Acum, după 25 de ani de la evenimentele din decembrie, toată lumea îşi aminteşte de episoadele pe care le-a trăit atunci, foarte multe tragice, altele emoţionante. Dar au existat şi momente să spunem comice, care au arătat măsura în care mulţi nu au înţeles ce s-a întâmplat sau, pentru a-şi scăpa pielea – fiind slujitori şi profitori fideli ai vechiului regim – au încercat să se dea mari revoluţionari. Şi aici vreau să amintesc două momente trăite de mine care se încadrează în cele două ipostaze. Eram redactor la „Ştiri externe” la Agerpres…

Pe 22 decembrie am asistat cu toţii la televizor la fuga lui Ceauşescu, la declaraţiile în care se anunţa sfârşitul regimului, vedeam imagini ale demonstranţilor pe stradă. La un moment dat vine un coleg de-al nostru (fost corespondent al Agerpres la Moscova) şi ne convoacă la o şedinţă. „Trebuie să facem şi noi revoluţie, să schimbăm conducerea care a slujit vechiul regim” (Şi el o sluijise cu mult profit). Ne-am adunat în sala mare câţi eram de serviciu şi el (sau altcineva cam la fel de „revoluţionar” şi cu un trecut asemănător) a spus: „Să alegem o nouă conducere,  un nou director general. (Menţionez că cel care era atunci conducătorul Agenţiei, A.I., a fost una dintre persoanele cele mai cumsecade, mai drepte pe care le-am cunoscut. Avea o mare hibă: nu-i plăceau proştii şi asta spunea cu voce tare. I-a călcat pe mulţi pe bătătură şi acum câţiva dintre ei au căutat să se răzbune. Cu mine, care am fost de două ori victima unor delaţiuni, s-a comportat excelent, m-a apărat în ambele cazuri şi nu a permis să fiu dată afară).

Păi, hai să propunem, zise unul dintre „revoluţionari”. Atunci un altul din grup a spus: „eu îl propun pe tovarăşul (mai era la modă cuvântul) N.B.” Mie mi-a îngheţat sângele în vine. Da’ ce-i nebun să-l propună pe N.B!. Era secretarul de partid al Agenţiei, altfel un ziarist foarte bun, tip inteligent, calitatea pe care a şi demonstrat-o, respingând imediat propunerea. El a înţeles ce se întâmplă atunci. Peste câteva zile, când lucrurile au început să se organizeze, a venit o dispoziţie de la FSN în care se cerea conducerii  ca pe N.B. să nu-l lase nici măcar în holul Agerpres . N.B. fusese şi ataşat de presă în Grecia şi Paris şi în ambele ţări a fost declarat persona non grata.

Un alt episod tragicomic tot în ziua de 22 decembrie. Poate unii îşi aminesc că în ziarele de weekend, la rado şi la televiziune se prezenta rubrica „Presa din străinătate despre tovarăşul Nicoae Ceauşescu”. Era vorba de o sinteză din articole publicate în presa străină, în „marile” cotidiene din India, Bolivia, Bangladesh şi alte ţări de acest calibru, scrise la ambasadele noastre din acele ţări şi plasate, contra cost, în aceste ziare. Sinteza era realizată de o colegă de a mea din redacţie. Când ne-am întors de la faimoasa şedinţă, pe colega mea o găsesc în birou. Scria de zor. „Ce faci Sivia”? o întreb eu. „Păi rubrica cu Ceauşescu. Dar ce, tu nu ştii că a fugit? Ba da, dar totuşi”. N-a terminat fraza, probabil că s-a gândit „dacă totuşi se întoarce”. Nu s-a întors, aşa că Silvia a lucrat degeaba.

Aş avea încă multe de spus, drumul făcut de la mine din Drumul Taberei spre Casa Scânteii, pe întuneric, printre împuşcături, făcând autostopul căci tramvaiul nu circula, de nu ştiai dacă ajungi sau nu. Nu am fost la demonstraţii, în Piaţa Palatului, dar am simţit pe undeva în suflet că merită să-mi asum riscul şi să ajung la Agenţie ca, în sfârşit, să pot scrie în libertate şi fără oprelişti şi să ofer cititorilor ştiri reale. Asta a fost contribuţia mea la revoluţie.