Holocaustului din România i-au supraviețuit aproximativ 380.000 de evrei, din totalul de peste 728.000 atins în perioada interbelică. Reîntoarcerea în țară nu însemna că viața își relua cursul de dinainte de perioada persecuțiilor, căci supraviețuirea în sine însemna adaptarea la noile provocări postbelice. Acest text va puncta, pe de o parte, câteva elemente de bază ale reconstrucției vieții evreiești după Holocaust, în ciuda obstacolelor politice, sociale și materiale. Pe de altă parte, va avea în vedere migrația ca strategie dominantă de supraviețuire și reconfigurare identitară, influențată de situația geopolitică și politici duplicitar aplicate. O primă dificultate consta în găsirea unui spațiu de locuire, căci casele evreiești erau fie distruse, fie ocupate de neevrei. Pe lângă aceasta, evreii se confruntau și cu dificultăți în găsirea altor membri ai familiei care poate mai erau în viață, depășirea traumelor fizice și psihologice, recuperarea bunurilor, dar și căutarea unor opțiuni mai sigure pentru reconstruirea unei noi vieți, precum migrarea spre Palestina sau alte țări din Occident. Pentru alte mii de evrei din lagărele de persoane strămutate (DP camps) din Austria, Germania sau Italia, dilemele supraviețuirii se conturau și mai acut. Aceeași situație dificilă a fost întâlnită și în rândul supraviețuitorilor din Transilvania de Nord (aproximativ 35–40.000, din cei peste 132.000 de evrei deportați). Majoritatea s-au întors din deportările la Auschwitz în vara anului 1945. Read more…