Judith Love Cohen, renumita ingineră aerospațială

Judith Love Cohen s-a născut în Brooklyn, în 1933. Părinții ei, Sarah și Morris Bernard Cohen, au fost uimiți de talentele variate ale fiicei lor care deveneau pe zi ce trece tot mai evidente. Dar nimeni încă nu ar fi putut anticipa că într-o zi pasiunile și abilitățile acestei fetițe din mediul evreiesc din Brooklyn vor juca un rol crucial în salvarea misiunii Apollo 13. Fetița timidă a devenit o mamă iubitoare, soție, prietenă, o ingineră pricepută, autoare și editoare. La 19 ani, Judith era balerină la Metropolitan Opera din New York și în același timp studia la școala de inginerie din Brooklyn. Fără a neglija dansul, a dezvoltat tot mai mult interes pentru științele exacte, în special pentru matematică și astronomie. Aceste inclinații au fost probabil declanșate și încurajate de tatăl ei care obișnuia să-i explice geometria aranjând scrumierele pe masă în diferite configurații. Încă din școala primară, Judith era atât de bună la matematică, încât făcea temele colegilor ei contra cost. Inițial, a primit o bursă de la Brooklyn College pentru a studia matematica, dar foarte curând s-a transferat la inginerie, domeniu căruia i-a rămas devotată toată viața.Read more…

Lauri ofiliți pentru prima anestezie modernă

Prima anestezie reușită din istoria medicinei moderne este considerată cea efectuată de William T.G. Morton (1819-1868) la Boston, în 16 octombrie 1846. Era o tehnică revoluționară care utiliza eterul. Demonstrația memorabilă a lui Morton a avut loc în sala de conferințe din Massachusetts General Hospital și care, în onoarea acestui eveniment, este numită și astăzi Etherdome, a devenit un loc de pelerinaj pentru cei interesați de istoria medicinei. Totuși, gloria lui Morton a fost contestată de alți doi pionieri ai anesteziei. Cu doi ani înainte de Morton, dentistul Horace G. Wells (1815-1848) a efectuat analgezii cu protoxid de azot pentru extracții dentare. Iar Charles T. Jackson (1805-1880) susținea că laurii i se cuvin lui. Cei trei protagoniști, Morton, Wells și Jackson, au fost implicați în dispute legale amare, fiecare pretinzând că a inventat anestezia indusă farmacologic. În cele din urmă succesul a fost al lui Morton, dar procesele l-au ruinat. Niciunul dintre cei trei nu știau că pretențiile lor la prioritate fuseseră anticipate cu peste patru decenii de chirurgul japonez Hanaoka Seishū (1760-1835), care, începând din 1804, a efectuat diverse proceduri chirurgicale, mai ales mastectomii pentru cancerul de sân, sub sedare profundă administrată oral, mai exact sub o comă indusă farmacologic.Read more…

Opţiuni în încleştarea cu Hamas

Barbaria militanţilor Hamas în primele ore de după atac, când orașele din jurul Fâșiei Gaza au fost lăsate pradă bandelor de criminali, va fi repede dată uitării. În curând şi subiectul masacrului civililor lipsiţi de apărare – în mare parte familii cu copii, bătrâni, inclusiv supraviețuitori ai Holocaustului – nu va mai face prima pagină în jurnalele de știri, fiind înlocuit de acuzația obișnuită de disproporționalitate în răspunsul Israelului la atacul Hamas. Cele de mai sus nu sunt rodul unor speculaţii superficiale, ci se bazează pe experiență. De-a lungul istoriei, atâta timp cât au fost ucişi evrei lipsiţi de apărare, s-a stârnit puțină îngrijorare la nivel global, adesea mult după evenimente, când victimele nu mai puteau fi ajutate. În paralel se intensifica  negarea sau minimalizarea genocidului evreilor europeni. Diferența crucială de acum este că Israelul e capabil să se apere. Deja se aud voci care critică Israelul pentru o presupusă reacție disproporționată. Read more…

Crocodilul la magazinul de delicatese. O fabulă în proză

La drept vorbind, Vlad Decebal Popescu (cunoscut ca Vlăduț), un aligator în vârstă de cinci ani de la Grădina Zoologică Băneasa, nu avea niciun motiv să evadeze. Dimpotrivă, era foarte îndrăgit atât printre colegii săi reptile, cât și printre colocatarele înaripate originare din America de Nord. Printre rezidenții grădinii el se remarca prin curiozitatea lui mult mai mare ca a oricărui crocodil bine crescut. Interesul tânărului Vlăduț față de lumea de afară s-a trezit într-o după-amiază de joi, când a prins câteva fragmente din conversația maimuțelor, vecinele sale, la o partidă de poker. Se discuta despre fluctuațiile cursului materiilor prime listate la bursă și despre oportunitățile de investiții în acest domeniu. Până acum, pe Vlăduț îl duruse în cot de tot ceea ce se întâmpla în lumea din afara habitatului său. Și de ce nu? În cei cinci ani ai săi nu făcuse decât înot, plajă, relaxare și la ora mesei, la ora 13:45 fix, deschidea larg gura ca să prindă micii cu muștar aruncați de Gică Forțescu, îngrijitorul său. Gândindu-se că discuțiile pe teme economice i-ar putea prinde, Vlăduț și-a continuat cercetările preluând informații utile și din convorbiri cu antilopele africane de peste drum.Read more…

Operațiunea Damocles

Evenimentele istorice petrecute curând după întemeierea statului Israel sunt învăluite într-o aură de aventură și de romantism. Acest lucru însă nu trebuie să ne inducă în eroare: era vorba despre interese vitale ale tânărului stat care lupta pentru supraviețuire. Operațiunea Damocles a fost campania Israelului pentru a-i împiedica pe inginerii germani să dezvolte arme moderne în serviciul Egiptului, în special rachete balistice și avioane de luptă. Înfrângerea suferită în războiul din 1948-49 l-a determinat pe conducătorul egiptean Nasser să caute modalități de modernizare a arsenalului care consta în mare parte din stocuri britanice rămase după al Doilea Război Mondial. Părea logic ca arabii, care erau nu numai antisemiți, ci și mari admiratori a tot ce era german, să se adreseze constructorilor de arme din fosta Germanie nazistă, printre care oricum mulți erau șomeri. Prin urmare, între sfârșitul anilor 1950 și mijlocul anilor 1960, industria de armament egipteană a angajat câteva sute de specialiști germani. Ei au fost recrutați de comerciantul de arme Hassan Sayed Kamil, fiul unui egiptean și al unei elvețience. Ca multimilionar, Kamil locuia într-o vilă elegantă cu o priveliște încântătoare asupra orașului Zürich și își împărțea timpul liber între partide de vânătoare în Carpați și excursii de pescuit în Canada. Era inginer mecanic, absolvent al prestigiosului ETH Zürich și lucrase în industria elvețiană de armament, la firma Oerlikon-Bührle. Avea legături directe cu Nasser și la cererea acestuia a contribuit la întemeierea industriei egiptene de armament.Read more…

Un matematician originar din Cluj, apărător al piloților americani

Chiar dacă orașul meu natal, Oradea, a depășit cu mult toate celelalte localități ardelene în privința figurilor excepționale pe care le-a produs în cele mai felurite domenii, trebuie să recunoaștem că și Clujul, aflat la doar 160 km la est de acest buric al pământului, a produs talente remarcabile. În această privință, îl menționez în special pe Abraham Wald, unul dintre cei mai importanți matematicieni din prima jumătate a secolului XX. El a introdus noțiunea statistică de survivorship bias, care a reușit să se impună, cu toate că la prima vedere părea opusă logicii și gândirii intuitive. Matematicianul evreu-maghiar Abraham Wald a adus contribuții importante în domeniul analizei statistice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Una dintre cele mai remarcabile realizări ale sale a fost îmbunătățirea protecției bombardierelor aliate, contribuind la salvarea a nenumărate echipaje ale avioanelor militare nu numai atunci, ci și în numeroase conflicte ulterioare. Wald s-a născut în anul 1902 la Cluj, aflat pe atunci în Regatul Ungariei, ca fiu al unei familii evreiești. A făcut studiile liceale ca elev particular, iar apoi s-a înscris la Facultatea de Matematică la Universitatea Regele Ferdinand I din Cluj, pe care a absolvit-o cu succes în 1928. Apoi, în 1931, a obținut doctoratul la Universitatea din Viena. El s-a remarcat prin abilitățile sale matematice deosebite, reușind să transforme idei abstracte în calcule statistice solide. La început s-a concentrat în special pe geometrie și topologie. Sub îndrumarea profesorului Karl Menger, Wald a dezvoltat o teorie proprie despre “Varietățile diferențiabile cu un nou concept de curbură”. După obținerea doctoratului, l-a instruit pe bancherul Karl Schlesinger în matematica economiei și cu această ocazie a adus contribuții fundamentale la teoria echilibrului economic.Read more…

Povestea adevărată din spatele celebrei opere Porgy and Bess

Cu siguranță aproape toată lumea cunoaște celebra baladă Summertime din opera fraților Gershwin, care răsună în căldura sufocantă din sudul Statelor Unite. Acțiunea  tragică se petrece într-un cartier sărac din Charleston, South Carolina. Porgy, un cerșetor negru infirm, caută dragostea frumoasei Bess, care este curtată și sedusă de figura dubioasă Sportin’ Life. Primită la început cu scepticism, această primă operă în care toate personajele sunt de culoare, s-a bucurat apoi de o popularitate durabilă. Poate că inițiații știu că opera lui Gershwin se bazează pe un roman din anul 1925, intitulat Porgy, scris de jurnalistul și autorul american de cărți pentru copii DuBose Heyward (1885-1940). Acesta, la rândul său, s-a inspirat dintr-un eveniment real din orașul său natal. Însă acțiunea romanului și cu atât mai mult a operei, au puțin de-a face cu evenimentele reale. Amândouă s-au mărginit să preia în primul rând atmosfera locală, realitățile sociale ale vremii, și să le amplifice într-un mod dramatic. Povestea se bazează pe evenimente petrecute prin anul 1900, în cartierul rural James Island la marginea orașului Charleston.Read more…

“Întreabă înainte, ca să te poți bucura după”. Ce trebuie să știe un pacient despre o anestezie iminentă

Cei de un leat cu mine și care mă cunosc cu adevărat știu că sunt extrem de curajos. Chiar și ofertele repetate de a-mi pune capul în gura deschisă al leului de la circul de stat Ulan Bator am respins din cauza unui factor de excitare prea scăzut. Acum însă mă confrunt cu cele mai periculoase creaturi care trăiesc pe planeta noastră: colegii mei de breaslă. Cu alte cuvinte, adevărata vitejie este dorința mea e de a publica aici, în Baabel, un articol despre domeniul care a reprezentat viața mea profesională până acum un an și jumătate, cel puțin așa cum l-am cunoscut până în ziua în care ”am urcat sculele în pod”. Mulți dintre cititorii și colaboratorii revistei fiind colegi de breaslă și alții având legătură cu domeniul sănătății, sper că articolul să stârnească un viu interes. Important este ca și cei câțiva cititori care nu fac parte din categoriile de mai sus să citească acest text care încearcă să răspundă la întrebări pe care poate încă nu au îndrăznit să le pună.Read more…

Prințesa Carpaților – prima ardeleancă din peninsula iberică

Abia s-au potolit valurile făcute de articolului meu nu prea serios despre căutarea metaforică a comorii pe Costa Blanca și am aflat despre descoperirea unei comori cât se poate de reale în apropierea reședinței mele spaniole. Tezaurul are chiar o conotație transilvăneană! Este vorba despre averea unei femei originare din bazinul Carpaților. În mod normal asta nu ar merita o mențiune specială, având în vedere că astăzi în Spania trăiesc aproximativ un milion de cetățeni români. De exemplu Alcalá de Henares, orașul natal al poetului național spaniol, Cervantes, a devenit practic un oraș românesc, cu cca. 50.000 de compatrioți ai noștri. Să ne întoarcem așadar la emigranta transilvăneană despre care vorbeam. Special în cazul ei este că a trăit acum vreo 4.000 de ani și pe vremea aceea, pentru a se stabili la marginea vestică a Europei, a trebuit să facă o călătorie extrem de dificilă. Era cu peste două milenii înainte ca drumurile romane să faciliteze călătoriile în interiorul imperiului. Cu alte cuvinte, nu era o femeie plecată din Dacia în provincia romană Tarraconensis, poate nici măcar nu vorbea o limbă indo-europeană când îi întreba pe localnici pe unde s-o ia. A fost cu mult înainte ca grecii să colonizeze această coastă, înainte ca Hannibal să-și conducă turma de elefanți până în Italia și cu peste două milenii înainte ca Traian să-și alcătuiască propria colecție din comorile jefuite ale Daciei. Nu știm cum se numea această doamnă…Read more…

Costa Blanca: descoperirea unui tezaur metaforic

Îmi amintesc foarte bine că în Oradea anilor ’60, mă lăsăm pradă romanticei idei de a găsi comorile ascunse de către pirați și de a fi recunoscut ca un căutător de comori de succes. Doream să descopăr ascunzătorile comorilor şi să mă delectez admirând  prada jefuită de la cine ştie ce regi şi prinţese. Monedele de aur, diademele încrustate cu perle şi nestemate, tabacherele din argint frumos ornamentate urmau să stabilească faima mea ca un aventurier de succes și, mai presus de toate, să impresioneze pe colegele mele pretențioase de la grădiniță și școală primară. Primele exerciții de căutare le-am făcut noi, copiii din Strada Pavel[1], în nopțile calde de vară, când am spart câteva lăzi găsite în podul casei noastre, habar neavând că aparțineau profesorului de chimie din apartamentul de la etajul doi. Din păcate, înăuntru nu am găsit decât vase de sticlă destinate experimentelor chimice. Cu toate acestea, cel puțin, aceste acțiuni au servit ca un bun exercițiu pentru aventurile viitoare, precum și pentru o corecție serioasă din partea proprietarului lăzilor. Urmele neplăcute ale acțiunii noastre au  adus după sine o scădere temporară a dorinței de a căuta comori și de a trăi aventuri similare. Nici după ce am intrat în binemeritata pensie  nu-mi puteam imagina că aveam să revin la fanteziile din copilărie. Și totuși, în scurt timp, acest lucru s-a întâmplat: am căutat și am găsit o adevărată comoară, și anume forma de viață neașteptat de fericită de pe coasta mediteraneană spaniolă. Acest eveniment a fost precedat de o căutare scurtă și intensă a unei noi rezidențe într-un loc însorit, pe care ne-o doream atât eu, cât şi soţia mea.Read more…

O excursie pe insula dragonilor sângeroși

Așa cum se obișnuia în familia mea, sunt și eu mare amator de călătorii. Poate că e și un fel de evadare de mine însumi. Uneori reușesc să mă deplasez până la o distanță de un braț de mine. În plus, de vreo zece ani plec în Asia de Sud-Est, împreună cu soția care îmi este și ghid turistic. Particip la congresul anual al anesteziștilor indonezieni, care are loc la Jakarta spre sfârșitul lunii februarie. Cunoscătorii spun că este unul din ultimele evenimente organizate după moda de odinioară: cu mese delicioase și seri de gală spectaculoase în atmosfera elegantă a unui hotel cu 5 stele. De data aceasta însă, desfătarea nu a prea funcționat, fiindcă amândoi ne-am îmbolnăvit pentru a doua oară de Covid tocmai în timpul congresului, așa încât, vrând-nevrând, am fost nevoiți să ne distanțăm de grup. Nu am mai putut participa nici la mesele delicioase, nici la programele de divertisment. În plus, a plouat destul de mult, din cauza musonului care de data aceasta s-a prelungit ceva mai mult ca de obicei. Criticii ar putea să spună „Așa vă trebuie, dacă nu stați locului!” Ei bine, să stăm locului nu a fost niciodată o opțiune pentru noi. După cele șase zile de congres am făcut de fiecare dată excursii interesante. La urma urmei, nu ajungi în fiecare zi într-așa un capăt de lume.Read more…

Zile mohorâte de ianuarie la Cracovia și în împrejurimi

Ianuarie nu este momentul cel mai potrivit pentru a călători în Polonia, mai ales în acest an, când războiul din Ucraina face ravagii nu prea departe de acolo. Dar o invitație să fac o prezentare la un spital al Universității Jagiellone m-a convins să-mi părăsesc zona de confort bine încălzită și să plec pentru cinci zile în vechiul oraș regal de pe Vistula. Vremea a fost blândă cu noi doi, cu soția și cu mine. A plouat foarte puțin, peste zi temperatura a fost deasupra zero, uneori a apărut chiar soarele, strălucind pe acoperișurile colorate, pe nenumăratele turnuri de biserică și pe piețele pline de viață ale orașului. Cracovia este un oraș central-european bine îngrijit, în care războiul și socialismul nu par să fi lăsat urme considerabile. Din fericire, cel puțin centrul orașului a fost ferit de febra construcțiilor de blocuri socialiste. Orașul vechi și zonele înconjurătoare emană farmecul perioadei antebelice. Doar evreii, care odinioară reprezentau 25% din populație, au dispărut aproape cu totul, însă vestigiile lor sunt îngrijite și păstrate într-o stare prezentabilă. În orice caz, orașul trage foloase considerabile de pe urma turismului nostalgic din Israel și din diaspora evreiască. Acest lucru este valabil mai ales pentru cartierul Kazimierz, ghetoul din Podgórze, dincolo de râu, și, bineînțeles, pentru fostul lagăr de concentrare Auschwitz, care a fost transformat într-un muzeu și memorial.Read more…

La vânătoare de “unicorni” în Israel

Fără îndoială că Israelul este o scenă foarte dinamică pentru start-upuri. În cifre absolute el se situează la același nivel cu SUA și Singapore, dar raportat la mărimea populației este pe primul loc la nivel mondial. Între Iordan și Marea Mediterană există aproape 10.000 de companii high-tech inovatoare, majoritatea fiind implicate în software, sănătate, energie, mediu și tehnologii agricole. Toate au în comun nevoia de a găsi investitori de capital de risc. Culmea acestor eforturi a fost atinsă în 2020, când s-au strâns peste 10 miliarde dolari. În 2021 cifrele au fost ceva mai mici, iar pentru 2022 se prevede o scădere de 30% – ceea ce încă reprezintă sume uriașe. Unele dintre aceste companii, precum Waze sau MobilEye, au ajuns la statutul de „unicorn”, adică ele valorează peste un miliard de dolari. Recent am avut ocazia să arunc o privire personală în lumea start-upurilor israeliene, o privire prin gaura cheii în interiorul palatelor de sticlă și beton de pe ambele părți ale Autostrăzii Ayalon – și mai departe. Intrarea mea modestă în această lume fascinantă se datorează unei împrejurări deosebite: am devenit și eu o mică parte a unei asemenea companii proaspăt înființate. Nu e nici pe departe un „unicorn”, nici măcar o companie de succes care aduce profit investitorilor. Este un spin-off din peisajul universitar elvețian: Universitatea din Zürich, Spitalul Universitar (fostul meu angajator) și renumitul Institut Federal Elvețian de Tehnologie (ETH) – echivalentul elvețian al Technion-ului, de unde de-a lungul timpului au ieșit minți strălucite, printre care peste o duzină de laureați ai Premiului Nobel.Read more…

Noul hobby pentru bărbatul dinamic

În timp ce vânătoarea de elefanți, rinoceri și veverițe este pe bună dreptate descurajată, cucerirea, ocuparea și exploatarea altor țări nu este în niciun caz ceva rușinos sau chiar condamnabil. Ținând cont de evenimentele istorice recente, se pare că invadarea teritoriilor străine, subjugarea populației și jefuirea bogățiilor acestora este o ocupație lăudabilă și extrem de recomandabilă pentru bărbații întreprinzători. Chiar și actele ocazionale de violență pot fi clasificate drept infracțiuni minore, dacă au avut loc întâmplător, în timp ce se urmărea un scop mai înalt. Nici organizațiile internaționale / supranaționale nu mai au obiecții la acțiunile de cucerire, dacă le sunt prezentate justificări solide și credibile. Acest lucru este valabil mai ales dacă se pot dovedi pretenții istorice, legături de familie, sau o foame insațiabilă pentru materii prime rare, la care nu se poate ajunge prin mijloace pașnice. Accesul liber la mare, de preferință la porțiuni de plajă însorite și protejate de vânt, precum și posibilitățile mai bune de transport către cazinouri sunt, de asemenea, justificări acceptabile pentru acordurile întrerupte unilateral și pe care comunitatea internațională le tolerează de obicei fără probleme. Din fericire, în Consiliul de Securitate există întotdeauna un membru care își poate folosi dreptul de veto în favoarea cuceritorului.Read more…

Şederea pe găleţi răsturnate

Concursul „Șederea pe Găleți Răsturnate” din acest an s-a încheiat cu strigăte de nemulțumire generală. Juriul internațional nu s-a putut pune de acord asupra câștigătorului locului trei, darămite asupra râvnitelor medalii de aur și argint. Nici măcar după negocieri îndelungate nu s-a putut ajunge la o evaluare finală a participanților, iar concurenților dezamăgiți li s-a înmânat numai o diplomă de participare, fără un clasament general. Pentru a patra oară consecutiv, unii concurenți au luat acasă și o infecție venerică, pe care au primit-o de la un judecător rămas anonim. Au fost chiar zvonuri despre luare de mită și folosirea de substanțe interzise de Comisia de Doping Moderat și Acceptabil pentru obținerea rezultatelor mai bune la exerciții deosebit de dificile, cum ar fi șederea cu o singură fesă pe marginea găleții. O situație intolerabilă. Pentru a înțelege mai bine circumstanțele din cadrul competiției, să trecem în revistă pe scurt evenimentele care au marcat istoria acestui sport popular, pe care mulți chiar îl consideră o veritabilă formă de exprimare artistică. Rădăcinile șederii competitive pe găleți răsturnate datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea. A treia revoluție tehnologică și procesul intensiv de industrializare au declanșat un fenomen social nemaiîntâlnit până atunci: migrarea populației paupere spre mediul urban, aflat în plin avânt industrial.Read more…

Dedublarea miraculoasă a farmaciștilor și consecințele sale uimitoare

Miraculosul fenomen al dedublării fizice a unui farmacist din Plockton, o localitate retrasă de pe coasta comitatului Broomshire, se răspândește acum ca vâlvătaia unui foc sălbatec de la nord spre sudul Insulelor Britanice. Chiar și Comisia Europeană urmărește cu îngrijorare evoluția fenomenului și pregătește un răspuns european comun pentru a-i bloca răspândirea pe continent. În prezent, Platforma Națională a Ministerului Sănătății din Edinburgh raportează în buletinele săptămânale de presă noile cazuri de dedublare, prin care dintr-o persoană cu profesie de farmacist iau naștere pe neașteptate doi indivizi perfect identici atât fizic, cât și comportamental. Duplicatele umane seamănă într-o oarecare măsură cu gemenii monozigoți, numai că, în cazul farmaciștilor, dublura lor e ca imaginea reflectată în oglindă: unul este dreptaci, celălalt stângaci. Chiar și cărarea podoabei capilare este aranjată simetric, respectând aceleași reguli. O altă caracteristică a fenomenului este apariția lui exclusivă la farmaciști originari din Pakistan și cu o experiență profesională de cel puțin zece ani. De aici apar și numeroasele speculații privind etiologia fenomenului, fiind incriminate unele substanțe farmaceutice cu care vin în contact cei afectați. Grupul de cercetători hard-line pun în discuție chiar o origine supranaturală a fenomenului, însă aceste informații sunt pur speculative și nu fac decât să alimenteze zvonuri extremiste.Read more…

Doar asta ne mai lipsea: doctori cu ambiții literare!

Mă tot întreb de ce inginerii, avocații, contabilii și mai ales șefii de gară nu simt nevoia de a pune pe hârtie gânduri, senzații, amintiri? Asta aproape numai medicii o fac, probabil ca un produs al unei obsesii de-a dreptul patologice, de parcă nu ar exista în lume destui jurnaliști și scriitori profesioniști, care oricum luptă pentru atenția unui public literar în permanentă scădere! Se pune întrebarea: oare medicii nu au destule preocupări profesionale, nu sunt ocupați cu ulcere, infecții, dureri de șale și alte necazuri legate de sănătatea pacienților? Desigur, nu putem ignora faptul că în subconștientul nostru, vanitatea joacă un rol important și că medicul va utiliza orice metodă pentru a se face auzit – respectiv citit. Dar asta nu dă un răspuns atotcuprinzător. De aceea mi-am propus să caut explicații mai veridice, mai complete și mai apropiate de realitate. O scurtă privire asupra sumarului revistei Baabel ne arată că medicii care contribuie la această apariție literară de valoare discută subiecte care, cel puțin aparent, nu au nicio legătură cu menirea lor de tămăduitori. După șase ani de studii medicale, după alți 38 de ani de practică a medicinei și 65 de ani de gândire forțată asupra existenței umane și folosind cunoștințele mele de anatomie, fiziologie și neuro-gastronomie, sunt convins că o mulțime de biblioteci ar putea găzdui tratate interesante despre funcția și tulburările genunchiului drept; exact același număr de volume s-ar putea scrie și despre beteșugurile genunchiului stâng. Dar nu, medicii se străduiesc să scrie despre orice,…Read more…

Blestemul Afroditei – Partea a II-a

Problemele din izolare au fost multe și variate: singurătatea, dependența de mila altora, procesiunea furnicilor de-a lungul marginii patului, mâncarea necomestibilă și, mai ales, plictiseala gelatinoasă și atotcuprinzătoare. Numai ideea că această mizerie trebuia să dureze zece zile și nopți nesfârșite era suficientă să-mi provoace o depresie cruntă, mai ales la început. Dar să nu uităm și părțile mai plăcute ale izolării: poți să-ți urmezi netulburat șirul gândurilor. Numai că după cel mult două ore, toate gândurile s-au epuizat. Seara, înainte de a închide ochii, dorința mea cea mai fierbinte era să mă trezesc a doua zi în alt loc. Din partea mea, să fie în mijlocul unei intersecții aglomerate, în deșertul Gobi, într-o groapă de gunoi, într-un abator sau chiar într-o sală de gimnastică înconjurat de sportivi transpirați, nu contează, numai nu aici. Zadarnic. În fiecare dimineață mă trezeam între cearșafurile umede ale hotelului Eden Resort, fiecare zi un nou Groundhog Day. Era doar un mod de a da glas fanteziilor de evadare. Plănuiam să las câteva cuvinte de adio, scrise cu sânge pe hârtie igienică, la fel ca sclavul Jim, dar de unde să iau pastă de sângerete? Să cer de la gardieni, mi-ar fi dat în vileag intențiile. Nu, foarte curând am înțeles că nu exista nicio scăpare din complexul păzit cu strictețe.Read more…

Blestemul Afroditei

Hotărât lucru, nu așa mi-am închipuit o vacanță în Cipru. Ceea ce trebuia să fie o excursie de două săptămâni pe insula însorită din Marea Mediterană (și a și început ca atare) a devenit până la urmă o ședere într-o mizerabilă „leprozerie” – o mare dezamăgire pentru un călător inveterat ca mine. Dar să începem cu începutul. Cum aveam două săptămâni de concediu în septembrie, soția mi-a propus să le petrecem în Cipru. O expertă în „d-ale turismului”, ea știa foarte bine că Ciprul este o destinație ideală în această perioadă a anului: vreme însorită, mare caldă și un peisaj presărat cu pini și chiparoși tocmai pe gustul nostru. Încă un plus foarte tentant pentru oameni vaccinați ca noi a fost scutirea de testele Covid la intrare. Fiind obișnuiți cu distanțe mult mai mari, zborul de nici patru ore ni s-a părut o nimica toată. După o scurtă dezbatere asupra detaliilor cazării, am convenit asupra unei săptămâni într-o vilă închiriată în nord-vest, urmată de un sejur la hotel în sud-est. În primele zile am luat și o mașină, care, după obiceiul local, avea toate viscerele așezate invers, pentru că în Cipru se circulă pe stânga. (În medicină, acest fenomen rar, congenital, se numește situs inversus).Read more…

Povestea captivantă a Monikăi Ertl

După cum se știe, un film bun descrie viața așa cum este, doar cu mijloace artistice și cu anumite exagerări. Cazul invers, o viață care se derulează ca un film, este mult mai rar, dar există. Iată o poveste pe care am găsit-o zilele trecute și care ar putea fi subiectul unui film: viața captivantă a Monikăi Ertl (1937 – 1973). Monika era fiica fostului ofițer nazist Hans Ertl, care și-a petrecut anii cel mai buni în Africa de Nord, alături de Erwin Rommel, pe post de cameraman. Fotograful talentat și nazistul convins fusese partenerul romantic și colaboratorul preferat al celebrei regizoare Leni Riefenstahl. Împreună au produs, printre altele, celebrul film Olympia din 1936. După război, Ertl și-a lăsat în urmă trecutul nazist și a lucrat ca fotoreporter la revista Quick. Dar trecutul i-a rămas o povară și nu a mai avut același succes. Filmul impresionant despre ascensiunea muntelui Nanga Parbat nu a primit Premiul German pentru Film, la care se aștepta. După această dezamăgire, el s-a simțit tot mai desconsiderat în țara lui natală. Dar Hans Ertl a rămas același aventurier. În 1950 a condus mai multe expediții în America de Sud, după care, împreună cu soția și cele trei fiice, a emigrat în Bolivia în 1954.Read more…