Valentin Ghiţă: AMÂNAREA DISTRUGĂTOARE

Iunie 2013, undeva, la o şcoală din România. Pregătirile pentru festivitatea de absolvire a claselor a VIII-a sunt în toi. Cu foarte puţin înaintea serbării de sfârşit de an şcolar pentru clasele terminale, poliţia descinde în şcoală şi îl ridică pe profesorul de muzică pe motiv de corupţie sexuală. Majoritatea elevilor şi profesorilor din şcoală – inclusiv conducerea acesteia – este consternată, dată fiind recunoaşterea unanimă a profesionalismului cadrului didactic respectiv. Eliberat condiţionat (cu restrângerea unor drepturi) şi după o serie de amânări, profesorul respectiv este declarat nevinovat, dar – aşa cum era de aşteptat – parchetul a atacat sentinţa…Read more…

Andrea Ghiţă: CUI I-E TEAMĂ DE INSCRIPŢIILE BILINGVE de la CLUJ?

Mi se pare anacronic şi total neproductiv să te baţi în procente pentru a refuza afişarea pe tabla de intrare în oraş a celor două nume – binecunoscute – ale acestuia, intrate în istorie, cultură şi conştiinţa publică: Cluj şi Kolozsvár. Denumirea maghiară – prohibită pe tabla indicatoare de localitate – este înscrisă pe frontispiciul operei şi teatrului maghiar, pe plăcile diverselor instituţii, organizaţii civile şi culturale, pe monumente istorice, în documente de arhivă care atestă istoria şi devenirea oraşului de astăzi, în pagini de literatură şi versuri de cântec… Read more…

Să-i ocrotim pe îndrăgostiţi!

Îmi place ziua de Sfântul Valentin, pentru că văd răsărind o sumedenie de perechi înlănţuite, se poartă puzderie de inimioare de toate mărimile şi culorile. Cercei poznaşi, broşe şi medalioane sub formă de inimă, ceşcuţe şi farfurioare, ba chiar şi aşternuturi decorate cu stoluri de inimioare. Se dăruieşte, se zâmbeşte, se fac declaraţii de dragoste care, chiar dacă durează cât un balon de săpun, lasă o amintire însorită. Nu sunt oripilată de „ofensiva kitsch-ului” sau de „caracterul comercial” al acestei sărbători „importate din occident”, atâta vreme cât te îndeamnă să faci daruri, să îmbrăţişezi, să surâzi!Read more…

Privește înapoi cu mânie

Vreau să explic de ce privesc înapoi cu mânie în ultimele luni. Ceea ce are loc acum a început cu ceva timp în urmă dar m-aș opri mai aproape, la ultimelea alegeri. Ar trebui să fiu mânioasă pentru rezultatele lor, finalizate cu victoria de amploare a PSD, cu toate că, cu un an în urmă, a fost scuturat din temelii. Nu-i pot acuza pe alegătorii care au votat cu PSD deoarece nu a existat alternativă credibilă. De aceea sunt mânioasă pe liberali care au reușit să-și dărâme cu mâna lor partidul. USR nu era o opțiune decât pentru naivii și optimiștii ca mine care au crezut că este o chestiune serioasă. Nu pare să fie așa, m-au dezamăgit certurile și acuzele din rândurile lor, încă o iluzie pierdută și un motiv de supărare.Read more…

O frântură dintr-o lungă și complicată poveste

Nu cunosc statistica cititorilor revistei Baabel. N-am idee câți dintre ei sunt israelieni și câți sunt interesați de ce se întâmplă în această parte a lumii.

De aceea am încercat (și cred că am reușit!) până acum să mă feresc de de subiecte care tratează situația din Israel. Noi avem problemele noastre, ele sunt numai ale noastre și nimeni altul nu trebuie să-și bată cu ele.

În același timp trebuie să recunosc că nu o dată m-am simțit atras de dorința de a împărți cu distinșii cititori câte ceva din lucrurile se întâmplă aici, pentru că eu cred că ele ar putea interesa și pe alții. Nu că s-ar putea învăța ceva din situația aceasta atât de complicată – nimic din ceea ce se întâmplă aici nu poate fi aplicat în alte părți ale lumii. Până acum m-am abținut și nu am tratat decât foarte rar subiecte legate de realitatea mea de zi cu zi. Și cu toate acestea…Read more…

Iarăşi despre Holocaust?!

Nu încetez să evoc tragedia Holocaustului, realizând interviuri şi publicând memorii, relatând despre evenimente comemorative, despre cărţi şi simpozioane ştiinţifice. Consider că nu e numai datoria mea de jurnalist, de urmaş al supravieţuitorilor, ci şi de om care-şi poate ridica glasul pentru a împiedica – prin cunoaştere şi conştientizare – repetarea unei atari tragedii în existenţa oricărui popor. Totuşi, uneori mă cuprinde îndoiala privind impactul şi eficienţa a tot ceea ce fac…„Never again” spunea primarul Clujului, în urmă cu 5 ani, la inaugurarea Monumentului Memorial al Evreilor Deportaţi din Cluj, în mai-iunie 1944. Peste cinci ani, la comemorarea a 75 de ani de la deportarea la Auschwitz a celor peste 18.000 de evrei din Cluj şi împrejurimi, nu mai participa nici un reprezentant al primăriei, consiliului local sau judeţean. Evreii şi-au comemorat martirii, ce treabă avea cu asta conducerea oraşului?! …De curând am vizionat un film “Masacrul de acasă”, realizat de fraţii Brega. Un reporter curajos descinde în mijlocul ţăranilor din Pepeni (Republica Moldova) pentru a-i întreba pe locuitori ce ştiu despre evreii din comună, masacraţi în iulie 1941…Read more…

Sensibilităţi…

Între Învierea Domnului şi Înălţarea Sa, timp de 40 de zile, creştinii (mai ales cei de rit ortodox) se salută cu formula „Hristos a înviat!”, la care se răspunde cu „Adevărat a înviat.” Mi se întâmplă des să fiu salutată astfel (Îmi amintesc că în Săptămâna Luminată din 2005, când filmam la Hârlău portretul cinematografic al istoricului Carol Iancu, toate persoanele întâlnite în cale, chiar dacă nu ne cunoşteau, ne salutau cu „Hristos a înviat!”) şi de fiecare dată mă simt pusă în încurcătură. Pe de o parte înţeleg că salutul e semnul că cei cu care mă întâlnesc mă consideră „de-a lor” şi mă salută firesc în acest mod, pe de altă parte nu pot să nu mă gândesc că e un mod de „a-mi forţa mâna” ca să răspund „Adevărat a înviat!” ceea ce, evident, nu pot spune pentru că sunt evreică. În consecinţă mă fâstâcesc şi mormăi un „bună ziua” însoţit de un surâs cât mai amabil. Bănuiesc că şi persoanele de confesiuni protestante (şi dacă nu greşesc şi cele romano-catolice) se simt stânjenite de această uzanţă. Am asistat la o scenă de acest fel, când o colegă de la Redacţia Română a salutat-o astfel pe colega de la Redacţia Maghiară care i-a răspuns „Paşte fericit!” şi a fost pusă la punct că nu aşa se răspunde.Read more…

Never again !

Aş dori ca cele două cuvinte never again, care însoţesc orice dezbatere pe tema Holocaustului, să fie o mantră pentru cel care le pronunţă şi pentru auditoriu . O mantră, în practica spirituală budhistă, este o frază repetată cu voce tare (sau lăuntric), exprimând credinţa de bază a cuiva, energizându-l pentru atingerea unui ţel, ajutându-l să acţioneze cu calm şi concentrare .Read more…