelor, în funcție de interese străine. Aproape două mii de ani evreii nu au avut un stat propriu. Israel nu a existat pe harta lumii. Acum există.Read more…

Evreii între Israel și Diaspora Episodul 2

În prima zi de Roș Hașana (Anul Nou evreiesc) din anul 5781 eram adunați la sinagoga noastră câțiva din puținii evrei care mai trăiesc Brașov. Noul Coronavirus a țintuit la domiciliu pe cei mai mulți din cauza fricii de contagiune, mai ales pe cei vulnerabili pe motive de vârstă sau de comorbidități. Roby, fiul meu, oaspete rar dar binevenit, a citit pericopa săptămânii, un fragment din prima carte a Torei, Facerea, unde se povestește cum Sara, soția stearpă a lui Avraham a rămas însărcinată la 90 de ani și a născut pe Ițhak. A urmat o Haftara (fragmente din Profeți), despre povestea miraculoasă a Hannei, o femeie tânără, stearpă și ea, care după rugi fierbinți adresate Atotputernicului, a născut pe Samuel. Un dar divin. Samuel a fost încredințat pentru creștere și educație marelui preot Eli din orașul Șilo, centrul spiritual al triburilor evreiești care au cucerit Canaanul sub conducerea lui Iosua (Iehoșua). La Șilo, spune legenda, era păstrat Mișkan (Tabernacolul) în care se păstrau Tablele Legii („ediția originală”, de piatră) și care a însoțit evreii timp de 40 de ani în deșert. Dar să depănăm în ordine cronologică istoria nașterii și vieții poporului evreu,Read more…

Evreii între Israel și Diaspora

Poporul evreu s-a născut în diaspora. Mitul genezei poporului evreu se rezumă la istoria unui solitar, cu numele simbolic de Avraham, care poate însemna în ebraică ”Tatăl popoarelor”. Oricum conține ideea de tată (AV), cu prerogative sau valențe înalte. După unii autori mitul genezei avraamice s-a născut ulterior, în perioada exilului persan, (sec. VI î.Cr), din pana unor cărturari iudei, preocupați ca într-o lume dominată de venerarea zeilor să sublinieze esența monoteistă a poporului abia eliberat din robia babiloniană de generosul împărat al Persiei, Cirus cel Mare. Patriarhul Avraham, fiul lui Terah din orașul Ur, a făcut țăndări toate statuetele pregătite de tatăl său pentru a fi vândute sau distribuite poporului care li se închina. A fost un gest simbolic, o acțiune curajoasă și a dat semnalul de început al monoteismului. Credința într-unSingur Dumnezeu, cu toate dificultățile unui concept atât de abstract, măreț și neobișnuit pentru oamenii acelor timpuri. În ciuda unor poticneli și răstălmăciri ivite pe parcursul istoriei, monoteismul a dăinuit până în zilele noastre și continuă să fie credința dominantă a contemporaneității. Poporul evreu este purtătorul și păstrătorul riguros al monoteismului nealterat, în ciuda numeroaselor tentații și provocări care i-ar fi putut ușura menținerea acestor rigori, născute sau impuse într-un trecut istoric de mult depășit de evoluția omenirii. Read more…

Ruși Albi și… Roșii

Să încep cu poziția (geografică:) a Belarus în Europa. Probabil că vă va surprinde: Belarus se află în ”Centrul Europei” sau, oricum, foarte aproape de acest punct a cărei definiție este încă disputată. În principiu, poziția ”centrului” depinde de poziția punctelor extreme. Aici este ”cuiul lui Pepelea”. Dar oricum am socoti, Belarus ar putea fi ”steagul alb” și puntea de legătură care să unească, spre binele omenirii, UE cu Rusia!! Republica Populară Belarus a fost proclamată la 25 martie 1918, imediat după încheierea păcii de la Brest-Litovsk, între Rusia Sovietică și Puterile Centrale. După revoluția democratică (Kerenski) din Rusia care a avut loc în februarie 1917, forțele politice reprezentative printre care Uniunea Socialistă Belarusă, Mișcarea Creștin-Democrată și BUND ( Uniunea Generală a Muncitorilor Evrei) au alcătuit Sfatul Național Belarus. Acest ”parlament” ad-hoc, ”Rada” a proclamat independența statului Belorusia, a adoptat la 21 februarie 1918 constituția și a numit primul guvern care urma să fie validat după primele alegeri democratice. Statul cuprindea un număr de 6 gubernii (Moghilev, Grodno, Vilna, Minsk, Vitebsk, Smolensk ) locuite de ruși albi (bieloruși), lituanieni, evrei și polonezi. Evreii reprezentau aproape 20% din populație, dar în unele localități urbane ei constituiau peste 50%.(Bialystok, Vilna, Vitebsk) Noua republică populară care între timp și-a cosmetizat denumirea în republică democrată (deși nu a primit recunoașterea oficială a statelor beligerante) și-a constituit o armată proprie sub comanda generalului Stanislaw Bulak Blaschowitz, care a devenit și primul șef de guvern al Bielorusiei.Read more…

Orașul lui Moise în Argentina

În 14 august 1889 a acostat la Buenos Aires un vapor cu 824 de evrei ruși care s-au hotărât să emigreze în Argentina. Hotărârea nu a fost greu de luat, căci sute de mii de evrei trăiau în infamul Teritoriu de Rezidență, uriașul ghetou ordonat de împărăteasa Ecaterina a II-a, pentru a menține Rusia judenfrei. Evreii trăiau într-o teamă continuă și cei mai mulți duceau o viață de pe azi pe mâine. Oricând puteau fi expuși celor mai neașteptate schimbări ale soartei lor din răul obișnuit, în ”mai răul” cu care autocrația țaristă îi surprindea tot mai des. Evreul era eternul țap ispășitor. Atitudinea oficială față de evrei se schimba periodic în funcție de interesele de moment ale autorităților, de regulă după crize (financiare, economice, morale, etc.), conform modelului clasic ”dacă iese bine, este meritul nostru, dacă iese prost, de vină sunt evreii.” O asemenea criză a fost provocată de asasinarea țarului Alexandru al II-lea, în 13 martie 1881. Țarul Alexandru al II-lea a fost excepția care întărește regula, o personalitate unică în istoria Rusiei. A urcat pe tronul Rusiei în 1855, la șapte ani după valul revoluționar din 1848, care a zguduit întreaga Europă, dar care s-a oprit brusc la granițele celui mai întins imperiu de pe continentul european. Se pune întrebarea cine și de ce l-a asasinat pe acest țar luminat, înzestrat cu indiscutabile calități umane, pe care le-a pus în slujba progresului patriei sale și a supușilor săi? Greu de răspuns! Urcarea la tron a lui Alexandru al III-lea a fost semnalul de noi pogromuri sângeroase împotriva evreilor, acuzați împotriva oricărei logici că ar fi răspunzători de asasinarea țarului Alexandru al II-lea!Read more…

Un evreu care nu voia să fie președinte

Era Albert Einstein, unul din cei mai cunoscuți și mai importanți oameni ai planetei. În zilele noastre pline de lupte pentru putere, iată câteva gânduri despre un om extraordinar, care nu voia să acceadă la putere, deși i s-a oferit ”pe tavă”. ”Prietenia” mea virtuală cu Einstein datează de pe vremea când mă fascina fizica și mai cu seamă teoria relativității, în scurta mea viață de liceu. Spun scurta, nu fiindcă tuturor le pare scurtă această incomparabilă epocă a marilor iubiri și a micilor aventuri amoroase, ci pentru că într-adevăr am apucat perioada în care după modelul sovietic durata studiilor liceale a fost amputată de la opt clase la șase. Deci am făcut liceul ”pe trei sferturi”, dar asta nu m-a împiedicat să-mi completez deficitul anilor de studii cu lecturi nocturne din biblioteca bogată (raportat la epocă) a tatălui meu, fost negustor de vinuri avid de cultură. M-am ”împrietenit” cu Einstein în ”orele suplimentare” de noapte, în care, cu setea de adevăr a copilului maturizat precoce, căutam răspunsuri la marile nedumeriri cu care m-a confruntat viața. Printre ele era și teoria relativității, care îmi zdruncina toate convingerile, după ce timp de șase ani am înghițit și am digerat postulatele și demonstrațiile fizicii newtoniene. Simpatia mea pentru Einstein se baza și pe similitudinea vârstei în care am început studiile universitare, la 16 ani – el la Universitatea Federală Politehnică din Zűrich (ETH), eu la Institutul Politehnic Timișoara (IPT). Read more…

Valea cea mai adâncă a lumii

Pare un titlu senzațional, ca pentru a-i face pe cititorii avizi de senzații tari să parcurgă texte care adesea nu îndreptățesc titlul. Eu aș vrea doar să ilustrez câteva idei care ne preocupă, o parte a proiectului de pace al președintelui Trump. Primul ministru al Statului Israel, Benjamin Netanyahu a declarat în preajma alegerilor și a formării noului guvern că la 1 iulie guvernul va extinde suveranitatea Israelului asupra Văii Iordanului. Titlul articolului meu nu este un titlu ”de senzație”, ci o realitate obiectivă. Valea râului Iordan este cea mai adâncă matcă de râu din lume. Pornind din lacul Kineret, de la 212 m sub nivelul mării ajunge în Marea Moartă, la 400 m sub nivelul oceanelor lumii. Intenția anunțată și așteptată cu interes de o mare parte a opiniei publice din Israel, mai cu seamă din dreapta spectrului politic, nu a fost pusă deocamdată în aplicare. Comentatorii politici au emis opinii diferite asupra cauzelor care l-au oprit pe Netanyahu să se țină de promisiune, cu toate că pentru un politician de talia lui este dezastruos să-și încalce flagrant promisiunile. Unii consideră că valul de proteste al unor țări arabe, dar mai ales al unor factori politici palestinieni, a determinat reținerea primului ministru, alții dau vina pe pandemia de coronavirus, sau pe protestele unei părți a populației israeliene, deși guvernul nu ar trebui să justifice proteste populare. Read more…

Europa și evreii ei

De 75 de ani în Europa avem pace, progres, bunăstare, democrație, libertate de opinii și de mișcare, dezvoltare uimitoare, cultură înfloritoare, cooperare între oameni și popoare, unire, inclusiv unire europeană, chiar dacă mai apar întreruperi și emoții, dar este o unire pornită pe un drum foarte greu și fără întoarcere. Toate popoarele Europei care au suferit oroarea războaielor, a dictaturilor descreierate, a mizeriei și lipsurilor, sunt acum prezente la masa bunătăților, la care toți contribuie, desigur nu în mod egal, dar nici participarea nu este tocmai egală. Dar asta face parte din legile firii și ale… competiției. Un singur popor lipsește, sau aproape lipsește de la ”masa pusă” a Europei, poporul evreu. După război, după Holocaust și după prăbușirea regimurilor comuniste din Europa, din cele aproape 10 milioane de evrei (inclusiv cei din Imperiul Rus) au rămas cca. 1,4 milioane. Populația evreiască din Europa este în continuă scădere. Potrivit ultimelor evaluări ale Parlamentului European, numărul evreilor în Europa a scăzut de la 1,12 milioane estimate în 2009 la 1.08 milioane în 2016 și tendința de scădere se accentuează. În Franța numărul evreilor a scăzut cu 10% în ultimii 10 ani. Majoritatea evreilor din Franța sunt cei veniți din fostele colonii franceze, acum state independente (Algeria, Maroc, Tunis, etc.) Evreii devin o raritate în lume, visul lui Hitler despre Judenrein se apropie de realitate. Tulburătoarea întrebare: e timpul ca toți evreii să părăsească Europa?Read more…

De la Trianon, la Birkenau

Trianon nu este o localitate. Este unul dintre cele câteva palate de la Versailles, care a rămas în memoria istoriei recente prin faptul că în 4 iunie 1920 acolo a fost semnat Tratatul de Pace dintre Regatul Ungariei și Statele învingătoare din Primul Război Mondial, încheiat prin armistițiul semnat la 11 noiembrie 1918. Nici Birkenau nu este o localitate. Este un fost lagăr de exterminare, unul din complexul înființat de armata nazistă în orașul polonez Oswiecim. Orașul a rămas în memoria colectivă sub numele lui german, Auschwitz. Calvarul evreilor din Transilvania de Nord a început 3 mai 1944 cu concentrarea lor în ghetouri mizere și insalubre din 11 orașe și continuat cu îmbarcarea celor peste 150.000 de evrei în 30 de trenuri cu câte 50 de vagoane pentru vite. Ultimul tren a plecat din Oradea în 28 iunie 1944. Majoritatea covârşitoare a evreilor a pierit. Se estimează că au supraviețuit circa. 10% din cei care fuseseră deportați. Din familia mea (Reisman) și a soției (Farago), din 18 persoane deportate din Satu-Mare, nu a rămas nimeni în viață. Ultimul semn de viață pe care l-a primit Mama, a fost o scrisoare de la unul din frații ei, Sanyi (Sándor / Alexandru). Am găsit-o printre documentele familiei și am păstrat-o. Următoarea scrisoare nu a mai sosit. Mai mult nu știm… După cum nici ei nu știuseră cu o lună sau două în urmă că îi așteaptă sfârșitul. Dar cunoaștem împrejurările care au făcut posibil acest oribil genocid. Și noi. ultima generație a martorilor, avem datoria să repetăm până la obstinație, ca măcar să încercăm împreună a înțelege cum s-a putut prăbuși umanitatea într-o asemenea prăpastie morală. Read more…

Victoria de Șase Zile

În 1966 în Israel se vorbea despre o criză economică iminentă, accentuată de împrejurările politice tensionate la granițele statului evreu, amenințat de vecinii săi arabi. Trecuse un deceniu de la eșecul dramatic prin care a trecut Israel în încercarea conjugată cu Franța și Marea Britanie, de intervenție militară pentru restabilirea statutului internațional al Canalului de Suez, naționalizat brutal de colonelul Nasser, proaspătul dictator al Egiptului. Englezii și francezii s-au retras ”cu coada între picioare”. A fost ultimul act jucat și pierdut de cele două foste imperii, care au avut un rol important în Orientului Mijlociu, pentru care s-au bătut cu înverșunare. Israel a tras numai ponoase din scenariile politice publice și secrete ale Franței și Marii Britanii în această parte a lumii. Scopul intervenției armatei israeliene în Sinai (operațiunea Kadesh) era clar și justificat: înlăturarea blocadei instituite de Nasser asupra strâmtorii Tiran, care împiedica accesul navelor israeliene spre portul Eilat. Armata israeliană a fost retrasă din Sinai la presiunea Statelor Unite, fiind înlocuită de efective ale Națiunilor Unite. Dar reușita militară a micului stat Israel l-a umilit pe Nasser, care aștepta prilejul pentru revanșă. Prilejul avea să apară peste un deceniu, dar rezultatul nu a fost cel pe care îl aștepta.Read more…

”Războiul de 100 de ani”

În această primăvară s-au împlinit 100 de ani de la prima revoltă arabă din Palestina împotriva evreilor. Primul Război Mondial se terminase cu un adagiu neașteptat. Marea Revoluție bolșevică din Rusia a fost urmată de gripa spaniolă, care a provocat mai multe victime decât războiul însuși. În ciuda ravagiilor gripei, învingătorii Primului Război Mondial își împărțeau ”prada” prin nesfârșite tratative de pace, care aveau să ducă la noi războaie, mult mai devastatoare. Încă nu se încheiaseră dezbaterile care acordau Marii Britanii Mandatul pentru Palestina, dar știrile circulau intens, aducând sioniștilor din lume și evreilor din Palestina speranța că visul lor milenar a început să mijească la orizont. Evident, pe cât de mare era speranța evreilor, pe atât de mare era îngrijorarea arabilor palestinieni. Era o perspectivă clară și o voință politică exprimată ferm, că arabii vor întemeia un stat unit și puternic sau, eventual, o federație de state naționale arabe. Nu era doar o perspectivă, ci un angajament politic fără echivoc din partea Marii Britanii. În acest context ar fi fost firesc și corect ca Marea Britanie, o mare putere cu multe interese în Orientul Mijlociu, care voia să-și asigure un aliat de încredere împotriva și în locul Imperiului Otoman, să fi încurajat și mediat o alianță între sionismul evreiesc și naționalismul arab, dar englezii au procedat exact pe dos. Făcând înțelegeri și promisiuni secrete separat celor doi protagoniști, au creat între ei o tensiune care ar fi putut fi evitată și care a generat un conflict de un secol, al cărui deznodământ nu se întrevede nici acum.Read more…

Războaie fără pace

Primul Război Mondial era în toi. Comunitatea mică și risipită a evreilor care au reușit să ajungă în ”patria visată” era în prag de faliment și amenințată cu deportarea de către Djemal Pașa, comandantul militar al Siriei și Palestinei, cel care a avut un rol major şi în genocidul armenilor. Atacurile frecvente ale unor bande arabe îndreptate spre așezările evreiești au demoralizat până la disperare pe tinerii din kibuțuri, care se luptau cu natura vrăjmașă. S-au constituit grupuri de tineri care și-au asumat misiunea de a apăra așezările evreiești. Își purtau cu mândrie și responsabilitate numele de Hașomer (paznicul), dar erau puțini, fără instrucție, fără arme suficiente și nu aveau un statut legal. Cei mai mulți ajunseseră în Palestina cu al doilea val de imigrație (a doua alia). Erau originari din Europa de Est, mai ales Rusia și Polonia. Trei dintre ei, David Grűn, Itzhak Șimșelevici și Chaim Weizmann, cu destine diferite dar toți din aceeași generație și originari din aceeași Rusie nemărginită, împreună cu Iosef Trumpeldor și Vladimir Jabotinsky, pot fi socotiți fără rezerve părinții fondatori ai națiunii.Read more…

De la un vis, la o promisiune

Marea speranță a unei părți importante a evreilor din Europa, care a izbucnit ca un semn divin îndelung așteptat, s-a năruit brusc odată cu moartea lui Theodor Herzl. Acest om cu înfățișare majestuoasă, care a străbătut ca o cometă cerul sângeriu al soartei evreiești din Europa sfârșitului de secol al XIX-lea, a plecat dintr-odată, în plină putere, luând cu el o parte din visurile pe care le-a inspirat poporului său. Organizația pe care a creat-o a fost prima care și-a propus ca țel adunarea tuturor evreilor din lume în jurul unui obiectiv profan și unui drapel. Statul Evreu, o realitate de mult și de multe ori distrusă, a devenit crezul prin care Herzl, cu statura lui regală, cu spiritul lui vizionar și cu dedicația sa nestrămutată a reușit să reînvie și să aducă în actualitate un ideal nicicând abandonat de fii poporului rătăcit în răspândire, acela al întoarcerii în Țara pentru care au încheiat un legământ indisolubil cu Creatorul, pe care ei l-au descoperit, primii. Theodor Herzl s-a născut în primăvara anului 1860. A publicat ”proiectul” său vizionarDer Judenstaat (Statul Evreu) în 1896, la 36 de ani. A înființat Organizația Sionistă Mondială (WZO) în 1897, la Basel, la Primul Congres al Organizației. A impus în politica mondială și în atenția Marilor Puteri prioritatea înlăturării persecuției evreilor, prin recunoașterea drepturilor istorice ale poporului evreu la patria sa ancestrală Ereț Israel, redenumită PalestinaRead more…

Consemnări de azi și de ieri

Când veți arunca ochii pe acest articol, va fi ultima zi a sărbătorii de Pesach dar și Joia Mare în care creștinii ortodocși încep pregătirile pentru sărbătorile pascale. În tot acest răstimp și încă cine știe cât, vom sta în „izolare voluntară” privind cu interes, îngrijorare și nedumerire informațiile zilnice de la ora 13.00, ale Grupului de Comunicare Strategică. De altfel, ziua în care veți arunca ochii pe acest articol, coincide cu împlinirea unei luni de izolare pentru noi. În lipsa unei perspective ”strategice” încerc să trag concluzii logice din cifrele publicate de Worldometer care este un comunicat on-line zilnic al OSM (Organizația Mondială a Sănătății). M-am uitat la statisticile referitoare la insulele pe care le-am vizitat în februarie când încă pandemia era în fașă. Ciudat. Am poposit (câteva ore) pe șapte din cele câteva zeci de insule și insulițe care alcătuiesc grupul insulelor ”spre vânt”, din arhipelagul Antilelor Mici. Viața insulelor va fi și ea afectată câtva timp, fără îndoială. Dar oamenii insulelor, partenerii sau guvernanții lor, folosind experiența istorică și natura generoasă, vor găsi cu certitudine soluții de supraviețuire. Așa cum au găsit de-a lungul câtorva secole agitate, folosind curajul, ingeniozitatea și voința unor întreprinzători, printre care și câțiva evrei.Read more…

O insulă mică și o problemă mare

Am promis, mă țin de cuvânt, deși multora din prietenii mei care vor citi aceste rânduri s-ar putea să li se pară nepotrivit să povestesc despre călătorii de plăcere în împrejurările excepționale pe care le trăim. Am plecat de la București cu Turkish Airlines în 10 februarie și ne-am întors cu aceeiași companie în 10 martie. Am plecat fără nicio ezitare. Atât în România cât și în restul Europei părea că epidemia nu va avea urmări grave, ca cele de la Wuhan. Pentru noi China pare o altă lume și presupuneam senin că epidemia nu are nicio șansă să ajungă pe meleaguri europene. În plus croaziera noastră avea drept țintă zona cuprinsă între tropicul racului și ecuator, o zonă caldă prin excelență. Ori specialiștii din domeniu susțineau fără echivoc că acest virus nu rezistă la căldura verii. Iar din experiența noastră pe diferite vapoare de croazieră, noi eram convinși că nu există un mediu mai protejat, mai curat și mai igienic decât cel de pe vapoarele de croazieră ale marilor companii. În cazul nostru predicția s-a confirmat. Ne-am întors sănătoși, nici urmă de virus! Dar… Am avut noroc! Începând din mijlocul lunii martie, lumea știrilor a fost asaltată de tot mai multe vești alarmante. Mai multe vapoare sunt în carantină. Chiar vapoare ale companiei Holland America luptă cu dificultăți neașteptate….Read more…

Mesaj de pe insulă

M-am întors recent, în plină ”criză coronariană”, după un periplu de aproape o lună, dintr-o croazieră în Marea Caraibilor, la care am pornit cu un oarecare scepticism, dar pe care spre finalul ei, am apreciat-o cu entuziasm ca fiind una din cele mai captivante călătorii și experiențe umane la care am participat. Am navigat consecutiv pe două vapoare (ale aceleiași companii – “Holland America Line”) cu care am străbătut ”în lung și lat”, extraordinara ”mare a piraților” înghesuită între cele două oceane uriașe ale lumii, Atlanticul și Pacificul, unite în sfârșit după (probabil) miliarde de ani, prin geniul și forța oamenilor. Am ajuns, parcurgând (cu un vapor și un autobuz) istmul Panama, pe coasta Pacificului, unde am parcurs apoi (pe jos) o istorie de jumătate de mileniu. Un oraș colonial spaniol din secolul XVI alături de o super metropolă americană din secolul XXI. Ambele poartă numele (cândva proscris!) de Panama. În ajunul zilei în care am apucat să împlinesc 85 de ani, am ajuns pe insula Barbados, una din insulele arhipelagului Antilelor Mici. Read more…

Propunere Pentru Pace și Prosperitate

Dintre toate știrile care au asaltat liniștea noastră în preajmă de week-end, cea mai incitantă a fost dezvăluirea planului mult trâmbițat, moșit de echipa condusă de ginerele președintelui Donald Trump, întitulat pompos ”Pace pentru Prosperitate”. Deși prin ”scurgeri” de informații meșterite cu ”pudoare”, opinia publică era pregătită în linii mari pentru surprizele oferite de planul ale cărui secrete au fost plimbate pe la multe cancelarii ale lumii, părțile direct implicate, le-au primit cu fastul cuvenit, unii mimând satisfacția majoră, ceilalți furia greu stăpânită. Și unii și alții sunt conștienți că sunt prinși într-o capcană din care – cel puțin pentru moment – nu se întrevede vreo ieșire. Totuși, după o ”încremenire în proiect” care ține de 20 de ani, (ultima întâlnire oficială a reprezentanților autorizați ai Statului Israel cu ale Autorității Palestiniene la masa tratativelor s-a întâmplat cu două decenii în urmă) inițiativa Președintelui Trump a scos puțin contenciosul israelo-palestinian în lumina reflectoarelor.Read more…

Limba pe care o vorbim

Cu câtva timp în urmă, s-a petrecut o tragedie despre care presa a făcut doar mențiune în fugă, nici nu prea a fost remarcată în avalanșa de știri despre nenumăratele evenimente care se petrec oră de oră de-a curmezișul bătrânei noastre, planete din ce în ce mai neîncăpătoare și mai asaltată de oameni și de ”natură”. Un activist pentru drepturile omului, etnograful Albert Razin, în vârstă de 79 de ani, și-a dat foc în 10 septembrie (2019) în piața centrală din Ijevsk capitala Republicii Udmurtia una din cele 22 republici autonome ale Federației Ruse, în semn de protest împotriva presiunilor exercitate de Guvernul federal, pentru promovarea unei politici de ”rusificare”. Limba autohtonă a republicii autonome este limba udmurt o limbă din familia ”uralică”, însă tendinţa este ca această limbă oficială a republicii să fie înlocuită cu limba rusă. Actul eroic în sine a unui om de știință, profesor la o universitate de stat, un om în vârstă care și-a jertfit viața pentru susținerea unei idei nobile, este impresionant. M-a frapat povestea tragică a unui om care credea atât de mult în idealul important al limbii naționale încât a fost gata să-și jertfească viața. Rezultatul investigațiilor și câtorva cugetări pe subiecte adiacente vi le înșir în cele ce urmeazăRead more…