Într- un început senin de octombrie a anului curent, 2016, am părăsit oraşul italian Pisa pentru un weekend în Apuania, regiune montană  aflată în nordul Toscanei. Minibuzul condus cu aplomb de Profesor s-a încadrat pe şoseaua SS12 în direcţia nord-vest . În zare se profilează munţii Apenini. După câţiva kilometri, de pe o mică înălţime s-a putut admira în depărtare, una din minunile Europei:  Piazza dei Miracole cu Turnul Înclinat (din anii 1173-1350) , Domul (din sec.11-14) şi Baptisteriul (din anii1152-1284) …. rămase, parcă cu regret, în urma noastră.

În scurt timp  traversăm splendidul oraş Lucca. Străzile principale umbrite de arbori stufoşi, sunt asemănătoare bulevardului din Ploieşti, iar munţii împăduriţi care domină locul ne amintesc Braşovul. Vrem sau nu, amintirile  tinereţii noastre petrecute în Dacia Felix ne urmăresc încă după mai multe deceniii.

Am depăşit localitatea Castelnuovo di Garfagnana şi părăsind şoseaua, am intrat pe un drum alpin îngust, sinuos la extrem, şi relativ întunecat, înconjurat de păduri dese de foioase, drum denumit pe bună dreptate  Via Sumbra…Minibuzul urcă încet, claxonând la intrarea în fiecare curbă pentru a evita coliziunea cu un eventual vehicul care coboară din sens contrar.  Dar automobilele care s-au încumetat să circule la această oră pe Via Sumbra sunt foarte rare. Este aproape întuneric. În minibus s-a lăsat tăcerea. Depăşim un om în etate care urcă drumul voiniceşte per pedes, fără să dea vreun semn că ar dori să continue drumul cu noi.  Cineva glumeşte:  Omul acesta a pornit la drum când era copil!

Drumul Via Sumbra intră într-un platou situat la cota 1100m.şi am atins ţelul călătoriei noastre: localitatea Vianova. Admirăm un splendid apus de soare, în care astrul ceresc dispare încet în spatele unor munţi crenelaţi…Suntem cazaţi la Albergo *** Genzianella, o admirabilă construcţie din lemn, care în ciuda faptului că a fost construită în urmă cu 8 ani arată că nouă…Camerele sunt foarte confortabile, căptuşite cu lemn natur : pereţii, tavanul şi podeaua…Holul este elegant, are un bar şi un cămin în care arde un foc sgobiu alimentat cu lemne în mod permanent…Proprietarul, un bătrânel simpatic şi volubil a fost mulţi ani primarul localităţii…

În această seară suntem singurii vizitatori ai cabanei şi moderna bucătărie se află la dispoziţia noastră. Soţiile pregătesc o cină din alimentele aduse din Pisa. La masă se rosteşte cu multă profesionalitate un Kidush, se ciocnesc paharele cu vin de Toscana şi mâncarea este apreciată în unanimitate…

Afară temperatura a scăzut la 5 grade C, dar caloriferele din fiecare cameră asigură un climat confortabil.

A două zi ne trezim într-o dimineaţă senină. Soarele străluceşte puternic şi respirăm cu nesaţ aerul tare alpin. Mergem o bucată de drum şi admirăm cu emoţie munţii impaduririti şi piscurile înalte de 1700m. care înconjoară Vianova…Zona este împădurită cu stejari, mesteceni şi brazi. Un singur masiv din piatră face excepţie: Muntele Sumbra, care a dat denumirea drumului care continuă urcuşul spre înălţimile acestuia…

Cu toate că eram familiarizaţi cu imagini alpine din  Carpaţi, Alpi sau Dolomiţi, pot afirma că Via Nova şi împrejurimile  sale ne-au creat o senzaţie de încântare deosebită…

În localitate am remarcat atât vile înconjurate de parcuri bine întreţinute, cât şi căsuţe mici având grădini sălbatice, abundând cu elemente florale de toate culorile. Toate acoperişurile caselor, fără excepţie, erau placate cu plăci din gresie cenuşie, conferind  locului o unitate arhitecturală specifică.

A doua zi norii au acoperit cerul, o ploaie măruntă cădea cu intermitenţă peste Vianova şi liniştea sublimă din ziua precedentă a fost perturbată de un concurs internaţional de motociclete transportate la faţa locului  cu vehicule speciale…Tinerii motociclişti, îmbrăcaţi în costume impermeabile viu colorate, au parcurs cu temeritate traseul accidentat din jurul localităţii.  S-au înregistrat şi mici accidente, derapări sau coliziuni cu vegetaţia, din fericirire fără urmări serioase…

La amiază am început călătoria  de întoarcere. În prima parte am reluat drumul coborând Via Sumbra. În Castelnuovo am oprit într-o parcare cu o altă vedere montană uluitoare . Munţi împăduriţi  de jur-împrejur, păşuni cu oi  şi jos de tot lacul Lago di Vagli obţinut în mod artificial prin inundarea unui sat, a cărui biserica se mai vede uneori în adâncuri….Un Bicaz de proporţii mai reduse!

Am coboarât în continuare spre litoralul Marii Mediterane pe drumul asfaltat SP13, mai larg, tot sinuos şi fără îndoială la fel de pitoresc. După Marmitte dei Giganti, intrăm pe şoseaua SP10 spre sud-est. Peisajul se schimbă în mod radical. Vegetaţia a dispărut. Şoseaua este flancată cu munţi ameninţători, străbătuţi de cărări abrubte care duc la cariere de bazalt, gresie sau marmură.

Străbatem renumită regiune Carrara…Jos se află numeroase întreprinderi care prelucrează blocurile de piatră aduse în munţi.  Am ajuns în fine pe autostrada riverană şi înainte de Livorno, pornind spre  nord,  am reajuns în “Piazza di Miracole” după un real sfârşit de săptămâna miraculos …

Theodor Toivi