Povestea lui Mikael Demeter Taikon nu se deosebeşte de restul sutelor de cazuri descrise în Cartea Albă, prezentată publicului zilele trecute de către Guvernul Suediei, document bazat pe interviuri realizate cu romi, studii şi diferite materiale ascunse timp de decenii in arhive.“Cartea Albă este o descriere cuprinzătoare a unei pagini întunecate din istoria ţării, declarat ministrul suedez al integrarii si drepturilor omului, Eric Ullenhag, membru în Folkpartiet (Partidul poporului)

Povestea lui Mikael Demeter Taikon nu se deosebeşte de restul sutelor de cazuri descrise în Cartea Albă, prezentată publicului zilele trecute de către Guvernul Suediei, document bazat pe interviuri realizate cu romi, studii şi diferite materiale ascunse timp de decenii in arhive.

,,M-am născut sub cerul liber, într-o zi geroasă, undeva în nordul Suediei”, povesteşte Demeter cu ocazia convorbirii sale cu realizatorii documentului. Aş fi avut şi două surori gemene care însă n-au supravietuit condiţiilor.”

“Cartea Albă este o descriere cuprinzătoare a unei pagini întunecate din istoria ţării, mai întunecată decât imaginea pe care ne-o făcusem până acum” a declarat ministrul suedez al integrarii si drepturilor omului, Eric Ullenhag, membru în Folkpartiet (Partidul poporului). ,,Ceea ce au povestit romii se află mult mai aproape de adevăr, decât am fi crezut”, a adăugat ministrul.

Deseori, reprezentanţii poliţiei vorbeau despre romi în termeni precum ,,nedemni de încredere,, ,,murdari” şi chiar ,,respingători”, iar rezolvarea situatiei acestora – în ochii autorităţilor – nu putea fi alta decât alungarea lor din ţară sau, mai rău, exterminarea.

Un document parlamentar datând din perioada anilor ’20 vorbeşte pe un ton deosebit de categoric: ,,Acceptarea romilor în societatea suedeză ar însemna o ameninţare la puritatea rasei noastre”, iar propunerea menţionată în acelaşi material  ar fi fost îngreunarea sistematică a situaţiei lor, ceea ce ar fi adus după sine determinarea lor să părăsească ţara. În spiritul acestor iniţiative, populatiei rome i s-a interzis prezenţa în numeroase regiuni ale Suediei, iar cei care se încumetau să încalce legea prin închirierea de locuinţe familiilor de romi erau pedepsiţi cu amenzi usturătoare. Celor care nu figurau în registrele de evidenţa a populatiei, din cauza lipsei unei adrese permanente, li se refuza dreptul la orice ajutor social, alocaţii pentru copii, pensii, asistenţă  medicală, şcolarizare.

În 1954 au fost propuse niste legi menite să-i convingă pe romi să renunţe la modul de viaţă nomad, propuneri care s-au soldat însă cu locuinţe supra-aglomerate şi condiţii de trai mizere, al căror rezultat era de cele mai multe ori indignare din partea vecinilor şi nesfârşite plângeri contra romilor. O eventuală convieţuire era astfel exclusă de pe lista posibilităţilor.

Ideea ,,purificarii rasei nordice”, o dorinţă extrem de populară în regiune în perioada anilor ’40, a adus după sine introducerea sterilizării populatiei rome. Soraya Post, una dintre persoanele intervievate în paginile Cărţii Albe recent publicate, povesteşte:,,Când mama a rămas însărcinată cu cel de al treilea copil, reprezentanţii autorităţilor i-au dat un ultimatum. « Dacă nu eşti de acord cu avortul şi sterilizarea, copiii tăi vor fi luaţi de acasă şi repartizaţi unor familii străine.” Din statisticile acelor ani reiese că peste un sfert din famillile romilor au câte un membru supus acestui gen de operaţii.

Tot din considerente pur naziste a fost interzisă intrarea romilor pe teritoriul Suediei timp de patru decenii, între 1914 şi 1954, iar cei care se aflau deja aici nu părăseau ţara de teama că nu li se va permite revenirea. ,,Eram consideraţi reprezentanţii unei rase inferioare”, îşi aminteste Rosa Taikon. ,,Romilor care supravieţuiseră prigoanei naziste li s-a interzis intrarea în Suedia, încă multă vreme după terminarea razboiului.”

Situaţia nu era mai roză nici în domeniul educaţiei, în ciuda principiilor egalităţii, promovate cu atâta zel în şcolile suedeze. Abia în cea de a doua jumătate a secolului a început procesul înscrierii în şcoli a copiilor romi, care însă erau persecutaţi şi batjocoriţi, în cazurile mai fericite fiind cu indiferenţă.

Discriminarea ,,romilor şi a famiilor nomade” (după cum este denumită aceasta categorie a populaţiei în documentele oficiale) continuă, sub diferite forme, şi în prezent, sunt de părere purtătorii lor  de cuvânt.

Nu demult, un cotidian suedez demasca existenţa unor registre întocmite de poliţia din regiunea de sud a ţării, documente în care erau înşirate numele romilor aflaţi pe teritoriul Suediei, inclusiv copii de vârstă preşcolară. Reprezentanţii poliţiei au motivat aceasta măsură ca fiind necesara în lupta împotriva criminalităţii, explicaţie care a fost primită cu neîncredere de ziarişti şi reprezentanţii ai societăţii civile, ba chiar şi de observatorii europeni ai respectării drepturilor omului pe teritoriul Uniunii.

Publicarea documentului n-a fost urmată, până la data scrierii acestui articol, de vreo declaraţie oficială de scuze, din partea autorităţilor ţării.