După întâlnirea din 4 noiembrie 2015, de la Haifa, a originarilor din Timișoara, am primit volumul „Memoria salvată. Evreii din Banat, ieri și azi”, coordonat de conferențiar Smaranda Vultur (editura Polirom, 2002 – colecția „A treia Europă”). Volumul prefațat de Smaranda Vultur și postfațat de profesorul Victor Neumann, conține o serie de interviuri cu evrei care locuesc actualmente în Banat sau au locuit în această regiune, care își povestesc autobiografia, răspunzând la unele întrebări specifice ale intervievatorilor. Este o formă de istorie recentă care ne dă posibilitatea să cunoaștem amănunte despre viața unor oameni, care ne povestesc secvențe de viață cotidiană, de viață familială, socială, religioasă, de fapt o expresie a memoriei individuale sau comunitare a unor colectivități evreiești pe cale de dispariție. Actualmente, în Banat, mai există mici comunități evreiești la Timișoara, la Lugoj și la Reșița. Comunități, altădată importante, cum au fost cele din Caransebeș și Oravița au dispărut.
Anii 1940-1941 au fost reținuți în memoria majorității celor intervievați ca anii de ruptură în existența evreilor din Banat. Deși situația evreilor din Banat, în timpul anilor de prigoană, a fost incomparabil mai bună decât a celor din Basarabia, Bucovina sau din Moldova, din mărturiile cuprinse în volum aflăm că și din Banat au fost deportați evrei în Transnistria, unii pentru că au fost bănuiți de simpatii comuniste, alții pentru că ceruseră să plece în URSS, în speranța că de acolo vor putea ajunge în America!
Volumul cuprinde și câteva evocări ale conducătorilor comunităților din timpul efectuării interviurilor. Despre trecutul prestigios al comunității evreilor timișoreni a scris profesorul Oscar Schwartz, despre povestea evreilor din Lugoj a depus mărturie Iosif Singer, iar despre cei din Reșița inginerul Sigismund Horvat. Dar, cea mai importantă mărturie este cea a prim rabinului dr. Ernest Neumann din Timișoara (născut în 1917 la Ceica, județul Bihor, decedat în 2004 la Timișoara). Rabinul Neumann, a studiat la liceul românesc „Samuil Vulcan” din Beiuș, apoi a urmat seminarul rabinic din Budapesta și a obținut titlul de doctor de la Universitatea din capitala Ungariei cu dizertația „Despre istoricul creației”. A venit la Timișoara ca profesor și rabin neolog în 1941, în timpul prigoanei contra evreilor. A păstorit comunitatea în continuare, pe toată durata regimului comunist și a apucat și perioada de după revoluție. Concluzia sa a fost că ne-am menținut ca evrei datorită faptului că „ne-am păstrat datinile, ne-am păstrat sărbătorile, și, în măsura posibilului, acea minimă știință iudaică”.
Din mărturii aflăm multe lucruri interesante despre viața evreilor din acele locuri și din acele timpuri. Despre faptul că mulți evreii, înaintea războiului, au locuit și în mediul rural, de unde au plecat ulterior pentru studii sau au fost evacuați forțat de regimul antonescian. Sunt mărturii despre evreii care au plecat în Basarabia, după ce aceasta a fost ocupată de sovietici și care au izbutit să se salveze, când a început războiul, plecând în republicile sovietice din Asia, revenind după război în România. În multe cazuri este vorba despre căsătorii mixte, cu familii care țin atât sărbătorile evreiești cât și cele creștine, dar și despre femei creștine care s-au căsătorit cu evrei și s-au convertit la iudaism la tribunalul rabinic de la Budapesta. Scriitorul Anavi Adam spune despre evreitate: „ceea ce ești este pe de-o parte ceea ce alegi să fii și spui că ești, iar pe de altă parte ceea ce ești considerat a fi (…)”. În multe mărturii se povestește despre rolul important pe care l-au avut școlile evreiești, mai ales în perioada prigoanei.
În volum sunt cuprinse și mărturii ale unor supraviețuitori de la Auschwitz, Buchenwald, Dachau și alte lagăre de exterminare, în care au fost deportați din zonele sub stăpânire ungară.
         Din mărturii aflăm despre diversitatea meseriilor practicate de evreii din Banat: nu numai negustori, cum se consideră în mod stereotip. Evreii au fost morari, ceasornicari, tapițeri, bijutieri, mecanici, textiliști, contabili, agronomi, lăcătuși, electricieni, profesori, medici, avocați, etc. Limba lor maternă a fost maghiara sau germana, dar toți au învățat românește.
Foarte interesant este interviul cu d-na Magdalena Csendes Holender, născută Dornhelm, mama lui Ioan Holender, celebrul director al Operei din Viena. Alte mărturii interesante sunt despre familia profesorului Leopold Fleisher, tatăl poetului și iudaistului Ezra Fleisher, laureat al premiului Israel.
Este o carte utilă, care păstrează mărturii despre comunități pe cale de dispariție, dar care continuă să existe, mai ales datorită păstrării tradițiilor, așa cum aflăm din numărul din decembrie 2015 al publicației Realitatea evreiască, despre modul deosebit cum s-a sărbătorit anul acesta Hanuka la Timișoara, Lugoj și Reșița.

Mirel Horodi