În orașul Marghita, de mai multe decenii aproape nimic nu mai amintea despre evreii care au trăit odinioară pe aceste meleaguri. A fost nu numai o comunitate numeroasă, ci una care a dat țării (și nu numai) o serie întreagă de oameni de samă. De mai mulți ani prietenii mei și cu mine am încercat să remediem această situație, dar abia acum am reușit. După emigrarea familiei mele în Israel în 1978, am revenit de câteva ori la Marghita ca să-l vizitez pe prietenul meu din copilărie, ing. Oscar Zsemlye și familia lui. Am avut împreună multe momente plăcute, rememorând copilăria fericită pe care am trăit-o la Marghita. Ne-am amintit cum băteam mingea împreună, strângeam potcoave de pe străzi ca să le vindem ca fier vechi, schimbam timbre, mergeam împreună să ne scăldăm în râul Barcău sau în lacul Banya și în fiecare seară ne plimbam ore în șir, singuri sau împreună cu alți prieteni (Radu Costruț, Nicu Stanciu, Nelu Moș și alții) pe Calea Republicii, strada principală a Marghitei. Tuturor ne plăcea muzica formației Beatles. În 1970 ne-am adunat cu toții la mine acasă (pe vremea aceea încă nu toți aveau televizor) ca să vedem împreună campionatul mondial de fotbal. În vacanțele de vară lucram împreună la amestecarea betonului pentru repararea drumurilor, sau la DCA, la descărcarea vagoanelor cu lână. În pauze dădeam o fugă la mama care ne servea cu o supă rece de vișine ca să ne mai răcorim.Read more…