Despre Revista Baabel

Revista Baabel este concepută sub semnul diversităţii. Dorim ca această publicaţie să fie un loc generos şi prietenos destinat cunoaşterii Celuilalt – apropiat sau îndepărtat, vorbitor de altă limbă, împărtăşind altă credinţă, respectând alte obiceiuri şi tradiţii, ciudat, marginalizat, stigmatizat sau pur şi simplu altfel – şi cunoaşterii fiecăruia dintre noi care suntem Celălalt pentru Alţii.Read more…

Alegerile din ţările UE ar putea însemna sfârșitul lui Viktor Orbán?

Un foarte recent sondaj de opinie din Ungaria arată că în ultimele două luni, premierul Ungariei, Viktor Orbán, a pierdut aproximativ 500.000 de alegători. Principala cauză a acestei reduceri a popularității a fost, paradoxal, intenția desființării Universității Central-Europene din Ungaria (mai multe orașe din România au invitat conducerea Universității să se stabilească aici). Am folosit paradoxal deoarece, până de curând, Orbán a știut să aleagă cu mare talent o imagine a dușmanului care să-i sperie pe unguri și să atragă cât mai mulți viitori alegători de partea lui (Alegerile legislative din Ungaria vor avea loc în 2018). După refugiați și Bruxelles, alesul a fost George Soros, cel care a fondat Universitatea Central Europeană de la Budapesta.Read more…

1980 -1981. Primul meu serviciu în Țara Sfântă

Am primit o invitație pentru un nou interviu. Al câtelea? Întreprinderea era înregistrată la Mitzpe Ramon, în Deșertul Neghev, la aproape 300 km de Haifa. Conducerea și biroul de proiectare se aflau în zona industrială Holon, lângă Tel Aviv. Scrisoarea primită era semnată de inginerul șef, al cărui nume mi-a sugerat inițial o proveniență sud-americană. Ceea ce m-a determinat să plec la Holon a fost prospectul întreprinderii, specializată în aparatură pentru irigații, unde am remarcat un număr de robinete și aparate automate, a căror concepție m-a făcut să sper că lucrând acolo, voi reuși să le modernizez. Cu timpul am aflat mai multe despre istoria interesantă a acestei întreprinderi. În anii de început ai statului, un maistru polonez pe nume Rafael a primit o importantă subvenție de la stat pentru a înființa o întreprindere la Mitzpe Ramon. Fabrica a mers bine, având monopolul fabricării acestor echipamente – toată agricultura israeliană cumpăra utilaje de irigații produse aici. Rafael s-a îmbogățit.Read more…

Prof. Bilașcu și primele femei stomatolog din România

La începutul anilor 90, nu mult după Revoluţie, am venit în vizită în Clujul natal. Urcam dealul spre cimitirul unde se odihneau părinţii mei.Strada, care odată s-a numit Majális út și apoi str. Republicii, se numea acum str. Prof. Gh. Bilașcu. M-am bucurat să văd înscris acest nume, căci întemeietorul stomatologiei române a fost și maestrul părintelui meu, iar eu, în căutările mele de istorie a medicinei, i-am întâlnit de multe ori numele și biografia. M-am întrebat dacă lumea știe cine a fost Bilașcu și m-am hotărât să întreb doi oameni care urcau și ei dealul. Unul mi-a spus că a fost activist naţional ţărănist, iar celălalt: “mi se pare că a fost ministrul agriculturii după Primul Război Mondial”. Dar cine a fost de fapt Gheorghe Bilașcu (1863-1926)?Read more…

Cannes 2019 (I). Între mitologie și constrângerile epocii

Orice ar face, oricât ar vrea să fie, în primul rând, un festival al marilor dări de seamă ale cinematografului de peste an, Cannes-ul rămâne, de-a lungul celor aproape două săptămâni ale sale, un loc al unei miraculoase schimbări geografice. Liniștita stațiune de pe Coasta de Azur acumulează toată splendoarea artificiilor reînnoite în fiecare seară, deconcertanta paradă a frumuseții gratuite, din ce în ce mai futuriste, a rochiior care trec pe covorul roșu. Toate acele instalații de mătase, catifele și dantele care nu pot fi văzute în altă parte și pe care nu le va mai purta nimeni, niciodată, au fost mai fantasmagorice decât oricând în acest an. A fost nevoie, de câteva ori, de intervenția unor bodyguarzi pentru a le ajuta pe purtătoarele lor să urce treptele. Am fost întrebată, de multe ori, cum își ocupă locul pe scaune toate acele jupe sub formă de corole sau umbrele uriașe ori trene lungi de câțiva metri. Sfântă naivitate! Deținătoarele respectivelor construcții nu vor intra niciodată în sală, să vadă filmele. Modele mai mult sau mai puțin celebre, ele au venit pentru a fi văzute, pentru a face publicitate caselor de modă. După ce trec de exercițiul urcării scărilor, intră în marele hol al sălii Lumière, după care pe aci ți-e drumul. Ies printr-o ușă lăturalnică. Pe Sharon Stone, pe Penelope Cruz, pe Angelina Jolly nu le vei vedea niciodată astfel gătite. Ele vin să-și prezinte filmele, să stea alături de public. Astfel de spectacole, după zisele unora, adevărate bâlciuri ale deșertăciunii, fac parte din mitologia celui mai mare festival de film din lume, al treilea eveniment mediatic după Jocurile Olimpice și Cupa mondială de fotbal.Read more…

Eroul meu din copilărie

Orice călător are nevoie de puncte de reper pentru a se dumiri: de unde a venit, unde se află, încotro se îndreaptă. Iar dacă acest adevăr e valabil în lumea coordonatelor spaţio-temporale, cu atât mai mult se aplică în cea a simbolurilor şi a principiilor în care spiritul uman încearcă să-şi găsească calea. Omul are nevoie de referinţe pentru a se orienta în viaţă, iar unele „indicatoare” din drum îmbracă forma… unui bătrânel şchiop şi gârbovit de exemplu, cu ochii senini şi vorba domoală. Da. Şi în basme populare se întâmplă ca personajul principal să fie sfătuit de o bătrânică, uneori chiar fără nume, mereu fără pretenţii la faimă, răsplată, jumătatea împărăţiei sau orice altceva râvnit de eroul poveştii. Acest „reper fără nume” din basmul meu a fost bunicul. Care nici măcar nu mi-a fost bunic în sens biologic. Read more…

Documente în limba idiș găsite în gniza din Cairo

Printre nenumăratele documente descoperite în gniza din Cairo au fost multe surprize. Una din ele era faptul că s-au găsit documente în limba idiș. Doar evreii locali vorbeau iudeo-araba, nu idiș! Cum se explică prezența acestor texte tocmai în Egipt? Cercetătorii încă nu au căzut de acord. Unii cred că textele, puține la număr, ar fi fost lăsate în urmă de călători sau negustori veniți din Germania sau din Europa de Răsărit. Alții presupun că în sec. al XIV-lea ar fi existat deja o mică comunitate de evrei așkenazi, vorbitori de idiș, atât la Cairo cât și în Palestina. Cine știe? Cel mai vechi text în limba idiș găsit în gniza este un codex, adică o carte datată 9 noiembrie 1382. În zilele noastre ea se află la Cambridge, unde a fost adusă de Solomon Schechter. Cartea are 84 de pagini și conține mai multe poeme epice. Unele au subiecte biblice: Moșe Rabeinu (Moise, marele nostru învățător), Gan Eden (Grădina Edenului), Yosef Hatzadik (Iosif cel drept) și Avraham Avinu (Strămoșul nostru Avraam). În continuare este o fabulă și în sfârșit două fragmente inspirate din poemul epic Kudrun bazat pe o legendă germană.Read more…

Festivalurile au murit. Trăiască festivalurile!

“Another Round, cel mai recent film în regia lui Thomas Vinterberg, cu Mads Mikkelsen în rolul principal, a fost selectat la cea de 73-a ediție a Festivalului Internaținal de Film de la Cannes și va ajunge în cinematografele din România la finalul acestui an”. O astfel de știre, de curând difuzată de societatea de distribuție, poate deconcerta pe cititorul neconectat la știrile de ultimă oră din frământata lume cinematografică a lunilor din urmă. A 73-a ediție a Festivalului de la Cannes? Care? Cel care ar fi trebuit să aibă loc în mai? Oricât ar părea de ciudat, delegatul general al celei mai importante manifestări cinematografice din lume, Thierry Frémaux, a spus răspicat săptămâna trecută: “Nu putem să spunem la revedere tuturor, ne vedem anul viitor”. După ce a ținut pe jar întreaga suflare a filmului de pe mapamond, interesată de soarta marilor festivaluri, în timp ce multe au lăsat drapelul jos în lupta cu pandemia, acceptând trista realitate a renunțării, a anulării edițiilor în curs, (Avignon, Locarno, Karlovy Vary), în timp ce Mostra venețiană, cel mai vechi festival cinematografic, încă se mai gândește asupra modalității exacte în care ar putea ființa întâlnirea de la Lido din septembrie, Thierry Frémaux și Pierre Lescure (președintele festivalului de la Cannes) au hotărât: ediția cu numărul 73 va exista, și nu în format virtual. În niciun caz. Ce-i drept, nici fizicește, ca să spunem așa, nu e posibil. Unde-i lege nu-i tocmeală. Restricțiile sunt restricții pentru toată lumea. Read more…

Rămas bun, Zsigmond (Zsiga) Erdős!

Operatorul imagine Zsiga Erdős a plecat prea curând într-o lume mai bună, izbăvindu-se de suferinţa unei boli crunte, neiertătoare…Un coleg, un prieten, un Om de nădejde a părăsit această lume. Chipul său blând, surâsul sfielnic, umorul fin, măiestria sa de a culege imagini, empatia faţă de oameni şi poveştile de viaţă vor rămâne doar în amintiri. Din aceste amintiri am să împărtăşesc şi eu pentru a-mi ostoi durerea…În 1992, când am ajuns la TVR Cluj, Zsiga era un tânăr entuziast şi dedicat trup şi suflet muncii de televiziune. Îl întâlneam în regia de emisie (unde sincronizam în direct titrajul emisiunilor maghiare). Urca în goană scările, cu câteva minute înainte de emisiune, purtând în braţe un vraf de casete (VHS), ordonate după comperajul abia scos din maşina de scris. Pe atunci aproape totul se făcea în ritm de Ultima Oră. Erau multe evenimente şi puţine camere video; uneori montajul se făcea direct de pe camera cu care se filmase cu ceva timp înainte. Zsiga controla ordinea casetelor şi urmărea cu atenţie maximă modul în care erau introduse în player, verifica prima şi ultima imagine (precizată întotdeauna în desfăşurător, pentru că pe atunci, la noi, nu exista opţiunea time code-ului). În restul timpului Zsiga filma, purtând pe umăr camera VHS şi învăţa să monteze (cu videoplayere de amator primite din ajutoare, ca de altfel şi videocamerele). Read more…

Rătăciri deliberate

”Toate călătoriile trebuie să fie ca niște poeme”. Este o frază a poetului american Paul Blackburn peste care am dat săptămâna trecută și care-mi revine în minte de câteva ori pe zi. Visez tot mai des că plec. Că mă urc în mașină și pornesc la întâmplare, mă las purtată de drum în voia lui. Îmi plac autostrăzile. Îmi place eficiența lor, organizarea lor, sentimentul de siguranță pe care mi-l conferă. Și de libertate. Întotdeauna când ajung ”dincolo” pe autostradă mă opresc în prima benzinărie și beau o cafea. Sărbătoresc faptul că am scăpat de drumul cu două benzi pe care ne înghesuim de-a valma camioane, mașini, biciclete și căruțe. Îmi plac autostrăzile, dar nu pentru viteză. Ci pentru spațiile de parcare și pentru toate posibilitățile pe care ți le oferă. Pentru toate drumurile laterale și pentru indicatoarele care pomenesc de vestigii arheologice, monumente istorice, localități cu nume pe care n-o să le mai auzi probabil a doua oară. Read more…

Nici război, nici pace

Războaiele din Israel sunt un pic cam ca alegerile. S-a mai terminat o rundă și așteptăm runda următoare. Până atunci pauza de respirație care îmi îngăduie să trag niște concluzii. Si chiar dacă ele nu vor fi pe placul tuturor eu le pun aici că dacă tot le-am tras, e păcat să nu le împărtășesc. Nici una din părți nu a reușit să-și asigure fotografia victoriei. Nu a existat o poză echivalentă cu cea a soldatului sovietic care a fluturat drapelul URSS deasupra Reichstagului la finalul celui de Al Doilea Război Mondial. Scriitorul Amos Oz spunea odată: “Cu cât vor fi mai multe victime israeliene, cu atât va fi mai bine pentru Hamas. Cu cât vor fi mai multe victime palestiniene va fi mai bine pentru Hamas” . Din fericire pentru noi, Israelul a evitat să-i procure Hamasului această victorie morală. Mă doare sufletul pentru fiecare nevinovat ucis însă pot spune cu mândrie că Israelul a încercat și chiar a reușit să limiteze cât mai mult numărul de victime colaterale printre cei neimplicați in conflict. Acest război, ca mai toate războaiele, a adus cu el multă, foarte multă ură. A făcut să erupă tot puroiul netratat din societate. Dar a mai fost totodată și un alt aspect. Poate că nu ați auzit până acum despre Ido Avigal, un băiat de 5 ani din Sderot, lovit mortal de o rachetă pe care Cupola De Fier nu a reușit să o intercepteze și al cărui tată a zis – cu toată durerea – că speră ca micuțul Ido să fie ultima victimă a conflictului…Read more…

„Despre ce nu se uită” – o apariţie editorială recentă

Recent am primit o carte care mi-a trezit interesul în mod deosebit: un dialog între profesorul Jean-Jacques Askenasy, de la Universitatea din Tel Aviv, medic specialist de renume internațional în neurologie, membru de onoare al Academiei Române – și scriitoarea Cleopatra Lorințiu, director adjunct al Institutului Cultural Român din Tel Aviv. Este o conversație între doi intelectuali din două generații diferite și de formații diferite. Primul este un profesor israelian originar din România, născut în anul 1929, care a trecut prin perioada Holocaustului ca elev și prin perioada dictaturii comuniste ca student și tânăr medic neurolog, om care a luptat mulți ani pentru a primi aprobarea de plecare și a ajuns în Israel la intervenția fostului premier Golda Meir în 1972, după 12 de ani de așteptare. Vizavi de el se află o intelectuală română născută în anul 1957, care a crescut în condițiile regimului de dictatură comunistă și nu a cunoscut regimul de dictatură legionară și antonesciană în mod direct, cu numai din lecturi, iar după revoluția din decembrie 1989 a funcționat în diplomația culturală românească și a fost căsătorită cu un intelectual evreu din Franța. Read more…

Alegerile europene dau semnale pozitive

La prima vedere, s-ar putea spune că n-ar trebui să punem pe același plan alegerile din Marea Britanie cu cele din Franța. Totuși, la o analiză mai atentă, descoperim un numitor comun: semnalul pozitiv către menținerea Europei unite. Este mai greu să discernem acest element la scrutinul din Anglia, dar vom încerca. Londra menține în continuare Brexitul – o lovitură pentru Uniunea Europeană, în sensul eventualei răspândiri a ideii ca o molimă. A fost văzută așa de multă lume care prevedea ieșirea Olandei, Franței, Germaniei, Italiei, deci prăbușirea acestei unități europene greu create, cu multe erori, dar cu realizări uriașe (Am mai declarat că sunt o europeană convinsă).Read more…

Evreii din Surinam – o comunitate în toate culorile curcubeului

Surinam este cel mai mic stat din America de Sud, cu numai o jumătate de milion de locuitori. Se află aproape de Venezuela, lângă Guyana Franceză (de unde se lansează misiunile spațiale europene). Înainte de 1975 a fost cunoscut sub numele de Guyana Olandeză. A fost descoperit în 1498 de Cristofor Columb, dar pentru că nu avea aur și argint, spaniolii și portughezii nu au fost interesați să-l ocupe. Teritoriul a fost la început colonie engleză, fiind apoi cedat Olandei, în schimbul insulei Manhattan!Primii coloniști evrei au venit în Surinam în anii 1630, încă înaintea oricărei stăpâniri europene. Erau originari din Portugalia, refugiați de teama Inchiziției. Ei s-au stabilit pe malul râului Surinam, au întemeiat colonia Thorarica și au început să cultive trestia de zahăr. Al doilea grup a venit în 1652, împreună cu englezii care au colonizat teritoriul în numele Angliei. Ei s-au stabilit lângă pârâul Cassipora. Al treilea grup de vreo două sute de evrei au venit în 1664 din Cayenne (în actuala Guyana Franceză). Și ei s-au așezat pe pârâul Cassipora. Drepturile civile și religioase pe care le-au primit de la administrația britanică au fost menținute și de cea olandeză.Read more…

Cinci tendinţe de primăvară

Dacă ati trecut prin magazine în ultimele săptămâni, sunt sigură că aţi observat cum brandurile au început ba sa picure piese subțiri din colectiile de primăvară, ba să afișeze imagini gargantueşti cu rochii în nuanțe de galben solar, bleu azuriu, verde crud şi roz delicat, ba să ne tenteze cu sandale, culori de drajeuri delicioase, imprimeuri florale şi exotice, deși noi abia ne descotorosim de cojoace, fulare, cizme şi culori închise. Pe de altă parte, veştile stilistice sunt îmbucurătoare: până cand primăvara își intră pe deplin în drepturi, avem în magazine o serie de piese „de tranziție” pe care le putem cumpăra şi, well, purta începând chiar de azi. în felul acesta, chiar dacă nu toate zilele următoare vor fi însorite şi calde, ţinutele noastre tot vor invoca primăvara.Read more…

Cu condeiul şi lupa prin Balcani (IV)

Paradoxul balcanic admite definiții variate, deoarece are nenumărate fațete. Una dintre ele este rata foarte ridicată a șomajului în rândul tineretului, chiar dacă lasă impresia că ar duce o viață confortabilă, relexată și lipsită de probleme materiale. Tineretul balcanic, în special cel din Croația, umple străzile, barurile, cluburile și restaurantele la orice oră din zi sau noapte.Tinerii șomeri arată sănătoși, frumoși, în formă, poartă haine de ultimă modă și adesea scumpe, iar fetele sunt machiate impecabil.Am remarcat că cele mai multe orașe, ba chiar și sate au o piață principală, unde oamenii merg să vadă pe alții și să fie ei înșiși văzuți. Locuri cum ar fi “Stradun” în Dubrovnik, ori “Riva” la Split au o atractivitate notorie și sunt pline de buticuri elegante și terase de cafenea. Ele servesc și ca focar de socializare al orașului, unde localnicii se întâlnesc cu prietenii lor. Există o rutină bine stabilită pentru dinamica locului. Oamenii care vor să întâlnească prieteni se așează la o masă, beau și privesc cu atenție trecătorii. Read more…

Cu ochi de turist, și nu tocmai.

Prima vizită acolo am făcut-o în anul 2002, după ce timp de câțiva ani întâlnirile aveau loc în România, cu ocazia diverselor evenimente științifice. La ora aceea nu știam prea multe lucruri despre locuri despre care aș fi trebuit să știu mult mai mult. Răposatul meu tată copilărise acolo, iar bunicul meu e îngropat într-o mică localitate din nordul regiunii. O precizare: eu mă încăpățânez s-o numesc regiune, deși astăzi în mod formal această bucată răspunde la toate criteriile pentru a fi numită țară și stat: are granițe (nu prea clare în răsărit), are guvern (deajuns de instabil, dar nu e singura!), are imn și drapel (trei culori cu care sunt familiarizat) și parlament și legi. Dar la acest subiect mă voi întoarce imediat. Nu știam prea mare lucru pentru că pe vremea mea subiectul Basarabia (căci despre Basarabia e vorba!) era stric interzis în România comunistă, iar tatălui meu îi era pur și simplu teamă să deschidă discuția despre acele meleaguri unde mai aveam și rude…Read more…

Centenar Ţicu Goldstein – avanpremiera unui eveniment ştiinţific

Centrul de cercetări Interdisciplinare în Științe umaniste și Sociale (Centre de Recherches Interdisciplinaires en Sciences Humaines et Sociales (C.R.I.S.E.S.) de la Universitatea « Paul Valéry » din Montpellier (Franța), Centrul de Istorie a Evreilor și Ebraistică « Dr. Alexandru Șafran » de la Universitatea « Alexandru Ioan Cuza » din Iași, Centrul pentru studiul Istoriei Evreilor din România « Wilhelm Filderman » al Federației Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic organizează un simpoziona dedicat lui Ţicu Goldstein, la centenar. Evenimentul va avea loc duminică 8 martie 2020 între orele 10.00-14Read more…