„Duminica aceia” este titlul unui album apărut în anul 1945, cuprinzând imagini create de artistul Sol. Omovici despre Pogromul de la Iaşi. Din păcate informaţiile privind identitatea artistului sunt extrem de lacunare. Principala dovada a existentei sale o constituie însăşi creaţia sa artistică, unică în felul ei. Albumul este prefaţat de prof. univ. Iorgu Iordan, introducerea poartă semnătura Congresului Mondial Evreiesc, Secţiunea din România.
În ambele texte se menţionează că Sol. Omovici a fost un supravieţuitor al Trenului Morţii. Prof. Iorgu Iordan evidenţiază expresivitatea creaţiei sale. „Sol.Omovici”, scrie el, „a izbutit cu ajutorul unor imagini, în general foarte reuşite, să reînvie atmosfera de adevărat infern dantesc a Iaşului din acele zile de pomină. Este o cronică veridică, alcătuită din fapte care s-au petrecut aievea.”. Introducerea subliniază „ valoarea documentară a pânzelor reproduse în album, care vor vorbi vremurilor viitoare despre această sângeroasă epopee a unei întregi comunităţi, aflată la un pas de totală suprimare”. Pornind de la aceste criterii , cei de la Congresul Mondial Evreiesc au „ socotit necesar ” să aducă în lumina tiparului la albumul cu „lucrările pictorului Sol. Omovici, supravieţuitor al faimosului tren al morţii şi martor ocular al cumplitei tagedii.
Prin prezentarea lui opiniei publice se slujeşte nu doar cauza evreiască , conchide introducerea, ci se aduce o contribuţie la înfierarea şi condamnarea fascismului asasin sub toate formele sale.” Comparând cu fotografiile de epocă care reflectă din plin desfăşurarea evenimentelor în zilele pogromului, opera lui Sol. Omovici aduce un plus de cunoaştere datorita forţei ei dramatice, dar în special, prin imaginile cutremurătoare despre din vagoanele ticsite ale trenurilor morţii. Cu mijloace de exprimare specifice artistului S. O. sugerează consecinţele distrugătoare a lipsei de apă şi de aer; vedem oameni ajunşi în stare de demenţă precum strălucitul intelectual, Carol Drimer, aruncat până la urmă într-o groapă comună, după unii la Roman , după alte informaţii la Podu Iloaiei.
Personajul care domină lucrarea intitulată „Halucinaţia” este Carol Drimer, astăzi complet dat uitării. Născut la Herţa în anul 1889 , ca fiul rabinului Berl Drimer, a crescut în spiritul tradiţiei şi culturii iudaice, fapt ce şi-a pus amprenta asupra creaţiei sale din anii maturităţii. Iată câteva titluri din numeroasele sale eseuri: „Cabala în noua concepţie”; „Iom Kipur ieri şi azi”; „Rabinul A.Taubes omul şi opera”; „Evreica din Toledo”; Pentru preocuparea sa privind imaginea evreului în opera scriitorilor neevrei sunt semnificative titluri ca: ” Vlahuţă şi evreii”; „Anatole France despre evrei”; „Tolstoi, iudaismul şi evreii”. Dar nu era străin nici de literatura română sau universală. Îi aparţin numeroase traduceri din literatura română în germană şi din germană în română. Trenul morţii a pus capăt vieţii acestei personalităţi proeminente a intelighenţiei evreo-române.
Despre acest tragic epilog al pogromului nu există decât relatări verbale ale supravieţuitorilor ; singurele mărturii iconografice sunt cele create de Sol. Omovici, nu ca produs al imaginaţiei pe baza celor povestite de alţii, ci ca mărturie despre cele văzute şi trăite de el.
Dar desigur există o relaţie reciprocă dintre cuvânt şi imagine: prin cuvânt se pătrunde mai profund semnificaţia imaginii, iar prin imagine semnificaţia cuvântului.
Lya Benjamin
6 Comments
Din cele ce le-am mai rsascolit, Se pare, numele lui era Itic Solomovici In anul 1947 il gasim pe pictor, colaborator la ziarul comunist din Barlad “Pareri Tutovene”., ziar controversat, inchis si deschis pana -daca nu gresesc 2006
In comentariu nu pot posta linkuri, este vorba de un articol ce contine intregul album inclusiv introducerea si prefata, unde pe prima pagina apare stampila Bibliotecii Universitare Iasi
Blogul este a lui frgheorghe si se afla pe WordPress
“Despre acest tragic epilog al pogromului nu există decât relatări verbale ale supravieţuitorilor ; singurele mărturii iconografice sunt cele create de Sol. Omovici, nu ca produs al imaginaţiei pe baza celor povestite de alţii, ci ca mărturie despre cele văzute şi trăite de el.”
Pe ce va bazati afirmatia ??eu cred ca domnul sol omovici este un produs al imaginatiei congresului evreiesc.
Oricum am preluat articolul, cu sursa, binenoeles si l-am pus in dezbatere pe forumul Softpedia
Bun, toate bune si frumoase dar nu avem nicio data despre autor, despre vreo alta schita, Sunt pareri ca numele lui este Itzhak Solomonovici, dar nu apare nimic concret in nicio sursa.Puteti aduce lamuriri?
poate fi vorba de Teșu Solomovici ??
Nume Sol.Omovici nu exista decat in imaginatie.
Tesu Solomovici avea 7 ani in 1941. Sol. Omovici a fost un artist plastic care – dupa cum ati putut citi in articol – si-a publicat lucrarile de grafica inspirate de trenul mortii, in 1945. Deci Sol. Omovici nu este Tesu Solomovici!
Felicitari pentru articol, doamna Benjamin.