Pe scurt despre istoria evreilor din Persia (I)

Istoria evreilor în Persia începe în anul 539 î.Hr., când Cirus cel Mare a cucerit Imperiul Babilonian și a pus capăt captivității babiloniene, care a durat aproximativ 50 de ani. Imperiul Persan era împărțit în așa-numitele satrapii, iar una dintre ele era satrapia Iudeea. Acolo au început lucrările pentru construirea celui de-al doilea Templu din Ierusalim. O parte din evreii din Babilon au decis să nu se întoarcă în Iudeea și au rămas în Mesopotamia sub dominație persană. Aceste comunități au devenit cu timpul centrul evreiesc cel mai important de atunci. În această perioadă au avut loc evenimentele care au devenit subiectul Cărții Esterei, care reprezintă și o interpretare evreiască a Novruzului, sărbătorea persană a Anul Nou. Nu există dovezi istorice pentru evenimentele legate de Estera, Mardoheu și Haman, iar redactarea Cărții Esterei a avut loc mult mai târziu, în perioada elenistică. În secolele de după Cirus, evreii au rămas în mare parte în inima Mesopotamiei, și doar câțiva s-au stabilit mai departe spre est, în Persia elenistică și mai târziu aflată sub stăpânirea parţilor. 

Cirus cel Mare permițând pelerinilor evrei să se întoarcă în Iudea și să reconstruiască Ierusalimul, pictură de Jean Fouquet circa 1470

În anul 399, Yazdegerd I a fost întronat ca șah persan care a fondat dinastia sasanidă. El era supranumit „Păcătosul” (al-Athīm) și avea o soție evreică pe nume Shushandukht, fiica exilarhului[1] de atunci, Huna ben Nathan. Ea a încurajat stabilirea evreilor babilonieni în centrele de guvernare persană. Cea mai importantă dintre aceste așezări se numea Yahoudiya și era un fel un cartier periferic al micii așezări persane Gay, din vecinătatea frontierei. Barhram al V-lea, fiul lui Shushandukht și Yazdegerd,  a extins Yahoudiya, fondând orașul Isfahan, care este și astăzi unul dintre cele mai mari orașe din Iran.

Treptat conducătorii sasanizi au devenit tot mai intoleranți față de supușii lor evrei. În anul 495, Kavad I a fondat o sectă proto-comunistă în cadrul zoroastrismului, numită mazdachism, care s-a arătat din ce în ce mai ostilă altor religii. Ideile acestei mișcări se bazau pe vegetarianism, abolirea proprietății private în favoarea proprietății comune și amorul liber. Toate acestea contraveneau preceptelor iudaismului, şi comunitatea evreiască voia păstrat tradițiile. Pentru a se păzi de această amenințare, exilarhul Mar Zutra II a fondat o enclavă majoritar evreiască în localitatea Mahoza, aproape de fosta capitală persană Ctesiphon. Acest mic stat evreiesc de facto a existat doar până în 502, când a fost cucerit de conducătorul persan, iar Mar Zutra II a fost executat.

Această criză s-a încheiat în anul 531, odată cu urcarea pe tron a lui Chosroes I, fiul lui Kavad, care a revenit la toleranța religioasă anterioară. În această perioadă au avut loc luptele împotriva Bizanțului sub împăratul Iustinian. Istoricul bizantin Procopius din Caesarea relatează în „Istoriile” sale că, în anul următor, a fost încheiat așa-numita „Pace Eternă”, care a fost obținută prin plăți substanțiale către Marele Rege. Totuși, această perioadă de pace avea să ia sfârşit după ce  Persia a fost învinsă sub atacul legiunilor romane, iar sasanizii au fost înlăturați de la putere.

În 614, un contraatac persan a dus la cucerirea temporară a Palestinei. În această perioadă a fost trimis generalul evreu Nehemia ben Hushiel la Ierusalim cu sarcina de a reconstrui al treilea Templu Evreiesc. Cu toate acestea, populația creștină din Ierusalim a determinat o schimbare de atitudine a perșilor, care ulterior s-au întors împotriva evreilor. Conform Cărții lui Zerubbabel, Nehemia ben Hushiel a fost văzut de unii evrei ca o figură mesianică, în timp ce o altă parte a conducerii evreiești, în colaborare cu creștinii și perșii, l-au înlăturat în mod brutal de la putere. Astfel, s-a sfârșit o scurtă perioadă de dominație evreiască în Ierusalim, care a durat doar câteva luni.

Aproximativ în aceeași perioadă, împăratul bizantin Heraclius (610-641) a ordonat convertirea forțată a evreilor la creștinism. La rândul său, Yazdegerd III a acuzat evreii din Persia de înfrângerea în războiul împotriva romanilor, reactivând astfel stereotipul clasic al țapului ispășitor, atribuit evreilor de ambele părți beligerante. Această situație s-a deteriorat sub șahii care s-au succedat rapid la tron, iar evreii au fost persecutați în întreaga țară, cu excepția orașului Isfahan. Acolo,așteptau salvarea din partea armatelor arabo-musulmane care se apropiau dinspre sud.

Succesorul lui Mohamed și al doilea calif islamic, Omar (arabă: Abū Hafṣ ʿUmar bin al-Ḫaṭṭāb, 592-644), a purtat un război împotriva Imperiului Sasanid, carea durat 21 de ani şi a dus la integrarea acestuia în noul Califat al Abbasizilor.

Astfel s-a deschis accesul la Drumul Mătăsii, existent încă din antichitate, care a devenit scena unei activități comerciale evreiești intense. Evreii persani au stabilit legături cu radhaniţii[2] din Imperiul Franc și au creat relații comerciale ce se întindeau pe întregul continent Prosperitatea adusă de aceste relații a dus la creşterea influenţei comunităţii evreieşti din Persia. Istoricul şi geograful Abu Ishaq Ibrahim ibn Muhammad al-Farisi al-Istakhri din veacul al X-lea d.Hr.. a relatat că meleagurile din jurul Isfahanului erau cunoscute în mod popular sub numele de Yahudistan.

Rutele comerciale ale radhaniților și conexiunile lor cu Drumul Mătăsii și Persia.

Două secole mai târziu, faimosul Benjamin din Tudela a călătorit prin zonă și a relatat că în jurul anului 1170, în Imperiul Selgiuc din Anatolia și Persia trăiau aproximativ un sfert de milion de evrei, în Califatul Abbasid aproape 100.000, iar în Imperiul Roman ceva mai puțin de 40.000.

Între anii 1219 și 1231, mongolii conduși de Hulegu Khan (1217-1265) au cucerit întregul Orient Mijlociu. În 1258, au asediat și distrus Bagdadul, unde se afla cea mai mare comunitate urbană evreiască a vremii. În ciuda acestei catastrofe, evreii din țară au găsit toleranță și sprijin din partea ilhanizilor[3] mongoli. Aceștia au trecut la budism și au abolit taxa impusă evreilor și creștinilor.

Ba mai mult, Arghun Khan (1258-1291) l-a numi chiar pe evreul Sa’ad al-Dawla (1240-1291) drept vizir și medic personal. Sa’ad a emis reglementări stricte, dar utile, menite să crească în mod sigur veniturile statale. Sa’ad a angajat în funcţii publice numai evrei și creștini, iar o mare parte din aceste poziții au ajuns, cum era de așteptat, în mâinile rudelor sale. Sub conducerea sa, evreii au cunoscut o scurtă perioadă de prosperitate şi mulţi evrei din toate colţurile lumii s-au mutat la Bagdad. Este posibil ca Sa’ad să fi jucat un rol important şi în stabilirea relațiilor diplomatice cu Europa. Această poziție de putere a provocat furia imamilor musulmani, care au inițiat o campanie de teroare împotriva populației evreiești. În 1291, după moartea protectorului lor său Arghun Khan, vizirul a fost asasinat, iar evreii din țară au fost supuși unor pogromuri sângeroase.

Ghazan, noul conducător al Ilhanatului, s-a convertit la islam și a încurajat supușii săi evrei să-l urmeze. Unii dintre evrei, cum ar fi marele vizir și istoric Rashid al-Din Hamadani (1292-1318), au acceptat islamul, dar chiar și acești primi convertiţi au fost priviți cu suspiciune și dezavantajați de către musulmani timp de generații. Situația s-a îmbunătățit abia odată cu preluarea puterii de către Timur Lenk (1336-1405). Deși cuceririle sale au provocat milioane de victime, în mare parte musulmane, Timur nu a considerat evreii o amenințare și nu s-a atins de ei. Deși evreii nu se bucurau de toate drepturile locuitorilor musulmani ai țării, nu erau persecutaţi și își puteau desfășura activitățile comerciale fără impedimente. Evreii s-au distins în domeniul meşteşugurilor și medicinei, fiind într-o situație mult mai bună decât coreligionarii lor din Europa.

Notă: Imaginea de frontispicu este produsă de ChatGPT cu o reprezentare simbolică a unei scene de piață cu comercianți evrei din Persia antică.

(Va urma)

Peter Biro

Surse

Ulrike Marz: Kritik des islamischen Antisemitismus. Zur gesellschaftlichen Genese und Semantik des Antisemitismus in der Islamischen Republik Iran, Berlin: Lit 2014.

Ruth Kienet: Der Iran und die Juden. Eine Geschichte von Liebe und Hass, Deutschlandfunk Kultur, 4.3.202, www.deutschlandfunkkultur.de/der-iran-und-die-juden-eine-geschichte-von-liebe-und-hass-100.html

https://aurora-israel.co.il/de/historia-de-los-judios-en-iran

https://en.wikipedia.org/wiki/Radhanite

https://en.wikipedia.org/wiki/Iranian_Jews


[1] Liderul politic al evreilor aflaţi în captivitate babilonică

[2] Negustori evrei din Europa medievală timpuriu

[3] https://ro.wikipedia.org/wiki/Ilhanatul

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

5 Comments

  • Marina+Zaharopol commented on August 24, 2024 Reply

    O trecere in revista a vicisitudinilor sortii indurate de evrei (parca le-a fost vreodata viata continuu comoda la cheremul diversilor regi sau cuceritori?) incepand cu Persia antica si pana in epoca Evului Mediu Mijlociu. Articol dens si trepidant cu informatii mai putin cunoscute de mine in detaliu. L-am citit cu placere si interes.

  • Veronica Rozenberg commented on August 22, 2024 Reply

    Peter, felicitari pentru noua ta cariera de cercetator al istoriei; si inca ce istorie. Foarte interesant !!

    • Peter commented on August 24, 2024 Reply

      Dragă Veronica, mulțumesc pentru compliment. Cu toate acestea, trebuie să remarc că perspectivele mele istorice nu provin din studiul direct al surselor, ci se bazează pe literatura secundară. De aceea nu mă pot împodobi cu titlul de istoric. Realizarea mea constă mai mult în cercetarea, compilarea și sinteza orientată și eficientă a materialului oferit de alții. Cu toate acestea, apreciez comentariul tău amabil.

      • Veronica Rozenberg commented on August 24, 2024 Reply

        De multe ori si istoricii folosesc sursele secundare, este totusi foarte apreciabila directia catre care te-ai indreptat. Acum ceva ani am investigat la Bucuresti in arhivele Ministerului de externe legaturile pe care le-a avut Ceausescu cu sahul Iranului in perioada pre-revolutionara a Iranului. Este o alta epoca desigur, era o experienta interesanta.

  • Andrea Ghiţă commented on August 22, 2024 Reply

    Un articol interesant, foarte dens, cu multe informaţii pe care nu le-am cunoscut. Aştept continuarea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *