În 23 iunie 2018, un grup de 12 elevi-fotbaliști în vârstă de 11-16 ani împreună cu antrenorul lor au vizitat peștera Tham Luang Nang Non și s-au rătăcit. Peștera, lungă de 10 km, se află în nordul Thailandei, la granița cu Myanmar (pe vremuri Birmania sau Burma). Indicatoarele de la intrare avertizau că în sezonul ploios peștera este inundată, dar băieții nu au observat. Și era tocmai începutul sezonului ploios! La scurt timp după ce au intrat, s-a pornit o ploaie torențială și cantități uriașe de apă au început să umple peștera.

Copiii și antrenorul au rămas blocați în peșteră timp de 18 zile. Salvarea lor a necesitat resurse materiale și eforturi fizice deosebite, precum și profesionalism și eroism din partea echipei salvatoare, dar și din partea copiilor înșiși. Operațiunea de salvare a fost imortalizată în mai multe filme documentare, precum și în filmul artistic Treisprezece vieți. Atașat găsiți trailerul filmului.

La sfârșitul zilei, părinții alarmați că odraslele lor nu se întorc acasă, au ieșit să-i caute, dar au găsit numai bicicletele pe care copiii le lăsaseră la intrare. Peștera era deja inundată și localnicii nu mai puteau intra în căutarea celor rătăciți.

După două zile au sosit la fața locului scafandrii marinei thailandeze, dar apa era atât de tulbure, încât nu au reușit să vadă nimic și au abandonat misiunea.

Între timp guvernul thailandez a lansat un apel internațional către Consiliul britanic de salvare din peșteri (British Cave Rescue Council – BCRC) și alte organizații similare. După șase zile au ajuns la fața locului specialiști din BCRC, US Air Force, Australian Specialist Response Group și Beijing Peaceland Foundation. Erau speologi cu experiență de scafandri. Grupul britanic era recunoscut pe plan internațional ca o echipă foarte bine antrenată și cu o bogată experiență în salvarea oamenilor blocați în peșteri.

Primele încercări ale britanicilor Richard Stanton și John Volanthen și ale scafandrilor Ben Reymenants (belgian) și Maksym Polejaka (francez) au eșuat din cauza vremii neprielnice și a ploilor torențiale care făceau ca nivelul apei din peșteră să crească tot mai mult. Echipa a încercat să găsească o altă intrare în peșteră, dar fără succes. Au reușit doar să devieze o parte din torentele de apă care intrau în peșteră.

Timpul presa, meteorologii preziceau încă un val de ploi torențiale, ceea ce ar fi complicat și mai mult accesul la peșteră. În plus, din cauza creșterii nivelului apei și a lipsei de aerisire, nivelul oxigenului din peșteră scădea fără încetare. În mod normal aerul conține cca 21% oxigen. O concentrație de oxigen sub 16% ar fi periclitat viața celor blocați.

Apa era atât de tulbure încât nu se vedea nimic și copiii au fost descoperiți mai mult după miros! Era în 2 iulie. Copiii și antrenorul lor se aflau la 4 km de la intrarea în peșteră. Arătau bine, erau sănătoși și își găsiseră un spațiu cu tavanul mai înalt, unde era deocamdată destul aer ca să supraviețuiască.  

Acesta a fost doar începutul complicatului proces de salvare la care au participat în jur de 10.000 de persoane, inclusiv 100 de scafandri, printre ei și câțiva israelieni, 10 elicoptere ale poliției și 7 ambulanțe. A fost nevoie de 7000 de butelii de oxigen, care din când în când trebuiau reumplute. S-a calculat că apa drenată din peșteră ar fi putut umple 400 de bazine olimpice.

Specialiștii în cartografia peșterii au trasat harta ei, cu toate labirinturile și strâmtorile. Scoaterea celor 13 din peșteră necesita aptitudini de scafandri și din partea victimelor, fiindcă cei 4 km care trebuiau parcurși erau în cea mai mare parte umpluți cu apă, cu doar câteva mici insule uscate. Așa ceva nu se mai întâmplase niciodată și trebuia găsită soluția cea mai acceptabilă pentru a salva copiii fără a-i periclita nici pe salvatori.

O opțiune era să aștepte terminarea musonului și până atunci scafandrii să-i aprovizioneze pe copii cu apă și alimente, să încerce să găsească, sau să creeze o ieșire mai apropiată de copii și să-i învețe pe copii tehnica scufundării, deși copiii nu știau nici măcar să înoate. Drumul lor spre libertate părea presărat de pericole așteptate dar și neprevăzute, era riscant chiar și pentru un scafandru experimentat. Cel mai periculos ar fi fost dacă copiii ar fi intrat în panică în timp ce erau scufundați, ceea ce ar fi dus la consumarea rapidă a oxigenului și dereglarea aparatajului legat de balonul de oxigen. Membrii echipei se consultau tot timpul între ei ca să găsească o soluție cât mai rapidă, mai eficientă și mai puțin riscantă.

Soluția aleasă a fost să-i sedeze pe copii pentru a evita atacurile de panică și să-i tragă afară. Astfel, scafandrul australian Richard Harris, de meserie medic anestezist, i-a sedat pe copii cu alprazolam și ketamină, care pe de-o parte îi seda, ușurând scoaterea lor din peșteră și pe de altă parte le păstra respirația spontană. Au primit și atropină pentru a preveni salivația excesivă provocată de ketamină. Acest proces era foarte complicat și periculos, fiindcă pe drum sedația putea cauza blocarea căilor respiratorii. Copiii nu puteau folosi tubul de respirat (snorkel), ci aveau nevoie de o mască etanșă, pentru ca oxigenul să nu se piardă și ca ei să nu înghită sau să aspire apă.

În 8 iulie (16 zile după dispariția copiilor în peșteră), un grup de 18 scafandri au intrat în labirintul umplut cu apă, care pe alocuri era atât de strâmt încât cu greu puteau avansa. Fiecare copil a fost însoțit și “remorcat” de câte un scafandru experimentat, iar restul echipei îi ajutau la nevoie să schimbe buteliile de oxigen, sau dacă se iveau alte probleme. Situația era atât de nesigură încât scafandrii nici măcar nu aveau cum să știe dacă la unii copii apa pătrundea sau nu pe sub mască.

În 10 iulie, toți copiii și antrenorul lor au fost salvați nevătămați, după 18 zile petrecute în peșteră, în condiții care le periclitau viața în orice clipă. Doi copii au suferit de infecții pulmonare ușoare. Această zi a coincis cu știrea tristă a morții tatălui medicului anestezist, Harris. El a recunoscut că la început a fost foarte sceptic în privința reușitei acestei operațiuni complicate.

Copiii au povestit că după ce au intrat în peșteră, și-au dat seama că ceva nu este în regulă și că s-au rătăcit. Au căutat drumul spre ieșire, dar au rămas blocați de puhoaiele de apă care au început să se reverse în peșteră. Până la urmă au găsit un loc mai ridicat și uscat și au rămas acolo, sperând că mai târziu nivelul apei va scădea și că vor fi salvați. În fiecare zi se rugau lui Buddha. La început nu erau speriați. De băut au adunat apa care picura de pe pereții peșterii. Au încercat să sape în pereți, sperând să găsească o ieșire. Ca să uite de foame, jucau dame. Este ușor de înțeles cât de îngrijorați erau părinții lor și cât de fericiți au fost când i-au văzut teferi și în afara oricărui pericol.

Din păcate, doi dintre scafandrii salvatori și-au pierdut viața în această acțiune. Amândoi erau thailandezi. Unul a fost Saman Kunan, care probabil și-a pierdut cunoștința sub apă. Partenerul care îl însoțea nu a reușit să-l reanimeze. Postum, el a fost promovat la rangul de comandant al navigației regale din Thailanda! Cealaltă victimă, Beirut Pakbara, a murit cu câțiva ani mai târziu de la o infecție sanguină pe care a contractat-o în timpul acțiunii de salvare. Deși șansele de salvare erau mici, profesionalismul, eroismul și dedicația echipei de salvare au dus la un sfârșit fericit, prin salvarea tuturor celor 13 vieți.

Adevărații eroi care i-au salvat pe cei 13:

Speologul și scafandrul britanic John Volanthen deține recordul mondial în explorarea peșterilor.

Speologul și scafandrul britanic Richard ‘Rick’ Stanton a avut idea genială de a-l chema în ajutor pe anestezistul și scafandrul australian Dr. Richard Harris.

Printre ceilalți eroi s-au numărat scafandrii Chris Jewell și Jason Mallinson.

Antrenorul, Ekkaphon Chanthawong, i-a încurajat tot timpul pe copii.

Saman Kunan a murit eroic în timpul operațiunii.

Inginerul Thanet Natisri a plănuit abaterea cursului apelor torențiale care se îndreptau înspre peșteră și pomparea apei din peșteră. Au mai fost și mulți alți eroi.

Acest caz demonstrează capacitatea enormă a oamenilor de a face bine, precum și victoria eforturilor comune asupra individualismului.

Bibliografie:

https://www.digitalspy.com/movies/a40815384/thirteen-lives-true-story-thai-cave-rescue/

https://www.esquire.com/uk/culture/a40752647/thirteen-lives-true-story-thai-cave-rescue/

https://popcornpodcast.com/features/who-are-the-real-heroes-of-thirteen-lives

Film documentar:  https://www.youtube.com/watch?v=AOrLNA2d514

Peter Szmuk și Tiberiu Ezri