Ca și în alte țări de pe glob, Crăciunul se face simțit și aici, în Țara Sfântă. Deja pe la sfârșitul lunii noiembrie se fac pregătiri, se aranjează vitrinele, se împodobesc brazi, în special în cartierele și în localitățile unde trăiesc numeroase familii creștine. Unul din acestea, unde conviețuirea pașnică a populației aparținând celor trei mari religii monoteiste a devenit un real simbol, este orașul Haifa. Aici, o stradă din Moșava Ghermanit (Colonia germană) va fi închisă circulației și se va transforma într-un spațiu feeric, ca un parc uriaș înconjurat de dughene generos aprovizionate cu jucării, dulciuri, băuturi și cu un brad uriaș în mijloc, împodobit și luminat, totul creând o atmosferă de belșug, voie bună și speranță. Israelieni din alte orașe vin la Haifa să se bucure nu numai de atmosfera sărbătorească, ci și de modul estetic în care este împodobit întregul cartier.

Tradițiile și obiceiurile deosebit de frumoase ale Crăciunului au o vechime milenară. De-a lungul timpului, ele au fost supuse multor transformări și influențe. Amintesc unele detalii, fără a intra prea mult în amănunte.

Ideea de a sărbători Solstițiul de iarnă cu ramuri verzi a existat deja la egiptenii antici, la celți… Vikingii ridicau copaci în formă de phallus, simbol al procreării, pe care îi aprindeau în credința purificării aducătoare de lumină.

Primii romani creștini au stabilit data nașterii lui Isus Cristos în ultima zi a Saturnaliei (25 decembrie), poate și cu scop politic, legând această dată de sărbătoarea considerată până atunci cea mai importantă în lumea și tradiția romană. Cu această ocazie, casele erau împodobite cu ramuri de conifere, simbol al vieții perpetue.

„Pomul paradisului” a apărut pentru prima dată în anul 1560, în Franța. Avea în vârf o stea, simbol sacru al vieții și al cunoașterii, o aluzie și la steaua călăuzitoare a celor trei magi către locul de naștere al pruncului Isus, așa cum este povestită în Noul Testament. Ideea a stârnit controverse în rândul clericilor care vedeau o blasfemie în pomul de Crăciun – un obicei de origine păgână. Noi controverse au apărut în Germania, când pomul a fost decorat cu lumânări. Totuși, ideea bradului veșnic verde și împodobit cu lumini a învins, devenind emblema Crăciunului.

Și Moș Crăciun are o istorie interesantă. Inițial se celebra numai Sfântul Nicolae, în 6 decembrie, data morții unui episcop din secolul al III-lea, renumit pentru dărnicia și pentru actele sale filantropice și considerat protectorul copiilor și al săracilor.

Abia la începutul secolului al XIX-lea Moșul încărcat cu daruri se leagă de sărbătoarea Crăciunului, primele manifestări apărând în Germania și Olanda. Emigranții din aceste țări, stabiliți în SUA, au adus obiceiul cu ei. Chiar și numele Santa Klaus derivă de la olandezul Sinterklaas, care inițial se referea la Sfântul Nicolae. Primul președinte american care a adoptat acest fel de sărbătorire a Nașterii lui Isus a fost Franklin Pierce.

Imaginea vizuală a Moșului îmbrăcat în mantie roșie și venind într-o sanie trasă de reni a fost creată de firma Coca Cola și inițial nu a avut nicio legătură cu sărbătoarea. Dar cum ea s-a bucurat de un succes extraordinar, a devenit în curând omniprezentă la manifestările legate de sărbătorile de iarnă.

Ceea ce a declanșat cu adevărat răspândirea tradiției Pomului de Crăciun în toată Europa (și nu numai) a fost o fotografie a Reginei Victoria și a Prințului Albert, sărbătorind Crăciunul cu întreaga familie în jurul pomului tradițional împodobit și a pachetelor de cadouri. În România, sărbătorirea Crăciunului și a Anului Nou, așa cum este cunoscută astăzi, a început în timpul domniei regelui Ferdinand și a reginei Elisabeta care au luat ca model casa regală britanică.

Această sărbătoare, poate cea mai frumoasă, aducătoare de bucurie, speranță, simbol al iubirii și al generozității, poate fi cu ușurință dezbrăcată de semnificația ei mistică și religioasă. Crăciunul are latura lui religioasă despre care nu voi zăbovi acum, dar și una universal umană, profană. Așa se explică faptul că a fost adoptat și de mediile laice sau de țările cu alte culturi și religii cum sunt de exemplu Japonia sau Thailanda, unde în orașele mari nu lipsește pomul uriaș, împodobit și luminat, și nici decorurile feerice. Nici în țările din fostul lagăr comunist nu lipsea pomul, decorarea feerică a orașelor deja de la începutul lunii decembrie, doar că nu se sărbătorea Nașterea lui Isus, ci Anul Nou, iar moșul care împărțea daruri se numea Moș Gerilă.

În Israel, sărbătoarea Crăciunului este iubită de toată lumea, datorită tradiției atât de frumoase. Pomul, decorurile, cadourile apar nu numai în casele creștine sau în familiile mixte, ci și în multe case ale emigranților evrei laici veniți în special din estul Europei.

Tot în decembrie, în casele evreiești se sărbătorește Hanuka în amintirea unui eveniment istoric petrecut în secolul al II-lea î.e.n., în timpul regelui Antiohus al IV-lea: victoria Macabeilor în lupta de eliberare de sub stăpânirea greacă. Legenda vorbește despre miracolul candelabrului care a luminat timp de opt zile în templul recuperat, cu toate că uleiul era insuficient. Hanuka este denumită festival al luminilor, sărbătoarea inaugurării noului altar și a miracolelor.

Ambele sărbători au loc la date foarte apropiate, uneori chiar coincid, cum se întâmplă în acest an. Poate mai puțin știut este faptul că în multe case, spre mângâierea celor care iubesc unitatea și conviețuirea, într-un colț este așezat pomul împodobit, iar pe masă o hanukia care așteaptă aprinderea zilnică tradițională a lumânărilor.

Izvorul acestor două sărbători este desigur foarte diferit: din punctul de vedere al religiei iudaice, Hanuka este considerată o serbătoare minoră, de factură mai mult istorică; în schimb în lumea creștină Crăciunul este a doua mare sărbătoare după Paști. Și totuși, există afinități și influențe. Comunități care au trăit în vecinătate și care și-au împletit existența, volens nolens s-au influențat reciproc. Așa cum Hanuka este considerată sărbătoarea luminilor și a miracolelor, despre seara de Crăciun se spune că aduce lumina dătătoare de speranță, că cerurile se deschid, se întâmplă miracole și dorințele se împlinesc. Ambele sărbători adună familia, prietenii, sunt izvor de generozitate, bunătate și bucurie. Prietenii țabari (născuți în Israel) îmi povestesc că în tot în mai multe case evreiești din Israel se adoptă obiceiul cadourilor de sub hanukia, aidoma celor de sub brad.

Referitor la conviețuirea pașnică bazată pe respect și acceptare, vreau neapărat să aduc la cunoștință cititorilor evenimentele muzicale din ultima săptămână a lunii decembrie care de ani de zile constituie în Israel o tradiție de nezdruncinat. Orchestra Simfonică din Ierusalim organizează anual seria de concerte Liturgica, dedicate Crăciunului. Și în bisericile din Haifa și Nazaret sunt programate evenimente muzicale cu același substrat, realizate de formații camerale. În acest context vreau să subliniez cu emoție și bucurie o inițiativă care se derulează de mulți ani prin societatea Orpheus. Ea include tineri muzicieni evrei și arabi care cântă împreună în orchestră. Mentorul lor este Daniel Barenboim. În fiecare an, la Nazaret are loc Festivalul Liturgic, unde ei interpretează lucrări dedicate Crăciunului. În anul acesta, din motive de securitate, evenimentul a fost mutat la Ierusalim, în sala YMCA. Ce poate fi mai îmbucurător decât să constați că muzica și preocuparea pentru frumos și bine creează interacțiune și unește?!

Pe toți cei ce iubesc frumosul și binele îi invit să viziteze, cel puțin cu gândul, Moșava Ghermanit din Haifa și să respire bucuria luminii, a păcii și a bucuriei.

Foto. Delia B. Jacob
Delia B. Jacob