Irina Markovits: PERIOADA REDUCERILOR. IDEI BUNE, IDEI PROASTE

Nu am cifre care să îmi arate cât cheltuim în perioada aceasta, cât de rezonabile sau nebuneşti ne sunt bugetele, cât timp ne petrecem prin magazine… În orice caz, eu nu voi fi printre cele care şi-au propus să îşi “facă plinul” în prima săptămână. Am învăţat să fiu mai disciplinată, mai chibzuită şi, să fiu sinceră, mă entuziasmează prea puţine dintre piesele colecţiilor din magazine. Am la dispoziţie şi un arsenal de răspunsuri şi soluții, cum ar fi…

Oficial, reducerile au demarat în urmă cu câteva zile. În  realitate, multe dintre magazinele şi brandurile cu prezenţă online şi-au lansat promoţiile sau vânzările private în a doua zi după Crăciun, iar dacă aţi trecut zilele acelea prin vreun mall, probabil aţi fost călcate în  picioare de gloata cumpărătorilor…

Nu am cifre care să îmi arate cât cheltuim în perioada aceasta, cât de rezonabile sau nebuneşti ne sunt bugetele, cât timp ne petrecem prin magazine…

În orice caz, eu nu voi fi printre cele care şi-au propus să îşi “facă plinul” în prima săptămână. Am învăţat să fiu mai disciplinată, mai chibzuită şi, să fiu sinceră, mă entuziasmează prea puţine dintre piesele colecţiilor din magazine. Am la dispoziţie şi un arsenal de răspunsuri şi soluții, cum ar fi…

Îmi voi oferi mantoul / geanta / bijuteria reperată înainte de reduceri. E o idee buna?

Din observaţiile mele, o mare parte dintre femei aşteaptă reducerile pentru a-şi cumpăra produse pe care nu şi le pot permite la preţ întreg. Evident, în  asta consta una din marile plăceri ale soldurilor. Doar că… ciudat fenomen, deseori ajungem să posedăm obiectul dorit timp de săptămâni, pentru ca la scurt timp acesta să devină prea puţin interesant.

Obiectul dorinţei şi-a pierdut aerul de “nou”: odată cumpărat, avem senzaţia că îl vedem peste tot, cumpărat de toată lumea şi, la urma urmei, parcă nici nu mai e atât de special (decât dacă a fost, de la bun început, ceva cu adevărat excepţional, original, unicat sau foarte scump!)

Cumpărarea acestui obiect devine o idee bună doar dacă: vi se potriveşte ca o mănuşă, aveţi certitudinea că îl veţi purta zi după zi întregul sezon şi dacă nu faceţi un sacrificiu financiar pentru el.

Altfel, dacă vi-l doriţi doar pentru că e în  faţa voastră, în  mărimea potrivită şi, mai ales, nu ştiţi cum, dar vă simţiţi pierdută când îl aveţi în  faţa ochilor sau când îl probaţi, vă îmbujoraţi toată la gândul că va fi al vostru, ca să nu mai vorbim cât timp aţi visat la el (nu cumva sună ca descrierea lui făt-frumos?)… eh, eu zic să îl lăsați în  magazin.

Îmi voi cumpăra în  sfârşit un poncho cu model Navajo şi franjuri din piele. E o idee buna?

Dacă prin “poncho cu model Navajo” înţelegi “piesa sezonului”, vă recomand să reflectaţi o vreme înainte de a-l cumpăra. Cum orice tip de “it item” va fi multiplicat şi duplicat în  nenumărate exemplare, în  curând vă veţi plictisi de el. Fără să mai spun că sunt mari şanse ca toate colegele şi prietenele să poarte ceva similar…

La final de sezon vă puteţi amuza cumpărându-vă câte ceva aparent “în tendinţe”, cu condiția ca acestea să nu coste prea mult. Dar – vă  atenționez! – piesa  sau un detaliu: haină, accesoriu, încălţăminte, imprimeu existent deja în  producție de masă nu mai poate fi considerat în  tendinţe! Pe de altă parte, fiecare este responsabilă cu propriul buget de shopping, nu-i aşa?, şi fiecare decide cât şi pe ce cheltuieşte.

În sfârşit, când sunteţi într-un magazin, căutaţi să evaluaţi posibilitatea longevităţii pieselor cumpărate şi transformarea lor în  “clasice” ale garderobei voastre, aşa cum e cazul celor care revin în mod regulat şi care pot fi purtate ani la rând: ghete negre biker, o geacă din piele, o fustă cu imprimeu leopard, o rochie din dantelă, un pulover din caşmir, o geantă ştanţată cu aspect de piele de piton, o bluză transparentă din voal alb, bleumarin sau negru, o pereche de pantaloni slim din piele, un cardigan cu paiete, un palton bej camel… şi atunci merită să cedaţi pentru un poncho? Peste ani nu va părea prea… “iarna 2014″?

Îmi voi cumpăra ceva de la un brand prestigios. E o idee bună?

Totul depinde de motivaţia voastră. Vă doriţi o bucăţică de brand SAU vă doriţi, cu adevărat, o anume piesă?

Dacă e vorba doar de a deţine un anume brand în garderobă, gândiţi-vă: haina sau accesoriul va corespunde (stilului de viaţă, siluetei, personalităţii)? Este reprezentativ sau caracteristic pentru imaginea brandului? Dacă răspunsurile sunt afirmative, atunci este ocazia ideală să vă faceţi această plăcere.

Totuşi, încercaţi să nu vă lăsaţi orbite de “sirenele” marketingului sau de procentele reducerilor. Evaluaţi piesa sau accesoriul cu sânge rece: vi l-aţi dori la fel de mult dacă nu ar fi creaţia brandului respectiv, dacă ar fi un “no brand”?

O cumpăr acum; mai târziu voi regreta că nu o mai găsesc la magazin. E o idee bună?

Oh, ce tensiune! Vânzătoarea va spune că e “ultima”, aţi căutat şi gata, v-aţi pierdut capul! Ah, în  plus, mai vedeţi o clientă probând aceeaşi bluză, aceiaşi pantofi, acelaşi mantou şi aaaah, nu se mai poate, trebuie să îl cumpăraţi!

Respiraţi adânc de câteva ori şi ascultaţi-vă vocea interioară. Aveţi nevoie neapărat, de haina sau accesoriul respectiv? Aveţi acasă ceva similar? Vă vedeţi ieşind din magazin fără sa îl fi cumpărat? Vreţi să-l mai probaţi o dată, dar păstrându-vă cumpătul? Bun, gata cu panica.

Dacă ţineţi neapărat, cumpăraţi piesa cu pricina. O idee bună e să o probaţi în  linişte acasă, să căutaţi să construiţi câteva ţinute diferite şi timpul vă va spune dacă a meritat cheltuiala.

Am chef să îmi cumpăr o chestie pe care nu aş lua-o în  mod obişnuit. E o idee bună?

Euforia şoldurilor (senzaţia de vânătoarea, anticiparea, gloata) poate face atrăgătoare o haină la care nu v-aţi fi uitat de 2 ori, în  condiții normale. Da, avem dreptul să ezităm, să avem dileme, să dorim ceva nou. Dar… există ezitări şi ezitări.
1. putem ezita în  faţa unei culori sau unei croieli neobişnuite, neprobate până acum. E ocazia să o încercaţi.
2. putem ezita în  faţa unei piese “coup de foudre” care, din nefericire, nu e nici în  măsura potrivită, nici în  stilul nostru, nici într-o lungime sau culoare flatantă. În  acest caz ne păstrăm capul pe umeri. O pereche de pantofi care vă strâng vor rămâne mereu incomozi; un sacou cu umerii prost răscroiţi va “cădea” întotdeauna urât; o fustă deja şifonată pe umeraş, va fi o catastrofă odată îmbrăcată…

Cumpăr pentru la anul sau pentru sezonul următor. E o idee buna?

Răspunsul nu e simplu la această întrebare. Pe de o parte, dacă obiectul ales se încadrează în  categoria celor care se demodează greu (a se citi: nu face parte din tendinţele momentului), este făcut dintr-un material de cea mai bună calitate, îşi găseşte uşor locul în garderobă, îl puteţi purta şi în  acest sezon şamd, atunci da, este o idee bună.
Pe de altă parte, s-ar putea ca acesta să fie pentru voi doar un pretext, un fals argument. Ce preferaţi: să vă încărcaţi cardul cu încă o cheltuială sau să vă abţineţi încă 2 săptămâni? Trăim într-o societate de consum, care ne împinge să ne dorim lucruri în permanenţă, acum, pe loc. Mie personal îmi e greu să anticipez dorinţele, gusturile, stilurile care mă vor emoţiona în  iarna următoare. Altfel, aş avea dulapul plin de cutii şi umeraşe cu prostii…

Îmi fac plinul de haine basic. E o idee bună?

Da, cu condiția să nu vă cumpăraţi acelaşi pulover negru pe care îl mai aveţi în  triplu exemplar în  garderoba.
Da, dacă v-aţi hotărât să investiţi într-o piesă de calitate (o geantă frumoasă pentru fiecare zi, un trench pentru la primăvară şi toamnă, un bluzon din piele, o pereche de cizme înalte din piele, un mantou din stofă, un pulover din caşmir, o rochie sau un sacou făcute pe comandă).

De fapt, recomandarea mea finală este să găsiţi echilibrul între achiziţiile longevive, de calitate, cu potenţial de “clasic”, şi cele care sunt “gura de aer proaspăt” într-o garderobă în  stare vegetativă. Îndrăzniţi să fiţi curioase, să probaţi lucruri noi, intraţi în  magazine în care nu aţi fost până acum. Obişnuiţi-vă cu noul, măcar vizual,  dar n-am zis să vă cumpăraţi cizme turcoaz cu franjuri şi o blana artificiala roz, OK?

Fotografii: pinterest.com

(articol preluat de pe blogul autoarei http://www.stylediary.ro/wordpress)

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *