Poeta și luptătoarea pentru libertăți civice, Ana Blandiana, a ținut un discurs in aula Universității din Cluj, cu ocazia primirii titlului de Doctor Honoris Causa. Recunoscându-i  poetei meritele incontestabile şi acordându-i tot respectul pentru lupta dusă de o viaţă, nu mă pot abţine să nu comentez tezele principale ale acestui discurs pe care le găsesc greşite.

Obiectul discursului constă în analiza impactului sosirii valurilor de imigranți islamici asupra civilizației vest europene: Pe de o parte, sunt milioanele de imigranți care înaintează „lent și insidios” hotărâți să nu se integreze și să producă în final dizolvarea din interior a valorilor europene. Pe de altă parte, este Europa care și-a pierdut vechile credințe în valorile tradiționale ale creștinismului și ale națiunii și de fapt nu mai crede în nimic, afișând în schimb, fără cenzura unui spirit critic, principiile de „corectitudine politică”. În acest implacabil conflict între civilizații, asemănător sfârșitului Imperiului Roman zdrobit de avansul creștinismului, Europa secolului XXI pierde „nu pentru că nu are resurse, ci pentru că nu are credință în valorile sale tradiționale” pentru a se scufunda într-o nouă eră de tip medieval.

Desigur, prezența în Europa a unor indivizi de religie islamică ajunși la a doua generație și afluxul recent al unei mase numeroase a altora de aceeași religie ridică multe probleme îngrijorătoare. Sunt printre ei și persoane care s-au integrat în societățile gazdă, dar foarte mulți populează adevărate ghetouri urbane, în dezacord total cu restul populației. Vina pentru această situație este desigur împărțită între societatea primitoare și imigranți.

Dar acestea nu pot duce la concluzia catastrofică a unui sfârșit de civilizație europeană. Dacă nu ar fi decât diferența numerică uriașă dintre azilanți și azilați (chiar și luând în calcul diferența de înmulțire demografică a celor două populații), la care trebuie adăugată și valența extraordinară a civilizației europene, care, dacă nu mai crede orbește în mituri, este dotată cu un spirit critic pertinent , nu ar trebui să concluzionăm împreună cu Ana Blandiana că am fi ajuns la „un sfârșit de sezon, de putere, de lume”.

Se cuvine amintirea unei situații paralele, din altă epocă istorică. Este vorba despre Cruciadele din secolele XI-XIII purtate de europeni și care au pârjolit teritorii întinse populate de oameni de religie islamică din Orientul Mijlociu. Duse în numele Creștinătății pentru eliberarea Orașului Sfânt, au fost de fapt expediții de jaf în folosul puternicilor acelor timpuri.

În aceeași ordine de idei, trebuie pomenită epoca Inchiziției (cea spaniolă s-a desfășurat între 1478 și 1834) care a întronat un regim de teroare ideologică în întreaga societate a timpului și de persecuții, torturi și ucideri a conlocuitorilor musulmani, evrei și creștini  așa ziși eretici în numele purității religiei, nicidecum diferită de manierile jihadiștilor contemporani.

Câte ceva despre scăderea credinței religioase și naționaliste și adoptarea principiului egalității tuturor cetățenilor în actuala societate europeană semnalate de poetă. Europenii zilelor noastre au ajuns la un grad însemnat de bunăstare materială și sanitară, care îi face să invoce mai puțin bunăvoința cerească. De asemenea educația științifică primită în școli le oferă explicații raționale pentru multe fenomene naturale care îi înconjoară. Acestea pot explica o oarecare scădere a fervorii religioase a cetățenilor europeni contemporani.

Pe de altă parte, desființarea controalelor la granițele dintre state, scurtarea timpilor necesari pentru călătoriile în străinătate, contactele cvasi instantanee între oameni de diferite naționalități înlesnite de internet au condus la mai buna cunoaștere a vecinilor, identificarea și la aceștia a unor trăsături considerate până ieri proprii doar poporului său conduc la atenuarea orgoliilor naționaliste.

Cetăţeanul european nu se mai simte ameninţat de vecinii săi, de unde scade sentimentul de solidaritate cu propriul popor.

Tot o achiziție a actualului stadiu al civilizației europene este  respectarea de toți cetățenii, fără deosebire, a cutumelor proprii, asigurarea acelorași drepturi și obligații, acel political correctness. Este o continuare firească a spiritului Declaraţiei Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului de la 1789, în perfect acord cu civilizaţia europeană.

Aceste modificări în concepțiile populare sunt efecte naturale ale stării actuale a civilizației și nu trebuie considerate drept semne de decadenţă.

În încheierea acestor considerații mai semnalez un fapt. Cu ceva timp în urmă, Eminescu prognoza distrugerea Moldovei sub impactul invaziei celor câtorva mii de evrei care se refugiau aici fugind de pogromurile din Rusia. Pronosticul lui Eminescu nu s-a adeverit. Tot așa nu se va adeveri nici pronosticul Anei Blandiana privind distrugerea Europei sub impactul imigranților islamici, fugind de măcelurile din țările lor de origine.

Rudi Zimand