Despre Revista Baabel

Revista Baabel este concepută sub semnul diversităţii. Dorim ca această publicaţie să fie un loc generos şi prietenos destinat cunoaşterii Celuilalt – apropiat sau îndepărtat, vorbitor de altă limbă, împărtăşind altă credinţă, respectând alte obiceiuri şi tradiţii, ciudat, marginalizat, stigmatizat sau pur şi simplu altfel – şi cunoaşterii fiecăruia dintre noi care suntem Celălalt pentru Alţii.Read more…

Victor Rusu, un ziarist evreu din Botoșani, prea puțin cunoscut

Pe Victor Rusu l-am cunoscut la mijlocul lunii mai, 1944. Atunci numele lui era Isac Cotiugaru. Și l-a schimbat în Victor Rusu, la scurt timp după ce a devenit ziarist. Încă de la începutul adolescenței era cel mai bun prieten al viitorului meu soț, Israil Bercovici, pentru mine, Izu. Era mai tânăr decât Izu cu un an, deci născut în 1922. Din cele povestite de fiecare dintre ei, am reținut că era unicul copil la părinți, iubit și cocoloșit, în măsura posibilului, ei fiind foarte săraci, locuind în „calicime” – cartierul evreilor săraci din Botoșani, unde locuia și Izu. După absolvirea școlii primare, părinții lui au reușit să-l dea la liceul comercial unde a urmat câteva clase, ceea ce i-a permis să lucreze ca un fel de contabil la rude, încă din fragedă tinerețe. Tatăl lui era căruțaș și lucra și el la rudele care aveau o făbricuță de săpun și care, după cum îmi amintesc, profitau din plin după munca celor doi. Mama lui era încă frumoasă, când am cunoscut-o eu, era o gospodină exemplară în unica lor cameră de locuit, știa să citească și o preocupau și evenimentele din afara casei. Nu știu exact cum s-au cunoscut cei doi băieți. Victor activa încă din adolescență la BETHAR (sioniști de dreapta) și chiar era în grupul lor de conducere. Izu frecventa casa rabinică și nu era implicat în nici o grupare sionistă, de stânga sau dreaptaRead more…

Nedumeriri legate de “Operaţiunea finală”.

Acum vine la rând o situație cu care eu personal nu m-am mai întâlnit până acum. E vorba de a prelua existența de odinioară a unei ființe umane și a o transfera alteia!!! Nu mă credeți? Ei bine, vă invit să vizionați unul din ultimele filme hollywoodiene, ”Operațiunea finală”. El are ca temă celebra răpire a călăului nazist Adolf Eichmann. Nu, nu vă așteptați la o capodoperă cineastă. Dimpotrivă, filmul e siropos, plin de inexactități istorice, de fapt nimic neobișnuit. Dar în film apar personaje reale, cum ar fi David Ben Gurion și Isser Harel, celebrul șef al Mosadului în acei ani. Celelalte personaje reprezintă echipa Mosadului care a reușit să-l aducă pe Eichmann în Israel și în felul acesta să intre în istorie ca participând la cea mai reușită răpire din vremurile noastre. Pentru a ajunge la miezul poveștii mele e nevoie de încă unul sau două amănunte. Planul, care a reușit pe deplin, a inclus ideea genială de a-l aduce pe Eichman la avionul EL AL care aștepta pe aeroportul din Buenos Aires, mascat în pilot israelian beat, susținut de doi colegi. Aceștia s-au scuzat în fața grănicerilor argentinieni pentru comportarea urâtă a ”colegului” care a exagerat cu ingestia picăturii amare… Pentru a putea duce la bun sfârșit misiunea era nevoie de un specialist care să-i administreze răpitului droguri sedative, a căror influență mimează cea a alcoolului.

Și acum să trecem la fapte.

În film specialista în domeniul sedării a fost jucată de o actriță tânără și reușită (din punct de vedere fizic), foarte convingătoare în rolul de medic și de îndrăgostită de unul din membrii echipei. Iarăși ceva cu totul și cu totul banal. Numai că s-a ignorat faptul că în realitate ”omul cu seringa” nu era o ”ea” ci un ”el”, Read more…

„Anul trecut la Marienbad”

Localitatea, cunoscută iniţial sub numele de Marienbad, a fost o staţiunile balneară foarte renumită. Numeroşi oameni proeminenţi din lumea artistică sau conducători ai lumii au revenit mereu în acest loc. Amintesc scriitori ca Johann Wolfgang Goethe, Mark Twain, I. S. Turgeniev, R. Kipling, N. V. Gogol şi H. Ibsen, compozitori ca Frédéric Chopin, Johann Strauss, F. Liszt, C. M. Weber şi A. Dvorak, inventatorul Thomas Alva Edison…, Au fost prezente în staţiune şi numeroase personalităţi evreieşti, din care îi amintesc doar pe compozitorul Gustav Mahler, scriitorii Sigmund Freud şi Franz Kafka şi nu în ultimul rând pe filozoful Theodor Lessing, care în 1933 a fost ucis de naziştii sudeţi, chiar aici la Marienbad. Lessing, care era sionist, a lăsat posterităţii opera sa clasică “Der jüdische Selbsthass”, în care a încercat să explice fenomenul urii de sine a unor intelectuali evrei. Din nefericire această operă, deşi datează din 1930, este actuală şi în prezent!Read more…

Ce nu face omul pentru o campanie electorală!

Ca să explicăm aserțiunea, vom preciza că ”omul” este președintele Trump, iar campania electorală ar trebui să fie cea pentru alegerile prezidențiale din 2020, (pe care Trump a început-o deja), scrutin în care actualul președinte american speră să mai obțină încă un mandat. Iar actul în sine este întâlnirea neașteptată și neplanificată (oare?) cu liderul nord-coreean Kim Jong-un. Dar nu numai atât. În fond Trump s-a întâlnit de două ori cu Kim pe teren neutru. Acum el a fost chiar în Coreea de Nord, e drept doar câțiva metri și câteva minute, la Panmunjom, dar trecând dincolo de no man’s land. Astfel se poate lăuda (și a și făcut-o) că este primul președinte american care a pășit pe teriroriul nord-coreean. Și nu oricum. De la Panmunjom până în Coreea de Nord a fost întâmpinat de Kim Jong-un, zâmbitor, au urmat strângeri de mâini călduroase și complimente reciproce, toate însoțite de fotografi, reporteri de televiziune, imagini și fotografii care au umplut mediile din întreaga lume. Nu știu dacă această întâlnire a fost chiar atât de spontană cât a vrut să ne convingă președintele SUA, care publicase un mesaj pe Twitter și vezi Doamne, Kim i-a răspuns imediat. (De unde se deduce că este un fan Twitter.) Oricum este o lovitură reușită de PR, tocmai când Statele Unite se pregătesc de alegerile din 2020. Analiștii americani au interpretat acest gest ca o asigurare dată de președinte alegătorilor lui că îl preocupă securitatea și liniștea americanilor, că încearcă să atenueze pericolul nord-coreean, țară care, se pare că dispune de mai multe arme nucleare decât Iranul (care teoretic nu le are) iar expresia lui Kim sugerează publicului că a fost cucerit de farmecul lui Donald Trump și mâine se va așeza la masa negocierilor. Or nici pe departe lucrurile nu stau așa.Read more…

Răspuns publicat în Jurnalul Săptămânii

În ediția de astăzi, 04 octombrie, a săptămânalului Jurnalul Săptămânii, din Tel Aviv, a apărut răspunsul la Scrisoarea deschisă publicată în Baabel, Din păcate, ziarul nu a publicat și Scrisoarea deschisă, pentru ca cititorii să vadă ce conținea ea și la ce se referă răspunsul. Revista Jurnalul Săptămânii neavând, deocamdată, o versiune electronică, putem publica doar o imagine a articolului, ceea ce și facem.Read more…

Cartierul Mea Șearim din Ierușalaim, la 145 de ani

Oricine vizitează Orașul Sfânt fie cu scop turistic, fie pentru a omagia una din cele trei religii care au înflorit aici de-a lungul istoriei și care îi conferă acest atribut, al sfințeniei, nu poate să nu viziteze sau măcar să dorească să treacă prin acest cartier pitoresc. Ajung aici pelerini din întraga lume, dar printre aceștia, un număr însemnat sunt pelerini creștini români ! De ce ? Foarte simplu: fiindcă biserica ortodoxă română din Ierusalim se află chiar în acest cartier, pe o stradă impunătoare , Șivtei Israel nr. 46, chiar vizavi de Ministerul israelian al învățământului. În zilele noastre cartierul este populat cu precădere de evrei ultra ortodocși, numiți în ebraică haredim, mulți aparținând grupului ultra religios denumit Neturey Carta. În anul 2016 locuiau în cartier 9600 de persoane, majoritatea aparținând celor două grupuri mari de evrei haredim: hasidim și litaim. Străzile, casele și oamenii arată de parcă aparțin unei alte perioade, cel mai probabil perioada țaristă în Rusia, sau poți avea impresia că te afli într-un cartier evreiesc est- european numit ștetl. Și limba vorbită de locuitori este mai mult idiș (dialect german vorbit de evreii europeni) decât ivrit (ebraica modernă). La toate intrările în cartier sunt afișate anunțuri în ebraică și engleză care previn vizitatorii să aibă îmbrăcăminte modestă și decentăRead more…

SOS! Salvaţi Marea Moartă!

În continuare aș vrea să prezint încă câteva aspecte legate de Marea Moartă. Căutând informații pe internet, unul din primele lucruri care sar în ochi sunt titluri ca: „Salvați Marea Moartă”, „Marea Moartă pe cale de dispariție”… Concomitent scade și nivelul apei sărate subterane. Locul ei este luat de apă dulce adusă de torenți. Astfel stratul gros de sare din subteran se dizolvă treptat, apar goluri și pământul se surpă, formându-se gropi adânci (sinkholes). După alte păreri nu este vorba de sare ci de straturi de nisip care sunt spălate de ape și apar goluri. Pagubele sunt enorme. Au avut loc accidente, clădiri au fost distruse, mai multe plaje au fost închise, plantații au devenit inaccesibile, ba la un moment dat a apărut o groapă chiar în mijlocul șoselei. Circulația a fost deviată pe un drum local, dar nici acesta nu oferă siguranță pe termen lung. Întregul mal apusean al Mării Moarte a devenit nestabil – despre cel răsăritean există mai puține informații, dar presupun că același fenomen se petrece și acolo. Cu timpul șoseaua va trebui reconstruită pe un traseu mai ridicat, mai departe de mal. Deocamdată nu se vede nicio soluție, decât ca Marea Moartă să fie umplută din nou…Read more…

Scripcarul pe acoperiș – o nouă premieră la TES

Am văzut recent premiera unui nou spectacol al TES și sper că va fi un mare succes. Desigur că la premieră spectacolul încă nu este rodat, adesea mai e nevoie de unele retușări. Dar și așa sunt sigură că „Scripcarul pe acoperiş” va ține afișul multe stagiuni. Nu sunt critic de teatru, dar pentru că am văzut acest spectacol de mai multe ori în locuri diferite, vă pot împărtăși părerile mele ca să vă conving să-l vedeți. Credeți-mă, merită. Este un musical produs pentru prima dată în 1964 la New-York, dar este iubit și în ziua de azi. Garanția succesului este textul foarte bun, muzica și tot ce ține de un spectacol de care te bucuri că l-ai văzut și dorești să-l mai vezi de multe ori, ceea ce am și făcut. Deși au trecut atâția ani de când nu mai am o legătură directă cu TES, mi-a rămas o mare dragoste pentru acest teatru. Multe spectacole le-am revăzut la nesfârșit, cunoșteam artiștii și regizorii, mă simțeam acolo „ca acasă”. Și iată-mă la premiera „Scripcarul pe acoperiș”, spectacol pe care l-a văzut în engleză la New-York, în germană la Berlin și mai am și acum un disc vchi, de vinil, al spectacolului în idișRead more…

Orfanii din dulap

Spre deosebire de hainele pe care le purtăm în mod repetat, „orfanii” nu se supun aceloraşi termene de expirare de tipul „nu ai mai purtat o anume haină 2 ani, scoate-o din dulap”. Atunci când îţi faci o evaluare serioasă de garderobă, încearcă să îţi dai seama că aceste haine rar asortate te pot forţa să fii mai creativă, să îţi depăşeşti limitele stilistice, ajungând să le asimilezi în garderoba ta zilnica.Read more…

Încolo și înapoi –aventurile noastre din Cehoslovacia, în august 1968

Deci se apropia vara anului 1968, iar noi ne pregăteam pentru o ședere de mai multe săptămâni în Tatra Înaltă. Speram să ajungem acolo și să urcăm pe munți cu rabla noastră de Trabant 601. Șansele de reușită erau destul de îndoielnice. Traversarea Marii Câmpii Ungare de la Borș și până dincolo de Miskolc a fost relativ simplă. Dar odată ce am trecut granița Cehoslovaciei ne-am găsit pe „terra incognita”: nu cunoșteam limba și dispuneam de o sumă de bani extrem de limitată, de-a dreptul ridicolă, atâta cât ne-a aprobat agenția de turism ONT. Nu știam dacă Trăbănțelul nostru astenic, cu toată încărcătura lui, va fi în stare să urce munții. Și ce ne facem dacă nu? Am discutat dinainte felurite scenarii posibile pentru a ajunge la destinație dacă urcușul se va dovedi peste puterile lui. Atunci încă nu bănuiam că nu vom ajunge nici măcar la poalele munților și problema nu se va pune deloc.Read more…

Centenarul evreilor ardeleni

Oare câți evrei ardeleni de astăzi știu că au și ei un centenar de sărbătorit? Dacă răsfoiești ziarul Uj Kelet [Noul Răsărit], de la apariția căruia se împlinesc tot 100 de ani, descoperi că nu evenimentele de la Alba Iulia erau în centrul atenției ziarului, ci înființarea la 20 noiembrie 1918 a Uniunii Naționale a Evreilor din Ardeal. „Această dată marchează începutul procesului de transformare națională a evreilor ardeleni”, scria ziarul Uj Kelet; o transformare considerată a fi necesitate istorică. Evenimentul este pe larg comentat de către Ernő Marton, liderul evreimii naționale din Ardeal. „De fapt, la 20 noiembrie 1918 – scria Marton – nu s-a întâmplat altceva decât că evreimea din Ardeal a reluat firul propriei sale istorii, pe care l-a pierdut cu 50 de ani în urmă. S-a întors la propriul său trecut, dar nu cu mâinile goale”. Prin această afirmație Marton avansează teza privind consecințele benefice ale asimilismului. Marton era de părere că: Asimilismul a fost o necesitate istorică, fără de care evreimea ar fi decăzut total în închisoarea neaerisită a ghetoului lipsit de lumină. Asimilismul ne-a îmbogățit cu multe valori. Evreii au însuşit cultura occidentală și europenismul care, pe lângă toate păcatele și erorile lor, sunt valori umaniste extraordinare. „Dar în 1920 asimilismul a devenit anacronic – conchide Ernő MartonRead more…

Secretele arhivelor Vaticanului din timpul celui de-al Doilea Război Mondial vor fi dezvăluite

n urmă cu două săptămâni Vaticanul a anunțat că la 2 martie 2020 va face publice arhivele secrete ale papei Pius al XII-lea, care se afla în fruntea Bisericii Catolice în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Inițiativa aparține papei Francisc. În acest fel, Vaticanul răspunde presiunilor de peste trei decenii, exercitate de istorici din întreaga lume, inclusiv de Yad Vașem și de alte organizații evreiești, de a se deschide arhivele secrete referitoare la pontificatul papei Pius al XII-lea din timpul războiului. Această măsură va permite cercetătorilor să stabilească adevărul despre atitudinea papei și a Vaticanului față de fascism, nazism și prigonirea evreilor. ”Biserica nu se teme de istorie,” a declarat papa Francisc în fața personalului care se ocupă de arhivele secrete ale Vaticanului, arhivă cu zeci de mii de documente legate de papa Pius al XII-lea. De obicei Vaticanul își deschide arhivele la 70 de ani după terminarea pontificatului unui papă, dar cercetătorii au cerut să se deschidă mai devreme această perioadă, pentru a se putea găsi explicații și da răspunsuri la atitudinea deosebit de controversată a Vaticanului și a papei în perioada celui de-al Doilea Război Mondial față de evrei și față de Holocaust.Read more…

Amintirea lui Ioan (Pi) Muşlea (mai 1940 – iulie 2019)

În 10 iulie 2019, la ora 9.00 dimineaţa un grup de oameni (nu prea numeros, probabil şi din pricina sezonului estival) s-a adunat la Cimitirul Central pentru a-l conduce pe ultimul drum pe cel care a fost Ioan Muşlea (Pi – pentru apropiaţi) inginer, informatician, poet, traducător, iubitor de jazz, de lectură şi de film, un intelectual în cel mai deplin sens al acestui cuvânt. După ce am depus buchetul cu flori albe pe catafalc şi am transmis condoleanţe familiei îndoliate, am privit jur-împrejur şi am avut un moment de cumpănă neştiind încontro să mă îndrept, pentru a-mi ocupa locul potrivit în configuraţia adunării funerare. Pe o latură se aşezaseră foştii colegi de la Centrul Teritorial de Calcul Electronic Cluj (CTCE), unde Ioan Muşlea a condus (în anii 1970-1980) Compartimentul Cercetare, iar vizavi erau foştii colegi de la Studioul Teritorial de Televiziune TVR Cluj, unde defunctul ocupase funcţia de director între 1997-2002. Dilema mea provenea din faptul că, la sfârşitul anilor 1970, mi-am început cariera ca programator la CTCE Cluj, iar din 1992 lucrez ca redactor la TVR Cluj, astfel încât l-am cunoscut pe Ioan Muşlea atât în ipostaza de informatician, cât şi în cea de teleast. Read more…

Oameni și Turnuri

Legenda (sau poate fragmente ale unui adevăr istoric?) păstrată impecabil de ”Marea Carte a Legii”, transmisă de evrei cu grijă și respect din generație, în generație, de-a lungul mai multor milenii, ne amintește de orgoliul oamenilor care – folosind mijloacele epocii – voiau să se înalțe cât mai sus către Necunoscutul care-i incita și înfricoșa în același timp. Diversitatea limbilor care le vorbeau îi împiedica să se înțeleagă între ei și, fireşte, îndrăzneața lor construcție – Turnul Babel – în lipsa unei necesare și riguroase comunicări și deci coordonări, s-a năruit, asemeni multor alte mari proiecte de atunci și până acum. Într-o interpretare profană legenda Turnului Babel ( termenul ebraic vechi are semnificația de ”confuzie”) vorbește despre năzuința și străduința Omului de a se înălța, de a se îndepărta cât mai mult de constrângerile pământești, dorind să se simtă mai apropiat de nemărginirea cerească. Dar înțeleapta istorie a Turnului Babel (de la care se trage și denumirea de Babilon al marelui oraș-imperiu în care a înflorit multe secole cultura diasporei evreiești) sugerează forța multilateralității culturale. Fără a se fi unit numeroase și diverse grupuri umane, impresionantul ”proiect” uriaşul turn nici măcar nu s-ar fi putut imagina și, cu atât mai greu, s-ar fi putut începe ridicarea lui Deci, nu diversitatea constructorilor a fost cauza nereușitei, ci incapacitatea de a comunica a grupurilor diverse vorbitoare de limbi diferite. Profunzimea și actualitatea acestei povestiri din Cartea Bereșit ( Geneza din Biblie ) este dovedită de consecvența cu care oamenii au perseverat în preocuparea lor de a construi ”turnuri” cât mai înalte… Read more…

Povestea unui om care a decis să scrie o carte

Baabel publică un Interviu realizat de Astrid van Nahl, de la revista Alliteratus.com, cu Peter Biro, unul dintre autorii revistei Baabel care, după debutul literar în limba română s-a încumetat să-şi trimită spre publicare şi scrierile în limba germană. Acest demers, precum şi ineditul tematicii abordate de doctorul Petre Biro, originar din Oradea şi stabilit în Elveţia, au generat interesul revistei Alliteratus.com şi astfel s-a născut interviul semnat de Astrid von Nahl. În continuare publicăm versiunea română a acestui interviu.Read more…