Wellness – o distracție potrivită în epoca de pandemie

«Wellness să fie!» spuneau grecii antici, iar grecii cotemporani o mai spun și astăzi. Numai că la ei sună puțin diferit, și anume „ά άνεση θέλει να είναι”, care se pronunță „I ánesi thélei na eínai”, dacă puteau ține capul deasupra apei suficient de mult. Cam așa răsuna de pe pereții împodobiți cu mozaicuri, atunci când scăldătorii eleni își confirmau reciproc convingerile despre beneficiile acestor activități relaxante. După ei, romanii de toate vârstele și-au scufundat membrele obosite în apa caldă a izvoarelor termale pentru a se simți bine, sau pentru a găsi alinare după marșurile lor forțate. Acolo unde nu exista apă termală naturală, romanii au construit așa-numitele hipocausturi, cu care au generat artificial mult râvnita apă caldă. Dar helveto-daco-romanilor de azi nu le mai ajunge apa fierbinte de la robinet, pe care oricum o au acasă în fiecare zi. Nu, în zilele noastre e nevoie de peisaje elaborate, cu palmieri de plastic, cu saune și jeturi de apă caldă pentru a atrage consumatorii din baia de acasă și a-i convinge să folosească centrele generos amenajate. Contra cost, bineînțeles. În mod normal nu alerg după tentațiile oferite în mass-media, în broșuri ilustrate, în reviste publicitare și videoclipuri cu sirene care se bălăcesc fericite. Read more…

Păreri păroase despre…păr

Adesea contribuțiile mele au fost criticate că ar fi prea superficiale, că nu ar fi destul de serioase ca să pătrundă în esența problemelor, rămânând în zona banalităților cotidiene. Ce pot să spun? Doar că ele sunt complet justificate! Aș putea să adaug totuși că gândurile mai puțin profunde își au și ele rostul lor, mai ales că și acestea își găsesc un public interesat. În acest sens, eseul de față despre părul uman va fi la nivelul cel mai superficial imaginabil. Dacă nu vă deranjează să vă pierdeți vremea citind o serie de inepții, acest articol o să vă vină ca turnat! Subiectul părului uman nu poate fi chiar atât de banal, dacă ne gândim că există chiar un musical dedicat acestui subiect: «Hair» 1968, cu muzica compusă de Galt MacDermot. Părul are multe alte semnificații, nu numai decorarea și acoperirea corpului. De exemplu, spunând despre un om că „i s-a făcut părul măciucă” poate sugera și intenția lui de a lua pe cineva la bătaie. În aceeași ordine de idei, lipsa părului, numită alopecie, ar sugera o formă de lașitate, deoarece persoanei în cauză îi lipsește materialul esențial care i-ar putea sluji ca armă.Read more…

Lupta pe viață și pe moarte din fața centrului de vaccinare

Aceasta este realitatea: aici în Elveția ne aflăm într-o adevărată criză de vaccinare. Numărul celor care doresc să se vaccineze depășește cu mult numărul de doze disponibile, când de fapt ar trebui să fie invers: numărul dozelor să fie de două ori mai mare ca al celor care urmează să fie vaccinați. În plus antagonismul dintre susținătorii vaccinării, și adversarii ei, a atins proporții grotești. Acesta amintește, oarecum, de un conflict fictiv, suprarealist, dintre cei care sunt pentru alimentație, și cei care se opun. De necrezut! Până la urmă majoritatea populației a acceptat opinia experților și chiar solicită vaccinarea. Dacă am avea la dispoziție o cantitate suficientă de fiole, totul s-ar aranja. Cei care se opun n-au decât să rămână nevaccinați și să-și caute alte măsuri de protecție: să-și învelească întregul corp în folie de plastic, să se ascundă în vizuini, să consume preparate homeopate și remedii florale Bach, sporindu-le eficacitatea prin utilizarea de brățări magnetice cu pietre semiprețioase, amulete de cristal, și semne magice. Pe termen mai lung, selecția darwiniană, naturală, va reduce proporția acestei subpopulații. Cât despre cei care acceptă acest tratament profilactic care să le salveze sănătatea, ba chiar viața, ei se luptă să-l obțină la timp, ceea ce nu e simplu deloc…Read more…

Ura! Îmbătrânesc, în fine!

Într-un articol publicat de curând (https://baabel.ro/2021/01/ultimul-an-dinainte-de-pensionare/) îmi împărtăşeam gândurile melancolice stârnite de apropiata mea pensionare, storcând lacrimi amare cititorilor. Cred că a sosit timpul să mă împac cu viitorul inevitabil şi să reflectez, în sensul original al materialismului senilic, asupra numeroaselor avantaje ale îmbătrânirii. Deci care ar fi motivele de satisfacţie? Potrivit unei prognoze fundamentate ştiinţific, în fiecare zi care trece îmbătrânim cu 24 de ore. Acest fapt surprinzător mă bucură nespus. „De ce?”– mă întreabă nedumeriţi cei de un leat cu mine, care acordă o importanţă deosebită ultimelor urme de tinereţe, străduindu-se din răsputeri să nege semnele bătrâneţii care se instalează treptat. Pentru ei vârsta înaintată echivalează cu decăderea, aducând după sine degradarea sănătăţii şi scăderea utilităţii sociale, nemaivorbind de agerimea minţii… Dimpotrivă, consider că tinereţea are o mulţime de dezavantaje faţă de bătrâneţe şi aş putea scrie o disertaţie întreagă despre acest subiect dacă… mi-aş aminti detaliile. Dar, din păcate, nu mai ţin minte argumentele.Read more…

Ultimul an dinainte de pensionare

Iată-mă în dimineaţa zilei de 1 ianuarie, prima zi din ultimul meu an în câmpul muncii, ca angajat la stat, cu contract de muncă full-time şi cu cartelă electronică de acces în garajul subteran. De-acum încolo zilele se vor scurge implacabil, precum firele de nisip din clepsidra acestui ultim an. Încă nu ştiu dacă acest asalt final este prilej de bucurie sau de tristeţe. Aştept cu nerăbdare vremea libertăţii neîngrădite, care va să vină peste un an, când nu voi mai fi legat de un program strict şi nu voi fi nevoit să mă milogesc pentru câteva zile libere ca să mă duc la vreun congres sau să mă bucur de o vacanţă de sărbători. După acest ultim an voi putea merge şi veni după pofta inimii – presupunând că vom putea călători liber, ceea ce nu mai este de la sine înţeles. Totuşi, pensionarea mea care se apropie, mă întristează puţin. Scăderea previzibilă a venitului meu este cât se poate de dureroasă. Singurul lucru care mă consolează este posibilitatea de a-mi completa pensia cu diverse munci teoretic posibile. Însă în ciuda acestei perspective e puţin probabil să-mi pot păstra nivelul de trai actual. Evident, îmi vor scădea şi pretenţiile, dar nici acest fapt nu este o sursă de optimism, ci mai degrabă de îngrijorare.Read more…

Un safari în șifonier

Soția mea și cu mine avem călătoriile în sânge. Dacă nu ne mișcăm de acasă mai multă vreme, suferim amândoi in tăcere. Am vrea să evadăm spre tărâmuri îndepărtate, însă nu putem. Cu vocea înecată în lacrimi vorbim despre plaja fierbinte, străjuită de palmieri, excursiile pe potecile de munte şi de minunatele benzinării de pe autostrăzi, cu tăvile de la autoservire și automatele în care pui o monedă pentru a folosi toaleta. Câteodată stăm împietriți şi privim în gol, în spațiul infinit care se întinde dincolo de tapetele de pe pereți. Cu timpul, la melancolie se adaugă și primele semne de suferință fizică: tensiunea arterială o ia razna, ici-colo furnicături, înțepături, mâncărime, dar mai ales atacuri de somnambulism, în care visăm să fim purtați de valurile mării la reflux, în lumina apusului de soare. Și iată că de la călătoria noastră în Dubai s-a scurs deja mai mult decât o lună întreagă și simțim din nou dorul de ducă, de tărâmuri exotice, de limbi şi culturi străine, chiar și de boli infecțioase rare, pe care însă nu am dori să le încercăm pe propria piele, ci să savurăm în siguranță excursiile aventuroase până în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii. De atâta stat acasă, impulsurile subconștiente care ne apasă încep să ia forme grotești.Read more…

Refugiați de Corona în Dubai (II)

Bineînțeles că după prima zi de vacanță nu poți scrie impresii de călătorie complete, mai ales când ești, ca mine, om de rând și nu ai darul prezicerii viitorului. În schimb a povesti retrospectiv nu e mare lucru, asta știe oricine. Și cum aceste impresii de călătorie nu au nicio ambiție artistică, voi povesti în continuare despre sejurul nostru din Dubai, unde ne-am refugiat de teama frigului și a coronavirusului. Aveam o cameră cu demipensiune și nimic nu ne obliga să părăsim hotelul, așa că în prima săptămână am trăit practic ca într-o carantină voluntară. A fost un fel de exercițiu pentru situațiile dificile care ne-ar mai putea aștepta la întoarcere. După cum stau lucrurile, se pare că ne vom putea încă întoarce în Elveția fără mari probleme, dar în zilele noastre nimic nu e sigur. Șederea noastră la hotel, pe nisipoasa peninsulă Palm, era structurată mai ales în funcție de mese, ne rămânea doar să ne umplem timpul dintre ele. Zilele decurgeau după o ordine prestabilită: micul dejun – internet – plajă – gustare – piscină – internet – cină – somn. A doua zi la fel. Ca să nu devină plictisitor, începând din a patra zi am schimbat ordinea dintre plajă și piscină. Ce ușurare!Read more…

Refugiați de Corona în Dubai

Vremea rece, umedă și cenușie de noiembrie elvetică ne-ar fi pus oricum în căutarea unui refugiu mai cald. Dar al doilea val al pandemiei de Covid19 care bântuie pe la noi a fost un motiv în plus să fugim din patria noastră de pe versantul nordic al Alpilor. De sărbători ne-am fi dorit să facem o vizită la fiica și nepoții din Israel. Dar în zilele noastre, vizitele unor turiști din țări „dubioase”, ca de exemplu Elveția, sunt foarte rău văzute acolo – cu alte cuvinte ele sunt total blocate. Reflexul de a evada, care după milenii de persecuție a devenit o trăsătură esențială a tribului nostru, s-a manifestat în cazul meu printr-un alarmism cu totul exagerat, suflându-mi la ureche: „Lasă-ți cortul și caută-ți un loc sigur, la adăpost de virus! Ajuns acolo, instalează-te într-un hotel de cinci stele, all-inclusive dacă se poate, și așteaptă să treacă urgia.” Știu din experiență că trebuie să ai încredere în ceea ce îți spune intuiția, la urma urmei ea a salvat pe mulți dintre venerabilii mei strămoși când erau la ananghie – cea mai bună dovadă este însuși faptul că exist. Ei s-au descurcat chiar fără Internet, nu ca mine. Așa că am profitat de ocazie să caut un locșor ferit, unde să-mi pierd urma pentru o vreme. Alegerea destinației nu a fost prea dificilă, din simplul motiv că aproape toate țările lumii au statistici de Covid mai bune decât Elveția și prin urmare nu te lasă să intri. Dar sunt și câteva excepții, cum ar fi Antarctica, Maldivele, Egiptul și Emiratele Arabe Unite…Read more…

Noul Nonsensicon Explicativ al Limbii Române

Mărturisesc că am avut emoții trimițând textul “Pană de inspirație” spre redactare. Mă temeam că voi fi victimă pe altarul iubirii nereproșate sau a violenței corporale. Surprinzător, nici urmă de apostrofare din partea ecologiștilor și monogamiștilor înfocați, asociațiilor anti-alcool, feministelor și oamenilor de știință care au tras un semnal de alarmă privind pericolul jucăriilor de plastic pentru copii. Din fericire nu s-a întâmplat nimic de acest gen, în afara de plângeri elocvente in legătură cu penele pasării care își dă sufletul subimpulsul violent al vânătoriței. Pentru a compensa starea de panică ce a cuprins cititorii la gândul că eu nu voi mai putea scrie articole de seamă despre defecțiuni tehnice si obiecte cu pene, trimit un link pe această temă: Aria „Es ist das höchste der Gefühle“ („La apogeul sentimentelor”) de J.E. Schikaneder în „Flautul fermecat” al lui Wolfgang Amadeus Mozart: https://youtu.be/87UE2GC5db0. În orice caz, comentariile privind „pana de inspirație” necesită o dezbatere mai aprofundată al subiectului. Dragul nostru GBM, marele maestru al ambelor forme ale penelor, anume acelor de scris și celor reprezentând avarii literale în reviste online, declara înspăimântat că se creează o atmosferă intelectuală.Read more…

Pană de inspirație

Cuprins de furia elanului creator şi plin de entuziasm lingvistic, orgoliosul scriitor de proză satirică se așază cu cele mai bune intenții în fața laptop-ului, pentru a-şi surprinde cititorii cu o satiră spectaculos de amuzantă. Ar vrea sa compună o piesă literară realmente bună, cu o subtilă critică la adresa societății, dar mai ales una distractivă. Literatul rutinat începe prin pregătirea celui mai bun ambient de creație pentru ficțiunea poetică. Mai intâi coboară jaluzelele până la jumătatea geamului, dozând atent fluxul de lumină, nici prea mult şi nici prea puțin, căci umbra dată de legănarea ușoara a plopilor de afară i-ar distrage atenția de la iminentul act de creație. Își potrivește spătarul scaunului. Această piesă de mobilier nu este chiar atât de incomodă, încât sa facă munca o tortură, dar nici atât de confortabilă, încât să transforme obișnuitele lui pauzele de gândire într-o moțăială apatică. Mireasma fructelor de măceș din cana de ceai din dreapta laptop-ului aștepta să-şi aducă contribuția la stimularea şi dezvoltarea imaginației sale, extrem de sofisticată artistic. Acum își potrivește posteriorul pescaunşi se așează plin de speranță şi avânt la lucru.Read more…

Darul identităților multiple

Când cineva afirmă că „se caută pe sine însuși”, nu-mi pot stăpâni un zâmbet. Această căutare de sine mi-o imaginez cam așa: individul copleșit de îndoieli descoperă la un moment dat că nu mai știe cine este, pornește în căutări, deschide disperat toate sertarele… Și deodată, într-un moment de inspirație, descoperă cu uimire că se află în propriul său trup! Să se fi văzut în oglinda din baie? Pe scurt: o tâmpenie! O fi așa, n-o fi, dar nu este nici chiar atât de simplu cum apare în imaginația mea hiperrațională. De când mă știu soarta m-a dăruit cu o serie întreagă de identități lingvistice, etnice, socio-culturale… În asemenea condiții siguranța de sine este practic exclusă. Încă din copilărie mă deprinsesem să trec instantaneu de la o identitate la alta, în funcție de situația în care mă aflam și cu cine aveam de-a face. Eram ca Zelig, protagonistul filmului cu același nume al lui Woody Allen. Nu e de mirare că Zelig a apărut în mediul intelectual evreiesc din Manhattan. Nu pot să-mi închipui un grup etnic mai potrivit schimbărilor continue de identitate ca evreii așkenazi, neurotici, care trebuie să se afirme într-o majoritate diferită, uneori chiar ostilă. Ei bine, Oradea copilăriei mele nu era chiar New Yorkul marelui cineast, dar se pot găsi totuși anumite paralele.Read more…

Despre semnificația simbolică a tăițeilor cu varză

Aproape totul pe lume este bipolar. Globul pământesc are doi poli, la fel bateriile electrice, chiar şi magnetul de pe ușa frigiderului are un pol nord şi unul sud. Antagonismul fenomenelor contrarii nu se limitează numai la procesele fizice. Lumea însuflețită este și ea plină de perechi contrastante – este destul să ne gândim la stângaci şi dreptaci, sau la cele două sexe biologice: unul masculin şi celălalt inteligent… Chiar în sufletul omului coexistă stări total contradictorii, dispoziția psihică schimbându-se uneori brusc de la bucurie extremă la tristețe cumplită. Da, există astfel de tipologii psihice, numite chiar bipolare. Mai puțin dramatice, dar totuşi determinante în viața noastră sunt diferențele de gust. În acest context aș vrea să mă refer la dualismul politic și culinar care a apărut în cadrul vechii monarhii dunărene și ale cărui repercusiuni se fac simțite până și în propria mea familie. Nu e vorba de preferințele pentru cafea sau ceai, nici măcar de alegerea între mâncarea vegană și cea gustoasă. Nu, este vorba despre cele două variante de tăiței cu varză.Read more…

Amintiri dureroase din Cighid

După răsturnarea regimului comunist în 1989, denumită în mod eronat „Revoluție”, un val uriaș de ajutorare s-a revărsat cu promptitudine din Europa de Vest asupra României, o țară zdruncinată din temelii, aflată încă în faza de descoperire de sine și reorganizare. Oficialități, organizații de caritate bisericești, dar și persoane private au sărit în ajutor, trimițând asistență materială țării aflate în dificultate. Numeroasele acțiuni de solidaritate au fost însoțite de jurnaliști și echipe ale televiziunilor occidentale, pentru a documenta relațiile sociale precare din societatea postcomunistă. Cu cât mai dramatice erau reportajele despre adevărul brutal, cu atât mai multă faimă își făceau posturile de televiziune. Acest fenomen declanșa la rândul său valuri de solidaritate. Luni, chiar ani de zile, transmisiunile „Documentarelor Groazei” atrăgeau o adevărată industrie de ajutorare. Cel mai spectaculos reportaj despre dezastrul de pe vremea aceea s-a filmat la Cighid, într-un cămin pentru copii abandonați. Copiii sufereau de diverse handicapuri fizice și psihice și vegetau în această instituție în condiții grotești, greu de suportat. Imaginile înregistrate acolo au făcut înconjurul lumii. În film se derulau secvențe din dormitoarele murdare, umplute până la refuz de gunoi şi fecale, în care copiii de toate vârstele, apatici, numai piele și os, stăteau chirciţi în paturi cu gratii. Nu-ți venea să-ți crezi ochilor! Totul se petrecea în arealul unei foste moșii pe care eu, telespectatorul luat prin surprindere, l-am recunoscut ca pe un loc pe care-l cunoşteam.Read more…

Legendarele partide de rummy ale doamnelor orădene de odinioară

Doamnele respectabile din comunitatea maghiaro-evreiască se întâlneau cu regularitate la câte o partidă de Rummy întruna din casele lor particulare. Acolo se aduna societatea cea mai selectă, iar clinchetul vesel al pietrelor multicolore nu era decât un pretext. Scorul final nu avea mare importanță, mult mai mult conta plăcerea de a participa și atmosfera creată în această societate aleasă. Jocul era desigur prilej de distracție, dar și fundal pentru desfășurarea unei complexe dinamici de grup dintre cele patru sau mai multe participante. Gazda responsabilă de evenimentul respectiv punea la dispoziție nu numai sufrageria și ustensilele de joc, ci și talentul ei culinar. Platouri cu mici gustări apăreau pe mese, discret, fără a intra în conflict cu piesele jocului. Când doamnele soseau rând pe rând, salonul se înviora de culorile costumelor „de ocazie” purtate mai rar, care emanau un miros de parfum amestecat cu naftalină. Apoi începea un ritual al complimentelor tipic feminine. Doamnele nu mai pridideau a se minuna și a lăuda una pe cealaltă – așa se alimenta moralul înainte de joc și se încălzea atmosfera. Read more…

Băile termale ca mod de viață. Schițe despre Băile Felix

După părerea mea viața nu este decât o lungă serie de mese și tratamente de spa, întreruptă doar ocazional de alte activități ca somnul, învățătura, așteptarea autobuzului și goana după fericire și succes. Văzută astfel, baia caldă are o importanță covârșitoare; am făcut-o întotdeauna cu seriozitate și dăruire – cu și fără rățușca galbenă de cauciuc. Poate entuziasmul meu pentru băile calde vine de la faptul că în locuința noastră din Oradea anilor 60 nu aveam apă caldă. Accesul neîngrădit la apă caldă mi s-a părut întotdeauna o realizare de prim rang a civilizației, de care m-am putut bucura abia cu mult după prima aterizare reușită pe Lună! Poate că atracția spre apă ne este imprimată în gene. Întreaga viața de pe planeta noastră a apărut în apă și poate că această moștenire ne trage inconștient înapoi spre mediul nostru primordial. Din punct de vedere biologic suntem un fel de „amfibian zburător”, mai ales dacă folosim ajutoare tehnice ca avioane, echipament de scafandru, șlapi și prosoape de plajă. Zona la sud de Oradea este activă tectonic și se pare că în apropiere există chiar un vulcan, deși unul stins demult. Deci nu e de mirare că la câțiva kilometri de oraș se găsesc mai multe izvoare termale, în jurul cărora s-au dezvoltat în secolul al XIX-lea stațiuni balneare „la modă”, adevărate atracții ale turismului medical. Read more…

Scenarii pentru viaţa noastră post-pandemie

La fel ca toată lumea din zilele noastre, aștept și eu cu nerăbdare relaxarea restricțiilor de mișcare și întoarcerea treptată a vieții pe un făgaș normal. Nu mă îndoiesc că va fi un proces îndelungat și probabil marcat de eșecuri temporare, dar tendința de diminuare a pandemiei actuale este evidentă. Pe de altă parte sunt convins că nu vom mai trăi ca înainte; pandemia a avut un impact prea mare și de durată prea lungă asupra tuturor aspectelor vieții noastre, nu numai asupra sănătății, ci și asupra veții sociale și economice. Cine știe când vom putea pleca din nou în vacanță, când vom putea merge nestingheriți pe jos, cu mașina, cu trenul, cu vaporul sau cu avionul oriunde vrem. Nu știm dacă ne vom mai întâlni vreodată la un păhărel cu prietenii, ca să nu mai vorbim de întâlniri mai intime…M-aș bucura să dau răspunsuri la aceste întrebări, dar pentru că din păcate nu sunt profet, am căutat părerile altora, care pretind că știu mai mult în acest domeniu. Printre ei se află Zukunftsinstitut (Institutul Viitorului), o companie înființată în 1998 la Frankfurt pentru a cerceta schimbările și tendințele care apar în lumea de azi, de a le proiecta în viitor și de a identifica pericolele, dar și oportuniățile care se prezintă în viața economică și socială. Acest institut a prezentat patru scenarii posibile legate de felul în care ar putea arăta viețile noastre, luând ca punct de plecare situația actuală. Read more…

Gestionarea timpului liber în caz de pandemie

Chiar mai trebuie să repet că accept reglementările oficiale ca pe un lucru de la sine înțeles? Sigur că nu. Toți cei care mă cunosc știu că nu sunt un rebel, ci un cetățean ascultător, disciplinat și care respectă autoritatea. Nu demult guvernul a decretat ca toți cetățenii să stea acasă, în special în camera de zi sau pe verandă și să nu iasă decât în cazuri de urgență, ca de exemplu pentru a cumpăra articole esențiale sau pentru a testa noul model de pantofi de sport cu suspensie pneumatică. Fiind crescător de porumbei și mic producător de gunoi de păsări, nu am nevoie să plec de acasă. Muncesc chiar pe acoperișul blocului nostru – din fericire încă nu e vorba ca interdicția să se extindă în această zonă, decât dacă izbucnește gripa aviară. Așadar ori stau cuminte pe canapea, urmărind la televizor ultimele știri despre pandemie, ronțăind fericit din provizia de sărățele și bând bere, ori urc pe acoperiș și îmi încurajez protejații înaripați să zboare în lume. Ei o fac în locul meu, pe când eu deocamdată sunt forțat să stau în casă.Read more…

Despre pericolele carantinei la domiciliu

S-a explicat pe larg cât de important este să te izolezi pe timp de pandemie, pe cât posibil să nu ieși din casă și să stai cât mai multă vreme inert pe canapea. Eu însumi am propovăduit neobosit această practică și am recomandat tuturor auto-izolarea de lungă durată. Acum apar însă primele semne că restricțiile ar trebui din nou relaxate. Este posibil că numărului infecțiilor va crește din nou, dar eu abia aștept să mă bucur de mai multă libertate. Există însă un motiv și mai important de a ieși din izolare: riscul foarte grav și din păcate ignorat până acum al deceselor legate de carantină. Dacă ar fi să dăm crezare statisticilor, propria locuință este unde se întâmplă aproape cele mai multe decese – exceptând bineînțeles spitale, cămine de bătrâni sau șantiere rutiere prost iluminate etc. În ţările dezvoltate numărul fatalităţilor care se înregistrează în propriii patru pereţi este de ordinul zecilor de mii pe an. Mi se pare de neînțeles că acest fapt nu a fost luat în considerare atunci când s-a hotărât lock-down. Read more…

Cugetări asupra semnificațiilor sociale și politice ale sărbătorii de Pesah

Pesah este considerată una din sărbătorile majore ale iudaismului. Timp de milenii credința a fost probabil cel mai puternic, dacă nu singurul motiv de a celebra această sărbătoare importantă, într-o lume în care religia era principala forță care reglementa ciclul anual, alături de evenimentele agricole. Abia după secularizare contextul sociologic și politic al Pesahului a devenit vizibil, cel puțin celor care au o anumită sensibilitate la aspectele non-religioase ale sărbătorii. Componenta socială este evidentă: eliberarea din sclavie și sfârșitul oprimării unei minorități asuprite. Există și un aspect politic: apariția unei națiuni care încearcă să-si intemeieze nu numai o nouă identitate, ci și o anumită prezență geografică. Văzut astfel, Pesah este un eveniment destul de complex. Dacă povestea tradițională corespunde adevărului istoric – ceea ce este foarte probabil, cel puțin în punctele ei esențiale – atunci putem spune că Pesah este amintirea colectivă lăsată de cea mai veche mișcare de eliberare cunoscută în istoria omenirii. Din câte știu, aceasta este cea mai veche sărbătoare ținută în mod regulat și continuu, cca. 3.300 de ani, și fără schimbări majore de formă sau conținut. Acest lucru reiese clar din faptul că între ceremoniile tuturor curentelor iudaismului contemporan, (așkenaz, sefard, sau oriental) există o asemănare izbitoare.Read more…

Interviu cu un coronavirus

Pe clanța ușii de la intrare în parcarea operei Scala am întâlnit-o pe Viorica Coroană, o coronavirusă care stătea la pândă să-l înhațe pe următorul meloman. Eu purtam mănuși de cauciuc, fiind deja prevenit de mass-media. Am observat cum domnișoara mi-a sărit pe degetul mare al mâinii drepte. S-a uitat întâi nemulțumită la stratul impenetrabil care îmi apăra degetul, apoi mi-a aruncat o privire nemulțumită: – Ei, ce faci, nu-ți atingi nasul, fricosule? – Nu mă lua așa, i-am răspuns ușor amuzat. Știu eu ce ai de gând! Ține-ți firea și nu te enerva, chiar dacă eu nu mă las infectat. – Atunci măcar pune-mă înapoi pe clanță, mi-a spus ea cu reproș. Vezi doar că nu mă pot mișca singură decât odată cu saliva împroșcată de un strănut puternic. – De acord, dar cu o condiție: să-mi dai un interviu la o cafea. – Bine, dar numai zece minute, altfel mă prăpădesc în mediul ăsta ostil. Să începem! Read more…