Soarele s-a oprit în loc = eclipsă solară (!?)

Preambul

Dacă ne referim, de exemplu, la binomul științific Arheologie-Biblie, multe dintre descoperirile arheologice au avut la bază cercetări efectuate ca urmare a anumitor „indicații” consemnate în textul biblic, descoperiri care au confirmat poziționarea istorică a unor evenimente sau identificarea unor persoane.

Subiectul prezentat în continuare este focalizat pe comentarea minunii realizate de Creator, la momentul și locul potrivit – Soarele a stat în mijlocul cerului şi nu s-a grăbit către asfinţit aproape toată ziua – , explicația științifică a fenomenului astronomic fiind o eclipsă solară, aspect în premieră pe scena biblică.

Doar că, de această dată în subiectul prezentat în continuare și prevăzut cu titlu interogativ, binomul Știință-Biblie a produs inițial o ”informație științifică valoroasă”, care și-a găsit și mulți ”adepți”; ulterior însă, informația-”bombă” s-a dovedit a fi discutabilă.

Prezentarea subiectului ce urmează a luat în considerație că cititorii Revistei Baabel pot fi ”martori” ai unor opinii diverse care nu au întotdeauna un numitor comun.

Baza inițială de date

”Startul” analizei îl constitue versetele biblice Ioşua 10:12-14: În ziua aceea în care Dumnezeu a dat pe Amorei în mâinile lui Israel şi când i-a bătut la Ghibeon şi au fost zdrobiţi înaintea feţei fiilor lui Israel, a strigat Ioşua către Domnul şi a zis înaintea Israeliţilor: “Stai, soare, deasupra Ghibeonului, şi tu, lună, opreşte-te deasupra văii Aialon!” Şi s-a oprit soarele şi luna a stat până ce Dumnezeu a făcut izbândă asupra vrăjmaşilor lor. Oare nu de aceea se scrie în Cartea Dreptului: “Soarele a stat în mijlocul cerului şi nu s-a grăbit către asfinţit aproape toată ziua”. Şi n-a mai fost nici înainte, nici după aceea, o astfel de zi în care Domnul să asculte aşa glasul omului; ...

Contextul versetelor anterioare este următorul:

Ioşua[1] era îngrijorat de faptul că el și armata sa – aflați într-o poziție strategică dezavantajoasă – erau împresurați de armatele inamice a cinci cetăți canaanite, iar dacă s-ar fi lăsat întunericul, el ar fi fost învins. Drept care, Ioşua s-a adresat către Dumnezeu cu rugămintea să țină soarele nemișcat, ca să poată lupta numai pe lumină.

Consecința: Şi s-a oprit soarele şi luna a stat / דּוֹם până ce Dumnezeu a făcut izbândă asupra vrăjmașilor lor (Ioşua 10:13), figura 1 (confomhttps://bygosh.com/nonfiction/the-gustave-dore-gallery-of-bible-illustrations/the-war-against-gibeon/).

.

Figura 1, Gustave Doré Bătălia împotriva Ghibeonului

Analiza primară

Ar însemna că prin acest miracol – prelungirea timpului de luptă – respectiva zi-lumină a fost o dublă zi-lumină. Pentru a traduce sensul acestei zi duble de lumină, se cere răspuns la o întrebare: la o simplă contabilizare a timpului, ar rezulta o zi calendaristică lipsă din “gestiune”?

Cum rezolvăm ”lipsa din gestiune”

Să fie o eroare?

În comentariul de față nu încerc să dau un răspuns referitor la miracolul dublă zi-lumină, deoarece nu dispun de pregătirea necesară, complexă, care abordează elemente interdisciplinare din domeniile biblic, istoric, astronomic, calendaristic, etc. Însă, curiozitatea, acea boală incurabilă, perpetuată încă din perioada proto-părinților, m-a împins să-l chestionez pe ”dr. Google”. Am găsit comentarii interesante în materiale bibliografice, multe chiar și în limba română, pe care le pun la dispoziția cititorului.

Cercetare bibliografică

Vă propun să lecturați în continuare câteva articole, ordonate după apariția lor.

Articolul 1, preluat după https://www.dcnews.ro/nasa-biblia-spune-adevarul-cu-precizie-de-minute-demonstra-ie-video_572270.html 25 dec 2017:

Oamenii de știință inspectau poziția mai multor obiecte spațiale, inclusiv a soarelui, a lunii și a planetelor în 100 și 1000 de ani (acest lucru este făcut regulat pentru a preveni intersectarea orbitei sateliților noștri cu orbitele planetelor), când au constatat un lucru neobișnuit.

În timpul unor calcule făcute pe computer, un semnal de alarmă a pus totul pe pauză, însemnând că ceva era greșit: fie cu datele introduse, fie cu rezultatele. După intervenția departamentului de service, oamenii de știință au concluzionat că undeva în spațiu, o zi lipsea în timpul trecut!

Nimeni nu a putut rezolva problema până când un creştin a explicat că la şcoala de duminică li s-a spus despre Soarele care a stat nemișcat. Desigur, nimeni nu a crezut, dar când omul a luat Biblia, și a deschis cartea lui Ioşua s-a văzut că o declarație destul de absurdă a început să capete sens.

Au citit pasajul când Dumnezeu I-a zis lui Ioşua: “Nu te teme de ei, i-am dat în mână ta; nu va mai fi un om dintre ei care să stea înaintea ta” (Ioşua 10:8). Ioşua era îngrijorat pentru că el fusese înconjurat de inamic, și dacă ar fi căzut întunericul, el ar fi fost învins. Aș că Ioşua a rugat pe Domnul să țină soarele nemișcat! Așa e – ” Și soarele s-a oprit și luna a stat până ce poporul și-a răzbunat pe vrăjmășii lor. Nu este acest lucru scris în Cartea celui Drept? Așa că soarele a stat în mijlocul cerului și nu s-a grăbit să apună cam o zi întreagă” (Ioşua 10:13).

Oamenii de știință au ajuns la concluzia că aceasta a fost ziua care lipsește. Ei au examinat calculele de pe computer și au constatat că de fapt lipseau 23 de ore și 20 de minute, care nu alcătuiesc chiar o zi întreagă, asa cum aproxima și în cartea lui Ioşua: după ce au recitit Biblia, au văzut că scria “aproximativ o zi”.

Deși Biblia avea dreptate, mai lipseau totuși 40 de minute, care nu puteau pur și simplu să dispară, deoarece ar putea creea probleme pentru următorii 1000 de ani.

Același creștin și-a amintit apoi ceva despre faptul că soarele a mers înapoi. Nimeni nu l-a crezut din nou dar au deschis Biblia și și-au dovedit că greșesc.

Ezechia a fost vizitat pe patul de moarte de Isaia proorocul, care i-a spus că nu e încă timpul. Ezechia a cerut un semn, iar Isaia a întrebat dacă soarele ar merge mai în față cu 10 grade sau mai în spate cu 10 grade? Ezechia a răspuns: “Este un lucru ușor ca umbra să coboare 10 grade; dar mai greu este să se întoarcă 10 grade.”

“Și profetul Isaia a strigat către Domnul, și El a adus umbra zece grade înapoi, prin care aceasta a căzut în cadranul lui Ahaz.”[2]

10 grade sunt egale cu exact 40 de minute!

Cele 23 de ore și 20 de minute de la Ioşua și 10 grade (40 de minute) de la 4 Regi 20: 1-11 au fost evidența pentru ziua lipsă!

Notă: Se remarcă faptul că „actorul principal” din cadrul colectivului de cercetători, cel care a indicat elementele biblice care au condus la ”descoperirea” misterului, a fost un elev silitor, care frecventa școala de duminică; celelalte personaje sunt ”amorfe”: fără nume, loc de muncă, poziție, etc.

Articolul 2, preluat de pe https://playtech.ro/2017/prima-eclipsa-biblie-vechiul-testament/ publicat la data de 31.10.2017[3]; de această dată, relatarea capătă ”culoare”: personajele sunt identificabile (nume, loc de muncă, poziție, etc.). Redau textul în continuare:

Cercetători de la Universitatea Cambridge consideră că eclipsa a avut loc pe 30 octombrie 1207 î.Hr. și este menționată în Biblie. Descoperirea ajută la explicarea și înțelegerea textului din cartea lui Ioşua din Vechiul Testament, care a încurcat secole la rând cercetătorii.

Cartea afirmă că după ce Ioşua a condus poporul lui Israel în Canaan, o regiune care acoperea Israelul și Palestina, el s-a rugat pentru o minune. ”Soare stai în Gibeon și Lună în Valea Aijalonului. Și Soarele stătea liniștit, iar Luna se opri, până când poporul se răzbună pe vrăjmașii săi”, spune versetul.

Profesorul Sir Colin Humphreys, de la Departamentul de Șiință și Metalurgie al Universității din Cambridge, a spus că dacă aceste cuvinte descriu o adevărată eclipsă, atunci a avut loc primul eveniment major astronomic. „Traducerile englezești moderne, care urmează traducerea din 1611 a regelui James, interpretează de obicei acest text ca și când Soarele și Luna s-au oprit din mișcare”, a spus el. ”Dar, pe baza textului original ebraic, am stabilit că o alternativă ar putea însemna că Soarele și Luna nu mai făceau ceea ce făceau în mod normal: nu mai străluceau”.

Humphreys și co-autorul Graeme Waddington nu sunt primii care sugerează că textul biblic se poate referi la o eclipsă. Dar istoricii anteriori au afirmat că este imposibil să investigheze această posibilitate datorită calculelor laborioase necesare. Unii cercetători au luat în calcul doar o eclipsă totală și nu au luat în considerare că textul s-ar putea referi la o eclipsă inelară, în care Luna trece direct în fața Soarelui, dar este prea departe pentru a acoperi discul complet, au spus ei.

Dovezi istorice de la Merneptah Stele, un text din timpul domniei lui Faraon Merneptah, arată că israeliții erau în Canaan între 1500 și 1050 î.Hr. În vederea stabilirii datei eclipsei, cercetătorii de la Cambridge au elaborat un nou „cod de eclipsă” care analiza variațiile în rotația Pământului în timp. Din calculele lor a reieşit că singura eclipsă inelară vizibilă din Canaan între 1500 și 1050 î.Hr. a avut loc în după-amiaza zilei 30 octombrie 1207 î.Hr.

E de menționat ipoteza emisă: minunea descrisă în textul biblic – soarele și luna au stat pe loc – se poate referi la o eclipsă inelară, Fig. 2. Această consemnare, ce evidențiază o eclipsă solară, reprezintă o premieră pe scena biblică.

Figura 2, Imaginea unei eclipse inelare

Notă

Eclipsa solară INELARĂ, precum cea care a avut loc pe data de 21 iunie 2020, este caracterizată de faptul că dimensiunea aparentă a Lunii pe cer (discul lunar) NU este suficient de mare pentru a acoperi complet Soarele (discul solar) așa cum se întâmplă în timpul unei eclipse totale. Prin urmare, un inel de ”foc” al eclipsei solare (corona solară) înconjoară luna ca în imaginea din figură.

Însă la eclipsa din anul 2020, soarele și luna nu au stat pe loc ca și în Biblie. Deci ceva este în plus la eclipsa biblică din Cartea lui Ioşua: intervenția Divinității; acest aspect este exact ceea ce textul biblic scoate în evidență.

Continuare

În niciun caz, personal nu mă situez în tabăra căutătorilor, cu lumânarea aprinsă în plină zi, de erori în textul biblic. Totuși, vreau să relev că ”monotonia” cu care a fost descrisă ”procedura de investigare”, faptul că cercetarea științifică a fost expusă fără suport bibliografic, ambele mi-au părut cam suspicioase; se expunea o linie virtuală dreaptă și ”monotonă”, care te conducea, ”din stație în stație”, către destinația finală: plauzibilitatea miracolului biblic.

Articolul 3. În consecință, am ”forat” în continuare, apelând din nou la ”Dr. Google”. Un articol, având un titlu interogativ incitant, mi-a atras atenția: Bert Thompson, Has NASA Discovered a “Missing Day”?, publicat în Reason & Revelation, mai 1991, 11 (5): 17-19, postat pe https://creation.com/has-nasa-discovered-a-missing-day.

Cititorului interesat să citească conținutul întregului articol 3, va realiza că el DEMONTEZĂ întreagul ”scenariu” din textele cuprinse în articolele anterioare, catalogând că presupusa ”descoperire” constituie de facto un mit. Citez din articol: Modul în care provin astfel de povești este mult mai dificil de stabilit decât modul în care circulă. Odată ce o poveste a fost inventată și „coroborată” cu ceea ce pare a fi nume credibile și fapte relevante, oamenii bine intenționați de multe ori nu gândesc complet povestea sau se confruntă cu probleme pentru a o investiga în continuare și, astfel, o acceptă ca adevărată.

Articolul se încheie astfel: Facem un deserviciu adus Cuvântului lui Dumnezeu atunci când încercăm să-l „apărăm” cu povești precum acestea; însă, cu un pic de bun simț și cu un minim de efort de cercetare aprofundată, se arată cu ușurință că nu au niciun fundament de fapt. Cuvântul lui Dumnezeu poate și trebuie să fie apărat. Dar să ne asigurăm că nu-l apărăm cu o „sabie spartă”.

Articole similare:

Articolul 4. Pe site-ul Revistei Creatorul Universului nr. 18 din decembrie 2017, https://facerealumii.ro/argumente-gresite-creationisti/#nasa-gasit-ziua-lipsa-Ioşua, este publicat în limba română articolul 4 : ARGUMENTE CARE NU AR TREBUI FOLOSITE DE CREAȚIONIȘTI; la subcapitolul Ce argumente CU SIGURANȚĂ nu ar trebui folosite apare titlul „Computerele NASA, în calcularea pozițiilor planetelor, au găsit ziua și cele 40 minute care lipseau, dovedind astfel ‚ziua lungă’ a lui Ioşua și mișcarea solară din Ioşua 10 și Regi II 20 a proorocului Ezechia”, cu mențiunea Nu a fost promovată de marile organizații creaționiste, dar a fost o păcăleală care a circulat mult, în special pe Internet. Este redat în continuare textul:

În esență, aceiași poveste, acum la mare circulație pe Internet, a apărut în 1936 în cartea oarecum îndoielnică numită Armonia Științei și a Scripturii de Harry Rimmer. Evident, o ULTERIOARĂ persoană necunoscută a înfrumusețat-o cu nume moderne de organizații și cu echipamente moderne de calcul.

De asemenea, întreaga poveste este matematic imposibilă: cere un punct fix de referință înainte de ziua lungă a lui Ioşua. De fapt ar trebui să verificăm încrucișat atât datele astronomice, cât și cele istorice pentru a detecta o zi lipsă. Și pentru a detecta 40 minute lipsă se cere ca aceste puncte de referință să fie cunoscute cu o precizie de câteva minute. Este cu siguranță adevărat că durata eclipselor de soare observabile dintr-o anumită locație pot fi cunoscute cu precizie. Dar consemnările din antichitate nu înregistrau timpul atât de precis, și astfel verificarea încrucișată solicitată este pur și simplu imposibilă. În orice caz, cea mai timpurie eclipsă istorică înregistrată vreodată a fost în 1217 î.Hr, cu aproape 10 ani după Ioşua. Astfel, este imposibil ca ziua lipsă să poată fi detectată de vreun computer.

Țineți seama că discreditarea acestui mit nu înseamnă că evenimentele din Ioşua 10 nu au avut loc. Anumite caracteristici ale întâmplării îi susțin veridicitatea, de exemplu luna de asemenea a încetinit. Acest fapt nu era necesar pentru prelungirea zilei, dar ar fi putut fi observat din cadrul de referință al Pământului, doar dacă Dumnezeu a făcut minunea prin încetinirea rotației Pamântului”.

Să continuăm cu ceea ce s-a întâmplat acum peste 3200 de ani (și la ce oră)

Articolul 5. Trei cercetători (Dr. Hezi Yizhaq, Dr. Daniel Weistaub şi Dr. Uzi Avner) de la Universitatea Ben Gurion din Beer-Sheva, au publicat rezultatele studiului lor în jurnalul de limba ebraică Beit Mikra, în ianuarie 2017. Ulterior, ianuarie 2020, lucrarea tradusă în limba engleză, The Miracle of the Sun and Moon in Joshua 10 as a Solar Eclipse, 30 de pagini, a fost publicată în Vetus Testamentum [(PDF) The Miracle of the Sun and Moon in Joshua 10 as a Solar Eclipse (researchgate.net)]. În baza datelor de urmărire a evenimentelor astronomice de la NASA, echipa de cercetători a constatat că singura eclipsă de soare care a avut loc în perioada în care se consideră că evreii au intrat în Israel a fost la 30 octombrie 1207 î.Hr, iar bătălia a luat sfârşit la ora 16 şi 28 de minute. Deşi Biblia menţionează şi alte cazuri în care ”soarele rămâne nemişcat”, relatarea biblică din Cartea lui Ioşua 10: 12-13 este unică prin aceea că este menţionat un amănunt important, respectiv rolul pe care îl joacă şi LUNA în proces: Şi s-a oprit soarele şi LUNA A STAT. Datorită acestui indiciu, cercetătorii au concluzionat că, la momentul de referință, Biblia relata un caz de eclipsă solară, în care luna se afla ”nemișcată” / דּוֹם între pământ şi soare – respectiv eclipsă solară inelară -, locul de referință fiind vechiul oraș Gibeon din centrul Israelului.

O analiză filologică a cărților biblice – Ioşua 10 și Habacuc 3 -, arată că fenomenul este descris folosind expresii polisemice (semantică multiplă, polisemantism), descriind ”întunecarea” soarelui datorită poziției lunii „în picioare” în fața soarelui.

Articolul 6. Contra-replică a fost promptă: pe 18 februarie 2021 este publicat articolul Joshua’s Total Solar Eclipse at Gibeon, autor Emil Khalisi, în https://arxiv.org/pdf/2102.09402.pdf. Autorul este de acord că eclipsa relatată în textul biblic are la bază un eveniment astronomic real, însă e demonstrat că cel mai probabil ”candidat” pentru datarea eclipsei TOTALE a soarelui este ziua de 30 septembrie 1131 î.Hr…; la care autorul adaugă că un nucleu de adevăr istoric este adesea modificat și înfrumusețat cu „minuni”. Următorul eveniment astronomic după anul 1131 î.Hr. s-a înregistrat în zona de referință după circa 700 de ani.

Exisă încă multe articole PRO și CONTRA în acest sens; cititorul interesat poate să facă investigații bibliografice suplimentare proprii.

Comentarii

În ceea ce mă privește, Non-comments.

Si totuși:

Precum am menționat anterior, nu mă situez în tabăra căutătorilor de erori în textul biblic. Modul de lucru pentru abordarea cercetării în articolele prezentate anterior au un numitor comun de analiză: A pune în relație ceva necunoscut cu altceva cunoscut. Însă abordarea subiectului, respectiv supozițiile și ipotezele emise, trebuie să se bazeze pe un FUNDAMENT științific solid, ce să includă referințe bibliografice cunoscute și recunoscute; rezultatul cercetării ar trebui să prezinte și cap și picioare, precum și un bun simț PROFESIONAL. E deranjant însă când ”descoperiri (pseudo-)științifice” se dovedesc a fi realmente o ”diversiune”.

Încheiere

Articolul are un final neconvingător, se termină în coadă de pește. Cu siguranță, cititorul este derutat. Doar că intenția articolului, precum am ”declarat” în Preambul, era de a aduce la cunoștința cititorului ȘI existența unor asemenea ”fenomene” derutante în lumea științifică.

Închei cu un citat, considerat că paternitatea îi aparține unuia dintre cei mai mari oameni de știință din toate timpurile:

“Un motiv pentru care matematica este mai stimată, considerată deasupra tuturor ştiintelor, este că legile ei sunt absolut sigure şi indiscutabile, în timp ce legile altor ştiinţe sunt într-o măsură supuse disputelor şi în pericol constant de a fi modificate de către noi descoperiri.”

În ceea ce-l privește pe cetățeanul turmentat derutat din comedia lui Caragiale,posibil că s-ar întreba și acum: totuși noi cu cine votăm?

Strul Moisa


[1] Ioşua ben Nun (cunoscut și ca Ioşua Navi sau Isus Navi) a fost învestit de însăși Moise a fi succesorul său la conducerea poporului. În perioada cuceririi Canaanului, a ocupat poziția de comandant militar. În Vechiul Testament, Cartea lui Ioşua este prima carte ce urmează după Pentateuh, ea descriind cucerirea Canaanului de către poporul lui Israel şi împărţirea ţării între triburi.

[2] Versetele se referă la textul din 4 Regi 20: 9-11

[3] Bibliografie suplimenară:

https://www.descopera.ro/istorie/16799543-cercetatorii-de-la-universitatea-cambridge-au-aflat-data-celei-mai-vechi-eclipse-de-soare-ajuta-la-rescrierea-istoriei-faraonilor               11.05.2017

https://www.realitatea.net/stiri/actual/iata-cum-a-ajutat-biblia-la-stabilirea-datei-primei-eclipse-de-soare_5dcc927e406af85273d7de08                                                                                  12.07.2019

https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/prima-eclipsa-solara-inregistrata-in-istorie-ar-fi-avut-loc-la-30-octombrie-1207-i-hr–173809.html                                                                                    30.10.2017

https://ro.greatplainsparanormal.com/6458804-astronomers-have-set-the-date-when-the-sun-stopped-by-joshua-alternative-view

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

4 Comments

  • Hava Oren commented on May 7, 2021 Reply

    Întreg raționamentul pare lipsit de logică. Dacă Ioșua a cerut lui Dumnezeu să țină soarele nemișcat, pentru ca el să poată lupta pe lumină, o eclipsă ar fi avut exact efectul opus, pentru că în timpul eclipselor de soare e întuneric!

    • Strul Moisa commented on May 7, 2021 Reply

      * Precum am notat, intenția subiectului abordat era de a de a aduce la cunoștința cititorului revistei Baabel ȘI existența unor ”fenomene” derutante în lumea științifică. De facto, din cele 6 articole înserate la dispoziția cititorului, au rezultat 2 direcții opuse: unul PRO, celălalt CONTRA. Întrebarea finală era cu cine votăm: PRO sau CONTRA?
      * În ceea ce mă privește, nu intru în dispută, deoarece (repet) nu dispun de acea pregătire necesară, complexă, care abordează varii domenii interdisciplinare. Însă cel ce dorește să se implice, va găsi în articolele din subiectul tratat elementele de contact ale autorilor respectivelor articole.
      * Desigur, ”vigilența” unora dintre cititori e de remarcat. Într-adevăr, în timpul eclipselor TOTALE de soare e întuneric. ÎNSĂ, se pare că parte din articole se referă la o eclipsă INELARĂ de soare, rezultatul fiind un întuneric PARȚIAL; așa precum există și ”scăpări” ale vigilenței: partial vigilance.

      Șabat șalom cu sănătate, cu raționamente NElipsite de logică, inclusiv a(-și) răspunde cu cine votează (PRO sau CONTRA), referitor la subiectul ”soarele s-a oprit în loc”.

  • Radu Homescu commented on May 6, 2021 Reply

    Un subiect inteligent tratat cu multe cunoștințe biblice, astronomice și de altă natură. Dragă Ștrul,
    se vede universitarul din tine cum abordează o temă aparent complicată, dar posibil a fi eluciadată, azi. Felicitări !
    Radu Homescu

    • Strul Moisa commented on May 7, 2021 Reply

      Dragă Radu,
      MULȚUMESC pentru aprecieri.
      Referitor la fraza ta ” temă aparent complicată, dar posibil a fi elucidată, azi”, posibil că (astro-)fizicienii, respectiv colegii tăi vor ajunge la numitor comun, spre satisfacția noastră, a cititorilor (profani). Mă gândesc doar cum unități academice, Științele exacte (matematica, fizica, chimia, știintele naturii, pământul ți mediul, etc) pot ajunge la asemenea disonanțe.
      Ție și alor tăi cu toții, vă doresc Șabat șalom, cu sănătate și liniște (ultima frază cu DISONANȚELE o vom discuta în particular),
      Strul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *