Închisoarea de aur, omul preistoric modern și Pavlov

În perioada acesta, când o bună parte din lume se află în carantină,  sub o formă sau alta, ar fi interesant să comparăm diferitele soluții pentru aceeași problemă.

Soluțiile sunt de la libertate relativă de mișcare și până la o carantină totală.

Astfel, în Suedia și Olanda guvernele se bazează pe responsabilitatea populației. Persoanele bolnave sau susceptibile de a fi infectate stau în carantină și restul populaţiei respectă distanța de siguranță în spațiul public. Această politică este adaptată unei populații disciplinate. Momentan cifrele nu sunt foarte alarmante, cu toate că și câțiva din specialiștii locali au cerut mai multe limitări.

După o atitudine neglijentă urmată de situaţii foarte grave, Italia și Franța au acţionat cu mână de fier: interdicție totală de ieșit din casă, excepțiile fiind traseul la muncă, urgențe medicale și cumpărături de primă necesitate. Toate ieșirile se fac cu certificate speciale.

Și mai radicală este soluția președintelui Filipinelor, Duterte, care a avertizat că cei care nu respectă carantina vor fi pur și simplu împușcați.

Și există și soluția chinezească, carantina totală, care se pare că a funcționat bine.

Care este soluția la noi, în Luxemburg? Guvernul a impus o carantină totală cu câteva excepții. Ieșirile autorizate sunt la muncă, la doctor (pentru consultaţii legate de coronavirus) și cumpărături de primă necesitate. Populația este destul de disciplinată și spectrul amenzilor de 145 € este un calmant. În orice caz pe străzi e foarte puţină lume și o înregistrare făcută în capitală îţi dă fiori, fiindcă orașul arată că după o apocalipsă, fără niciun suflet sau mașină pe străzi.

La începutul crizei actuale, când încă media și politicienii dădeau o imagine destul de lejeră a bolii (o răceală ușoară care trece după trei zile şi majoritatea bolnavilor nici nu o simt) îmi doream să fiu contaminat, pentru că după cele trei zile de răceală ușoară puteam sa merg unde voiam, fără frică și fără protectie. Super!

Cu timpul însă imaginea s-a schimbat și împreună cu ea și mesajul. Se vorbea de o boală grea, care atacă plămânii și de multe ori și ucide bolnavii. Mulți bolnavi suferă câteva săptămâni. A început să-mi fie frică și mie. Nu se mai punea problema de a ieși din casă.

În situaţia actuală, nefiind considerat un angajat cheie la serviciu (o definiţie politic corectă ca să nu fiu categorisit drept inutil), m-au trimis să stau liniștit acasă. Din când în când șeful îmi telefonează să mă mai întrebe câte ceva legat de muncă.

Cu instinctele dezvoltate încă din perioada comunistă, în momentul în care am presimțit „apocalipsa” care se apropia, mi-am făcut o rezervă de alimente care pot fi păstrate mult timp (paste, orez, fasole, etc.) ca să ne ajungă pentru o lungă perioadă de izolare.

Fără vreo obligație profesională de a ieşi din casă, având alimente suficiente și cu frica bine impregnată în spiritul nostru, am decis cu soţia mea – ca nişte cetățeni care respectă legile – să ne supunem carantinei. Şi aşa ne-am găsit într-o închisoare de aur. Pentru că în situaţia actuală nu este o mare diferență între viața la închisoare și viața noastră în carantină.  La fel ca la închisoare ne sculăm devreme şi ne culcăm tot devreme. La fel ca la închisoare mâncăm trei mese pe zi, nu alegem, ci mâncăm ce avem în cămară. La fel ca la închisoare avem dreptul la o plimbare de o oră în aer liber. La fel ca la închisoare ne ocupăm cu munci mai mult sau mai puțin folositoare. Ce rost are să spăl mașina când nu am voie să o folosesc? Să pregătesc grădina când nu am răsaduri? Și de ce să fac curăţenie în casă de mai multe ori pe săptămână?!

La fel ca la închisoare ne uităm seara la televizor în sala comună (salonul nostru) și nu ne uităm la programele preferate, ci urmărim fascinați știrile despre virus, destul de repetitive de altfel.

Aprovizionare pe termen lung

Având destulă mâncare uscată, ne lipsesc produsele proaspete, din care nu se poate face o rezervă: lactate, fructe și legume. Neputând ieşi la cumpărături, am încercat să le obțin pe calea livrării la domiciliu. Din păcate la noi posibilitățile sunt destul de limitate. Acest serviciu neavând mare căutare în rândul populaţiei luxemburgheze, avem doar două două firme cu acest profil.

O alternativă este soluția de drive, propusă de rețelele de supermarket Auchan și Cora. Principiul este simplu: pregătești pe internet un coș cu articolele necesare, plătești (cu cartea de credit), alegi data și ora de ridicare la drive și gata. La drive, la ora fixată, vânzătorul îți pune marfa în mașină. O soluție simplă și, în perioada acesta, foarte sigură. Nu te apropii de nimeni și tot procesul nu durează mai mult de două minute.

Am încercat să fac câteva cumpărături. Am început cu cele două societăți care livrează marfa acasă. Pregătirea coșului a mers foarte bine, problema era alegerea datei de livrare: pentru viitorul apropiat nu era nicio dată disponibilă.

Bun. Atunci să încercăm cu drive-ul. Nici Auchan și nici Cora nu aveau date disponibile, ca și cum toți cei 620.000 de cetățeni din Luxemburg ar fi decis sà-și facă cumpărăturile în același timp. Nedorind să renunţ, mi-am făcut un obicei (ca sa nu spun obsesie): dimineața după micul dejun, ca omul preistoric, plec (desigur, la sensul figurat) în căutarea hranei.

Mă ocup de alte lucruri, ieșim la plimbare și din când în când revin la calculator sau la telefonul mobil și îmi încerc norocul.

Rareori insistenţa mea dă rezultate. O dată am reușit să găsesc un “slot” (așa se spune la Auchan unei disponibilități) și de două ori o altă firmă mi-a adus marfa acasă. Evident, nu am primit tot ceea ce comandasem, unele produse fiind epuizate când mi-a venit rândul la livrare.

Bineînțeles, persoanele vulnerabile nu sunt uitate. Primăriile și administrațiile locale au grijă de ele și, cu ajutorul voluntarilor, aceste persoane sunt aprovizionate cu alimente şi medicamente. Există pe internet și o platformă specială pentru persoanele vulnerabile, care îşi pot comanda alimente pentru sine şi pentru animalele de companie. Dar sunt numai produse de bază, în sortimente limitate. Şi întrucât o parte din aceste persoane nu folosesc internetul, comanda se poate face și prin telefon. Plata se face mai târziu, bonul fiscal fiind trimis prin poștă.

Un ultim cuvânt despre condiționarea noastră à la Pavlov. Directiva de respectare a distanței sociale de doi metri a devenit un automatism, astfel încât atunci când întâlnim pe cineva, în timpul scurtelor noastre plimbări, facem tot posibilul să-l evităm. Trecem strada sau schimbăm direcția. Și după ce persoana s-a îndepărtat, analizăm dacă am păstrat distanța cuvenită.

Din când în când privim îndărăt, să vedem dacă nu vine cineva în urma noastră şi dacă nu se apropie prea mult. Cred că după trecerea crizei actuale, adaptarea la viaţa socială normală va fi destul de dificilă.

Andrei Grün

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

One Comment

  • Tiberiu Ezri commented on April 16, 2020 Reply

    Andrei, am un “deja vu” cu ceea ce traim noi aici in Israel, cu deosebirea ca noi mergem la o pravalie apropiata si ne cumparam de toate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *