Despre Revista Baabel

Revista Baabel este concepută sub semnul diversităţii. Dorim ca această publicaţie să fie un loc generos şi prietenos destinat cunoaşterii Celuilalt – apropiat sau îndepărtat, vorbitor de altă limbă, împărtăşind altă credinţă, respectând alte obiceiuri şi tradiţii, ciudat, marginalizat, stigmatizat sau pur şi simplu altfel – şi cunoaşterii fiecăruia dintre noi care suntem Celălalt pentru Alţii.Read more…

Progresul şi viitorul civilizaţiei

Viteza progresului industrial e amețitoare. Iată un exemplu edificator: în 1998, Kodak avea 170.000 de angajați și vindea 85% din hârtia foto necesară în lume. În doar câțiva ani, baza tehnică a afacerii lor a dispărut și au dat faliment; au apărut aparatele foto digitale, care s-au vândut cu miliardele, adesea combinate cu telefoanele digitale, nimeni nu a mai avut nevoie de hârtia foto color și de filmul pentru diapozitive. Au dispărut și miile de laboratoare care developau filmele făcute de amatori. Ceea ce s-a întâmplat cu Kodak se va întâmpla cu o mulțime de industrii, în următorii 10 ani. Și majoritatea oamenilor nu-şi pot imagina ce se va întâmpla în viitor.. Read more…

Baloane și zmeie din Gaza

În renumita carte a lui Khaled Husseini ”Vânătorii de zmeie,” care a devenit și film, nu este vorba despre zmeie și jocuri pașnice, ci despre un război îngrozitor și despre bombardamente din avioane rusești și, mai târziu, americane și despre alte fapte ale unei societăți închise din Afganistan. Și uite că oameni care precis nu au citit cartea asta și nu au văzut nici filmul, inventează un război foarte periculos, la care participă chiar zmeie. Asta se întâmplă pe granița cu Gaza, în anul 2018. După ce au încercat toate metodele de teroare pe care ni le putem închipui și după ce au văzut că nici teroarea cu tuneluri nu le prea merge, fiindcă pentru prima dată în istorie, israelienii au construit un mecanism (încă secret) care descoperă tuneluri, s-au gândit să încerce prin aer. Fiind inventivi, au ajuns la cea mai surprinzătoare armă: zmeul. Acest joc de copii, care pare atât de inocent, se poate transforma într-o armă de distrugere de proprietate și chiar o armă care să omoare.Read more…

Pe capul meu de locuitor…

Mă întreb uneori, îndeajuns de des, pentru cine scriu. Întrebarea e firească, și totuși necesită o explicație. Dacă aleg un subiect care se referă la actualitatea românească sau europeană, cei care trăiesc acolo o cunosc mai bine ca mine. Iar dacă scriu despre ce este la noi, în Israel, o altă parte a cititorilor are dreptul să se plictisească numai când vede titlul eseului. Pe cine interesează problemele altora? Doar fiecare le are pe ale sale.Read more…

Agricultura în deșertul Negev

Deșertul Negev, „triunghiul” care ocupă partea de sud a Israelului, este de fapt prelungirea peninsulei Sinai, cea care face legătura între Sahara pe de o parte și Peninsula Arabică de cealaltă, deci face parte din sistemul celor mai mari deșerturi ale planetei. Chiar dacă are un cert potențial turistic, nu este chiar locul cel mai potrivit pentru a susține așezări omenești. Dar cum deșertul Negev ocupă peste 60% din suprafața țării, iar dacă adăugăm deșertul din jurul Mării Moarte ajungem la un procentaj și mai ridicat, e clar că aceste suprafețe reprezintă „rezerva” țării, mai ales în condițiile în care populația crește rapid, atât din sporul natural, cât și ca urmare a imigrației. Încă înainte de proclamarea independenței, conducerea Agenției Evreiești din Palestina a înțeles importanța acestei zone și a stabilit acolo 11 așezări de tip kibbutz. Ca urmare a prezenței evreiești în Negev, în 1948, când teritoriul Palestinei a fost divizat într-un stat evreiesc și unul arab, deșertul Negev a fost alocat statului evreiesc.Read more…

Olga Bancic

Îmi închipui fețele mirate ale cititorilor: asta cine o mai fi? Vreo „eroină a clasei muncitoare”, pe care comuniștii înșiși au uitat-o? Trebuie întâi să-i mulțumesc lui Jack Chivo pentru că mi-a dat ideea. Iar apoi voi încerca să vă conving că subiectul este chiar foarte interesant. Cititorii mai vârstnici își vor mai aminti numele Olga Bancic – dar cei mai tineri probabil nu l-au auzit niciodată. Mie îmi amintește de Liceul Nr. 2 din Arad. Poate altora le va aminti de o stradă din București, de ștrandul din Câmpulung Muscel, orfelinatul din Buzău, sau băile termale de la Geoagiu. Toate acestea ori nu mai există, ori au primit demult un alt nume. Dar prea puțini știu cine a fost ea cu adevărat Olga Bancic (1912 – 1944) s-a născut la Chișinău cu câțiva ani înainte de Marea Unire. De fapt o chema Golda și era fiica unui mic funcționar evreu. Familia trebuie să fi fost foarte săracă dacă la vârsta de 12 ani fetița era deja ucenică într-o fabrică de saltele. Participând la grevele muncitorilor din fabrica unde lucra, a fost în repetate rânduri arestată și maltratată. La șaisprezece ani și jumătate s-a căsătorit cu Jacob Salomon. Originar din Iași, el a supraviețuit Holocaustului și a devenit scriitor, fiind cunoscut sub pseudonimul Alexandru Jar. Tânăra pereche s-a stabilit la București și a activat în partidul comunist în ilegalitate. La o manifestație ea a fost arestată și condamnată la doi ani de închisoare. În 1937 soțul ei a plecat în Franța, iar ea l-a urmat cu un an mai târziu, după ce a fost eliberată. Read more…

Auschwitz – 75. Ce aş lua cu mine?

„Care ar fi cartea pe care ai lua-o cu tine pe o insulă pustie?.”. – iată o întrebare care figura frecvent în „oracolele” pe care le completam în adolescenţă. Însă nici un moment nu-mi imaginam „insula pustie” altfel decât un loc exotic cu palmieri şi şezlonguri comode pe ţărmul înspumat de valuri mângâietoare…Aseară, după ce am făcut duş, am aruncat o privire în baie, trecând în revistă raftul cu şampoane, geluri de duş, spumant de baie; ochii mi-au adăstat pe halatul de baie şi prosoapele pufoase şi m-a străfulgerat din nou întrebarea: Ce aş alege din toată această recuzită de igienă dacă aş fi obligată să-mi părăsesc casa dintr-un moment într-altul? Gândul care mă frământă periodic îşi are sorgintea în moştenirea Holocaustului pe care o port în fibra mea. Ce aş alege din dulapul de haine, din bufetul de bucătărie, din cămară? Cum aş încropi bocceaua cu care, a doua zi…Ba nu, în aceeaşi zi, peste câteva ore sau chiar mai puţin ar trebui să urc pe camionul care m-ar transporta în ghetou sau să merg pe jos, în convoi, alături de alţi năpăstuiţi? De unde poţi şti ce obiecte îţi vor fi necesare şi de cât balast va trebui să te debarasezi pe drum, care bagaje îţi vor fi smulse, furate, distruse…Read more…

Perspectivele strategice ale Israelului

Inspirat de viziunea celui mai longeviv premier israelian, Beniamin Netaniahu, citez din memorie: „Dacă arabii vor renunța la arme va fi pace în Orientul Mijlociu, dacă Israelul va renunța la arme, a doua zi nu va mai fi Israel” , voi aborda chestiunea esențială și dramatică a perspectivelor strategice ale Israelului, într-o zonă de conflict în permanentă schimbare. 1. Lipsa adâncimii strategice, adică îngustimea extremă a teritoriului ramâne o veșnică problemă în politica de apărare a Israelului, dar ea a fost în mare parte rezolvată prin creșterea mobilității forțelor de apărare terestre, prin eficiența extraordinară a forțelor aeriene și a celor de intervenție rapidă. Contextul strategic este favorabil actualmente în acest sens, adică posibilitatea unui atac terestru cu blindate este minimă, având în vedere starea precară a armatelor statelor vecine precum Siria, Irak, respectiv prevalența relațiilor de pace cu Iordania și Egiptul. Read more…

De la Paris, la Stuttgart

În urmă cu câţiva ani, într-o primăvară senină, am participat la câteva conferinţe tehnice, în cadrul unor prestigioase expoziţii internaţionale din Paris, Luxemburg şi Stuttgart. Prezentele note de drum au ca obiect orele libere ale după-amiezelor şi itinerarul între oraşele de mai sus. O bună parte din cele şase zile alocate pentru capitala Franţei – mai precis dimineţile – le-am petrecut la 18 kilometri de oraş, în Parc des expositions de Paris-Nord Villepinte, privind extraordinarele mașini unelte prin care creierul occidental a cucerit supremaţia globului terestru… Am vizitat totuşi şi muzeul Luvru, intrând prin piramida de sticlă a arhitectului chinez Ming Pei, controversata construcţie din sticlă şi oţel alăturată clasicului lăcaş de artă în 1989. Am parcurs emoţionaţi nemumăratele săli de pictură franceză, italiană, flamandă şi spaniolă, admirând operele marilor maeştri de talia lui Leonardo Da Vinci, Rembrandt sau Delacroix. Desigur că Mona Lisa și Venus din Milo sunt cunoscute cititorilor, dar voi aminti superbele opere ale unor artişti mai puţin mediatizaţi, cum ar fi Jacques Louis David, cu grandioasele sale picturi istorice, Giorgio de Castelfranco, cu graţioasele sale nuduri durdulii, François Joseph Heim, cu Massacre des Juifs (1824) şi nu în ultimul rând numeroasele picturi ale lui David şi Bat-Șeba, dintre care am reţinut versiunea pictorului Jan Massys.Read more…

Circumcizia – câteva informaţii suplimentare

Conform definiței, Dicționarul Merriam-Webster, circumcizia reprezintăactul de tăiere a preputului de bărbați, fiind practicat ca un rit religios de către evrei și musulmani; dar și de către alte persoane, ca un obicei social sau pentru beneficii potențiale de sănătate (cum ar fi îmbunătățirea igienei). Termenul circumcizie provine din cuvântul latin „circumcido” ce înseamnă tăiere împrejur. Această „operație” era practicată ÎNCĂ de omul timpuriu, fiind atestată în scrieri egiptene vechi din anii 5000 î.e.n.; era un ritual practicat odată cu maturitatea sexuală a bărbatului, asociat cu evenimente importante din viața unui bărbat, precum căsătoria sau debutul pubertății. Cel mai vechi atestat, care confirmă practicarea circumciziei, apare pe o reprezentare picturală egipteană datând din perioada anilor 2300-2200 î.Hr., Posibil că evreii au împrumutat aceasta practică – tăierea împrejur – de la egipteni, vecinii lor. Circumcizia constitue una dintre poruncile divine revelate în Biblie, fiind parte din legământul făcut de patriarhul Avraam cu Dumnezeul lui Israel…Read more…

Problema evreiască în dezbaterile Adunării Constituante din 1866

Discuţiile privind problema încetăţenirii evreilor dovedesc existenţa unei adevărate psihoze antievreieşti de care erau cuprinse, cu mici excepţii, clasa politică şi societatea românească în general. Printre obsesiile principale era teza invaziei evreieşti. După susţinerile unor deputaţi, la data respectivă în România trăiau 500.000 de evrei. În realitate, potrivit recensământului din 1859, populaţia totală a Moldovei era de 1.325.096 locuitori, din care118.922 erau evrei. La Iaşi, dintr-un total de 67745 locuitori, 47% erau evrei. În Muntenia, după o statistică din 1860, din 2.400.921 de locuitori 9234 erau evrei. (5934 trăiau în Bucureşti)Read more…

Calif pentru o zi

Așa că faptul că un medic anestezist scrie despre comunicarea dintre pacient și medicul său nu este întâmplător. Este un subiect de mare actualitate, care de la o zi la alta el devine tot mai ”fierbinte”.
Explicația se găsește în două date statistice opuse una alteia. Pe de o parte numărul populației care necesită îngrijire medicală crește în progresie geometrică. Oamenii trăiesc mai mult, sunt din ce în ce mai bolnavi și au nevoie de tot mai mult tratament și control periodic. Pe de altă parte, numărul medicilor activi crește doar în progresie aritmetică. Noi ieșim la pensie, unii mai și murim (poate nu știați?!), iar facultățile de medicină nu sunt în stare să-și mărească ”producția” în ritmul necesar pentru a acoperi nevoile. Rezultatul: un număr crescând de pacienți pentru fiecare medic și o teribilă lipsă de timp pentru a te ocupa de fiecare pacient, așa cum e nevoie și așa cum se așteaptă orice individ suferindRead more…

O strângere de mână

Pentru mine cel mai impresionant moment al serviciului divin de la sinagogă este cel în care cel chemat să citească din Tora îşi încheie pasajul desemnat şi, înainte de a se aşeza la locul său, strânge mâinile coreligionarilor din preajmă, primind surâzător vorbele lor bune. Am avut prilejul să particip la liturghia din biserica armeano-catolică şi am observat că, după Riturile Împărtăşirii şi rostirii rugăciunii Tatăl Nostru, credincioşii catolici dau mâna cu cei care şed în vecinătatea lor; acest gest fiind un semn al păcii, al împărcării. În copilărie ieşeam adesea la plimbare cu bunicul meu adoptiv, un bătrân chipeş cu ţinuta elegantă. Când ne întâlneam cu o cunoştinţă, saluta ridicându-şi pălăria cu un gest amplu, iar dacă ne opream să schimbăm câteva cuvinte, dădea mâna cu persoana respectivă, strângând-o energic.Read more…

Europa în schimbare

La ora în care scriem și publicăm articolul, la Bruxelles au loc negocieri acerbe cu familiile politice din Parlamentul European din care ar urma să provină liderii suprastructurilor care conduc Europa – președinții Comisiei Europene, ai Consiliului European, comisarii. Ei trebuie să obțină un vot majoritar, dar nicio familie politică – populari, socialiști, liberali sau verzi – nu are majoritate, ceea ce înseamnă că trebuie să se ajungă la un compromis între aceste grupuri politice pro-europene. Potrivit rezultatelor alegerilor pentru Parlamentul European, lucrurile s-au schimbat dar, din fericire, nu spre rău. Nu s-a confirmat previziunea cu privire la cucerirea imensă de teren a euroscepticilor, a extremei drepte, a suprematiștilor, despre care se preconiza că vor dobândi 30 la sută din locurile atribuite în Parlamentul European. Creșterea lor a fost numai de șapte la sută, ceea ce este suportabil și poate fi ușor contracarat de forțele pro-europene. Important este succesul lor, faptul că în pofida numeroaselor obstacole apărute în ultimii ani, în primul rând problema imigranților, pentru care încă nu s-a găsit o soluție adecvată, Europa unită merge înainte. Că majoritatea nu mai este deținută de alianța dintre centru-dreapta și centru-stânga (PPE și Alianța Socialiștilor și Democraților), că de acum trebuie luate în calcul forțele liberale sau ale Verzilor, nu este atât de important, ținând cont că și acestea sunt pro-europene.Read more…

Israelul – în prag de război

Peste 200 de rachete au fost trase din fâșia Gaza către teritoriul israelian – spre zone locuite exclusiv de civili – de către organizațiile teroriste palestiniene. Ele au fost îndreptate spre localitățile din sudul Israelului, dar și spre Tel Aviv. Această ploaie de rachete a reprezentat răspunsul palestinian după ce forțele armate israeliene au reușit să-l anihileze pe Bahaa Abu al Ata, liderul organizației jihadiste palestiniene din fâșia Gaza. A fost o operație ”chirurgicală” cum sunt numite măsurile de anihilare a unor persoane implicate în atacuri teroriste. Bahaa Abu al Ata a fost unul dintre cei mai periculoși lideri, răspunzător cu organizarea numeroaselor atentate teroriste antiisraeliene și de pregătire a altora noi. El, împreună cu soția lui au murit într-un bombardament efectuat de aviația israeliană. În același timp, a fost organizat un atentat împotriva unui alt lider jihadist din Damasc, Akram al Ajouri. Acesta nu și-a pierdut viața, dar au fost ucise două persoane, unul fiind fiul teroristului. Acuzat, Israelul nu și-a asumat această acțiune.Read more…

Limba pe care o vorbim

Cu câtva timp în urmă, s-a petrecut o tragedie despre care presa a făcut doar mențiune în fugă, nici nu prea a fost remarcată în avalanșa de știri despre nenumăratele evenimente care se petrec oră de oră de-a curmezișul bătrânei noastre, planete din ce în ce mai neîncăpătoare și mai asaltată de oameni și de ”natură”. Un activist pentru drepturile omului, etnograful Albert Razin, în vârstă de 79 de ani, și-a dat foc în 10 septembrie (2019) în piața centrală din Ijevsk capitala Republicii Udmurtia una din cele 22 republici autonome ale Federației Ruse, în semn de protest împotriva presiunilor exercitate de Guvernul federal, pentru promovarea unei politici de ”rusificare”. Limba autohtonă a republicii autonome este limba udmurt o limbă din familia ”uralică”, însă tendinţa este ca această limbă oficială a republicii să fie înlocuită cu limba rusă. Actul eroic în sine a unui om de știință, profesor la o universitate de stat, un om în vârstă care și-a jertfit viața pentru susținerea unei idei nobile, este impresionant. M-a frapat povestea tragică a unui om care credea atât de mult în idealul important al limbii naționale încât a fost gata să-și jertfească viața. Rezultatul investigațiilor și câtorva cugetări pe subiecte adiacente vi le înșir în cele ce urmeazăRead more…

O succintă introducere în anestezie și în istoria ei

“Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, și omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui și a închis carnea la locul ei. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om.” (Fac. 2: 21,22).Din citatul de mai sus aș zice că prima anestezie a fost administrată de către Cel de Sus, atunci când a creat-o pe Eva dintr-o coastă a lui Adam (Adam în ebraică înseamnă om). Se pare că Domnul l-a anesteziat pe Adam, procedura nefiind dureroasă, așa cum ar fi fost în cazul unui somn fiziologic. Sau poate l-a hipnotizat? Analizând pictura de mai sus ca anesteziști, prima anestezie din istorie nu ar corespunde standardului de vigilență al anestezie moderne. În ziua de azi chirurgul operează și anestezistul anesteziază și răspunde de siguranța pacientului. În tablou Adam nu este supravegheat după anestezie și pare să aibă căile aeriene obstruate. (Poate lipsa lui de oxigen este motivul pentru care, în general, femeile sunt mai inteligente decât bărbații…) Read more…

Aradul copilăriei mele

Din nou m-a inspirat un articol al soților Grosz, unde se pomenea despre trecerea compozitorului Franz Liszt prin Arad, despre care aveam amintiri vagi. M-a influențat și articolul Andreei Ghiță despre cinematografele din Cluj. Le mulțumesc. Așa a început să mă preocupe istoria Aradului și mai ales importanța lui culturală și am descoperit că după o întreagă copilărie și adolescență petrecute acolo, știu prea puțin. Deci m-am documentat. Spre deosebire de alte orașe din Transilvania, ca Brașov, Cluj sau Alba Iulia, istoria Aradului este destul de modestă. În sec. al XVI-lea exista o cetate turcească. În sec. al XVIII-lea Aradul a trecut sub stăpânire austriacă, dar a rămas un orășel de graniță, ceea ce explică construcția Cetății Aradului pe la 1750. Recensământul din 1788 indică o populație de vreo 8000 de locuitori (dintre care 352 evrei). Abia în 1834 Aradul primește statutul de oraș liber. Oricât ar părea tabloul de „primitiv”, pe vremea aceea Aradul se mândrea deja cu un teatru permanent, primul de pe teritoriul României, teatrul Hirschl, construit în 1817. Iacob Hirschl era un evreu vienez înstărit, negustor de textile, care s-a refugiat din fața armatei lui Napoleon, ajungând tocmai la Arad. Read more…

Ferdinand Weiss – un acompaniator de excepţie

Cei care treceau în ultimele decenii ale secolului trecut pe la cafeneaua clujeană pe care o numeam cu toții “La trei varice”, nu puteau să nu fie atrași de figura marcantă a unui bărbat înalt, cu ochelari cu ramă groasă, îmbrăcat elegant cu un balonzaid crem, cu mănuși glassés și uneori cu o pălărie mai deosebită– câteodată cu țigara în mână. Avea întotdeauna un zâmbet ironic pe buze. Era pianistul Ferdinand Weiss, pe care am avut onoarea de a-l cunoaşte din tinerețea mea. Nu voi uita întâlnirile pline de umor care m-au încântat de fiecare dată. Nu voi uita concertele în care întotdeauna acompania numaiinstrumentişti de elită.Read more…