Recent, un prieten din Londra, Bruce L., mi-a recomandat un eseu publicat ziarul Financial Times, “The deep wounds of war” (Rănile adânci ale războiului), semnat de Philip Stephens, cu recenziile a patru noi cărți despre conflictul din Orientul Mijlociu (1). Reproduc aici răspunsul pe care l-am trimis prietenului meu.”Mulțumesc, dragă Bruce, pentru semnalarea eseului și a celor patru cărți. Aș avea însă, în acest context, câteva remarci despre chestiuni care consider că ar trebui luate în considerare în mai mare măsură când se vorbește despre acest conflict. – Prima remarcă se referă la populație și număr de oameni. În 1922, întreaga populație din aria geografică administrată sub mandat britanic în Palestina era de circa 750.000 de oameni. Alte câteva sute de mii trăiau în Transiordania, dată de britanici emirului Abdullah (care în 1948 a devenit rege al Iordaniei). Numărul de mai sus a rezultat în urma unui recensământ organizat de britanici în Palestina (fără Transiordania), adică un teritoriu care cuprindea în mare Gaza, actualul Israel și Cisiordania (zonă numită și The West Bank). Din numărul total, cca 80 de mii erau evrei, cca 70 de mii erau creștini și cca 590 de mii erau musulmani. – A doua remarcă este că nimeni nu le spunea acestor oameni ‘palestinieni’, și nici ei nu își spuneau astfel. Majoritatea ne-evreilor își spuneau arabi, dar alții își spuneau beduini, sau druzi, samariteni, armeni etc. ‘Palestinienii’ nu sunt un grup etnic și nici nu reprezintă o națiune. Termenul a fost trasformat însă cu timpul într-o armă, în scopuri politice.Read more…