Revista Baabel
Comemorarea a şapte decenii de la deportarea evreilor din Transilvania a readus în actualitate „problema evreiască”, răscolind amintirile dureroase ale supravieţuitorilor. Șaptezeci de ani, o întreagă viaţă, din nou şi mereu aceleaşi trăiri, aceleaşi dureri şi aceleaşi dileme şi, odatăRead more…
Comemorarea a şapte decenii de la deportarea evreilor din Transilvania a readus în actualitate „problema evreiască”, răscolind amintirile dureroase ale supravieţuitorilor. Șaptezeci de ani, o întreagă viaţă, din nou şi mereu aceleaşi trăiri, aceleaşi dureri şi aceleaşi dileme şi, odatăRead more…
Câteva gânduri împărtăşite din Boston, în legătură cu situaţia politică mondială actuală – departe de a fi calmă şi senină. În cele 18 puncte pe care le supun şi atenţiei cititorilor din Baabel – sperând să aflu şi opiniile lorRead more…
Iunie 2013, undeva, la o şcoală din România. Pregătirile pentru festivitatea de absolvire a claselor a VIII-a sunt în toi. Cu foarte puţin înaintea serbării de sfârşit de an şcolar pentru clasele terminale, poliţia descinde în şcoală şi îl ridicăRead more…
Iunie 2013, undeva, la o şcoală din România. Pregătirile pentru festivitatea de absolvire a claselor a VIII-a sunt în toi. Cu foarte puţin înaintea serbării de sfârşit de an şcolar pentru clasele terminale, poliţia descinde în şcoală şi îl ridicăRead more…
Lipsa cronică de imparţialitate a rapoartelor organizaţiei Amnesty International pare incurabilă .Dovedindu-şi, o dată în plus, miopia, într-un proaspăt document dat publicităţii la Londra, organizaţia acuză Israelul de crime de război săvârşite în vara acestui an, în cursul ripostei Zahal înRead more…
Lipsa cronică de imparţialitate a rapoartelor organizaţiei Amnesty International pare incurabilă .Dovedindu-şi, o dată în plus, miopia, într-un proaspăt document dat publicităţii la Londra, organizaţia acuză Israelul de crime de război săvârşite în vara acestui an, în cursul ripostei Zahal înRead more…
Faptul că în Norvegia nu se scandează în mod la fel de deschis, ca de exemplu în Ungaria, apeluri la izgonirea evreilor şi la desăvârşirea operei lui Hitler, nu înseamnă că rasismul norvegian este mai puţin înfricoşător. Explicaţia diferenţei dintreRead more…
Inscripţii precum Bucureşti-Băneasa sau Wien-Meidling te anunţă că te afli la periferia unui oraş mare şi că urmează staţia principală. De patruzeci de ani, sosind în gară, la aeroport sau depăşind cu maşina indicatoarele rutiere de pe şoselele ce măRead more…
Undeva, în fruntea listei persoanelor cărora le-aş dori, cu toată sinceritatea de care mă simt capabil, împlinirea dorinţelor în Anul Nou sau, ca o minune de Hanuka, să li se schimbe fundamental existenţa în bine, l-aş trece pe Jonathan Pollard,Read more…
După masacrul de la Charlie Hebdo şi atacarea băcăniei kasher, din Paris, unde au fost ucişi patru ostatici evrei, autorităţile franceze au anunţat că „şcolile, sinagogile şi instituţiile evreieşti vor fi protejate, dacă e nevoie, chiar şi de armată”. ÎnRead more…
Mi se pare anacronic şi total neproductiv să te baţi în procente pentru a refuza afişarea pe tabla de intrare în oraş a celor două nume – binecunoscute – ale acestuia, intrate în istorie, cultură şi conştiinţa publică: Cluj şi Kolozsvár. Denumirea maghiară – prohibită pe tabla indicatoare de localitate – este înscrisă pe frontispiciul operei şi teatrului maghiar, pe plăcile diverselor instituţii, organizaţii civile şi culturale, pe monumente istorice, în documente de arhivă care atestă istoria şi devenirea oraşului de astăzi, în pagini de literatură şi versuri de cântec… Read more…
Îmi place ziua de Sfântul Valentin, pentru că văd răsărind o sumedenie de perechi înlănţuite, se poartă puzderie de inimioare de toate mărimile şi culorile. Cercei poznaşi, broşe şi medalioane sub formă de inimă, ceşcuţe şi farfurioare, ba chiar şi aşternuturi decorate cu stoluri de inimioare. Se dăruieşte, se zâmbeşte, se fac declaraţii de dragoste care, chiar dacă durează cât un balon de săpun, lasă o amintire însorită. Nu sunt oripilată de „ofensiva kitsch-ului” sau de „caracterul comercial” al acestei sărbători „importate din occident”, atâta vreme cât te îndeamnă să faci daruri, să îmbrăţişezi, să surâzi!Read more…
Declara senatorul liberal Puiu Haşotti, revenind la microfonul de la care, cu câteva minute înainte, luase apărarea jurnalistei Oana Stănciulescu – propusă în Consiliul de Administraţie al TVR – pledând pentru separarea opţiunile politice greşite, de contribuţia culturală majoră a unor personalităţi controversate, precum poetul Radu Gyr. Senatorul şi-a argumentat afirmaţiile prin câteva versuri bine alese, după care s-a adresat plenului: „Asta-i o poezie legionară?!” Din Radu Gyr citase şi antevorbitorul său, dar din altă poezie, una emblematică: „Imnul tinereţii legionare”. Deputatul Aurel Vainer luase cuvântul pentru a-şi exprima nedumerirea…Read more…
Ne îndoim că elevul (mai ales cel din mediul rural) este în centrul preocupărilor învățământului românesc. Vom demonstra că articolul 253 din Legea Învăţământului este o posibilitate de „tunelare” prin care profesorii de la ţară – unde este nevoie acută de personal didactic calificat – ajung la licee bune din oraşele mari fără a fi promovat un concurs care viza direct aceste posturi. Bănuim că acest lucru nu se întâmplă fără oarecare proptele.Read more…
Întotdeauna am perceput legătura între autor şi autoritate (dincolo de rădăcina comună: latinescul augere) şi prin aceea că cele cuprinse într-o carte conferă autoritate semnatarului. Vreme îndelungată, în anii copilăriei, credeam că toţi autorii şi-au încheiat existenţa pământească, fiindu-mi imposibil de imaginat că cineva care şi-a pus numele pe o carte – fie şi „doar” un autor de manuale – poate respira acelaşi aer cu noi, cititorii. Abia mai târziu, după participarea la o primă întâlnire cu scriitorii, am înţeles că şi autorii sunt… oameni. Citeam cu nesaţ cărţile cumpărate sau (mai des) împrumutate de la bibliotecă şi admiraţia mea faţă de semnatarii cuvântului tipărit continua să sporească. În anii de gimnaziu îi admiram şi pe semnatarii articolelor din ziare şi mi se părea că niciodată, dar absolut niciodată, nu voi putea ajunge ca ei… Numele meu a început să apară mai întâi pe genericele emisiunilor, apoi pe ale filmelor documentare şi, ceva mai târziu, am îndrăznit să şi scriu, publicând articole în presa scrisă. Chiar şi în condiţiile în care sunt fondatoarea unei reviste online în care scriu (şi semnez) număr de număr, semnătura „pe hârtie” mi se pare mult mai prestigioasă, mai încărcată de responsabilitate pentru că e „definitivă”. Între timp anii au trecut şi tot mai multă lume m-a întrebat „De ce nu-ţi aduni articolele într-o carte?”. Într-adevăr… de ce mă încăpăţânez să nu public cartea pe coperta căreia s-ar concretiza negru pe alb (sau în alte nuanţe) autoritatea mea de …autoare?!Read more…
Stimate Domnule Prim-Ministru Dacian Cioloş, Vă scriu într-o problemă de etică publică, a cărei rezolvare impune o decizie de natură administrativă. Ambele aspecte cad, în acest moment, în sarcina Dumneavoastră. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului RomânescRead more…
Una dintre cele mai populare mișcări antisemite care activează pe internet se numește „Alt-right” și își are sediul în SUA. Acest curent funcționează pe principiile sub-culturii „Troll”, specializată în provocarea de scandaluri și intrigi, uneori deosebit de aprige, printre membrii diferitelor comunități on-line, dar și persoane individuale. Știri false din lumea politicii, a științelor și religiei, reprezintă instrumente de bază la îndemâna activiștilor acestei mișcări extrem de toxice.
Un exemplu elocvent al labirintului de simboluri folosite de Alt-right pe internet, cu scopul de a însemna persoanele de origine evreiască se ascunde sub numele de Echo (ecou) și apare sub forma unei paranteze triple: ((( ))). Acest simbol poate însoți și noțiuni sau citate asociate cu lumea evreiască…Read more…
Am auzit că așa le spunea studenților săi Acad. Grigore Moisil, eminent matematician, căruia întâmplător îi plăcea băutura.
Mi-au trebuit mulți ani ca să înțeleg mesajul pe care acest profesor încerca să-l transmită studenților săi; dorea să le dea un sfat de viață, evident că nu era vorba de apă. Cu apă nu te poți îmbăta, iar în România comunistă a anilor ’60 studenții duceau o viață cumpătată – principala lor preocupare, învățătura, nu le lăsa timp de petreceri. Deci nici vorbă de studenți turmentați, ușor de manipulat, cărora să le poarte de grijă profesorul. Atunci cine erau cei care doreau să-i îmbete pe tineri și cu ce? “Cei de sus” puteau să fie cei interesați și capabili să-i îmbete pe tineri cu ideologia comunistă. Profesorul nu-și putea arăta direct opoziția împotriva propagandei care urmărea crearea “omului de tip nou”.Read more…
Iarăşi trebuie să mă scuz faţă de cititor pentru faptul că titlul acestor rânduri începe cu pronumele la persoana întâia. Dar m-am întrebat: dacă aş fi schimbat ordinea şi l-aş fi intitulat “Europa şi eu” ar fi sunat mai bine?!Read more…