Unu plus unu fac doi?

Se apropie ziua când vom aniversa 70 de ani de independență a Statului Israel. Pentru poporul evreu este noul început al vieții întreruptă brutal cu 2000 de ani în urmă. Poate nu chiar exact, dar nici nu are importanță la această scală a măsurării timpului o eroare de câțiva ani :). In anul 1948 Statul Israel a apărut pe harta Orientului Mijlociu. Înființarea statului evreu modern a fost un proces dificil care a durat aproape 70 de ani (socotind de la așezarea primelor „pietre de temelie” ale viitorului stat evreu – primele așezări sioniste din jurul anului 1880 – până la proclamarea independenței în 1948 (5 Iyar 5708 – după calendarul ebraic) Evenimentul, pregătit de multă vreme, a fost o ”surpriză” așteptată și întâmpinată de cei mai mulți evrei din întreaga lume cu imensă bucurie, de cei mai mulți arabi cu proteste, iar de țările arabe vecine, cu război. Restul lumii a primit evenimentul cu o oarecare indiferență având alte priorități…Read more…

Călare spre Ierusalim

Se împlinesc o sută de ani de când Imperiul Otoman a pierdut supremația în Orientul Mijlociu. Turcii au rămas în această parte a lumii – pe care au stăpânit-o cu mână de fier îmbrăcată în ”mănuși de catifea” – doar în peninsula Anatolia din Asia Mică și cu Rumelia, o bucățică din Europa, dar destul de mare ca să asigure Turciei de azi controlul râvnit al Strâmtorii Bosforului și Dardanelelor. În acești o sută de ani multe s-au întâmplat, multe s-au schimbat. Declarația Balfour, chiar așa în ”doi peri” cum a fost intenționat redactată, a fost fermentul care a generat speranța că Statul Evreu, din ”profeția” lui Herzl, va deveni o realitate. Și că poporul evreu poate și trebuie să facă proiecte de viitor pentru că acest viitor există. Unul dintre marile proiecte de viitor a fost Universitatea Ebraică din Ierusalim, prima universitate în care să se predea în limba ebraică modernă și prima universitate la Ierusalim.Read more…

Iran, Israel și evreii

Sinistrul dictator nord-corean Kim-Jong-Un stă cu ”degetele pe butoane” gata oricând să arunce lumea într-un haos nuclear sau, cel puțin, amenință că o va face. Un alt dictator deghizat în ”părinte spiritual” al poporului ”său”, Ayatollahul Iranului, Khamenei, zâmbește pașnic pe ecranele televizoarelor iraniene, în timp ce o demonstrație pașnică a unor pături sociale, reprezentând cu precădere clasa mijlocie, este lichidată de autoritățile iraniene prin mijloace deloc pașnice. Demonstranții cereau (îndreptățit) viață mai bună, justiție mai dreaptă și pedepsirea corupților. Una din recentele teme ale presei proguvernamentale din Republica Islamică Iran a fost provocatoarea întrebare de ce Coreea de Nord este lăsată ”să-și arate mușchii”, etalându-și cu o insolentă grandomanie capacitatea nucleară (care nu este nici pe departe atât de periculoasă, pe cât încearcă propaganda comunistă să o acrediteze ☹) în timp ce Iranul a fost determinat să semneze acordul de limitare a programului său nuclear, în schimbul ridicării sancțiunilor economice care i-au fost impuse de SUA și aliații ei occidentali.Read more…

Război pentru orașul păcii

În cei peste 70 de ani care au trecut de la înfiinţarea ONU, au fost convocate 11 Adunări Generale Extraordinare, ultima fiind cea din 23 decembrie 2017. Peste jumătate din acestea (șase) au avut ca obiect și subiect Statul Israel. Celelalte 5 s-au ocupat de diferite alte teme majore ale lumii și anume „invazia sovietică în Ungaria” (1956) „Criza din Liban” (1958), „Criza din Congo”(1960) „Invazia sovietică în Afganistan”(1980) „Invazia Africii de Sud în Namibia” (1981). În Adunările Generale ordinare au fost votate 81 de Rezoluții privitoare la Israel (unul din cele 193 state membre ale ONU, unul din cele mai mici state ale lumii), iar în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului rezoluțiile care au condamnat Israelul au reprezentat 46% (adică aproape jumătate:) din totalul celor adoptate de acest Consiliu înființat în 2008. Consiliul de Securitate – cel mai important organism al ONU – a emis 131 de Rezoluții referitoare la conflictul arabo-israelian.Read more…

O inimă pentru …doi

În veacul al XV-lea, Uriașul Califat Arab (Imperiu:) a fost supus de o dinastie turcă, cea a Otomanilor care, venind dinspre Asia Centrală prin Anatolia, a creat un nou califat care avea să stăpânească lumea arabă aproape jumătate de mileniu. Ierusalimul devenise un ”sandjak” turcesc ponosit și prăfuit anexat administrativ ”vilayet”ului Damasc. Singurii care îl considerau centrul lumii erau cele câteva sute sau chiar mii de evrei care – cu aceste cuvinte mereu pe buze – nu au părăsit niciodată Ierusalimul. Odată cu instalarea puterii otomane la Ierusalim, sultanul Suleyman Magnificul a construit zidurile care înconjoară și astăzi ”Orașul Vechi” împărțit în 4 cartiere: Creștin, Musulman, Evreiesc și Armenesc care, în spiritul toleranței religioase practicate de turci, conviețuiau în pace și fără pizmă. Cum și de ce a devenit Ierusalimul un loc atât de sfânt pentru arabi și prin contagiune pentru lumea musulmană ? Când de fapt timp de multe secole nu a jucat un rol major religios, politic sau militar pentru islam și cu atât mai puțin pentru arabi?Read more…

Regele a murit…

Ieri era încă o tristă așteptare. Azi a devenit o tristă realitate. Pentru câteva zile se vor liniști spiritele și poate buna cuviință va pune surdina pe ”țambalul” strident al vociferărilor publice. Dar societatea românească atât de divizată, atât de pestriță și atât de nemulțumită cu ea însăși în scurt timp va reveni la obișnuitele metehne și va continua cu disperare să caute un ”țap ispășitor.” Să nu uităm că rolul parlamentului nu este acela de a conduce statul, nici să-l administreze, ci aproape exclusiv acela de a elabora legi înțelepte, clare pe înțelesul oricărui cetățean, dar mai ales a puterilor chemate să organizeze și să supravegheze aplicarea lor. Nu numai că ignorăm calitățile morale, intelectuale, de comunicare, pe care un parlamentar trebuie să le aibă, dar de multe ori au fost propuși deputați sau senatori (de către partide sau organizații ale minorităților:), după criterii exclusive de interes de ”gașcă”. Read more…

De la munte, până la mare

O vizită la Capul Kaliakra şi staţiunea Balcic devine un pretext pentru trecerea în revistă a mai multor secole de istorie a Imperiului Otoman şi cel Rus, a României, a regilor şi politicienilor, pentru a scoate în evidenţă figura suavă a unei femei puternice şi inteligente: Regina Maria, iubitoare de ţară şi luptătoare pentru viitorul ei, îndrăgostită de Balcic şi de Bran, locurile ei de suflet de la munte şi de la mare.Read more…

Cu moartea spre viață…luptând…

La înmormântări toate se iartă, de ”morți numai de bine”, ne aducem aminte de cel sau cea care a plecat dintre noi, chiar dacă atât cât a fost în viață nu ne-am văzut prea des. Ne întâlnim cu oameni de care nu întotdeauna știm cum se numesc sau de unde îi cunoaștem, dar evocăm împreună virtuțile celui dispărut și ne exprimăm reciproc dorința ca acesta să se ”odihnească în pace”, ceea ce evident este un ”non sens” atât pentru cei ce cred ca și pentru cei ce nu cred în ”viața de apoi”. Deseori aud în astfel de prilejuri triste cum sunt despărțirile pentru totdeauna, comentarii apreciative la adresa ritualului de înmormântare evreiesc, un ritual mult mai reținut și mai sumar sau (folosind poate o expresie prea prozaică:) mai ”la obiect” Asta nu înseamnă că la evrei doliul ar fi mai puțin profund. Doar că este altfel distribuit. Read more…

Sărbători de toamnă și… toamnă de sărbători

În timp ce eu scriu și chiar în timp ce dumneavoastră (sper 🙂 citiți aceste rânduri, evreii continuă să se dedice (cei puțini care o fac:) marilor (și lungilor:) Sărbători de Toamnă. Începute cu Anul Nou 5778 (Roș Hașana) în prima zi a lunii Tișri (anul acesta corespunzând zilei de 10 septembrie) culminând cu ”înfricoșătoarea” Zi a Ispășirii (Iom Kipur – zi înfricoșătoare pentru cei care au ceva pe conștiință…,dar cine n-are:?) se continuă cu Sărbătoarea Corturilor (Sucot) și se încheie cu luminoasa zi a bucuriei că am primit Sulurile Biblice (Simhat Tora – anul acesta pe data de 12 octombrie ). Prin urmare peste o lună de sărbători care la evrei nu înseamnă desfătare și petreceri, ci reculegere și mai cu seamă îndeplinirea unor obligații și ritualuri religioase care se succed aproape zi de zi. Dar, cum cele mai multe din aceste îndatoriri trebuie îndeplinite în prezența unui ”quorum” format din zece bărbați evrei (adică peste 13 ani și din mamă evreică:) iată că pe lângă bucuria sărbătorilor apare ”corvoada” pentru asigurarea quorumului obligatoriu ( se numește după cum toată lumea știe: ”minian”)

Read more…

Aniversarea de la Arad şi alte aniversări

După 300 de ani nimic nu mai pare proaspăt și inedit, căci toate cele s-au mai întâmplat o dată. Surpriza mare ce am trăit-o la Arad a fost că în ciuda acestei presupuneri întemeiate, poate să se întâmple contrariul. Există o anumită rutină în desfășurarea politicoasă și inevitabil plicticoasă, a unui astfel de eveniment. La urma urmei ce ne mai interesează cele petrecute atunci? Nu pot avea cu noi nici o legătură după zece generații. Și totuși, întâlnirea evreilor arădeni din ”toată” lumea, veniți să onoreze un eveniment petrecut acum 300 de ani, este o anti-eveniment care atunci când s-a întâmplat nu a interesat aproape pe nimeni și nu a stârnit nici un ecou, s-a metamorfozat după trei secole într-un eveniment special, neobișnuit și, mai ales, emoționant. Această transformare ”magică” a dat o valoare consistentă muncii și zbaterii de multe luni a prietenului meu (și al nostru:) Ionel Schlesinger, președintele mare al micii comunități evreiești din Arad.Read more…

Debrețin 2017: O întâlnire dintre prezent și trecut, pe teme de viitor

Conferințele anuale de la Debrețin, care de 18 ani adună an de an reprezentanții comunităților evreiești din Bazinul Carpatic constituie, în miniatură, un exercițiu care ar putea fi extins și instituționalizat. Evreii oricum au reputația de a fi catalizatori ai multor idei și proiecte însemnate care au adus progrese omenirii. Poate merită să se acorde mai multă atenție și aplecare inițiativei de la Debrețin care – pe lângă valoarea unui exemplu de urmat în ”marea politică” pro-europeană – poate reprezenta și o soluție practică pentru revigorarea vieții evreiești din Bazinul Carpatic, care cu un secol în urmă era ”patria” celor mai mulți evrei din lume și locul de baștină a celei mai strălucite culturi evreiești în limba idiș sau în limbi vernaculare. Astăzi această cultură ca și întreaga prezență evreiască în Bazinul Carpatic a ajuns fantomatică. În afară de Ungaria (paradoxal!! 🙂 nu mai există nici-o comunitate evreiască semnificativă în zona aceasta a Europei. Poate e momentul să reflectăm și să schimbăm paradigma supraviețuirii evreiești în Bazinul Carpatic.Read more…

Evreii, Ardealul și ”Unirea”.

În 1526 – pe fondul insistenței Imperiului Otoman, condus de sultanul Suleyman Magnificul, de a extinde cuceririle sale din Europa – a avut loc funesta Bătălie de la Mohács, în care ungurii aliați cu austriecii au fost învinși fără drept de apel. Regatul Ungariei practic a fost desființat. Partea de sud-est a devenit un grup de eyalete turce, Transilvania un principat vasal Înaltei Porți (la fel ca celelalte două principate românești ) iar partea de vest – dincolo de Dunăre –,cu capitala la Bratislava, a ajuns sub ocupație habsburgică. Evreii au devenit supușii a trei stăpâniri diferite, cu atitudini și comportamente diferite. Cel mai tolerant mediu pentru evrei a devenit Transilvania, multietnică, multiconfesională, (inclusiv protestantă, reformată și unitariană) care era mult mai dispusă și interesată să folosească abilitățile evreilor în schimbul acordării unor minime drepturi cetățenești. În timpul domniei lui Gabriel Betlehen, statutul evreilor a fost garantat prin ”privilegiile” acordate în anul 1623. Read more…

Evreu fără frontiere :)

Pentru această aniversare a tinerei noastre reviste ”BAABEL” contribui doar cu o ”promisiune”. Anume cu coperta unei cărți needitate încă ,dar pe care un grup de prieteni și foști colaboratori mi-au pregătit-o. Deci coperta există trebuie doar să îmbrace cartea care și ea a fost scrisă ce-i drept cu obișnuitele chinuri și uneori complicații ale ”facerii”. Cumva a fost momeala cu care m-a convins inimoasa și ambițioasa noastră ”Șefă”, Andrea să-mi iau ”curajul în dinți” și să devin un ”jurnalist de ocazie”. În cursul vieții mele lungi și animate, am încercat de multe ori să fac lucruri la care nu mă pricepeam și – incredibil – de cele mai multe ori mi-au reușit. Înarmat cu această inedită experiență și cu vanitoasa speranță că voi reuși cu adevărat să scriu de o carte, am ”pornit la drum” și am scris articolul meu de debut intitulat de circumstanță ”un altfel de sfârșit de an…” în care era vorba de ”minuni” căci nu se poate numi altfel tripla aventură pe care am trăit-o la acel sfârșit de an 5774 (adică pe românește 2012:) când am aprins prima lumânare de Hanuca la Brașov, a opta lumânare la New-York și am săvârșit prima mea ”erezie” de presă scriind la ”Baabel”:).Read more…

Pe lângă Ziduri…

Atunci când romanii au distrus și au pustiit Templul din care a rămas doar Zidul de Vest, nu era nici un alt sălaș în care Unicul să fie slăvit. Abia peste trei secole s-a construit prima biserică a creștinilor, Biserica Sfântului Mormânt și doar după alte trei secole prima moschee, cea a lui Omar. Chiar dacă succesiunea în timp nu conferă neapărat priorități valorice, ar trebui acceptată ca un indiciu al intensității legăturilor spirituale. Pentru evrei, a fost locul în care s-au păstrat de a lungul unui mileniu Tablele Legii, chintesența credinței lor. Potrivit narativului iudaic Prezența Divină a însoțit tabernacolul – Chivotul Legii – în tot timpul peregrinărilor poporului și a continuat să vegheze prin zidurile Templului din Ierusalim. Pentru creștini, Templul a avut semnificații doar pentru câteva întâmplări din viața lui Isus petrecute acolo (confirmarea și, disputa cu zarafii). Locurile sfinte pentru creștini au fost în egală măsură ieslea din Bethlehem, locul copilăriei la Nazaret, râul botezului, Iordan, grădina Getshemani de pe Muntele Măslinilor și Golgota unde a fost ridicat Biserica Sfântului Mormânt, de către Împărăteasa (Sfânta) Elena a Bizanțului, care însă nu are nici-o legătură cu Zidul Plângerii. Cu totul altfel stau lucrurile cu cele două moschei clădite de primii califi omeiazi cu scopul, nedisimulat, de a demonstra adevărul obsesiei musulmane repetată în Coran, că Mahomed ar fi fost adevăratul urmaș al lui Abraham (Ibrahim) primul om care a propovăduit existența unui singur și unic Dumnezeu.Read more…

O istorie cu războaie

În anul 632 (d. Chr. ) Mahomed, profetul care a dictat învățăceilor săi ”surele” Coranului, a vizitat pentru ultima oară Mecca – orașul lui natal – spunând cu acest prilej pelerinilor ”fiecare musulman este frate cu celălalt musulman; toți musulmanii sunt frați și nu trebuie să fie lupte între ei” apoi a mai adăuga, că va lupta până când toți oamenii vor fi supuși musulmani. După asta s-a întors la Medina să moară. Adepții lui au anunțat atunci poporul că ”Mahomed a murit, dar Allah trăiește și va trăi” marcând începutul unei epopei care a făcut dintr-un trib pierdut în nisipurile nesfârșite ale Arabiei o mare și influentă putere a lumii. Îndemnul rostit de Mahomed înainte de moarte a fost ignorat de la început. Marile lui victorii care au condus, în prima fază, la cucerirea Peninsulei Arabice, au fost precedate de zeci de războaie purtate de arabi contra altor arabi, unii fiind deja supuși (muslimi) alții devenind, după ce au fost învinși în lupte.Read more…

”Asta-i muzica ce-mi place”

În 1948, după proclamarea Statului Israel, orchestra simfonică din Palestina a căpătat numele de Orchestra Filarmonică a Israelului (IPO), devenind una din primele și cele mai apreciate instituții de artă ale noului stat evreu și una din marile orchestre filarmonice ale lumii. Primii ei instrumentiști s-au refugiat în Palestina – în ciuda opreliștilor puse de autoritățile britanice – să-și apere viețile de furia dezlănțuită de nebunia nazistă ”orchestrată” de Hitler. Erau formați la marile școli muzicale ale ”defunctului” Imperiu Austro-Ungar. După căderea ”imperiului” sovietic, un alt val de refugiați a îmbogățit fondul de mari talente al orchestrei Israelului, provenind din școala muzicală rusă. Prin urmare IPO oglindea, într-un mod remarcabil, istoria și demografia recentă a Statului Israel. Pentru ca imaginea să fie completă – spunea Zubin Mehta într-un interviu recent – mai lipseau muzicanți arabi palestinieni.Read more…

Cine am fost, cine suntem ?

De multă vreme mă preocupă – mai mult din considerente practice decât din vreo ascunsă afinitate pentru psihologia socială – subiectul identității evreiești. Am realizat mai târziu că subiectul în aparență simplu este foarte complicat Și că generații de oameni studioși au scris foarte multe, au iscat numeroase polemici încercând să găsească definiții complete și corecte – spre uzul evreilor și neevreilor, a celor care iubesc poporul evreu dar și acelor care din motive confuze nu îl iubesc – prin care să formuleze o idee clară asupra identității evreiești. Dar în loc să se clarifice ideia – odată cu trecerea timpului, cu sporirea scrierilor și accentuarea dezbaterilor, ajunse chiar la conflicte majore – ea s-a complicat, s-a încâlcit din ce în ce mai mult. Și ca să nu apelez la opiniile și experiențele altora, am să apelez la propria mea memorie pentru a regăsi modul în care a evoluat în conștiința mea preocuparea identitară.Read more…

Viața la ”țară”

Bunicul nu era om religios, nici bunica. Dar asta la evrei nu înseamnă mare lucru. Chiar dacă un evreu nu era religios – cel puțin în perioada aceea așa era – avea un sentiment neștirbit de apartenență și toate micile sau marile gesturi care țin de tradiție și moștenire spirituală se păstrau riguros. Paradoxal, emanciparea evreilor care a fost un fenomen general în Europa de Vest și Europa Centrală, pornită impetuos după revoluția franceză şi continuată, și mai intens de Napoleon, a avut unele consecințe neașteptate. De la izolarea comunităților evreiești în ghetouri concentrate de regulă în orașele mai importante, evreii care au dobândit libertăți cetățenești depline în această parte a Europei s-au răspândit în căutarea unor noi resurse existențiale în orășele și sate. Aceasta a fost una din cauzele care au condus la reforme religioase și laicizare apoi la intermariaje și asimilare.Read more…

Luna Primăverii și zilele ei.

Cel mai frumos anotimp, așteptat cu înfrigurare, cu nerăbdare de “toate vârstele” (nici că se putea altfel după atâtea luni de iarnă capricioasă) anotimpul înnoirii în care natura își schimbă provocator veșmintele, înverzindu-se subit – primăvara debutează la evrei cu luna Nisan, prima lună a calendarului iudaic. In Tora (Biblia-Pentateuh) este amintită și sub denumirea inconfundabilă de ”Aviv” (Primăvară) ca să nu mai fie loc de nici-un dubiu. Un răstimp care aduce cu el o salbă de zile însemnate.Read more…

Plimbări cu istorii

Liguria este o denumire veche a acestui ținut frumos al Italiei de Nord care înnoadă Munții Alpi cu Marea Tireniană. Un ținut binecuvântat cu peisaje minunate și cu locuri pline de istorie. Sanremo este ultimul oraș important al Liguriei la granița cu Franța. Articolul caută conexiunile acestui oraş faimos pentru muzica uşoară cu istoria în general şi istoria evreilor în special.Read more…