Ia uită-te la bătrânelul ăla…

Jul 25, 2024By

În tinerețea mea timpurie aveam un grup restrâns de prieteni și prietene cu care împărțeam timpul liber și visurile de viitor. La un moment dat am aflat că una din fete, de vreo 17 ani, hotărâse ”să iasă” cu un tip de 23-24 ani, cu un început de chelie. Lucrurile păreau serioase, prietenii comentau (adică bârfeau) pe la spate, dar eu mi-am luat inima-n dinți și într-o bună zi i-am spus-o de la obraz: – Cum poți să fii prietenă cu un bărbat bătrân?! Povestioara asta mi-a rămas în adâncul memoriei și mi s-a întors deunăzi, când cineva mi-a trimis o nouă definiție a bătrânului. Până atunci eu consideram că bătrân e cel cu 15 ani mai în vârstă decât mine. Dar ultima versiune e și mai reușită: bătrân este un tânăr de 20 ani cu o experiență de viață de 65 ani! După această introducere sumară, să trecem la subiect. Și acum e timpul să dezvălui adevăratul motiv pentru care am ales acest subiect: alegerile prezidențiale din Statele Unite. La data când scriu acest text, ne aflăm în fața a doi candidați, fiecare având în spatele său o vastă experiență politică și câte un termen de patru ani în funcția de președinte al celei mai mari puteri din lume. Cei doi candidați, Joe Biden și Donald Trump, au vârste apropiate: 81 și 78, respectiv. După toate criteriile, sunt doi bătrâni, bătrâni și nimic mai mult (o spune un individ care va împlini în curând 85 ani!), chiar dacă toată viața au fost activi, au încercat să creeze, să avanseze, să câștige încrederea (dar și banii!) publicului și amândoi au condus un popor greu de condus, cel puțin în ultimele decenii. Dar ce diferență în ceea ce privește modul în care se prezintă ei în fața potențialilor alegători!Read more…

Jul 25, 2024 11 comments

Mama ei de viață!

Jul 11, 2024By

Duminică, de la 7.30 până la 11 noaptea în sala de operații, un caz după altul, fără pauze, că doar suntem într-un spital particular. Luni și marți la fel. Marți noaptea. Ajunsă acasă pe la miezul nopții, timpul rămas până a doua zi se împarte între duș, o îmbucătură și încercarea de a adormi, o treabă foarte grea – oboseala, tensiunea, gândul la ziua de mâine, toate alungă somnul binefăcător. Dar omul trebuie să-și câștige pâinea, nu are încotro… Miercuri, ora 7.30. Două cazuri, doi copii, unul după altul. Inducția anesteziei generale, operația care ține cam trei sferturi de oră, transferul spre camera de trezire și fuga înapoi spre sala de operații. În sală e frig, cam 15o, ca să prevină transpirația operatorului. Ferească Cel de Sus să cadă picături de sudoare (nesterile!) de pe fruntea chirurgului în plaga operatorie. Dar ea măsoară 1.55 și cântărește 45 Kg și frigul o pătrunde peste tot-. Ora 10.00. Următorul pacient e o fetiță de 3 ani și jumătate, strabism bilateral, o intervenție de vreo oră. Totul se desfășoară normal, doar că e frig. Ea cere o pătură și din când în când moțăie, oboseala și frigul concurează, cine o s-o adoarmă mai repede. Răcnetul oftalmologului o trezește: sângele copilului e negru! Senzorul de pe degetul micuței paciente a căzut pe podea.Read more…

Jul 11, 2024 34 comments

Nu mai merită respectul meu

Jun 27, 2024By

Din nou la Chișinău și, ca de obicei,  la o conferință medicală. Peisajul e același, și cel natural și cel uman. Parcă lumea stă în loc, deși nu e așa. Nici măcar războiul din Ucraina nu e atât de static pe cât pare. Prietenii de aici îmi povestesc că luptele continuă și amenințarea e la doi pași. Dar lumea își vede de-ale ei. La micul dejun, în fața mea, o pereche, el și ea, de vreo 60 ani. Vorbesc rusește, par să fie turiști. Chelnerița îmi întărește convingerea: – Ei vin de pe undeva din Transnistria, ruși… Perechea din fața mea e modelul perfect al unor indivizi civilizați, fuguri de intelectuali rasați. Odinioară, ei reprezentau pentru mine elita culturii est-europene. De mic copil am învățat să respect cultura venită de la răsărit, să ascult muzica venită ”de acolo” și să încerc să învăț limba lor, atât de urâtă de cei din jurul meu, limba ocupantului… Am spus-o și am scris-o nu o dată: Cehov m-a învățat că poți avea două ”soții” în același timp, medicina și scrisul, fără ca una să se simtă deranjată de cealaltă. ”Radio Erevan” îmi îndulcea momentele în care pierdusem speranța de a mă vedea în alt loc pe globul pământesc. Iar mașina de bărbierit era made in USSR, deși copie a unui Philips olandez. Emigrația rusească de la sfârșitul secolului trecut, care a ”cotropit” Israelul imediat după căderea Cortinei de Fier, nu a făcut decât să-mi întregească imaginea pe care o aveam despre acel popor.Read more…

Jun 27, 2024 15 comments

O poveste fără minciună e ca o salată fără sare și piper

Jun 13, 2024By

Iată unul din ultimele mele panseuri: un film, o piesă de teatru sau un roman nu poate avea cu adevărat succes dacă nu include în acțiune și o minciună! O minciună mică, sau chiar una mai mare, dar evidentă, un secret care odată dezvăluit poate avea efecte grave, o înșelătorie, una romantică sau una de afaceri, sau un act falsificat, sau un nume pe care eroul și l-a însușit, dar nu era al lui, sau o mărturie falsă la poliție sau la tribunal, sau chiar o trădare, care prin ea însăși e o înșelătorie față de cei trădați?! Adică e nevoie de ceva suficient de important ca să schimbe cursul acțiunii, în caz că minciuna, falsul, înșelătoria, trădarea ar fi descoperite. Gândiți-vă la ultimul film vizionat sau roman citit. Aduceți-vă aminte de acțiune și încercați să vă închipuiți cum ar arăta totul dacă minciuna, falsul sau înșelătoria nu ar fi apărut la momentul oportun? Ah, am uitat să pomenesc de promisiuni! Da, promisiunile, bineînțeles celeneîndeplinite, se află pe primul plan al minciunii absolut necesare pentru obținerea unei acțiuni care să te țină treaz, să te oblige să citești mai departe sau să nu închizi televizorul, așa cum faci când ceva te plictisește sau / și te adoarme.Read more…

Jun 13, 2024 12 comments

Circumcizia la bărbat – o procedură pe cât de veche, pe atât de dezbătută

May 30, 2024By

Subiectul de mai sus are, în aparenţă, un interes strict religios. Practica circumciziei la bărbat e curentă la evrei şi la musulmani, și deşi există diferenţe între prescripţiile celor două religii, ambele sunt obligaţii religioase clasice, provenind Vechiul Testament și respectiv din Coran. Practica celei mai vechi intervenţii chirurgicale din istorie are aspecte medicale şi etice de primă importanţă, ea fiind până astăzi un subiect de discuții, uneori controversate, chiar și în literatura medicală. Menţionam mai sus că circumcizia e considerată ca primul act chirurgical în istorie, deşi putem aminti excizia coastei lui Adam pentru a o crea pe Eva sau sursele istorice medicale care vorbesc despre trepanaţia craniană din antichitate, efectuată în scopul alungării duhurilor necurate. Circumcizia la bărbat are, totuși, o vechime considerabilă. O eroare provenită din necunoaşterea izvoarelor istorice atribuie iudaismului premiera introducerii ei ca un act pur religios, pentru a diferenţia pe evreu de popoarele înconjurătoare, dar de fapt ea datează din secolul XXIII î.e.n. și aparţine Egiptului antic. Acest fapt istoric fiind uitat demult, se poate spune că introducerea circumciziei la bărbat (brit mila) aparţine religiei mozaice. Procedeul e efectuat de un bărbat religios, numit mohel, cu o pregătire sumară, diferită de la un individ la altul. În Israel Ministerul Sănătăţii eliberează certificate care atestă că individul a terminat un curs special în această direcţie. Religia islamică a preluat această prescripţie, doar că în lumea musulmană ea se practică în primii ani ai vieţii băiatului, spre deosebire de circumcizia iudaică făcută în a opta zi a după naştere (cu excepţia unor contraindicaţii medicale, ca de exemplu icterul nou-născutului).Read more…

May 30, 2024 7 comments

De partea cui ești (sau ar trebui să fii)?

May 16, 2024By

În 1949 aveam 10 ani, eram în clasa a V-a și profesorul nostru ne-a cerut să scriem o compoziție despre cunoscutul roman al lui Pușkin, Fata căpitanului, povestea unui tânăr de viță nobilă care la vârsta de 17 ani e trimis să-și facă serviciul militar departe de casă. De ce tocmai această carte? N-am idee. Știu însă că la acea vreme eram deja fascinat de povestiri și că povestea lui Piotr Andreevici mi-a plăcut mult. Acțiunea se petrece în secolul al XVIII-lea, în timpul răscoalei lui Pugaciov, un cazac care a condus o mișcare populară antițaristă și și-a sfârșit viața la Moscova, decapitat în piața centrală a orașului. Îmi închipui că prezența lui Pugaciov i-a determinat pe activiștii regimului comunist din România acelor vremuri să considere că romanul lui Pușkin  era potrivit pentru educația noii generații, supuse unui început de serioasă îndoctrinare. Am citit romanul și m-am pus pe scris. Doar că imaginea lui Pugaciov nu mi-a făcut o impresie bună, drept pentru care în compoziția mea eu am luat partea armatei țariste și l-am creionat pe Pugaciov ca pe un criminal care și-a meritat soarta! Vă închipuiți cum a fost primită compoziția mea! Profesorul a cerut ca tata să apară la școală și i-a arătat cumplita eroare politică a fiului său. Părintele meu s-a întors acasă și fără multe explicații m-a așezat la masa de scris și mi-a dictat noul text care trebuia prezentat a doua zi și în care, bineînțeles, eroul pozitiv e Pugaciov și criminalul e țarul! Și de ce această lungă introducere, la cele ce vor urma? Pentru că în cele ce urmează intenționez să discut reacția subiectivă a cititorului / spectatorului la întâmplările sau acțiunile la care, volens-nolens, se simte obligat să ia partea unuia sau altuia dintre personajele unei cărți, film sau piesă de teatru.Read more…

May 16, 2024 8 comments

Mai bine mai târziu decât niciodată

May 2, 2024By

Ideea de a scrie despre subiectul acesta mi-a venit cu totul întâmplător, dar imediat s-a transformat în obligație! Am simțit nevoia de a face cunoscută o inițiativă care, sper, nu va trece neobservată acolo unde cei în cauză ar trebui să o prezinte marelui public, și nu numai din România. E vorba de apariția unui manual care-și poate găsi asemănarea – în cel mai bun caz – doar într-o țară ca Germania, iar cititorul va înțelege imediat originea acestei opinii. Este un manual de liceu, pentru clasele XI-XII, scris în românește, publicat în România, dedicat elevilor români și care mi-a parvenit datorită inițiativei unui om deosebit, moldovean, și care își duce existența în urbea copilăriei mele. Nu, nu e primul de acest gen în România și în românește. O căutare pe Google produce o listă de manuale cu acest subiect. Dar cel despre care doresc să scriu este cel mai nou, ediție 2024, și e inutil să menționez în ce atmosferă internațională ne aflăm în aceste zile și cât de greu este să găsești – indiferent în ce limbă – un material obiectiv și nepătat de ura pentru tot ce e evreiesc și Israel. Manualul de numește Istoria evreilor. Holocaustul, și a apărut în editura Didactică și Pedagogică, la începutul acestui an, sub egida Ministerului Educației. Coordonatorul manualului e Alexandru Florian, iar semnatarii sunt: Daniel Boboc, Nicolae Drăgușin, Petre Matei, Florin Petrescu, Gabriel Stan și Măriuca Stanciu. Din momentul când manualul a ajuns pe calculatorul meu și până în această dimineață, am lăsat deoparte toate celelalte îndeletniciri mai mult sau mai puțin urgente și l-am citit de la un capăt la celălalt, fără să mă opresc. Bine am făcut să-i acord importanța cuvenită, și aceasta din două motive.Read more…

May 2, 2024 11 comments

Pe cine pedepsești Tu, Doamne?

Apr 18, 2024By

Cât timp mi-a luat până am decis să mă așez și să scriu aceste rânduri? Mi-e și rușine să recunosc: zile, săptămâni. Motivul îndoielii mele era o crasă dispută interioară: eu cel optimist, cel care știe să dea deoparte părțile rele ale existenței și să vadă doar la vie en rose și eu cel care nu poate trece indolent peste o nedreptate, chiar (sau mai ales) dacă ea vine din ceruri. Demult, de când am pierdut un fiu, nu am mai simțit nevoia să caut semne care se indice absența Puterii Supreme, lucrurile îmi erau clare, prea clare pentru a lăsa loc nedumeririlor sau întrebărilor fără răspuns. Dar uneori, chiar prea des, cruzimea sorții te trezește din amorțeală și îți cere acționezi, să urli, să te opui, să nu accepți și mai ales să nu taci. Rândurile de mai sus formează introducerea la o poveste de groază, cumplit de adevărată, și doar obligativitatea de a face dificilă recunoașterea ”personajelor” m-a obligat să schimb unele amănunte, fără însă să mă ating (cum aș fi îndrăznit s-o fac?!) de elementele importante ale ”acțiunii”.Read more…

Apr 18, 2024 23 comments

Un sunet superb într-un deșert verde. Povestea Sinfoniettei Beer Șeva

Apr 4, 2024By

Spre deosebire de mulți dintre prietenii mei apropiați, eu nu am primit o educație muzicală, în nicio fază a existenței mele. Nu că n-au fost încercări. La vârsta de 7-8 ani, în Buhușiul copilăriei mele, răposata mea mamă m-a trimis să iau lecții de pian de la o profesoară pe care am urât-o din primul moment, pentru că mă punea să zdrăngănesc pe clapele pianului în timp ce ea gătea în bucătăria alăturată și țipa la mine atunci când greșeam notele. Mama a înțeles că pianul nu e de mine. Nu-mi aduc aminte când am început să mă apropii de muzica clasică, ca un ”analfabet” muzical, ascultând concerte la radio, apoi la televiziune, și încercând să-mi creez un soi de cultură muzicală de spoială. Știu însă că odată cu imigrarea în Israel m-am abonat la concertele Orchestrei Filarmonice Israeliene care apărea cu regularitate la Haifa și după ani de zile am înțeles că îmi place Mozart, îl respect pe Beethoven și îl iubesc pe Schubert. Acum aproape 40 ani am făcut saltul de la mare cu nisip (Haifa) la nisip fără mare (Beer Șeva, în sudul Israelului) și am trecut cu bine perioada de aclimatizare în toate domeniile: profesional, familial și social. Primul contact cu muzica clasică la Beer Șeva nu a fost promițător. A avut loc în sala mică a conservatorului, iar scena nici nu se apropia de spațiul necesar unei orchestre de 60-80 de instrumentiști. De fapt nu trebuia să mă mir: orchestra se numea ”Sinfonietta Israeliană Beer Șeva”, cu alte cuvinte nu tocmai o orchestră simfonică, ci una mică, cu doar 35-40 de instrumentiști.Read more…

Apr 4, 2024 11 comments

Doamne, ce plictis!

Mar 21, 2024By

Acum câteva zile am trecut strada, ca să ajungem la cinematograful ”de cartier”, aflat la 20 pași de casa noastră. Filmul se anunța interesant, dar după cum o să vedeți…Dar să nu încep cu sfârșitul ci, așa cum se obișnuiește, cu începutul. Eroul principal al filmului e un tip foarte întreprinzător, dominant, familist. Are vreo 5 copii și o nevastă iubitoare. Individul are o funcție de răspundere și probabil foarte bine plătită, pentru că primele 10-15 minute ale filmului descriu cu lux de amănunte atmosfera în care trăiește familia în cauză. Nu e lux, dar fără discuție e bunăstare. O casă spațioasă, grădină, un mic bazin de înot, dar mai ales femei și bărbați care slujesc în casă. Ei fac de toate: curăță, spală, gătesc, îngrijesc de grădină până și de cizmele proprietarului, dar ceea ce impresionează în film e că niciunul dintre ei nu scoate o vorbă. Ei primesc ordinele și le execută, cu pricepere și în liniște. Viața se desfășoară într-o atmosferă calmă, o viață de familie care poate provoca oricui o senzație de invidie. Plăcuta și liniștita viață de familie este întreruptă când soțul e avansat, primește o funcție mult mai importantă, doar că familia va trebui să se mute mai aproape de noua lui funcție. Multe amănunte despre modul în care eroul filmului se achită de noile sale sarcini nu primim, dar e clar că tipul e de mare succes, pentru că el își va schimba din nou funcția, căpătând o sarcină extrem de importantă, de interes național, care trebuie dusă la bun sfârșit fără întârziere. Acțiunea se petrece în Polonia, în timpul celui de al Doilea Război Mondial, și anume la Auschwitz.Read more…

Mar 21, 2024 16 comments

O după amiază la țară, dar ce după amiază!

Mar 7, 2024By

În ultimii ani eram convins că văzusem – ca turist – cam tot ce era de văzut în acea parte a lumii, adică în țara numită oficial Republica Moldova, dar care pentru mine rămâne Basarabia. De douăzeci de ani mă aflu acolo de vreo 2-3 ori pe an, iar amfitrionii mei și ai celor care vin împreună cu mine au grijă să ne ducă peste tot. Am vizitat locuri istorice, am cutreierat peste tot, inclusiv în Transnistria (o fâșie de pământ care nu are nici în clin nici în mânecă cu Basarabia istorică), am fost în nord spre Soroca și în sud spre Comrat, capitala găgăuzilor, am fost la Orheii Vechi, am vizitat locurile legate de istoria evreilor basarabeni. Am vizitat și cele mai cunoscute crame din acele locuri și din tot ce am băut, am rămas cu convingerea că Negrul de Purcari e cel mai potrivit gusturilor mele, deși crama mea preferată e Cricova. Cu fiecare ocazie m-am întâlnit cu folclorul moldovenesc, cu muzica a cărui sunet îl cunoșteam din copilărie, din partea cealaltă a Prutului. În acea după-amiază, după ce am terminat prima parte a treburilor și ne pregăteam pentru următoarea dimineață, tot foarte ocupată, ni s-a spus că vom merge la Strășeni. Read more…

Mar 7, 2024 9 comments

Cum definești apartenența?

Feb 22, 2024By

Din totdeauna am fost atras de termenul ”apatrid”, care definește o situație specială, aș zice unică, în lumea contemporană. Timp de câteva săptămâni, eu am răspuns cu precizie acestei definiții: primisem pașaportul de emigrare spre Israel, în care se specifica că sunt ”fără cetățenie”, și încă nu ajunsesem pe aeroportul din Tel Aviv unde am primit pe loc certificatul de cetățean israelian. Dacă îmi aduc bine aminte, în acele zile nu simțeam vreo diferență față de ce reprezentam eu în propriii mei ochi. Eram același, indiferent ce spunea pașaportul meu. Dar am senzația că în zilele noastre există foarte mulți în situația de apatrid; mă refer în primul rând la milioanele de refugiați a căror situație cetățenească încă nu e clarificată oficial. Nu-i invidiez. Eu rămân la părerea mea că fiecare are nevoie de o patrie, de o bucată de pământ de care să fie legat nu numai oficial, dar și sufletește. Am numit ac est lucru apartenență, apartenența la țara în care trăiești. Deunăzi m-am lovit de un articol publicat în cotidianul (în ebraică) pe care îl primesc acasă, cu o regularitate ieșită din comun pentru o țară în care nimic nu merge ca pe roate, mai ales în vremuri de restriște, ca cele în care trăim de câteva luni bune. Articolul respectiv se referă, printre altele, la un sondaj efectuat în nu mai puțin de 21 țări de pe toate continentele, de către Centrul de cercetări Pew, pentru a preciza modul în care cetățenii fiecăreia din acele țări simt că aparțin respectivei entități geopolitice, adică statului în care trăiesc.Read more…

Feb 22, 2024 8 comments

Monstruoasa coaliție rediviva

Feb 8, 2024By

Sunt convins că titlul de mai sus va provoca discuții și controverse, pentru că el se referă la renașterea unui bloc politic internațional care în teorie seamănă cu cel decedat în urmă cu mai puțin de 35 ani. Și cu toate acestea, titlul are o explicație plauzibilă și în cele ce urmează voi încerca să-l justific. În mod cu totul natural, numărul celor care au trăit acele vremuri, sau al celor care își mai aduc aminte că ele au existat, se reduce pe zi ce trece. Mă refer la ”epoca de aur” a comunismului mondial ”atotbiruitor”, o imensă închisoare a popoarelor, un avorton al ideii de egalitate și libertate personală, un monstru cu multe capete, dar cu o singură așa-zisă ideologie a cărei falsitate nu e depășită decât de îndoctrinarea oferită de extremismul musulman din zilele noaste. După părerea mea, blocul comunist condus de Uniunea Sovietică a fost o coaliție de guverne și partide, monstruoasă ca intenții și periculoasă pentru bunăstarea și stabilitatea mondială. Nu intru în amănunte. Cei care au trăit acea epocă nu au nevoie de explicații, iar celor binecuvântați de soartă pentru că s-au născut sau s-au maturizat ”după” ar fi păcat să le stric buna dispoziție. Dar aflând în ultimul an sau doi de ceea ce se întâmplă în lume, sub ochii noștri și cu înțelegerea tacită a lumii libere, am ajuns la concluzia că, de fapt, asistăm la o revenire a blocului internațional totalitar…Read more…

Feb 8, 2024 7 comments

Imposibil?! Uite că se poate…

Jan 25, 2024By

Nu de puține ori în viață am simțit că mi-aș fi dorit o pregătire oricât de sumară în domeniul psihologiei pentru a înțelege mai bine atitudinea unora dintre cei / cele cu care împart aerul atmosferic de mai bine de opt decenii. Aceasta a fost senzația mea după primul episod al scurtului serial intitulat Bad surgeon. Ceea ce nu mi se întâmplă prea des, mi-era de la bun început clar care e sfârșitul acestei povești, de aceea mă interesa mai ales cum ajunge un individ ”normal” să se transforme într-un monstru din punct de vedere uman, intelectual, sufletesc, dar mai ales cum se face că societatea din jur s-a lăsat indusă în eroare timp de ani de zile de unul din cele mai serioase falsuri care au avut loc pe una din platformele cele mai umane ale societății, și anume grija pentru omul bolnav. Dar imediat mi-am zis: în cazul de față tu nu trebuie să fii psiholog, ajunge că ești… medic anestezist! Pentru că ”eroul” poveștii adevărate, devenite serial, e un chirurg, și cine-i cunoaște mai bine pe chirurgi, dacă nu noi, anesteziștii?! În mai multe din conferințele mele eu amintesc gluma cu un ușor iz de adevăr, după care medicul rezident se crede adjunctul lui Dumnezeu, specialistul se crede chiar Dumnezeu, iar cel ajuns pe vârful meseriei sale (profesor, etc.) consideră că Dumnezeu e adjunctul său. Până acum consideram că această expresie e doar o glumă, o teribilă îngroșare a realității, dar în cazul de față ea prezintă adevărata față a lucrurilor, o situație din fericire foarte rară. Tragica poveste de înșelătorie a așa-zisului doctor, Paolo Macchiarini, absolvent al Facultății de Medicină din Pisa, dovedește cu prisosință că dușmanul omului nu trebuie căutat nici în ceruri și nici sub pământ, el e alături de noi.Read more…

Jan 25, 2024 9 comments

Obsesie sau coincidență?

Jan 11, 2024By

Așa cum omul nu caută necazuri cu lumânarea (ele vin singure!), jur că nici eu nu am devenit un vânător de exemple crase de dezinformare care în marea lor parte frizează absurdul. Dar, grație unui cunoscut, din cei care primesc regulat elucubrațiile mele în scris, am urmărit timp de 74 (!) minute, cu răbdare (și fără calmante) o ”conferință” a unui domn, profesor la Facultatea de Științe Sociale a Universității Lucian Blaga din Sibiu, prezentată pe canalul TV Global News. Conferențiarul Corvin Lupu – se pare o figură cunoscută în anumite cercuri ale presei, pentru că în timpul celor 74 minute domnia sa face trimiteri la mai multe conferințe prezentate de el în trecutul apropiat. ”Chestiunea evreiască din România și Proiectul Israel în România” m-a atras și am decis că nimic nu mă va împiedica să ascult o prelegere cu un subiect atât de apropiat de propria mea existență și istorie, și chiar de preocupările mele în acești ani de pensie. Și acum explicația titlului acestui articol: nu este o obsesie, pentru că eu nu caut pete în soare. Și da, este o coincidență, pentru că prezentarea domnului de care aminteam pare a veni ca o continuare firească a articolului publicat de mine în revista ediţia precedentă a revistei Baabel Read more…

Jan 11, 2024 14 comments

Sacrul drept la ignoranță

Dec 28, 2023By

Uneori mă gândesc la trecut folosind expresia ”pe vremea mea”. Nimic nu e mai incorect. Mai curând ar trebui să spun: într-una din vremurile mele, pentru că am trecut mai multe, una complet diferită de cealaltă. Nu voi intra în amănunte, doar un singur exemplu. Într-una din vremurile mele analfabetismul era cel mai grav semn de ignoranță. Neștiința de carte se asemăna pe undeva cu prostia, pentru că cel care nu-și îmbogățise măcar cu o iotă bagajul spiritual nu putea pretinde că judecata sa e logică și corectă. ”Cine are carte, are patru ochi”, se spunea în acea vreme, una din multiplele mele vremi. Dar analfabetismul s-a șters de pe lista enormităților sociale în lumea în care am trăit și în care m-am învârtit și încă mă mai învârt. Accesul la cultură și la informație e la îndemâna tuturor și chiar dacă, ici și colo, mai dai de indivizi care au citit ultima carte în urmă cu mai bine de un deceniu, asta nu înseamnă că omul nu folosește în fiecare zi cele învățate în școală. Dar din păcate, lucrurile stau așa doar în aparență, pentru că analfabetismul a fost înlocuit cu ignoranța. Da, poți fi și cu știință de carte și ignorant, iată paradoxul zilelor noastre.Read more…

Dec 28, 2023 14 comments

O iarnă care se lasă așteptată

Dec 14, 2023By

Suntem la început de decembrie și iarna noastră întârzie, poate mai mult decât de obicei. Afară sunt 22 de grade celsius la prânz, și se anunță o vreme și mai caldă. Pe vremuri, când lucram la Toronto, am învățat că anotimpurile în acea țară se împart în două părți inegale: vara – iulie și iarna – restul anului. Mai era și Indian summer, adică vreo câteva săptămâni cu temperaturi acceptabile, aproape fără intemperii, copaci cu frunze ruginite, un peisaj realmente impresionant. Eu, locuitor temporar al acelor locuri, eram revoltat că nu se poate face nimic pentru a schimba clima locală, dar ”băștinașii” priveau lucrurile cu cea mai impertinentă nonșalanță: era cald, totul e în ordine; se făcea frig, era zăpadă, dar înăuntru era cald, circulația publică nu prea avea de suferit, metroul circula normal ș.a.m.d. Dar aici, în Israel, treburile stau complet altfel. N-am idee cine a copiat pe cine: natura a preluat ”tradițiile” vieții de zi cu zi, sau din contra, viața noastră e o copie fidelă a vremii. e o copie fidelă a vremii.

Am petrecut mult timp prin locuri străine și știu că nicăieri schimbările de anotimp nu se petrec cu precizia caracteristică științelor exacte, dar am senzația că aici, la noi, parcă totul e cel mai aiurea și mai alandala… Pe scurt, mai tot ce se întâmplă aici nu are nicio legătură cu ceea ce ar trebui să se întâmple. S-o luăm de la început.Read more…

Dec 14, 2023 4 comments

Dacă aș crede în Dumnezeu

Nov 30, 2023By

Nu că aș avea nevoie de așa ceva. Uneori mă trezesc cu ideea că niciodată, dar absolut niciodată, nu am găsit motivul sau puterea sufletească să mă ”predau” unei Ființe Supreme, căreia să-i acord totalul control asupra vieții și gândurilor mele. Poate pentru că m-am născut într-o familie în care de un secol și jumătate, cam de pe la 1870, nimeni nu a fost religios. Și poate pentru că am primit o educație cu totul atee, fiind învățat că totul (sau aproape totul) depinde de mine și de cei care mă înconjoară. Nu mi s-a spus niciodată că și Puterea Cerească poate să decidă pentru mine și ai mei. Da, am înțeles foarte repede ce înseamnă soarta, dar niciodată nu am crezut că echivalentul sorții e Dumnezeu. Apoi, de-ajuns de repede, am realizat enormitatea tragediei Holocaustului, un cataclism care mi-a confirmat ideea după care dacă El exista și dacă noi nu eram favorizații Lui, nu ni s-ar fi întâmplat ceea ce ni s-a întâmplat. Cu totul paradoxal, emigrarea în Israel mi-a întărit părerea că individul este on his own și dacă are doar un dram de noroc și soarta îi surâde, nimic nu-i poate sta în cale. Și cu toate acestea…Dacă aș fi vrut să am un Dumnezeu, Acela nu ar fi semănat deloc, dar deloc, cu cel pe care mi-L prezintă practic în fiecare zi o mulțime de indivizi care mă înconjoară și care își amintesc și îmi amintesc că în mintea lor există o Putere care domină tot ce a fost, este și va fi.Read more…

Nov 30, 2023 25 comments

O lună anostă?!

Nov 16, 2023By

Întreabă pe cine vrei, noiembrie e o lună plictisitoare, cenușie. Încă nu e iarnă, nici măcar toamnă. În fiecare zi te întrebi dacă ar trebui să pui în funcțiune încălzirea casei, sau mai bine îți mai pui o pătură noaptea și în felul acesta ai rezolvat problema. În fiecare zi te aștepți să plouă și chiar dacă nu plouă, mai tot timpul e înnorat. Nimic nu pare să se fi întâmplat în noiembrie, până și revoluția sărbătorită în 7 Noiembrie a avut loc în octombrie! Eu m-am născut în noiembrie. Conceperea mea s-a datorat unei erori de înțelegere a situației în lume. Părinții mei nu prevăzuseră ce avea să urmeze și după doi ani de viață în comun au hotărât să aibă un copil, născut la două luni de la izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial, o greșeală pe care eu o plătesc (cred!) până în ziua de azi, în ciuda eforturilor părinților mei de a mă feri de vicisitudinile sorții. Aparent, eu m-am născut cu o cantitate mare de noroc, dar tocmai atunci când aveam cea mai mare nevoie de el, norocul se risipise în toate direcțiile.Read more…

Nov 16, 2023 17 comments

Mea culpa în traducere liberă

Nov 1, 2023By

De mai bine de patru decenii mă ocup, ca parte din practica mea particulară, de întocmirea unor expertize judiciare în cazuri medico-legale judecate în instanță. În acești ani am adunat o ”colecție” de cazuri suficient de largă și de pestriță ca să-mi iau inima-n dinți și să creez o prezentare profesională despre aspectele medico-legale în specialitatea mea. În majoritatea cazurilor e vorba de plângeri și acuzații aduse modului în care medicul ATI și-a făcut datoria față de pacientul/pacienta său/sa, respectând normele și protocoalele impuse de practica corectă și literatura în vigoare. De multe ori plângerea era neîntemeiată, medicul făcându-și cu prisosință datoria, în mod corect, dar în ciuda acestei realități deznodământul a fost negativ, pentru că așa e în medicină, nu întotdeauna când ai făcut tot ce trebuie, rezultatul e cel dorit. Am întâlnit însă și situații de a dreptul scandaloase, în care împricinatul a găsit tot felul de explicații infantile, ireale, pentru a scăpa de belea…Un medic care a inițiat o analgezie epidurală la naștere și a părăsit lehuza imediat după ce și-a dat jos mănușile sterile, fără să supravegheze situația câteva minute bune, așa cum ”scrie la carte”; un șef de secție care a cerut unui rezident să efectueze o anestezie la un pacient extrem de grav, fără a ține cont că acesta nu avea experiența necesară pentru a duce sarcina la bun sfârșit; un medic de gardă care nu a găsit de cuviință să rămână lângă patul unei paciente care sângera, lăsând tratamentul pe seama asistentelor medicale – iată doar câteva din numeroasele exemple pe care le am în minte și în care cei acuzați de neglijență au încercat prin toate mijloacele să justifice vorba care merge aici, pe la noi, cum că mea culpa în traducere liberă înseamnă: ”cu toții sunteți vinovați”!Read more…

Nov 1, 2023 6 comments